duminică, 20 septembrie 2015

Iluzia unui Dumnezeu bun

              


     Copilăria și adolescența mea, întreaga mea viață până la anii maturității de fapt, mi-a fost marcată de tradiția creștină a unui Dumnezeu bun și iubitor, mult mai bun ca orice părinte omenesc, care se implică activ în istoria omenirii, care ascultă fără îndoială rugăciunile celor care cred sincer în el și care „ face dreptate văduvei și orfanului ”. Concepția tradițională creștină este aceea a unui Dumnezeu interesat de creaturile sale și care se află în controlul evenimentelor , fie că este vorba despre legile fizice care ne spun unde trebuie să se spargă valurile mării, fie că avem de-a face cu limitele până care la poate ajunge răutatea celor nelegiuiți. 

  Imaginea pe care ne-o transmite creștinismul este așadar aceea a unui Dumnezeu bun, atotputernic și iubitor, căruia îi pasă. Îi pasă de orice muritor de pe pământ, indiferent de pielea, ideologia lui religioasă sau nația din care provine. Un Dumnezeu care la un moment dat va spune „ gata ” istoriei sângeroase a acestei lumi, transformând planeta peste noapte într-un nou Eden. 

   Tare mult mi-aș fi dorit la vârsta maturității ca speranța creștină, atât de frumoasă de altfel, să se fi concretizat în realitate. Tare mult mi-aș fi dorit ca Dumnezeul proclamat de creștini să se confirme pe sine, la fel ca pe vremea legendelor biblice despre exodul evreilor de exemplu, apărându-i pe cei sărmani și făcând dreptate celor asupriți și batjocoriți. Mi-aș fi dorit un Dumnezeu care să intervină în mod concret în viața muritorilor, fie prin minuni, fie chiar prin sfaturi concrete despre cum trebuie să fie păstrată liniștea și armonia în societate. Din păcate, tot ce se poate vedea cu ochiul liber este exact contrariul a ceea ce propagă creștinismul: o dramă a omenirii incomensurabilă. Un haos fără sfârșit, dureros și incontrolabil.

   Mai e nevoie aici să parcurg lista ororilor de nespus ale istoriei? Mai e nevoie să amintesc de sclavie, care a constituit status-quo-ul societății umane din timpuri imemoriale și până în secolul XX, iar în unele țări de pe glob mai este întâlnită chiar și astăzi? Mai e nevoie să menționez ceva despre holocaustul cu ale lui 6 milioane de victime, de cele două războaie mondiale devastatoare cu ale lor milioane de nenumărate destine sfâșiate, de întunericul gros al evului mediu cu inchiziția lui absurdă și sângeroasă, de nenumăratele genocide din Armenia, Cambodgia, Ruanda, URSS, Ucraina, etc, din același întunecat secol XX? Mai trebuie să adaug ororile actuale ale orientului mijlociu, unde oameni-brute taie capul altor semeni de-ai lor cu miile, și unde are loc un cumplit război civil cu implicații mult mai largi decât s-ar fi așteptat lumea? Mai trebuie să amintesc de copii înecați, de migranți disperați, de garduri de sârmă ghimpată, de reticențe și temeri, de corupție și criminalitate îngrijorătoare ? Nu cred. Oricine e sănătos la cap, știe și recunoaște că lumea asta nu merge bine. Și că oricine ar controla-o n-o controlează deloc bine, fie americanii, fie nemții, fie rușii sau cine-o mai fi.

   Dar cum poți în același timp să fii sănătos la cap și să afirmi că, totuși, Dumnezeu o controlează bine? Simplu: inventând un țap ispășitor de statură supra-umană cumva, asupra căruia să arunci întreaga responsabilitate: diavolul! În viziunea creștină apocaliptică tradițională, diavolul este responsabil pentru tot și pentru toate, nu Dumnezeu! De la ispitirea primilor noștri părinți în mitica grădină a Edenului și până la faptul că îți pierzi la un moment dat cumpătul în familie sau că musulmanii invadează Europa cu sutele de mii. Orice lucru rău, de la banalele fleacuri domestice până la genocidele despre care vorbeam mai devreme, sunt consecințele politicii diavolului care cândva, chipurile,  s-a răzvrătit împotriva guvernării divine și a cerut ( sau mă rog, i s-a oferit ) dreptul la propria guvernare în… propriul univers. 

   Păi, dacă așa stau lucrurile, și dacă ar fi să-i credem pe creștini, nu poartă la urma urmei tot Dumnezeu suprema responsabilitate pentru drama omenirii? Închipuiți-vă că un părinte omenesc ar încuviința unuia dintre copiii săi, să zicem fratele mai mare, să-și chinuie în mod teribil frații săi mai mici, deoarece aceștia nu au ascultat de regulile părintești din casă! Și i-ar acorda copilului mai mare suprema libertate de a exercita cele mai grozave torturi asupra fraților săi, chiar și pentru cea mai mică abatere de la reguli, cum ar fi, de exemplu, că unul din frații mai mici a pătruns într-o cameră interzisă, din pură curiozitate! Ar mai fi acel părinte demn de titulatura de „ părinte”? Ar fi cu siguranță un monstru, dar în niciun caz un tată iubitor. 

   Ei bine, când vine vorba de Dumnezeul creștinilor, răspunsul este în mod uimitor altul, deși datele situației sunt exact aceleași!!! Poți blama păcatul. Poți blama pe diavol. Poți blama liberul arbitru. Poți blama omul. Poți blama pe Adam și Eva. Dar niciodată, never ever, să nu-l blamezi pe Dumnezeu!! Dumnezeu, deși creator a toate, este nevinovat de nimic din ce se întâmplă! 

    Dumnezeu este și creator al diavolului, nu-i așa? Deci logic îl iubește și pe acesta, la fel de mult ca pe orice muritor păcătos. Și fie pentru că îl iubește mult ( sau mă rog, l-a iubit mult cândva ), fie că pentru a fost cumva constrâns de anumite împrejurări ( vezi povestea biblică cu Iov )  i-a pus la dispoziție planeta asta, probabil chiar un univers întreg, în care să demonstreze celorlalte universuri ( creștinii ar spune celorlate ființe „ necăzute în păcat ” ) că e băiat de treabă și face lucrurile bune. Numai că ce să vezi?!?  Diavolul e al dracu. Nu numai că nu e băiat de treabă, dar face lucrurile extrem de rele pe planeta asta unde i s-a acordat „stăpânire”. Că pe alte planete omul încă n-a ajuns, ca să vadă cum e viața acolo… Și, ce să vezi… chiar dacă diavolul își bate joc de frații lui mai mici cu vârf și îndesat, chiar dacă îi torturează cu boli congenitale grave, cu războaie, cutremure, tsunami,cu malarie, și cu câte și mai câte… Dumnezeu - părintele nostru al tuturor - e totuși bun, milos și atotputernic. For Godness sake, cum poate fi ceva în toate mințile ca să afirme și să creadă așa ceva?!? E o lipsă de logică elementară! 

   Între timp, vocile teologilor celor mai iluștri de pe planetă s-au mai înmuiat, la vederea groznicei suferințe omenești. După holocaust încoace, niciun teolog care se respectă nu mai afirmă că ar mai avea vreun răspuns la problema complicată a teodiceei ( suferința umană vis-a vis de caracterul frumos al lui Dumnezeu ). Unii îl văd pe Dumnezeu drept un Dumnezeu bun, dar neputincios, slab, crucificat, identificându-se cu victima, neputând să se dea jos de pe cruce. Un Dumnezeu imanent, parte a naturii, victimă colaterală în procesul evoluției și care suferă împreună cu orice făptură „ durerile nașterii”… Alții recunosc pe șleau că s-ar putea să ne fi creat, dar ne-a abandonat, lăsându-ne pradă legilor naturii, și ca atare nu se mai implică în niciun fel în istoria omenirii. De aici și derapajele periculoase ale răului ( sau celor „ răi ”) pe această planetă. 

    Dar aceste două variante de ocolire a problemei teodiceei nu oferă nicio soluție concretă pentru o minte rațională. Dacă Dumnezeu este bun și milos, dar nu e atotputernic… și ca atare e incapabil să-l oprească pe presupusul diavol din lucrarea lui malefică, ce respect mai merită atunci? Pentru că atunci orice om care ar fi bun și milos ar merita fără probleme statutul de „ Dumnezeu”. Oamenii au o limită a puterii lor, iar planurile lor de ajutorare a semenilor, oricât de nobile ar fi, se lovesc de anumite granițe. Dar dacă însuși Dumnezeu este limitat în posibilitatea de a-l opri pe diavol din lucrarea lui, atunci ce fel de Dumnezeu mai este acesta, și de ce mai merită închinarea și recunoștința oamenilor? 

