vineri, 8 noiembrie 2013

Geneza - între mit și realitate ( I ): „ Și totuși se mișcă ”- o lecție din istorie



     S-au scris o sumedenie de cărți despre Geneza și felul în care trebuie interpretată corect narațiunea lui Moise despre creațiune. Problema legată de literalismul cu care trebuiesc înțelese și citite cele 7 zile ale facerii, apoi cea legată de vechimea vieții pe Terra sau a sistemului solar și universului sunt prilejuri de aprigă dezbatere în mediul filozofico-religios. Din înțelegerea lor (corectă sau nu ) decurg o serie întreagă de implicații spirituale, legate mai mult sau mai puțin de ziua de odihnă, de problema suferinței, de imaginea corectă despre Creator. Cum trebuie înțeleasă deci Geneza? Ca mit preistoric al originilor neavând nimic în comun cu realitatea, ca narațiune de facto gen „reporter la fața locului ” sau ca expunere filozofică despre începuturi raportată la înțelegerea primitiv-științifică a autorului cărții Genezei și a generației sale? Serialul pe care îl încep astăzi este de natură să lămurească aceste serioase și fascinante întrebări.


    În cartea sa „ Cele 7 zile care învrăjbesc lumea”, cu referire desigur la cele 7 zile ale creațiunii din Geneza, apologetul creștin John Lennox, profesor universitar de matematică la Oxford,  își începe investigația făcând o reușită paralelă filozofică între dezbaterea modernă despre origini și cea medievală despre heliocentrism vs. geocentrism. Astăzi sunt extrem de puțini creștinii care se mai îndoiesc de faptul că Terra se învârte în jurul soarelui. Dar cu 400 de ani în urmă lucrurile stăteau exact invers. Motivul: citirea( și interpretarea ) literalistă a bibliei. 

  Cu 4 secole î.H, Aristotel gândea că pământul se află fix în centrul universului și că soarele, stelele și planetele se învârt în jurul lui. Deși chiar prin anul 250 î.H. Aristarh din Samos propusese sistemul heliocentric, viziunea pământului fix în spațiu a continuat să domine mentalitatea oamenilor timp de secole întregi. Scrierile lui Aristotel au fost traduse în latină în evul mediu timpuriu, după care, cu ajutorul intelectului deosebit al lui Thomas D´Aquino, au ajuns să influențeze definitiv gândirea romano-catolică. Chiar și părerea despre existența eternă a universului a rămas aristoteliană, deși raportul creațiunii vorbea clar despre un început al spațio-timpului. În ceea ce privește însă imuabilitatea pământului în spațiu, lucrurile erau cât se poate de clare: biblia vorbea deslușit despre acest lucru: 

   „ Tremurați înaintea Lui toți locuitorii pământului; da, lumea este fixată și nu se va mișca niciodată. ” 1 Cronici 16:30
    „ Da, lumea este tare și nu se va clătina niciodată” Psalmi 93: 1
    „ Tu ai așezat pământul pe temeliile sale, și niciodată nu se va mișca ” (Psalmi 104: 5 )  
    „ … căci ai Domnului sunt stâlpii pământului și pe ei a așezat lumea ” 1 Samuel 2,8   Traduceri KJV

   Mai mult de atât, biblia nu numai că părea să învețe că pământul este imobil, ci chiar că soarele se învârte în jurul planetei noastre:

    „ Soarele rasare, apune si alearga spre locul de unde rasare din nou.” Ecl 1:5
    „  … Si soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nunta, se arunca in drumul lui cu bucuria unui viteaz: rasare la un capat al cerurilor si isi ispraveste drumul la celalalt capat; nimic nu se ascunde de caldura lui. ” Ps 19:4-6

    Astfel, nu este deloc surprinzător că atunci când Nicolaus Copernic și-a publicat lucrarea sa despre mișcarea corpurilor cerești, s-au aliniat ca la o comandă împotriva lui atât catolicii cât și protestanții, cu biblia în mână. Iată ce scria de exemplu Martin Luther prin 1539, plin de el însuși, despre zvonurile care veneau dinspre Copernic:

   „ Există o vorbărie a unui nou astrolog (sîc) care vrea să demonstreze că pământul se mișcă pe cer, în loc de soare și lună, exact la fel ca cineva care s-ar mișca în căruță sau vapor ar susține că el stă nemișcat și odihnindu-se, în timp ce pământul sau copacii se mișcă. Dar așa sunt lucrurile astăzi: când cineva vrea să fie șmecher, inventează ceva special iar felul prin care o face trebuie să fie cel mai bun! Nebunul ( cu referire la Copernic ) vrea să întoarcă astronomia cu susu-n jos. Dar Scriptura ne spune clar că Iosua a poruncit soarelui să stea, și nu pământului ”  Martin Luther , Table Talk, 1539.

    Vă este cunoscut limbajul, nu-i așa? Oamenii puternici ai bisericii au negat dintotdeauna noile paradigme dezvoltate din descoperirile științifice, cu siguranța pe care le-o oferea textul biblic. Iar „nebunii” care au îndrăznit de-a lungul timpului să conteste veridicitatea științifică a textului scripturii s-au ales cu oprobiul maselor, excomunicarea din biserică și o moarte în chinuri, așa cum este cazul lui Copernic, sau cu izolare la domiciliu, așa cum i s-a întâmplat lui Galileo Galilei. Astăzi însă nu se mai îndoiește nimeni de adevărul exprimat de percepția heliocentrică, deși textul bibliei nu s-a schimbat cu nimic. S-au schimbat însă mentalitățile creștinilor în ceea ce privește ACESTE versete. Întrebarea este : de ce? De ce este acceptat astăzi universal în creștinism heliocentrismul și de ce s-a renunțat la înțelegerea literală a pământului fix? Este cumva din cauză că s-a produs o apostazie finală și că am făcut din Scriptură sclava științei? Sau mai degrabă că am înțeles faptul că nu întotdeauna ceea ce spune textul ei reflectă realitatea științifică ca atare? Dacă așa stau lucrurile, cum trebuie înțeleasă atunci biblia? 

   În primul rând, cel mai evident lucru cu privire la biblie, chiar pentru fundamentaliști, este acela că ea este literatură: narațiune, poezie, istorie, epistole, cu conținut diferit și stil diferit. Atunci când avem de-a face cu literatură, prima întrebare pe care trebuie să ne-o punem este: cum a dorit autorul ei ca să fie înțeleasă? De exemplu, autorul unei diagrame matematice nu are intenția ca ea să fie acceptată ca poezie ( deși uneori nu este departe de adevăr acest lucru ). Shakespeare nu a vrut ca opera sa să fie înțeleasă ca fiind istorie. Și așa mai departe. 

   În al doilea rând, atunci când citim biblia ar trebui să ne lăsăm conduși de înțelegerea naturală a pasajului, versetului, cuvântului sau frazei în contextul lor istoric, cultural și… nu neapărat în ultimul rând, lingvistic. Importanța considerării naturale a unui pasaj biblic este fundamentală pentru creștinism și învățăturile de bază ale acestuia. Crucea lui Hristos nu este în primul rând o metaforă, deși poate fi considerată de asemenea ca atare. Ea implică o moarte concretă. Învierea lui Isus nu este în primul rând o alegorie, ci un eveniment fizic și istoric: Isus s-a sculat din morți în mod literal. Așadar, care este percepția naturală, primordială,  a unei fraze sau întâmplări biblice este lucrul esențial de stabilit încă de la început. 

   Haideți să lămurim câteva chestiuni de ordin ligvistic și semantic. Lingvistica se ocupă cu studiul cuvintelor. Semantica este despre sensul acestor cuvinte. Nu întotdeauna același cuvânt, în fraze și contexte separate, are același sens. De exemplu, în Geneza 1 cuvântul „pământ” este folosit mai întâi pentru a menționa planeta, iar puțin mai târziu pentru a descrie pământul uscat ca noțiune distinctă față de întinderea de ape. De fiecare dată cuvântul „pământ” trebuie înțeles literal, dar asta nu înseamnă nici pe departe unul și același lucru. 

