Creştinism păgân ( II b) : "Locaşul lui Dumnezeu"

      Întrucât  clădirea bisericii începuse deja să fie considerată sacră, au început să fie construite catedrale tot mai impunătoare, copiind astfel atenţia pe care păgânii o dăduseră templelor lor. Edificiile bisericilor au urmat cu exactitate tiparele bazilicilor, acestea fiind la rândul lor corespondente medievale ale sălilor de spectacol de azi. Erau perfect adecvate unui auditoriu pasiv sau unei mulţimi docile care tace şi urmăreşte un spectacol. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Constantin a ales modelul bazilicii( Michael Gough, The early christians).

Creştinism păgân ( II a ): „Locaşul lui Dumnezeu”

          Cine dintre noi nu a auzit celebrele cuvinte de lemn „ îţi mulţumim Doamne, că ne-ai chemat în locaşul tău de închinare”? Cine dintre noi, fiind în concediu, nu a admirat şi fotografiat vreo biserică medievală impunătoare? Şi cine dintre noi nu a auzit din mii de predici invitaţia de a veni la „ casa lui Dumnezeu”? Toate acestea, şi încă multe altele, au în centru conceptul de biserică tradus printr-o clădire de beton. Şi de asemenea, inoculează de mii de ani ideea că o dată pe săptămână Dumnezeul infinit vine la...biserică. Problema este că toate aceste concepte sunt păgâne.

Creştinism păgân ( I )

         De ce nu mai are astăzi creştinismul putere aşa cum a avut acum 2000 de ani când a cucerit printr-o mână de oameni simpli un întreg imperiu? De ce părăsesc tinerii (şi nu numai) cu sutele de mii bisericile creştine în Europa şi lumea industrializată? De ce există o apatie spirituală generalizată, o răcire a dragostei autentice şi o creştere fără precedent a conflictelor de orice fel în rândurile celor care mai compun încă biserica creştină? Şi de ce, în ciuda miliardelor de dolari sau euro cheltuite pentru evanghelizări în întreaga lume, roadele obţinute sunt prea modeste, în raport cu eforturile uriaşe economice şi mediatice ale bisericii?

Reset your religion a împlinit un an

          Azi se împlineşte un an de la prima mea postare. Iniţial publicasem un articol pe blogul unui prieten, dar gândindu-mă mai bine, mi-am zis să inaugurez propriul meu spaţiu virtual.

Dovezi din (astro)fizică pentru existenţa unui Creator ( III )

    

        Cea mai impresionantă „coincidenţă” în ceea ce priveşte fina tunare a universului este aşa numita constantă cosmologică, despre care eu am mai vorbit aici. Această forţă provine, spre deosebire de celelalte , nu dintr-o anume sursă, ci „locuieşte” chiar în structura în sine a spaţiului şi timpului. Ea dă "puterea" celorlalte forţe ale căror efecte pot fi  observate: gravitaţia, electromagnetismul ...Însă ce anume este în mod concret această forţă rămâne un mister.

Dovezi din (astro)fizică pentru existenţa unui Creator ( II )

     

       „Felul în care s-au putut forma planete cu viaţă inteligentă dintr-un univers timpuriu care consta numai din hidrogen, heliu şi puţin litiu, este o poveste cu mai multe capitole”, ne spune Stephen Hawking. Şi ne mai spune că exact în felul în care anumite evenimente de pe Terra au determinat evoluţia speciei umane, tot la fel a fost necesară fiecare za din lanţul cosmic al existenţei noastre.” Adică, mai pe înţelesul nostru: hazard, hazard...dar tare norocos şi favorabil nouă!

Dovezi din (astro)fizică despre existenţa unui Creator ( I )

                      

        Am mai scris pe acest blog despre principiul antropic ca argument teleologic serios în favoarea unui Proiectant suprem al vieţii. Ultima carte a lui Stephen Hawking, Marele design, încearcă din răsputeri să combată acest argument filozofic emiţând pretenţia de a aduce dovezi ştiinţifice în defavoarea existenţei unui Creator. Dar ceea ce face renumitul savant în cartea sa nu este altceva decât pură ... filozofie, chiar dacă una de sorginte proprie. Voi încerca în articolele următoare să prezint obiecţiile sale vis-a-vis de argumentul teleologic al principiului antropic, precum şi obiecţiile mele faţă de filozofia lui.

