De ce cred în diavol

        Dar diavolul? Cum poate fi explicată rațional existența unei ființe precum diavolul, prezentă în mai toate mitologiile lumii, inclusiv în biblia ebraică? Nu este ea doar produsul minții umane și doar atât? Nu este diavolul doar plăsmuirea fanteziei unor generații care credeau în monștri, dragoni și zei cu chip de oameni? Diavolul a fost adesea reprezentat în diverse înfățișări absurde pentru omul secolului XXI: cu coadă și copite, cu solzi și aripi, care întreține cazanele cu smoală ale … Hades-ului grecesc. Ori știm bine că grecii antici aveau câte un zeu pentru fiecare … fantezie a minții lor de poet. Mai este bine să crezi într-un astfel de personaj care aduce mai mult a mit decât a realitate? 

       Înainte de toate, mitul nu înseamnă automat o minciună în adevăratul sens al cuvântului, ci este un amestec subtil de adevăr și fantezie umană. De exemplu, există mitul întreținut de biserica ortodoxă că poporul român este un popor creștin de 2000 de ani, prin faptul că apostolul Andrei a predicat celor din Dobrogea contemporană. În realitate, se pare că nu Andrei a predicat  evanghelia dacilor sau tracilor, ci sutele de mii de deportați creștini care veneau din tot imperiul în această parte sălbatică de lume, aducând cu ei de altfel și limba latină. Și așa cum în aceste colțuri de lume slavone s-a impus mai târziu singura limbă de origine latină, româna, tot așa s-a impus încet-încet și creștinismul. 

      Un alt exemplu de mit celebru este acela că Martin Luther ar fi bătut în cuie cele 95 de teze  în ușa de lemn a bisericii din Wittenberg în limba germană, ca orice Fritz să le poată citi. Nu există însă nici-un document serios care ar putea atesta acest lucru, ci doar speculațiile istoricilor, deoarece pe ușa bisericii respective se lipeau într-adevăr convocatorii pentru anumite evenimente din campusul universitar. Tezele nu au fost nici măcar scrise în germană, ci în latină, contrar tradiției orale larg răspândite. Dar cert este că au existat cele 95 de teze care puneau sub semnul întrebării o serie întreagă de dogme bisericești. 

      Așadar, observăm din aceste două exemple ( ele sunt în realitate foarte multe), că mitul nu este echivalent cu o minciună, ci cu o exagerare, denaturare a adevărului, dându-i acestuia un caracter fantastic, fabulos. Majoritatea legendelor și miturilor au în ele însele un infim sâmbure de adevăr. Ori acest lucru este foarte important de știut încă de la începutul discuției noastre despre diavol. 

     Diavolul, prezent chiar în biblie sub diferite nume( Lucifer, Baal, Belzebub, Satan, Balaurul cel mare, etc) este o figură care apare sporadic totuși pe paginile acesteia, mai ales în vechiul testament. Nu același lucru se întâmplă însă în evanghelii, unde practic îl întâlnim, pe el sau pe acoliții lui, demonii, la fiecare pas. Diavolul( ii) se ține scai de Isus în fel și chip, provocându-L și tachinându-L mereu ba prin ispitele și cursele întinse de farisei și saduchei, ba personal, prin intermediul unor persoane demonizate. Dar cum poate o persoană rațională să mai creadă în posesie demonică în secolul XXI, având în vedere că multe comportamente „ demonice ” pot fi explicate foarte bine din punct de vedere neuropsihiatric ca simple leziuni ale creierului? 

        Multe capete foarte capabile adventiste ( mai ales tinere) au renunțat în ultimul timp să mai creadă în existența diavolului tocmai din această cauză. Ei atribuie demonizarea persoanelor din evanghelii unor simple boli mintale severe, precum epilepsia sau schizofrenia. Edi Constantinescu, guru-ul enciclopedic care a dus în ispită pe mulți dintre ei din acest punct de vedere, afirma cu ironie că dacă sonda Voyager a trecut de sistemul solar și nu l-a văzut pe diavol, atunci înseamnă că … diavolul este numai în mințile noastre. Desigur, nu a spus în felul ăsta, dar trebuie să fii chiar prost ca să nu pricepi că asta ar fi vrut să spună. N-a spus-o însă concret, deoarece încă mai e pastor, și mai trebuie să mănânce și el o pâine. Oricum, pentru mulți dintre acești foști adventiști extrem de capabili intelectual, unii deveniți atei declarați între timp, persoanele demonizate din evanghelii nu sunt altceva decât persoane bolnave cu capul.