   Alteori, o înțelegere literală(istă) a unui cuvânt pur și simplu nu poate fi adaptată contextului. Să luăm un exemplu din rutina zilnică. Când spunem cuiva: „ mașina zbura cu viteza luminii ” rostim de fapt o metaforă. Deși cuvântul „zboară” sau „ viteza luminii ” reprezintă realități concrete, este absurd ca să le luăm aici la modul propriu. Am intenționat prin aceasta doar să spunem că șoferul respectiv conducea mașina cu o viteză prea mare. La fel se întâmplă atunci când citim cuvintele lui Isus: „ Eu sunt Ușa ”. Ușa nu trebuie înțeleasă aici în sensul ei literal, ci ca metaforă. Dar asta nu schimbă cu nimic realitatea faptului că Isus Hristos este într-adevăr„poarta ” către o experiență de viață cu totul nouă față de cea de dinainte. Concluzie: doar prin faptul că o propoziție ( sau o frază ) conține o metaforă, asta nu înseamnă că nu se referă la ceva real! 

    Mai mult, este chiar imposibil să vorbim despre lucruri aflate dincolo de posibilitatea noastră de percepție fără ca să folosim metaforele. Savanții de exemplu le folosesc din plin atunci când ne descriu lumina ca fiind pachete minuscule de particule sau unde energetice. Dar prin asta ei nu vor să ne facă să credem neapărat că lumina chiar este alcătuită din mingiuțe minuscule sau că energia chiar este aidoma undelor dintr-un lac, atunci când arunci o piatră. La fel, urcarea pe tron a reginei Elisabeta II în anul 1952 nu reprezintă doar parcurgerea de către regină a câtorva metri și urcarea literală a unor trepte, apoi instalarea pe un scaun frumos decorat și impozant. Ci reprezintă de asemenea începutul asumării puterii regale asupra poporului ei. 

   În fiecare din aceste exemple putem vedea deslușit cum cuvântul „ literal ” se poate transforma în ceva fals sau chiar amăgitor, din moment ce avem diferite nivele de literalitate. A înțelege că mașina „zbura cu viteza luminii ”  într-un sens literalist este echivalent cu a înțelege că mașina de fapt zbura. A înțelege propoziția într-un sens literal - adică apropiat sensului natural - înseamnă că mașina avea o viteză foarte mare, dar nu zbura. Foarte des , de aceea, trebuie să fim foarte atenți la felul în care folosim ( și percepem ) sensul literal, natural al unei fraze. 

   Dar revin la episodul cu acceptarea heliocentrismului de către creștinii moderni. Cărui lucru se datorează această acceptare, din moment ce textul biblic nu s-a schimbat cu nimic? Nu cumva schimbării mentalității cu privire la literalismul înțelegerii textelor respective? Desigur, schimbarea nu s-a produs peste noapte. La început susținătorii pământului -fix erau în număr covârșitor majoritari , dar de la an la an, de la secol la secol, balanța s-a înclinat tot mai mult în favoarea heliocentriștilor. Asta nu înseamnă că , prin acceptarea heliocentrismului, s-a pierdut ceva din valoarea mesajului evangheliei. Dimpotrivă: mesajul biblic al originii omului și al iubirii Creatorului față de neamul omenesc nu a fost alterat cu absolut nimic. Susținătorii de-acum ai mișcării circulare a Terrei în jurul soarelui nu și-au renegat prin asta credința lor, și nici nu au compromis validitatea Scripturii ca mesaj filozofic și spiritual. 