   De asemenea, cealaltă variantă a unui Demiurg cosmic care a creat un strămoș comun al vieții, după care s-a retras în zborul său intergalactic și a abandonat viața legilor evoluției, bazate pe selecție naturală, nu face cinste sub nicio formă Dumnezeului proclamat de creștini. Căci la ce ne folosește o divinitate supermegainteligentă, care creează universul, legile fizicii după care acesta se conduce și apoi viața, cu ființe conștiente de sine, dacă nu e interesată în mod concret de binele creaturilor sale? Un Demiurg de acest fel e la fel de 
„ Dumnezeu ” precum o civilizație extraterestră extrem de avansată. Nu servește la nimic concret. E un zeu îndepărtat, necunoscut, abstract. 

   Creștinii trebuie să răspundă în principal de aceea la următoarea întrebare în mod serios: cum se împacă ideea unei creații și a unui Creator bun și desăvârșit cu problema suferinței de pe Terra? Fie vorba între noi, făpturile suferă pe Terra de sute de milioane de ani procesul „ facerii ”. Orice creștin serios trebuie să bage în seamă teoria evoluției și să priceapă că aceasta este un adevăr incontestabil, la fel de incontestabil precum gravitația sau heliocentrismul.  Fervoarea cu care această teorie științifică este respinsă de cercurile creștine conservatoare este doar ignoranță crasă și încăpățânare oarbă, demnă de timpurile întunecate ale evului mediu. Mi-ar fi plăcut ca această teorie să fie o minciună, așa cum spun ei. Dar nu este. Mi-ar fi plăcut ca raportul biblic al creației să fie supremul adevăr. Dar nu este. Și nu e vina mea pentru asta… Acesta este purul adevăr, pe care doar oameni neinformați sau fanatic-religios îl mai resping astăzi. 

   Dar chiar și dacă viața ar fi veche pe Terra de doar 6000 de ani, să zicem, și chiar dacă soteriologia biblică ( planul mântuirii și al salvării omului ) ar fi complet adevărată, suferința grea a omenirii tot nu este scuzabilă pentru o minte rațională. Ce a vrut să demonstreze un Dumnezeu bun, când a adus ( sau a permis, whatever ) o asemenea cumplită cascadă a răului în natură? Și din ce motive? Doar pentru că niște umanoizi primordiali au fost… curioși?!? Păi nu i-a creat el așa? Și este oare anvergura pedepsei în echilibru proporțional cu „răul” comis, și anume curiozitatea umană? Ceva scârțâie rău de tot în ideologia creștină, ceva ce până și un copil de 6 ani poate pricepe, dacă bineînțeles nu a fost în prealabil educat creștinește. 

    Dar de ce tot scriu eu aici și încerc să aduc argumente raționale? Creștinii nu au fost niciodată în trecut prea prieteni cu rațiunea și logica. De ce ar fi astăzi? Singurul lucru care contează pentru ei este credința. Credința oarbă și copilărească, asemenea unui copil de 4 ani care crede cu tărie în Moș Crăciun. Nimănui nu îi convine să se maturizeze și să priceapă că adevăratul moș Crăciun sunt în realitate doar mama și tata…adică proiecții umane și nimic mai mult. La fel și cu Dumnezeul creștinilor. E mai bine să rămâi copil la minte decât să pricepi că Dumnezeu ( cel puțin cel predicat de creștini ) nu există. Unii dintre noi nu se vor maturiza niciodată. Trist, dar adevărat…
   

   

14 comentarii:

  1. Martin, ai pus punctul pe i. Și eu m-am confruntat cu dilema aceasta, până la un moment în care am găsit un răspuns, unul care nu există în Biblie. Mă frig degetele să spun și altora ce am descoperit, dar știu că aș face-o degeaba... așa că mă las păgubaș. Dar știu un lucru sigur: cine dorește să cunoască adevărul va găsi resurse, informații, idei sau oameni care să le deschidă noi orizonturi.
    Pentru cei care vor să cunoască și o altă paradigmă despre scopul vieții, le recomand să citească lucrările lui Dumitru Constantin Dulcan. Nu spun mai multe, e suficient pentru cine dorește să crească!

    RăspundețiȘtergere
  2. Spartan, spune dom/le ptr posteritate, că merită. :-)) Contemporaneitatea încă visează cai verzi pe pereți. În secolul ăsta suntem și n-avem ce face. Dar secolul care vine va schimba multe în mentalitate. Omenirea va deveni ori din ce în ce mai mult ateistă, ori din ce în ce mai mult musulmană. Hehehe...

