sâmbătă, 2 iulie 2016

Rugăciune sau antibiotic? Concluzii după o „ experiență personală cu Dumnezeu”.


   Dincolo de trecutul comun care ne leagă ( am fost amândoi cu ani buni în urmă membri în biserica adventist-reformistă, pe care am părăsit-o din motive diferite ) Vlad Ardeiaș este printre foarte puținii prieteni creștini care mai păstrează încă legătura cu mine și care nu mi-au întors spatele cu ură și dispreț după „căderea” mea de la credință. Deși în momentul de față împărtășim două puncte de vedere diametral opuse despre viață și Dumnezeu, prietenia noastră a rămas totuși în picioare și mai purtăm din când în când dialoguri pe diverse teme din spectrul religios/științific. Departe de a încerca să ne convingem unul pe celălalt, dialogul ( recunosc, uneori extrem de dificil de purtat din cauza premizelor total diferite de la care pleacă fiecare ) este menit mai degrabă ca să prezinte celuilalt dovezi sau argumente în sprijinul credințelor/afirmațiilor fiecăruia. 


   Într-una din zilele trecute am fost curios să văd ce mai scrie pe site-ul său și am dat astfel peste o rubrică video intitulată „Minuni înregistrate”. Vă invit să vedeți aici, dacă doriți, atât clipul respectiv cât și dialogul dintre noi, la subsolul acelui clip. Foarte pe scurt spus, Vlad Ardeiaș este un susținător înfocat al îndreptățirii și vindecării ( chiar fizice ) exclusiv prin credință. În opinia sa și a grupului său de creștini independenți, credința și doar credința este singura cale spre mântuire, singura cale spre vindecare de orice fel. Nu ar fi primul creștin care afirmă asta. Interesant în ceea ce-l privește este însă următorul lucru: în sprijinul ideii că Dumnezeu este nu numai interesat de om, ci dornic oricând ca să-l ajute și să-l vindece dacă acesta are credință în puterea divină, Vlad aduce atât „experiențele personale” miraculoase de vindecare ( nu a mai avut nevoie de ochelari de vedere, abandonânu-i brusc, deși lipsa lor era de neconceput mai înainte; vindecarea inexplicabilă a unor entorse dureroase cu inflamația gleznei, etc...), cât și experiențele altor prieteni de-ai săi care au trecut mai mult sau mai puțin prin aceleași „experimente supranaturale” de vindecare subită în urma rugăciunii.

  So far, so good. Desigur că mi-am exprimat deschis atât uimirea vis-a vis de vindecările respective, cât și scepticismul că în spatele lor se află vreo forță divină. Trebuie însă musai specificat aici că nu cred din capul locului că Vlad este un șarlatan. Vindecările instantanee respective au avut cu siguranță loc, dar spre deosebire de el, care le pune pe seama credinței și a iubirii lui Dumnezeu pentru cel bolnav, eu le pun fără doar și poate pe seama... hazardului. Simple coincidențe statistice. Numărul de rugăciuni făcute pentru cei bolnavi este atât de uriaș, iar vindecările miraculoase bruște sunt atât de puține, încât orice elev de clasa a IX-a și-ar da seama că aici avem de-a face mai degrabă cu un fenomen statistic, decât cu o axiomă în ceea ce privește puterea rugăciunii! Ori din punct de vedere statistic este pe deplin normal ca un procent minimal din rugăciunile efectuate pentru cei bolnavi să aibă succes...Dacă, să zicem, dintr-o mie de astfel de rugăciuni de vindecare sunt ascultate doar două, mai poți face o regulă din puterea rugăciunii? Totul devine doar o chestiune de pur ... noroc! Concluzie cu care, desigur, credinciosul nu poate fi de acord, chiar dacă statisticile îi stau categoric împotrivă. 

  Și totuși... Împrejurările din ultimele zile m-au determinat ca în ciuda scepticismului meu declarat în ceea ce privește iubirea lui Dumnezeu sau puterea rugăciunii, să-l interpelez pe Vlad și să-i propun să facem un experiment: dacă tusea continuă care mă enerva cumplit de 9 zile ( pe atunci ), avea să dispară subit ca urmare a rugăciunii sale de mediere, întocmai cum s-a întâmplat cu el, alți prieteni de-ai săi sau moșulică din clipul cu pricina, atunci acesta ar fi fost un lucru care să-mi dea suficient de mult de gândit, și în măsură să-mi reconsider din temelie opiniile mele cu privire la Dumnezeu. Știam că o vindecare bruscă ar fi fost într-adevăr ceva extraordinar și inexplicabil, deoarece tusea mea era de fapt rezultatul unei laringite, adică a unei inflamații bacteriene a laringelui. Cu alte cuvinte, îi ridicam mingea la fileu lui Dumnezeu: dacă există, și îi pasă, să-mi dovedească. 

   Vlad a fost imediat de acord, și înainte de rugăciunea de vindecare am stabilit de comun acord următoarele concluzii, fără de care n-aș fi acceptat să mă supun unui astfel de experiment:

1. Isus n-a refuzat pe absolut nimeni care a venit la el pentru vindecare. Acum, deși sceptic, fusese ideea mea ca să recurg la rugăciune, fusese inițiativa mea de a-i acorda un ultim credit lui Dumnezeu. Conform evangheliilor, Isus nu-mi putea pur și simplu întoarce spatele doar pentru că nu mai am credință în el. Dimpotrivă, însuși faptul că venisem la el și eram dispus ca cineva să se roage pentru mine însemna categoric o anume „brumă” de credință care mai rămăsese în mine ( deh, 35 ani de îndoctrinare religioasă nu se șterg așa de ușor din subconștient...). 

Vindecarea nu ar trebui să fie condiționată de Dumnezeu în funcție de credința/absența credinței cuiva. La urma urmei, nici ucenicul Toma nu crezuse că Isus a înviat. Isus i-a răspuns conform necredinței sale, dar i-a răspuns totuși cu dragoste și amabilitate... În cazul în care Dumnezeu alege să răspundă doar unui grup extrem de restrâns de creștini, dar nu și ateilor, agnosticilor, musulmanilor, budiștilor sau oamenilor cu orice alt fel de religie, dar care doresc sincer să știe dacă el există sau nu... atunci înseamnă că este un dumnezeu monstruos, demn de dispreț, care nu are nimic de-a face cu tatăl ceresc al lui Isus Hristos. Existența unui astfel de zeu este mai sumbră decât ateismul cel mai gălăgios.

2. Dacă Dumnezeu există, și dacă este interesat de soarta mea și de parcursul meu „spiritual” din ultima vreme, în mod logic ar trebui ca să facă ceva. Un semn clar, evident, dincolo de orice îndoială, în trupul meu bolnav ar fi ocazia sa de aur ca să-mi arate că există, că Isus Hristos a fost și este fiul lui Dumnezeu, și că există putere în rugăciune. 

3. Vlad a constatat deschis sinceritatea mea în ceea ce privește nu numai experimentul în sine, ci și disponibilitatea mea de a urma firul dovezilor, indiferent unde ar duce acesta. Repet, din punctul meu de vedere, o vindecare subită a unei laringite ar fi însemnat nu doar încetarea unei tuse enervante, sâcâitoare, ci și demonstrația faptului că rugăciunea fusese mai puternică decât antibioticul

   Zis și făcut. A urmat o rugăciune scurtă și concisă. La fel ca cea a lui Ilie pe muntele Carmel. La fel ca cea a lui Isus în fața mormântului lui Lazăr. Milioanele de ore de predici și miliardele de rânduri scrise în favoarea puterii rugăciunii aveau să-și demonstreze acum, sau nu, veridicitatea. Există un Dumnezeu al iubirii, interesat de cel/cei care îl caută sincer? Are putere rugăciunea de vindecare/intermediere pentru cel bolnav/păcătos?!? Există un mecanism misterios al rugăciunii, necunoscut muritorilor, dar care „face să miște mâna celui atotputernic”?... Sau totul este doar iluzie, doar fantasmagorie și gândire deziderativă în mintea celor credincioși?

   Din păcate, răspunsul la experimentul nostru a fost cel așteptat de mine, și decepționant pentru orice creștin care s-ar fi așteptat ca Dumnezeu să facă ceva pentru mine: nu s-a întâmplat absolut nimic! Dimpotrivă - și scriu aceste rânduri la exact o săptămână distanță de-atunci -, starea mea de sănătate s-a agravat. Laringita s-a vindecat datorită antibioticelor, dar bacteriile au pătruns în bronhii, îngustându-le. Tusea nu numai că nu a încetat după 17 zile, dar a devenit acum mai nesuferită, cu accese de vomă și insuficiență respiratorie. Senzația în timpul tusei este mult mai gravă ca înainte de rugăciune, deoarece acum este însoțită de momente de sufocare. Permiteți-mi gluma, dragi creștini: Dumnezeu probabil că vrea să mă omoare acum, nu să mă vindece. De ce nu?!? De unde știți voi că nu e așa?!? 

   Îl citez acum pe Vlad, în dialogul scris ( deoarece nu puteam vorbi cu voce) care a urmat pe skype ulterior rugăciunii: „ Așa cum am spus: eu continui să mă rog, iar dacă Dumnezeu nu Ți se va descoperi în așa fel încât să ȘTII că El ți-a vorbit, te-a atins, atunci Dumnezeu nu există”. 

   Nu, dragă Vlad. Dumnezeu nu mi-a vorbit. Nu m-a atins. Este mai mult decât evident acest lucru, la o săptămână de atunci. Înseamnă asta automat că el nu există? Vlad, ca orice creștin care dorește răspunsuri de genul da/nu, și care vede lumea/biblia/religia doar în culorile alb și negru, este de părere că dacă eu nu m-am vindecat... sau dacă Dumnezeu nu mi se va descoperi personal într-un fel anume... înseamnă că nu există. Eu însă, culmea, sunt mai rezervat: mi se pare o prostie să concluzionez că Dumnezeu nu există doar pentru că nu mi s-a descoperit personal. Dumnezeu poate exista. Nimeni nu știe exact. Și nimeni serios și zdravăn la cap, fie ateu sau creștin, nu are vreo dovadă a existenței sau a nonexistenței sale. Dar chiar în cazul extrem de puțin probabil în care Dumnezeu există, el nu are însă nimic de-a face cu Dumnezeul bibliei. Nimic de-a face cu Dumnezeul predicat până la saturație de teologia creștină, tată al lui Isus Hristos, atât de drag predicat de la amvoane. Aceasta este poziția mea actuală, întărită nu numai de informațiile din diferite domenii pe care le-am acumulat în ultimii 5 ani din cărți de propagare a științei, ci și de ... iată... „experiențele mele personale cu Dumnezeu”. 

   Să mai adaug aici lungul de șir de studii științifice care au demonstrat că rugăciunea nu a produs efectele scontate pentru cei bolnavi ? Să mai adaug articole precum acesta      sau acesta ? Însuși Vlad recunoștea, de altfel, că nu are nicio explicație concretă a modului în care funcționează rugăciunea și că ea nu funcționează întotdeauna, așa cum s-ar aștepta... De acord. Dar atunci de ce mai este recomandată cu atâta înfrigurare de către creștini? De ce preoții sau pastorii care îi fac neîncetată reclamă nu spun ceva de genul „rugăciunea are efecte doar de la caz la caz” sau „ doar în situații excepționale”? De ce se dă de înțeles că rugăciunea este un mod sigur și eficient de comunicare cu Dumnezeu, când în realitate ( și sunt milioane nenumărate de exemple ca al meu ) lucrurile stau exact pe dos? De ce este vândută ca marfă de preț, când de fapt este doar iluzie și auto-amăgire?

   Ei bine, nu același lucru poate fi spus despre antibiotice, vaccinuri sau medicina alopată, despre știință în general,  dragi creștini. Indiferent că bolnavul crede sau nu crede în efectele acestora, ele funcționează întotdeauna! Ați auzit vreodată de vreun sceptic în efectivitatea antibioticelor, care totuși să le ia dar să fie în continuare bolnav? Nu există așa ceva! Și asta dintr-un motiv simplu: în spatele medicinei alopate este știință, nu credință. Sunt experimente și rezultate concrete, nu iluzii deșarte!

   Asta e ceea ce mă dezamăgește cel mai mult la creștini. Poți să le pui pe masă tone de dovezi, poți să le aduci sute de argumente care demontează în mod serios, metodologic, empiric, ceea ce susțin ei.... Degeaba. Toate acestea nu contează și nu vor conta niciodată pentru ei. Ci doar credința lor. „Încrederea în lucrurile care nu se văd”. Iar noi scepticii, suntem invitați să abandonăm antibioticele, să renunțăm la vaccinuri, să disprețuim medicina alopată. Și toate astea în schimbul a ce? A unui Dumnezeu care tace și nu face nimic, tocmai atunci când ai mai multă nevoie de el? A iluziei despre existența unei divinități care este atotputernică, atotiubitoare și atotștiutoare, dar care nu împiedică suferința cutremurătoare de pe Terra de mii/milioane de ani?!? Sorry... dacă mai era nevoie de o dovadă în plus pentru mine că Dumnezeu este doar o închipuire frumoasă, aceasta a venit acum. Și a venit nu doar din cărțile citite de mine ( și de care creștinii fug ca de cel necurat ), ci chiar din experiențele mele recente cu acest „ Dumnezeu”. A te încrede și a vorbi la nesfârșit cu o entitate care nu îți răspunde niciodată, nici măcar atunci când ai disperată nevoie de ea, nu înseamnă credință. Înseamnă pură nebunie. Sau.... ca să nu fiu chiar atât de dur... înseamnă copilărie. O copilărie care nu se mai termină niciodată...
   

13 comentarii:

  1. George, maniera în care ai prezentat această experiența m-a dezamăgit cumplit. O jumătate de adevăr este o minciună, motiv pentru care am fost de-a dreptul șocat să constat faptul că ai lăsat nespuse afirmații foarte importante (în contextul acestei discuții) pe care le-am făcut și de asemenea EVENIMENTE. Nu mă refer aici la interpretări (care sunt relative fiecărui punct de vedere), ci la fapte și cuvinte rostite.
    Mă voi limita aici să te citez într-un singur episod al experienței tale, aspect pe care l-ai lăsat afară din relatarea ta pe care ai început-o cam de la mijlocul cursului faptelor:
    ˝M-am sculat să mai fac o gargară, era ora 2 noaptea. Iar după aceea mi-am adus aminte de videoul tău cu moșulică care s-a vindecat instantaneu, ca urmare a rugăciunii. Am simțit dorința puternică de a încerca și eu același lucru, adică de a mă ruga, punându-l astfel la încercare pe Dumnezeu și puterea rugăciunii. ... Așa că puțin stânjenit de lipsa mea de antrenament în privința rugăciunii, m-am rugat totuși în toiul nopții, cu cea mai mare sinceritate posibilă ( sper că nu te îndoiești de asta ) ca el să-mi arate puterea sa, să-mi arate că sunt greșit cu necredința mea, și să se folosească de acest prilej pentru a-și dovedi nu numai existența, ci și bunătatea sa față de mine, față de om în general. Exact acestea au fost ideile principale a scurtei mele rugăciuni. O rugăciune atipică, fără ridicări în slavă și mulțumiri, dar sinceră. M-am dus la culcare, după ce am mai luat trei linguri de miere, și am fost destul de surprins să văd că NU MAI TUȘEAM DELOC... deși până atunci tusea nu-mi dăduse pace sub nicio formă. Au trecut 5 minute, apoi 10, apoi 30 minute... și nu mai tușeam deloc. Mi-am zis că acest eveniment poate că va avea darul de a mă schimba fundamental... în tot ceea ce cred și spun despre biblie, rugăciune și Dumnezeu de vreo 5 ani încoace. Părea că într-adevăr se întâmpla o minune cu mine, deși am zis să aștept până dimineața, desigur, ca să văd cum evoluează totul și a doua zi. Din păcate, după vreo 2 ore m-am trezit cu o tuse și mai groaznică decât înainte.˝
    Mă voi rezuma numai la acest exemplu. Sunt convins că-ți amintești și celelalte detalii ale dialogului nostru, foarte importante în contextul articolului tău, detalii pe care tu le-ai lăsat nespuse. Acesta este singurul mesaj pe care am să-l las aici, pe blogul tău.
    Peace!
    Vlad.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte adevărat ce spui. Nu am amintit în articol absolut toate detaliile „experienței mele” și toată discuția dintre noi, pentru ca să nu fac articolul prea lung și plictisitor. În plus, ceea ce ai redat tu acum în plus față de mine nu face decât să-l pună pe DUmnezeu și rugăciunea de vindecare într-o lumină și mai proastă. Și asta pentru că, iată... au fost două ( 2 !!!) încercări sincere de-ale mele de a testa iubirea lui Dumnezeu și puterea rugăciunii. Două! Dacă la prima nu mi-a răspuns... mi-am zis că nu s-a întâmplat nimic deoarece pe mine ca ateu Dumnezeu oricum nu mă mai ascultă. Dar iată că nu s-a intamplat nimic nici la a doua încercare...

    Nu înțeleg de ce ești dezamăgit. Că nu am scris eu cu lux de detalii conversația noastră? Nu asta era important! Ci rezultatul experienței mele/noastre. În loc de asta, ar trebui să fii sincer dezamăgit de dumnezeul tău. Și să-ți pui în mod serios semne de întrebare cu privire la tot ce crezi până acum. Ar trebui să fii dezamăgit că nu ne-a ascultat rugăciunea, nici mie, nici ție! Că atunci când a avut marea ocazie, si probabil ultima, ca să mi se dscopere... a tăcut mâlc și m-a lăsat să mă afund într-o necredință și mai mare ca până acum. De asta ar trebui să fii dezamăgit. Nu de faptul că nu am pomenit eu toate detaliile dialogului nostru.

    Vlad, de ce nu ești capabil să accepți bărbătește o înfrângere? De ce nu ești onest ca să vezi că nu există niciun Dumnezeu? Nu am fost noi doi sinceri? Nu l-am rugat noi doi sincer să ne dea un semn al existenței și iubirii sale? Și ptr faptul că el a ales tăcerea.. ca în miliarde de cazuri asemănătoare cu al meu.. tot eu sunt vinovat? Că n-am publicat toate detaliile? Important este că ce am scris... NU POȚI NEGA! NU AM MINȚIT CU NIMIC! Ai pretins și pretinzi că dumnezeu este un dumnezeu al iubirii, interesat de om.. iar realitatea ți-a demonstrat că nu e așa. E chiar așa greu să spui: băi frate... nu știu... nu înțeleg... nu stiu ce să mai cred despre dumnezeu... asta este. E chiar așa de greu să accepți că s-ar putea să nu fie cum crezi tu?

    Și ce înseamnă „ acesta este singurul mesaj pe care am să-l las aici, pe blogul tău?” Te-a jignit cineva cu ceva? Sau te deranjează enorm faptul că socotelile nu ti-au ieșit deloc așa cm ti-ai fi dorit? Dacă adevărul e de partea ta, adu dovezi! Dar nu te retrage de la masa discuțiilor în mod laș, doar ptr că nu-ți convine cum a ieșit experimentul.

    RăspundețiȘtergere
  3. George, mă uimești și mai mult! Eu ți-am spus foarte clar că sunt multe lucruri pe care NU LE ÎNȚELEG și pe care NU LE POT EXPLICA, mai ales când vine vorba despre experiența rugăciunii pentru vindecarea bolnavilor. Cum mă poți întreba: E chiar așa greu să spui: băi frate... nu știu... nu înțeleg...?!?
    Sunt uimit în continuare de faptul că afirmi că Dumnezeu nu ți-a răspuns, cu toate că a făcut-o, iar probabilitatea ca tusea să înceteze în mod aleatoriu exact după ce te-ai rugat, este vrednică de aruncat la gunoi. Despre posibilele motive pentru care în unele cazuri răspunsul este instantaneu, iar în altele întârzie, am discutat de asemenea, iar în contextul subiectului articolului tău erau foarte relevante, însă se vede că pentru tine relevante au fost numai cuvintele și ne-evenimentele care sugerează că nu există Dumnezeu sau că nu-L interesează soarta oamenilor. Nu știu care este motivul pentru care ai ales să prezinți totul astfel.
    Nu, nu mă simt jignit. Motivul pentru care am ales să nu continui acest dialog aici nu este nicidecum lașitatea (despre dovezi ale adevărurilor pe care le afirm am discutat în trecut mai multe detalii, dar pe care tu nu le amintești), ci ca să nu mă uimești și mai mult. Însă, așa cum ți-am mai spus, timpul va arăta care dintre cele două religii (evoluționismul și Creștinismul) naște animale și care naște oameni.

    RăspundețiȘtergere
  4. Păi mi-ai spus că nu poți înțelege și nu poți explica cum funcționează rugăciunea, dar în privat! Se pare că ptr că am făcut public lucrul ăsta, te-ai supărat pe mine. Altfel nu înțeleg. Atitudinea ta de la primul comentariu nu trădează nicidecum recunoașterea faptului că nu înțelegi și că nu poți explica! Ci încerci să dai vina pe mine că nu am publicat toate detaliile discuției noastre private, de parcă asta era important... nu rezultatul final al experimentului, care este unul negativ ptr tine.

    Cât despre asta: „ Sunt uimit în continuare de faptul că afirmi că Dumnezeu nu ți-a răspuns, cu toate că a făcut-o,”... chiar rămân fără cuvinte. Ce a făcut Dumnezeu? M-a vindecat ptr două ore, după care tusea a revenit iarăși? Asta numești tu intervenție divină? Și dacă mă vindeca de prima dată, mai avea vreun sens să apelez la tine a doua oară? Vlad, scuză-mă, dar cred că îți bați joc de mine. Cred că efectiv îți bați joc de intelectul meu... chiar nu știu ce să mai cred despre tine. În felul ăsta chiar nu mai poate continua dialogul.

    Crezi ce vrei despre mine și intențiile mele. Dar în corpul meu nu ești, ca să vezi cât de bine mă simt după „vindecarea divină”. Tot ceea ce demonstrezi prin aceste răspunsuri nu este umilință și sinceritate ( că nu știi și nu poți explica multe lucruri ) ci încăpățânare. Dai vina tot pe mine, deși este mai mult decât evident că dumnezeu a ales să nu asculte nici ruga mea, nici ruga ta. În felul ăsta... chiar că nu mai are rost discuția noastră. Peace!

    RăspundețiȘtergere
  5. Trebuie sa te rogi fierbinte sau cu lacrimi ca de sangre si sa fii si postit vreo 7 zile.

    Doar in acest caz, observado mai bine efectul rugaciunii. E ca efectul razelor gamma asupra anemonelor.(http://www.biletmaster.ro/ron/Production/410094/Efectul-razelor-gamma-asupra-anemonelor)

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga Martin Luther, desi nu te cunosc am avut o reactie cel putin ciudata la citirea acestui articol. Adica mi-au dat lacrimile. Da, am plâns... Am fost trista ca Dumnezeu nu a intervenit asa cum i-ai cerut. Mi te-am închipuit scuturat de tuse în plina insomnie si în asteptarea minunii care nu a venit. Ma întreb daca ai fost dezamagit sau ai zis "stiam eu ca asa va fi"... Dar si mai ciudat este faptul ca aceasta întâmplare nu a stirbit credinta mea în Dumnezeu. M-am suparat, i-am zis câteva lucruri de genul "cât Te costa sa-l vindeci", sau "sa fi fost eu, l-as fi vindecat instantaneu!"...dar nu am încetat sa cred în El. Cum eu am avut aceasta empatie pentru tine, un necunoscut, poate vei avea si tu pentru mine, o necunoscuta, si vei întelege ca, pe lânga câteva dezamagiri de talia celei povestite de tine si chiar si mai mari, am avut atâtea raspunsuri flagrante la rugaciuni ca mi-e imposibil sa ma dezic de credinta în El. Unele raspunsuri erau atât de putin probabile si atât de imposibil de atribuit hazardului încât dezamagirile ma fac doar sa plâng si sa ma uimesc DE CE nu a raspuns ! Ma cert, strig, Îl întreb, ma zbat... dupa care îmi amintesc acele foarte multe ocazii fericite unde sarea în ochi ca nu putea fi hazard... Si atunci, ce sa fac? Doar sa las bratele în jos si sa strig: "habar nu am cum lucrezi Tu, Doamne ! Nu am înteles nimic pâna acum din procedeurile Tale." iar daca cineva afirma ca întelege... este presomptuos. Si cu toate acestea, Eu cred în El si îl iubesc... Anatemizeaza-ma cât vrei, afuriseste-ma (desi ar fi pacat, fiindca eu mai pastrez acea solidaritate si înduiosare pentru tine) dar asta e! Nu stiu de ce nu ti-a raspuns! Si am mare necaz pe ... situatie, as fi vrut sa-ti raspunda. Cât despre prietenul tau... este nevinovat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc ptr cuvinte, și pentru empatie, dragă anonimă ( mi-ar place ca măcar să ne spui la sf. comentariului cum te cheamă totuși...). Înțeleg reacția ta. Aș fi avut-o și eu pe vremea când eram un creștin sincer, dacă aș fi citit astfel de rapoarte negative despre rugăciune. Aș fi spus ca și tine: „ Eh, și totuși mie uite că mi-a răspuns”... Te înțeleg perfect, așadar.

      Ceea ce a produs însă în mine transformarea radicală de la un creștinism radical ( de genul lui Vlad Ardeiaș ) la agnosticism ( nici nu mai știu acum dacă sunt ateu sau agnostic,,, și cred că nu are nici importanță eticheta pe care ți-o pui... important e că nu mai cred în Dumnezeul bibliei și al creștinismului ) nu au fost însă astfel de experiențe subiective cu rugăciunea ( ptr că recunosc că sunt subiective și s-ar putea să mă înșel... dacă Dumnezeu nu mi-a răspuns mie, repet, nu înseamnă musai că el nu există). Ceea ce mi-a provocat mie ruperea definitivă de creștinism a fost studiul serios al bibliei ( dintr-o postură istorico-critică, adică științifică), apoi studiul astronomiei și al geneticii. Parcurgând rând pe rând aceste studii, care s-au întins pe durata a 5-6 ani, am ajuns la următoarele concluzii:

      1. biblia nu este o carte inspirată de Dumnezeu, ci scrisă de oameni cu o mentalitate arhaică, antică, depășită total ptr omul modern al sec 21. Este o carte plină de contradicții, cu flagrante erori de ordin istoric ( doar un singur exemplu: cucerirea țării canaanului de către evrei nu a avut niciodată loc, iar exodul din Egipt de asemenea...), iar duhul sfânt nu joacă nici cel mai mic rol în alcătuirea canonului, ci doar episcopii catolici din evul mediu.

      2. teoria evoluției este cât se poate de adevărată. În virtutea acestui fapt dovedit dpdv științific, îmi este imposibil să mai cred în Dumnezeul descris de teologia creștină, acel dumnezeu care este interesat de om și care intervine în favoarea sa. Au existat în istoria vieții, pe lângă potopul biblic ( care este oricum o legendă antică și nimic mai mult ) 5 extincții universale care au ras de pe terra 75% din viețuitoare, și 20 de extincții locale, cu urmări devastatoare ptr ecosistemul planetei. Aceste extincții sunt de asemenea dovedite și super-dovedite. Ce să fac? Să închid ochii în fața dovezilor și să cred cî toate astea sunt minciuni ale oamenilor de știință, menite să submineze credința? Asta e o prostie, nu mai pot gândi în felul ăsta acum. Viața pe terra a însemnat de la începutul ei ( nu de la vreo ipotetic-legendară cădere în păcat a unor Adam și Eva care sunt de asemenea personaje legendare ) luptă pentru supraviețuire. Iar asta a presupus suferință și moarte. În cazul în care Dumnezeu se află în spatele procesului evolutiv ( mulți creștini culți din Europa și SUA susțin acest lucru, dar eu nu mai pot crede așa ceva ), atunci este evident că nu are absolut nimic de-a face cu dumnezeul iubirii, creator al bibliei. Evoluția și biblia nu se potrivesc, oricât ar încerca unii creștini devotați ( care au ajuns la concluzia că evoluția e adevărată )să le împace. Eu nu mai dansa și cu rațiunea, și cu credința. Nu merg împurenă pur si simplu.

      Ștergere
    2. 3. Studiul cosmosului, la nivel de amator, mi-a revelat faptul că suntem ca oameni incredibil de mici în raport cu universul. Comparația mea preferată este aceea că omul este ca un microb pe un bob de nisip de pe o plajă imensă cu miliarde nenumprate de alte boabe de nisip. Iar plaja este o singură galaxie, dar după cum știm există miliarde de alte galaxii în universul cunoscut, vizibil. Mai există și cel invizibil. Reunind toate aceste informații și fiind sincer cu mine însumi, am ajuns la concluzia că este o naivitate infinită să mai cred că un dumnezeu care ar fi creat această imensitate inredibilă i-ar mai putea păsa de un microb de pe o plajă... Este pur și simplu absurd.

      Acestea sunt motivele și argumentele serioase, așadar, care m-au îndepărtat de la credință. Povestea mea personală, cea cunoscută de prieteni, este foarte tragică dintr-un anume punct de vedere... extrem de dureros.. ptr care m-am rugat fierbinte, disperat... ani și ani la rând, implorându-l pe Dumnezeu să-mi facă dreptate. Dreptatea nu a venit nici până în ziua de azi... și știu că nu va veni niciodată, oricât de tare și stăruitor m-aș ruga.

      așadar... dragă creștină anonimă... cu tot respectul față de credința ta și persoana ta: nu mai pot crede în Dumnezeu deoarece am foarte multe motive și argumente că el ori nu există, ori este teribil de indiferent la marea suferință umană. Am și motive personale, subiective... dar destul de puternice... dar și argumente care nu țin de persoana mea, și care stau categoric împotriva credinței. Recunosc cinstit că ateismul nu are NIMIC de oferit omenirii, decât crudul adevăr că nu există niciun Dumnezeu interesat de om... și că creștinismul oferă în schimb speranță și confort psihic. Dar ȘTIU acum, mai mult ca oricând, că creștinsmul este putred, iar teologia creștină... bazată pe biblie... o minciună cap-coadă. Am fost sincer... m-a interesat doar adevărul... am vrut să-l știu cu orice preț. Iar prețul a fost acela că mi-am pierdut credința. Dacă vrei să nu-ți pierzi credința, NU CĂUTA ADEVĂRUL!!! Numai bine îți doresc.

      Ștergere
  7. Draga Martin Luther, tocmai am postat un raspuns dar... s-a pierdut...Încerc din nou caci mi se pare interesant de subliniat anumite aspecte. Înainte de toate, pentru ca dialogul sa fie placut sau cel putin corect, te asigur ca tonul comentariilor mele este prietenos si respectuos, nici urma de judecata, repros sau ironie. Asadar:" Ceea ce mi-a provocat mie ruperea definitivă de creștinism a fost studiul serios al bibliei ( dintr-o postură istorico-critică, adică științifică), apoi studiul astronomiei și al geneticii." Asa spui. Eu am crezut ca varii suferinte personale sunt radacina acestui înghet al credintei dar tu spui ca ratiunea, stiinta au semnat divortul definiv cu Divinul. Atunci cum este posibil ca o insignifianta încetare a tusei - oricât ar fi fost ea de suparatoare - sa fi sunat înmormântarea acestor teorii si sa dea tonul resuscitarii credintei? Oare studiul acela ardent de cinci ani cu dovezile lui zdrobitoare ar fi putut fi anulat de o simpla vindecare (pe care, daca voim , o putem atribui cu usurinta hazardului)?Tu ai spus ca ruperea era deja definitiva. Cum ai fi trecut tu peste genetica, astronomie, evolutie în câteva ore, doar pentru ca ai fi încetat sa tusesti? Vezi tu, Matin Luther ( în realitate, George, vad ca asa îti spun prietenii),e ceva aici... ceva nedefinit: ori convingerile tale agnostice nu sunt foarte înradacinate, ori mânia ta este mare împotriva acestui Dumnezeu care face "dupa capul Lui" si nu ne da posibilitatea sa întelegem de ce si cum... Nu-mi explic de ce eu, "mistica nediferentiata" cum îi place unui filozof sa eticheteze pe cei ce se roaga,ma simt miscata de revolta unui "împotrivitor" ca tine, dar chiar si cu lacrimi în ochi tot am gasit aceasta falie: convingerile tale solide s-ar fi clatinat (oare???) în fata a ceea ce numesti hazard când cineva îti povesteste o "experienta miraculoasa". Stii ce-ti doresc? Celebra fraza care i-a rasunat în minte lui Luther în timp ce urca scara lui Pilat. Te las sa ti-o amintesti.
    Carmen

    RăspundețiȘtergere
  8. Dragă Carmen, te asigur că și tonul comentariilor mele este prietenos și respectuos, chiar dacă uneori s-ar mai putea să-mi scape din inerție/ câte-un miligram de ironie ( uite, am făcut și o rimă cu ocazia asta ). Dar tu, ca o creștină adevărată, cu siguranță că mă veri ierta ptr ironia aia mică... nu-i așa?

    Trecând acum peste gluma de introducere... ai pus într=adevăr o întrebare foarte foarte bună și pertinentă. Chiar mi-ai plăcut la faza asta. Mă refer la întrebarea referitoare la conflictul dintre eventuala mea vindecare subită, care mi-ar fi dat de gândit în mod serios, și cunoștințele sau informațiile acumulate din cărțile/cursurile/seminariile pe care le-am citit/absolvit până acum referitoare la evolutie si univers. Ei bine, care variantă de răspuns o vrei? Cea scurtă sau cea lungă? Hai să ți-o dau pe cea scurtă, ca să nu te plictisesc ( pe cea lungă ți-aș putea-o da într-un email, dacă ești de acord. Emailul meu este grg75ro@yahoo.com. Dacă vrei să stăm de vorbă, cu plăcere..): NU ȘTIU!!! Chiar nu știu ce aș fi făcut în continuare, și EXACT acestea sunt gândurile cu care am adormit după prima mea rugăciune ( fără Vlad ; ptr detalii... din nou.. mă poti aborda in privat ). Aș fi intrat probabil într-o nebuloasă și mai mare, deoarece nu pot să arunc la gunoi pur și simplu tot ce am citit și înțeles pana acum. Dar cu siguranță că aș fi fost mult mai rezervat vis-a vis de lipsa implicării sau intervenției divine ( prin astfel de minuni ) în viața muritorilor. Cert este că o vindecare subită, completă, autentică.. ar fi însemnat un miracol deoarece aici nu era vorba de o simplă tuse, ci despre o laringită acută, adică o acumulare de bacterii pe laringe care provoca reacția adversă, supărătoare, a unei tuse interminabile și enervante. Mi-au trebuit 10 zile de antibiotice ca să bacteriile din laringe să fie ucise de antibiotic. Dacă Dumnezeu ar fi făcut asta într-o clipă, fii sigur că nu mai eram atât de vehement în multe din afirmațiile mele în ceea ce-l privește. Faptul că nu a făcut nimic îmi dă tot dreptul ca să fiu în continuare vehement ( deși nu batjocoritor) în opiniile mele. Sper că mă înțelegi..

