sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Martirajul ca ispășire substitutivă - o altă viziune despre Golgota



      Imediat după moartea lui Isus Hristos și ridicarea lui la ceruri, apostolii au început să descrie evenimentul în termenii unui sacrificiu ispășitor pentru păcatul omenirii. Este inutil acum să mai aduc versete sau dovezi în acest sens: Golgota este piatra de temelie a creștinismului, potrivit căreia salvarea, răscumpărarea sau iertarea neamului omenesc s-a făcut numai prin jertfă de om, dar ATENȚIE… a unui om nu numai nevinovat, ci a unui om-Dumnezeu. A pune la îndoială acest lucru te transformă automat într-un critic al esenței creștine, într-un paria pentru orice biserică creștină, în dușmanul nr 1 al creștinismului. A gândi că iertarea sau răscumpărarea omului de către Dumnezeu ar fi fost posibilă ȘI FĂRĂ JERTFĂ DE SÂNGE, oh… iată ateul, iată Antihristul, iată batjocoritorul și denigratorul bibliei!

     Am publicat acum doi ani un articol pe această temă cu titlul „ A dorit Dumnezeu într-adevăr jertfa Fiului Său?”, articol care a stârnit de curând suficiente comentarii aprinse (în bunul sens al cuvântului) pe pagina mea de Facebook. Astăzi, așa cum am promis acolo, revin cu niște informații/explicații noi, de natură a pune serios sub semnul întrebării imaginea pe care am avut-o până acum despre Golgota, iertare și jertfă, privind de data aceasta în contextul literar iudaic precreștin. Doresc să analizăm împreună cum se împacă concepția iudaică veche cu totul contrară jertfelor umane cu schimbarea radicală adusă de apostoli în acest sens. De ce această schimbare uluitoare de paradigmă? De ce nu se poate iertare și fără jertfă, dacă avem de-a face cu un Dumnezeu iubitor și inteligent? Și care sunt riscurile de a privi la Golgota altfel decât până acum? 

   Celor care s-au obișnuit să digere doar laptele biblic ( veți fi de acord cu mine că însuși inteligentul Pavel s-a referit la epistolele sale ca fiind totuși lapte în contrast cu duritatea adevărurilor veșnice, și vă veți aduce aminte de asemenea că Isus Hristos nu a putut spune ucenicilor săi multe lucruri importante deoarece erau incapabili să le primească…) le recomand să nu mai urmărească mai departe, deoarece argumentele mele „le pot clătina credința.” Celor care sunt interesați însă exclusiv de adevăr și sunt dispuși, ca și mine, să caute după el cu insistență, sper că materialul de față va fi suficient de interesant pentru o nouă resetare. 

 Ispășire și intercesiune în perioada vechi-testamentară

    
    Dacă cineva ar sări direct de la înțelegerea ceremonială a ispășirii la cea creștină, atunci afirmația potrivit căreia sânge uman nevinovat ar putea fi oferit lui Dumnezeu în schimbul iertării și îndepărtării păcatelor cuiva ar fi una extrem de repulsivă, având mai mult de-a face cu păgânismul fenician, babilonian sau incaș decât cu sistemul ceremonial iudaic. YHWH însuși a interzis cu desăvârșire astfel de jertfe umane pentru binele general al poporului, afirmând prin profeți în foarte multe rânduri că numai cel păcătos va muri, astfel încât țara să fie curățată și binecuvântările sale să revină asupra poporului. Cum atunci se explică schimbarea covârșitoare de paradigmă dintre optica ceremonială a vechiului testament și afirmațiile apostolilor? Se datorează ea cumva vorbelor lui Isus Hristos sau este de fapt o influență păgână provenită din… (surprise!) miturile grecești?!? Haideți să vedem. 

   În literatura iudaică vechi-testamentară, prin serviciul ceremonial de ispășire se înțelege sacrificarea unui animal pentru a restaura relația păcătosului cu Dumnezeu și comunitatea de credință. Pocăința consta efectiv în aducerea unei jertfe animale, fără introspecțiune asupra motivațiilor genuine din inima celui care aducea jertfa. Aceasta era jertfa zilnică. Odată pe an era jertfa de ispășire pentru păcatele întregului popor. Cel care nu lua parte la sărbătoarea ispășirii era tăiat/exclus/nimicit din popor potrivit Numeri 9:13. Așadar, acesta era sistemul sacrificiilor instituit de Dumnezeu prin Moise, foarte pe scurt spus. 

   Au existat în mod interesant și roluri ale unor intercesori umani ( persoane neprihănite, profeți în mod general ) ale căror rugăciuni către Dumnezeu au îndepărtat mânia și judecata Sa asupra poporului. Chiar înainte de legea ceremonială de pe Sinai avem exemplul lui Avraam mijlocind pe lângă Dumnezeu pentru Sodoma, sau episodul deosebit de interesant al jertfirii lui Isaac ( la ora respectivă complet păgân ptr mintea lui Avraam ). Dar Moise este primul exemplu autentic al unui intercesor uman între om și Dumnezeu pentru păcatul unei națiuni ( vezi episodul cu vițelul de aur din Exodul 32: 30-32). Acest rol a fost preluat de asemenea de către Aron ( vezi episodul biblic despre revolta lui Core, datan si Abiram ), de ieremia, Amos sau Ezechiel. Cererile lor puteau aduce vindecare, milă și iertare … atât la scară individuală cât și națională. 

