vineri, 24 aprilie 2015

Neputință...

        

    Ceea ce am experimentat în ultimele săptămâni, atât în vizita făcută în România cât și în discuții cu persoane dragi care au trecut în vizită prin Germania, a fost sentimentul unei totale neputințe. Am să explic imediat la ce fel de neputință mă refer. Niciodată nu am realizat însă mai bine decât acum ravagiile incomensurabile ( și de multe ori ireversibile ) aduse de religie în viețile oamenilor. Nu aș fi dat curs punerii în pagină a acestei idei dacă nu aș fi vizionat adineauri clipul unei organizații creștine, alcătuit ca răspuns la videourile pline de sălbăticie și orori la adresa creștinilor, editate de islamiștii ISIS. Toate bune și foarte frumoase în clipul creștin cu pricina . Ceea ce nu realizează cel sau cei care l-au făcut este imposibilitatea oricărei comunicări cu indivizi ale căror creiere sunt iremediabil spălate de propria lor religie. Și ca atare infima ( sau poate chiar nula ) influență în lumea islamică ISIS  a materialului creștin respectiv. Părerea mea.


   A vorbi despre dragoste unor brute mi se pare literalmente timp pierdut. Ce înțelege despre iertare cineva care este învățat de mic copil cum să mânuiască cât mai bine un Kalashnikov? Ce înțelege despre dragoste cineva care își consideră soția și copiii drept proprietate, laolaltă cu oile și măgarii? Cum să vorbești despre sacrificiu de sine unor părinți sălbatici care omoară cu pietre o fetiță de 8 ani, victima unui viol săvârșit de un imam radical, iar pe acesta îl invită ulterior la masă( caz concret în Afganistan)? Acești oameni ( dacă îi putem numi astfel pe aceste creaturi monstruoase ) sunt crescuți de mici cu diferite interpretări radicale ale Coranului, cu tradiții  și prejudecăți aberante ( cum de pildă oricine altcineva care nu împărtășește credința respectivă este un necredincios care merită fără discuții moartea), cu mentalități patriarhale vechi de milenii ( unde femeia este doar o unealtă bună pentru gătit și procreat ). Cum să le vorbești despre moralitate, egalitate și libertate ( printre alte virtuți ) când ei fac comerț cu sclavi creștini sau yezidi,  violează  în grup fetițe de 9 ani sau  își pedepsesc în mod barbar femeile dacă nu sunt ultrablindate cu voalul religios specific? Și toate astea folosindu-se de o interpretare ultra-radicală a islamului, numită Sharia - ceva de genul „spiritul profetic ” al musulmanilor la puterea a zecea…  Vii dintr-o lume care nu este a lor. Nu te poți face înțeles. Simți neputință, tristețe și iar neputință. 

   Ei bine, exact același sentiment l-am avut eu atunci când am încercat să port o discuție relaxată, civilizată, argumentată, cu persoane dragi, prieteni vechi, a căror orientare religioasă este strict biblică. Fie că vine vorba despre conferința ținută la Rin Grand Hotel, fie în cadrul unor discuții private, lucrul de care m-am izbit extrem de des din partea celor cunoscuți a fost DISPREȚUL. Nu dispreț față de persoana mea neapărat ( deși era evident izul de superioritate din partea lor: eu, cel pierdut, ei… cei siguri că stau foarte bine cu Dumnezeu ). Ci un dispreț înalt și considerat drept virtute față de orice argument intelectual din tabăra opusă religiei. Aceste persoane nici nu au vrut să mă asculte. Iar dacă au avut totuși disponibilitatea să mă asculte, nu am avut nici cea mai mică șansă să mă fac înțeles, darămite să-i conving cumva de puterea argumentelor mele. Cum să le vorbești despre datări radiometrice, dacă tot ce știu dânșii sunt pasaje subliniate și parasubliniate din „Patriarhi și Profeți”, unde „ serva Domnului ” vede în viziuni ciudate tot ce se mișcă sub soare, de la secunda 1 a creației? Cum să le vorbești despre gene, retroviruși și ADN, când tot ceea ce știu dânșii este Geneza 1 și 2? Și cum să îndrăznești să le spui că vechiul testament este o fabuloasă colecție de mituri antice, deloc mai prejos ( sau mai presus ) decât Eliada și Odissea grecilor? I-ai pierdut definitiv ca parteneri de dialog dacă le spui așa ceva, chiar cu 100 de argumente. Asta dacă a existat cândva vreun dialog în adevăratul sens al cuvântului, și nu te-au întrerupt deja la fiecare două propoziții…

Am avut o mică revelație în casa unuia dintre ei, care de altfel m-a primit cu multă amabilitate. Am avut ocazia să-i „admir ” biblioteca și să constat uluit că 99% din cărțile pe care le citise o viață întreagă erau doar marca Ellen White. Am găsit de vreo 5 ori ( ediții diferite ) Marea Luptă, de vreo 6 ori HLL ( cea mai veche ediție era de pe la începutul secolului 20, și arăta ca de colecție ), plus nenumărate biblii, Calea către Hristos, Parabole, Educații, Cămine adventiste și volumele spiritului profetic. Era un mic altar EGW acea casă. Iar mintea lui și a copiilor lui ( astăzi pastori reformiști amândoi ) de asemenea. Cum să le spui unor astfel de oameni că au crezut toată viața ceva greșit? Neputință totală. Chiar dacă te-ar asculta, ei vorbesc pe lângă tine, iar tu pe lângă ei…Cum să le spui că povestea creației este un mit? Cum să le spui că potopul nu a existat niciodată la nivel global, nici Exodul din Egipt, nici cucerirea Canaanului de către evrei, ba nici chiar patriarhii sau chiar Moise? Pentru ei vorbești pe o altă limbă, vii dintr-o altă lume. 

  Multă vreme am crezut că vorba „ crede și nu cerceta ” era o simplă vorbă goală aruncată aiurea de atei la adresa creștinilor. Astăzi însă sunt mai conștient ca oricând de adevărul pe care această zicală îl exprimă. A cerceta înseamnă literalmente a nu mai crede, sau în cel mai bun caz ... a nu mai crede așa cum ai crezut până atunci. A-ți ridica ochii din lumea ta mică și îngustă spre orizontul larg de vederi și opinii care rezultă în urma cercetării obiective, raționale, a realității, presupune  un efort pe care extrem de puțini creștini sunt gata să-l facă. Presupune un curaj vecin cu nebunia să abandonezi pentru o clipă ceea ce ai fost învățat din fragedă pruncie și să constați că nu ești deloc buricul universului. A încerca să înțelegi cum funcționează selecția naturală, de pildă, este echivalent pentru ei cu ștergerea numelui lor din cartea vieții. A citi vreo carte despre evoluție sau, și mai rău, o carte de analiză istorico-critică a bibliei, este un sacrilegiu spiritual. În primul rând nu îi interesează, așa cum am spus deja. În al doilea rând, chiar dacă și-ar băga nasul, așa…de curiozitate în vreo astfel de carte, ar face eforturi supraomenești să nu înțeleagă nimic din ce citesc. De ce? Pentru că ce citesc acolo le-ar distruge tot confortul. Balonul de săpun numit credință s-ar sparge ireversibil. Și ce poate fi mai frumos decât niște baloane de săpun viu colorate? 

  Lumea adulților este una urâtă, recunosc. Mult mai frumoase sunt cărțile de colorat sau desenele animate decât chimia organică și fizica moleculelor. Mult mai bine e să fii înconjurat de păpuși și trenulețe electrice decât de eprubete și ecuații.  Dar vine o zi „blestemată” în viață când trebuia musai să te maturizezi și să mai lași baltă desenele animate, cărțile de colorat și jocurile Play-Station, și să te apuci să înveți în liceu mate, fizică și chimie. Nașpa rău materiile astea, așa este. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fugim de ele și să colorăm la nesfârșit. La urma urmei, așa urâte și nesuferite, ele reprezintă totuși realitatea care ne înconjoară, și nu desenele animate. 

