marți, 14 mai 2013

Viața ca superla(xa)tiv




   
     A trecut doar un an de zile de când scriam un articol legat de o gafă memorabilă a unui pastor adventist ploieștean de la Speranța TV. Criticam atunci în mod dur nu pe omul Liviu Dumitrașcu ( cui dintre noi nu ni se întâmplă să facem gafe mai mari sau mai mici ?), ci balta morală plină de pești morți în care se zbate nu numai acel pseudo-post de televiziune, ci adventismul românesc ( și nu numai ) în ansamblul său. Și iată că la doar un an de-atunci, un alt mare scandal cutremură de data asta nu numai redacția acelei televiziuni, ci toată suflarea adventistă română: divorțul cu cântec (lugubru) al starului media AZS Cornel Dărvășan.
   
     Ca unul care am trecut personal prin furcile caudine ale unui astfel de eveniment dureros, doresc să mă debarasez din start de can-can-ul bolnăvicios care se pune în funcțiune în urma unui astfel de cutremur. Știu din proprie amară experiență că turma adventă adoră să mănânce ceva urât mirositor în astfel de situații și chiar se delectează cu zvonurile de fel și chip care încep să înflorească pe la toate colțurile . Nu sunt dispus de aceea să dau nici măcar doi bani pe informațiile despre presupusele legături extraconjugale ale lui Cornel și cadânei sale, și nici să fac din tragedia unor oameni ( mai ales a unor copii nevinovați ) un subiect de interes pe blogul meu, sporindu-mi ratingul cu 1000%, așa cum se întâmplă de exemplu pe Adventomania. Îmi e lehamite nu numai de adventism, ci și de caterinca specific românească . Am cunoscut lupii pe propria-mi piele acum 5 ani, și știu bine cât de nesătui sunt de sânge și de ce imaginație debordantă sunt capabili în astfel de ocazii.

    Cu toate acestea, nu pot să pierd ocazia de a aduce în atenția cititorilor mei adevărata problemă în discuție, pe care o consider sursa autenticăd a puroiului de neoprit care amenință de la un an la altul să dinamiteze nu numai destinele a cinci oameni în particular, ci biserica adventistă în general. Constat cu amărăciune patosul cu care se discută pe Facebook sau pe diverse bloguri AZS doar despre efectele acestei probleme, în timp ce rădăcinile ei rămân ascunse privirilor sau înțelegerii publicului larg. Și nu mi se pare deloc inteligent să discuți zile în șir unde trebuie ascuns sau ce trebuie făcut cu gunoiul din ograda adventă în astfel de situații, în timp ce nimeni nu se întreabă care este de fapt sursa acestui gunoi

     Cititorii mai vechi ai acestui blog știu de mult timp ceea ce cred eu că reprezintă adevărata drăcovenie, generatoare de gunoi pe bandă rulantă în orice sistem bisericesc: RELIGIA. Am prezentat de-a lungul a peste doi ani de zile, cu argumente teologice dar mai ales istorice, cât de departe este „ creștinismul ” instituționalizat de astăzi de cel timpuriu, apostolic, nemaivorbind despre cât de departe este de Hristos. Am încercat să arăt oamenilor cât de aberantă este conceptul „ zeciuielii pentru Dumnezeu ” la 2000 de ani după cruce. Am scris pe larg despre efectele dăunătoare moral ale instituției pastorale, ale amvonului, ale atmosferei „sacre” de dinaintea și de după serviciile divine, despre bagatelizarea sau denaturarea totală a sfintei cine și botezului biblic, despre aberația hirotonosirii clerului, despre diferența păgână care se face în toate bisericile „creștine”, cel puțin la nivel mental, între laici și cler. 

   Am scris zeci de articole despre misticismul și prostia strigătoare la cer care se ascund în spatele riturilor și regulilor bisericești, despre fascinația nebună pe care o are turma adventă ( și nu numai ) pentru „liderul harismatic ” care vorbește elocvent și e îmbrăcat la patru ace. Am spus clar că nu Dumnezeu este cel care se află în spatele alegerilor de orice fel din biserică( fie biserică locală, fie conferință generală ), ci doar planuri și ambiții pur omenești-drăcești. Am încercat să arăt, așa cum am putut de aproape trei ani încoace … că problema gravă nu o constituie individul, ci sistemul care sugrumă din toate punctele de vedere individul!

   Degeaba. Multe dintre încercările mele au fost etichetate drept „frustrări personale”, iar critica mea ascuțită la adresa sistemului fanariot, corupt și laș a fost confundată de fiecare dată cu „ un limbaj execrabil ” la adresa oamenilor. Și asta în timp ce realitatea de pe teren arată un adevăr mare cât casa pentru creștinismul de duzină de ziua a șaptea: Împăratul adventist e gol ! Și nu e gol de ieri, de azi, ci gol de peste 120 de ani…sau probabil chiar de mai devreme, de când era încă în fașele teologice ude ale nașterii sale. 

   Replica legată de tragedia lui Cornel și a familiei sale, care se repetă ca o mantra pe Facebook sau pe bloguri în aceste zile este următoarea: „ nu trebuie să privim la oameni, ci la Hristos. El e singurul care nu ne dezamăgește”. Puțin pricep sărmanele oi adventiste spălate la creier o viață întreagă cu biblia și scrierile EGW că , deși zicala conține într-ânsa cel mai mare adevăr, ele fac exact altceva decât ceea ce spun. 

     Pentru că, nu-i așa, ce altceva faci atunci când asculți mai mult sau mai puțin extaziat evanghelizări bombastice ale unor staruri media-Tv, gen Cornel Dărvășan, Iacob Coman sau Lucian Cristescu? Ce altceva faci atunci când te instalezi mut în fața amvonului ( situat și-așa la o înălțime amețitoare față de tine, un laic prăpădit)  și asculți predici fără să le analizezi critic? Ce altceva faci atunci când deschizi televizorul sau internetul cu prea-cuvioasă atitudine victoriană de secol XIX, ascultând vrăjit „Viața la superlativ”?!? Ce altceva faci atunci când participi într-o adunare administrativă mai lungă decât un film de groază de Hollywood ( cu diferența că ăla e imaginar, iar ceea ce trăiești tu e real )ca să votezi pentru niște … oameni? Sau ce altceva faci atunci când crezi copilărește că Dumnezeu te primește în „ biserica Sa ” doar dacă accepți … 28 de puncte de doctrină redactate și votate tot de … oameni?!? În toate aceste activități „ spirituale ” adânc înrădăcinate în conștiința adventistului de rând, tu nu faci altceva decât să privești la oameni. Iar consecința cât se poate de logică este că atunci când acei oameni pe care îi adori calcă în străchini, credința ta începe să șchioapete de asemenea. 

    Poate exista o orbire mai mare decât aceea de a spune că nu te interesează ce fac oamenii, și cu toate astea le dai zecimea ta în mod mecanic, spălat la creier de aceeași mafioți care apoi, fără ca să știi, o cheltuie pe Apple-uri, chirii , vizite „evanghelistice” în străinătate, iar nu de puține ori pe mofturile amantelor lor? Poate exista tâmpenie mai mare decât aceea de a spune că mântuirea ta depinde de apartenența la o biserică organizată, în timp ce Hristosul invocat de tine nu avea absolut nimic de-a face cu sistemul religios al epocii lui? 

     Isus n-a mântuit niciodată pe nimeni doar pentru că vorbea în fața mulțimilor. Ascultarea în sine a unei predici nu e niciun act spiritual, iar mersul săptămânal  la sinagogă cu atât mai puțin. Mântuirea poate fi accesibilă oricui, atât în interiorul, dar mai ales în afara religiei. Și are de-a face cu gesturile mici, anonime, cu empatia, cu compasiunea, cu paharul cu apă rece oferit celui însetat. Aia e adevărata religie, în timp ce mersul la biserică e de prea multe ori circ și un car de nervi. Circ de prost gust, din moment ce împricinatului principal i se oferă aplauze și flori, dacă e star TV, sau excludere fără drept de apel și denigrare, dacă e un anonim vinovat de gândire independentă de biserică. 

    Din câte pot constata, reacțiile mafioților din stafful tehnic al uniunii AZS române sunt exact cele la care mă așteptam după celebrul videocirc de la Excelsis
- au suprimat emisiunea „ Viața la superlativ ”.
- au șters videoul buclucaș cu „ spășitul” CD( deși băieții deștepți l-au descărcat la timp în calculatoarele personale )
-  păstrează deocamdată o tăcere de mormânt, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat sub soare.
    Păi lămuriți-vă „ fraților ”, ca să pricepem și noi ăștia proștii: ori îl aplaudați și muriți cu el de gât, ori îl aruncați cât colo ca pe-o măsea stricată, cum ați făcut și cu Lăiu. 

     Din nou, accentul meu nu cade pe vreo Ana Cosânzeana aducătoare de ispite, nici pe adulter, nici chiar pe divorț. Cine-i condamnă pe Cornel și presupusa lui amantă pentru curvie, nu știe ce face.  Toți facem greșeli cumplite, alegeri neinspirate, nedreptăți mai mari sau mai mici. Dar nu toți suntem însă PLĂTIȚI din banii văduvei și bătrânilor (care au și-așa o pensie mizerabilă) ca să „instigăm”  „ poporul ales ” la o înălțime pentru care noi înșine suntem, iată, prea mici. Nu toți luăm alura aceea sfântă de „unși ai Domnului ”, prin mâinile cărora e musai să curgă binecuvântările cerului la fiecare naștere sau la fiecare nuntă. Și nu toți ne bucurăm de ratinguri colosale pe sticlă, după care ne grăbim să ne dezbrăcăm de haina de pastor în 12 minute. 

     Știu însă că nimic nu se va schimba sub soare. Chiar dacă povestea „ Cornel Dărvășan ” se va transforma încet-încet într-o amintire dureroasă pentru mulți, și chiar dacă cu siguranță vor mai apare alte cazuri de nedreptate sau murdărie strigătoare la cer în care liderii AZS să aibă protagonismul, oile adventiste ( și orice fel de alte -iste ) tot oi vor rămâne. Cu toate acestea, am speranța că unii se vor trezi cu chiu cu vai din cumplita manipulare în care și-au trăit toată viața. Vor vedea imensa discrepanță dintre vorbele mieroase ale pastorilor lor și faptele acestora din urmă. Vor mirosi că ceva putred e în Danemarca. Vor înțelege că amploarea catastrofei e cu mult mai mare decât au îndrăznit să creadă vreodată. Vor pricepe în sfârșit că Dumnezeul adevărat chiar nu are nimic de-a face cu biserica lor. Ei bine, pentru cei care încep deja să nu mai suporte constiparea din intestinul gros al religiei lor, sper din toată inima ca „viața la superlativ ” să li se transforme încet, dar sigur, în mult mai sănătosul „ viața ca superlaxativ ”. Vă asigur, viața ne învață mai multe decât un milion de emisiuni și predici la un loc.

   Și doar după ce vor elimina odată „ superlativele” acelea care i-au făcut să se screme până acum sabat de sabat, doar atunci vor putea și ei să dea de viața și odihna adevărată. Da, viață din belșug, 7 zile din 7, și nu doar una pe săptămână. O viață în care nu mai trebuie să ții speech-uri penibile preocupându-te de imaginea ta, nici să culegi aplauze omenești și nici să porți răspunderi la care nu Dumnezeu te-a chemat. O viață liniștită, pur și simplu, doar tu cu familia ta și Dumnezeu. Că ce e mult… iată… pute întotdeauna. 

    

28 de comentarii:

  1. icsicsics: excelent, martin!

    RăspundețiȘtergere
  2. azs-sist zapacit.16 mai 2013 la 11:37

    Adica ne indemni la rebeliune si parasirea bazs?in fond biserica si politica sunt doua curve ,doar ca una se simte mireasa.!HOTARAT DIVORTEZ..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îndemn la părăsirea a tot ceea ce e omenesc, și la găsirea adevăratelor esențe. Dacă tu crezi că esența este BAZS, atunci nu o părăsi! Dar dacă ai îndoieli, atunci acționează ca atare!

      Ștergere
  3. Biserica asa slaba si pacatoasa este instrumentul prin care Dumnezeu isi va termina lucrarea pe pamant,inainte de revenirea Sa.Ca sunt pastori si persoane de rand care nu traiesc in conformitate cu ,Cuvantul lui Dumnezeu,vor raspunde in ziua judecatii....cum spune biblia ca Dragostea celor mai multi se va raci in timpul din urma..si doar ramasita va fi mantuita!!!..asa ca incercati sa slujiti lui Dumnezeu si lasati judecata in mana Sa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți recomand să citești „ Aceasta este biserica ” de A.T. Jones ca să-ți schimbi percepțiile greșite despre care sau cine este biserica lui DUmnezeu. Este cartea care pe mine m-a schimbat și mi-a oferit o mare eliberare de jugul religiei.

      Ștergere
    2. daca ai fi inteles ceva din cartea aia si ai fi fost intr-adevar eliberat de jugul religiei precum afirmi, nu te-ar mai fi preocupat in ziua de azi cazul darvasan.

      Ștergere
  4. Nu inteleg de ce e atata ipocrizie nu numai in randul pastorilor si al preotilor, dar si in randul oamenilor de rand. E o melodie care imi place foarte mult, se numeste "Blind Faith" (Dream Theater), o parte din versuri suna asa: "Isn't it time we care and lose the hate/Understand our fears?". Chiar asa, cand vom incerca sa ne intelegem unii pe altii?!

    RăspundețiȘtergere
  5. Domnule Luther.
    Se vede clar ca sunteti frustrat si dezamagit pentru ca ati fost exclus.
    In ceea ce ati expus in acest articol exista si adevaruri de care si eu m-am lovit.
    Mai cunosc astfel de persoane care, dupa ce au dost excluse din diverse motive, s-au intors impotriva si au inceput sa arunce cu noroi.
    Apoi au exploatat orice indiciu sau intamplare negativa ca sa-si intareasca ideea ca au dreptate si ca a fost o gresala sa fie membri in aceasta biserica.
    Trebuie sa intelegeti ca biserica nu e facuta din sfinti insa ei exista si sunt printre noi chiar in biserica. Trebuie doar sa-i cauti bine.
    Din fericire pentru biserica mea, pastorul nostru nu este unul dintre cei "corupti".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta ai înțeles tu din tot articolul? Că dau vina pe pastori?

      Ștergere
    2. "in acest articol exista si adevaruri de care si eu m-am lovit."
      Nu agreez nici eu pe pastori care umbla cu masini scumpe si ultimele racnete de iFoane, iPaduri si Macuri sau alte gadgeturi scumpe iar ca idee generala sunt incurajat sa fiu modest, neextravagant, cumpatat etc.
      Deci am si eu nemultumiri.
      Scuze de ofensa.

      Ștergere
    3. Dle martin, imi pare mie sau ce spui este doar un strigat de suparare pe cineva si de fapt te superi ca magarul pe sat? Esti penibil si nu spui nimic inteligent, pentru ca oamenii inteligenti, nu striga in gura mare ca sa faca circ si sa denigreze alti oameni. Ei discuta civilizat in spatii restranse. Te sfatui, daca ai ceva cu cineva te poti duce sa ii spui, dar inainte, vezi care ti-e problema cu tine insuti. Dumnezeu nu ne omoara pe toti pentru unul singur si sa stii ca nu ne intereseaza pe toti ca divorteaza Darvasan. Problema lui. Daca era si el inteligent, nu declara in biserica treaba asta. Rufele se spala in casa nu in public. Este problema fiecaruia ce facem cu vietile noastre, inutil sa discutam despre unul si altul si sa ne dam cu parerea cand nu stim de fapt ce a foost in viata si casa omului. Simplu sa dai cu piatra, mai greu sa aperi si sa te pui in fata pietrei pt a salva pe cel vizat. Deci, linistestete. Viata e frumoasa si toata nebunia asta a dumitale nu face decat sa aduni mai multe bile negre in fata Domnului. Nu iti convine de biserica, stai deoaparte si vezi de treaba dumitale, gaseste-ti altceva si bucura-te de tot ce iti ofera viata. Nu deveni mai penibil decat esti . Domnul cu tine!

      Ștergere
  6. cineva care e in stare sa dezbata pe x bloguri aceeasi tema, adica mizeria cazului Darvasan, in realitate are o problema imensa cu sine insusi. comportamentul asta e tipic oamenilor care nu reusesc sa faca pace cu ei insisi.

