„ Am fost aici ” sau „ Voi fi acolo ” ?!?

   

   

    Dacă vorbești sau dezbați o temă oarecare cu „ creștinii ” de astăzi, este imposibil să nu vină vorba și despre „mântuire”. Desigur, mântuirea lor și a familiilor lor. Oamenii din biserici au fost educați an după an că scopul final al religiei/credinței este răsplata vieții veșnice. Și-au canalizat de aceea toate resursele sufletului, toate speranțele și energiile , toate facultățile mintale și uneori chiar toate veniturile lor … obținerii mântuirii. Dar este goana după viața veșnică, cu orice preț și desconsiderând mai mult sau mai puțin viața aceasta, o trăsătură creștină? Pentru mine, răspunsul este unul negativ cu siguranță. Iar argumentul principal pe care îl aduc este acela că în esența sa, creștinismul autentic  NU SE GÂNDEȘTE LA SINE. Așa cum bosonul Higgs este particula elementară care dă masă celorlalte particule, transformând energia în materie și invizibilul în vizibil, tot așa sunt de părere că altruismul sau dragostea dezinteresată este nucleul creștinismului, trăsătura fundamentală care îi dă „greutate”. Tot ceea ce nu pornește din dragoste, ci din interes, fie el de grup sau personal, sunt convins că nu este creștinism, ci pseudocreștinism. Adică doar poartă numele lui Hristos, în timp ce în realitate, nesocotește și cuvintele acestuia, și faptele Lui. 

    Mi-a fost dat de nenumărate ori să văd și să aud „ creștini ” care „ se luptă ” să obțină  „ premiul alergării lor ” pe acest pământ: viața veșnică. Creștini care și-o doresc mai mult ca orice, ca un fel de răzbunare pentru soarta tristă și nefericită pe care au avut-o în această viață. Mi-a fost dat să trăiesc 30 de ani în mijlocul unei biserici care chiar prin numele ei așteaptă a doua venire a lui Isus Hristos, ca încununare a speranțelor de veacuri pentru o lume mai bună. Mi-a fost dat să văd nenumărați „ creștini ” cărora le este frică ca nu cumva să „ piardă mântuirea ”, prin angrenarea în domenii de cercetare „ nefolositoare ”, discutând cu oameni posesori ai unor idei teologice „ periculoase ”, sau citind literatură „ care nu zidește  spiritual ”. Toți acești „ creștini ” ( și sunt foarte, foarte mulți ), sunt posesorii aceluiași ADN spiritual : interesul personal. Interesul poartă fesul. Ei muncesc în via stăpânului pentru răsplată. Ei „ s-au pocăit ” pentru că vor ceva în schimb. 

     Tuturor acestor bravi „urmași ai lui Hristos ” nu le trece însă prin cap un lucru absolut esențial: împărăția cerurilor este DEJA printre ei! Hristos a venit DEJA și este atotprezent în persoana celor săraci, a celor bolnavi, a celor asupriți , batjocoriți, marginalizați, într-un cuvânt: a celor mai mici dintre cei mici. Iar lucrarea plăcută lui Hristos este de multe ori doar oferirea unui pahar de apă la vreme potrivită acestor frați ai săi mici, în loc de a cheltui miliarde de dolari sau euro pe evanghelizări care și-așa aduc prea puține roade de zeci și zeci de ani… „ Creștinii ” vor veșnicia de dincolo cu ardoare. Dar nu pricep că veșnicia începe de aici din toate punctele de vedere. Și nici că a ajunge „ dincolo ” presupune mai întâi absolvirea cu succes a unui examen aici. 

    Priviți-l pe Isus Hristos în Ghetsimani, sau la cruce, în orele de supremă agonie trupească, mentală și spirituală. Cum a reacționat El față în față cu gândul pierderii veșniciei, pierdere datorată identificării sale cu omul păcătos? A fugit din grădină ca un laș ca să-și scape pielea și să se întoarcă la Tatăl său? S-a coborât de pe cruce, refuzând moartea rușinoasă? I-a păsat cumva de el însuși sau de interesele sale proprii? Sau a mers până la capăt, oferindu-ne tuturor o lecție incredibilă despre ce înseamnă dragostea adevărată: „ (Dragostea)… nu caută folosul ei ... ”  ( 1 Corinteni 13, 5) ? 