     Bun. Înțeleg…. Dar Isus Hristos era și el bolnav cu capul din moment ce se adresează demonilor în mod direct, ca unor entități inteligente? Orice om cu capul pe umeri va observa imediat că ceva nu este în regulă aici. Nici-un om normal nu ar vorbi cu un pacient de schizofrenie în felul în care a făcut-o Isus, dacă aceea ar fi doar schizofrenie. Acolo ori chiar este vorba despre demoni care chinuiau ființe umane în modul cel mai literal cu putință, ori Isus era bolnav mintal la rândul său, văzând și auzind voci acolo unde nu era cazul … Argumentul acestor persoane cum că totul era imaginat doar în mintea lui Isus, sau mă rog, a celor care au relatat întâmplările respective, nu face altceva decât să transfere nebunia de la pacient ( demonizații) la Medic ( Isus) sau la cronicari ( evangheliștii). Adică, mai pe scurt: toți sunt duși cu capul, numai ei, ateii - cei care răstâlmăcesc cum le convine relatările în sine - , nu. 

       Chiar și ispitirea din pustie a lui Isus, unde se specifică în mod clar că acesta a fost  de trei ori tentat chiar de către diavol, este răstâlmăcită de „ deștepții ” zilei. Faptul că Isus a fost luat de diavol și dus pe un munte înalt, de unde i s-au arătat toate împărățiile pământului, este considerat de Edi Constantinescu, de exemplu, ca un „ argument ” în favoarea pământului plat. De pe ce munte, oricât ar fi de el înalt, poți să vezi chiar toate țările lumii? … Desigur, el nu-și dă seama că logica din spatele unor astfel de afirmații este chiar logica lui Dănilă Prepeleac, în ciuda coeficientului său de inteligență de invidiat, de altfel. Probabil că domnul Constantinescu nu a auzit de proiecții cinematografice în 3D, sau probabil că diavolul trebuia să aștepte secolul XXI, ca să fure o astfel de tehnologie de la oameni mai întâi, ca apoi să o folosească în episodul cu pricina, pe munte …

       Cu toate acestea, tot ce am scris până acum, nu este pentru mine cel(e) mai convingăto(a)r(e) argument(e)  care mă fac să mai cred încă în existența diavolului. Există altceva, mult mai simplu, care te obligă să crezi în diavol: credința în Dumnezeu. Sau invers, la o adică. Ceea ce vreau să spun este că cei doi ori vin la pachet, împreună, ori „ e bine ” să nu mai vină deloc. Nu ai cum să crezi într-un Dumnezeu al iubirii, și să nu crezi într-un dumnezeu al urii, tată al minciunii, maestru vechi al conpirațiilor și amăgirilor de tot felul. Dacă alegi să crezi doar în Dumnezeu, și nu și în diavol, așa cum te îndeamnă biblia și evangheliile, pur și simplu șchiopătezi de un neuron. Este un non-sens din punct de vedere logic. 

        Dacă Dumnezeu este Adevărul, Iubirea, Dreptatea și Frumosul întruchipate, cum se explică că există în acest univers o planetă unde domnește minciuna, ura, violența, nedreptatea și grotescul? De unde au venit acestea? Tot din mâna divină? Poate să dea același izvor și apă amară și apă dulce în același timp? Poate să coexiste în același timp și întunericul și lumina? Ce fel de Dumnezeu este acela care a creat o astfel de planetă nenorocită, așa cum arată ea astăzi, dacă nu un Monstru cosmic vrednic de urât și disprețuit? Singurul rezultat logic al punerii unor astfel de întrebări este chiar cel la care au ajuns deja Edi Constantinescu și ucenicii săi: ateismul. Că o fi ateism mai diluat sau mai nediluat, până la urma urmei … tot ateism este. Cine nu crede, să arunce un ochi pe așa-zisul Oxigen, ca să se convingă cine stă la tribuna acestuia în ultimul timp… 

