vineri, 4 aprilie 2014

Liberul arbitru - o idee biblică? ( III )

   

   
    Așa cum am arătat până acum, biblia nu este unealta cea mai bună care poate rezolva dilema liberului arbitru. Chiar dacă în vechiul testament întâlnim uneori invitații de genul „ îți pun înainte viața și moartea: alege viața ca să trăiești ” (Deut 30,19 ) sau „ alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor de dincolo de râu, sau dumnezeilor amoriților în a căror țară locuiți ”( Iosua 24,15 ), biblia prezintă în realitate un adevăr cu totul diferit în ceea ce privește liberul arbitru: Dumnezeu alege în ultimă instanță ceva sau pe cineva, și nu omul îl alege pe Dumnezeu. Ce înseamnă în definitiv acest lucru: suntem predestinați în totalitate? Dacă da, pentru ce anume suntem predestinați? Și cum se răsfrânge cunoștința despre (ne)existența liberului arbitru asupra imaginii despre caracterul Creatorului?

    Așa cum mi-am obișnuit cititorii pe acest blog, personal sunt într-o căutare continuă. Realitatea este mult prea complexă iar adevărul este mult prea adânc ca să mă mai erijez, precum altădată, în susținătorul vreunei ideologii anume. În ceea ce privește existența liberului arbitru, aș fi îndreptățit formal să trag linie după cele două episoade de până acum și să-mi declar public scepticismul în ceea ce privește această temă și în același timp atașamentul față de poziția materialist-deterministă despre viață în general. Dar nu așa de repede!…  În mod ciudat , acolo unde biblia nu mă ( mai ) poate ajuta ( sau uneori chiar încurca cumplit dacă aș recurge exclusiv la serviciile ei ) în căutarea adevărului, tocmai știința cea atât hulită de pseudocreștini vine să-mi ofere o posibilă variantă de răspuns în această complicată temă. 

    Așa cum am promis în primul episod, nu voi discuta acum despre concluziile experimentelor din neuroștiințe despre existența liberului arbitru. Dacă sunteți realmente interesați, puteți citi singuri despre asta aici. Intenția mea este ca în acest articol să mă folosesc totuși de un alt domeniu științific ( mecanica cuantică ) pentru a arăta că lucrurile sunt efectiv mult mai complexe decât par la prima vedere, iar reținerea se impune, din acest punct de vedere. Doar pentru cel care știe foarte puține … toate lucrurile sunt clare iar dilemele nu există sub nicio formă. În plus, ignoranța crasă de care suferă îl determină să-și impună cu forța opiniile sale asupra semenilor, ele devenind cu timpul dogme goale de conținut, dar răspunzătoare pentru crucificarea spiritelor libere.

    Permiteți-mi așadar un scurt ex-curs în mecanica cuantică, de natură a arunca și mai mult mister asupra discuției despre liberul arbitru. Dar mai înainte consider imperios necesar să „stabilim” ceva fundamental: este omul într-adevăr „capabil” să ia decizii dacă acele decizii sunt luate mai degrabă în subconștient decât în conștient? Este just să fie condamnat/răsplătit de Dumnezeu dacă decizia aparține așadar unui domeniu pe care nu îl poate controla sub nicio formă? Unde mai este și ce mai este în acest caz mult trâmițatul liber arbitru? În acest sens este necesar să știm mai întîi ce sunt gândurile în mod concret. Este vocea interioară pe care o auzim uneori în momente cruciale ale vieții nimic mai mult decât un produs al sinapselor dintre neuroni ( ceea ce descriem ca eul conștient de sine ), supunându-se în exclusivitate unor procese chimico-fizice cunoscute, sau ia naștere dintr-un nivel al realității care merge uneori dincolo de ceea este fizic și măsurabil? Nenumărați filozofi din toate timpurile, începând cu Platon și Aristotel, Hobbes și Descartes, Hume și Kant, Kierkegaard și Nietzche, și ajungând în vremurile moderne până la Freud, Wittgenstein și Turing s-au străduit să arunce lumină în acele procese care au de-a face cu spiritul. Din păcate, oricât de genială ar fi fost filozofia lor, spiritul omului continuă să reprezinte și astăzi un ocean de mister, în pofida avansurilor uluitoare în neuropsihiatrie, adică în cercetarea platformei fizice -creierul- răspunzătoare pentru formarea conștiinței de sine. Nu știm așadar cu exactitate ce este spiritul/spiritele și mă întreb dacă vom putea ști asta vreodată.

