joi, 26 decembrie 2013

Geneza, între mit și realitate ( III a) : Omul, o creație specială?!?



     Iată-ne ajunși nu numai la mijlocul acestui serial ( și implicit al rezumatului cărții lui John Lennox „ Seven days that divide the World” ) ci de asemenea în miezul fierbinte al dezbaterilor moderne despre Geneza: este omul o creație specială care poartă cumva amprenta divinității, sau este doar un accident fericit al hazardului și un produs remarcabil al selecției naturale? Căutarea după un sens al vieții este astăzi mai febrilă ca oricând. Iar investigarea originilor, atât ale speciei umane, cât și ale vieții în general, a dat naștere nu numai unor compartimente științifice specifice de-a lungul secolului trecut, ci și celor mai aprigi dezbateri filozofice și teologice. Așadar… ce putem ști cu siguranță? Și ce aparține de domeniul credinței sau speculației? 


    Pentru a ne putea forma o opinie cât mai sănătoasă și echilibrată despre teoria evoluției speciilor a lui Darwin, trebuie mai întâi să ne asigurăm că înțelegem corect semantica cuvântului „evoluție”. Iată un scurt review al acesteia:

1. Schimbare, dezvoltare, variație

    Aici „evoluția” este folosită pentru a descrie o schimbare, independent de felul mecanismului implicat în aceasta sau de intervenție inteligentă din afară. În acest sens vorbim despre „ evoluția autoturismului”, care cere în mod evident prezența unei inteligențe ( umane sau automatizate). Sau vorbim despre „ evoluția coastei oceanului” atunci când procese naturale precum vântul, precipitațiile, mareea contribuie la modificarea în timp a reliefului de coastă. Când vorbim așadar despre „ evoluția vieții” vorbim de fapt despre dezvoltarea, schimbarea, variația acesteia de-a lungul timpului, fără să implice neapărat un domeniu științific sau filozofic anume, ci la modul general, neutru. Nimeni nu neagă întrebuințarea cuvântului „evoluție ” în dreptul vieții din acest punct de vedere. 

 2. Microevoluție

    Microevoluția reprezintă variație în cadrul unor granițe de complexitate preexistente sau variație cantitativă a unor organe sau structuri biologice deja existente. Procesele care sunt implicate în microevoluție sunt mutația ( schimbarea secvenței de nucleotide a genomului unui organism), selecția naturală ( procesul natural gradat prin care anumite însușiri biologice devin mai mult sau mai puțin comune într-o specie ) sau artificială ( același lucru, efectuat însă sub auspiciile inteligenței umane), fluxul genetic ( transferul de gene dintr-o populație în alta ) și derivația genetică ( o schimbare a frecvenței genelor în cadrul totalității variațiilor de gene dintr-o populație ). 

   Microevoluția poate fi observată lesne în laborator, prin faptul că viruși sau bacterii își pot schimba de la an la an materialul genetic al genomului. Ea este a fost dedusă de către Darwin atunci când acesta a urmărit speciile diferite de cinteze de pe insulele Galapagos. Alt exemplu celebru este apariția melanismului condiționat industrial la moliile Biston betularia . Mecanismele genetice implicate în microevoluție sunt acceptate atât de către evoluționiști cât și de creaționiști. Dezacordul apare atunci când susținătorii hard ai darwinismului afirmă că exact aceleași procese de mai sus sunt răspunzătoare și pentru macroevoluția speciilor. 

3. Macroevoluție

    Dacă procesele microevolutive  pot fi observate în timp real, cele macroevolutive necesită timpuri geologice de milioane și sute de milioane de ani. Dacă microevoluția este un fenomen de natură reducționistă , macroevoluția este însă holistică, fiind văzută ca suma unor lungi perioade de fenomene microevolutive. Aceasta se referă în mare măsură la apariția unor noi organe și structuri cu material genetic îmbunătățit. Astfel, macroevoluția aduce cu sine creștere în complexitate și în final diversitatea uimitoare de forme de viață actuale. 

