„ Metoda ” epistemologică a lui Dănilă Prepeleac

   

     

                     Dănilă Prepeleac şi logica…

    Motto: ”Cel înţelept învaţă din greşelile altora, prostul însă nu învaţă nici măcar din greşelile lui.” Proverb românesc.

      Se duce Dănilă Prepeleac la pădure ca să aducă lemne. Intră în pădure, chitește un copac mai mare. După aceea stă un pic pentru a gândi din punct de vedere logic lucrurile astfel încât să muncească cât mai puţin. Nu ar fi bine să tai copacul astfel încât acesta să cadă direct în car? Ar fi minunat! mă scuteşte de o muncă în plus. Zis şi făcut, copacul tăiat cade direct în car. Stupoare însă, carul este distrus, iar boii omorâţi.

    Ce s-a întâmplat? Avem cumva o problemă de logică? Iată ce s-a întâmplat: problema nu a constat în faptul că Dănilă Prepeleac nu a dat dovadă de gândire logică, ci în faptul că a existat un FACTOR FOARTE IMPORTANT care – din cauza lenii de a gândi sau, pur și simpu, a prostiei omenești – nu putut să intre pe nicio cale în mintea lui Dănilă Prepeleac (acel factor fiind greutatea şi forţa extrem de mare a copacului aflat în cădere).

În concluzie: oricine ar fi persoana, orice realizări  ar avea într-un domeniu sau altul, oricât de logic  ar gândi, oricâtă paradă ar face de cunoștințele științifice pe care le deține… dacă refuză să țină cont de toţi factorii esenţiali care pot explica o întrebare sau alta, atunci acea persoană va ajunge, ca să mă exprim plastic, şi cu carul spart şi cu boii ucişi; iar, dacă este să mă exprim în termeni academici, atunci acea persoană nu va reuși – nu are cum! – să ajungă la un răspuns satisfăcător la întrebările care îl chinuie.

      Faza în care Dănilă Prepeleac îi dă lecții lui Scaraoțchi vine ceva mai târziu în povestea lui Ion Creangă. Mai prinsese și Dănilă Prepeleac ceva minte între timp! Ceea ce înseamnă că prostia nu este neapărat o boală fatală – există vindecare!!! Iar morala cu Dănilă Prepeleac este aceasta: dacă un om, care se află în căutarea unui răspuns, nu ia în calcul unul sau mai mulți factori esențiali (factori cheie), atunci – indiferent de IQ, indiferent de pregătirea profesională, indiferent de volumul de cunoștințe pe care îl deține – acesta va ajunge, în mod garantat, ”și cu carul spart, și cu boii uciși”. Căci, așa cum bine a spus Jaclyn Costner, este nebunie să faci exact aceleași lucruri și să te aștepți la rezultate diferite. Și pentru că am adus vorba de IQ, am să prezint un caz concret, în care voi arăta că până și un om cu un IQ din Top 8 Cei mai Deștepți Oameni (The World’s Top 8 Smartest People) poate să repete cu ”succes” isprava lui Dănilă Prepeleac. Este vorba de omul de știință cu renume mondial Stephen Hawking.

                   Stephen Hawking şi logica

     “ Privesc creierul drept un computer care va inceta sa mai lucreze cand componentele sale se epuizeaza. Nu exista niciun rai sau viata de apoi pentru calculatoarele stricate; asta este o poveste pentru oamenii care se tem de intuneric “, afirmă Stephen Hawking.

      Hawking aseamănă creierul uman cu un computer, ceea ce mie, ca programator, mi se pare în regulă, cel puţin până la un anumit punct. Însă întrebarea care se pune este aceasta: rezistă cumva raţionamentul prezentat de Hawking la o analiză mai atentă? Iar răspunsul este, după cum se va vedea, unul negativ. Raționamentul lui Hawking este deficitar, atât din punct de vedere logic, cât şi din punct de vedere practic. Lui Hawking îi scapă (intenţionat cumva?!) o serie de lucruri foarte importante. De fapt, vom vedea că Hawking face aceeaşi greşeală pe care o face şi Dănilă Prepeleac (nu se deosebeşte foarte mult de personajul lui Ion Creangă) şi, nereuşind să identifice toţi factorii esenţiali care pot să-l ajute în vederea găsirii unui răspuns la întrebarea care i s-a pus, ajunge şi cu carul spart şi cu boii ucişi! Hai să vedem cum stau lucrurile…

     Un computer are două mari grupe de componente: componente hard şi componente soft. Componentele hard se uzează într-adevăr în timp. Componentele soft însă, PRIN NATURA LOR, nu se supun uzurii – datele şi software-ul, fără de care computerul nu mai este computer, nu se supun legilor uzurii; componentele soft, atâta timp cât se asigură condiții adecvate de păstrare a lor, RĂMÂN LA FEL. Desigur îmi veţi spune că datele pot fi pierdute la un moment dat (se arde harddisk-ul, de exemplu). Şi vă spun că aveţi dreptate, lucruri de aceastea se mai întâmplă (o spun din experienţă). Acest lucru însă nu înseamnă neapărat sfârșitul computerului. De ce? Orice programator păţit ştie să se pregătească pentru un asemenea caz nefericit. Cum? Simplu… prin implementarea unei soluţii cu ajutorul căreia se efectuează copii de rezervă a datelor (backup-uri), care fiind salvate pe unităţi de stocare EXTERNE, asigură recuperarea, FĂRĂ PIERDERE, a datelor în caz de dezastru.

