2.13. Daniel 9,25: „ De la darea decretului de restaurare…”
Modul nostru istoric în care folosim decretul lui Artaxerxe ( în al 7-lea an al său de domnie cfm Ezra 7 ) ca punct de start al celor 70 de săptămâni, este singura soluție sigură și respectabilă. Alții sugerează că ar putea fi decretele lui Cyrus, 538 î.H, cfm Ezra 1 sau Darius, 519 î.H, cfm. Ezra 6, dar ele au avut de-a face doar cu templul, fără vreo referință la vreo reconstrucție civilă mai amplă. Calculele profetice pornind de la aceste date nu au nicio împlinire istorică a săptămânii profetice ( 55-48 î.H , respectiv 36-29 î.H ). În același fel, nici cuvântul Domnului către Ieremia ( 605 î.H, Ier 25,1,11 ) nu poate să constituie punctul de plecare al celor 70 de săptămâni, din moment ce duce la anii 122-115 î.H, date fără vreo relevanță istorică pentru profeție.
Astăzi mulți exegeți preferă anul 444 î.H ( cfm Neemia 2,1,7 ) deoarece permisiunea lui Artaxerxe din acel an are de-a face explicit cu reconstrucția Ierusalimului, așa cum cere profeția lui Daniel. Dar această permisiune nu a inaugurat reconstrucția orașului, ci a permis iudeilor să-și repare unele distrugeri ( cfm Neemia 1 ), în timp ce munca de refacere începuse cu ani în urmă și fusese oprită într-un mod violent ( Ezra 4, 11-23 ). În orice caz, există alte aspecte secundare de discutat în ceea ce privește cronologia apocaliptică a lui Daniel 8 și 9.
Călătoria lui Ezra se întinde de la Nisan 1 la Ab 1 ( aprox. din aprilie până în august ) din anul 457 î.H. El primise scrisoarea imperială mai înainte de Nisan 1 ( Ezra 7,8 ). Dar care este punctul de plecare al numărătorii? Ar trebui să plecăm de la proclamarea oficială a decretului imperial de restaurare civilă în Iudeea ( in the fall of 457 î.H ), sau chiar de la data promulgării decretului ( în primăvara anului 70 al lui Artaxerxe ( ezra 7,9 ), așa cum termenul ֹמצאmōṣå’ - chestiune, problemă - pare să indice? Sau ar trebui să corectăm substantivul masoretic מצאmōṣå’ - chestiune, temă, problemă, cu scopul de a citi construcția infinitivală מצאmōṣå’ drept „ a găsi ”, „ a ajunge ” ( așa cum sugerează verbul aramaic similar מטאmǝṭå’ - „ a ajunge la ”, „ a veni ”? Sau verbul יצאyåṣå’ susține sensul lui „ a veni la ”, „ a ajunge la ”? Chiar e nevoie de o astfel de precizie? Dacă da, atunci ar trebui să avem un răspuns satisfacător la această problemă.
O altă problemă de rezolvat este evidența istorică din cărțile lui Ezra și Neemia despre data reală a reconstrucției orașului. După cum știm, permisiunea lui Artaxerxe din anul 20 al domniei sale garantată lui Neemia ( Neem 2,6 ) nu a inaugurat reclădirea Ierusalimului, ci a permis iudeilor să repare zidul orașului după unele distrugeri violente recente ( Neem 1, 2-4 ), care trebuie să fi constituit atacul raportat în Ezra 4,23. Așadar reiese clar că lucrarea de reconstrucție a început cu ani înainte și a fost în mod violent întreruptă ( Ezra 4, 11-23 ). Această observație despre reconstrucția orașului în Ezra 4 , introdusă de William Shea și alții, este foarte importantă în legătură cu identificarea decretului din Daniel 9,25, deși Uriah Smith a ignorat datele istorice ale reclădirii Ierusalimului din Ezra 4, iar E.G.White a urmat probabil alte autorități teologice, împrumutând identități false lui Xerxes și Antaxerxe în Ezra 4 și scriind provizoriu despre reclădirea orașului sub falsul Smerdis ( 522 î.H).
