Văduva săracă, biserica bogată și Dumnezeul mut

   

        Am vizionat zilele acestea un material video care m-a impresionat și pe care vi-l ofer la sfârșitul acestui articol. Este vorba acolo de o femeie modestă din Valea Jiului, botezată la ortodocși dar interesată în ultimul timp de adventiști. Și pentru că femeia este sinceră ca să cunoască adevărul, începe catehizarea, în cadrul căreia i se spune și despre importanța zecimii pe care musai trebuie să o plătească la biserică. Nu voi comenta acum clipul respectiv, vă las pe dumneavoastră să faceți asta. Intenționez altceva, și anume să merg dincolo de ceea ce se vede și se aude în acel clip, dincolo de subiectul „ important ” al zecimii.

        În primul rând, acestea sunt faptele. O femeie (probabil) destul de săracă ajunge să creadă cu toată inima că Dumnezeu cere zecimea muritorilor, și că această zecime trebuie dată, desigur, în biserica „ aleasă ” a acestui Dumnezeu. După câtva timp, ca urmare a minunilor ciudate care i se întâmplă ulterior plății zecimii,( îi cresc veniturile de cinci ori !!!), soțul ei, un miner proaspăt disponibilizat, este convins că ceva inexplicabil se petrece( mai ales atunci când aude și alte povestiri pe aceeași temă), iar în final consimte, nu fără o luptă sufletească destul de mare, să-și zeciuiască suma considerabilă primită în urma disponibilizării de la mină. Desigur, pe tot parcursul acestor lupte sufletești, soții respectivi sunt încurajați de la spate de către pastor, cu versete biblice, să doneze zecimea bisericii…adică, cu alte cuvinte, lui Dumnezeu.

        Sunt multe aspecte interesante aici și nu intenționez să ironizez pe nimeni de data aceasta. Dimpotrivă, aș dori să fac o paralelă serioasă între acest episod recent și mult mai cunoscutul episod evanghelic al văduvei sărace. Pentru mine, asemănările sunt frapante și merită să le consemnez. Iar apoi să trag concluziile care se impun de la sine...

     În narațiunea din evanghelie, Isus stă deoparte și privește tăcut cum oamenii din popor pun bani într-o cutie, bani care vor fi vărsați în vistieria templului. Deodată observă cum se apropie o văduvă săracă care își golește în cutie ultimii săi bănuți. Deși știe că femeia nu mai are cu ce se hrăni, și deși știe foarte bine că banii aceia vor fi folosiți mai târziu în scopuri cu totul străine de cele poruncite de Dumnezeu lui Moise, Isus tace mâlc și nu intervine cu nimic. Singura sa intervenție este aceea că laudă în auzul ucenicilor fapta mărinimoasă a femeii. Nu știm dacă după această faptă veniturile văduvei au crescut de cinci ori, dar știm cu siguranță că devoțiunea și generozitatea ei au fost lăudate mai mult de două milenii, spre deosebire de cea a contemporanilor ei bogați care dădeau din prisosul lor și care au rămas în anonimat. 

     Desigur, acest fragment din evanghelii a fost folosit de orice sistem bisericesc de-a lungul veacurilor ca un argument forte al plătirii taxelor „ sfinte ”. Femeia din Valea Jiului chiar așa se și exprimă la un moment dat și ... deși se corectează pe sine imediat, nu greșește cu nimic în realitate. Oamenilor bisericii le place să folosească această poveste cu văduva săracă, uneori până la saturație, ca vistieria financiară să fie asigurată. Ceea ce nu le place însă, și se fac că uită, este faptul că același Isus care a lăudat fapta văduvei sărace, a dat de pământ cu întregul sistem financiar  „sfânt ” de la templu, atunci când a răsturnat indignat mesele bișnițarilor de acolo. Aici memoria tuturor pastorilor, adventiști și nu numai, le joacă o festă, de parcă ar fi fost cu toții loviți de vreo amnezie subită.

  

        Și totuși, de ce nu a intervenit Isus atunci când a văzut fapta văduvei? De ce nu a împiedicat-o să plătească, din moment ce mai târziu avea să facă praf și pulbere arginții de la templu? Cum trebuie interpretată tăcerea lui? Dacă spunem că această tăcere reprezintă o recunoaștere implicită a sistemului taxelor către templu, e ca și cum am spune că Isus cu o mână face, iar cu alta distruge, ceea ce este un non-sens. Dacă spunem că tace deoarece nu-i pasă de ceea ce se întâmplă, iarăși este absurd, din moment ce el laudă fapta femeii. Să nu uităm că Isus nu a fost un agitator social de duzină. Nu era misiunea lui aceea a provocării sociale de tip Piața Universității contra Sinedriului. Misiunea lui consta în ceva mult mai înalt decât atât, și anume de a da omului ceva mai bun în schimbul tradițiilor sale și de a ridica privirea evreilor de la formă la conținut, de la legea stearpă la duhul plin de viață din spatele ei, de la simbol la Realitate.

