Scurte considerații de paște

          

         Lumea creștină sărbătorește zilele acestea paștele ( săptămâna trecută catolicii, acum ortodocșii), pregătindu-se cum se cuvine din punct de vedere culinar, curățindu-și casa, eventual înnoindu-se cu vreo haină nouă, pentru cine are dare de mână. Ah, și am uitat ce era cel mai important, salutându-se sigur pe ei cu „ Hristos a înviat! ”. Nu tot la fel de siguri sunt însă  „ creștinii ” atunci când îi iei la bani mărunți despre ce înseamnă paștele, când a fost paștele serbat pentru prima dată și dacă are vreun rost să mai sărbătorim paștele în secolul XXI. Nu mi-aș fi așternut aceste gânduri pe hârtie dacă nu aș fi dat peste un articol din EVZ despre sărbătoarea paștelui la români, articol în care vine vorba și despre adventiști. Articolul respectiv prezintă succint și destul de obiectiv, zic eu, felul în care diferite culte neoprotestante din România serbează paștele, printre care la loc de frunte ca dispoziție în pagină se află adventiștii. O să aduc vorba imediat despre asta. 

      

      Mai întâi altceva. Acum o săptămână mi-a fost dat să vorbesc întâmplător despre paște cu un prelat evanghelic din Germania care, atunci când l-am întrebat de ce sărbătorește lumea creștină paștele, s-a uitat chiorâș la mine și mi-a spus sigur pe el că așa au dat dispoziție apostolii în Sfânta Scriptură. Serios?, l-am întrebat…La insistențele mele ca să-mi spună versetul sau versetele acelea din biblie unde apare o astfel de dispoziție apostolică, a început să se enerveze. Și s-a enervat și mai rău atunci când i-am spus ditamai prelatului că nu numai sărbătoarea paștelui, ci întreg creștinismul actual cu toate sărbătorile și tradițiile sale, nu are absolut nici-o acoperire biblică. S-a uitat la mine de parcă ar fi văzut vreun extraterestru atunci când am afirmat că religia creștină nu mai are astăzi absolut nimic în comun cu Hristos, poate decât că-i poartă numele acestuia. Dar, ca să nu-i stric omului cheful de ouă roșii, am abandonat subiectul de comun acord și am continuat să vorbim despre vremea frumoasă de afară. 

      Spre deosebire de concetățenii lor români de alte religii, adventiștii știu însă, în marea lor majoritate, adevărul despre paște. Ei recurg la biblie și numai la biblie atunci când vine vorba despre sărbătorile și tradițiile creștinismului, așa cum afirmă în articolul cu pricina un enoriaș: „ Tradiţiile sunt frumoase, dar când vin în contradicţie cu Biblia, eu aleg Biblia ”. 

   

     Foarte bine, domnule enoriaș. Așa și trebuie făcut, că doar biblia îți spune clar, verde în față, că „ Isus, Paștele nostru, a fost jertfit ” ( 1 Corinteni 5,7). Adică adevărul biblic luat ca întreg, și nu numai noul testament, îți arată fără îndoială că Paștele nu este o sărbătoare, nu este o friptură de miel sau cozonaci, nu sunt ouă roșii sau de alte culori, nici nu este vacanța copiilor sau un scurt concediu, …ci este Hristos . Un Hristos jertfit. Paștele, care însemană eliberare, ne-a fost dat(ă) prin moartea și învierea lui Isus Hristos. Așa că NU MAI AVEM NEVOIE din nou de vreun Hristos care să se jertfească, an după an, ci doar de credința în moartea și învierea Lui. 

    Dar…acum e acum! Dacă întrebi vreun creștin ortodox sau catolic sau de altă religie UNDE stă scris în biblie că apostolii ( sau Isus) au dat ordin să se serbeze paștele, UNDE stă scris că Isus a poruncit să fie serbată învierea sa, plus o sumedenie de alte tradiții moștenite de la părinți, discuția devine agitată pe un ton ușor iritabil. Omul nu știe că nu există absolut nici-un verset biblic care să recomande serbarea paștelui, nici a învierii, nici a crăciunului…Omul știe doar una și bună: așa a moștenit din părinți, asta e. Gata. Punct. 