    RăspundețiȘtergere
  3. Până se hotărăște spartanul, mă bag eu în vorbă...Noua spiritualitate este un curent științifico-cuantico-mistico-teologico-ezoterico-umanisto-etc (ziceți-i cum vreți) care încearcă să explice altfel toată grozăvia (dar și toată frumusețea). Pe scurt: Dumnezeu este totul. Când spun TOTUL înțeleg exact asta....TOTUL! Deci și noi? Da! Și pietrele? Da! și gazele toxice? Da! Nu există așadar nimic în afară de Dumnezeu. În veșnicia trecută (ca să îl citez pe J. Waggonner), Dumnezeul infinit, atotputernic și care e de natură energetică (sursa a tot ce există), s-a decis din cauza plictiselii statice în care staționa dintotdeauna, să se expansioneze pe sine însuși creând ființe și lucruri, sau cu alte cuvinte materie, în care să se pună pe sine (miliarde de miliarde de scântei de origine divină). Cu ce scop? Cu scopul de a EXPERIMENTA senzații noi, pe care nu le-ar fi putut trăi în natura lui primordială. Finalul acestei experiențe (a acestui mare joc cosmic, a acestui MATRIX, a acestei realități simulate în marele computer universal pe care hindușii îl numesc vis, iluzie) este regăsirea sau reconectarea miliardelor de scântei de origine divină, cu sursa primordială. Deci Dumnezeu s-a divizat pe sine însuși pentru a se regăsi și a se re-întregi. Și acum să intrăm „în junglele timpului și spațiului”. Din punctul de vedere al noii spiritualități nu există rău. Există un fel de KARMA, dar nu în sensul de pedeapsă ci în sensul de experimentare, pentru a trăi cu alte cuvinte plenar. Nu poți aprecia binele suprem dacă nu cunoști opusul acestuia (să îl numim răul absolut). Ok atunci, a spus Dumnezeu, hai să inventăm o sursă desăvârșită a răului: LIBERUL ARBITRU. Căci, nu-i așa, dacă am liber arbitru, ca ființă scăpată din lanț, pot face orice, inclusiv cele mai grozave „atrocități”. Pedeapsa pentru toate astea? Niciuna! Dacă e joc, să fie jocul suprem atunci, nu? Sau cel mult penalizări pământești (mai ales pentru evaziune fiscală). La nivel cosmic, totul e de fapt un mare joc „FIRST PERSON SHOOTER”. Cine s-a jucat pe computer știe că intrând în pielea personajului jocului, nu ai altceva de făcut decât să urmărești traseul misiunii impuse de creatorii jocului și să tragi cu pușca în tot ce mișcă în timp ce te plimbi printr-o realitate simulată fantastic de programatori...Acum închipuiți-vă un joc 3d mult mai bine pus la punct...Hardware-ul e universul fizic în care trăim, cu supernove și găuri negre. Software-ul e scânteia divină, iar rezultatul unirii celor două este proiecția holografică din propriile creiere, numită „realitate”. Odată ce intri în joc (adică te naști în această lume) efectiv uiți cine ești cu adevărat și te angrenezi plin de dârzenie în misiunile pe care cică tot TU (Dumnezeu din Dumnezeu) ți le-ai programat cu mult înainte de a conștientiza că ești un om mic într-o lume mare. Păi și atunci poate fi cineva atât de masochist încât să își programeze ca în viața 98787 de exemplu, să fie femeie maltratată și mutilată în Siria? Da, pentru că în viața precedentă (98786) a fost soldat nazist sau stalinist care a măcelărit fără milă oameni nevinovați. Cu alte cuvinte, ECHILIBRU...Cu ce scop, repet? CU SCOPUL DE A EXPERIMENTA TOT CE SE POATE INVENTA DE CĂTRE O MINTE UNIVERSALĂ ȘI INFINITĂ. Cu alte cuvinte, să luăm așadar tot ce vine ca pe un joc, înțelegând că toată nasoleala care ni se întâmplă nu este altceva decât un mare joc pe un mare computer multidimensional. Cam asta spune Dulcan și vă mai dau eu câțiva autori dacă vreți, de genul Neale Donald Walsh sau Gregg Braden...Deci RELAX and ENJOY! Sunteți creatorii propriilor nasoale din viață. Ceea ce faceți acum este doar să vă amintiți acest lucru, dacă nu cumva sunteți prea prinși de joc și aveți o amnezie totală, he he he....Și încă ceva. Cum rămâne cu animalele carnivore și cu șerpii veninoși? Simplu. Tot scântei divine și ele, parte a marii întrupări a creatorului în creație, parte a experienței multiple de senzații tari....Deci concluzionând, nu e mai bună teoria asta (dacă tot vrei să crezi ceva) decât creștinismul sau evoluționismul?
    Ovidiu

