Cât de valoros ești?!?

    „ Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți . Nu este poruncă mai mare decât aceasta.” ... spunea Maestrul, acum două mii de ani. Cei care i-au urmat învățătura aceasta, și care au fost porecliți „ creștini ” după numele Domnului lor, au știut bine că „ religia curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve ăn necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume ” (Iacov 1,27).    Succesul extraordinar al creștinismului din primul secol a constat în faptul că oamenii au iubit oamenii, indiferent de religia, crezurile sau naționalitatea lor.  

       Dar oare de ce a existat acea dragoste aprinsă pentru semeni din partea primilor creștini? De ce a existat acea jertfire de sine dusă până la extrem, mereu în interesul altora? De ce a existat dipoziția de a-ți asuma toate riscurile posibile, numai ca să duci și ALTORA  vestea cea bună? S-ar putea da multe răspunsuri aici, mai valabile, sau mai puțin valabile. Dar eu cred că adevăratul răspuns este chiar în porunca dată de Domnul lor: „ Să iubești pe aproapele tău  CA PE TINE ÎNSUȚI ”… 

     Da, creștinii originali au fost capabili să iubească pe alții pentru că au înțeles mai întâi să se iubească pe sine. Au știut ce valoare au. Au știut cine sunt ei de fapt: nu simpli pescari anonimi, ci fii de Dumnezeu, asemenea Celui care mâncase și băuse cot la cot cu ei trei ani și jumătate. Au fost în stare să dea iubire, pentru că înțeleseseră cât de mult fuseseră iubiți. Și-au înțeles dimensiunea sufletului lor, care era atât de mare, încât Creatorul însuși se jertfise pentru el. Iar dacă Creatorul însuși nu se dăduse înapoi de la plata unui preț atât de mare, însemna evident că și ei valorau imens. 

      De aceea au iubit creștinii. Pentru că s-au iubit mai întâi pe ei înșiși! Pentru că au fost conștienți de valoarea lor imensă. Și au dorit din tot sufletul să împărtășească această VESTE BUNĂ și altora. Iar Evanghelia aceasta a avut succes, atâta timp cât a fost predicată. În momentul însă în care creștinismul s-a oficializat și instituționalizat, oamenii au încetat să se mai iubească pe sine. Viața lor a devenit un șir nesfârșit de reguli bisericești, de chinuri, automutilări, flagelări, posturi, izolări absurde în chilii și mânăstiri, ce să mâncăm și ce să nu mâncăm, ce să îmbrăcăm și ce să nu îmbrăcăm ... lucruri pe care Isus nu le poruncise niciodată! Și în felul acesta a degenerat creștinismul în cretinism oficializat și instituționalizat, unde viața de dincolo contează mai mult decât viața asta, ca și când iubirea de sine, în bunul sens al expresiei, ar fi sâmburele nelegiuirii! Adevărul este exact invers: NU ÎI POȚI IUBI PE ALȚII cu adevărat, atâta timp cât încă nu ai învățat ...  SĂ TE IUBEȘTI PE TINE ! 

      Doar atunci când afli adevărul, doar atunci când înțelegi că libertatea de a gândi și acționa este bunul cel mai de preț, când te smulgi din ghiarele unei religiozități prost înțelese, doar când acorzi valoare felului tău unic de-a fi și ești mândru de faptul că nu mergi la vale cu turma, că nu te lași târât de curent … doar atunci vei fi cu adevărat în stare să iubești și pe alții cu adevărat ! Doar atunci vei fi un creștin autentic! Atâta timp cât religia ta este ghidată de frică … frica de a deranja pe alții, de a-L deranja pe Dumnezeu, de a-ți pierde mântuirea sau favoarea vreunui grup din care faci parte … atâta timp cât există frică în sufletul tău și nu ești conștient de valoarea pe care o ai … NU EȘTI UN CREȘTIN ! 

   ” În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârșită izgonește frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme, n-a ajuns desăvârșit în dragoste. ” 1 Ioan 4,18.  

      Dar dacă nu te iubești pe tine însuți, înțelegând corect valoarea pe care o ai, cum vei putea oare iubi cu adevărat pe alții?!? Totul este numai o iluzie. O iluzie la fel de mare ca și „ creștinismul ” din zilele noastre, care prin regulile sale aberante de tot felul a ucis sufletul, a îngropat libertățile de orice fel, a sucit dragostea. Deși proclamă cu gura că sunt fii ai unui Dumnezeu iubitor, prin doctrinele și crezurile lor  creștinii de azi  SE TEM  de acest Dumnezeu. Blocați în prejudecăți și tradiții de tot felul,  EI NU POT IUBI REALMENTE,  ca Domnul lor. Nici nu au cum. Și asta pentru că mai întâi … NU SE IUBESC PE EI ÎNȘIȘI ! Au stimă de ceea ce zic mai marii lor, de icoanele lor din pereți și din suflete, dar nu au stimă față de ei înșiși! Le e frică să se iubească pe ei înșiși. Nu sunt conștienți cu mintea de valoarea lor, deși o pregonează în șapte zări cu gura … 

    O zice apostolul: desăvârșit în dragoste vei fi doar atunci când tot ceea ce faci și spui și crezi nu are ca substrat adânc teama. Doar atunci evanghelia aceasta a împărăției va avea din nou succes. Doar atunci va veni sfârșitul! Sfârșitul oricărei minciuni omenești și diavolești. Ești conștient de valoarea imensă pe care o ai? Atunci nu mai asculta ce zic alții! Tu ești apostolul, tu ești profetul, tu ești fiul lui Dumnezeu!  Uită de tot ce ai fost învățat până acum. Resetează-ți religia! Și învață să te iubești pe tine însuți cu adevărat, ca să poți iubi pe aproapele tău cu adevărat!