     Vorbind despre gânduri care mai apoi dau naștere la decizii, este inevitabilă interacțiunea cu un domeniu științific specializat în acest sens: mecanica cuantică. Spre deosebire de macrocosmosul ( lucrurile care se pot vedea și măsura ) supus legilor fizicii binecunoscute, lumea subatomică ( ceea ce nu se poate vedea ) este o lume aparte, extrem de ciudată, care funcționează după principii aflate în contrast flagrant cu cele din lumea vizibilă. Spre deosebire de experimentele din fizică unde apar mereu și mereu exact aceleași rezultate, în mecanica cuantică se întâmplă cu totul altfel: aceleași particule, supuse acelorași experimente, pregătite în același mod, nu dau obligatoriu aceleași rezultate. Este o lume care operează cu probabilități după principiul incertitudinii lui Heisenberg. Dacă în lumea macro putem calcula exact traiectoria unei comete sau a unei asteroid după legile lui Newton sau Keppler, în lumea micro nu putem ști cu exactitate unde se va găsi un electron sau ce viteză va avea. Putem calcula doar probabilitatea ca să se găsească într-un loc sau altul. De ce? Deoarece cuantele ( fotonii, electronii, quarcii, etc ) nu trebuie înțeleși ca fiind obiecte de sine stătătoare ( de ex. pietre ) ci unde care se comportă ciudat. 

    La nivel micro, cuantele din care este făcută materia/energia se pot mișca într-o infinitate de direcții/viteze, dând iluzia libertății supreme. Dar la nivel macro totul funcționează după niște legi fizice precise, care nu pot fi alterate/schimbate sub nicio formă. Ca universul și viața să existe așa cum le cunoaștem, cuantele ...deși sunt libere... alcătuiesc un pattern de legi fizice și proprietăți ale materiei care este mereu același ( de ex dispersia luminii pe un perete după ce a trecut prin două fante paralele). De aici apar trei întrebări năucitoare, pe care le voi discuta rând pe rând, cu profunde corelații cu tema liberului arbitru, pe care le voi face evident mai târziu:

1. Dacă teoria cuantică are dreptate iar lumea este guvernată la scara ei cea mai mică de probabilități, de ce se poate calcula cu ajutorul legilor lui Newton ( unde probabilitățile nu joacă un rol important ) mișcarea oricărui lucru, de la o minge la planete și sori, în mod foarte precis
     Răspuns: analiza mișcărilor cuantelor arată regularitate doar la o privire statistică. Luate separat, aceleași măsurători efectuate asupra acelorași particule vor da în general rezultate total diferite. Dacă se consideră însă mai multe măsurători de acest fel se constată că particulele se mișcă după un model anume care poate fi calculat cu aceeași probabilitate. Fizicianul german Max Born a combinat aceste două puncte de vedere dând viață conceptului de undă de probabilitate. Aceasta a fost o idee revoluționară, deoarece particulele nu au mai fost văzute de atunci ca fiind niște pietre aruncate încolo și încoace, ci niște unde care plutesc încolo și încoace. Born a intuit matematic că fiecărei unde asociate unei cuante îi este asociată de asemenea o undă de probabilitate care ia diferite forme.  Ei bine, unda de probabilitate pentru lucrurile mari arată total diferit față de cea pentru obiecte din lumea microscopică. Cu alte cuvinte, probabilitatea ca un obiect macroscopic să devieze de la legile mișcării lui Newton este incredibil de mică, în timp ce cu cât ne apropiem de scala microscopică probabilitatea respectivă crește cu 100%. Concluzie: în lumea cuantelor sunt posibile o infinitate de variante, în lumea macro, reală, doar una. 

