sâmbătă, 24 noiembrie 2012

False soluții la false probleme ( VII ) : CLIȘEELE TEOLOGICE ȘI INFLUENȚA LOR




Involuntar și inconștient, creștinii, influențați desigur de liderii lor, obișnuiesc să evoce o serie de lozinci religioase, de clișee verbale, fără să-și pună nici măcar un moment problema cu privire la însemnătatea lor și consecințele ce decurg din credința în ele. Obișnuim să spunem că scrierile ce compun Biblia sunt de origine omenească din punct de vedere al redactării, dar ca sursă și conținut sunt de origine divină. Se spune că deși a fost redactată de câteva zeci de autori diferiți, în țări diferite, în limbi diferite și într-un interval de timp de peste 1000 de ani, totuși SCRIPTURA ESTE O OPERĂ UNITARĂ, având o singură temă: ISUS HRISTOS ȘI PLANUL DE MÂNTUIRE. Nimic mai fals!

 Să luăm ca exemplu doar cartea Esterei, în care nu apare nici măcar ideea de Dumnezeu (cu toate că tangent se poate subînțelege), darămite ideea de Isus Hristos ca Mântuitor.  Se mai poate vorbi în acest caz despre o operă unitară și de un fir roșu ce străbate Biblia de la Geneza până la Apocalipsa? Aceasta nu este nimic altceva decât o lozincă, un clișeu împământenit. Consecința propagării acestui clișeu se vede în multitudinea de interpretări, versiuni și păreri pe diverse teme biblice, în ciuda faptului că majoritatea bisericilor creștine (neo-protestante în special) afirmă unitatea Scripturilor. Celor proaspăt convertiți li se inoculează această idee în minte încă din primele ore de studiu, apoi există riscul ca aceștia să își piardă zeci de ani din viață (cazul meu!) pentru a descâlci toate „nodurile teologice” și pentru a rezolva cât de cât toate „piesele de puzzle”, absolut contradictorii între ele de foarte multe ori. Și toate acestea doar pentru că la început ne intră în minte adânc falsa idee de unitate a Bibliei.
CERCETAȚI SCRIPTURILE PENTRU CĂ ÎN ELE AVEȚI VIAȚA VEȘNICĂ! (Ioan 5:39)” – este un îndemn cu care deja ne-am obișnuit, des utilizat în predici și evanghelizări. Dar este acesta un îndemn sau o constatare? Aici trebuie să menționăm faptul că cea mai răspândită versiune a Bibliei în limba română, versiunea Cornilescu, duce lipsă de cuvântul „voi”! O traducere corectă a versetelor 39 și 40 din Evanghelia după Ioan, capitolul 5, este următoarea: Voi cercetaţi Scripturile deoarece credeţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Dar tocmai acestea sunt cele care depun mărturie despre Mine! Şi totuşi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţă!
Isus nu ne îndeamnă cu alte cuvinte să cercetăm Scripturile cu speranța de a descoperi modalitatea obținerii vieții veșnice, așa cum procedau fariseii, ci ne spune că El însuși este dătătorul vieții veșnice, nu Scripturile în sine. Există consecințe? Desigur! Ați auzit de „codul bibliei”? Unii evrei (kabaliști) au fost obsedați de fiecare literă din text, fiindcă pentru ei Dumnezeu însuși se pune pe Sine în acele litere, iar mai nou cineva a dezvoltat un soft care pe verticală, orizontală și diagonală caută în Biblie absolut orice. Astfel au „descoperit” noii exegeți ai Bibliei, că aceasta conține numele lui Bill Clinton, Yasser Arafat, Obama sau Putin, sau că relatează în mod criptic evenimentele de pe 11 Septembrie 2001, lucruri care sunt total absurde! Iar exemplele ar putea continua la nesfârșit. După ce am văzut  astfel cât de „ unitară ” este Scriptura și cât de „ multă viață ” conține ea în sine, să trecem acum la al treilea clișeu:
SOLA SCRIPTURA!” Acesta este principiul după care se crede că Biblia conține toate cunoștințele necesare pentru sfințire și mântuire. „Nu recunoaștem altă sursă de autoritate decât Scriptura”, spun creștinii neo-protestanți. Cu toate acestea, spun ei în continuare, Biblia nu înlătură autoritățile care reglementează viața creștinului, ci și le subordonează (teoretic). Catolicismul și Ortodoxia învață contrariul. Scriptura nu este singura sursă de autoritate. Celelalte surse sunt Sfânta tradiție și episcopatul. Ei cred că biserica are autoritatea de a restrânge sau a lărgi interpretarea Scripturii, dovadă stând faptul că biserica a organizat și definitivat Canonul Bibliei, eliminând sau adăugând cărți. Această afirmație ar trebui să dea de gândit tuturor creștinilor fundamentaliști! 
Protestanții recunosc pasiv acest canon ca și cum ar fi căzut din cer și foarte puțini își pun întrebarea cum a apărut (cum s-a format) el. Trans-substanțierea, purgatoriul, primatul papal, icoanele, sunt câteva doctrine catolice contestate de protestanți și cauze ale apariției dictonului SOLA SCRIPTURA. Ulrich Zwingli (1484-1531 e.n.), reformator elvețian, a fost primul care a formulat ”principiul” SOLA SCRIPTURA. Catolicii nu acceptă acest principiu. În schimb baptiștii și penticostalii, da. Adventiștii pretind că îl acceptă, în realitate acceptându-l cu un anumit adaos propriu: SOLA SCRIPTURA plus SCRIERILE SPIRITULUI PROFETIC. AZȘ cred că cea mai sigură interpretare a Bibliei este comentariul primit prin inspirație din același izvor din care rezultă însăși Biblia, fapt pentru care dau prioritate comentariilor biblice făcute de Ellen G. White, față de orice alt comentariu teologic obișnuit. 
Rolurile text-interpret în acest caz sunt inversate. Omul este doar un spectator păcătos, invitat la a pleca ochii și a se supune. Se spune că astfel se permite Spiritului Sfânt să vorbească. Interpretul devine doar un predicator (reproducător) al textului. Aparent ideea pare plină de sfințenie și pioșenie, dar este lipsită de un suport real, fiindcă în realitate nimeni nu se rezumă doar la a citi și a nu încerca să mai și înțeleagă ceva. Subiectivismul colectiv (autoritatea bisericii) este astfel substituit cu subiectivismul individual (cu cât este fiecare în stare să priceapă). Se precizează însă faptul că toate autoritățile secundare se subordonează autorității Scripturii. Acesta e un mit atunci când vorbim spre exemplu de CADRUL ISTORIC, care este ceva de sine stătător și independent de Biblie! Care sunt consecințele în acest caz? În primul rând oamenii sunt mințiți, fiind făcuți să creadă că Dumnezeu însuși a enunțat aceste principii, pentru ca mai apoi să se lanseze în interminabile certuri de cuvinte cu cei care nu înțeleg problema la fel sau au curajul să gândească altfel.