    RăspundețiȘtergere
  7. "Circ de prost gust, din moment ce împricinatului principal i se oferă aplauze și flori, dacă e star TV, sau excludere fără drept de apel și denigrare, dacă e un anonim vinovat de gândire independentă de biserică. "

    ------
    Un om intreg la cerebel si cu bun simt, cand da de un circ de prost gust, trece mai departe fara sa se implice. Daca ala e un circ de prost gust, oare multiplicarea si disecarea circului de prost gust cum ai numi-o? Inteligenta? :)) Just a nobody trying to tell everybody about a somebody.

    RăspundețiȘtergere
  8. "Și iată că la doar un an de-atunci, un alt mare scandal cutremură de data asta nu numai redacția acelei televiziuni, ci toată suflarea adventistă română"
    ------
    cutremura? serios?...te pomeni ca o fi primul pastor pe planeta asta care divorteaza. stii pe cine-i cutremura in realitate? pe astia ca tine care-s morti dupa senzatii si barfe din astea mizerabile. astia ca tine care n-au ce incepe cu ei insisi.

    RăspundețiȘtergere
  9. "Poate exista tâmpenie mai mare decât aceea de a spune că mântuirea ta depinde de apartenența la o biserică organizată, în timp ce Hristosul invocat de tine nu avea absolut nimic de-a face cu sistemul religios al epocii lui? "
    -----------
    poate exista tampenie mai mare decat aceea a spune ca mantuirea ta depinde de un Hristos si nu de apartenenta la o biserica sau la religie, atata timp cat Hristosul este in realitate personajul cheie al bisericii si religiei cre(s)tine?

    RăspundețiȘtergere
  10. "MARTIN LUTHER -descriere: Născut areligios, crescut și educat reformist, devenit prin căsătorie adventist, apoi resetat și în final din nou areligios. Sunt un fel de omega 3 pentru colesterolul teologic din fiecare biserică sau religie, dușman declarat al inculturii și prejudecăților de orice fel, combatant feroce al lozincilor bisericești "moștenite de la părinți". Scârbit de orice teologie umană ,de orice sistem religios condus de om, dar admirator extaziat a tot ceea ce e creat de Dumnezeu. Liber și singur. Da, singur. Deoarece Adevărul nu numai eliberează, ci și însingurează. "
    -------------
    SCARBIT DE ORICE TEOLOGIE UMANA nu esti in nici intr-un caz, caci ideile pe care le proclami cel putin pe acest blog, apartin teologilor adventisti, si sunt raspandite de Clayton, Ardeias si tot clanul lor. De aici rezulta ca nici LIBER n-ai cum sa fii. Iar in legatura cu adevarul care cica ar duce la singuratate, te informez ca esti cat se poate de gresit. Caci cel care-ti poate da adevarul iti ofera si companie, asa ca sentimentul de singuratate e inexistent.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DIn nou lovituri sub centură din spatele măștii anonimatului? Dacă ești mai liber(ă) ca mine ... de ce nu ai dispoziția să ne spui și cine ești, în afară de ceea ce gândești? Comentariile anonime nu-mi trezesc decât indiferența.

      Ștergere
    2. Si mie'mi mazgaleste pe blog, insa eu o salvez in spam de cele mai multe ori.
      Ma mir ca inca nu te' a acuzat ca te'ai fi dat la ea! - ca mie deja mi'a zis'o . :))

      Oricum, mie'mi place fata. Stii cate giubuslucuri stie face?

      Ștergere
  11. Dar cum vedeti pana la urma crestinismul, viata de crestin, viata din belsug promisa de Domnul? (cat de) departe de comunitate?

    RăspundețiȘtergere
  12. Bună Laura, mulțumesc de întrebare. După părerea mea, creștinismul nu trebuia să se transforme niciodată într-o biserică instituționalizată, ci trebuia să rămână o mișcare populară, așa cum s-a născut. Așa s-a născut și luteranismul, și adventismul, și orice nouă biserică. A început bine, dar istoria ne arată că toate termină rău, și că nu este speranță în sistem. Dar ca să răspund concret la întrebarea ta, e nevoie de o redefinire radicală și practică a conceptului de biserică. Am scris acum un an și ceva un serial lung despre creștinismul păgân, unde am prezentat niște idei. Îți recomand chiar să parcurgi toată cartea cu același nume a lui Frank Viola.
    Sau.. dacă n-ai timp pentru detalii, atunci citește articolul ăsta ( http://resetyourreligion.blogspot.de/2011/10/daca-as-fi-presedinte.html), unde am venit în întâmpinarea unor întrebări ca a ta.