2. A doua întrebare sună astfel: putem vedea undele de probabilitate pe care se bazează mecanica cuantică? Avem vreun acces concret la lumea nebuloasă a cuantelor în afara ecuațiilor matematice? 
   Răspuns: NU ! Una dintre principiile de bază ale mecanicii cuantice este interpretarea de la Copenhaga , dezvoltată de Bohr și grupa sa de fizicieni, potrivit căreia însăși încercarea de a privi împiedică vederea undei de probabilitate. Dacă se dorește spre exemplu vederea undei de probabilitate a unui electron, unde prin „ vedere ” înțelegem „măsurarea poziției electronului” , acesta reacționează imediat la „ atenția ” oferită, schimbându-și traiectoria și poziția. Dacă ne uităm în altă parte, unda de probabilitate își ia din nou forma anterioară, oferind modelul cunoscut deja din experimente. Pe scurt spus, atunci când dorim să vedem în detaliu comportamentul cuantei are loc fenomenul de colaps de undă, în locul fenomenului așteptat cuanta oferindu-ne binecunoscutul tablou al realității. Concluzie: un detector sau un observator obligă electronul ( cuanta) să aleagă din miliarde de posibilități care îi stau la dispoziție … doar una, cea care corespunde realității cotidiene! 

3. Am ajuns la a treia și cea mai grea întrebare. Colapsul undelor de probabilitate este miezul interpretării de la Copenhaga. Însă deși prezicerile teoriei cuantice au fost suficient de viabile pentru aceasta să fie recunoscută drept o teorie științifică, la o cercetare mai amănunțită a ieșit în evidență un aspect neplăcut. Ecuația lui Schrödinger hotărăște forma pe care o va lua de-a lungul timpului o undă de probabilitate. Aceeași ecuație nu permite însă ca forma undei de probabilitate să varieze într-o măsură atât de mare precum reiese din interpretarea de la Copenhaga. Niels Bohr a propus de aceea o soluție inconfortabilă: undele de probabilitate se dezvoltă conform ecuației lui Schrödinger doar atâta timp cât nimeni nu „se uită” și nu execută vreo măsurătoare! Dacă cineva „se uită” însă la felul în care evoluează unda de probabilitate, provoacă instantaneu colapsul acelei unde, iar realitatea ia forma cunoscută nouă

    Fizicienii sunt de acord că acest fenomen este cu atât mai ciudat nu numai prin faptul că îi lipsește suportul matematic, ci și pentru faptul că nu este deloc clar ce să înțelegem prin expresii ca „ se uită ”  sau „ măsoară ”! Trebuie să fie implicat neapărat un om, deci o inteligență în acest proces? Sau ajunge, cum remarca ironic Einstein, și uitătura unui șoarece? Și ce putem spune despre interacțiunea dintre un senzor electronic și unda de probabilitate - și în acest caz colapsează undele? Astăzi problema se rezumă astfel: eu, dvs, computerul în fața căruia stăm, bacteriile, virușii și orice altceva suntem alcătuiți din molecule și atomi, care la rândul lor sunt alcătuiți din electroni și quarci. Ecuația lui Schrödinger e valabilă în dreptul acestora din urmă, dar totul indică spre faptul că se aplică și asupra obiectelor care sunt compuse din electroni și quarci. În mod logic, ecuația lui Schrödinger ar trebui să fie valabilă și în timpul unei măsurători. La urma urmei, o măsurătoare constă din aceea că un ansamblu de particule ( computerul, omul, instrumentele ) vine în contact cu un alt ansamblu de particule. Dacă așa stau lucrurile și matematica lui Schrödinger nu este anulată ( ea nu permite așa de ușor ca undele să colapseze), Bohr are o problemă iar o importantă parte a interpretării de la Copenhaga ar fi compromisă. 