Protestanții au încercat să facă Scriptura însăși, autoritatea supremă de interpretare prin expresii ca „SCRIPTURA SE EXPLICĂ SINGURĂ” (alt clișeu!). Martin Luther spunea că ”SCRIPTURA SACRA SUI IPSIUS INTERPRES” adică ”Scriptura sfântă este cel mai bun comentariu al ei, este propriul ei interpret”. Dar nici protestanții care susțin acest „principiu” în realitate nu se subordonează lui și cu toate că mai susțin asemenea lui Luther că Biblia este propriul ei interpret, nici un teolog serios nu studiază doar Biblia. Acest argument cade exact atunci când neo-protestanții afirmă că „orice verset se interpretează în funcție de text, context și cadrul istoric”. Dacă versetul însuși (textul) este inclus în Biblie, dacă plus sau minus zece versete înaintea sau după acel verset înseamnă contextul, cadrul istoric însă nu mai face parte din Biblie, ci exact după cum îi spune și numele, din istorie! 
În interpretarea textelor legate de anumite circumstanțe, primează textul original (ebraic și grecesc), istoria perioadei și a țării respective, scopul și împrejurările în care autorul a scris, obiceiurile vremii, informațiile etnografice și geografice. Or, dacă nu putem înțelege Biblia fără să ținem cont și de cadrul istoric, adică de cultura personajelor, de obiceiurile timpurilor respective, de legile de atunci, de limba lor, de mentalități, etc., principiul conform căruia „Biblia se explică singură, pe ea însăși”, cade! Consecința propagării acestui clișeu este probabil una dintre cele mai nefaste: oamenii pe de-o parte riscă să înțeleagă faptul că nu mai trebuie să citească nimic în afară de Biblie și pe de altă parte ei vor căuta în Biblie anumite explicații pentru anumite versete. Negăsindu-le, fie vor ajunge necredincioși, fie vor forța înțelesul altor versete pentru a se potrivi cumva ideii de unitate a Scripturilor și a faptului că Scriptura se explică pe ea însăși.
Altă prejudecată este aceea că BIBLIA ARE RĂSPUNS LA ORICE ÎNTREBARE legată de viața viitoare. Argumentul definitiv împotriva acestui clișeu este divizarea creștinismului. Dacă Biblia ar conține presupusele răspunsuri clare, unitare, lipsite de contradicții, creștinismul ar trebui să fie la fel de unit și de lipsit de contradicții în interpretarea Bibliei. Observați însă că fiecare cult sau sectă creștină interpretează exact aceeași Biblie, dar desigur, în mod diferit. Faptul că există diviziuni de nedescris, faptul că există o puzderie de învățături, de doctrine, care diferă uneori substanțial de la o biserică la alta, cu toate că se invocă exact aceleași versete, dovedește că Biblia nu prezintă deloc unitatea și omogenitatea care i se atribuie (în mod fals și uneori tendențios). Ca să nu mai vorbim de felul în care diverse grupări creștine tratează mântuirea, tot pe baza Bibliei desigur (prin fapte sau fără, doar prin credință sau și prin credință și prin fapte, prin Isus exclusiv, prin Isus și Fecioara Maria, prin Isus și restul sfinților, etc).
BIBLIA NU SE CONTRAZICE PE SINE”, este o altă lozincă des vehiculată. Dacă este așa, de ce într-o parte se spune că Satana l-a ispitit pe David să numere poporul în timp ce în altă parte se spune că Dumnezeu l-a ispitit? Explicația nu constă în faptul că în Biblie nu există contradicții (decât aparente), ci în faptul că în concepția vremii, de la Dumnezeu venea și binele și răul. Chiar dacă Satana a fost acela care l-a îndemnat pe David să nesocotească porunca lui Dumnezeu de a nu face un recensământ, evreii considerau că Satana nu a făcut de capul lui aceasta, ci a fost oarecum „inspirat” de Dumnezeu să o facă, așa încât în final, tot Dumnezeu rămâne unicul responsabil. 
Apoi, de ce în Deuteronom 34:5-10, Moise vorbește în detaliu despre propria-i moarte și îngropare?? Aici teologii spun că cineva a adăugat pasajul respectiv după moartea lui Moise (probabil Iosua). Dar stilul este același ca în toată cartea și pasajul nu pare a fi adăugat ulterior. Concluzia ultimilor cercetări  este în realitate alta, anume că această carte a Deuteronomului a fost scrisă mult mai târziu după Moise ( foarte probabil după robia babiloniană!! ), nicidecum pe vremea lui Moise! Dar acest lucru va fi greu de acceptat pentru creștinii fundamentaliști, fixați bine în ”crezurile” lor. Dincolo de aceste contradicții mărunte, există însă ceea ce mie mi se pare a fi cea mai grozavă piatră de poticnire: Contradicția dintre iubirea promovată de Isus și comportamentul criminal al Dumnezeului din VT. Să vedem doar două exemple:
Începem cu Psalmii lui David. Limbajul unora este ciudat, detectându-se ușor amprenta umană, nicidecum divină. Mărturie stau versetele în care David își exprimă, în limbaj violent, ura față de dușmanii săi:
Psalm 58:6 - Dumnezeule, zdrobeşte-le dinţii din gură
Psalm 137:8,9 - Fiică a Babilonului, sortită pustiirii! Ferice de acela care-ţi va răsplăti ceea ce tu ne-ai făcut! Ferice de cel ce-i va apuca pe copiii tăi şi-i va zdrobi de stâncă!
J. Patterson Smith în cartea sa ”How God inspired the Bible” spune: Obiecția aceasta este greșită, deoarece se presupune că acele cuvinte sunt expresia sentimentelor lui David. Ca agent al lui Dumnezeu, David a revelat indignarea lui Dumnezeu împotriva celor răi. Se pune astfel totul pe seama unei profeții cu privire la judecata finală a lui Dumnezeu, iar în dreptul lui Dumnezeu se pun astfel sentimente și expresii deosebit de violente, proprii ființelor umane.
Dar ce putem spune despre Deuteronom 20:16,17 unde găsim porunca de exterminare a națiunilor păgâne?
Explicația baptiștilor: Dacă aceste națiuni trăiau mai mult, făceau mai multe păcate, deci oamenii erau pasibili de o pedeapsă mai mare în iad, așa că Dumnezeu le-a făcut un serviciu, omorându-i mai devreme, pentru a nu mai acumula păcate aici pe pământ care să le adâncească și mai mult suferința veșnică.
Explicația adventiștilor: Dumnezeu este suveran, El ia viața omului când vrea și prin ce metode vrea, știind din start că acești oameni nu s-ar mai fi pocăit, oricât de mult i-ar mai fi lăsat să trăiască. Dar au fost acolo copii nevinovați și animale necuvântătoare, obiectează unii pe drept cuvânt.
