Cazul 2. Tot în Spania, prin 2005. Lucram ca şofer la o firmă de distribuţie de băuturi pentru baruri şi restaurante.
Într-o zi s-a întâmplat că am avut o comandă mai ciudată pentru un client dificil. "Dificil" în sensul că tipul ştia să comande, dar uita să plătească.
Acum tipul nu era clientul nostru, dar am primit însărcinarea de la şeful să-i duc 60 de lăzi de bere. Un palet întreg: 870 de euro. De obicei secretara, soţia şefului, îmi spunea mereu când să iau banii şi de la cine să-i iau. Acum însă uitase să-mi spună să încasez banii neapărat. Am descărcat paletul de bere şi am plecat.
Când am ajuns din nou la firmă, imediat şefa m-a întrebat de bani, la care eu i-am răspuns că nu am avut vreun ordin concret să încasez. La care ea s-a dat săraca de ceasul morţii. Şeful, bărbatul ei...era foarte violent în limbaj şi cu mine şi cu ea...Nu se sfia să o înjure în faţa mea, ceva de genul... Un dobitoc. De fiecare dată când venea din ruta de prevânzare înainte de pauza de masă, obişnuia să o întrebe, bineînţeles...cât şi de la cine am încasat bani în dimineaţa aia. Era un ritual sfânt. Era imposibil ca să uite vreodată să întrebe de bani. Lucram deja de 6 luni şi aşa se întâmplase mereu, în fiecare zi. E şi normal, nu?!? La urma urmei, orice şef întreabă de bani. Acuma, imaginaţi-vă...când eu am venit şi i-am spus femeii că nu am nici-un ban...imediat a zis ceva de genul " ne omoară Manolo"...şi era complet pierdută, săraca.
Mi s-a făcut milă de ea şi i-am propus să ne rugăm(oricum, avusesem deja cu ea nenumărate discuţii despre credinţă, citise "Tragedia veacurilor" de exemplu, etc...).
"Să ne rugăm să ce?" m-a întrebat ea." Să ne rugăm în primul rând ca Manolo să nu întrebe de bani, şi în al doilea rând să ne dea banii tembelul ăla" i-am răspuns eu. Femeia a rămas aşa...şi mai pierdută...ca şi când ai zice să se deschidă ferestre în cer, cam aşa ceva. "Haide"...am insistat eu. "Şi o să vezi puterea rugăciunii..."
Aşa că ne-am dus undeva alături unde nu veneau clienţii să ne deranjeze...şi pentru prima oară m-am rugat împreună cu şefa, îngenunchiând pe podea. L-am rugat pe Dumnezeu să îi arate puterea Sa şefei mele şi că intervine în viaţa noastră dacă credem în El cu adevărat. După rugăciune, femeia era şi mai dezorientată...mai ales când vedea liniştea şi siguranţa mea...gândea probabil ceva de genul "mda, şi ce-i pasă până la urma lu' ăsta...Nu e decât un angajat emigrant."
In fine...vine Manolo înapoi la firmă şi... nu întreabă nimic de bani. (Ptiu...ce coincidenţă...)!!! După amiază m-am dus cu camionul la tipul respectiv şi m-am întors doar cu promisiunea că îmi plăteşte mâine.
Mâine, acelaşi scenariu. Tipul nu plăteşte....Manolo nu întreabă de bani...Şefa era deja înmarmurită. Niciodată nu se mai întâmplase ca soţul ei să nu o întrebe câţi bani fuseseră încasaţi dimineaţa.
Poimâine la fel, mă duc să-mi plătească, mă aleg numai cu promisiuni. Mă duc la firmă, Manolo uită " ca prin farmec" să întrebe...
Şi tot aşa...timp de 7(şapte) zile!!! Şefa deja nu mai ştia ce să zică...Îmi zice acuma cu juma' de gură: " Dacă atât de mult te ascultă Dumnezeu, spune-i acuma să îl convingă pe tipul ăsta să ne plătească. Sunt aproape 900 de euro pierdere. Nu e vorba de 30 euro." Iar eu i-am răspuns: "Stai liniştită că o să vezi şi banii. Tot te mai temi?"
În a şaptea zi, m-am dus la şmecherul respectiv şi i-am zis aşa(după ce îmi făcusem în camion mai înainte o scurtă rugăciune): "Amigo, dacă nu-mi dai banii aşa cum îmi promiţi de 7 zile, eu de-aici nu mai plec chiar dacă închizi prăvălia. O să iasă circ mare. Sper să nu mă faci să apelez şi la alte variante..."
Tipul s-a uitat la mine speriat. Ca la o arătare. Se uita parcă prin mine sau pe lângă mine. Dar nu la mine...Nu îmi explic ce-o fi văzut de s-a speriat aşa. Mi-a zis tremurând în glas că n-are bani. Atunci i-am zis: "Vezi automatele astea de jocuri de noroc? În ele sunt sigur 1000 de euro. Eu aştept". Tipul s-a dus şi m-a ascultat de parcă nu eram un simplu şofer distribuitor, ci ofiţer de la fisc. Mi-a dat în monede de 1 euro toţi banii, până la ultimul cent. Când am ieşit din bar...încă se mai uita la mine de parcă ar fi văzut vreun extraterestru...(mai ştii, poate că CHIAR a văzut vreunul)...
Am ajuns la sediu şi i-am dat banii şefei. Nu lipsea nici unul. Rămăsese literal ..." fără cuvinte"...la care eu i-am spus: "Niciodată să nu te mai îndoieşti că Dumnezeu există, sau că nu te iubeşte. Are aceeaşi putere ca acum 2000 de ani, când învia morţii."
Femeia nu mai avea curaj să mai zică ceva. Avea ochii deja înlăcrimaţi. Dar nici nu termin bine fraza şi intră pe uşă val-vârtej Manolo. Şi ce credeţi că întreabă, după fix o saptămână...:
" Nevastă, am uitat să te întreb, ne-a dat x-ulescu banii?"
Şefa plină de emoţie a ridicat o pungă de plastic plină de monezi de 1 euro. Şeful a început să râdă: " Ce-ai făcut, Martin? Ai spart vreo biserică? "
Habar nu avea el cât de aproape se afla prin gluma aceea de adevăr. Nu spărsesem nici-o biserică, dar prin rugăciunile mele repetate, reuşisem să sfredelesc cerul...
Acum scepticii vor admite poate povestea în sine. Dar în încăpăţânarea lor vor afirma că totul se datorează unui lung lanţ de coincidenţe şi noroc. Ptiu, drace...coincidenţe să fie...nu zic nu...dar prea multe şi fericite coincidenţe!!! Nu-i aşa?
( va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu