„ Îți mulțumesc, Doamne, că nu sunt ca homosexualul acesta ”

   

      Ultima campanie inițiată de BOR pentru strângerea masivă de semnături în vederea schimbării constituției României cu privire la „ garantarea”  și conservarea familiei heterosexuale tradiționale, este un precedent extrem de periculos pentru un stat democratic și laic, actul în sine presupunând de departe nu doar o atitudine vădit homofobă, improprie timpurilor moderne, dar și o imixtiune de neconceput a bisericii în treburile statului laic. Puțini creștini care sprijină din tot sufletul inițiativa BOR sunt cu adevărat conștienți de pericolul imens care derivă din amestecul politicii cu religia. Căci, nu-i așa, dacă acțiunea ar avea succes, iar căsătoriile între homosexuali ar fi interzise prin lege în România, ce ar mai putea împiedica biserica majoritară să ceară și alte schimbări legislative, contrare drepturilor și libertăților cetățenești garantate de un stat laic? 

    Pe lângă deturnarea atenției publice de la adevăratele probleme sociale și morale din România, printre care la loc de frunte se numără epidemia deja alarmantă de corupție la toate nivelele societății, BOR încearcă cu această petiție, fără îndoială, să-și spele imaginea catastrofală după evenimentul „ Colectiv”. „ Ne pasă de familiile voastre” pare să sune deviza ortodoxă din spatele acestei inițiative. În realitate, orice român cu ceva materie cenușie în creier ar trebui să știe din proprie experiență că bisericii îi pasă cu adevărat doar de sine însăși. Posibilitatea trezirii conștiinței publice românești după managementul dezastruos al BOR cu ocazia dramei de la „ Colectiv ”, și ca atare a secularizării treptate a românului de rând, iar prin aceasta a diminuării unui fluviu de beneficii materiale uriașe a BOR, este adevăratul motiv din spatele „grijii” bisericii ortodoxe față de familia tradițională. Orice cetățean secular care renunță la tradiția ortodoxă, și care devine independent din orice punct de vedere de autoritatea bisericii, este o pierdere financiară în plus. Așa se explică rațional brusca preocupare a BOR pentru familia românului de rând, mai ales că recent, la sud de Dunăre, o țară profund ortodoxă precum Grecia a legiferat căsătoriile între persoane de același sex. 

    Foarte puțini dintre milioanele de creștini ortodocși sau neoprotestanți din România care susțin demersul politic al BOR cu privire la homosexualitate, sunt conștienți de ridicolul condamnării în bloc a homosexualității. Cât de simplist ( și de stupid în același timp ) este să te bazezi doar pe tradiția creștină în ceea ce privește homosexualitatea -  tradiție care la rândul ei se bazează exclusiv pe câteva versete biblice antice, refuzând în același timp să cercetezi în mod serios problema din punct de vedere științific, pentru a putea concluziona în mod echilibrat dacă acest comportament sexual este cu adevărat un „păcat” mizerabil, sau doar o altă formă de sexualitate - vom vedea în argumentele care urmează. Pentru acei semeni ai noștri care văd biblia ca suprem și ultim argument într-o dezbatere, lucrurile sunt cât se poate de clare, zugrăvite în alb și negru: heterosexualitatea - concepută de Dumnezeu; homosexualitatea - păcat. O cercetare profundă a tematicii LGBT ( lesbiene, homosexuali, transgenderi, transsexuali ), care cere cunoștințe serioase din genetică, epigenetică, precum și științe neurologice este văzută cu dispreț de cei citați mai sus. Dar faptul că argumentele din aceste științe, care indică spre o poziție rezervată vis-a-vis de homosexuali sau transsexuali, sunt incomode pentru creștinii conservatori, nu înseamnă că sunt slabe sau neadevărate. A întoarce spatele acestor argumente nu este dovada vreunei evlavii, ci a fricii, a ignoranței și a lenei intelectuale. Orice semianalfabet poate cita (sau citi) un verset biblic din vechiul testament care solicită explicit uciderea homosexualilor cu pietre, sau scârba apostolului Pavel față de această categorie de păcătoși. Este foarte ușor. Dar ca să-ți bați capul să înțelegi mecanismele genetice și mai ales epigenetice care generează comportamente „deviante ” sexuale, aia „e prea greu”... Și pentru că e dificil ca să priceapă genetică, prietenii noștri creștini deduc automat că este și fals ceea ce arată cu claritate această știință… Fără alte comentarii.