    RăspundețiȘtergere
  4. Standardele despre BINE si RAU ale omului nu coincid intotdeauna cu cele ale Lui Dumnezeu. Omul fiind inferior Divinitatii din orice punct de vedere, atunci mi se pare corect ca si standardele Lui Dumnezeu sa fie intotdeauna cele corecte. Pentru om cel mai tragic lucru este moartea, asta deorece nu e un lucru reversibil iar omul nu are control asupra ei. DAR PENTRU DUMNEZEU TOTI SUNT VII, si cei care au trait acum 2000 de ani si cei din prezent, pt ca Dumnezeu are control si asupra mortii. Noi, niste fiinte imperfecte nu putem judeca corect actiunile unei fiinte perfecte. Faptul ca vedem suferinte pe pamant nu ne da nici un drept sa judecam noi pe Dumnezeu, putem sa punem intrebari dar cu smerenie, cunoscandu-ne bine cine suntem defapt. Fiul Lui Dumnezeu a suferit enorm fiind fara prihana, a trait lipsit de toate dupa care lumea alearga si ne-a explicat clar ca cel mai de pret lucru al omului este sufletul lui, ne-a invatat sa nu avem frica de necazuri si de suferinte, pt ca toate acestea trec si daca ar fi sa murim totusi vom trai pentru dragostea ce ne-o poarta Dumnezeu. Acum vreau sa fac o analogie: - un barbat care merge la razboi sa isi apere familia si tara, e constient ca va avea de suferit in lupta, chiar s-ar putea sa moara pe front si totusi merge fara sa il sileasca nimeni, si totusi rabda orice pentru cauza lui, chiar daca nu are siguranta ca va reusi considera ca e mai de folos sa moara incercand, ei bine cam asta e si viata noastra de multe ori un razboi, doar ca noi avem siguranta victoriei si siguranta ca vom trai. Atat de grozav e Domnul nostru Isus Hristos, incat a renuntat la toata puterea Lui, a venit intr-o pozitie inferioara si-a luat un chip de rob si a invins toate puterile intunericului veacului acesta intr-un trup de om. Existenta noastra pe pamant e inceputul vietii noastre intr-o lume in care universul este ceva infim.
    Adrian

    RăspundețiȘtergere
  5. Martin ,

    Daca stam sa analizam logic postulatul crestin :” Dumnezeu este bun , d-zeu este dragoste , d -zeu este iubire , d-zeu este drept , milostiv , etc ” ..nu se poate ca la un moment dat sa nu ne loveasca realitatea crunta in fata si sa punem la indoiala dualitatea sau chiar cauzalitatea acestor stari , pe care se presupune ca le are ”dumnezeu” !

    Uite o intrebare(3) pe care mi-o pune copilul meu de multa vreme si la care nici macar eu nu pot sa-i raspund in asa fel incat sa o multumesc odata pt totdeauna !...si ca o paranteza , dupa fiecare intalnire cu pastorul de tineret cand ajunge acasa incepe sa vocifereze ca acesta gandeste precum iudeii din vechime !

    Iata si intrebarile :
    1. ” Cum poate DUmnezeu sa fie si iubitor si razbunator in acelasi timp ?..
    2 ” Cum poate sa fie si condamnat si judecator in acelasi timp ?
    3. ” Oare cati Dumnezei exista in Univers( mii de religii) in timp ce Diavolul( raul ) se pare ca este unul singur si pe deasupra si responsabil de planul de mantuire anticipat de d-zeu !”

    Acestea fiind spuse , nu am putut decat sa-i raspund pana nu de mult ca El este ”Atotputernic ” si face ce doreste muschii si constiinta Lui !... La care copilul imi raspunde : ”Hai mai tatiiiiii !!! .... tu inca ma consideri la gradi :))...

    Mai in gluma mai in serios eu am ajuns la parerea ca rostul omului nu este altul decat sa preia suferinta lui DUmnezeu ! Iar pana la proba contrarie , asa cum reiese din ce scrii aici , nimic nu se explica , nimic nu se mai dovedeste , ci doar se vede !... cine mai are ochi , zic,... pt ca multi au ramas fara vedere si acum batalia mare se da pe credinta ! Iar ca tabloul sa fie complet, sunt mai mult ca sigur ca DUmnezeul are pasaport !..pacat insa ca mai nou se inchid granitele *

    Asta-i viata Martine : ”Valorile ” crestine traiesc prin chinul din care s-au nascut :)...intelegi tu la ce ma refer......si sange , mult sange ....

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim,
    În linii mari ai punctat esența a ceea ce cred și eu: Universul acesta este un uriaș joc în care miza este dezvoltarea prin experimentare. Dacă într-un univers ... să-i zicem „energetic” se poate studia un anume concept, ei bine, în universul nostru material se poate experimenta fizic viața, nu numai teoretic.

    Cât de mare este diferența... cred că nu este foarte greu de ghicit, iar pentru asta vă invit la o comparație: ai acasă internet și poți vedea cum se schiază, cum se merge cu mașina, cum se pilotează un avion sau chiar cum se face sex. Dar alta este să faci aceste activități, să simți ce înseamnă adrenalina, să știi ce e ăla extaz, să trăiești dragostea, dar și teama sau singurătatea. În lumea noastră totul este dual: lumina și întunericul, binele și răul, etc. și unul nu poate fi pe îndelete cunoscut fără a-i cerceta „perechea”.
    Ca să mai fac o comparație, gândiți-vă la paintball: un grup de prieteni se împarte în două grupuri mai mici.Pe terenul de joacă se „urăsc” se „ucid”, se bucură când reușesc, sau se întristează dacă pierd. Sau... chiar experimentează „moartea” dacă este atins de o bilă de vopsea unde trebuie.
    După ce se termină partida însă, toți se bucură la un suc de ceea ce au experimentat și ies mai bogați în a se cunoaște și a-i cunoaște pe ceilalți.
    Într-un astfel de scenariu e clar că nu e nici o problemă că experimentezi și durerea.
    Ei bine, dacă Universul este un mare teren de paintball, dilema cu suferința deja nu mai este o dilemă! Simplu, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Spartan sa stii ca exista un film dupa un experient real, si anume:
      S-a ales un grup de oameni cu totii in deplinatatea facultatilor mintale si contra unei sume de bani li s-a propus, ca si pe parcursul a 30 de zile sa fie inchisi intr-o inchisoare impartiti in 2 grupuri: gardieni si detinuti. In toata aceasta perioada se aflau intr-un perimetru cu totul izolat de exterior, dotat cu camere video peste tot si stiau ca sunt monitorizati, primeau cele necesare vietii si trebuiau sa respecte anuminte reguli morale si de regim de puscarie: de ex: nu avea voie sa existe manifestari violente intre detinuti si gardieni, la ora 10 detinutii trebuiau sa intre in celule pana dimineata, detinuti trebuiau sa isi serveasca masa la ore fixe etc ... nimic ciudat, iar dupa 30 de zile puteau iesi din experiment si incasau suma de bani stabilita.
      Ei cum crezi ca au decurs lucrurile in acel experiment (real de altmiteri)?
      Am sa si raspund: gardienii au inceput sa persecute detinutii, detinuti la randul lor s-au rasculat foarte violent ajunganduse pana la crima.
      Acum intrbarea mea este: Cum ai proceda cu cei care au dat dovada in experiment de un caracter imoral, ajungand chiar sa ucida?
      P.S. Experimentul a trebuit intrerupt cu cateva zile inainte de termenul celor 30 de zile.
      Adrian

      Ștergere
    2. Spartan, eu nu cred in nemurirea sufletului, eu nu cred in faptul ca un om sau o constiinta umana, poate exista in afara unui trup(fie el de carne sau duhovnicesc), nu cred ca omul a avunt o preexistenta constienta de sine inaintea vietii pe pamant.
      Eu cred ca Dumnezeu ne cunoaste inainte ca noi sa luam fiinta datorita capacitatii Sale de Dumnezeu, dar inceputul existentei noastre e in urma nasterii noastre pe pamant, cred ca dupa moarte toti oameni vor fi inviati intr-un trup nou iar lucrurile care acum nu se vad atunci vor fi descoperite.
      Cred ca suferintele si necazurile noastre pe pamant sunt insignifiante fata de bucuria si fericirea vietii vesnice pe care Dumnezeu ne-a promis-o.
      Cred ca orice necaz sau suferinta are un sens desi uneori noi nu il gasim, cred ca voia Lui Dumnezeu are intotdeauna un scop bun, desi uneori nu intelegem.
      Cred ca dragostea Lui Dumnezeu pentru om este peste puterea omului de a intelege si nu exista o dragoste mai mare si de aceasta se vor lamuri toti oamenii la vremea hotarata de El.
      Cred ca adevarata fericire a omului este Dumnezeu, desi nu suntem constienti inca datorita perceptiilor noastre limitate si denaturate pe care la avem de multe ori.
      Adrian

      Ștergere
    3. Adrian, bine că crezi. Dar de dovedit nu poți să dovedești nimic din ceea ce spui... Așa că dă-ne dreptul să ne îndoim.