   A treia întrebare, cea mai grea dintre toate, sună deci în felul următor: Dacă aceste calcule sunt corecte iar undele de probabilitate nu colapsează, cum se face că se ajunge totuși de la un spectru larg de posibilități și probabilități la doar una singură, care este rezultatul măsurării în sine? Altfel spus: ce se întâmplă cu undele de probabilitate în timpul măsurătorii și cum se întâmplă ca din nenumărate posibilități să ia naștere doar una singură, vechea și binecunoscuta realitate care ne încojoară și care ne este familiară? Pentru exemplificare: potrivit ecuației lui Schrödinger un schior poate ocoli un copac în mai multe feluri: pe la stânga sa, pe la dreapta sa, sau cu un picior pe la stânga și unul pe la dreapta, sau toate trei variantele în același timp. În lume reală însă se adeverește o singură variantă. De ce? Nimeni nu știe de ce…

    Până aici cu micul tratat de mecanică cuantică. Încerc să fac acum corelația cu tema liberului arbitru și să trag „concluziile” serialului. Eu cred că liberul arbitru, chiar dacă există, nu poate exista decât în cadrul mai larg al determinismului. Ca să existe creaturi cu posibilitatea de a alege între varii scenarii, mai întâi a trebuit să existe o minte (Plan ) care să creeze acele scenarii, pe care apoi să le pună în fața ființelor create. Dacă scenariile nu au apărut de la sine, ci au fost gândite în prealabil de cineva, atunci ființele create nu pot alege de la sine cu extremă libertate, ci pot alege „liber” doar în măsura în care pot fi îndeplinite acele scenarii. Comparând lumea și viața noastră cu lumea microscopică unde tronează „libertatea” de alegere a cuantei de a-și stabili singură drumul sau viteza, iar voia lui Dumnezeu cu universul și legile imuabile ale fizicii, ajungem la următoarea „concluzie”: omul dispune de liber arbitru atâta timp cât în calea sa nu se interpune vreun Duh/spirit din altă realitate. În momentul în care Dumnezeu „ vede” că omul sau altă creatură îi poate deturna planurile, voința Sa este autoritară. Dintr-o mulțime de posibile scenarii va prinde contur doar unul singur, cel care este compatibil cu voința Sa suverană. 

     Dar ce determină în mod concret ca voința divină  să se impună, din moment ce totul trece prin filtrul creierului/conștiinței unei ființe umane? Ei bine, eu cred că nu știm cum anume poate fi descris și înțeles acest fenomen. După cum nici în fizică nu se știe cu exactitate ce anume în mod concret determină modificarea direcției/vitezei cuantei ( observarea e doar ceva abstract ), tot așa nici în teologie nu se știe concret cum anume influențează un duh divin/diabolic viața cuiva, ca să știm cât liber arbitru este și cât nu este. Pentru asta ar trebui să știm sigur ce este sufletul/duhul ( fie divin, fie uman), tot așa cum în fizică ar trebui să avem o teorie a gravitației cuantice care să unifice teoria relativității cu mecanica cuantică. Însă ceea ce este cert dpdv biblic este că există o influență a spiritelor. Iar dacă există o influență din afară, iar ea determină modificări în interiorul ființei umane, atunci e destul de clar că ființa umană nu e liberă cu adevărat, ci numai iluzoriu. Ca să fie liberă cu adevărat, ar trebui să existe posibilitatea ca omul să rămână neutru la ambele influențe fără să fie afectat. Ori așa ceva nu se poate. Să ne aducem aminte de Eden: când Dumnezeu a văzut că omul ajunsese „ ca unul din noi”, cunoscând binele și răul, i s-a retras nemurirea și pomul vieții din grădină. Doar Dumnezeu e liber să cunoască binele și răul și să fie nemuritor în același timp. Omul ( și de fapt orice altă creatură ) e afectat așadar orice scenariu sau variantă „ar alege”. Ori acea afectare este tocmai coerciția despre care vorbea Luther și Pavel. 