    RăspundețiȘtergere
  9. „ Eu am crezut ca varii suferinte personale sunt radacina acestui înghet al credintei”

    ... vezi tu? Îngăduie-mi te rog puțină muștruluială. Așa sunteți voi creștinii: voi credeți ceva MAI ÎNAINTE de a cerceta acel ceva ca să vedeți dacă este adevărat sau nu. Iar asta în toate aspectele și temele: și cu privire la unul ca mine care a renunțat la credință, și cu privire la ... evoluție, să zicem. Nici colo, nici colo, nu te-ai informat concret, serios, de la prima mână, ca să vezi cum stă treaba în realitate. Doar așa CREZI. Așa îți spune intuiția ta feminină ( stai liniștită, și bărbații creștini cred multe despre mine fără să fi stat de vorbă cu mine...) Dar dragă Carmen, nu întotdeauna ceea ce crezi despre cineva sau despre ceva anume este și adevărat. Nu?!?

    ... Ei bine, eu te asigur acum personal, de la primă mână: au existat și există într-adevăr grave suferințe personale, o nedreptate strigătoare la cer care mi se face de peste 8 ani și care este comisă împotriva mea chiar de către creștini declarați, și nedreptate pe care alți creștini o cunosc foarte bine, dar nu doresc sub nicio formă s-o îndrepte în niciun fel. Deh, corb la corb nu-și scoate ochiul, nu-i așa? Eu sunt „ateu”, îi doare fix în paișpe de suferința mea...
    Dar să revenim: aceste suferințe personale m-au determinat acum 6 ani, e adevărat... să încep căutarea ADEVĂRATĂ ȘI SERIOASĂ după Dumnezeu și după adevăr în general, ptr că mi-am dat seama că nu era deloc corect din partea lui să nu facă absolut nimic contra acestei nedreptăți strigătoare la cer. Acele suferințe au fost deci declanșatorul unei revolutii intelectuale în ceea ce mă privește. Mi-am dat seama cu uimire că până în 2010 nu citisem decât literatură creștină, și biblia ( bine, pe lângă romanele lui Jules Verne și alte romane în vremea liceului..). Fusesem informat dintr-o singură sursă despre Dumnezeu, viață, oameni, etc... Am considerat atunci, în 2010, că sosise în sfârșit vremea maturității mele intelectuale. Că nu era corect și onest ca să nu CERCETEZ, să nu studiez, să nu aprofudez și argumentele taberei ceilalte. Numai că atenție: atunci când m-am apucat să citesc... nu am început nici cu cărți de atei neapărat... și nici atât cu evoluția. Ci cu universul, știința în general. Studiul geneticii și al evolutiei a venit abia la urmă, de doi ani incoace.

    Ei bine, pe măsură ce citeam, pe măsură ce intelegeam argumentele din acele cărți, mă transformam eu însumi. Nu mai eram cel neinformat de dinainte. Mă înțelegi... ?!? de aici încolo... Pierderea credinței nu a mai fost decât o chestiune de timp. Dacă este ceva vinovat ptr că mi-am pierdut credința în biblie și Dumnezeu... acel ceva este tocmai DRAGOSTEA MEA PTR ADEVĂR, oricare ar fi acel adevăr! Am fost sincer, înțelegi? Nu m-a interesat în primul rând o relație cu Isus. M-a interesat în primul rând să cunosc adevărul despre acel Isus, din partea unor oameni care au studiat 30-40 de ani din viața lor despre Iisus din Nazaret, de ex. Nu numai au citit din biblie despre el și au crezut orbește ce scrie acolo. Și tot așa... Eu cred dspre mine că am fost prea sincer. De fapt sunt sigur, și crede-mă că îmi cântăresc foarte bine cuvintele, sinceritatea este cel mai mare defect al meu ca persoană. Dacă m-ar fi durut în ... contrabas de adevăr, dacă n-aș fi fost un om al naibii de curios, pus pe citit și studiat ca un nebun ani de zile.. nu aș fi ajuns aici. Aș fi poate și acum ca Vlad Ardeiaș, cu familie și tot ce trebuie la casa omului. Dar mie mi-a plăcut întotdeauna adevărul și nu am vrut să fac nici cel mai mic compromis în acest sens. Ăsta sunt eu...

    RăspundețiȘtergere
  10. „ ori mânia ta este mare împotriva acestui Dumnezeu care face "dupa capul Lui" si nu ne da posibilitatea sa întelegem de ce si cum...”

