Rugăciunea - experienţe personale ( v )

           Cazul 3 este o experienţă care mi-a marcat profund viaţa spirituală. Una care nu are de-a face cu lucruri mărunte(lăzi de bere, portmonee, şi blocări de roţi, deşi şi alea sunt frapante pentru cine le trăieşte)ci cu viaţa/moartea unei fiinţe umane.

       Se întâmpla tot în Spania în anul  2004. Luasem hotărârea ca în afară de rutinarul servici-acasă să fac ceva şi pentru Dumnezeu... mai bine zis pentru semeni. Aşa că m-am înscris la o agenţie de ajutorare a bătrânilor şi o dată pe săptămână( de obicei sâmbăta) mă duceam să vizitez o batrânică singură. Nu ţineam să-i vorbesc neapărat despre credinţă, Isus...etc, şi cu atât mai puţin despre credinţa adventistă. Doar să îi fiu companie o oră pe săptămână. Să aibă pe cineva cu care să poată vorbi, pentru că nu avea pe nimeni.
      Şi azi aşa, sâmbăta viitoare la fel, până când într-o zi vine în vizită la ea vecina de peste drum. Era o doamnă la 60 şi ceva de ani. Tot vorbind noi, aflu că mama ei în vârstă 96 de ani era grav bolnavă de 12 ani. Suferea cumplit şi nimeni nu putuse să-i aline suferinţa(interesantă coincidenţa cu femeia cu scurgerea de sânge, tot de 12 ani parcă)...
      M-am dus peste drum să o văd. Ce am văzut m-a mişcat profund. Stătea întinsă pe spate, cu mănuşi în mână ca să nu se scarpine(deşi afară erau peste 30 de grade). Avea tot corpul plin de bube enorme şi pline de puroi, carne vie, îmi venea să vomit din cauza priveliştei...şi gemea tot timpul "vreau să mor...vreau să mor..." Era parcă o scenă decupată din iad. Mi-a venit gândul să o întreb pe doamna de 60 de ani, fata ei, dacă vrea să ne rugăm...dar am preferat să fac altceva. Am întrebat-o dacă crede că Dumnezeu poate face o minune. Mi-a răspuns ca şi leprosul din evanghelii: "nu ştiu ce să zic...Da, cred...dar nu ştiu ce să zic." 
       Eu i-am răspuns ceva ce a şocat-o poate. I-am spus că mie mi-a ascultat Dumnezeu toate rugăciunile până atunci şi că am încredere că mă va asculta şi de-atunci încolo, dacă nu-I cer ceva aiurea. Însă acum era vorba despre o viaţă de om, şi asta nu e ..."aiurea"... Mi-a dat consimţământul ei şi am avertizat-o din start că nu ştiu cum va răspunde Dumnezeu, dar că ştiu că o va face într-un fel. Şi am întrebat-o aşa, mai cu jumătate de gură: "dacă i s-ar scurta suferinţa asta cumplită şi ar muri, v-aţi supăra pe Dumnezeu? Iar ea mi-a răspuns cu un susur prelung: "aş fi tare uşurată...căci nici eu nu mai pot."
       Zis şi făcut. Acum însă mă loveam de o problemă cu care nu mă mai confruntasem până atunci...Ce să-i cer lui Dumnezeu? Moartea unei persoane, fie şi pentru alinarea suferinţei unei familii întregi? Am început să mă rog împreună cu soţia ca Dumnezeu să facă cum crede El că e mai bine, numai să scurteze într-un fel acea suferinţă groaznică. Azi, mâine, poimâine...nimic. A trecut o săptămână, a venit a doua. Nimic. Aşa că îi spun soţiei că ar fi bine să alegem o zi din săptămână să şi postim pentru femeia respectivă. Am ales să postim împreună marţea, deşi munceam amândoi din greu. Seara când am ajuns acasă am hotărât să mă rog cu soţia pentru ultima dată pentru femeie. "Doar n-om fi noi mai miloşi decât Dumnezeu", cam aşa ceva i-am zis. Iar ea a fost de acord.
      Până sâmbăta urmatoare când m-am dus din nou la băbuţa mea, nici nu mi-am mai adus aminte de femeia de 96 de ani. Dar sâmbăta când am vizitat-o din nou, care credeţi că a fost primul lucru care mi l-a spus?: "A murit vecina, în sfârşit". Eu am întrebat-o când, şi nu mică mi-a fost mirarea când am auzit că... marţi seara, tocmai la ora când eu cu soţia făcusem ultima rugăciune pentru ea şi încheierea zilei de post. 
     Desigur, scepticii vor spune că moartea băbuţei a fost o pură coincidenţă. Oricum era şi-aşa prea bătrână. Întrebarea mea este de ce a murit exact în ziua de marţi, în ziua în care noi am postit şi la ora la care noi ne rugam?!? Şi cum se face că a murit exact atunci, după ce suferise cumplit timp de 12 (doisprezece) ani? Simple coincidenţe sau puterea lui Dumnezeu?

  ( va urma)