   Augustin a oferit creștinilor un sfat foarte înțelept despre cum ar trebui să procedeze aceștia atunci când vin în contact cu oameni de știință necredincioși. Sfatul lui arată că există la prima vedere o tensiune inutilă între paradigma științifică și cea religioasă, și că un creștin înțelept ar trebui să fie capabil să o evite: 

   „ Chiar și un păgân cunoaște ceva despre ceruri și pământ…și această cunoștință pe care o are vine din rațiune și experiență. Acum, este un lucru dizgrațios și periculos ca un necreștin să audă un creștin vorbind aiureli despre aceste subiecte. Și ar trebui să ne luăm toate măsurile să prevenim astfel de situații jenante în care necredincioșii să arate cu degetul spre ignoranța noastră și să ne disprețuiască. Dacă ar găsi un creștin susținând prostii într-un domeniu în care ei sunt cunoscători, și l-ar auzi apoi predicând despre cărțile noastre, cum ar mai putea acei păgâni să dea credit cărților noastre în domenii precum învierea din morți, speranța vieții veșnice, împărăția cerurilor, din moment ce ei ar gândi că paginile noastre sunt pline de falsități despre lucruri pe care ei le-au învățat prin experiență și lumina rațiunii? ” Augustin, „On the Literal Meaning of Genesis”. 

    Augustin a pus aici degetul pe rană: ca și creștini, nu dorim ca să mai susținem literalismul versetelor biblice despre pământul fix și soarele mobil tocmai pentru a nu discredita mesajul creștin înaintea necredincioșilor. Ceea ce el vrea să ne spună cu alte cuvinte este că atunci când apar divergențe de natură științifică între un creștin și un necredincios, divergențe care există de altfel chiar printre creștini, nu ar trebui să atragă ridicolul asupra sa prin negarea insistentă a adevărurilor științifice , făcând astfel ca ascultătorul necreștin să refuze în bloc orice mesaj spiritual din partea părții creștine. Mai degrabă ar trebui să se gândească serios dacă nu cumva interpretarea sa literală a pasajului biblic este cea deficitară. 

    Trebuie să fim pregătiți să distingem între ceea ce spune de fapt biblia și ceea ce credem noi că spune. De foarte multe ori nu este una și același lucru din varii motive: diferențe culturale între societatea noastră și în cea în care a fost scris textul, greutăți lingvistice de traducere, hermeneutică deficitară, etc. Scriptura, spune John Lennox, este cea care are ultima autoritate, și nu interpretarea noastră a textului ei:

   „ Este un foarte trist spectacol, unul care aduce dizgrație asupra mesajului creștin, atunci când cei care pretind că cred acest mesaj își neagă profesiunea de credință prin faptul că luptă între ei sau îi caricaturizează pe alții care nu văd ca ei, mai degrabă decât să se angajeze într-o discuție civilizată și respectuoasă din care ambele părți să aibă ceva reciproc de învățat.” John Lennox, The seven Days who divide the World

   Lecția rușinoasă din istorie cu Copernic și Galilei, sfatul lui Aristotel și umilința ca virtute creștină ar trebui să fie argumente suficiente pentru a ne determina să distingem între ceea ce spune biblia și interpretarea noastră sau teologia noastră. „Textul biblic”, spune în continuare Lennox, „ s-ar putea să fie mult mai sofisticat decât ni l-am imaginat, iar noi să ne găsim în situația ingrată în care să susținem cu încăpățânare ceva ce el niciodată nu a intenționat să spună. Biblia ar putea fi înțeleasă ca învățând că pământul este fix în spațiu și că soarele se învârte în jurul pământului. Dar nu trebuie musai ca să fie înțeleasă în acest fel. Cel puțin, așa au fost de părere Galilei și Copernic, iar timpul le-a dat dreptate. ” 

   Vorbind despre atributele Dumnezeirii în Romani 1,20 Pavel ne îndreaptă atenția tocmai spre observarea pragmatică a realității care ne înconjoară, creațiunea lui Dumnezeu. Dacă putem, așadar, învăța multe lucruri despre Dumnezeu ca creator al universului vizibil , este obligatoriu pentru un creștin autentic să-și folosească mintea dată de Dumnezeu pentru a investiga ce fel de lucruri sunt acestea, legând astfel revelația lui Dumnezeu în natură cu revelația despre sine din Scriptură, și bucurându-se de amândouă, dar nu de una fără cealaltă. Einstein spunea că „știința fără credință este paralizată, iar credința fără știință este oarbă”. Și la urma urmei, este tocmai Dumnezeu cel care a pus universul în fața ochilor noștri , așa că ar fi foarte ciudat dacă n-am avea niciun fel de interes ca să-l studiem. 