    ideea generală este că biserica lui DUmnezeu nu este și nu a fost niciodată împărțită în laici și cler. Și chiar dacă ar fi să accept cuvântul cler (kleros ), el avea la origine cu totul altă conotație decât în prezent. Dacă acum el se referă absurd și greșit doar la corpul pastoral „ uns cu binecuvântare ”, pe timpul apostolilor KLEROS reprezenta TOATĂ BISERICA, TOȚI ENORIAȘII. Informații pe larg în articolul acesta: http://resetyourreligion.blogspot.de/2011/11/crestinism-pagan-v-b-unsii-domnului.html.

    RăspundețiȘtergere
  13. qaha,ha,hahaha,
    ce e asta frate !'

    RăspundețiȘtergere
  14. mai luthere...
    auzi tu, crezi ca iesti sigurul car ve-de prin latrina azs ca totu-i asa cu este!?
    ce risipa de ne-uroni ca sa spui , in scris , ca azs e orice atceva, dar numai ce zice ca este nu e !1

    haida-de , luthere, stiu ca tu , si nu doar tu, au fost dusi in derizoriu de sleatha asta de corupti ce-si zic pastori.


    asa deci , si !?

    care-i smecheria dincolo de .....neputinta ?
    ceva se schimba?

    never4ever !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am nimerit intamplator pe aici.
      Toti credeti ca aveti dreptate,dar vine o zi....si nu ma refer la cea a pamantului,ci a ta(oricare citesti)cand vei intelege ceea ce nimemi iti poate spune sau explica si atunci vei intelege,si-ti doresc sa nu fie prea tarziu.
      Eu am intrezarit ceva dar a fost suficient sa fac schimbari,schimbarile mele,nu accept nici ultra religiosii dar nici ultra-plini de ura ca tine, pe care incerci sa o versi in "gura" deschisa a celor care nu au tupeul tau sa-si difuzeze marile voastre descoperiri.
      Nu uita-lumea a fost,este si va fi asa,....important e pozitia ta si ceea ce faci.Dintotdeauna e mai usor sa cobori decat sa urci,iar tu doar indemni spre undeva unde nici tu habar nu ai -unde.Daca te-as cunoaste,SIGUR nu esti un om....
      Pentru mine omul e cel ce a rupt legatura cu regnul animal,apoi e..."omul de omenie"...si la un pas un crestin.Tu unde esti????

      Ștergere
  15. Tare frate, adevarat ce ai spus. Sunt de acord cu tot ce ai scris. Aceste pasuri le aveam si le am si eu fata de biserici si religie, dar inca nu le'am expus, insa tu ai facut'o foarte bine.

    RăspundețiȘtergere
  16. "O viață liniștită, pur și simplu, doar tu cu familia ta și Dumnezeu." = o viata monotona din cate inteleg. E bine ca ti-ai micsorat familia acum 5 ani, domnule autor/blogger, sa nu mai tragi dupa tine in chinurile unei vieti linistite (agitate pe blog) inca un suflet. Cu toata capacitatea mea de a intelege oamenii, si a-i suporta, si eu as fi divortat de tine sau ti-as fi acordat cu bucurie un divort . Cand deschis ultima data Biblia sa te umpli de Cuvant?

    RăspundețiȘtergere
  17. Să te ardă focul gheenei (dacă nu te pocăiești) pentru că îi murdărești Numele Martirului pentru Hristos.Nu ti-e frică de Dumnezeu să-ți însușești acest nume,să-l pătezi? Da că nu vrei să te pocăieși nu mai deruta și pe alti naivi,frustrați, cum e ,,dragalashul"pentru că am văzut că nu te sustin decât vreo doi... care zac în păcate ca și tine.Ai aprox.20 de persoane in 7 luni care ti-au citit tâmpeniile...Vai de capul tău și celor ca tine!
    Autor...Colaborator cu Adevăratul Martin Luther

    RăspundețiȘtergere