Baptiștii răspund: Și ce, dacă lui Dumnezeu i-a plăcut să îi ia la cer înainte să ajungă păcătoși ca și părinții lor, care e problema? Iar animalele, nu contează…
Adventiștii: Nu comentăm planurile Domnului, îl vom întreba când vom ajunge pe Noul Pământ, în veșnicie, la „marea de cristal”.
Vă satisfac astfel de explicații? Știți care este marea consecință a contradicțiilor flagrante din Biblie, dar nerecunoscute de creștini? Ateismul! Toți ateii pe care îi cunosc invocă în primul rând aceste contradicții evidente, nicidecum aparente și astfel au motive suficiente pentru a nu pune mâna pe Biblie și pentru a nu se închina Dumnezeului din ea.
Inspirația verbală și plenară spune că fiecare cuvânt este inspirat de Dumnezeu, Spiritul Sfânt vorbind prin profeți și astfel, Biblia însăși devine Cuvânt divin. Ideea că BIBLIA ESTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU (alt clișeu!) a apărut în mărturisirea de la Augsburg scrisă de Philipp Melanchton în 1530, ca răspuns al luteranismului față de catolicism. Fiecare enunț (declarație) biblică, cere acceptare necondiționată și fără rezerve. Fiecare idee biblică este învățătura lui Dumnezeu pentru oameni și prin urmare implică un acord deplin. Problemele însă apar când începi să vezi că învățăturile Bibliei se contrazic. Ideea „BIBLIA ESTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU” nu are suport. Este doar o lozincă introdusă în mințile celor ce sunt la început de drum în creștinism, urmând ca toate celelalte argumente să fie clădite pe această fundație. Teologii conservatori sar în sus dacă cineva le spune că „BIBLIA NU ESTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU” dar „CONȚINE CUVINTELE LUI DUMNEZEU”, punând această idee în contul metodei istorico-critice de interpretare a Scripturii. 
Între anii 1600-1660 e.n. a fost „era protestantismului ortodox”. În această perioadă se dezvoltă ideea INSPIRAȚIEI VERBALE. Tot atunci se afirmă că totul, chiar și punctuația Bibliei (care între noi fie vorba, nu exista în limba greacă sau ebraică, ci eventual în limba engleză a bibliei King James), a fost inspirată de Spiritul Sfânt și că autorii ei au fost doar ”calami viventes et scribentes” adică ”pene vii și scriitoare”. Astăzi FUNDAMENTALISMUL CREȘTIN (neo-ortodoxism) este un curent teologic al protestantismului american, ce continuă ortodoxia protestantă europeană. Consecințele se văd de la o poștă! Creștinismul fundamentalist a ajuns extrem de irelevant și cu impact aproape de zero în societate. Evident, fundamentaliștii nu își vor vedea „bârna din ochi” ci vor spune că lumea s-a secularizat, că Satana îi orbește pe toți ca să nu creadă nimic, etc. În realitate lumea nu vede nimic spectaculos în tot felul de speculații teologice, lumea este sătulă de lozinci și de clișee, lumea vrea fapte concrete, nu teorii.
Dar se rezumă inspirația doar la cuvinte (inspirație verbală) sau și la idei și concepte (doctrine – inspirație plenară)? Doctrina INSPIRAȚIEI VERBALE este un fals răspuns la o falsă problemă. A inspirat Dumnezeu fiecare cuvânt, de la Geneza la Apocalipsa? Doctrina aceasta este necesară pentru cei care cred în dictonul SOLA SCRIPTURA și chiar are pe undeva logica ei. În definitiv, dacă anumite cuvinte nu sunt inspirate, cum putem ști care sunt inspirate? Dacă deschidem ușa unor astfel de îndoieli, curând întregul text al Scripturii devine nesigur. Neavând o altă autoritate în afara Scripturii, nu vom putea niciodată deosebi textele valabile și divine de simplele opinii și legende omenești, argumentează creștinii fundamentaliști. Credința ni se prăbușește dacă nu avem un punct fix la care să ne raportăm. Dar oare stă în picioare acest lucru?
 Concepția aceasta este de obicei temperată de către fundamentaliști, prin adăugarea unor amendamente care o fac mai rezonabilă. Prima este că Spiritul Sfânt a ținut cont de personalitatea scriitorilor. Pavel nu putea cu alte cuvinte să scrie psalmi și David nu era un bun teolog. A doua precizare (care se dovedește a fi fatală) este că doar cuvintele originale ale Bibliei au fost inspirate, dar copiile și mai ales traducerile pot conține erori. Ce afirmă cu alte cuvinte ideea INSPIRAȚIEI VERBALE PLENARE? O siguranță absolută despre un text pe care nu îl avem! Problema ce se încearcă a fi rezolvată este o falsă problemă, deoarece noi nu mai dispunem astăzi de textele originale! Nici măcar de unul! Protestantismul a dorit separarea Scripturii de Biserică, ca și cum Biblia ar fi căzut din cer. Dar când biserica a stabilit canonul biblic s-a ținut în primul rând cont de întrebarea: „Reflectă această carte credința pe care am primit-o pe cale orală de la înaintașii noștri”? Scriptura a fost astfel subordonată din start subiectivismului bisericii, nefiindu-i superioară, așa cum se pretinde astăzi de către neo-protestanții superstițioși și cu studii puține. Cărțile canonice confirmă doar ceea ce biserica accepta la un moment dat ca fiind doctrină divină, dar ele nu generează doctrine așa cum se crede astăzi. Din această cauză, catolicii și ortodocșii nu au probleme de credință, ei mizând pe credința tradițională, moștenită. „Dacă Scriptura este în concordanță cu tradiția, este bine, dacă nu, iarăși este bine și nu este nici o problemă”, spun ei. 
Profesorul și teologul român Florin Lăiu afirmă: Necredința în Biblie, fie compensată cu superstiții tradiționale, fie susținută științific ori filosofic, este o catastrofă culturală. Textul biblic a devenit un pretext, pentru tot felul de interpretări, inclusiv pentru evitarea sau ignorarea totală a Bibliei ”. 
Mă întreb însă dacă nu cumva este mai sănătos să cercetezi totul fără prejudecăți și să păstrezi ce este bun (exact așa cum ne învață chiar apostolul Pavel) decât să iei totul ca fiind inspirat, inclusiv scrierile  Ellenei White sau chiar manualul cu punctele de doctrină, și să fii omul unei singure cărți ( surse de informare) ?
Iată-ne ajunși aproape de final. În capitolul ce urmează, pe lângă concluzii, vom răspunde la o întrebare cel puțin interesantă: Cum au ajuns adventiștii să creadă în teoria inspirației gândurilor?
( va urma )