Așadar... a vorbi despre dragostea lui Dumnezeu cu un militant ISIS este un non-sens  tot atât de mare precum este acela de a vorbi cu un creaționist despre genetică. Timp pierdut. Neputință totală. Două lumi antagonice. Am tot sperat că rațiunea n-a pierit cu totul din lumea religiei. M-am înșelat însă amarnic...




Un comentariu:

  1. A colora din " Patriarhi si profeti ", sau a studia din biblie pasajele in care Iosua porunceste unui astru ceresc sa'si suspede temporar miscarea in Cosmos, mi se pare apropiat ca valoare studiului semantic a binecunoscutei " Cei 3 purcelusi ".
    Denota nu doar multa ignoranta ci si lipsa de perspective si de ce nu, frica de a descoperi ca musuroiul nu era tocmai centrul universului, si care n'a fost creat nici in 6 zile, nici in 7. Iar omul, n'a fost chiar o incununare a creatiei si femeia n'a fost coasta pe care si'a luat'o de nevasta.
    Au trecut deja cativa ani de cand ii spuneam unui fost amic ca psihologia este o ramura a cunoasterii extrem-extrem de importanta. Acum, dupa ce am rumegat cateva zeci de studii in domeniu, STIU ca fara ea, omul functioneaza cam ca ... fara manualul de functionare: haotic.
    Lucru cert este ca dincolo de orice incercare de a cunoaste realitatea din care faci parte, de la micro la macro, trebuie sa te cunosti pe tine insuti. Iar psihologia abisala, si cea transpersonala, au facut pasi uriasi in aceasta directie, aducand omul fata in fata cu esenta lui, deconstruind miturile, legendele, imaginile psihice colective, arhetipurile, care exercitau o adevarata tiranie asupra spiritelor, dand sens simbolurilor, metaforelor si alegoriilor, prin care diferitele culturi au incercat de'a lungul timpului sa'si explice, pornind de la individ la individ, conceptiile despre lume , viata si trairi.
    Biblia, care nu face exceptie cu nimic, abunda de personaje care de care mai pitoresti, care si'au consemnat aceste trairi, in raport cu lumea, cu mediul, si care, daca suntem onesti, reprezinta eventual imaginea individului care se trezeste din letargie si a carui constiinta capata tot mai multa consistenta pe masura ce urca treptele cunoasterii. Nicidecum nu este o carte " sfanta", asa cum nu este nici Coranul, nici Cartea Mormonilor, nici cartile tibetane. Basca, fiind la fel de onesti, gasim oameni in diferite stari patologice, care numai exemplu pozitiv nu sunt.
    In acest context, a studia aceste carti ca pe unele sacre, inseamna sa alegi sa ramai copil la minte, incapatanandu'te sa nu vrei sa faci deosebire intre realitate si fictiune, in care gandirea mistica tine loc de ratiune.
    Si cum constiinta unui copil la minte va respecta ceea ce'l inconjoara pe masura capacitatii si elevarii spiritului, copiii la minte nu vor ajunge niciodata sa fie spiriniti de propriile'si credintele fanteziste conform carora, credinciosi fiind, vor ajunge sa'si respecte aproapele, daramite, vai, sa'l si iubeasca.
    In consecinta, singura metoda care va duce la aceasta elevare este si va fi recunoasterea si acceptarea adevarului care bate la usa, dornic sa cinezi cu el, pt ca nu'i asa....el e singurul care nu te minte. Iar acest adevar este ca el nu poate fi inghesuit intr'o carte scrisa acum cateva mii de ani. In nici un caz.
    Si poate, doar poate! - odata maturizati, sa lepadam ideile perimate conform carora o persoana sau mai multe, si'ar fi dat mana sa construiasca un Univers atat de vast si complex. Asa ceva nu exista. Exista niste legi din ce in ce mai clare, nu ca cele din biblie, care se contrazic sau se anuleaza oricand vrea " persoana " atotputernica si atotstiutoare care stau pe tronul de guvernare a Universului, si care este tot mai clar...ca nu este o persoana.

    RăspundețiȘtergere