     Dacă liberul arbitru nu există, sau există dar este foarte limitat și irelevant pentru mântuire, ce putem înțelege de aici? O concluzie logică ar fi predestinarea omului (echivalentul determinismului științific ), mai ales din moment ce Dumnezeu, ca și Creator, dispune de toate datele inițiale ale creațiunii sale și se presupune că are o inteligență gigantică. Credința în predestinație implică însă în mod inevitabil două aspecte și mai controversate decât liberul arbitru: 
1. Suntem predestinați cu toții, în grup, la mântuire… și în cele din urmă vor fi salvate toate creaturile lui Dumnezeu, inclusiv demonii. 
2. Suntem parte cu toții dintr-un experiment cosmic macabru dintre bine și rău, în care Dumnezeu are ultimul cuvânt. Cine este predestinat la moarte veșnică nu are dreptul să comenteze de ce e așa (conform lui Pavel), iar cine este mântuit, este mântuit pentru că „ a fost ales de Dumnezeu” și „ a găsit har”. Omul devine o simplă marionetă, iar Dumnezeu un monstru de dimensiuni cosmice. 

   Avem așadar foarte multe necunoscute. Și ca și cum situația nu ar fi fost deja destul de încâlcită, potrivit afirmațiilor evangheliei Dumnezeu s-a descoperit omului prin Fiul său ca fiind un Dumnezeu care prețuiește libertatea creaturilor sale. Afirmații precum „ adevărul vă va face liberi ” sau „ dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi ” (Ioan 8,32, 36) dau impresia că omul poate fi cu adevărat liber doar atunci când renunță să mai aleagă „libertatea”. Trebuie ca să fie eliberat în prealabil de Isus Hristos din robia sinelui, a iluziei că este stăpân pe propia alegere, pentru ca omul respectiv să fie cu adevărat liber. Ori cel mai bun exemplu în acest sens este chiar Pavel. Saul din Tars dispunea de liberul arbitru după bunul său plac, până când la un moment dat a ajuns la granițele acestuia, pe drumul spre Damasc. Saul din Tars a fost orbit de realitatea că este nu e stăpân pe propriul său destin. Unda de probabilitate numită „ genocid în masă al creștinilor din Damasc ” a colapsat iremediabil sub privirea Observatorului ceresc. Astfel a prins contur nu o realitate pe care o doreau fariseii, saducheii, romanii, demonii, etc… ci Realitatea ultimă, independentă, suverană, unică…  din mintea lui Dumnezeu.


    După părerea mea, cea mai greșită concluzie în urma acestui miniserial ar fi aceea de a trage vreo concluzie cu privire la liberul arbitru. Există o întreagă grădină de interpretări posibile ale acestei teme, tot la fel cum mecanica cuantică oferă o întreagă paletă de posibilități și probabilități de „destine cuantice ”. Controlul și ultimul cuvânt nu îl avem noi, cei care suntem în lumea subatomică atunci când vine vorba despre spirit, ci acela sau aceia care sunt în definitiv creatori de …spirite și care pot vedea din afara sferei noastre limitate ultima ... Realitate. Pentru că acea Realitate se va impune în final, și nu interpretările sau ideologiile noastre… cuantice. 

Alte articole recomandabile pe aceeași temă: 
  1. https://www.bigquestionsonline.com/content/what-does-quantum-physics-have-do-free-will
2.
http://www.quantumconsciousness.org/views/freewill.html
3. http://bigthink.com/experts-corner/quantum-mechanics-supports-free-will



11 comentarii:

  1. Martin, încă o temă de meditaţie: dacă luăm lumea cuantică se pare că particulele cu libertate maximă colapsează repede. Adică libertatea maximă duce la viaţă minimă! De ce? Pentru că alegerea e oarbă. Iar o alegere oarbă duce la anihilarea celui ce alege. Acum întrebare: e asta cu adevărat libertate? Libertatea care se autoanulează mai e libertate? Părerea mea e ca nu, asta nu o putem numi libertate. O putem numi mai degrabă haos. E mare diferenţă între libertate şi haos, la fel între determinism şi armonie.
    Unde vreau să ajung? La faptul că, da, noi nu avem cu adevărat libertate căci nu ştim să deosebim binele de rău, armonia de haos. A alege răul care duce la autodistrugere, nu cred că se poate numi libertate. Dar putem oare alege binele? Nu prea cred, pentru că atunci ar trebui să avem nu numai discernământ dar şi puterea de a-l pune în lucrare. Or astea nu le avem de la început. Însă, avem altceva: avem libertatea de a urma un model. Modelul acela trebuie să fie Binele. Acesta este Iisus. Desigur vom cădea de multe ori în urma Sa, dar dacă ne ridicăm din nou, şi din nou, şi din nou, la un moment dat vom simţi că suntem ajutaţi chiar de Cel pe care Îl urmăm, ca să nu mai cădem. Vom începe să avem şi discernământ şi vom simţi şi puterea de a face binele. Concluzia: libertatea e ceva dinamic, ea se obţine şi e devenire pe măsură ce urmăm Modelul. Şi de aici întrebarea cheie: pe cine urmăm noi? Cred că asta e mica libertate ce o avem dintru început. Şi care libertate o putem întări sau anula în funcţie de alegerea modelului.

    RăspundețiȘtergere
  2. evident ca sunt tot felul de subiecte la care omul isi freaca mintea, dar personal/subiectiv le consider superioare pe acelea care trateaza nu daca este Dumnezeu, ci CUM este...
    "liberul arbitru" intra in categoria subiectelor ce determina caracterul lui Dumnezeu, deoarece in momentul in care scoatem din ecuatie acest liber arbitru , judecata devine un pamflet si nu mai putem spune ca DUmnezeu este dragoste, ci probabil un tiran binevoitor in fata caruia " capeti trecere" Ex.33.17. dupa criterii stiute doar de El

    este interesant de vorbit despre "liberul arbitru" in contextul unui sistem supus legii cauza-efect,
    oamenii cred (o iluzie ) ca pot sa aibe la dispozitia lor un "set de constiinte", putand sa aleaga intre ele dupa bunul plac, cu una se duce la biserica si se plictiseste, cu alta se distreaza in Iulius Mall, iar cu o alta ajunge acasa si face pe partenerul creativ si plin de viata...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce bine ar fi daca ati pune pe prim plan elementul " CREDINTA " fara de care " este cu neputinta sa fim placuti Lui ", fiindca " definitia biblica " ne spune simplu si clar : " credinta este SUBSTANTA lucrurilor nadajduite, incredintarea puternica despre lucrurile care NU SE VAD " Aceasta tocmai pune " la respect " observatiile stiintifice ale cuantelor , iar Cuvantul lui Dumnezeu si numai El ne poate scoate din haosul gandirii umane la lumina cunostintei slavei Sale , asa cum este scris " PRIN CREDINTA PRICEPEM....."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Referitor la credinta de care vorbeati mai sus vreau sa aduc si eu o mica completare......Poate ca a fost buna si credinta la ceva in timpurile stravechi , cand lumea nu era educata si toti se supuneau imperativului ”crede si nu cerceta”...
      Dar nu puteti sa spuneti ca Dumnezeu le cere oamenilor sa fie incuiati , creduli si prosti si sa ramana la stadiul de gandire din secolul 4.....

      Datorita credintzei in ”lucrurile care nu se vad si nu se pricep” a ajuns bisericile sa fie pline de muribunzi care nu fac altceva decat sa execute ca niste masini sau mai bine zis ca niste roboti , niste reguli stupide si imbecile demne de evul mediu...
      Totdeauna credinciosul fundamentalist a tanjit dupa o cunoastere pe baza de dovezi stiintifice si rationale , dar i-a fost frica sau rusine sa recunoasca datorita statului asumat cei drept de credincios traditional..
      Credinta bazata pe traditie si mosteniri, pe doctrine si dogme impuse de altii in alte vremuri nu se poate numi decat credulitate sau infantilism/..Asa cum crede copilul pana la o varsta ca este adus de barza tot asa si oamenii care se falesc ca au ceva in cap raman la stadiul de copii ai credintei de teama sa nu-si profaneze creierul cu noi si noi informatii care nu mai au legatura cu trecutul...
      Nu-i de mirare ca si in ziua de astazi multi inca mai cred ca hranesc cu ”trupul si sangele lui Isus” la propiu....
      Asta nu se cheama credinta!!..poate doar o forma mascata de canibalism!!!..

      Va salut si mai reglati un pic radarul credintzei ca nu mai este actualizat de mult dupa cate vad.! Si eu cred in existenta lui Dumnezeu ,dar nu unul de vitrina si de vanzare , ci de unul actualizat la secunda....

      O zi plina de ”credintze” va doresc:))

      Ștergere
    2. Behaila dragule, permite'mi si mie o intrebare, ca de la un prieten vechi: tu cum de n'ai iesit din haosul gandirii umane? N'ai avut credinta? ....

      Ștergere
    3. Prin credinta PRICEPEM ceea ce stiinta nu ne poate descurca, . Asta nu inseamna ( decat pentru unii) ca nu trebuie sa ne punem la contributie cele zece simturi ( cinci ale trupului si cinci ale spiritului ) cu care am fost " inzestrati " la nasterea veche, dar nici ca nu trebuie sa ne nastem din nou, , caz in care primim al saselea simt, sau mai bine zis al unsprezecelea, care este deasupra celorlalte, prin care avem acces la " lucrurile adanci ale lui Dumnezeu " " Si fara credinta nu putem fi placuti Lui "
      De unde va vine "iluminarea" si " morocaneala ", colegilor de specie ?
      Nu va amintiti oare ca , dupa ce a dat cele zece porunci celor " din vechime " prin Moise, El a dat O PORUNCA NOUA, printr-un profet ca Moise , despre care a zis " DE EL SA ASCULTATI " ?
      Aceasta ar fi PORUNCA A 11-A : " Sa va iubiti unii pe altii, cum v-am iubit Eu ", si care este adresata doar celor care AU PRIMIT IN DAR al saselea simt ? Este scris despre nasterea din nou ca nu vine " prin voia firii -sexual- nici prin voia vreunui om" si, de asemenea citim "Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu." (Efes.2:8)

      Ștergere
  4. "În momentul în care Dumnezeu „ vede” că omul sau altă creatură îi poate deturna planurile, voința Sa este autoritară. Dintr-o mulțime de posibile scenarii va prinde contur doar unul singur, cel care este compatibil cu voința Sa suverană. "

    Ma faci sa rad. Vointa unui wanna be suveran n-a fost si nu va fi niciodata autoritara. Chiar fizica quantica ii da peste bot, ca deh, pasarea pe limba ei piere.

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi place la nebunie cum combini fizica cuantica cu gradina edenului, in ciuda faptului ca daca te iei dupa fizica cuantica, ar trebui sa cauti realitatea omului si a istoriei sale la nivelul microscopului. Dar nu ma mai mira nimic la tine, caci atata timp cat te vei baza doar pe asa zisii mari cercetatori fara sa incerci a intui ca informatiile lor sund date DOAR ptr. a te face sa bati pasul pe loc, n-ai sa ajungi mai departe de ceea ce reusesti sa combini in momentul de fata.

    Hai sa-ti iau doar minunatele concluzii ca expl.

    "1.. Suntem predestinați cu toții, în grup, la mântuire… și în cele din urmă vor fi salvate toate creaturile lui Dumnezeu, inclusiv demonii"