Autor: Ovidiu Iovanel.

14 comentarii:

  1. Un episod remarcabil, cu argumente suficient de serioase pentru mine în ceea ce privește nevaliditatea inerantismului scripturii. Oamenii sunt însăși temători de necunoscut, atunci când vine vorba să caute singuri răspunsuri. Le preferă pe cele vechi, chiar dacă sunt demodate și sterile din orice punct de vedere.

    Și culmea, ei nu înțeleg că ce facem noi aici este tocmai apărarea credinței în Dumnezeu. Ei înțeleg taman invers, atunci când citesc deconstrucția noastră teologică. Fundamentaliștii nu pricep că Dumnezeu este dincolo de religie, dincolo de o carte sfântă omenească, dincolo de lozinci și clișee mentale omenești. Ei știu doar să citească, crezând că viața adevărată vine din citire, vorba lui Isus. Doar extrem de puțini, și atunci, și acum, sunt capabili să înțeleagă că DUMNEZEU NU ESTE O CARTE.

    Superb articol.

    RăspundețiȘtergere
  2. ADEVARAT, DUMNEZEU NU ESTE O CARTE DAR FARA ACEASTA CARTE EU CETATEAN AL SECOLULUI 21 NU PUTEAM STI NIMIC DESPRE EL. VIATA VINE DIN EL, DAR EL SE PREZINTA PRIN TEXTUL SCRIS. CRED CA PRIMEAZA IDEEA NU VEHICOLUL FOLOSIT PENTRU A O TRANSMITE.
    BUN ARTICOL, TOTUSI EU PASTREZ BIBLIA CA UNICA REFERINTA PE PAMANT DESPRE DUMNEZEU.

    RăspundețiȘtergere
  3. Princess ( a ), mai întâi o scurtă rugăminte: Te rog nu mai scrie cu majuscule, deoarece este foarte obositor de citit. Mersi.

    Ai dreptate în ceea ce spui, cu un mic amendament din partea mea. Biblia nu este „ unica referință despre Dumnezeu pe pământ ”, așa cum spui, deși este adevărat că dă informații mult mai directe și mai precise despre el. În realitate, cartea naturii ( revelată în sec XXI formidabil de știință ) este o altă carte care dă informații despre Dumnezeu. E drept, informații mai mult în legătură cu puterea sau inteligența creatorului, decât în ceea ce privește latura morală ( caracterul său ). Ai rămâne uimită dacă ai afla câte indicii despre un Creator al universului ș al vieții poți găsi în genetică, biologie moleculară sau astrofizică, de ex. Dar repet, acelea nu sunt de natură morală. Ba mai mult, cartea naturii mai mult te încurcă cu privire la acest aspect, deoarece sunt evidențe peste tot ( în celulă, în ecosistem, în univers ) că Dumnezeu a proiectat moartea de la început în acest univers ( planetă ). Știu că sună extrem de ciudat și de respingător, dar nu am acum timpul să explic. Dacă vrei, articolul despre apoptoză este o încercare de lămurire a ceea ce tocmai am spus mai sus.