    Ar mai fi încă un lucru de subliniat: într-un computer lucrurile cele mai importante nu sunt componentele hard (procesor, memorii, harddisk etc), ci componentele soft (programele informatice şi datele). Se arde procesorul? Asa e! Te costă un ban, dar te poţi duce oricând să îţi cumperi un alt procesor. Ceea ce vreau să spun este acest lucru: ATÂTA TIMP CÂT AM ASIGURAT BACKUP-ul COMPONENTELOR SOFT, EU POT ORICÂND SĂ-MI RESTABILESC COMPUTERUL LA STAREA SA INIŢIALĂ (iar dacă între timp pot să mă aleg şi cu un procesor mai puternic nu mă deranjează deloc, doar mă bucură!!!).

    La fel stau lucrurile şi cu ”computerul” uman. Vine dezastrul, aceasta este scos din ”priză”, iar rezultatul este MOARTEA omului. Lutul se întoarce în pământ de unde a fost luat. Iar întrebarea care și-o pune orice om, atâta timp cât mai este în viață, este aceasta: ”Este oare acesta sfârșitul? Chiar nu mai există nicio soluție? Se poate ieși cumva din ghiarele cocoșatei cu coasa?” Iar răspunsul meu este acesta: ”Depinde!”. De ce depinde? De nimic altceva decât de întrebarea pusă de secole: to be or not to be? există sau nu există Dumnezeu?

    Dacă Dumnezeu nu există, atunci moartea omului marchează un sfârșit implacabil din care nu există nicio scăpare.

    Însă dacă Dumnezeu există (lucru pe care eu personal îl cred… și consider sunt pe deplin rațional atunci când afirm aceasta, fie și pentru simplul fapt că argumentele care pledează în favoarea existenței lui Dumnezeu sunt net superioare celor care încearcă să afirme contrariul), atunci, deoarece Dumnezeu este prin definiție atotștiutor, rezultă, nici mai mult nici mai puțin, că este imposibil ca informația să se piardă. O copie de rezervă a ”datelor” din ”computerul” omului – gândurile, sentimentele şi trăirile, trăsăturile de caracter, etc – se va păstra, în mod garantat, în mintea lui Dumnezeu, partea frumoasă fiind faptul că El nu uită nimic niciodată!!! Implicațiile acestui fapt sunt următoarele: atâta timp cât informațiile privitoare la persoana omului nu se pierd, moartea nu este neapărat un lucru final, ireversibil: ”computerul” omului poate fi restabilit la starea sa ințială – lut, slava Domnului, există din belşug (se îndoieşte cineva de acest lucru?!), iar ”componentele soft” ale personalităţii sale se află în cel mai sigur loc posibil, în mintea lui Dumnezeu.

   În concluzie: hard + soft = computer. Hawking ia în considere doar partea legată de hard, ”uită” de soft, iar rezultatul este același: ajunge și cu carul spart, și cu boii uciși. Un IQ mare este indiscutabil un lucru bun, însă nici IQ-ul IQ-urilor din lume nu te va ajuta în situația în care, din varii motive, refuzi să iei în calcul un factor cheie. Așa că, cu riscul de a mă repeta, atenție foarte mare la felul cum ne funcționează mintea!!!

                       Francis Collins și logica

    Acum voi prezenta și un alt caz. De data aceasta este vorba de Francis Collins, autorul cărții The Language of God. Citat:

   „ Altfel de unde a răsărit soția lui Cain, menționată doar după ce acesta a părăsit Edenul pentru a trăi în ținutul Nod. Geneza 4:16,17. Unii literaliști biblici insistă asupra faptului că soțiile lui Cain și Set trebuie să fi fost de fapt propriile lor surori, însă acest lucru se află în total dezacord cu interdicțiile ulterioare privind incestul… ”

    Trebuie să mărturisesc că am fost pur și simplu uimit atunci când am citit acest pasaj. Dacă este cineva care pur și simplu nu avea voie să se împotmolească la întrebarea legată de soția lui Cain, acesta este Francis Collins, directorul proiectului de decodificare a genomului uman. De ce crede Francis Collins că ar fi fost vreo problemă, la începuturi, dacă se căsătorea un frate cu o soră? Și de ce vede în aceasta un dezacord total cu interdicțiile ulterioare privind incestul? Francis Collins avea toate datele necesare (le are prezentate chiar în cartea sa), cu toate acestea nu reușește să găsească răspunsul potrivit, răspuns pe care și un ”laic needucat în gândirea critică” ca mine se întâmplă să îl știe. Despre ce este vorba?