    DAR ( un mare DAR )… în timp ce mijlocirea unei persoane neprihănite aducea ispășire pentru păcatele națiunii îndepărtând mânia divină, nu era cerută efectiv viața acelei persoane în favoarea poporului. Când Moise cere să fie șters din cartea lui Dumnezeu, Acesta răspunde: „ Pe cel care a păcătuit împotriva mea , pe acela îl voi șterge din cartea mea ”. Când , după numărătoarea poporului, David cere aproximativ același lucru, ruga lui nu este ascultată de misteriosul „înger al Domnului” care a ucis în 3 zile 70.000 de oameni nevinovați ( iar pe David însuși l-a lăsat nepedepsit!!! ). În orice caz,  nicăieri în VT nu găsim că o persoană nevinovată trebuie să plătească cu viața sa pentru iertarea, răscumpărarea, mântuirea poporului său. Acesta era un ritual pur păgân, săvârșit la scară universală! Numai Israel era un popor deosebit de triburile și popoarele lumii în această privință. Canaaniții, de ex, își treceau de mult timp copiii prin foc- jertfă lui Moloh- pentru diferite motive. 

   În acest context literar-istoric , renumitul pasaj din Isaia 53 este excepția impactantă care șochează profund evreul de rând sau rabinul evreu de atunci și până astăzi. Isaia 53 este unicul pasaj din VT unde se spune explicit că moartea unei persoane drepte este ordonată divin pentru a aduce ispășire pentru păcatele altuia. Daniel Bailey și Martin Hengel în cartea lor „ The Effective History of Isaiah 53 in the Pre-Christian Period ” vorbesc pe larg despre acest lucru. Sacrificiul unui om, fie el copil sau adult, era foarte răspândit printre semiții occidentali, canaaniți sau fenicieni și aspru condamnat de către evrei. În concepția ebraică, fiecare persoană moare ca urmare a propriilor sale fapte, și nu pentru faptele altora, în acord cu tradiția textuală a epocii. 

   Prima schimbare: dezvoltarea teologiei ispășirii în iudaismul celui de-al doilea templu

    După distrugerea templului de la Ierusalim de către soldații babilonieni, teologia ispășirii a fost nevoită să se supună unor schimbări drastice. Pentru majoritatea iudeilor , distanța de Ierusalim și ruinele templului fac imposibilă continuarea sistemului ceremonial de ispășire. De aceea, evreii au căutat alte metode pentru aceasta. Care au fost aceste schimbări?

    Dacă în timpul sistemului ceremonial, actul aducerii unei jertfe reprezintă în sine pocăința necesară ptr a obține ispășire, în timpul și după exilul babilonian concepția iudeilor începe să sufere treptat modificări esențiale de paradigmă, prin faptul că acum profeții vorbesc despre pocăință autentică, practicarea dreptății sociale, milă și dreptate, în defavoarea jertfei propriu-zise. Scriitorii perioadei celui de-al doilea templu de-abia dacă menționează sistemul ceremonial, unii subliniind în mod expres pocăința autentică care putea aduce ispășire individuală în afara acestui sistem. 

   În cărțile apocrife Tobit și Ben Sira, personajele cu aceleași nume sunt dispuse să onoreze în continuare sistemul de jertfe ceremonial, dar avertizează în același timp despre ineficacitatea acestuia acolo unde nu există pocăință autentică. Dimpotrivă, faptele bune ale sfinților sunt adevărata jertfă plăcută lui Dumnezeu, motiv des întâlnit de asemenea la Isaia și Ieremia ( profeți canonici ). Avem de- a face așadar cu o efuziune a sacrificiilor spirituale, preferate acum de Dumnezeu în detrimentul celor fizice, animale, ceremoniale. 

   Acest curent de gândire a influențat mai târziu profund comunitatea qumranică a esenienilor în sec 1 î.H. Ei ajunseseră să vadă corupt templul lui Irod, astfel încât s-au izolat în pustie autodenumindu-se „ rămășița lui Israel” ( o variantă antică a reformiștilor din zilele noastre ) . Ceea ce este f interesant este concepția eseniană potrivit căreia faptele lor drepte și pocăința lor sinceră sunt în stare să ofere ispășire nu numai pentru ei, ci pentru întreaga națiune a Israelului - așa se naște teologia ispășirii substitutive.  Într-unul din sulurile apocrife qumranice avem menționată credința că „ prin cunoștința legii, faptele dreptății și o atitudine de umilință vom face ispășire pentru păcat prin practicarea dreptății și chinurile suferinței ” - foarte posibilă aluzie la Isaia 53 și un rar exemplu de folosire a rolului suferinței umane în contextul ispășirii. 

    Influențe grecești în teologia ispășirii substitutive

    Schimbarea fundamentală a teologiei despre ispășire are loc însă după cucerirea Israelului de către greci. Influențele eleniste sunt dincolo de orice îndoială. Dacă pentru conștiința evreilor înainte de cucerirea națiunii de către seleuciți prin mâna lui Antiohus Epifanus era cu totul străină glorificarea unui martir, în cultura umanistă elenistă erau foarte populare figurile unor războinici care își apără orașul sau țara cu prețul propriei vieți.  După sinuciderea lui Socrate, mulți filozofi și oameni politici și-au dat viața pentru credințele lor, inițiind prin aceasta conceptul grec al martirajului, preluat mai apoi de către iudei. 

   Nu numai că iudeii au preluat ideea martirului-erou din cultura greacă, dar au preluat de asemenea credința că martirajul ar putea avea ca efect o formă de ispășire pentru popor. Practica antică a sacrificiilor umane s-a transformat în Grecia în „pharmakos” ( un cetățean selectat pentru sacrificiu în locul unei capre, pentru a purifica orașul de plăgi de ex ). Mitologia greacă este plină de personaje care și-au dat viețile pentru a obține iertare sau favoruri de la zei pentru alții, fie indivizi, fie ca națiune în ansamblu. 

   Punctul de inflexiune în această discuție este cartea a doua a macabeilor. Ea indică clar spre această influență umanistă, elenistă asupra teologiei martirajului substitutiv și este sursa primară pentru cartea a patra a macabeilor. Despre ce este vorba acolo? În principal despre jertfa Hannei și a celor 7 fii ai săi, care refuză să asculte de porunca lui Antiohus Epifanes de a mânca carne de porc. Ca urmare, ea este silită să privească execuția rând pe rând a fiilor săi, după care este ucisă și ea. Fiecare fiu ține un discurs înainte de moarte, dar relevant pentru tema noastră este discursul ultimului fiu executat, discurs considerat de fapt un punct de cotitură în teologia martirajului ca ispășire substitutivă: 

  „ Eu, la fel ca și frații mei… îmi dau viața pentru legea strămoșilor noștri, apelând la Dumnezeu ca să-și arate curând mila pentru poporul nostru și prin judecăți și plăgi să te facă să mărturisești că doar El e Dumnezeu, iar prin mine și frații mei să se pună capăt mâniei celui atotputernic care a căzut asupra întregii națiuni

   Discursul celor 7 fii este posibil influențat de Isaia 53 și cu siguranță întemeiat pe Deut 32: 36-43, unde Dumnezeu jură „ să răzbune sângele servilor săi… și să facă ispășire pentru țară și popor”. Datorită dispoziției lor de a muri în numele legământului ( ultima demonstrație a credincioșiei) ei speră să îmblânzească mânia lui Dumnezeu și să-i provoacea mila. 

    Martirajul ca ispășire substitutivă în 4 Macabei. 

     În a 4-a carte a Macabeilor există câteva schimbări majore. Pentru a face și mai lăudabil sacrificiul martirilor, autorul dă o aură de mit neprihănirii și nevinovăției acestora prin faptul că elimină din textul anterior identificarea lor cu păcatul național. Aceasta face din ei înlocuitorii perfecți, jertfa fără cusur, din moment ce ei nu suferă pentru păcatele lor, ci pentru ale poporului. În al doilea rând, Eleazar este descris aici ca „preot” în loc de „ scrib” - scoțând în relief rolul ispășitor tradițional al preotului. În al treilea rând, dinastiei Hasmoneilor nu îi este acordat niciun fel de merit istoric pentru salvarea iudeilor din mâna lui Antiohus Epifanus, autorul afirmând explicit că ea se datorează exclusiv morții celor 7 fii ( apropo, mama lor este uitată …)

     În timp ce acestea sunt schimbări totuși minore, este identificarea intenționată a martirilor cu sistemul iudaic ceremonial ceea ce face din 4 Macabei o carte pionierat în literatura iudaică. Este adăugat „focul ” ca element de decor extrem de important al torturii lui Eleazar, ceea ce la nivel subliminal îl identifică cu jertfa zilnică necurmată din Leviticul. Martirii sunt „ consacrați în numele lui Dumnezeu”, ca și leviții și jertfele ceremoniale. Dar cel mai mult dintre toate merită amintită sublinierea sângelui vărsat ca mediu de ispășire înlocuitoare pentru Israel.  Cu câteva momente înainte de a muri, Eleazar spune:

   „ Tu știi, Dumnezeule, că deși m-aș fi putut salva, decid să mor în chinuri arzătoare în numele legii. Fii îndurător cu poporul tău, și lasă ca pedeapsa noastră să fie suficientă pentru ei. Curățește-i prin sângele meu, și ia viața mea în schimbul vieții lor.(6:27-29). 

  În mod ciudat, Dumnezeul care refuzase aceeași cerere lui Moise, i-o acceptă lui Eleazar. Și mai izbitor este pasajul din 17: 17-22:

  Din cauza martirajului lor, „ tiranul a fost pedepsit, iar țara curățită - ei primind o răscumpărare pentru păcatele poporului. Și prin sângele acelor credincioși și moartea lor ca sacrificiu ispășitor, divina providență a păstrat Israelul care fusese jefuit. ”. 

  Cuvintele „ purification”( kaqarqh/nai ), „ răscumpărare” ( avnti,yucon) și „ jertfă de ispășire ” ( ilasthri,ou ) au în mod clar semnificație cultică puternică, descriind locul și modul în care erau aduse jertfele din ziua ispășirii. Autorul cărții 4 Macabei pare să echivaleze moartea martirilor cu cea a sacrificiilor de animale din Leviticul, sângele lor vărsat și trupurile lor arse aducând ispășire și curățare pentru templul și poporul dezonorat. Ceea ce dă însă valoare ispășitoare sângelui lor este ascultarea lor nestrămutată față de lege. Aceste shimbări sunt în trendul adus de literatura epocii celui de-al doilea templu, care înzestrează actele de obediență cu puteri magice. Iar sublinierea morții lor exemplare cu scopul de a câștiga glorie veșnică, expune de asemenea pentru cititorul avizat motive din mitologia greacă. Spre totală deosebire de Dumnezeul lui Moise, adică cel care instituie de fapt sistemul ceremonial în sine, zeul autorului  cărții Macabeilor acceptă sacrificiul lor din cauza credincioșiei și este determinat să acționeze pentru binele poporului în numele acestor jertfe. 

    Moartea lui Iisus ca ispășire substitutivă

   Dovada certă că o asemenea mentalitate era comună în primul secol este modul în care primii creștini interpretează moartea lui Isus Hristos. La mai puțin de 20 de ani de la momentul Golgota, apostolii erau deja confruntați cu teologii extrem de elaborate despre ispășire. Moartea lui este echivalată cu jertfele ceremoniale: „ Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii” ( Ioan 1:29, 1 Petru 1:19 ). Sângele lui oferă mântuire, iertare și curățire de orice păcat ( Efeseni 1:7; 1 Ioan 1:7 ). Îndreptățirea pe care o aduce el este „ în afara legii ” , primită prin „ credința în sângele său” ( Romani 3:21, 5: 6-9, etc, etc ). 

   Aici avem de-a face pe față cu schimbarea directă de paradigmă dintre moartea unui animal nevinovat în sistemul ceremonial la moartea unui om nevinovat  îndreptățind pe mulți în ochii lui Dumnezeu în noul legământ. Este învățătura de bază a creștinismului, chiar de la începuturile sale. Nu mai este de data aceasta metaforă, este pură realitate. Iar acum nu mai este repulsivă pentru conștiință jertfa unui nevinovat pentru iertarea celor nevinovați, ci perfect acceptabilă. Piatra de temelie a iudeilor care auzeau pentru prima dată evanghelia nu consta în faptul că un singur om putea să moară pentru mulți, ci că Răscumpărătorul era un țăran anonim din Galilea.

   La fel ca în 2 și 4 Macabei, a fost un om nevinovat care a suferit tortură și moarte într-un mod rușinos din partea opresorilor lui Israel. La fel ca cei Hannah și 7 fii ai săi, Isus a murit voluntar, nobil, o persoană care a rămas credincioasă lui Dumnezeu până la moarte. Și întocmai ca ei, sângele lui Isus aduce ispășire pentru păcătoși, înlăturând mânia lui Dumnezeu prin faptul că jertfa anulează efectele păcatului. Tot ca ei, Isus este îndreptățit să primească onoare și glorie veșnică din partea lui Dumnezeu. Singura diferență este aceea că ispășirea adusă de sângele lui Isus este universală ( și nu națională, ca a celor 7 fii ), spirituală ( și nu politică ). El a fost mai mult decât nevinovat, iar moartea lui este mai mult decât eveniment arbitrar - este orchestrată de Dumnezeu în cel mai mic amănunt, de la porțile Edenului și până la sulița care se înfige în coasta decedatului pe Golgota. 

   Permițând teologiei ispășirii să se dezvolte de la Sinai la templul lui Solomon, apoi trecând prin filozofia greacă, moartea lui Isus ar putea fi înțeleasă așa cum a fost înțeleasă de iudei și greci. Și doar atunci când trece dincolo de mormânt poate fi cu adevărat divin ispășitoare, efectivă, înlocuitoare. 

  Pentru mintea omului secolului XXI, ceva nu este totuși în regulă. A crede azi că iertarea și ispășirea divină nu puteau fi posibile sub nicio formă fără sânge sună mult mai barbar și îngrozitor decât pentru evreul din timpul lui Moise. Analiza critic-rațională a omului modern este următoarea: dacă iertarea nu se poate face DECÂT prin sânge, suferințe și moarte, dacă răscumpărarea și reabilitarea neamului omenesc nu este posibilă DECÂT prin tortură, dacă aceasta a fost intenția și planul veșnic al lui Dumnezeu pentru noi înainte de căderea primilor părinți, atunci aceia care au contribuit din plin la moartea și chinurile Fiului său ( Caiafa, Pilat, iudeii, soldații romani, chiar Lucifer ) sunt piese extrem de importante din angrenaj fără de care omenirea nu avea nicio șansă.  Ca urmare, în mod logic, dacă Dumnezeu era incapabil să ierte și salveze lumea fără sângele, chinurile atroce corporale și sufletești ale lui Isus și moartea acestuia, avem două concluzii șocante:

 1. Dumnezeul universului este inferior moral omului modern, care este capabil să ierte pe cel mai mare criminal și fără jertfă substitutivă.
 2. Lucifer, romanii, Caiafa și iudeii au merite incontestabile în contextul marii controverse dintre bine și rău. Fără ei, nu s-ar fi putut obține binele suprem: iertarea rasei umane. 


    Las la latitudinea cititorului să tragă concluziile de rigoare. Umila mea opinie este cu totul alta, bazată pe logică și rațiune, și mai puțin pe textul biblic ( apropo, ați rămâne șocați să știți cât de multe din interpretările apostolilor din NT despre diferite subiecte reflectă influențe eleniste, babiloniene, păgâne, dincolo de faptul că hermeneutica lor este interpretarea proprie a VT, via Gamaliel în cel mai bun caz, sau mitologia greacă, în cel mai nefericit ). Și sună în felul următor: Dumnezeu nu a dorit niciodată ca Fiul său să moară pe Terra. Trimiterea Lui pe o planetă de sălbatici a avut unic scop civilizarea acestora. Evoluția lor morală, în cel mai strict sens al cuvântului. Prezentarea unui mod de viață ceresc, principii din altă lume, educație și valori morale neumane. Descoperirea în carne și oase a caracterului adevăratului Dumnezeu, nu a celui înțeles de Adam , Moise, profeți și teologi de-a lungul veacurilor. 

   Cum era posibilă răscumpărarea rasei umane fără jertfă? Simplu: prin deconspirarea personală, de către Isus însuși, a controversei dintre Dumnezeu și Lucifer, și acceptarea ulterioară, treptată, civilizată, a variantei divine despre adevăr de către evrei mai întâi, apoi romani, apoi lumea întreagă. Un al doilea Eden pe pământ. Un nou moment crucial al istoriei, unde omul era pus să aleagă între a urma noile învățături ale țăranului galilean, sau dictatul propriului orgoliu. În varianta în care omenirea alegea să creadă varianta lui Mesia despre Dumnezeu, iar acesta era acceptat ca trimis al cerului, obligativitatea jertfei divine cade de la sine tot la fel de mult cum este ilogică jertfa de animal înainte de neascultarea Evei. 

    Nu înțelegem însă până astăzi că omul este cel care a cerut mai întâi o jertfă de îmbunare a zeului, și nu Zeul însuși.  Omul este cel care s-a ascuns de Dumnezeu, și nu invers. Omul este cel care a simțit mai întâi nevoia de fapte pentru a-și acoperi goliciunea ( interioară și exterioară ) , fără ca aceasta să fie porunca lui Dumnezeu. Omul este cel certat cu Dumnezeu, și nu invers. Și mai facem copilăreasca greșeală de a confunda intenția divină ( planul lui Dumnezeu pentru omenire ) cu atotștiința divină ( cunoașterea viitorului omenirii, intrinsecă divinității). Nu e musai ca cele două să fie identice. 