    Tocmai datorită acestei ambiguități în interpretarea cărții naturii, interpretare făcută de către stiință, este binevenită biblia, deoarece ne spune mult mai concret cine este Dumnezeu și ce fel de caracter are, ca ansamblu. Dar a scoate de aici concluzia că noi avem prin biblie totalitatea informațiilor despre Dumnezeu și marea controversă dintre bine și rău este o încumetare și o aroganță. Apreciez biblia foarte mult pentru că MĂ PUNE SĂ CAUT MAI DEPARTE, nu pentru că îmi dă toate răspunsurile pe tavă. Cine citește, să înțeleagă! :-)

    RăspundețiȘtergere
  4. "Să luăm ca exemplu doar cartea Esterei, în care nu apare nici măcar ideea de Dumnezeu"

    Asta e adevarat doar daca tu te astepti ca Biblia sa fie un tratat de teologie. Daca o iei asa cum este, ca o colectie de texte literare scrise de oameni mai mult sau mai putin credinciosi, o sa vezi ca exista o unitate. Se pare insa ca Dumnezeu a ales Biblia la fel cum i'a ales pe evrei ca popor, si 'i'a reusit' la fel de tare, de nimeni nu pricepe ce'i cu Biblia asta.

    "pentru a descâlci toate „nodurile teologice” și pentru a rezolva cât de cât toate „piesele de puzzle”, absolut contradictorii între ele de foarte multe ori"

    N'o mai citi ca pe'o carte de teologie, ca nu e asa ceva. Si atunci o sa vezi ca nu prea mai sunt lucruri contradictorii.

    Ioan 5:39 este un repros, nu un indemn, am spus asta de mai demult. Dar asta nu face din Biblie un text nefolositor.

    "„SOLA SCRIPTURA!” Acesta este principiul după care se crede că Biblia conține toate cunoștințele necesare pentru sfințire și mântuire."

    Principiul ala spunea un pic altceva, nu ce zici tu aici. Si, ca sa nu mai astept sa ma intrebi, citesc si apocrifele sau Talmudul la fel de linistit. Asa ca putin imi pasa ce carti sunt canonice si ce carti sunt considerate apocrife.

    "Acesta e un mit atunci când vorbim spre exemplu de CADRUL ISTORIC, care este ceva de sine stătător și independent de Biblie!"

    Cadrul istoric ajuta la analiza tehnica a unui text. Sensul sau mesajul poate fi inteles si fara acces la acesta.

    "Martin Luther spunea că ”SCRIPTURA SACRA SUI IPSIUS INTERPRES” ..."

    Asta e pacatul teologilor. Si, ca lucrurile sa fie proaste pana la capat, nu'i studiaza nici pe aia care au inventat teologia 'ca stiinta riguroasa' :)

    "Or, dacă nu putem înțelege Biblia fără să ținem cont și de cadrul istoric, (...) principiul conform căruia „Biblia se explică singură, pe ea însăși”, cade!"

    Daca... Dar Biblia poate sa fie inteleasa si fara a tine cont de elemente exterioare ei. La fel cum poti sa intelegi Romeo si Julieta fara a fi specialist in cearta stratfordieni si antistratfordieni.

    "Dacă Biblia ar conține presupusele răspunsuri clare, unitare, lipsite de contradicții, creștinismul ar trebui să fie la fel de unit și de lipsit de contradicții în interpretarea Bibliei."

    Ceea ce e fals. Coranul e univoc, Islamul nu este unitar.

    "„BIBLIA NU SE CONTRAZICE PE SINE”, este o altă lozincă des vehiculată. Dacă este așa, (...)tot Dumnezeu rămâne unicul responsabil."

    Tocmai ai exemplificat stupizenia 'metodei istorice', inutilitatea folosirii 'cadrului istoric'. Ghici cine l'a ispitit, de fapt, pe David?

    RăspundețiȘtergere
  5. "Apoi, de ce în Deuteronom 34:5-10, Moise vorbește în detaliu despre propria-i moarte și îngropare?"

    Asta sper ca e o gluma. E absurd sa ceri unor oameni ce nu foloseau nici macar o punctuatie coerenta sa marcheze ce anume este epilog sau postfata. Iar conceptul de autor nici macar nu exista in epoca. Iar textele alea au circulat, cel mai probabil, oral timp de veacuri. Si nimeni nu avea grija unor astfel de amanunte.

    "Dar stilul este același ca în toată cartea și pasajul nu pare a fi adăugat ulterior."

    Daca tu faci analiza stilistica pe 10 propozitii si ajungi la concluzia ca exista unitate stilistica intre acestea si cele 5 carti atribuite lui Moise, eu imi scot palaria. Si mi'o pun jos si ma apuc de cersit. Sper ca realizezi ca e absurd ce zici.

    "Concluzia ultimilor cercetări este în realitate alta ..., anume că această carte a Deuteronomului a fost scrisă mult mai târziu după Moise (foarte probabil după robia babiloniană!)"

    Ultimele astea au vreo 300 de ani, de fapt. Si nu e vreo descoperire arheologica, nici vreo dovada directa pentru ideea asta, ci o gramada de argumente subtiri, majoritatea teologice. Adica inutile si autocontradictorii.

    "Contradicția dintre iubirea promovată de Isus și comportamentul criminal al Dumnezeului din VT."

    Iarasi te astepti ca Biblia sa fie un tratat de teo-logie. Nu este. Rostul ei nu este sa faca o expunere stiintifica despre vreun zeu. Sunt o suma de istorisiri si texte literare ce produc cititorului un sens sau doar niste impresii. Asta e si rostul oricarui text literar. Altminteri ajungem la propozitii de'alea de elev prost din clasa a doua, pus sa faca propozitii cu Partidul: "Partidul este mare." sau "Partidul este frumos."... La fel de stupide sunt asertiunile teologice: "Dumnezeu este bun." "Dumnezeu este mare." "Dumnezeu este (atot)puternic."