Dar chiar și așa, cea mai bună explicație a noastră are o problemă de text. Adverbul aramaic באדיןbēḏáyin ( atunci - la acel moment ) care introduce versetul apropiat din Ezra 4, 24 creează o contradicție logică: „ Atunci ( când dușmanii au oprit în mod violent reconstrucția orașului ) a încetat lucrarea la casa lui Dumnezeu care este în Ierusalim; și a rămas abandonată până în al doilea an al domniei lui Darius persanul ( subliniere intenționată )”. Chiar concluzia cronicii care a descris reconstrucția orașului se referă în final doar la templu ! Dată fiind evidența faptului că Ezra și-a început și sfârșit capitolul 4 cu reconstrucția templului, dar în cea mai mare parte a capitolului se referă doar la reconstrucția orașului, iar numele Ahasuerus și Artaxerxes reclamă o identificare istorică ( Xerxes I și Artaxerxes I ), devine evidentă strategia literară a lui Ezra. A adăugat o lungă introducere ( excurs) despre niște evenimente mai târzii dar similare, legate de reclădirea orașului sub Artaxerxe, doar pentru scopuri tematice, iar în ultimul verset el își rezumă tema despre reconstrucția templului, temă care va fi descrisă mai departe în capitolul 5. Aceasta este logica cerută de narațiune. Dar pentru a îndepărta orice obiecție, trebuie rescunoscută și corectată o mică corupere a textului în ceea ce privește expresia adverbială באדיןbēḏáyin ( atunci - la acel moment ) din Ezra 4,24.
Traducerea greacă a lui Ezra 4,24 folosește adverbul „ ςόςε ” ( atunci ). Dar apocrifa 1 Ezra ( sau 3 Ezra ) care descrie aceleași evenimente din Ezra 4 , are în capitolul 2,26 ( sau versetele 30/31 în alte traduceri ) conjuncția „ καὶ ”, reflectând probabil particula ebraică-aramaică „ וִwǝ ”, care poate introduce o altă temă ( cfm Ezra 6, 14-16 ). Altă posibilă explicație este aceea că adverbul באדיןbēḏáyin ( atunci - la acel moment ) nu a fost introdus greșit în locul originalului „ וִwǝ ” , ci se poate să fi fost vorba despre o confuzie vizuală, din moment ce literele ב „ beth ” and כ „ kaph ” au fost uneori confundate de către copiști. Astfel, dacă citim „ באדיןbēḏáyin ” sau „ כִדיןkəḏēyn ” expresia adverbială ar însemna „ ca atunci ” sau „ la fel ca ” , și ar fi justificată în Ezra 4,24 ca să indice spre rezumatul temei despre templu.
Decretul din anul al 7-lea al lui Artaxerxe ( 457 î.H ) nu se referă explicit la o reconstrucție civilă , dar o permite și chiar o implică. Ezra trebuia să:
- „ caute bunăstarea Ierusalimului și Iudeii ”( Ezra 7,14 )
- „ facă ce este mai bine cu restul argintului și aurului ” ( Ezra 7,18 )
- „ desemneze magistrați și judecători ca să facă dreptate ” ( Ezra 7,25 ).
În concluzie, decretul persan din anul 457 î.H a fost cel mai liberal decret persan și primul dintre ele care a fost urmat de o reconstrucție civilă, așa cum cere profeția din Daniel.
2.14. Daniel 9,25: „ până la Mesia Prințul vor fi șapte săptămâni ”?
Acesta este un bun exemplu pentru a arăta că nu trebuie să considerăm textul masoretic ( MT ) drept cea mai bună alegere în fiecare caz. Această problemă a punctuației are un rol exegetic major în cronologia acestei profeții. Din nefericire, unele traduceri au urmat îndeaproape MT, astfel încât numărătoarea se termină prea repede față de timpul adevăratului Mesia. Athnakh-ul a fost pus într-un loc greșit. În timp ce în MT mai sunt alte cazuri similare de athnakhuri greșite, unele dintre ele despărțind chiar numerale compuse, acest caz din Daniel 9,25 trebuie să fi fost tradițional și intenționat, din moment ce apare chiar în textele qumranice, cu mult timp înaintea polemicilor iudeo-creștine.
Traducerile non-masoretice tratează evident mai bine contextul în acest caz, de exemplu Theodotiu: „ vor fi șapte săptămâni și șaisezeci și două de săptămâni ”, traduceri urmate de diferiți traducători mai vechi sau mai moderni. Astfel de traduceri ( vezi de asemenea Aquilas și Origen în Dan 9,26 : „ și după șapte -și- șaizeci și două de săptămâni ” )dau dovadă probabil despre o altă traducere ebraică veche, înaintea punctuației masoretice. Punctuația masoretică ne dă o înțelegere a interpretării iudaice medievale a textului, dar nu are aceeași valoare ca textul consonantic moștenit. Trebuie să înțelegem pentru noi înșine cea mai bună punctuație și chiar vocalizare din logica și sintaxa afirmației. În acest caz ar trebui de exemplu să observăm că moartea lui Mesia este plasată de profeția lui Gabriel „ după 62 de săptămâni ” ( Dan 9,26 ), de aceea ar trebui să traducem în versetul 25 „ …la Mesia, Conducătorul, vor fi șapte plus șaizeci și două de săptămâni ”.
Autor : Florin Lăiu
( va urma )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu