Adventismul în Republica Heterortodoxă Română

     

    Recentul demers al bisericii adventiste din România de a se alătura așa-zisei „Coaliție pentru familie” în vederea revizuirii Constituției țării este cea mai categorică dovadă că oamenii care se pretind evlavioși una spun din gură , și alta fac în practică, de cele mai multe ori.

 Cum să mai ai încredere în doctrinele lor, cum să mai poți pune la inimă veștile bune ale evangheliei, predicate de la amvoanele lor cu voce tare, cum să mai speri până la urmă în corectitudine, dreptate și vreun Dumnezeu, când ești dezamăgit cumplit de faptele celor care-i iau numele cel mai des pe buze? Când cei care ar trebui să fie primii care-și împlinesc promisiunile și își respectă linia ideologică, adică oamenii religioși, sunt de asemenea primii care le calcă și își bat joc de orice noțiune elementară de logică și bun-simț, cum să mai poți crede că vreun Dumnezeu inteligent și corect, în cazul în care există, ar avea ceva de împărțit cu acești cameleoni oportuniști care se autointitulează „copiii săi”?

    Dacă nu știați, biserica adventistă a militat și militează de altfel  în mod tradițional, de peste 125 ani, pentru separarea totală a bisericii de stat, pentru neimplicarea oricărei biserici în treburile legislative ale statului, și invers. Adânc întipărită în conștiința oricărui adventist, de la bunicii care citează din memorie versete biblice până la nepoții care se joacă cu Smartphone-ul în timpul predicii, există convingerea că biserica catolică, alături de un protestantism apostaziat de la valorile sale originale, va obliga într-o zi pe orice cetățean al planetei să respecte prin lege duminica drept zi de odihnă. Noaptea minții... Există și o denumire consacrată în folclorul adventist pentru această aberație care trădează paranoia pionierilor adventiști de la sfârșitul secolului 19: „ decretul duminical”. 

   Așadar, adventiștii au susținut sonor până acum ca biserica ( oricare ar fi ea ) să nu facă niciun fel de presiune asupra statului pentru implementarea vreunei legi care ar dăuna vreunei minorități religioase anume, și ca statul să-și vadă de treabă, respectând libertățile de conștiință ale oricărei minorități religioase. Binecunoscutul dicton biblic „ dați Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu” a stat la baza primului amendament la constituția SUA, prin care a fost garantată orice libertate religioasă, de exprimare sau de întrunire a cetățenilor americani, încă din 1791. Cu timpul, aceste drepturi care ni se par astăzi elementare, au fost exportate și în Europa, și și-au găsit sprijinul într-o societate din ce în ce mai seculară. Astăzi influența bisericii asupra statului în țările cu adevărat civilizate este nulă. Iar implicarea politicului în lumea religiei o fantasmă a evului mediu. 

   Nu însă și în Republica Heterortodoxă Română. Aici biserica majoritară ortodoxă primește de la stat finanțări de sute de milioane de euro pentru construirea unui monument al megalomaniei și prostiei religioase, nu plătește niciun fel de taxe „Cezarului” și din cauza asta îi mai pupă și tălpile o dată la 4 ani, indicând enoriașilor inculți cine e candidatul ideal pentru președenție. Însă recenta petiție organizată de BOR, cu colaborarea masivă a mai multor pături sociale și denominațiuni religioase din România, în vederea revizuirii Constituției care este destul de neclară cu privire la formularea juridică a familiei ( în constituție se spune că statul respectă familia întemeiată pe căsătoria liber constimțită între soți, nu între un bărbat și o femeie, așa cum vor conservatorii religioși ), este deja un atac direct, samavolnic și medieval la însăși laicitatea statului. Deja s-au strâns peste 800.000 de semnături, iar ca atare petiția nu mai poate fi ignorată, se presupune, de către guvernul și ulterior de parlamentul României. De silă și obligat de împrejurări, guvernul ar trebui să organizeze un referendum național cu privire la schimbarea articolului 48, alineatul 1, astfel încât familia heterosexuală tradițională să fie „ apărată”, de parcă ar ataca-o cineva. 

   Dar să revin la adventiști, de care mă mai leagă o simpatie antipatică, având în vedere că cei mai mulți prieteni, precum și întreaga familie, sunt încă acolo. Decizia uniunii adventiste române de a se alătura efortului „ecumenic” ortodox pentru schimbarea constituției este cel mai elocvent exemplu al ipocriziei uriașe și al lipsei de consecvență din această biserică. Urmăriți logică adventistă în pielea goală și cruciți-vă: dacă biserica catolică sau ortodoxă ar face vreun demers către Legislativ pentru a impune o lege care să respecte un punct de vedere tradițional creștin (cu privire la vreo zi de odihnă, de exemplu ), pentru ca apoi să impună decizia guvernamentală respectivă unei anumite minorități religioase, acest lucru este absolut inacceptabil. Statul nu trebuie să legifereze cu privire la moralitatea cuiva, la comanda bisericii, oricare ar fi aceasta! În schimb, dacă biserica face presiuni asupra statului laic ca acesta să-și schimbe constituția cu privire la componența familiei, iar acest lucru este impus ulterior unei minorități sexuale, atunci este bine și moral! 

    Altfel spus, poate n-am fost înțeles: dacă ortodocșii sau catolicii fac o lege care să dăuneze intereselor și libertăților adventiste, este foarte grav și inadmisibil. Minoritatea adventistă este în pericol. Dar dacă catolicii și ortodocșii fac un demers către stat, ca acesta să restrângă sau să interzică drepturile altei minorități ( homosexualii și lesbienele ), atunci este absolut ok și adventiștii sunt de acord. Când morala generală e împotriva ta, din varii motive religioase, atunci vine Apocalipsa. Când e împotriva altora, și se întâmplă ca și tu să susții acea „morală”, vine împărăția lui Dumnezeu. Unde e consecvența? Unde e logica? Unde e bunul simț comun? 

   Dar e musai să cunoști din interior această grupare religioasă pentru ca să-ți dai seama de flagrantele contraziceri și paradoxuri care o caracterizează. De exemplu, adventiștii au o escatologie specială bombastică din care fac parte „decretul duminical ” și „ persecuția” îndreptată împotriva lor de către papalitate. Dar ce să vezi? Ori de câte ori vreun papă vizitează America …. în loc să se bucure că profețiile lor se împlinesc, ei se dau de ceasul morții, ca nu cumva Biroul Oval să legifereze mult „așteptatul” decret duminical la sugestia vreunui pontif. Iar teama asta e legată de altă tâmpenie teologică exclusiv adventistă, în care Iisus este judecătorul cel bun și milos, dar ei se feresc de acea judecată, așa-numită „de cercetare”, mai ceva ca de necuratul, ca nu cumva ea să-i găsească „nepregătiți”. Pricepeți ceva? Adventiștii doresc plecarea la cer și venirea lui Iisus pe norii cerului, dar pentru că sunt convinși că evenimentele finale de dinaintea sfârșitului lumii sunt extrem de agitate și tulburi, nu ar dori ca ele să aibă totuși loc în timpul vieții lor. Mai bine după… Suprimarea eventuală a libertăților religioase, sau monitorizarea atentă a populației printr-un decret guvernamental ( mai ales azi în contextul terorismului internațional ), sau stocarea datelor despre fiecare cetățean de către guvern sunt semne că „ Domnul vine”, dar de fiecare dată se luptă și mai îndârjit pentru promovarea sau păstrarea drepturilor și libertăților de orice fel. Vedeți vreo logică aici? Vreo consecvență, oricât de mică, între paranoia ideologică și faptele concrete de zi cu zi? 

   Acestea fiind spuse, de ce ar trebui să ne mire, pe noi cei raționali și care nu mai dăm un ban pe diverse perorații religioase, că lipsa coloanei vertebrale nu este un accident la cei credincioși, ci chiar caracteristica principală? De ce ar trebui să ne mire standardul dublu al celor evlavioși, din moment ce știm din istorie cum fariseii și saducheii blestemau cu o jumătate de gură autoritățile romane, iar cu cealaltă făceau jocuri de culise cu Pilat întru păstrarea beneficiilor lor materiale? Sau cum o mulțime de popi ortodocși și adventiști propovăduiau evanghelia de la amvon pe de-o parte, iar pe de altă parte complotau mârșav cu securitatea comunistă, chiar contra fraților lor de credință? Actuala ipocrizie strigătoare la cer și lipsă de onestitate a adventiștilor nu ar trebui așadar să fie o surpriză! Ea este o stare de facto. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Drepturile minorităților trebuie respectate, dar numai dacă acest lucru are de-a face cu ei! Altfel…nu. 

    Dar asta a fost morala creștină dintotdeauna: ce e diferit de ei, e de la cel rău. Și nu are dreptul la existență. Dreptate da, dar nu pentru oricine, ci doar pentru cine „merită”. Moral sau imoral nu este ceea ce spune bunul simț comun și logica, ci ceea ce cred ei că este. În fond și la urma urmei, ei -credincioșii - decid cine are drepturi și cine nu pe planeta asta. Nu a fost așa dintotdeauna, până acum maxim 50 de ani? Ei bine, dreptul la căsătorie e unul dintre ele. Cine sunteți voi, homosexualii, să profanați instituția asta întemeiată încă de la creațiune? 

   Și nu pot să nu le dau dreptate. Trăim vremuri foarte tulburi. Lumea își bate joc de morala biblică, parcă din ce în ce mai crunt: mai întâi abolirea sclaviei în secolul 19, apoi emanciparea femeii în a doua jumătate a secolului 20, considerarea negrilor drept ființe umane după 1960, iar acum, în secolul 21, căsătoriile între homosexuali. Totul contra bibliei! Prea multă apostazie! Să revenim la cărările cele vechi, eventual și la uciderea cu pietre în piața publică a homosexualilor, de ce nu? E timpul pentru morala creștină! E timpul pentru Republica Heterortodoxă România!