    Un prim indiciu care ar trebui să fie suficient pentru a-i pune pe gânduri este acesta: dacă Dumnezeu a creat la început orice făptură „ după soiul ei ”, parte femeiască și parte bărbătească în scop reproductiv, și dacă statutul sexual este la om o chestiune de alegere în virtutea liberului arbitru, de ce și alte numeroase animale dovedesc un comportament homosexual? Au și acele animale liberul arbitru? Pot fi învinuite și ele de o moralitate scăzută? Dacă o asemenea „deviație” sexuală s-ar întâlni doar la om, deci n-ar mai fi văzută nicăieri în natură, creștinii conservatori tot ar mai avea un temei pentru homofobia lor. În realitate însă, nu doar la om este dovedită homosexualitatea, ci și la cimpanzei sau bonobos, lebede, pinguini, delfini sau bizoni ( vezi lista lărgită a animalelor unde a fost observată homosexualitatea aici ). Cu alte cuvinte, această „deviație” de comportament sexual nu pare un accident în natură, limitat doar la specia umană, ci este foarte răspândită.  

    Are homosexualitatea o componentă genetică? Ei bine, deși studii din anii 90 (Dean H. Hamer) au indicat posibilitatea ca gena Xq28, localizată pe cromozomul X, ar putea juca un rol în activarea comportamentului sexual ( 75% dintre subiecții lui Hamer au prezentat o corelație între homosexualitate și prezența acestei variante de gene în cromozomul X ), studii ulterioare ( J. Michel Bailey) au demonstrat că din punct de vedere genetic problema este mult mai complicată decât s-a crezut inițial. În realitate se pare că mai multe gene, din mai mulți cromozomi ( 7,8 și 10 ) ar fi responsabile pentru favorizarea sau nu a homosexualității. Cert este însă că până în momentul de față nu s-a reușit localizarea cu precizie a unei/unor gene responsabile în acest sens. 

    În ceea ce privește diferențele cerebrale dintre heterosexuali și homosexuali, lucrurile sunt puțin mai clare. Chiar dacă rezultatele studiilor lui Simon LeVay au arătat la începutul anilor 90 o deosebire majoră între hipotalamusul homosexualilor și cel al heterosexualilor ( mai precis este vorba de Nucleus Interstitialis INAH3 ), studii ulterioare ( W. Byne ) cu mai mulți subiecți neinfectați cu HIV ( spre deosebire de subiecții lui LeVay, care fuseseră infectați cu acest virus și decedaseră din cauza SIDA ) au infirmat concluziile lui LeVay: nu au putut fi găsite din punct de vedere statistic diferențe semnificative între INAH3-ul heterosexualilor și cel al homosexualilor.  Cu toate acestea, în ceea ce privește simetria morfologică și funcționarea celor două emisfere ale creierului, există consens între savanți: probabilitatea ca un bărbat homosexual să scrie cu mâna stângă este cu 34% mai mare decât la un heterosexual, iar la o femeie lesbiană această probabilitate crește chiar cu 91%. De asemenea în cadrul testelor de evaluare a capacităților cognitive, a reieșit în mod clar că homosexualitatea este un fel de „ feminizare ” a creierului. Exact așa cum femeile sunt net inferioare bărbaților în recunoașterea unor obiecte tridimensionale care se rotesc ( Mental Rotation Test ), tot la fel bărbații homosexuali sunt depășiți categoric în aces sens de către cei heterosexuali. Doar o coincidență?!? 

    Lucrurile sunt însă și mai clare atunci când vine vorba despre influența hormonilor asupra creierului și declanșarea homosexualității. Când un fetus masculin din punct de vedere genetic ( XY cromozomial ) nu este supus unei suficiente doze de testosteron în uterul matern, nu are loc o dezvoltare în direcție masculină a hipotalamusului. Copilul care se va naște va fi un băiat cu un creier „feminizat”. Un alt indiciu al legăturii dintre testosteron, hipotalamus și homosexualitate vine din partea fetelor ale căror mame prezintă sindromul CAH (Congenital Adrenal Hyperplasia ), o boală genetică responsabilă pentru superproducția de hormoni androgeni precum testosteronul. CAH duce la o masculinizare a fetușilor feminini, astfel încât la naștere aceștia prezintă un clitoris de dimenisiuni disproporționate. Chiar dacă acest incovenient poate fi îndepărtat chirurgical, creierul respectivelor fete va rămâne însă pentru totdeauna „masculinizat”. O fetiță-CAH se va juca extrem de rar cu păpuși, iar la maturitate va fi mai degrabă interesată de roluri masculine ( mecanic auto, sporturi periculoase, aventură ) decât de preluarea unor atribuții mai feminine. 