   Însă, recunosc: ideea că Dumnezeul superinteligent care a creat universul acum 13, 7 miliarde de ani prin Big-Bang și viața pe Terra  prin intermediul selecției naturale de-a lungul a milioane de ani ar fi putut să ierte omul (această gânganie minusculă în raport cu cosmosul ) fără sânge, moarte și tortură … este la fel de abjectă pentru „creștinul” de azi ca ideea auzită de un evreu al secolului 1 că Mesia cel mult așteptat este un țăran obscur din Galilea. Sau ca „ nebunia ” promovată de Galilei și Copernic că pământul se învârte în jurul soarelui. Ca și ei, nici eu n-am vreun argument biblic pentru „ nebunia” mea. Dar „ am în schimb și eu Duhul lui Dumnezeu ”. Adică acel ceva care îmi spune că rațiunea este arbitrul suprem într-o dezbatere despre cele duhovnicești. Că Dumnezeu vorbește și azi prin creierele noastre, și nu prin icoane sfinte moștenite de la părinți și pupate sistematic.

   Care ar fi riscurile de a privi la Golgota altfel de până acum, dincolo de „ demolarea Scripturii ” , „pierderea credinței” și „ relativizarea evangheliei”? Riscul suprem ar fi acela al „nebuniei” de a-L lăsa pe Dumnezeu să fie, pur și simplu, Dumnezeu. Nu dumnezeul iudaic, nu cel catolic, nu cel adventist, nu cel creștin. Ori a dori să te închini Dumnezeului adevărat: iată suprema apostazie! Iată Antihristul! Iată tulburătorul norodului! 


17 comentarii:

  1. Acum vre-o 2 ani sa fie, in biserica mea l-au exclus pe un tip care a facut aceasta afirmatie: Nu era nevoie de jertfa Domnului Isus. Socant a fost pentu toti! L-au chemat prin comitete. au discutat cu el, si la adunarea administrativa l-a pus sa raspunda rand pe rand la toate intrebarile doctrinare (cele care se pun la botez). Apoi a urmat o "dezbatere" despre declaratia amintita.
    Tipul statea in fata a catorva zeci de oameni,si pentru ca nu era pregatit sa argumenteze (gresala fatala), nu a convins.A fost exclus. Personal cred ca se baza pe ceea ce spusese AT Jons la Mineapolis 1888.(stiind ca era fan al dezbaterilor pe tema asta).... Interesanta argumentatia ta...!! @silves.ro@

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. AT Jones și Elliot Waggoner au fost, alături de Kellog, adevăratele genii ale adventismului. Iar adventismul, care are același ADN ca și iudaismul, nu știe să facă altceva în afara decimării capetelor „ de neam ales”. Aducerea la tăcere a geniilor din propria ogradă, iată îndeletnicirea lui principală, iată „ lucrarea Domnului”... Un abator kafkian al onestității și rațiunii, ăsta este adventismul și creștinismul contemporan.

      Cât despre studiul Laurei Walker, conspectat de mine, iată ce spunea E. Wagoner, fără ca să-l fi citit:

      „ O ispășire este o jertfă. Declarația din versetul 8 din Romani 5 afirmă pur și simplu că Hristos a fost trimis pentru a fi un sacrificiu pentru iertarea păcatelor noastre. Evident că ideea unei ispășiri sau a unui sacrificiu este aceea că există o mânie care trebuie liniștită. Dar vă rog să observați că noi suntem cei care am cerut o jertfă, și nu Dumnezeu. Este apogeul absurdității a afirma că Dumnezeu este atât de mâniat pe oameni încât nu îi iartă decât dacă Îi este oferit ceva pentru a-I liniști mânia, motiv pentru care El însuși își oferă Sieși un dar prin care să se liniștească”

      Deci? Ateii au perfectă dreptate: creștinii sunt la fel de idioți ca dumnezeul lor. Punct.

      Ștergere
    2. Martin,

      ...asta de hrana tare nene!..cred ca daca fiecare individ ar reusi sa treaca peste reductionismul Golgotei astfel ar arata lumea astazi..Nu am mai vorbi de vieti si familii spulberate in numele unei religii prost intelese asa cum este crestinismul....

      Paradoxul lumii insa este faptul ca atat de ”mult a iubit” Dumnezeu lumea incat a dat ca ”jertfa”pe unicul Sau Fiu.

      .Cred ca, crestinismul tocmai dovedeste contrariul!!!..Si de aici o intreaga tragedie umana, a unui Dumnezeu prost inteles din povestirile biblice...

      Dupa cum bine lansezi ideea...de ce a fost nevoie sa moara Isus? cand lumea de la cruce incolo ramasese cu aceeasi minte?te asigur ca Iisus nu le-a spalat creierele nici unuia prin sangele ce-a curs...Ca pe inima nici atat!...dupa potopul lui Noe sa nu uitam ca o mana de oameni cu aceeasi minte au populat lumea,iar prima actiune a fost exact ”pe gustul”lui Dumnezeu!!...deci in zadar potopul !...sa nu uitam ca dupa episodul Sodoma lucrurile nu au stat chiar pe roze..si lista poate continua...Oh!uitasem de IUDA...Cred ca trebuie sa-i facem statuie ca fara El,..”planul”lui Dumnezeu ar fi dat gres...si (Caiafa si Pilat canonizati eroi nationali pe bune!..o sa-i trimit o scrisoare papei ,poate are timp sa actioneze intre doua bai de multime cu mielul dupa gat si o sesiune de shopping perpedes)am incheiat paranteza ioanină!..

      In consecinta,pana nu vom putea sa ne lepadam de literalismul bibliei nu cred ca vom avea pretentia sa fim eliberati de sub jugul misticismului si al dogmatologiei narative..

      Plata pentru pacat in opinia mea,nu este alta mai mare decat atunci cand le-a spus porumbeilor din Eden,cresteti ,inmultiti-va si umpleti pamantul...Ce alta pedeapsa mai mare ca aceasta mai dorea lumea..?..sunt multe intrebari logice si rationale Martin,dar inca nu suntem (unii)pregatiti sa le acceptam de teama sa nu deranjam”zeul”...

      Auzi ce tampenie,sa-ti duci copilul la moarte ca asa doreste Dumnezeu?merci nu am nevoie de un asa Dumnezeu...Renunt la acest pseudo-dumnezeu in favoarea celui care a creat Universul si care cred ca este in OM....
      Martine daca este sa reanalizam Biblia ca unii care nu mostenim nimic,si prin prisma criticii ratiunii pure o sa ajungem la trista concluzie ca ce a fost facut atunci nu se mai aplica nici 10% in viata reala a secolului 21....

      Apropos:Mie imi pare ca toate crimele impotriva umanitatii in numele crestinismului anuleaza perfect jertfa crucii!!! suna bizar no?.....Iata Antihristul!..substituirea Crucii prin alte cateva sute de milioane si inca neterminate..Si Dumnezeu tace!.. pentru ca daca spune ceva se duce planul(seclectia naturala)de rapa...

      Sarind peste timp ma gandesc ca poate am putea sa-i dam dreptate lui Kant care spunea ca spatiul, timpul si cauzalitatea sunt prin urmare forme care funcționeaza in procesul de percepție ca tipare, cu scopul de a ordona și structura toate impresiile senzoriale...Aceasta perceptie senzoriala a evenimentului crucii poate fi catalogata astazi ca fiind filozofie transcedentala....

      Conform principiului Kantian nestiut insa in vremea aceea, cred ca se potriveste cu imperativul categoric:”iarta-i ca nu stiu ce fac”.....

      Chiar ca nu au stiut ce fac din moment ce maxima actiunilor celor care l-au rastignit, mai tarziu poate fi impusa ca lege universala si anume:ISPASIRE SUBSTITUTIVA......Dar lasa ca se razbuna Iisus pe ei abia in 1844 cand se reprofileaza in judecator de ziua a saptea:)))..sanctuarul devine subit cabinet de avocatura al inchizitiei septeniene....

      O zi frumoasa Martin si iti multumesc pentru ”cozile de topor” cu care tai prejudecatile crestine!..

      Ștergere
  2. Incep sa ma gandesc la urmatoarele:
    Stim ca sinoadele au stabilit canonul biblic timp de mai multe sute de ani de dezbateri. Dupa ce au avut textul biblic au stabilit dogmele. Ma intreb daca nu o fi fost invers! adica au ales acele scrieri care le-au venit ca o manusa ideilor ce se doreau a fi promovate prin dogme. Se stie ca primii crestini nu s-au organizat in entitati eclesiastice. Dar spre sfarsitul sec 1 ele deja existau si se facea deja diferenta intre cler si laic. Ratificarea canonului biblic s-a facut definitiv in Concilul de la Trent 1545-1563. Mai mult de 1000 de ani in care intrau si ieseau scrieri in canonul biblic.Unele din cele ramase fiind considerate chiar si in ziua de azi "critice" Oricum, parintii bisericesti au stabilit asta ca demonsratie a autoritatii si infaelibilitatii bisericii, in principal, si sub supravegherea Duhului, in secundar. Si ma intreb: cum e cu principiul Sola Scriptura asa stand lucrurile?

    Si acum un text din Scriptura care poate argumenta dezbaterea aceasta:1 cor 2, 6-9
    Noi propovaduim intelepciunea lui Dumnezeu cea tainica si tinuta ascunsa,pe care o randuise Dumnezeu spre slava noastra mai inainte de veci,si care n-a cunoscut-o niciunul din fruntasii veacului acestuia;caci daca ar fi cunoscut-o n-ar fi rastignit pe Domnul slavei.Dar dupa cum este scris. lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechile nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. @silvest.ro@

    RăspundețiȘtergere
  3. „ Noi propovăduim înțelepciunea lui DUmnezeu... pe care n-a cunoscut-o niciunul dintre fruntașii veacului acestuia. Căci, dacă ar fi cunoscut-o... n-ar fi răstignit pe DOmnul slavei ” 1 Cor 2: 6-9

    QED. Creștinii citesc deci Scriptura cum citeau evreii Torah. Adică degeaba. Ca să nu mai spun că vorbim despre o scriptură scrisă de oameni, copiată de oameni, schimbată de oameni ( cu adăugiri aberante și scoateri de pasaje inconfortabile ptr dogma creștină ), tradusăde oameni. interpretată de oameni. Sau niste oameni care au decis care suluri sint inspirate si care nu. Duhul vorbeste, da’ nu de capu’ lui, ci cind si cum hotarim noi, prin vot (eventual la al treilea vot, cind, dupa rugaciuni intense, am ajuns la concluzia pe care o trasese de la inceput episcopul). Ca doar “duhurile prorocilor sint supuse prorocilor” (1 Corinteni 14:32) – mai ales unora dintre proroci. Ei, ca sulurile alea inspirate citeaza ca inspirati autori pe care votul nostru inspirat nu i-a omologat ca inspirati e doar un alt detaliu nesemnificativ. Si tot asa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca ”duhul” celor care interpreteaza scriptura doar intr-o directie batuta in cuie este acela care s-a revarsat asupra ucenicilor in ziua cinzecimii si care vorbea in mai multe limbi!...aiurea!!..Si de aici o intreaga multitudine de duhuri si doctrine care mai de care..

      Parerea mea este ca Biblia este multiversala si multifunctionala..Ea poate fi folosita si ca tun,ca bomba,ca medicament,ca fasa pentru rana,..judecator,avocat,detergent de spalat creiere,arma la purtator si lista poate continua..
      Dar cred ca de departe ...este cel mai bun ”placebo” pentru cre(t)inism...

      Axioma fundamentala a iudaismului este ca Tora este divina unica, eterna și irefutabil suprema...