    Sigur, Isus zice ca bun este doar Dumnezeu, iar apoi zice a omul bun scoate lucruri bune din inima lui. Hopa! L'am prins cu contradictia, nu? Nu'ti dai seama ca e ridicol sa faci asta?

    "Ideea „BIBLIA ESTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU” nu are suport. Este doar o lozincă introdusă în mințile celor ce sunt la început de drum în creștinism, urmând ca toate celelalte argumente să fie clădite pe această fundație."

    Cel care a zis ca Biblia este cuvantul lui Dumnezeu banuiesc ca nu a vrut sa zica despre Biblie ca ar consta intr'un singur cuvant, nu? Ceea ce inseamna ca toata expresia este o figura de stil, nu o afirmatie stiintifica, nici o propozitie logica de tip A este B.

    "A inspirat Dumnezeu fiecare cuvânt, de la Geneza la Apocalipsa? Doctrina aceasta este necesară pentru cei care cred în dictonul SOLA SCRIPTURA și chiar are pe undeva logica ei."

    Chiar nu vad legatura. Poate ma luminezi. Sola scriptura nu inseamna sa nu citesti altceva si nici ca Biblia are raspuns pentru orice intrebare. Doar califul Omar credea asta despre Coran.

    "Dar când biserica a stabilit canonul biblic s-a ținut în primul rând cont de întrebarea: „Reflectă această carte credința pe care am primit-o pe cale orală de la înaintașii noștri”?..."

    Acuma, daca citesti ce'au scris si ce'au vorbit prin concilii aia de'au stabilit canonul, o sa vezi ca argumentele teologice au fost mai putine decat celelalte. Si ca cele factuale au fost mai multe decat cele teoretice. Da' probabil ca eu n'am dreptate, ca's de'ala cu studii putine...

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga Martin,
    De o vreme incoace urmaresc cu atentie postarile de pe blogul tau (recunosc, cu neregularitate). Astazi, privirea mi-a fost atrasa de nedumerirea pe care o ai referitor la Deuteronom 20:16-17, in care este prezentata explicit porunca de a extermina popoarele pagane de catre cei alesi. Observ ca nu esti absolute deloc multumit nici cu explicatia pe care o ofera baptistii, nici cu cea a adventistilor. As fi extrem de interesat sa stiu care este in ultima instanta EXPLICATIA TA PERSONALA acestui pasaj biblic, avand in vedere ca nu esti deloc ateu, ci mai degraba un crestin aconfesional. Iti multumesc pentru intelegere.

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca esti curios, draga frate Martin, te invit sa vizionezi al patrulea studiu din ciclul „Dosarele Vechiului Testament” tinut de catre pastorul Sorin Petrof in fata unui grup de adventisti romani de la Viena - http://dosarele.crestin.org/?p=13. Iata care sunt ideile centrale ale acestui studiu:
    „Într-o veche inscripţie moabită este consemnată istoria regelui Moabului, Mesha, contemporan cu Ahab. Mesha descrie cum zeul Chemos i-a pedepsit pe moabiţi îngăduind să fie asupriţi de Israel. După ce Chemoş i-a salvat şi eliberat, Mesha menţionează că s-a legat cu jurământ sacru (herem) să distrugă o cetate israelită.
    Practica vremii se aplica in toată regiunea, este legea din tratatele internaţionale din zona respectivă: în momentul în care eu plec la război să cuceresc o cetate, n-am voie să las cu viaţă pe nimeni în cetatea respectivă. De ce? Pentru că s-ar putea întoarce să se răzbune urmaşii lor. Apoi, când nimicesc cu desăvârşire o cetate, eu demonstrez cine este adevăratul stăpân în zonă. Prin treaba asta, demonstrez că zeul meu este superior zeului lor înfrânt cu ocazia nimicirii cetăţii. Nici unui popor din zona respectivă nu-i trecea prin cap ca atuncea când cucereşte o cetate, să n-o nimicească cu desăvârşire.
    Evreii nu au făcut nici ei excepţie de la această regulă. Dumnezeu le-a impus regula? A inventat-o el? Nu! Ea exista deja! Dar ce face Dumnezeu? Nu-i poate obliga pe evrei să nu urmeze planul ăsta dacă ei au în cap deja treaba asta şi nu pot să iasă din acest cadru.
    DUMNEZEU S-A COBORÂT LA NIVELUL ÎNŢELEGERII LOR ŞI I-A LĂSAT SĂ LUPTE şi a spus aşa: duceţi-vă şi faceţi ce aveţi de făcut. Eu sunt cu voi, nu pot să vă părăsesc, nu acesta e planul Meu ideal, dar aici stăm, la nivelul ăsta stăm. Aici se descoperă iarăşi condescendenţa lui Dumnezeu: se coboară, stă cu ei, nu îi obligă să facă altfel de cum şi-au propus să facă, şi atunci merge cu ei a dou milă, a treia milă, etc.
    Dumnezeu le-a vorbit pe limba lor: cu violenţa lor, cu aşteptările lor, cu formele lor de manifestare. Altfel nu ar fi priceput nimic evreii din toată povestea asta.
    În concepţia lor superstiţioasă, totul trebuia distrus, inclusiv animalele, tot ce aparţinea cetăţii şi zeului respectiv. Aici avem de a face cu război dintre zei: se bate zeul Zahve cu zeul Chemoş, şi când îl bate Zahve pe Chemoş, îl bate definitiv, adică îl face de comandă. Pe de altă parte, când evreii erau înfrânţi, raşi definitiv, mesajul era la fel: Marduk l-a bătut pe Zahve. Şi treaba asta avea o rezonanţă atât de puternică în Orientul Mijlociu, încât dacă zeul cutare l-a bătut pe zeul cutare care a fost mare pe vremuri, de aici concluzia că ... Pentru ei era importantă chestia asta pentru că demonstra cine este adevăratul şef în Pantheon: Yahve sau Chemăş sau Marduk, etc.
    Descoperirea progresivă a lui Dumnezeu atât a adevărului, cât şi a manierelor lui de lucru”.
    In calitate de crestin aconfesional, de data aceasta esti satisfacut de explicatiile oferite de catre acest pastor adventist roman? Daca nu de ce? Care este in final explicatia ta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În primul rând, mersi ptr sinteza predicii respective.O voi asculta, dacă voi avea timp...
      Acum, ce să zic?!? Premiza de la care pleacă Sorin este că în ciuda atitudinii lor barbare, strict păgâne, de cucerire a cetăților dușmane prin violență oarbă, Dumnezeu avea totuși o relație cu acest popor. Dar anacronismul relației de tipul acesta iese imeidat în evidență, deoarece într-o adevărată relație ( în adev. sens al cuvântului) amândoi partenerii au ceva de spus/hotărât/propus. Din ceea ce spune Sorin, evreii urmau pur și simplu obiceiul epocii aceleia barbare, pe care tu l-ai rezumat atât de bine. Și eu cred asta. Numai că am îndoielile mele că Dumnezeu chiar era implicat în acele crime abominabile într-un fel cât de mic, fie numai și prin acordul tacit de genul „ da, suiți-vă, că mâine vă dau cetatea în mâinile voastre ”.