      Bun ... Să revin în încheiere la femeia din Petroșani. Ea, soțul ei și ( se putea altfel?!?) pastorul sunt convinși că Dumnezeu i-a binecuvântat deoarece au dat zecimea.  În timp ce pot ierta perechea proaspăt venită „ din lume ”, nu-l pot ierta totuși pe pastor pentru gogorița asta , deși nu mă îndoiesc că toți sunt sinceri când o cred și o afirmă . Dacă Dumnezeu i-a binecuvântat numai pentru că au dat zecimea, iar mai înainte a rămas impasibil la problemele lor financiare, atunci zeul acesta este un zeu păgân, deoarece numai zeii păgâni pretindeau jertfe(  oh, și cât e de vorbit aici despre sistemul jertfelor din vechiul testament…)!!! Dimpotrivă, Dumnezeul adevărat „ dă ploaie și peste cei buni și pentru cei răi ”, îl iartă și pe tâlharul căit dar se roagă și pentru cei ce îl pironesc pe cruce! Este cu totul respingător să mai crezi în secolul XXI într-un Dumnezeu care te recompensează pentru că faci ceva, și cu atât mai grav cu cât te numești adventist.

       Și totuși…este evident că ceva ciudat se întâmplă cu veniturile femeii din Valea Jiului, din moment ce ele cresc uimitor! Femeia aceea nu cred că minte. Atunci de ce este totuși recompensată? S-a răzgândit Dumnezeu, transformându-se acum într-o bancă care dă înapoi cu dobândă? Sau este cumva vreo coincidență care nu are legătură cu Dumnezeu? NU. Nici una, nici alta. Femeia este recompensată deoarece, ca și văduva săracă, ARE CREDINȚĂ. Jertfește o parte din foarte puținul pe care îl are, cu mulțumiri, fără ca să aștepte ceva în schimb! Are încredere în făgăduințele lui Dumnezeu că „pâinea și apa nu-i va lipsi ”. Are bucurie în a oferi, deși e clar că nu știe prea bine cum și mai ales cui…

      Acesta este motivul pentru care îi cresc veniturile brusc de cinci ori. Acesta este motivul pentru care este ea binecuvântată! Nu pentru  banii în sine, nu pentru faptul că dă zecime, nu pentru faptul că o dă bisericii „ adevărate ”. Ci pentru că are credință! Credința este fundamentală și plăcută lui Dumnezeu, nu banii, zecimile sau jertfele! Și dacă vreau neapărat, pot demonstra asta cu zeci de versete biblice! Popii și pastorii nu vor găsi însă nici măcar un singur verset care să spună că dacă plătim bani bisericii, suntem recompensați sau pedepsiți de Dumnezeu! O asemenea mentalitate este în cel mai bun caz vrednică de evul mediu…

    

      Prin felul alienant în care este predicată astăzi  zecimea de la amvoane, se infundă sărmanilor oameni ideea păgână că dacă faci ceva pentru zeu, face și zeul pentru tine. În această mentalitate periculoasă, zecimea este scopul ultim și darea ei este virtutea căutată de Dumnezeu la fiii oamenilor. În realitate, biblia ( și mai ales noul testament) nu sprijină o astfel de concepție! Dimpotrivă, evangheliile sunt saturate de indicii că dragostea dezinteresată de semeni și de Dumnezeu este scopul ultim și că doar credința este virtutea adevărată! Din acest punct de vedere, devine clar ca apa de izvor că zecimea este numai un mijloc prin care să ne exercităm credința. Odată ce credința noastră a ajuns desăvârșită, zecimea nu se mai poate justifica decât ca într-ajutorare reciprocă între semeni. Dumnezeu nu are nevoie sub nici-o formă de banii noștri!

      Femeia aceea din valea Jiului a fost recompensată de Dumnezeu, dar nu pentru că a dat zecime bisericii. Nu pentru că s-a făcut adventistă. Și nici măcar pentru că a dat cu bucurie! Ci pentru că a avut credință că făgăduințele lui Dumnezeu sunt adevărate! Dar…pentru că Dumnezeu continuă și azi, ca și acum două mii de ani, să fie mut cu privire la tema asta, biserica devine din ce în ce mai bogată iar „ văduvele sărace ” rămân tot la fel sărace!…

A sosit timpul pentru o resetare,  nu credeți?!?