   Încă ceva interesant. Lungimea mânilor este un factor de demarcație între bărbați și femei: bărbații au în general mâini mai lungi decât femeile. Ori exact aceeași diferență o distingem statistic în mod clar între bărbații heterosexuali  și cei homosexuali, aceștia din urmă având nu numai membrele superioare mai scurte decât primii, dar și degetul inelar mai scurt , iar degetul arătător mai lung decât heterosexualii, adică o caracteristică definitorie a mâinii feminine. În plus, într-o familie cu mai mulți băieți, la cel mai mic dintre ei există riscul unui creier „feminizat”, iar acest risc crește cu 30% pentru fiecare frate mai mic, geneticienii numind acest fenomen „ efectul fratelui mai mare ”. Cu alte cuvinte, cu cât mai mulți frați mai mari are un băiat, cu atât mai mari sunt șansele ca el să devină „fata casei” din punctul de vedere al preferințelor sexuale și comportamentului. Explicația este fată de faptul că trei gene de pe cromozomul Y specific bărbătesc care au un rol în sistemul imunitar ( H Y Minor Histocompatibility Antigen ) ”deranjează” sistemul imunitar al mamei, astfel încât aceasta reacționează mai puternic la fiecare sarcină cu un băiat,  la acțiunea acestor gene. Sistemul imunitar al mamei determină așadar blocarea efectului de „ masculinizare ” al fetușilor în cazul în care a mai avut deja sarcini cu băieți în trecut. 

    Ultimele argumente vin din epigenetică, știința care a dovedit deja în experimente pe șoareci  ( Bridget Nugent: Brain feminization requires active repression of masculinization via DNA Methylation, Nature Neuroscience, 2015 ) că anumite mecanisme biologice provocate de mediu pot schimba comportamentul normal al unor gene. Chiar dacă nu are loc niciun fel de mutație în ADN, anumite gene pot fi complet sau parțial dezactivate printr-un proces numit metilare, care lasă anumite semne de-a lungul ADN-ului, denumite epi-marks . Iar acești epi-marks pot modifica gena receptorului de androgen, astfel încât să fie complet sau parțial încetată activitatea acesteia. Astfel embrionul reacționează mai puțin sensibil la testosteron, rezultând de aici un embrion masculin „ feminizat ”, adică un posibil viitor homosexual. În experimentele de laborator cu șoareci ale lui Nugent s-a constat deja în mod clar că dezactivarea genei DMRT de către acești epi-marks a condus la „ masculinizarea ” creierelor de femele, prin blocarea artificială a metilării ADN-ului. Cu alte cuvinte, în urma injectării unor substanțe care să conducă la blocarea metilării în creierul acestor femele de șoareci, ele au preferat din punct de vedere sexual alte femele. 