        În plus, există o listă nesfârșită de relatări, ba în mass-media, ba în cercuri de prieteni sau cunoștințe, care mărturisesc despre persoane posedate de demoni chiar în zilele noastre. Cazuri care merg de la simpla apariție a unor umbre înfricoșătoare în dormitor, și până la fenomene paranormale care cu greu pot fi explicate de savanții zilei: vorbire în limbi necunoscute de persoana posedată, putere fizică incredibil de mare, cunoașterea unor aspecte intime din viața altor persoane de către posedat, etc…Să fie toate aceste relatări doar trucuri de prost gust, bune de mărit ratingul emisiunilor TV? Să fie doar în mintea celor care le-au văzut… așa… o simplă iluzie și nimic mai mult?!? Din miile și miile de astfel de relatări, mai mult sau mai puțin înfricoșătoare, să nu fie totul decât un simplu mit? Chiar de-ar fi să fie doar mituri, aduceți-vă aminte ce am scris la începutul acestui articol despre ele. 

         Dar abordarea aceasta ironică la adresa problemei demonologiei mi se pare la fel de serioasă precum este aplecarea conservatorismului religios către știință sau rațiune. Adică … exact la fel cum bigoții din biserici refuză să cerceteze cu propriile capete, rămânând ancorați într-o superstiție vrednică de tot râsul și disprețul, tot la fel ateii sunt cuprinși de aceeași atotsuficiență, refuzând să creadă chiar atunci când văd în fața ochilor ! Pentru domniile lor din care mustește afară „ înțelepciunea” , demonii sunt o iluzie, Dumnezeu este o iluzie, viața este o iluzie, ba chiar persoana și rațiunea lor este o iluzie!!! Iar asta chiar nu e nici-o glumă. Aici ajungi, atunci când te apuci să reduci totul numai din punct de vedere naturalist/determinist/mecanicist. 

      Variantă iudeo-creștină, așa cum este ea prezentată în paginile bibliei, face sens din plin, din punct de vedere logic. A existat o creațiune perfectă la început, și a existat un înger care s-a răsculat împotriva lui Dumnezeu, dorind controlul și puterea peste această creațiune. A existat un pământ perfect la început, dar acest înger căzut, devenit între timp diavol, a ispitit omul la neascultare de Dumnezeu, consecințele fiind apoi catastrofale. Toată mizeria, nedreptatea, bolile și nenorocirile acestui pământ nu vin din partea unui demiurg care a plecat indiferent, odată ce și-a terminat joaca în eprubetă, ci din partea unei entități care s-a fălit că este înțeleaptă ( și chiar era!!!…) dar a înnebunit de ură și invidie. El este, potrivit chiar lui Isus, stăpânitorul acestei lumi. El este marele păpușar din umbră, care face și desface totul pe Terra! Și de-aia funcționează așa de bine planeta asta, pentru că o conduce un „capabil ” care s-a crezut mai capabil decât Creatorul. Iar acum, după ce destinul i-a fost veșnic sigilat la cruce, mai are un singur țel: să tragă după el în abis câți mai mulți oameni, tot la fel cum Hitler a tras după el o întreagă Germanie în ruine… Nebunii nu se predau niciodată, chiar atunci când este mai mult decât evident că au pierdut războiul!

       Dar, atunci când te consideri pe tine și rațiunea ta buricul pământului, fie în ceea ce privește tema existenței lui Dumnezeu, fie în ceea ce privește tema existenței diavolului, urmarea este una si(n)gură: „ s-au fălit că sunt înțelepți, și au înnebunit ”! ( Romani 1,22) În ceea ce mă privește, prefer să fiu puțin mai prost ca alții, dar sănătos la cap. Da, și în nemintoșia mea, mi se par cât se poate de logice atât existența lui Dumnezeu cât și a diavolului. Și tot în nemintoșia mea, încă mă mai agăț de faptul că rapoartele evangheliilor sunt reale. Reale ca mine, reale ca mintea mea, reale ca blogul ăsta. Cine vrea să susțină contrariul ca să dea bine la IQ, nu are decât ...