    Atunci când un om sare cu parașuta din avion ce lucru își dorește cel mai mult? Să ajungă cu bine pe pământ, nu-i așa?! Da, dar acest lucru depinde de faptul dacă se deschide parașuta sau nu. Or tocmai pentru a-și asigura o aterizare în siguranță, cel care sare din avion se asigură cu încă o parașută de rezervă, care să-l salveze de la necaz atunci când nu i se deschide parașuta principală. Ce se întâmplă în situația în care nu se deschide nici parașuta de rezervă nu cred că mai este cazul să întreb. Răspunsul îl știți deja.

    În genetică lucrurile stau cam la fel (iar acest lucru este punctat foarte bine de către Francis Collins în cartea sa). La momentul conceperii, omul primește, pentru fiecare aspect din organismul său, două gene, una de la mamă, alta de la tată. Acest lucru înseamnă că omul dispune de o soluție de rezervă, dacă gena primită de la mamă este stricată, atunci nu-i nicio problemă… o folosește pe cea bună, primită de la tata, trăind o viață normală fără nici măcar să realizeze că anumite lucruri din ADN-ul său nu sunt chiar tocmai în regulă. Dar cum de se ajunge în situația în care anumite gene ajung să fie stricate?

     Răspunsul ni-l dă – și de această dată – același Francis Collins: în timpul vieții unui om, datorită mutațiilor aleatorii, se vor aduna în ADN-ul său cca 60 de mutații noi, nemoștenite de la părinții săi. Prin urmare, așa cum rezultă din cele de mai sus, mutațiile aleatorii, a căror tendință clară este una de degradare continuă a genomului uman, se tot acumulează în timp. Or tocmai această acumulare în timp a și făcut necesară, în mod logic, introducerea interdicției în ceea ce privește căsătoria dintre un frate și o soră (la început nefiind necesară). De ce? Răspunsul iarăși este simplu și, deși nu l-am găsit în The Language of God, nu mă îndoiesc că un genetician de talia lui Francis Collins nu l-ar ști: în cazul căsătoriei dintre un frate și o soră există o probabilitate mult mai ridicată, față de căsătoriile dintre persoanele neînrudite, ca în momentul conceperii copilului, părinții să-i transmită acestuia ambele ”parașute” (gene) nefuncționale. Consecințele acestui fapt nu sunt tocmai fericite, pot să apară fel de fel de complicații, de la unele minore (neînsemnate) la altele majore (care generează handicap sau care duc chiar la moartea copilului). La început însă, după ieșirea din grădina Eden, atunci când genomul uman nu a fost afectat decât de un număr infim de mutații, interdicția căsătoriei dintre frate și soră nu era necesară. În fond și definitiv trebuia cumva să se nască copii pe pământul acesta, nu-i așa?!

     În concluzie: și în acest caz avem, în mare, cam aceeași situație. Se pune o întrebare. Se caută răspunsul. Însă deoarece autorul nu ține cont o serie de factori cheie (pe care culmea! îi avea tot timpul la îndemână), ajungem iarăși în același punct: și cu carul spart, și boii uciși.

    P.S. Ca să nu creadă cineva că mă consider cumva mai cu moț, voi menționa pe scurt faptul că acei doi ani de armată foarte grei pe care i-am facut în fundurile Siberiei (pe care i-am menționat deja pe Oxigen 2) se datorează faptului că eu însumi am făcut ceea ce a făcut și Dănilă Prepeleac: nu am ținut cont, cu niciun chip, de un factor cheie, o informație pe care sărmana mama mea a făcut tot ceea ce a putut și nu a putut ca să mi-o bage în scăfârlie. Nu a avut însă cu cine discuta. Rezultatul însă a fost că prostia se cam plătește, iar eu am plătit-o din plin.

    În încheiere, voi repeta același proverb românesc: ” Cel înţelept învaţă din greşelile altora, prostul însă nu învaţă nici măcar din greşelile lui.”

    Atenție foarte mare la felul cum ne funcționează mintea!!! Și o dublă atenție la pretențiile oamenilor de știință al căror mod de gândire nu se deosebește – de multe ori, de chiar foarte multe ori, aș accentua eu – de gândirea lui Dănilă Prepeleac. Cine le cumpără gogoșile, va trebui să plătească și nota de plată, iar nota de plată înseamnă și carul spart, și boii uciși.

  Autor articol : AltVasile