    Până aici cu argumentele științifice. Oricum ele nu vor reprezenta nimic pentru cei bigoți. Dar să-i întâmpin acum pe aceștia chiar pe terenul lor. Nu pot să nu remarc standardul dublu al acestora atunci când vine vorba despre interpretarea scripturii cu privire la homosexualitate. Așa cum am spus deja, singurul lucru care-i interesează este textul biblic, iar acesta este într-adevăr defavorabil homosexualilor. Dumnezeul iudeo-creștin zugrăvit de scriptură găsește homosexualitatea ca fiind o urâciune abominabilă. Pavel prezintă homosexualitatea în Romani 1:26-27 ca fiind o pervertire conștientă a minții unor oameni despărțiți de Dumnezeu. Trebuie să fii orb ca să nu pricepi că atitudinea recomandată de biblie față de acești „păcătoși” este cea a disprețului absolut, ca să nu mai vorbesc de porunca „divină” a uciderii fără milă a homosexualilor, consemnată în Levitic 20:13 . Întrebarea imediată care se pune însă în mod logic este următoarea: dacă tot consideră homosexualitatea drept un păcat scârbos, de ce creștinii conservatori din secolul 21 nu sunt dispuși să asculte la literă de textul biblic antic, împlinind porunca lui Dumnezeu de ucidere cu pietre a acestor „spurcați”? Biblia este inechivocă în acest sens. De ce se preferă dansul teologic ipocrit, în care pe de-o parte este aleasă biblia ca etalon moral pentru orice dezbatere, iar pe de altă parte, atunci când vine vorba punerii în practică a voinței „divine”, credincioșii de astăzi sunt mai morali decât Dumnezeul vechiului testament, distanțându-se de ideea lapidării acestor oameni? Parcă aceeași biblie spune că Dumnezeu nu se schimbă niciodată! 

    Desigur, creștinii vor începe argumentația lor teologică întortocheată, afirmând că din punct de vedere moral, versetul din Levitic este depășit în secolul 21. Societatea a evoluat față de epoca în care păcătoșii se ucideau cu pietre la marginea taberei chiar de către rudele cele mai apropiate sau părinți. Dar dacă evoluția morală a societății  este pomenită în acest sens, de ce resping cu atâta încăpățânare exact același argument adus de tabăra seculară, și în plus întărit de nenumăratele dovezi din știință care resping homosexualitatea ca fiind o alegere conștientă? O altă manevră de apărare din partea lor ar fi aceea că noul testament este cu mult superior din punct de vedere etic vechiului testament, datorită exemplului lăsat de Isus Hristos care, departe de a fi ucis vreun păcătos, chiar s-a împrietenit cu ei. Cu alte cuvinte, creștinii recurg inconștient în acest fel la metoda „pick and choose”, adică aleg din biblie doar ce le convine, conform rațiunii și bunului simț comun. Dar dacă așa stau lucrurile, de ce sunt atât de mult detestați ateii sau agnosticii când își folosesc la rândul lor rațiunea, ajungând la cu totul altfel de concluzii despre biblie decât creștinii? Pe ce considerent anume unii au voie să diminueze importanța sau valabilitatea unui text biblic, iar alții nu?

    Iată de ce ipocrizia de care dau dovadă creștinii conservatori este strigătoare la cer, întocmai ca ignoranța lor în ceea ce privește baza biologică a homosexualității, teoria evoluției și știința modernă în general. Îndrăznesc să spun că riscurile unei societăți conduse de religie și biserică sunt incomparabil mai mari decât acelea care decurg din acceptarea teoriilor și concluziilor științifice. N-am auzit de niciun homosexual care să fi impus conduita lui sexuală altor semeni heterosexuali. Și nici nu știu ca heterosexualii să fie persecutați, închiși sau chiar torturați prin închisori de către bărbați gay sau femei lesbiene. Invers însă, raportul istoriei este cumplit, destinele unor oameni simpli sau de o genialitate rară precum Alan Turing fiind secerate în mod nemilos și absurd de o mentalitate profund homofobă a societății acelor timpuri, nu foarte departe de noi… Chiar nu dorim să învățăm nimic din istorie? 

    Dar creștinii homofobi se pare că nu sunt în stare să priceapă ceva nici măcar din biblia lor, darămite din istorie sau din știință. Îmi vine în minte în acest sens postura radicală a iudeului de rând din timpul lui Isus vis-a vis de prostituate sau, mai ales, de vameși. Vameșii erau atunci pentru iudei corespondentul antic al homosexualilor pentru creștinii pudibonzi de astăzi. A fi vameș era cea mai disprețuită și urâtă categorie de păcătoși deoarece, pe lângă faptul că încasau în mod abuziv taxe din partea propriilor concetățeni, aveau relații foarte strânse cu autoritățile romane păgâne. Vameșii săvârșeau așadar un păcat dublu: față de Dumnezeu, prin avariție, și față de propriul popor, prin trădarea interesului național. Prin urmare, începând cu liderii lor religioși și până la evlavioșii ucenici ai lui Isus, iudeii urau din tot sufletul vameșii, considerându-i drept cea mai joasă treaptă morală pe care se putea coborî vreunul dintre ei. Spre consternarea lor însă, Isus a fost prietenul declarat al vameșilor, a cinat în casa unuia dintre cei mai rău famați dintre ei, iar mai târziu unul dintre ei chiar i-a devenit ucenic.  Liderii religioși iudei însă priveau cu oroare de neînchipuit tagma vameșilor.  Rugăciunea fariseului care se ruga public în mod ostentativ: „ Doamne, îți mulțumesc că nu sunt ca vameșul acesta” a dobândit o tristă celebritate, indicând spre un monument de ipocrizie, mai înalt decât turnul Babel, Empire State Building și Burj Khalifa la un loc, și taxat așa cum se cuvine de genialul Isus. Un mormânt văruit cu adevărat demn de dispreț.