      Ștergere
    4. Asa e Martin, poti sa te indoiesti ... cand se vor dovedi toate nu va mai fi nici o virtute sa crezi.
      Pentru mine insumi daca Darwin ar avea dreptate, totul ar deveni fara sens inclusiv propria-mi existenta, tristetea nu s-ar mai departa de la mine, iar viata mi-ar deveni imposibil de trait.
      Adrian

      Ștergere
    5. Adrian, Darwin are multă dreptate și evoluția e confirmată puternic de genetică, indiferent că îți place sau nu. Înțeleg ce spui foarte bine, numai că nu sunt de acord că viața e un iad dacă ea nu mai are un sens mistic. Viața e minunată, mai ales având în vedere că e scurtă și efemeră ca o scânteie. Bucură-te de ea la maxim, cât poți. De ce să fii deprimat ? E o imensă favoare că ai apărut pe scena vieții, mai ales că ești om, și nu fluture sau pește. profită la maxim de această favoare, distrează-te, ajută-i pe alții în nevoi, lasă în urma ta o lume mai bună. Asta e tot ce putem face.

      Ștergere
  7. Spartan și Ovidiu:

    Multe date din cosmologia actuală indică spre ceea ce spuneți voi, că universul nostru ar fi o hologramă uriașă, iar ceea ce numim noi realitate este de fapt o simulare uriașă care rulează pe acest computer. Am publicat pe Oxigen și pe blogul meu un articol în acest sens de curând, cu toate amănuntele tehnice de rigoare. Însă dacă lucrurile stau așa, volens-nolens ne aflăm în mijlocul unui experiment uriaș FĂRĂ VOIA NOASTRĂ. Spartan afirmă că cei care simulează pe acel calculator doresc să intre personal în simulare și să experimenteze adrenalină, dopamină sau serotonină. Să vadă cum e să fi muritor îndrăgostit de o prea frumoasă fată, ar zice geniul Eminescu. Ok, dar ptr asta Spartan trebuie să recunoască că nu are absolut nicio dovadă. E doar pură speculație.

    În plus, ce inteligență extraterestră ar dori să se înscrie benevol într-o astfel de simulare ( realitate ), unde moartea, durerea, suferința ating uneori proporții uriașe? Ce logică ar determina pe cineva de dincolo să devină muritor, să zicem? Eu nu văd niciuna. Singura variantă după mine rămâne posibilitatea ca universul nostru să fie un fel de închisoare a celor care au greșit cu ceva „ dincolo”, să fie iadul pomenit de creștini, unde legile fizicii condamnă pe cineva inevitabil la moarte. Dar și asta este o speculație, desigur. Ne aflăm pe un teren nisipos, unde suntem liberi să avem fantezii, dar nu putem pretinde că ȘTIM cu adevărat ce se întâmplă.

    Altă posibilitate e aceea a unei simulări efectuată în viitorul îndepărtat de o civilizație superavansată care dorește să-și cunoască live trecutul, având la dispoziție nu doar documentare despre asta, ci posibilitatea să recreeze acel trecut. Dar asta înseamnă că acea civlizație este complet lipsită de etică, deoarece conduce o simulare în care e prezentă suferința și moartea unor ființe conștiente de ele înșile. Înțelegeți? E complicat să știm ce e dincolo, deși... repet... multe date indică spre o hologramă, adică cu alte cuvinte că tot ce se întâmplă în lumea noastră tridimensională are loc în realitate într-o lume bidimensională! De ce nu... poate pe ecranul unui smartphone extraterestru...

