Cum să mai continui?

         Când treci prin Valea morții stingher ca o umbră, când suspini adânc în propriul tău Ghetsimani, când îți trăiești cea mai mare tragedie a vieții, ești ABSOLUT SINGUR. Pe nimeni nu interesează problema ta. Nimănui nu-i pasă de durerea ta.
    Nu mai rămâne nimeni lângă tine: nici mama, nici tata, nici frații, și nici atât prietenii de pe Feisbuk. Doar dracul. Atât. Dracul. Gata să-ți stoarcă și ultima fărâmă de viață, de speranță. Gata să îți ia și ultima răsuflare. 

    Cu ultimile puteri pe care le mai ai, înghiți ultima coajă de pâine, privești pentru ultima dată fotografia persoanei iubite și-ți faci ultima rugăciune. Gata. Închizi ochii și urmează tăcerea...
     Dar deodată, chiar în ultima clipă, în clipa în care nu te mai aștepți, se întâmplă miracolul. Dumnezeu trimite la tine un „ înger ” în forma cea mai nebănuită care îți poate trece prin cap. ” Îngerul” nu-ți dă niciodată mai mult de o pâine, eventual cu puțină marmeladă. Însă îți zâmbește, te ascultă, îi pasă de tine, e acolo... lângă tine. Apoi pleacă, fără ca să mai ai vreodată ocazia să-i mulțumești că te-a salvat...
    Pâinea și zâmbetul lui însă îți dau puterea ca să o iei de la început. A nu știu câta oară de la început!!! Viața merită trăită! Întotdeauna e soare dincolo de nori și un Dumnezeu dincolo de gândurile tale negre. Dacă nu vezi soarele, nu înseamnă că norii sunt tot ceea ce există!...

    Melodia următoare vorbește despre speranță într-o lume a tristeții și a nedreptății. Ea este strigătul disperat al unei omeniri muribunde îndreptat către cer. Pentru fiecare om de pe pământ, indiferent de religie, de etnie sau de capacitatea intelectuală, vine un moment în viață când se va întreba: „ Cum să mai continui?” Mai are vreun sens? Are viața mea vreun sens? În acele momente tulburi, orice dezbatere, orice dialectică a ideilor, orice filozofie și orice știință încetează. Se aude numai tăcerea cum strigă ca din gură de șarpe: „ Să mai continui? Mai are vreun rost? E cineva căruia să-i pese de mine? ”

     Două genii muzicale nemuritoare, Freddy Mercury și Monserrat Caballes, cântând o melodie extraordinară.  Milioane de ochi care îi ascultă extaziați. Și doar o singură mare întrebare, care stă pe inima tuturor muritorilor: „ E cineva care să-mi poarte de grijă?”...

Versurile traduse din engleză:

   „ Când toată sarea este luată din mare,

      Sunt detronat, sunt gol și putrezesc. 

      Iar degetul tău arată mânios înspre mine.

      E cineva care să mai creadă în mine?

      Să-mi asculte ruga și să-i pese de mine?

      Cum să mai pot continua așa de la o zi la alta?

      Cine îmi va da putere în fiecare zi?

      Unde pot să fiu în siguranță? Cui aparțin

       În această mare lume de tristețe

       Cum să uit acele vise frumoase pe care le aveam 

       împreună?

       S-au pierdut și nu mai sunt de găsit nicăieri... 

       Cum să mai continui?

       Uneori pare că tremur în întuneric. Nu pot să mă uit

       Când oamenii mă înspăimântă.

       Încerc să mă ascund departe de mulțime.

       E cineva acolo care să mă mângâie?

       Doamne, ai grijă de mine! 

       Cum să mai continui?… Cum să mai continui?… Să mai continui?…