      Si acum uite un verset din Talmud:..Menahoth 43b-44a: „Un barbat evreu este obligat sa spuna urmatoarea rugaciune in fiecare zi: Multumesc Dumnezeule ca nu m-ai facut non-evreu, o femeie sau un sclav.”..

      Urmeaza din Coran..Al-i-Imran versetul 14 spune asa:”V-as putea vesti eu un lucru mai bun decat acesta?Cei care se tem de Domnul lor,vor avea la EL,gradini pe sub care curg rauri,unde vor vesnicii cu femei neprihanite in tihna lui Dumnezeu”..

      Inchei cu Dalai Lama care declara recent si socant la o universitate din Portland Oregon ,asa:

      “Pana la urma, vom primi vizitatori din alta galaxie. Aceeasi oameni. Poate putini diferiti ca forma, dar in principiu la fel. Aceleasi fiinte simtitoare. Trebuie sa intelegem ca extraterestrii sunt fiinte care simt lucrurile la fel ca noi, chiar daca au o forma diferita.”...

      Poate imi spune si mie cineva ce religie sa adopt ca sunt confuz rau de tot !pe bune!..

      Ștergere
  4. "Prin descoperire dumnezeiasca am luat cunostinta de taina aceasta despre care v-am scris in putine cuvinte." Efes. 3.3

    :) trag nadejde ca aceste descoperiri sa puna in voi macar tot atata bucurie cata imi da si mie...
    si parca totusi Dumnzezeu nu tace...

    RăspundețiȘtergere
  5. http://secretelezeilor.wordpress.com/tag/kukulcan/

    RăspundețiȘtergere
  6. Toate religiile lumii au aceasta caracteristica a sacrificiului (jertfei) elementul principal fiind nu jertfa in sine ci sangele produs de ea. Probabil ca aici este problema!

    Anrew Lang in cartea "Realizarea unei religii",sustine ideia ca sistemul de jertfe Iudaic este o copie adaptata dupa sistemele rituale ale egiptenilor,babilonienilor,asirienilor etc. Mai spune Andrew ca la inceput Dumnezeu nu era adorat prin jertfe si ca introducerea jertfei a fost permisa de El pentru a frana tendinta (slabiciunea) spre paganism a evreilor si a fi tentati a aduce jertfe umane,violente (chiar si asa lucrul acesta s-a intamplat).Introducerea jertfei dupa cum se poate observa a dus la o degenerare religioasa cand mai bine s-ar fi dorit un avans etic
    .Istoria consemneaza ca aceasta ideie era sustinuta si de unii escolastici si parinti bisericesti (Crisostom), iar in iudaism de Maimonides.Exista apoi ipoteza deloc neglijabila Graf-Wellhausen care neaga ca Pentateucul vine de la Moise
    .Deasemenea trebuie observat ca marii profeti nu amintesc in scrierile lor de vre-o lege a jertfelor (ceremoniala) din contra subliniaza minimalizarea lor: Is 1.11; Os 8,11; Ier 6,19; Am 5,21...

    In incheiere, amintesc ca sacrificiul suprem care inlocuieste umnanitatea (pacatoasa),elibereaza de vina si pedeapsa pacatului prin suferintele lui Mesia si ca Dumnezeu este satisfacut prin suferinta Fiului (crucea Golgota), a intrat ca dogma in biserica in anul 431 Sinodul din Efes.
    Despre dogme am mai scris. Dogmele sunt propozitii (declaratii) ridicate la rang de principiu stiintific,care nu admit schimbari,replici sunt irefutabile, universale si obligatorii.

    RăspundețiȘtergere
  7. ginditorul de la hamangia14 ianuarie 2014, 23:09

    Multumesc pentru bogatia de informatii pe care le gasesc pe acest blog,dar ramin cu o nedumerire,nu ne gasim in fata celei mai marii escrocherii din istoria lummii si care este religia.Ce ar trebui sa facem pentru a demasca aceasta manipulare de secole

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ” Ce ar trebui sa facem pentru a demasca aceasta manipulare de secole?”

      ... Să ne ridicăm vocile, să ne eliberăm mințile, să ne resetăm ideologiile. Mai întâi pe-ale noastre, apoi pe-ale altora. Apoi să arătăm și altora că Dumnezeu nu e sinonim cu o religie, iar adevărul nu este o teorie, teologie, sau ideologie. Dumnezeu se află în căutările noastre sincere după el, așa cum spiritul lui Isus era cu Natanael sub smochin, fără ca acesta să fi fost conștient de asta.

      Ștergere
    2. Da Martin,...si inca ceva:

      ..Credinta oamenilor este doar”un termen” a ceea ce se numeste in psihologie "test proiectiv"...Unul dintre trucurile cele mai spectaculoase ale religiei azs este amalgamarea notiunilor de credinta crestina si de adevar. In realitate, ADEVARUL nu are nevoie de credinta...e ambiguu sa spui accept adevarul acesta prin credinta..Nu poate sa-mi spuna nimeni astazi ca simte durerea cuiului batut in palma decat daca isi bate in mod real unul..Aceasta se numeste certitudine si nu credinta...

      Asa cum spuneam mai sus Crestinii cred. Musulmanii cred. Evreii cred.Budistii cred. Dracii cred si cica se infioara!!!.Si unii cred in 6 din 49 si ce folos.. E cea mai buna dovada ca toti se insala...

      .Si eu credeam si cred!..dar trebuie sa invat in fiecare zi ,sa cred in mine si in judecata mea cu privire la ce s-a spus sa ”credem”...Iar daca concluziile mele difera obiectiv cu cele canonizate atunci trebuie sa am curajul sa mi le sustin,sa mi le reactualizez,si nu sa le sigilez.. chiar daca pot avea neplaceri in viata...

      Omule bun,.. daca Dumnezeu ar ”exista”, am sti - nu ar fi nevoie sa credem...Martirajul (inclusiv scena Golgotei) e doar o forma perversa a religiei sacrificiilor umane si care nu va inceta niciodata pentru ca are nevoie de ”sange”..