    Ei bine, scuzată să-mi fie părerea mea, dar încă nu am avut fericita ocazie să văd vreun creștin ale cărui fapte de iubire față de semeni să nu poarte hidoasa amprentă a … egoismului. Încă nu am văzut vreun creștin care să facă binele fără să urmărească nicio răsplată, ci doar pentru că este bine să faci bine, și cu asta-basta. Încă nu am văzut creștini care „ să nu caute folosul lor ”. Poate or fi, nu zic nu, însă cei cu care m-am întâlnit eu până acum , toți și fără excepție, au înaintea ochilor „ premiul ” ( 1 Corinteni 9,24; Filipeni 3, 11-14 ).  Dau zecimea pentru că vor în schimb binecuvântarea lui Dumnezeu. Păzesc sabatul sau ce mai păzesc ei deoarece vor să arate Stăpânului suprem ce argați buni și credincioși sunt ei. Și așa mai departe… 

     ... Ieri, 19 august 2012, a fost ziua umanitară mondială. Mottoul organizatorilor acestui eveniment a fost unul profund creștin, după părerea mea: să determine cel puțin 1 miliard de persoane să facă un bine semenilor lor, oricât de mic. De ce? Simplu: pentru că așa este bine! Niciunul dintre organizatori nu a vorbit despre religie sau Dumnezeu. Niciunul nu a urmărit vreo răsplată oarecare, iar răsplata vieții veșnice cu atât mai puțin. Dacă a fost ceva care a reușit să mă impresioneze, acel lucru a fost melodia superbă „ I was here ”( și cu un mesaj și mai superb ) cântată de Beyonce înaintea publicului adunat în clădirea ONU. Mesajul acestui cântec mi se pare mai valoros ca 1000 de evanghelizări „ creștine ”, la sfârșitul cărora fiecare biserică își trage spuza pe turta ei:„  bine, bine… e frumoasă viața veșnică… dar dacă o vreți neapărat, veniți la noi. Noi descuiem cerurile, noi avem cheia care le deschide pentru voi. Alții nu. ” 

    Beyonce ne spune prin felul ei că nemurirea poate fi atinsă și pe acest pământ, și că nu e nevoie să așteptăm a doua venire ca să îl vedem pe Hristos. El poate fi întâlnit pe cele mai neașteptate coclauri, în cele mai neospitaliere ținuturi, în mijlocul catastrofelor naturale sau a războaielor, în persoana victimelor sau a celor care își ajută semenii în mod DEZINTERESAT. Cheltuindu-ți banii pentru acești defavorizați ai soartei, oferind un zâmbet celor pe care lângă treci, scriind o carte, compunând o poezie, luând pe cineva la ocazie ( autostopul ) fără să-i mai ceri bani în schimb, cumpărând un buchet de flori veștejite pe care o bătrânică amărâtă se chinuie să le vândă ca să-și poată permite o pâine, făcând un copil nevinovat să râdă, spunând un compliment vecinului tău, alinând suferința vreunui animal… toate acestea și multe altele pot face din tine CINEVA, de care lumea să vorbească ani de zile după ce ai închis definitiv ochii. Îți pot aduce nemurirea. 

   „ I was here ” ( „ Am fost aici ” ) este mai mult decât un cântec. Este dorința umană profundă după nemurire, după sensul acestei vieți, după împlinire, după apreciere și recunoaștere. Dar această apreciere și această nemurire trebuie să fie doar rezultatul final al vieții cuiva, și nu motivul ascuns pentru care faci bine semenilor. Isus spunea: „ Tu, dar, cand faci milostenie, nu suna cu trambita inaintea ta, cum fac fatarnicii, in sinagogi si in ulite, pentru ca
 sa fie slaviti de oameni. Adevarat va spun ca si-au luat 
rasplata. Ci tu, cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta sa fie facuta in ascuns; si Tatal tau, care vede in ascuns, iti va rasplati. ” ( Matei 6, 2-4). 

