Nuclizi cosmici: Carbon -14, Beriliu -10, Chlorine -36
Carbonul -14, Beriliu -10 și Chlorine -36 sunt radioizotopi produși de razele cosmice ( particule puternic încărcate energetic și fotoni din spațiu ) atunci când acestea lovesc stratosfera. Foarte mici cantități din fiecare din acești izotopi sunt prezente în aerul pe care îl respirăm și apa pe care o bem. Ca rezultat, ființele vii ( atât animale cât și plante ) înghit foarte mici cantități de Carbon 14, iar lacurile și sedimentele marine adună cantități mici de beriliu 10 și Chlorine 36.
Clepsidrele cosmice lucrează oarecum diferit față de altele. Carbonul 14 în particular este folosit la datarea oaselor, lemnului, îmbrăcăminții, hârtiei și altor țesute moarte de plante și animale. La o aproximare rotunjită, procentajul de C 14 și izotopii stabili C 12 și C 13 este relativ constant în atmosferă și a fost bine calibrat. Când o ființă vie moare, ea încetează să mai ingereze Carbon din hrană și aer, iar cantitatea de Carbon 14 din organism începe să scadă. După cât de mult s-a schimbat relația dintre C14 și C 12 ( cât de mult a scăzut ) ne putem da seama cât de vechi este obiectul cercetat. Deoarece timpul de înjumătățire al C14 este mai mic de 6000 de ani, el poate fi folosit doar pentru material care datează de mai puțin de 45 000 ani. Oasele de dinozauri nu conțin C14 ( în afară dacă au fost contaminate ) deoarece dinozaurii s-au stins din viață acum peste 60 milioane de ani în urmă. Dar alte mamifere dispărute, precum mamutul din America de Nord, pot fi datate cu C14. De asemenea, unele materiale din timpuri preistorice, precum și datarea unpr evenimente biblice, pot fi datate cu C14.
Datările cu C14 au fost contra-controlate cu atenție prin indicatori de vârstă non-radiometrici. De exemplu, inelele de creștere dintr-un copac, dacă sunt numărate atent, sunt o sursă de încredere pentru a determina vârsta unui copac. Fiecare inel de creștere colectează carbon din aer sau nutrienți în timpul anului în care se formează. Pentru a calibra corect C14 trebuie să analizăm Carbonul din câteva cercuri ale copacului pornind de la centrul său, iar apoi să numărăm inelele spre centru pentru a stabili vârsta actuală. Acest lucru a fost făcut cu „Metusalah-ul ” copacilor ( bristlecone pine ) , care crește foarte încet și trăiește până la 6000 de ani.
Savanții au extins această calibrare chiar mai departe. Acești copaci cresc într-o regiune foarte uscată de la granița dintre Nevada și California. Copacii morți din acest climat uscat se dezintegrează foarte încet, în mii de ani. Modele de inele de creștere din ani umezi și secetoși pot fi apoi corelate cu copaci vii sau copaci morți de mult timp, extinzând numărătoarea inelelor până la 11.800 de ani în urmă. Studiul inelelor copacilor și vârstelor acestora se numește dendocronologie.
Inelele nu oferă o cronologie continuă dincolo de 11.800 de ani deoarece în jurul acestei date a avut loc o schimbare abruptă de climă, care a reprezentat sfârșitul ultimei glaciații. În timpul glaciației, copaci cu vârstă îndelungată au trăit în alte zone decât astăzi. Există multe indicii (unele dintre ele vor fi menționate în acest serial) care arată exact cum s-a schimbat clima la sfârșitul ultimei erei glaciare. De aceea este dificil să găsești „înregistrări” ale timpului din domeniul dendocronologiei din această perioadă de rapide schimbări climatice. Dendocronologia va găsi probabil indicii care să facă trecerea între aceste perioade de timp de importante schimbări climatice, dar între timp carbon 14 a fost calibrat pentru perioade mult mai vechi folosindu-se alte mijloace.