      Auzi frecvent in biserica si in predici asa:”stiu ca rascumparatorul meu si-al tau este viu ”...Eu zic asa:Nu stiu nimic,ci doar ”cred”ca stiu...si traiesc cu iluzia ca stiu....


      Nicht zu glauben, Martin, genau zu wissen!..*****

      Ștergere
  8. peste idea asta, ca Isus nu trebuia sa moara, sa asezat mult gunoi, asa de mult, ca daca crezi altfel esti considerat un cazut de la credinta.dar cand stai sa gandesti logic si sa intelegi textele biblice cu o minte mai clara, chiar ajungi la concluzia ca Isus , chiar nu trebuia sa moara.Isus spune intr-un verset in felul urmator, Isus vb cu Tatal Sau, citez:Tu, n-ai voit nici jertfa nici prinos, ci Mi-ai pregatit un trup.deci se deduce ca Isus stia ca Tatal Sau nu dorea ca El(Isus) sa moara, El a venit pe pamant sa descopere caracterul Tatalui inteles gresit pana atunci, dar conducatorilor poporului iudeu nu le-a placut un astfel de om neprihanit si astfel L-au condamnat la moarte, si atunci El a pus in practica ce ne-a invatat si pe noi in Matei 5, nu te impotrivii celui ce vrea sa-ti faca rau, exact asta a facut Isus, nu sa impotrivit, ci sa rugat pt ei.Nu era nevoie sa moara Isus, pt ca Mielul injunghiat de la intemeierea lumii deja se dadu-se ca ardere de tot, a murit de moartea pacatosului, adica disparitia definitiva si ireversibila, numai asa putem intelege cum de noi fiinte pacatoase totusi traim, pt, acel singur fiu al lui Dumnezeu, ne-a dat noua viata Lui si El a luat moartea care ni se cuvenea noua, asa se explica si faptul ca Lucifer si ingerii rai totusi traiesc si acum,, e ceva foarte profund in aceasta dragoste a lui Dumnezeu pt pacatos

    RăspundețiȘtergere
  9. @iluminatul... Personal nu cred ca solutia e sa tai stalpii de baza care au definit candva adventismul, fiindca chiar daca spui ca esti de acord cu "Martin Luther", de fapt cam negi ceea ce el tocmai spunea intr-un comment despre adventism si despre geniile acestuia. Aceste genii erau cele care, daca avea cineva suflet si minte lipsite de prejudecata si mandrie in a le asculta, astazi nu era tras adventismul pe linia moarta. Sincer, nu vad ca adventismul in sine a fost problema, adica bazele acestuia, inclusiv anul 1844, de care se leaga vadit "n"-shpe mii de descoperiri stiintifice (adica de-atunci incoace - perioada in care literalmente "cunostinta va creste"), ci de linia moarta pe care a fost dus adventismul, datorita aceluiasi spirit care a pus stapanire si pe sufletele evreilor din timpul lui Iisus, spirit care a dus la intelegerea in spiritul cozii de topor a minunatului adevar... Interpretari care stapaneau bunaoara si inima lui Iona, de pilda, datorita amestecului teologic din mintea lui cu teologia popoarelor pagane din jur! Solutia la acest bigotism nu cred ca e desfiintarea Scripturii, ci, "CUM CITESTI IN EA?"??!!! Este exact ceea ce "Martin Luther" -autorul articolului de mai sus, ne ruga, parca cu lacrimi si cu inima ingreunata, asemenea vechiului Martin Luther, sa nu interpretam Biblia si adevarul prin ochelarii vreunui neuron de provenientza umana! Si mi-a placut cum sublinia intr-un loc... Mai bine sa nu mai studiem un timp Biblia deloc, absolut deloc, pana ce nu vom vedea ca in sfarsit Iisus a luat loc in creier ca sa poata sa revigoreze neuronii senzitivi si motori ai ochilor minunatilor ochi creati de el, prin balsamul lui, pentru ca sa putem in sfarsit intr-o buna zi sa vedem! Pana ce trupul si jertfa lui Iisus sunt jucate in meciul dintre stanga liberala si dreapta radicala din bisericile de asteptatori, unii vorbind despre adevar asemenea lui Iona, iar ceilalti distrugandu-l din temelii, NU vom apuca sa il cunoastem pe Iisus de-adevaratelea, NU vom apuca sa fim transformati asemenea lui, iar pana una alta, tot UCENICII LUI vor fi cei care sunt devina!!! Da, umilii Lui ucenici care n-au de-a face nici cu unul si nici cu celalalt curent din terenul de joc al principalelor clase teologice de asteptatori!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haideti sa nu folosim cuvinte prea pompoase: " geniile adventismului "...
      Trebuie sa acceptam ca sunt si alte pareri. Pareri care spun ca asa-zisele " genii ale adventismului ", aveau genialitatea de'a nu fi chiar atat de prosti ca gloata.

      Parerea mea.

      Ștergere
  10. Jertfa lui Iisus este jertfa de sine a celui ce ESTE Adevărul în faţa orgoliului celor ce pretind că AU adevărul. Ea este mântuitoare în măsura în care ne facem urmaşi ai Lui în FAPTE, nu teologi de VORBE sau tipicari de FORME ritualice. Este mai creştineşte să spui smerit ca nu ştii adevărul şi că nu ai tot adevărul decât să pretinzi că îl ai şi să devii călăuză oarbă altora.

    RăspundețiȘtergere
  11. In Biblia mea , parintele credintei apostolice, Pavel a zis dupa cum citesc " Si, dupa Lege, aproape totul este curatat cu sange; si fara varsare de sange nu este iertare. (Evr.9:22) " si dupa cum citesc eu si alte explicatii ale lui , ceea ce scrii tu, Martin suna a " o alta evanghelie " Oare din ce fel de biblie= carte dai tu invatatura Si pentru ce soi = specie de crestini ?

    RăspundețiȘtergere