    Din nou, te înșeli. Dacă am reușit cumva să-ți captez atenția ta până acum, te rog să înțelegi și să mă crezi pe cuvânt că nu sunt mânios pe Dumnezeu. Nu sunt un „împotrivitor” sau un batjocoritor al lui Dumnezeu. Nu te lua după aparențe. Ele înșeală ÎNTOTDEAUNA. Și mai ales nu te lua după creștinii care mă „cunosc”... Ăia înșeală prin definiție :-))). Îți pot jura ( așa cum poate jura un sceptic :-) ) că nu am fost niciodată mânios pe Dumnezeu în toți acești 8 ani, de când mi se face o mare nedreptate. N-am avut timp ptr asta. Am avut întrebări, durere, dileme, zbucium. Dar mânie față de el nu am avut niciodată. Nu am nici acum. Ar fi stupid din partea mea ca pe de-o parte să spun că nu cred în el, iar pe de altă parte să fiu mânios pe el, nu-i așa?

    Însă eu am la rândul meu o întrebare ptr tine. Din moment ce recunoști că „ Dumnezeu face după capul lui” lucrurile, și din moment ce recunoști că nu e un șablon exact, un mecanism cunoscut... după care funcționează nici rugăciunea, nici intervenția lui în lumea noastră... și care ne-ar da tuturor șansa ca să credem în el... de ce mai pretinde din partea noastră credință necondiționată, iubire necodnitționată, ascultare neconditionată, rugăciune stăruitoare? Nu ți se pare foarte freaky ca să pretindă din partea noastră credință, dar în schimb el să rămână constant în anonimat? Ascuns, misterios, intangibil, transcendent realității noastre, dar să aibă tupeul să-l iubim?!? Tu așa te porți cu copiii tăi? Așa ai face? Iar dacă nu ai răspunde cererilor lor, durerilor lor, nevoilor lor... dacă ai locui departe de ei și nu ai avea niciun contact REAL cu ei, ani și ani de zile... te-ai mai putea numi o mamă bună dacă ai pretinde în schimb de la ei să te iubească? Nu ar fi absurd? Și de ce acest lucru ar fi grotesc și absurd între părinți și copii muritori, dar nu ar fi valabil și în sensul mai larg - tată ceresc/ oameni? Nu știu.. eu rămân stupefiat să văd cum nu realizați voi ca creștini chestii atât de simple, o logică atât de simplă ca asta. Dați vina imediat pe Satana, de parcă Satana ar fi vreun alt zeu atotputernic sau egal în putere cu dumnezeu, nu tot o creatură a acestuia. Care tată sănătos la cap ar permite fiului mai mare să-i chinuie ani și ani de zile pe frații lui mai mici, dar să nu ia niciun fel de măsură contra copilului mai mare, ba furia sa să se îndrepte tot împotriva acelor copii care sunt torturați ... din motiv că ei nu (mai) cred că el este un tată iubitor? Care tată ar face ceva? Răspunsul incredibil al teologiei creștine, pe care creștinii îl acceptă cu o seninătate dezarmantă, ca și cum totul ar fi ok este: DUMNEZEU!!! Dumnezeu îl lasă pe diavol ca să ne chinuie, de 6000 ani, dar totuși el ne iubește. ne iubește! Și tot noi, scepticii, suntem vinovați că nu putem să credem o astfel de prostie? Well... cu rușine o spun: rămân uimit că am fost în stare să cred așa ceva, 30 și ceva de ani de zile... fără ca să mi se pară ceva aberant. Unii se mai maturizează între timp...iar alții vor să rămână toată viața copii, crezând în povești frumoase cu moș crăciun.

    off.. am scris mult... ptr că multe aș avea de spus...
    dar apropo de încheierea ta nostimă cu Martin Luther „în timp ce urca pe scara lui Pilat”. În primul rând, treaba cu urcatul pe scara aia e un alt mit creștin. Informează-te, te rog, pe wikipedia despre asta. ML și-a adus aminte și a rostit acel verset într-un cu totul alt context, care nu are nimic de-a face cu vreo scară a lui Pilat. În al doilea rând, ca să închei și eu în aceeași notă, te rog să-ți aduci aminte ce i-a zis împăratul Agripa lui Pavel, când Pavel era în lanțuri înaintea lui și a lui Festus. Aceleași vorbe ți le spun și eu ție. George.

    RăspundețiȘtergere
  11. mai fake ML, minți mult, foarte mult! fara nici o excepție oamenii care mint te invaluie cu o mie de cuvinte atunci cand se eschivează de la raspunsurile datorate unor întrebări și afirmații concrete. de unde stiu ca minți mult? simplu: știu să recunosc un mincinos pentru ca eu am fost unul. se pare ca nici tu nu mai ești sigur pe cine minți : pe noi sau pe tine!? nu fac afirmațiile ăstea dure ca sa te ranesc, sau sa trezesc in tine vreun spirit onest, sau in nici un caz sa te trezești si sa revii in "sânul bisericii". nu. pur si simplu vreau ca altii (nu cei ca mine versați in ale deceptiei) sa cearna bine ceea ce citesc. vreau ca aceia, inteligențe sincere ce au ajuns la anii întrebărilor, sa nu se piarda in cuvinte poleite: oare a zis Dumnezeu?
    nu fac parte din cei care cred in iadul vesnic, nici iadul postmileniu.
    nu cred ca Moise a inteles el puterea Creatoare a lui Dumnezeu si si a explicat el stintific cum sa intamplat inceputul pământului.
    cred într-un Dumnezeu strain de tot ce-i violent dar care pedepseste la final pacatul si pe oamenii iubitori de pacat prin retragerea vieții de la ei. simplu. click.
    si mai sti ceva: religia naste monștri! tu ești un caz elocvent. nu sunt monstrii doar cei care pleaca in razpoi sa taie necrestini. SUNT MONȘTRI NĂSCUȚI IN MOCIRLA RELIGIEI SI CEI CARE TAIE CU SABIA VERBULUI CRESTINUL SINCER CAT SI PE CEL VICIAT!
    scuza-mi scrisul fara diacritice sau alte greșeli gramaticale(sper ca sintaxa este in regula:) am scris de pe smart

    RăspundețiȘtergere