Dacă aş fi preşedinte...

      Poate v-aţi obişnuit pe acest blog să citiţi îndeosebi critici virulente la adresa sistemului bisericesc organizat, şi a practicilor manipulatorii şi de multe ori păgâne care îi stau la temelie. În cele ce urmează nu numai că nu va fi vorba de aşa ceva, ci dimpotrivă, aştept criticile dumneavoastră. Aş dori să prezint câteva soluţii ( mai bine zis idei) personale pentru criza profundă de identitate în care se află adventismul şi creştinismul în general. Nu mă mai interesează sub nici-o formă activităţile din biserică. Dar îmi pasă de oamenii care compun biserica. Nu mă mai interesează formele seci şi limbajul de lemn consacrate de acolo. Dar consider important ca oamenii din biserici să aibă viaţă, şi s-o aibă „ din belşug”. Deci, ce aş face?

Rugăciunea - experienţe personale ( VII ): Abisul existenţei mele

       Ultima întâmplare personală pe marginea rugăciunii pe care doresc să o împărtăşesc îmi confirmă încă odată, dacă mai era nevoie, că Dumnezeu lucrează şi răspunde cererilor noastre prin oameni. Nu înţeleg sistemul prin care o face, care mi se pare uneori extrem de încurcat. Nu înţeleg de exemplu de ce întârzie uneori să răspundă unor rugăciuni disperate, iar uneori nu primim deloc vreun răspuns. Dar ca un fel de numitor comun, se pare că Dumnezeu răspunde întotdeauna când omul nu mai are nici-o soluţie, nici-o scăpare, nici-o şansă...De ce face El aşa...rămâne pentru mine cel mai mare mister...

Rugăciunea - experienţe personale (VI): casă de vânzare

       Discutam acum două zile cu un amic de pe forum despre implicarea lui Dumnezeu în banalul şi cotidianul vieţilor noastre. În timp ce el îşi mărturisea necredinţa că Dumnezeu ar interveni personal întru soluţionarea unor „nimicuri” omeneşti, precum vânzarea unei case ( aceasta este problema şi dorinţa sa), primul meu impuls a fost să-i dau dreptate, nu numai datorită faptului că subiectul intervenţiei divine mi se pare cel mai misterios dintre toate la ora actuală, ci şi pentru că mă bazam pe un verset biblic: „ Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?" (Luc.12:14). Doar după ce am terminat convorbirea pe mess mi-am adus aminte de o uimitoare experienţă personală tocmai în acest sens. Experienţă care nu ne dă dreptate niciunuia...

A căzut un măr

                                      

         Totul a început într-un garaj obscur, ascuns de privirile muritorilor. Cu timpul a devenit un fenomen mediatic şi tehnologic coborât parcă din Panteon, reuşind să lumineze feţele şi vieţile a milioane de oameni.  Azinoapte s-a stins ca o lumânare, fără putere, aducându-ne aminte, dacă mai era nevoie, că orice geniu trebuie să plătească cumva faima sa. O idee revoluţionară, o filozofie inovatoare, un exemplu demn de urmat: Steve Jobs.

Rugăciunea - experienţe personale ( v )

           Cazul 3 este o experienţă care mi-a marcat profund viaţa spirituală. Una care nu are de-a face cu lucruri mărunte(lăzi de bere, portmonee, şi blocări de roţi, deşi şi alea sunt frapante pentru cine le trăieşte)ci cu viaţa/moartea unei fiinţe umane.

Rugăciunea - experienţe personale ( IV )

         Cazul 2. Tot în Spania, prin 2005. Lucram ca şofer la o firmă de distribuţie de băuturi pentru baruri şi restaurante.
Într-o zi s-a întâmplat că am avut o comandă mai ciudată pentru un client dificil. "Dificil" în sensul că tipul ştia să comande, dar uita să plătească.