Calibrarea C14 până la aprox. 50.000 de ani în urmă a fost făcută în câteva moduri. Unul dintre acestea constă în găsirea unei pături de sedimente care sunt produse de-a lungul unor perioade de timp mai lungi decât pot arăta inelele copacilor. În unele lacuri sau golfuri unde sedimentele se depun mai repede, sedimentele au modele sezoniere, adică fiecare an produce pături distincte de aluviuni. Astfel de pături sedimentare se numesc „varve” și pot fi numărate la fel ca inelele copacilor. Dacă păturile de sedimente conțin plante moarte, ele pot fi folosite ca să calibreze datările C 14.
Altă metodă de a calibra Carbon 14 pentru o datare mai veche este găsirea unor depozite de carbon recent formate și recalibrarea C 14 cu un alt izotop radioactiv cu durată scurtă de viață. Unde putem găsi astfel de depozite? Dacă mergeți într-o peșteră și vedeți apa picurând de pe stalactite și căzând pe marginea superioară a stalagmitelor, acela este tocmai un depozit de carbon în formare. Deoarece majoritatea peșterilor s-au format relativ recent, formațiuni geologice precum stalactitele și stalagmitele au fost destul de folositoare în recalibrarea datărilor cu C14.
Dacă cineva prezice o vârstă bazată pe metoda de datare C14, presupunând că raportul de C14 - C12 în aer a rămas constant, face o mică eroare deoarece acest raport s-a schimbat ușor, scăzând de-a lungul ultimilor 40.000 de ani. Acest lucru este atribuit unei consolidări a câmpului magnetic al pământului de-a lungul acestei perioade. Un câmp magnetic mai puternic protejează straturile superioare ale atmosferei de razele cosmice, rezultând o producție de C14 mai mică acum decât în trecut. ( Schimbări ale câmpului magnetic terestru sunt foarte bine documentate. O inversare completă a polului magnetic sud și nord au avut loc de mai multe ori în istoria geologică a Terrei.)O mică cantitate de date dincolo de 40.000 de ani sugerează că această tendință de inversare a existat undeva acum 40.000 - 50.000 de ani, dar aceste date trebuie să fie confirmate.
Ce consecințe are acest lucru pentru datările necalibrate cu C 14? Datări necalibrate cu C14 subapreciază vârstele reale. Anomaliile ( marja de eroare sau devierea față de vârsta reală ) însumează în general mai puțin de 1500 de ani pentru ultimii 10.000 de ani, dar poate crește până la 6000 de ani pentru ultimii 40.000 de ani. Anomalia este egală cu un timp de înjumătățire a C14, adică 5700 de ani pentru Carbon 14. Asta înseamnă doar 15% din vârsta mostrelor ( fosile animale, plante ) la 40.000 de ani. Curba de calibrare a C14 a devenit acceptată și larg disponibilă de ceva timp, așadar datările radiometrice bazate pe Carbon 14 pentru vârste de până la 11.800 de ani sunt de încredere. Curbele de calibrare pentru porțiuni de timp de până la 40.000 de ani sunt relativ recente, dar ar trebui acceptate de asemenea în mod larg.
( va urma )
George, apar elemente interesante în serialul tau.
RăspundețiȘtergere- "Dacă cineva prezice o vârstă bazată pe metoda de datare C14, presupunând că raportul de C14 - C12 în aer a rămas constant, face o mică eroare. . .". O mica eroare???
- "Un câmp magnetic mai puternic protejează straturile superioare ale atmosferei de razele cosmice, rezultând o producție de C14 mai mică acum decât în trecut. . . Schimbări ale câmpului magnetic terestru sunt foarte bine documentate". Chiar asa de bine? Le-a spus Dumnezeu cu precizie oamenilor de stiinta când au avut loc asemenea schimbari? :-) Numai El a putut fi martor la ele.
- "așadar datările radiometrice bazate pe Carbon 14 pentru vârste de până la 11.800 de ani sunt de încredere". Mai avem ceva drum de la 11.800 la 4,5 miliarde de ani, nu? :-). Pentru asa drum nu-ti ajunge doar credinta càt un graunte de mustar.