   Ei bine, exact aceștia sunt creștinii de azi, atunci când vine vorba despre homosexuali, transsexuali sau bisexuali: monumente de evlavie pe dinafară, dar morminte pline de oasele morților și tot felul de spurcăciuni pe dinăuntru. Pentru că în timp ce întorc spatele disprețuitor semenilor lor homosexuali, printre mulți dintre creștinii cu numele curvia, divorțul și traumele cauzate copiilor rezultați din divorțuri, lipsa înțelegerii și dragostei în familie, corupția de minori, pedofilia, violența matrimonială, etc, etc… sunt la ele acasă. Apropo, rata divorțurilor între cuplurile homosexuale este conform statisticilor dublu mai mică decât între perechile de heterosexuali. Cu alte cuvinte, creștinii fundamentaliști din România, ortodocși sau neoprotestanți, se dau de ceasul apocalipsei pentru ceea ce fac alți semeni de-ai lor în dormitor, în timp ce în propriile lor familii se fac vinovați adeseori de lucruri cu mult mai grave. Iar uneori ridicolul acuzațiilor „sfinte” este atât de mare, încât homosexualii sunt acuzați până și pentru faptul că profită de sex doar pentru plăcerea proprie, fără să le pese de reproducerea speciei umane. Ca și când nu există miliarde de cupluri heterosexuale pe planeta asta care fac exact același lucru! 

    Dar ce mai contează atâta ipocrizie, sau ignoranță sau penibil… Important este ca ele să fie sfinte, bazate pe versete biblice! Ce mai contează că există atâtea argumente puternice contra ideii că homosexualitatea este o alegere conștientă? Semnificativă este doar tradiția creștină, în fața căreia (epi)genetica sau științele neurologice pălesc prin comparație. Și, mai mult decât orice, ce mai contează că homosexualul respectiv este un om competent profesional, un plătitor corect de taxe, un vecin bun, un șef corect sau un om care n-ar îndrăzni să facă rău niciunei muște? Toate acestea nu contează, atunci când ai ca etalon morala biblică iudeo-creștină. Citez din predica unui pastor baptist homofob: „ i-aș pune pe toți homosexualii și lesbienele într-un lagăr încercuit cu un gard electrificat, ca să nu poată ieși de acolo. În câțiva ani ar muri cu toții”… 

    Teribil de periculoasă este cartea „sfântă” în mâinile celor ce nu vor să gândească. Grozav este fanatismul religios care dorește să se folosească de căi legale pentru a se amesteca în legislația unui stat laic. Inchiziția sau holocaustul n-ar mai fi atunci doar fantome dintr-un trecut îndepărtat, ci ar pretinde dreptul de a vorbi din nou, de data asta într-o societate seculară în care abundă libertățile de orice fel. Dacă printr-o nenorocire le-am da voie acestor nebuni ca să-și impună ideile lor „biblice” în legislație, atunci cu adevărat acesta ar fi sfârșitul lumii. Vă imaginați cum ar arăta o Europă de vest condusă de musulmani radicali care se conduc moral după Sharia, iar una de est sau Americă condusă de ortodocși sau neoprotestanți după biblie, în secolul următor? Acesta, și nu ateismul sau homosexualitatea, sunt adevăratele amenințări la adresa viitorului omenirii. Căci a pune arme moderne ( sau legi ) la dispoziția unor fanatici religioși fără creier înseamnă sfârșitul oricărei civilizații. Ori în aceste zile acest pericol este mai serios, și ca atare mai demn în luat în seamă ca oricând.