      Chiar și un minim act de răspuns afirmativ din partea lui Dumnezeu ar arunca o imagine grozav de rea asupra lui, ceea ce de altfel s-a și întâmplat, imagine de pe urma căreia profită azi la maximum ateii. Dar în acest caz nu ar reprezenta nicidecum o adevărată relație între popor/Dumnezeu. Eu am de aceea și o altă variantă, pe care o pomenesc tot mai des în ultimul timp. Și anume:

      Există posibilitatea ca relația între evrei și DUmnezeu să fi suferit mult mai mult decât credem noi, în sensul unei absolute tăceri din partea divinității în anumite momente ( de ex după instaurarea monarhiei ), momente care s-au întins de fapt pe durata chiar a unor secole întregi. Dacă au existat totuși evidențe ale unor implicări divine în viața Israelului, acelea sunt doar de gen Ghedeon, Natan, profeții mari și mici, etc, deci doar chemări la o schimbare/pocăință/renunțare la idoli/etc... dar nu a mai fost o acțiune concertată de conducere a poporului de către divinitate ca după exodul din Egipt( momentul trecerii mării roșii, mana din cer, șerpii veninoși, stâlpul de nor și de foc, etc )

      Evreii nu au sesizat acest lucru, cum de altfel nici creștinismul instituționalizat de astăzi și dintotdeauna nu a sesizat și nu sesisează. Și ... exact cum astăzi adventiștii și catolicii și mai știu eu cine vorbesc cu toții „ în numele Domnului”, fără ca în realitate Domnului să-i pese cumva de planurile lor denominaționale, evanghelizări, botezuri, mise și câte și mai câte... tot la fel și evreii au redactat părți importante din Vech Test doar sub conducerea propriei lor inspirații, crezând că „ Domnul îi conducea ”, când în realitate erau doar ambițiile lor și superstiții omenești. Mai ales că o maaare parte a acesteo redactări este postbabilonică, ca atare impregnată din plin de tarele vremii.

      Tu (sau Sorin ) a vorbit pe larg decât despre superstiții, respectiv despre faptul că Dumnezeu s-a plecat la mintea lor și a închis un ochi. Dar te-ai gândit și la varianta în care Dumnezeu chiar nu a avut NIMIC DE-A FACE cu acele istorii violente din VT, ci ele au fost scrise doar pretinzând că acele incursiuni de cucerire aveau binecuvântarea divină? Aceasta din urmă este o variantă preferată de mine, pe care o consider mult mai probabilă, având în vedere prezentul bisericii „ creștine” , ipoteza documentară a lui Wellhausen și psihologia umană în general. NUmai bine.

      Ștergere
  8. Sunt logice obiectiile aduse in articol, dar ramane totusi marea problema ca nu mai avem un etalon, daca indepartam Biblia. Stiu ca tu sustii ca ratiunea e suficienta, dar nu mi se pare in regula. Unul din motive ar fi subiectivismul si faptul ca suntem influentabili.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu susțin că rațiunea este suficientă. Susțin doar că biblia este insuficientă în căutarea Adevărului. Evreii s-au raportat de asemenea la „biblia” epocii lor, dar atunci când a venit Adevărul în carne și oase L-au spânzurat pe lemn fără probleme. Creștinii repetă istoria lor prin faptul că fac dogme și țin apoi cu dinții de ele, fără să priceapă că adevărul este progresiv/evolutiv prin sine însuși. De aceea, în timp ce nu sunt deloc de părere că biblia trebuie aruncată la gunoi, nu mai accept de asemenea nici varianta că trebuie să luăm TOTUL din ea ca fiind adevăr. Ptr mine, Adevărul este cu mult deasupra bibliei. Iar căutările omenirii după adevăr și istoria ei sunt o biblie în continuă scriere...

      Ștergere
    2. Dar pe ce baza ”filtrezi” Biblia? Nu pe baza ratiunii? Si in acest caz, e corect ca ea sa fie criteriul suprem?