    Ca tot vii cu biblia aia inclusiv mantuirea, care nu face decat sa te incurce in loc sa te descurce....am si eu niste intrebari la matale. Demonii vor si ei mantuire? Sau ai vazut tu pe vreunul dintr-astía terestrii denumiti oameni care sa-si doreaca vreo mantuire? Si nu-mi spune da, caci eu nu ma refer la teorie. Teoretic vor toti. Ii vezi pe toti cre(s)tinii cum "deapana" placa cre(s)tina cantand ca vor, predicand ca vor.....DAR...ia du-i in conversatii serioase si pune-i la zid sa vezi cum se ingalbenesc la fata cand vine vorba de sfarsitul lumii acesteia. De ani de zile analizez acest fenomen intalnit, si nu doar eu, ne-am tras aceleasi concluzii. Cei care inalta zeul biblic in slavi NU DORESC SFARSITUL ACESTEI LUMI, caci ei nici macar nu sunt programati sa creada in altceva, decat in aici si acum. Si nici nu pot fi altfel, caci experienta acestei lumi este proiectul zeului lor. Deci, te mai intreb inca odata. Cine vrea mantuire? Cine vrea ca lumea pe care o cunosc ei a fi reala sa ia sfarsit? Demonii????(care nici macar nu exista?)....Omul?????....Si de la ce vreti sa fiti salvati daca lumea in care traiti tot a zeului vostru este? Adica, sa va scoata din asta, si tot el sa va transfere in alta? Adica alta mancare de peste a aceluias bucatar? Wow....Asta zic si eu salvare! :))


    2. Suntem parte cu toții dintr-un experiment cosmic macabru dintre bine și rău, în care Dumnezeu are ultimul cuvânt. Cine este predestinat la moarte veșnică nu are dreptul să comenteze de ce e așa (conform lui Pavel), iar cine este mântuit, este mântuit pentru că „ a fost ales de Dumnezeu” și „ a găsit har”. Omul devine o simplă marionetă, iar Dumnezeu un monstru de dimensiuni cosmice.

    In cazul asta, FERICE DE CEI MORTI...caci nu vor fi supusi unui dictator.

    Dar cum moartea nu exista in sine, ci descrie doar LIPSA/ABSENTA a ceea ce exista in sine, adica, absenta SURSEI VIETII, care e departe de a fi dictatoriala, asa si concluziile tale, sunt din fericire doar niste monstruazitati in urma conexiunilor gresit facute.

    Stimate "corbule".....ca tot asa mi-ai ramas de pe neogen, candva. Era 2008 pe atunci, si sustineai aceeasi monstruozitate, si anume, absenta liberului arbitru. Acum suntem in 2014 si tot placa aceasta o depeni. Sa inteleg ca nu reusesti sa te ridici nici macar un milimetru deasupra a ceea ce ai reusit sa realizezi pe atunci? Asta denota ca bati pasul pe loc. Corectitudinea teoriei tale in inexistenta liberului arbitru e realitate doar daca o conexezi in dreptul zeului biblic. Dar daca incerci sa privesti si inafara farfuriei, prisma se schimba. Doar ca-ti trebuie curaj.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu siguranță faci o confuzie. Nu știu nimic de neogen, iar scepticismul meu cu privire la existența liberului arbitru este o chestie foarte nouă, o resetare religioasă, așa cum prefer eu să-i spun. Cu alte cuvinte, vreau să spun prin asta că n-am bătut pasul pe loc din 2008 încoace. Am „apostaziat”, am devenit „ eretic” sau „ agnostic”, dar de rămas pe loc în niciun caz. Având în vedere aceste lucruri, apare de la sine îndoiala privitoare la seriozitatea acuzațiilor/argumentațiilor tale privitoare la articolul în sine. Ce fel de credit vrei să-ți dau în argumentația ta privitoare la articol, dacă despre persoana mea și gândirea mea e clar că bați câmpii cu grație?

      Ștergere
  6. Vad ca trollul meu preferat s'a mutat sa'ti mazgaleasca si tie! Odata mi'a zis ca suntem una si aceeasi persoana.
    Intreab'o ce cauta pe Neogen. Ca barbatii adevarati sunt pe Facebook. :)))

    RăspundețiȘtergere
  7. Liberul arbitru se poate explica ca si cautarea Adevarului.
    In momentul cand omul este rupt de Constiinta Cristica ( Iisus ) el are liberul arbitru (poate sa ucida, etc) dupa cum pozitia fata de o anumita problema (adevarul) poate lua multe forme diferite de Adevar.
    In momentul cand omul este conectat la Constiinta Cristica (Iluminat), libertatea de a rataci dispare deoarece exista o singura cale corecta si un singur Adevar.

    RăspundețiȘtergere