Răspunsul tău denotă o siguranță de sine prea binecunoscută a credinciosului instituționalizat, care se încrede suficient în biblie pentru a disprețui știința. În primul rând, serialul meu nu și-a spus deloc ultimul cuvânt. Oricum, mulțumesc pentru interes. În al doilea rând, niciodată nu au pretins savanții că datarea cu C14 ar acoperi perioade de timp de genul milioanelor de ani , atunci când vine vorba despre scheletele de dinozauri. Am spus-o ( tradus-o) destul de clar în articol că „ Deoarece timpul de înjumătățire al C14 este mai mic de 6000 de ani, el poate fi folosit doar pentru material care datează de mai puțin de 45 000 ani. Oasele de dinozauri nu conțin C14 ( în afară dacă au fost contaminate ) deoarece dinozaurii s-au stins din viață acum peste 60 milioane de ani în urmă. Dar alte mamifere dispărute, precum mamutul din America de Nord, pot fi datate cu C14. De asemenea, unele materiale din timpuri preistorice, precum și datarea unpr evenimente biblice, pot fi datate cu C14. ” Așadar, ptr motivele arătate oarecum pe larg în articol, C14 servește în principal pentru datarea unor evenimente relativ recente, dar este de prea puțin folos pentru datarea oaselor dinozaurilor, de pildă. Pentru aceasta se folosesc altfel de datări, despre care voi vorbi altădată. În al treilea rând, nu este nevoie ca să-ți spună DUmnezeu când și de câte ori s-au inversat polii magnetici ai Terrei. Îți trebuie doar să știi bine geologie, chimie și fizică, domenii neinteresante, din păcate, pentru mulți creștini spălați la creier cu ... nu mai zic ce. Vârsta de 4,5 mliarde de ani a Terrei este dată cu atât mai puțin de datarea cu C14 ci de datarea radiometrică prin alte metode a meteoriților de pe Terra. Ai adus vorba despre vârsta veche a terrei numai ca să râzi de afirmațiile savanților, cunosc prea bine atitudinea asta. Dar este o stradă înfundată, te asigur... tot așa cum a disprețui mesajul biblic și a râde de Dumnezeu este de asemenea doar încăpățânare și aroganță și nimic mai mult.
Ștergereciteam raspunsul tau si o idee mi-a atras atentia "...nu este nevoie ca să-ți spună DUmnezeu când și de câte ori s-au inversat polii magnetici ai Terrei. Îți trebuie doar să știi bine geologie, chimie și fizică...."
Ștergerema face sa ma intreb legat de stiinta si oamenii care au schimbat la propriu istoria prin descoperirile facute cat este a gandi => a sti si cat "spune Dumnezeu"...
evident nu cred ca Dumnezeu trimite sms-uri ceresti sau porumbei albi cu formule stiintifice, dar nu cred nici ca mintea umana singura este in stare sa patrunda tainele naturii, legat de asta imi amintesc de un pasaj a lui Petre Tutea:
"Dacă nu cunoşti revelat, prin graţie divină sau inspirat, nu cunoşti nimic.
De pildă, chiar un laic, Newton (...). Povestea cu mărul lui Newton care a căzut. Nu ştiu unde am citit eu stupiditatea asta: „Il tomba dans une meditation profonde qui l’a conduit jusqu’a la loi de la gravitation universelle“. Şi eu spun: dacă Newton gândea până la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic. Dar el e mult mai înţelept. Când a fost întrebat cum a descoperit gravitaţia, a zis: „Am fost inspirat“. Newton, dacă-mi amintesc bine – vă rog să-mi admiteţi amneziile lacunare, că, la vârsta mea, e greu să arăţi mai bine decât trebuie – spunea ce e gravitaţia: corpurile se atrag direct proporţional cu masa şi invers proporţional cu pătratul distanţei. Păi, scrie pe măr asta, sau scrie undeva în natură? Fenomenele lumii interioare şi ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom şi orgolios crede că explorează lumea interioară şi exterioară cu jocul lui de ipoteze şi că descoperă ce vrea el. El caută; dar eu spun că el caută şi nu află. Ca să afle trebuie să fie ca Newton, inspirat. Iar Newton, întrebându-se ce este gravitaţia, ştiţi ce a spus – mi se pare – în Principia Matematica Naturalis Philosophae? „Gravitaţia este Dumnezeu“. Newton! Nu popa. Nu un sacerdot. A fost foarte înţelept. "