    Nu știm așadar ce e cu noi. De ce am apărut, de unde venim, și unde ne ducem, DACĂ ne ducem undeva după moarte. Și chiar dacă ar fi ca să trăim într-adevăr pe o planetă unde ființele vii sunt suspuse fără voia lor unui experiment, suntem atunci simpli cobai, care nu avem dreptul la vreo explicație din partea celor ( celui ) care efectuează experimentul? Nu e asta destul de macabru? Culmea e că biblia, în Romani 9 mai ales, dar și în alte locuri, susține această variantă. Ca să nu mai spun de spiritul profetic al lui Ellen care vorbește concret despre un experiment, o luptă cosmică între două megaputeri extraterestre căruia i-am căzut victime noi, oamenii. Lugubru și macabru, oricum ai lua-o.

    RăspundețiȘtergere
  8. „Ok, dar ptr asta Spartan trebuie să recunoască că nu are absolut nicio dovadă. E doar pură speculație. ”

    Nu e chiar așa! Sunt o grămadă de indicii (ca să nu zic dovezi) lăsate de cei care au experimentat așa zisa moarte clinică sau NDE. Sunt zeci și sute de cazuri documentate care sunt în mare parte asemănătoare. E cam greu să dai vina doar pe secreția de hormoni ca să explici aceste lucruri.

    „În plus, ce inteligență extraterestră ar dori să se înscrie benevol într-o astfel de simulare ( realitate ), unde moartea, durerea, suferința ating uneori proporții uriașe?”

    E o emisiune pe Discovery numită „Naked and afraid” în care doi tipi, un el și o ea, DE BUNĂ VOIE ȘI NESILIȚI DE NIMENI încearcă să petreacă (și de multe ori reușesc) să petreacă 3 săptămâni în deșert, junglă, mlaștină, etc. goi pușcă și având cu ei doar un singur instrument (cuțit, amnar, macetă șamd). Unii îndură chinuri de nedescris, cum ar fi: sete, foamete, sute de înțepături de insecte, frig sau căldură extremă. De ce... mai ales că oricând ar putea spune STOP JOC, iar în secunda următoare ar veni un echipaj și i-ar duce în lumea civilizată!?

    De ce?
    Am urmărit destule episoade în care i-am văzut pe câștigători la sfârșitul celor 21 de zile petrecute în „iad”. Pur și simplu radiau de bucurie și povesteau apoi că acea experiență i-a ajutat să se cunoască mai bine, să-și definească și să-și depășească limitele, să experimenteze noi emoții. Și încă ceva: ca să te bucuri de ce ai, se pare că trebuie să treci prin niște momente în care să simți lipsa.
    O facilitate la îndemână devine banală. Dar după o perioadă de lipsă pare redevine extraordinară

    P.S. Citiți „Alchimistul” lui Paulo Coelho. Am găsit acolo e expresie care mi-a plăcut mult: să-ți împlinești „legenda personală”!

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Spartan: „ Nu e chiar așa! Sunt o grămadă de indicii (ca să nu zic dovezi) lăsate de cei care au experimentat așa zisa moarte clinică sau NDE. Sunt zeci și sute de cazuri documentate care sunt în mare parte asemănătoare”

    Știu că fenomenele NDE sunt extrem de misterioase și interesante. Dar legat de discuția noastră, a afirmat vreunul care a trăit NDE că vine din altă lume în lumea asta simulată? Eu n-am auzit. Fenomenele NDE ar demonstra, în cel mai bun caz, că există conștiență de sine în afara creierului fizic, cu alte cuvinte că sinele e un fenomen foarte profund, care merge dincolo de granițele științelor medicale și psihologice. Dar repet, chiar și în cazul ăsta, nu avem un indiciu că acei oameni vin dintr-o altă realitate în viața asta. Ci mai degrabă că merg în alta DUPĂ asta.

    În cealaltă privință cu adrenalina, căldura extremă sau înșepătura unor insecte nașpa e una. Cancerul, leucemia, paralizia, mii de alte boli grave și dureri insportabile, accidente cumplite, pierderea celor dragi prin moarte, violuri, crime sângeroase sau războiae violente sunt altceva. Dacă o inteligență extraterestră alege asta doar ca să vadă cum e... deși știe teoretic... înseamnă că nu e sănătos la cap. Părerea mea.

    În plus, rămâne întrebarea: cine permite ca să existe astfel de simulări sau jocuri periculoase? Existența predeterminată a suferinței înseamnă o problemă de etică. Una e să ai un an și trei luni și să pui mâinile pe plita încinsă, cu totul alta e să ai 30 de ani și să pui intenționat mâinile creaturilor tale pe plită. Prima se numește lipsa cunoașterii. A doua e nebunie. După mine comparația ta e forțată și nerealistă și nu ține apă la o analiză la rece.

    RăspundețiȘtergere