4.   TEORIA INSPIRAȚIEI GÂNDURILOR

Această teorie este cea susținută în mod ”oficial”[3] de BAZȘ. Potrivit ei, Dumnezeu este acela care a sugerat ideile revelaţiei, dar a lăsat în seama omului exprimarea revelaţiei în cuvinte. Lui Ioan de exemplu i se spune: ”Ce vezi, scrie într-o carte și trimite-o celor șapte biserici…” (Apocalipsa 1:11). Ideea este de la Dumnezeu (sau viziunea, sau visul), dar scriitorul a avut libertatea să se exprime cu propriile-i cuvinte, funcție desigur de limba vorbită, de epocă, de pregătirea și cultura sa. 

Faptul că profeții sunt numiți "oameni care au vorbit de la Dumnezeu" (2 Petru 1:21) nu înseamnă că ei sunt lipsiți de păcat și slăbiciuni omenești. Orice încercare de a-i face pe profeții biblici "perfecți" ar atrage imediat o ploaie de critici din partea opozanților. Gândiți-vă numai la regele David. În plus, chiar în Biblie apar greșeli ale profeților. În raportul biblic descoperim situații în care un profet sau apostol, a trebuit să fie corectat datorită unor idei preconcepute pe care le avea. Apostolii au crezut prima dată că doar iudeii pot fi mântuiți. Faptul că Duhul Sfânt a corectat doctrina greșită a scriitorilor biblici, ne dă asigurarea că Duhul controlează mesajul inspirat, spun adepții teoriei inspirației gândurilor. 
Adventiștii nu cred în teoria dictării, a inspirației intuitive sau a cuvântului inclus. Cu excepția celor zece porunci, toate scrierile inspirate sunt rezultatul efortului conjugat al Duhului Sfânt care a inspirat profeții cu câte o viziune, un vis, cu câte o impresie, un sfat, sau o judecată; iar profetul a început să caute afirmații, figuri stilistice și expresii, pentru a exprima mesajul lui Dumnezeu cu acuratețe. Dumnezeu dă profetului libertatea de a selecționa tipul de limbaj pe care dorește să-l întrebuințeze. Și întrucât "tot ceea ce este uman este imperfect," trebuie să acceptăm ideea de imperfecțiuni și greșeli în textele Bibliei. Aceasta înseamnă două lucruri:

1. Profetul și-a folosit limbajul obișnuit, de fiecare zi, învățat în copilărie și îmbunătățit prin studiu, prin citit și prin călătorie... neexistând nimic supranatural sau divin în limbajul folosit.

2. Profetul poate face greșeli de ortografie sau gramaticale, putând avea și alte tipuri de imperfecțiuni, ca de pildă lapsus linguae (o vorbire ce are greșeli) or lapsus memoriae (o memorie cu probleme), fiind nevoie de corectura unui editor (scrib, secretar) pentru ca textul sa fie gata de publicare. Editorul nu corectează mesajul pe fond, ci mai degrabă limbajul neinspirat (forma).

Dumnezeu a ales ființe umane dedicate, dar cu greșeli, ce folosesc un limbaj uman imperfect, ca instrumente ale Sale spre a-i exprima mesajul. Trebuie să fim recunoscători Tatălui nostru ceresc, spun adventiștii, pentru faptul că nu a ales un limbaj "super-uman", înțeles numai de câteva persoane alese, ci a ales să folosească maniera noastră obișnuită și imperfectă de a vedea și a înțelege lucrurile. Iată ce spune Ellen White în acest sens:

Biblia a trebuit să fie exprimată în limbajul oamenilor, iar tot ce este omenesc este imperfect…Biblia a fost scrisă de oameni inspirați. Totuși ea nu reprezintă modul în care gândește și se exprimă Dumnezeu însuși. Modul de gândire și exprimare este al agentului omenesc. Dumnezeu ca scriitor, nu este reprezentat. Adesea oamenii spun: Cutare exprimare din Biblie nu se potrivește lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu și-a pus la încercare puterile, în cuvintele, în logica și retorica Bibliei. Scriitorii biblici au fost secretarii lui Dumnezeu și nu condeiele Lui…
Domnul se adresează oamenilor printr-o vorbire imperfectă, pentru ca simțurile degenerate, percepția greoaie a ființei pământești să poată înțelege cuvintele Lui. Astfel se manifestă condescendența lui Dumnezeu. El întâlnește pe oameni acolo unde sunt ei. Biblia, desăvârșită în simplitatea ei, nu poate răspunde, totuși, marilor idei despre Dumnezeu, fiindcă ideile mărginite, nu pot fi întruchipate în mod desăvârșit în tiparele mărginite ale gândirii…Nu cuvintele Bibliei au fost inspirate ci scriitorii ei au fost inspirați. Inspirația nu acționează asupra cuvintelor, sau asupra expresiilor omului, ci asupra omului însuși, care sub influența Spiritului Sfânt, este umplut cu gânduri, dar cuvintele primesc amprenta minții individuale. Mintea și voința divină, sunt combinate cu mintea și voința umană, astfel, declarațiile omului inspirat reprezintă cuvântul lui Dumnezeu.

Trebuie să recunoaștem în mod onest că această teorie are logica ei și chiar pare mult mai plină de ”bun simț” teologic decât altele. Dar care este motivul pentru care adventiștii preferă această teorie a inspirației? Motivul este legat de credința lor în inspirația scrierilor Ellenei White. Acesta însă este un subiect vast și nu îmi propun să îl abordez acum.

Contestatarii acestei teorii au însă o altă părere, invocând chiar unele texte biblice. Pavel spunea că el vorbea „Nu cu vorbiri [cuvinte] învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri [cuvinte] învăţate de la Duhul Sfânt”(1 Corinteni 2:13). Se sugerează astfel de către anumiți teologi că Pavel a primit cuvintele exact de la Dumnezeu, or, dacă s-a întâmplat asta cu Pavel, atunci s-a întâmplat și cu ceilalți autori. Pe lângă aceasta, este dificil să concepem gândurile separate de cuvinte, spun ei, aşa cum afirmă un teolog: „Ideile pot fi concepute şi comunicate numai prin intermediul cuvintelor[4]
Este de neconceput să le disociem pe unele de celelalte. Prin urmare, nu poate exista o inspiraţie a ideilor, care în acelaşi timp să nu cuprindă şi cuvintele prin care acele idei sunt exprimate. Este cert deci că și cuvintele trebuie să fie inspirate nu doar gândurile sau ideile. Dar atunci personalitatea scriitorului nu a jucat nici un rol în realizarea “produsului final”? Ba da, spun contestatarii teoriei, chiar foarte mult. 
Stilul lui Ioan (simplu dar profund) diferă de cel al lui Pavel (logic şi raţional), iar cel al lui Pavel diferă de cel al lui Petru. Pavel a fost ucenicul marelui învăţat Gamaliel, în timp ce Petru a fost un pescar. Dumnezeu i-a folosit pe amândoi pentru a-și îndeplini scopul dorit, ținând cont de ei, de pregătirea lor. Dumnezeu a folosit de asemenea priceperea lui Luca în relatarea istorică, precum şi pe David cu talentul său poetic, ale cărui experienţe l-au determinat să scrie Psalmii. Însă, spun contestatarii teoriei inspirației gândurilor, oamenii aceștia au vorbit exact cuvintele pe care Dumnezeu le-ar fi vorbit dacă s-ar fi manifestat El însuși în persoana lor. Se pune astfel întrebarea dacă ”produsul final” este uman şi prin urmare imperfect? Absolut nu. Rezultatul este exact aşa cum a dorit Dumnezeu, spun ei.

Și iată-ne ajunși în final, la cea mai răspândită teorie despre inspirație, în mediul neo-protestant. Baptiștii, Penticostalii și Creștinii după Evanghelie cred în unanimitate ceea ce urmează:

5.  TEORIA INSPIRAȚIEI VERBALE        PLENARE

” Noi credem în inspirația verbală plenară a Scripturilor Vechiului și Noului Testament: ca pline de autoritate, suficiente, infailibile și fără eroare în manuscrisele originale, nu doar ca și conținând Cuvântul lui Dumnezeu, ci ca fiind în ele însele singurul Cuvânt scris al lui Dumnezeu . ” Acesta este de exemplu crezul Bisericii Penticostale despre inspirația Bibliei.