   Creștinismului oficializat i-au trebuit 1700 de ani ca să-și spele rușinea în privința heliocentrismului. Ar putea fi spus același lucru și în ceea ce privește insistența unei vederi literaliste asupra zilelor creațiunii din Geneza? 

  ( va urma ) 

   


    

10 comentarii:

  1. Asteptam de mult timp un serial ca acesta. :-) E adevarat ca toti crestinii recurg la Biblie ca la o instanta superioara. Ceea ce foarte putini realizeaza este ca nu toti oamenii citesc la fel si poate ca acesta este unul din motivele pentru care avem mii de biserici si secte la ora actuala.
    Astept cu interes episodul urmator! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect. Acesta este adevăratul motiv pentru care creștinismul este dezbinat: oamenii sunt diferiți și interpretează diferit aceeași carte. Un adevăr simplu, dar foarte negat.

      Ștergere
  2. In sfarsit M.L. isi schimba optica! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar de-aia se numește blogul meu așa cum se numește… Dar nu te grăbi: sunt departe de a mă declara ateu!

      Ștergere
    2. Frica de ateism este de inteles in cazul tau. Eu nu am adus vorba despre ateism. Doar ca am apreciat evolutia (sic) ta.

      Ștergere
    3. Ah, nu că mi-ar fi frică de ateism. Dacă ateismul mi-ar prezenta argumente intelectuale și logice serioase, l-aș îmbrățișa fără probleme. Ceea ce nu este cazul. Dar despre evoluția mea în gândire, așa este: m-am resetat enorm în ultimii 5-6 ani. Și sper să-i determin și pe alții să calce pe urmele mele. De-aia scriu.

      Ștergere
  3. Imi place acest serial. Il voi urmari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Cherie. Sper să nu te dezamăgesc.:-)

      Ștergere
  4. Martin ,

    Daca spui ca adevarul Biblic este

    foarte simplu, de ce au murit atatia oameni nevinovati si sinceri in cautarea lui. Asta ar fi una dintre intrebari la care doresc sa punctul tau de vedere.

    Si doi: mai nou se contureaza un trend al re -geneza care in traducere inseamna Creationism Stiintific... Crezi ca acesta va livra lumii un adevar absolut??? Parerea mea ca adevarul si minciuna vor merge
    impreuna pana la capat... In definitiv totul depinde de constiinta fiecaruia
    si schimbarea de paradigma care se impune in vremurile acestea. Vremuri care se schimba de la o ora la alta.Si revin: Crezi ca oamenii(marea turma) sunt receptivi la aceste noi dovezi ale Universului cu legile lui imuabile??..
    Te felicit pentru perseverenta ta intru luminarea colegilor de specie...

    Sa'ti fie Constiinta calauza omule!!! ..Asteptam noi episoade:)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. Nu știu unde am spus că adevărul biblic este simplu. Poate dacă te referi la mesajul cărții luat ca întreg, acela că există un Creator și că viața are ( s-ar putea ) să aibă totuși un sens. Altfel, tocmai încerc să arăt prin acest serial că adevărul în sine nu este deloc simplu, fie el biblic, sau științific, sau de ce natură ar fi. Este extrem de complex, și niciodată nu va fi cunoscut pe de-antregul aici, în viața asta, în opinia mea.

      2. nu cred că creaționismul științific va livra lumii un adevăr absolut, deoarece:
      a) nu există creaționism științific - ori crezi în narațiunea creației, ori crezi în știință, care nu se ocupă cu povești
      b) nu există un adevăr absolut cu privire la creație pe care noi să-l cunoaștem de partea asta a eternității. Poate dincolo.

      Cu toate astea, aș remarca ciudate indicii dinspre știință care confirmă, chiar foarte recent, povestea creației biblice:
      1. http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2488467/Scientists-believe-beginnings-CLAY.html?ico=sciencetech%5Eheadlines
      2. http://www.nature.com/srep/2013/131107/srep03165/full/srep03165.html

      Ștergere