    Creștinii nu pot fi autentici ca și Domnul lor, dacă au un motiv anume pentru care sunt creștini. Trebuie să fii creștin nu pentru a obține vreo mântuire, ci pentru că nu poți fi altfel. Adevăratul creștinism nu poate fi demonstrat decât în Ghetsimani-ul tău personal, atunci când Dumnezeu nu îți mai vorbește. Ce vei face atunci? Vei continua să faci binele, chiar dacă nu mai ești sigur de mântuirea ta? Vei continua să fii cinstit, deși nu mai ai niciun interes ca să mai fii cinstit? Vei continua să zâmbești, deși toată lumea se încruntă la tine? 

    Pentru mine, devine tot mai evident faptul uimitor că oameni din „ lume ” vor obține nemurirea deoarece au fost „ creștini ” fără ca să știe, în timp ce tot mai mulți  „ creștini ” vor pierde nemurirea pentru că au luptat pentru ea cu metodele celor din „ lume ”. Faceți un test imaginar cu voi înșivă , cei care „ luptați ” să apucați mântuirea: dacă Dumnezeu v-ar spune în mod clar că ați pierdut-o, ați mai face mâine tot ceea ce faceți astăzi, ați mai crede mâine tot ceea ce credeți astăzi, tocmai în vederea obținerii acelei mântuiri? Sau pentru că premiul v-a fost luat, ați înceta și voi să mai fiți creștini? Și încă ceva: mai înainte ca să obții nemurirea despre care vorbește biblia, întreabă-te dacă după moartea ta vei rămâne nemuritor în conștiința semenilor tăi, datorită faptelor bune pe care le-ai făcut. Ai avut o viață scurtă. Ce lași în urma ta, după ce vrei pleca? Ce vor spune vecinii, consătenii, oamenii…despre tine? Te vor vorbi de bine sau de rău? 

     Aceasta ar trebui să fie adevărata preocupare a creștinilor, și nu ceea ce spune Dumnezeu despre ei la judecată. Ținta lor ar trebui să fie descoperirea împărăției cerurilor aici, printre oameni, la modul concret și timpul prezent, și nu numai predicarea despre o împărăție a cerurilor „ dincolo ”, printre îngeri, la modul abstract și timpul viitor. „ I will be there ” ( „ Voi fi acolo ” ) cântat și rostit în milioane de cântece și predici creștine ar trebui cumva să se transforme în „ I was here ” ( Am fost aici ). Deoarece tocmai acest lucru a dat putere extraordinară creștinismului la începuturile lui: vestea că Isus … fusese aici, printre noi. Fără o conjugare la timpul trecut de genul „ a fost un creștin ”, nu va exista vreun viitor nici pentru creștini, nici pentru creștinism. Ci doar o masă amorfă de oameni care vor să fie nemuritori în viitor, dar sunt morți în prezent. 

Versurile traduse din engleză:

 „ Vreau să-mi las urmele pe nisipul timpului,

    știind că e ceva ce am lăsat în urma mea,

    Când voi părăsi această lume, 

   O voi părăsi fără regrete,

   Lăsând în urmă ceva memorabil, 

   Ceva de care lumea să-și aducă aminte că...

... Am fost aici, 

   Am trăit, am iubit, Am fost aici, 

   Am făcut tot ceea ce mi-am dorit, 

   Și a fost mai mult decât ce am crezut că o să fie, 

   Voi lăsa semnul meu astfel încât toți să știe că 

  ... Am fost aici. 

    Vreau să spun că am trăit fiecare zi până când am murit,

    Știu că a fost ceva în viața mea, a fost viața cuiva

     Inimile pe care le-am atins vor fi dovada că am trăit,

     Că am făcut o diferență, iar lumea va vedea că ...

   

   ... Am fost aici.

       Am trăit, am iubit, Am fost aici, 

   Am făcut tot ceea ce mi-am dorit, 

   Și a fost mai mult decât ce am crezut că o să fie, 

   Voi lăsa semnul meu astfel încât toți să știe că 

  ... Am fost aici.

     Vreau doar ca lumea să știe 

    Că am făcut tot ce am putut mai bine, 

     Încercând să fac pe cineva fericit,

     Și că am lăsat această lume puțin mai bună pentru că...

... Am fost aici.