”Biserica Baptistă Independentă spune mult mai explicit: ” Noi credem în inspirația verbală ca fiind singura autoritate, a celor 66 de cărți ale Bibliei (39 de cărți reprezentând Vechiul Testament, din Textul Masoretic (Ebraic), și 27 de cărți reprezentând Noul Testament, din Textus Receptus (Grecesc), păstrate, fără nici o eroare, pentru oamenii vorbitori de limba engleză, în Versiunea Autorizată King James, din anul 1611. Toate Bibliile în alte limbi trebuie sa fie traduse folosindu-se ca standard aceste texte de bază ”.

În trecut, convingerea privitoare la inspiraţia verbală și plenară a Bibliei putea fi exprimată într-o singură propoziţie: ”Cred în inspiraţia Bibliei”. Dar când unii s-au îndoit că inspiraţia se extinde la cuvintele Bibliei, a devenit necesar să se precizeze: „Cred în inspiraţia verbală a Bibliei”. Apoi, deoarece unii au refuzat să accepte că Biblia este în întregime adevărată, a fost necesar să se spună: „Cred în inspiraţia verbală, plenară, infailibilă şi inerantă a Bibliei”. Dar când infailibilitatea şi ineranţa au ajuns să fie înţelese ca referindu-se doar la chestiuni legate de credinţă, nu şi la celelalte afirmaţii (fapte istorice, genealogii, relatări despre creaţie, etc.), a devenit necesar să se adauge noţiunea de „ineranţă nelimitată”. Fiecare nouă adăugire a fost necesară datorită apariţiei unor învăţături greşite.”[5]