      Ștergere
    3. Damarys, când vorbești despre „ filtrarea ” adevărului de erorile din biblie este vorba tocmai despre rațiune, despre punerea la muncă a creierului, despre o cercetare laborioasă, profesionistă, critică a ceea ce citești. Nu e cred că e nimic rău în asta. Altfel, Dumnezeu ne făcea pe toți roboți teleghidați și termina povestea într-o clipă. Frumusețea caracterului lui Dumnezeu constă după părerea mea tocmai nu numai în faptul că creează, ci mai ales că dă libertate procesului creativ în sine. Creativitatea este o însușire întrinsecă a universului, a vieții în general. De ce nu ar fi și a omului? Or, această creativitate se manifestă tocmai prin faptul că fiecare suntem diferiți și gândim diferit, ca atare și „ filtrele ” rațiunii fiecăruia sunt diferite.

      Da, eu cred că rațiunea e arbitrul suprem, iar credința este dimensiunea metafizică a existenței. Nu se poate fără una din cele două să ajungi prea departe.

      Ștergere
  9. @Martin - mulțumesc pentru aprecieri. Într-adevăr, Dumnezeu nu este o carte. Rămâne însă întrebarea dacă dumnezeu s-a descoperit exclusiv printr-o carte (Biblia) sau prin mai multe? Eu înclin să cred a doua variantă, fără a mai adauga aici cartea naturii...

    @PRINCESS - Te apreciez până la un punct. Deși poate nu pare, în calitate de autor al articolului eu am respect față de Biblie. Nu mai am însă credința necondiționată în ea. Asta probabil și din cauza faptului că l-am descoperit pe Dumnezeu și în alte cărți, nu doar în Biblie (și nu mă refer aici la Coran). martin a amintit deja „cartea naturii”.

    @K - în mare sunt de acord cu tine și rezonez cu aproape tot ce ai scris, deși aparent ai vrut să mă contrazici. Îți sunt dator însă cu unele clarificări.
    -Mai întâi nu mă aștept ca Biblia să fie un tratat de teologie. Dar cândva credeam că este. Iar în acest articol m-am adresat celor ce încă mai cred asta...Și nu uita de asemenea că dacă tu și cu mine nu avem probleme cu apocrifele, majoritatea creștinilor au! Ăstora le vorbesc eu, căutând să mai „salvez” pe cine se mai poate salva ;-)
    - O fi Islamul divizat, în 2-3 facțiuni, dar nu în 34.000 precum creștinismul...Asta spune totuși ceva despre modul în care creștinii interpretează Biblia, nu?
    -N-am făcut eu analiza stilistică a deuteronomului ci au făcut-o deja alții, inclusiv evreii. Și marea surpriză e că evreii nu cred ce cred creștinii despre propriul lor VT (dar nu am acum timp și spațiu să dezvolt subiectul acesta aici).
    -Biblia = cuvântul lui Dumnezeu este desigur o metaforă care vrea de fapt să însemne „toate cuvintele din Biblie sunt ale lui Dumnezeu, inspirate de El și ghidate de El”. Am contrazis de-a lungul serialului această superstiție.
    - am spus de asemenea că "A inspirat Dumnezeu fiecare cuvânt, de la Geneza la Apocalipsa? Doctrina aceasta este necesară pentru cei care cred în dictonul SOLA SCRIPTURA și chiar are pe undeva logica ei."
    Ce am vrut să spun aici? Am vrut să spun că odată ce crezi în dictonul BIBLIA E CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU adică crezi că e inspirată total, plenar, musai să spui apoi că nu te bazezi pe altceva decât pe Biblie (SOLA SCRIPTURA adică). În asta constă legătura logică. Nu poți să spui că te bazezi pe Biblie și numai pe Biblie dar apoi ca și mine să spui apoi că nu crezi în inspirația verbală sau în mai știu eu ce altă teorie a inspirației.

    @studentul în Biblie - am vizionat tot ce se putea de la SP, pe care îl și cunosc personal (de parcă ar conta asta...) SP a fost impresionat ca și mine și ca mulți alții de ideile lui Graham Maxwell sau Fred Wright. În 1995-96 teoriile astea făceau dezbinări prin țara românească. Și astăzi mai găsești partizani ai teoriei „Dumnezeu nu pedepsește nimicind” și nu mi-e frică să recunosc că pe undeva încă o mai împărtășesc și eu. însă atât Maxwell cât și Wright, precum și Petrof sau Gili Cârstea (care e specialist în argumentele astea), construiesc pe un teren minat (tocmai pe care eu am încercat să îl dărâm în serialul acesta) și anume al INSPIRAȚIEI TOTALE A BIBLIEI și a LIPSEI DE CONTRADICȚII. Când însă nu mai privești Biblia din perspectiva aceasta, accepți exact ceea ce a zis Martin și anume că Dumnezeu nu avea nici o legătură cu anumite episoade, deși ele au fost puse în contul Său. Am atacat puțin acest aspect chiar în ultimul episod al serialului FSLFP. Explicațiile lui SP sunt perfecte pentru cei care cred în inspirația plenară. Pentru cei care au mai mult curaj, merge și afirmația lui ML: „Dumnezeu chiar nu a avut NIMIC DE-A FACE cu acele istorii violente din VT, ci ele au fost scrise doar pretinzând că acele incursiuni de cucerire aveau binecuvântarea divină”.
    -cât privește etalonul de care vorbeai, l-am tratat exact în ultimul episod FSLFP. Am explicat acolo de ce avem nevoie de etaloane, nu mai reiau. te invit să citești articolul. FĂRĂ TEAMĂ, desigur...căci FRICA ne-a adus aici unde suntem...!

    RăspundețiȘtergere
  10. La cum lovesti in Luther, in spusele lui si in urmasii lui, a-ti lua ca pseudonim numele lui este de o obraznicie crasa, plina "de aroganta, dar si de ignoranta" (sintagma folosita de tine in descrierea ta despre tine!)
    Esti pe un drum gresit desi te dai inchinator al lui Dumnezeu..care Dumenzeu??????

    RăspundețiȘtergere