Despre Brexit și Daniel 2 ( sau despre cai verzi pe pereți și adevărul istoric )

  Cinematografia de partid adventistă a produs de curând, cu ocazia referendumului britanic care a dus la Brexit, următorul filmuleț propagandistic . 


  Ce dezgust mă încearcă când văd cât de departe de adevăr sunt asemenea clipuri executate de biserica adventistă sub presiunea evenimentelor și imperiul dogmatismului... Ce compasiune simt față de tinerii din biserică, hrăniți sistematic cu minciuni ordinare și cu dispreț față de un studiu onest, serios, istorico-critic, al cărții lui Daniel. Câtă spălare la creier nerușinată și ce culmi nebănuite ale ridicolului e ca să atragi mereu și mereu atenția , la fiecare eveniment politic major din Europa secolelor 19, 20 și 21, spre împlinirea ( doar parțială !! ) a profeției din Daniel 2, fără ca deznodământul acesteia să fi avut, totuși, loc. Și ce noapte a minții ca să crezi orbește că Dumnezeu i-a dat lui Nabucco un vis despre ... țineți-vă bine, dezmembrarea UE peste 2500-2550 de ani... 

Un studiu serios, nedogmatic, independent din punct de vedere religios al cărții lui Daniel va descoperi cercetătorului sincer următoarele lucruri, cu privire la care experții în studiul VT sunt pe deplin de acord: 

1.   Cartea lui Daniel este departe de a fi o carte unitară, ci este compusă din două secțiuni principale, una în ebraică ( cap 1; 8-12) și una în aramaică ( cap 2-7 ), scrisă în epoci diferite, de autori anonimi diferiți. În plus, apocrifa cărții lui Daniel, adică acea parte care nu a fost canonizată, conține de asemenea „ Cântecul celor 3 tineri sfinți”, „ Susanne” și „Bel și dragonul”. Desigur, aceste părți apocrife nu sunt sfinte și inspirate de Dumnezeu deoarece nu au dorit rabinii evrei ca să fie, rabini care au definitivat canonul scripturilor iudaice cu un secol și ceva î.H. 

2.   Autorul principal este departe de a fi Daniel, profetul evreu. Experții sunt de acord că de acest pseudonim s-a folosit un rabin sau un evreu educat, cunoscător al limbii greacă și al culturii/politicii eleniste. 

3.   Cartea lui Daniel nu datează din secolul 7-6 Î.H, adică din epoca în care se presupune că ar fi trăit acest profet iudeu. Dimpotrivă, datorită inadvertențelor de ordin istoric cu privire la succesiunea Babilon-Medopersia și acuratețea informațiilor privitoare la perioada macabeilor, toți experții sunt de acord că autorul a trăit pe la jumătatea sec 2 î.H. și era mult mai bine informat despre această perioadă, adică despre Antiohus Epifanus și imperiul seleucid, decât despre Nabucco, Belșațar și Darius Medul. 

4.   Gravele greșeli de ordin istoric al cărții sunt cu privire la Belșațar și Dariul Medul. Belșațar, care nu a fost fiul lui Nabucco, ci al lui Nabonidus (!!!), nu este amintit de niciun istoric ca fiind rege. Herodot amintește însă în mod concret pe tatăl său, Nabonidus, ca fiind ultimul rege al Babilonului luat captiv de armatele lui Cyrus în 29 oct 538 î.H. Așadar, regele care a cucerit Babilonul nu este nicidecum Dariu medul, cum afirmă biblia, ci Cyrus persanul. Istoricii nu au absolut niciun dubiu în această privință. De unde însă apare în cartea lui Daniel regele Dariu drept cuceritor al Babilonului? Explicația este aceea că autorul anonim al cărții era influențat în sec 2 î.H de o altă tradiție orală, tradiție care venea prin intermediul profetului Hagai ( vezi Hagai 1: 1 ; 2:22 ) și făcea trimitere la unele revolte din imperiul medo-persan înăbușite într-adevăr de regele Dariu. Din această cauză este posibil ca Dariu, și nu Cyrus, să fi fost asociat în mintea autorului cărții lui Daniel cu cel care cucerise Babilonul. Dar este absolut exclus dpdv istoric ca regele Dariu, evocat în carte ca fiind prietenul și aliatul de nădejde al profetului Daniel să fi domnit în perioada căderii imperiului babilonian. 

5.   Așa cum am spus, autorul este mult mai corect informat despre perioada seleuciților și epoca în care a domnit Antiohus Epifanus, experții fiind unanim de acord că și-a scris cartea în acea epocă. Astfel, partea „profetică” a cărții, adică partea scrisă în ebraică a cap. 8-12 este scrisă în timpul vieții lui Antiohus, fiind așadar normal că autorul știe perfect succesiunea imperiilor mondiale ( babilonian, medopersan, grec) din moment ce acestea DEJA s-au desfășurat pe scena istoriei. Cu alte cuvinte, ceea ce creștinii neoprotestanți și în mod special adventiștii numesc glorios „împlinire exactă a profeției” nu este în realitate decât o farsă ordinară, realizată fără niciun fel de scrupule. E foarte ușor să cunoști viitorul, când de fapt tu vorbești despre trecut. De altfel, este extrem de bătător la ochi că „îngerul” Gabriel ( vezi cap 8 ) știe perfect că după Babilon va urma imperiul Medopersan, apoi Grecia, apoi imperiul grec va fi împărțit în patru, dar nu știe cum se va numi imperiul al patrulea, cel roman. 

   Cum poate fi considerată așadar „profeție” împlinită Daniel 2, având în vedere toate cele de mai sus? Cum să afirmi că Daniel 2 vorbește exact despre anul 2016 și Uniunea Europeană, din moment ce este mai mult decât evident că autorul nici măcar nu nimerește corect regii Babilonului și ai Medo-persiei, adică acei regi care au fost înainte de el?!? Cum își poate permite o biserică care se respectă măcar pe ea însăși și are pretenția să fie băgată în seamă , să nu țină cont sub nicio formă de aceste grave greșeli de ordin istoric ale autorului? Hai, înțeleg să bați apa în piuă până la îndobitocire intelectuală cu profeția din cap 8:14 și 9: 24- 27, numai ca să te legitimezi în mod fraudulos pe scena religioasă a lumii. Dar ca să nu recunoști contrazicerile cărții cu istoria, acolo unde ele sunt mai mult decât evidente, și să pretinzi că îngerul Gabriel vorbea cu un profet iudeu acum 2500 de ani despre apariția adventismului și căderea uniunii europene... este o batjocură față de intelect, o fraudă morală și o renunțare definitivă atât la rațiune, cât și la bunul simț...

   Ca să nu mai amintesc că deși profeția din Daniel 2 s-a împlinit la literă și cu Napoleon, și cu Hitler, și cu Grecia, și cu UK... piatra aia numită Isus Hristos, plăgile și sfârșitul lumii, piatră care urmează să lovească statuia istoriei lumii, refuză să vină de fiecare dată, așa cum ar trebui „profetic”și logic să se întâmple.  Și ce dacă profeția se poate împlini „literal” de 1000 de ori, în 10 secole diferite... dar Isus nu vine în niciunul din ele... Se găsesc imediat răsuciri „teologice” istețe care să ne spună că ar fi venit sigur dacă „ noi am fi fost pregătiți”. Oricum ai învârti lucrurile, apologeții profețiilor cad mereu în picioare. Dacă un proiect politic gigant de genul celui de-al treilea Reich sau al Uniunii Europene se prăbușește, domniile lor ridică tonul triumfător și indică spre acuratețea profețiilor din biblie. Dar dacă pasul profetic următor din punct de vedere cronologic nu se împlinește, adică sfârșitul iminent al lumii, de vină nu este biblia, nici profetul de serviciu, nici teologia lor de carton. De vină sunt ei, că „ nu sunt pregătiți” (whatever that means ) pentru sfârșitul lumii. Poate exista ipocrizie mai mare? Poate exista lașitate și lipsă de onestitate intelectuală mai mare? În loc ca să-ți revizuiești din temelii abordarea exegetică și să-ți dai seama de penibilul teologic în care te scalzi de peste 170 de ani, în loc ca să realizezi că ai devenit total irelevant pentru lumea secolului 21 cu caii tăi verzi pe pereți, preferi să te prefaci că plouă și că de vină sunt întotdeauna ... alții, care nu vor să înțeleagă ce spui. 

   Ei bine, tot acești creștini sunt cei care afirmă sigur pe ei că evoluția este „doar o teorie”. Refuzând cu o încăpățânare mare cât Everestul să priceapă că teoria evoluției speciilor a fost confirmată iar și iar, în nenumărate moduri, de către nenumărate discipline științifice, în diferite domenii de cercetare și chiar de către savanți din propria lor tabără creștină, în schimb domniile lor se bat în piept cu profețiile care, cică, ar confirma că biblia este o carte diferită de orice altă carte. Și asta pentru că biblia, prin aceste profeții, ar prezice viitorul „ cu exactitate ”. Culmea ironiei este însă că dacă ar studia biblia cu seriozitate, eliberați de lanțurile dogmatismului religios, punând mâna măcar pe Wikipedia dacă o carte de analiză istorico-critică a bibliei este proscrisă din start, și-ar da seama inevitabil că temelia pe care este așezat creștinismul este putredă. Ar vedea că ceea ce ei numesc „profeții” nu sunt în realitate decât farse ieftine, evocarea sau enumerarea „isteață” a unor evenimente din prezent, dar puse în gura profeților de odinioară. Ar observa gravele contraziceri dintre evanghelii, de pildă. Și-ar da seama de penibilul „exactității” istorice al multora dintre relatărilor din cartea „sfântă”. 

  Pentru acești oameni nu contează însă adevărul, oricare ar fi el. Ci admirarea la nesfârșit a propriului buric, contemplarea cailor verzi de pe pereții teologiei lor și dialogul cu stafiile preferate. Când cineva le arată cu argumente că împăratul este gol, cartea lor „sfântă” este plină de erori și ca atare teologia lor este găunoasă, dânșii întorc capul disprețuitor în partea cealaltă. Timp pierdut și pentru unii, și pentru alții. Pentru aceia dintre cititorii mei creștini (mai ales adventiști ) care sunt totuși altfel, care consideră că nu se încadrează în turma oarbă și că au o minte deschisă pentru argumente serioase, fie venite ele și din partea scepticilor,  îi învit să-mi arate care dintre cele 5 puncte enumerate mai sus de mine sunt false. Dar nu pot aștepta prea mult... Până la venirea lui Isus pe norii cerurilor, în octombrie 2016, mai sunt doar câteva luni de zile...