    Tare se mai mândresc adventiștii ( și până la urma urmei pe bună dreptate) că ei nu sunt așa. Ei sunt altfel …deosebiți de lume, „ poporul ales ” al lui Dumnezeu care rămâne la ce stă scris în Scriptură și refuză tradiția primită de la părinți. Dar…oare chiar așa stau lucrurile cu adevărat? Sau de asemenea au și adventiștii propria lor tradiție, care nu are nimic de-a face cu realitatea, și păzesc cu sfială doar „porunci omenești ”? Există posibilitatea ca și adventiștii să se închine sabat de sabat în sinagogile lor unui Dumnezeu care nu aude nimic din ceea ce sporovăiesc ei acolo și pe care nu-L interesează nimic din ceea ce fac ei, nici pe plan local, nici pe plan mondial?

     Trebuie să recunoașteți că, dacă așa ar sta lucrurile, oricât de ironic și de ascuțit ar fi limbajul criticilor acestei biserici, acesta pălește în comparație cu gravitatea situației. E posibil deci ca și adventiștii să aibă propria lor tradiție, oarbă față de realitate, oarbă față de adevăr? Hai să vedem. Întrebați un adventist ales la întâmplare care au fost dezbaterile conferinței de la 1888 și consecințele în timp ale refuzului bisericii de a accepta ceea ce s-a propus acolo. Întrebați-l unde stă scris în biblie despre un Dumnezeu triunitar. Întrebați-l unde stă scris că bătrânii, văduvele și plebea în general trebuie să întrețină din banii lor pastorii care predică evanghelia. Întrebați-l unde stă scris în noul testament că pentru a fi botezat în biserică trebuie să faci o mărturisire de credință cu privire la …niște puncte de doctrină. Întrebați-l unde stă scris în noul testament că sfânta împărtășanie trebuie administrată numai membrilor bisericii…Și întrebați-l când a poruncit Dumnezeu în scriptură ca biserica Sa să fie condusă de un cap…vizibil, uman ca și restul turmei?

    Desigur…nu va fi nevoie să îl întrebi toate aceste lucruri, deoarece adventistul nostru te va privi la fel de chiorâș cum m-a privit pe mine „ părintele ” evanghelic ” neamț și se va enerva la fel de repede ca acesta. Religia e aceeași peste tot, indiferent de nume, indiferent de sângele etnic care îți circulă prin vene. Singura ieșire „ evreiască ” a adventistului va fi aceea că va lăsa deoparte Torah ( Biblia) și va recurge imediat la „ Talmud ” ( scrierile Ellen White). Iar alea sunt atât de multe, de complexe și de întortochiate în interpretare că până și susținătorii aprigi ai „ Talmudului ” se vor certa între ei, fără ca să ajungă la vreun acord…

       Realitatea tristă este că așa cum  marea majoritate a catolicilor sau ortodocșilor sunt complet dezinteresați de paște de adevăratul Paște, tot la fel imensa majoritate a adventiștilor au Adevărul doar pe buzele lor, dar în realitate fug de El ca dracul de tămâie! Singurul lucru important și pentru adventiști este tradiția, desigur, una a lor proprie. Puțini sunt dispuși să vadă Adevărul în față și să constate cu maturitate și curaj că trebuie să-și reseteze fundamental religia pe care au moștenit-o de la părinți. Puțini sunt gata „ să se nască din nou”, cu tot ce înseamnă asta, și să abandoneze doctrinele lor aberante omenești. Pentru majoritatea covârșitoare viața spirituală  înseamnă doar mersul la biserică, întâlnirea cu prietenii și alte chestii mondene, și mai puțin căutarea Adevărului. Exact  la fel cum pentru majoritatea covârșitoare a catolicilor sau ortodocșilor paștele și crăciunul înseamnă doar mâncare și băutură, și mai puțin( sau deloc) nevoia după Isus. Toți o apă și-un pământ, asta este trista realitate... pe care nimeni nu vrea să o audă…

Iar vinovați, mereu, sunt doar provocatorii...

P. S. Dacă măcar una din acele întrebări adresate adventismului nu își pot găsi un răspuns serios cu biblia, atunci întreb și eu de unul singur: ce relevanță mai are atunci această biserică?!?