A dat Dumnezeu cuvintele Bibliei așa cum susțin baptiștii sau doar conceptele, precum susțin adventiștii? Adepții teoriei inspirației verbale sunt categorici: Cuvintele! Pavel afirmă că apostolii au învăţat folosind „cuvinte învăţate prin Duhul” (1 Corinteni 2:13). Acesta a fost un principiu din Vechiul Testament. Dumnezeu a spus despre adevăratul profet: „ …voi pune cuvintele Mele în gura Lui…” (Deuteronom 18:18). Moise spune la sfârşitul cărţii Deuteronom: „Acestea sunt cuvintele legământului pe care L-a poruncit Domnul” (Deuteronom 29:1), sau, după cum spune David: „Duhul Domnului a vorbit prin mine şi cuvântul Lui a fost pe limba mea” (2 Samuel 23:2). Aceste versete și multe altele indică mai degrabă spre un fel de ”posedare” a omului de către Dumnezeu, o plenară luare în stăpânire, un fel de ”channeling” practicat în ședințele de spiritism. 
Dar de ce este inspiraţia verbală atât de esenţială pentru majoritatea neo-protestanților? Pentru că Biblia (şi limbajul în general) este formată din cuvinte. Dacă nu te poţi sprijini pe cuvinte, nu te poţi sprijini pe nimic. Un judecător trebuie să recurgă la cuvintele legilor şi regulamentelor. Un executor testamentar trebuie să se bazeze pe cuvintele exacte ale testamentului. Dacă nu sunt decisive cuvintele, atunci propoziţiile şi afirmaţiile sunt fără sens.
Inspiraţia verbală are legătură cu întreaga Biblie sau doar cu părţile de doctrină din Biblie? Cu întreaga Biblie, răspund neo-protestanții. Expresia “Aşa zice Domnul”, sau alte expresii asemănătoare, se întâlnesc de aproape 700 de ori doar în Pentateuh (primele cinci cărți ale Vechiului Testament). Expresia se găseşte apoi de 400 de ori în cărţile istorice, şi în jur de 400 de ori în cărţile profetice dintre care de 150 de ori numai în Isaia! În Ezechiel se găsesc expresii precum: “cuvântul Domnului a venit peste mine, zicând”, şi altele similare, de aproape 350 de ori. În Noul Testament expresia “este scris” se regăseşte de aproximativ 80 de ori.
Ce sunt inspirate mai exact, scrierile originale, copiile manuscrise sau traducerile noastre? Scrierile originale, textele care au fost scrise de Moise, David, Pavel şi alţi scriitori, răspund adepții teoriei inspirației verbale. Dar nu sunt manuscrisele copiate pline de greşeli? Scrierile originale erau copiate pe manuscrise cu o precizie minuţioasă, se spune. Lucrul acesta a fost garantat prin diferite tehnici, cum ar fi contorizarea numărului de apariţii al fiecărei litere, etc. 
Dar nu sunt traducerile foarte imprecise? Unele dintre ele da, cum ar fi cele parafrazate, se răspunde. Aşadar o Biblie în engleză (sau în română) nu reprezintă Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu? Ba da. Trebuie să remarcăm că Domnul şi scriitorii Noului Testament au folosit de asemenea o traducere (Septuaginta, traducerea din ebraică în greacă a Vechiului Testament) şi ei au citat din ea, spunând “este scris”. Prin urmare, ne putem bizui liniştiţi pe o traducere bună şi să o considerăm cuvântul lui Dumnezeu. 
Dar nu sunt contradicţii în Biblie? Doar aparent. Biblia îl pune pe om în lumina lui Dumnezeu. De aceea omul firesc urăşte această carte şi a încercat să găsească peste tot contradicţii. Cu toate acestea, 90% dintre aceste contradicţii se datorează fie ignoranţei, fie intenţiilor rele, sau ambelor. Există şi dificultăţi reale, cum ar fi diferenţele dintre relatările Evangheliilor. Aceasta este o chestiune de a-I cere lui Dumnezeu să ne ajute să înţelegem alcătuirea divină a Scripturii. Dacă o facem, dificultăţile dispar şi este văzută frumuseţea inspiraţiei divine. În unele cazuri extrem de rare se poate să se fi strecurat o greşeală. 
Dar credinţa noastră nu depinde de acest detaliu. Ce este cu cuvintele rostite de oameni răi şi scrise în Biblie? Biblia conţine cuvinte cum ar fi: " ...să mâncăm şi să bem, pentru că mâine vom muri" (1 Corinteni 15:32). Versete de acest fel nu sunt expresia gândului sau a adevărului lui Dumnezeu, dar ele sunt adevărate şi sunt inspirate: ele ne spun că există oameni care gândesc şi vorbesc aşa. Dumnezeu a vrut ca aceste versete să apară în Biblie. Un alt exemplu este cartea Eclesiastul: cea mai mare parte din ea nu este o descoperire a adevărului divin, dar este inspirată şi adevărată în sensul că omul "de sub soare" raţionează în acest mod. 
Biblia ca fiind INSPIRATĂ, presupune inspiraţie verbală absolută şi prin urmare un caracter infailibil. Dar ne putem încrede în mărturia Bibliei despre ea însăşi? Da. O altă mărturie din exterior ar fi mai degrabă neconvingătoare. Dacă Dumnezeu S-a descoperit (după cum fiecare creştin crede) în cuvântul Său, atunci cuvântul Său va vorbi despre şi pentru sine. Dovezi suplimentare în afara Bibliei doar îi vor diminua autoritatea proprie. Singurul loc de unde putem învăţa dacă Biblia este inspirată şi ce înseamnă mai exact acest lucru este chiar în Biblie! Cartea lui Dumnezeu vorbeşte despre ea însăşi. Nu exista gândire în afara limbajului, a vorbirii; nimeni nu poate gândi fără cuvinte, adică verbal; așa că nici un conținut nu poate sa fie comunicat altfel decât verbal.
V-ați putut face astfel o idee despre ce susțin creștinii legat de inspirația Scripturii. Am insistat pe ultimele două teorii care dealtfel sunt cele mai răspândite, pentru ca în cele ce urmează să le supunem la probă. Pretențiile legate de Biblie sunt multe și nenumărate. Întrebarea este dacă acestea ”stau sau nu stau în picioare”. Dar înainte de a continua analiza amănunțită a acestor teorii, este necesar să mai cunoaștem un lucru: Cum am ajuns să avem Biblia pe care o avem sau mai exact, cum s-a format CANONUL SCRIPTURII, cum au fost alese cărțile ce o compun, știindu-se că acestea au aparținut mai multor autori și au fost scrise într-un interval de peste 1000 de ani?

Autor: Ovidiu Iovanel 
( va urma)

___________________________________________________________________________________________________
[3] Spun ”oficial” deoarece vom vedea mai târziu că în 
ciuda teologiei expuse în manualul bisericii, membrii 
BAZȘ (și nu numai), în marea lor majoritate, au alte 
păreri.

[4] Paché, The Inspiration and Authorithy of Scripture 
(Inspirația și autoritatea Scripturii), p. 58

[5]Ryrie, Basic Theology (Teologie Elementară), p. 59