   Dezbaterile dintre evoluționiști și creaționiști sunt aprinse așadar în jurul ideii dacă procesele microevolutive pot sau nu pot fi extrapolate în timp geologic. Susținătorii tezei gradualiste, conform căreia în biologie (sau științele naturale) orice schimbare profundă este rezultatul cumulării unor procese continue, sunt răspunzători în principal pentru această extrapolare. 

4. Selecție artificială

    Este metoda prin care materialul genetic existent este selectat și prelucrat cu atenție pentru a da naștere altui material genetic, ușor diferit. Deși selecția artificială pretinde o măsură înaltă de control și inteligență umană, ea este folosită uneori, chiar de Darwin, ca argument pentru macroevoluție: „ Ceea ce omul poate să facă într-un scurt timp, i-ar fi naturii pe deplin posibil în timp geologic. ”
Cum însă macroevoluția este însă în accepțiunea darwiniștilor rezultatul unor procese naturale neghidate și necontrolate de vreo inteligență, rămâne la latitudinea cititorului să stabilească dacă extrapolarea este ideologică sau reală. 

 5. Evoluție moleculară

    Reprezintă schimbarea în compoziția genetică a unor molecule precum ADN-ul, ARN-ul sau proteine de-a lungul unor lungi perioade de timp. Subiectele majore în evoluția moleculară au de-a face cu schimbări la nivelul nucleotidelor, originea genelor, baza genetică a speciației și felul în care forțe evoluționare influențează schimbări în genom. 


    Având în față așadar semantica cuvântului „evoluție”, John Lennox încearcă să analizeze în ce fel este îndreptățită sau nu acceptarea femonenului evolutiv în sine. Având în vedere lipsa clarității în înțelegerea termenilor, Lennox recunoaște că reproșurile ateiste marca Dawkins sunt uneori perfect îndreptățite. Creaționiștii s-a baricadat în spatele unor concepte pur ideologice, fără ca să înțeleagă mai întâi procesele care stau la baza vieții însăși. Cu alte cuvinte, e vorba despre o lipsă de onestitate intelectuală care merită sancționată prompt și care aduce dezonoare creștinismului autentic, niciodată speriat în fața adevărului. Dacă, de exemplu, punerea la îndoială a evoluției înseamnă negarea punctelor 1,2 și 4, atunci reproșul de prostie sau ignoranță ar fi perfect acceptabil. Nimeni nu se îndoiește în realitate, chiar printre creaționiști, de autenticitatea microevoluției sau de schimbările ciclice ale genomului ca exemple pentru acțiunea selecției naturale. 

 ( va urma )
   


2 comentarii:

  1. ginditorul de la hamangia28 decembrie 2013, 16:44

    Dupa umila mea parere si ca necunoscator in materie,eu spun ca este nevoie de aparatura specializata pentru a putea vedea ce se intimpla la nivel micro.Pe cind la nivel macro schimbarile se pot vede mai bine,dar daca vrem sa le vedem cu adevarat. Daca nu atunci vom repeta si noi ca cei din vechime,,toate sint asa cum au fost de la intemeierea lumii'' si vom baga capul ca strutii in pamint.Cineva le-a spus ucenicilor ,,am a va spune mai multe dar nu le puteti cuprinde'' se aplica si la unii dintre noi aceste cuvinte.RESPECT pentru acest blog pe care il citesc cu interes si placere .LA MULTI ANI 2014.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Creștinii au în ADN-ul lor iudaic obiceiul de a „băga capul în pământ” ca struții, atunci când adevărul li se descoperă pe căi nerecunoscute de către mai marii lor. Acum 2000 de ani, marea supriză a fost Mesia , dând peste cap toată tradiția și concepțiile lor despre Dumnezeu moștenite din Torah. Astăzi marea supriză este știința, o altă descoperire mesianică pentru omul modern, care aruncă în aer toată lădița cu nisip unde struții au fost învățați de mici să-și bage capul .

      Mulțumesc ptr respect ( ajunge și fără majuscule :-) și pentru interes. I love my readers too. La mulți ani tuturor.

      Ștergere