sâmbătă, 9 aprilie 2016

Liberul arbitru - un răspuns penibil la problema suferinței


   

    Atunci când în lume au loc tragedii majore, răspunsul creștinilor cu privire la cauza existenței răului este de fiecare dată același: „liberul arbitru”. De ce a permis Dumnezeu genocide înspăimântătoare și războaie lungi și cumplite? De ce a permis ororile holocaustului pentru 4 ani de zile, timp în care au murit milioane de ființe nevinovate? De ce permite ca o fetiță să fie violată și ucisă cu bestialitate de un monstru sadic cu chip de om? Răspunsul halucinant al prietenilor creștini este de fiecare dată același: „pentru că Dumnezeu este iubire, și încă iubire desăvârșită”.


    Nu ați înțeles? Nicio problemă, nu e vina dvs, dar voi repeta: Dumnezeu este dragostea desăvârșită. Așa … din start, apriori … pentru că asta cred creștinii. Și ca să demonstreze că este dragoste desăvârșită, permite ca unii copii ai săi să ucidă cu sălbăticie alți copii ai săi nevinovați, deoarece le-a dat tuturor liberul arbitru. Altfel Dumnezeu n-ar mai dragoste și dreptate !!… Incredibil, dar aceasta este teodicee creștină populară, deoarece cea profesională, făcută de teologi care chiar au habar despre textul biblic, se abține să dea vreun răspuns cu privire la problema suferinței pe Terra. 

   Poate pentru secolele 17 (Leibnitz) sau 19 ( Ellen White), o asemenea teologie a suferinței ar fi fost încă acceptabilă. Dar în secolul 21 ea mi se pare o jignire cumplită la adresa rațiunii sau inteligenței cuiva. Și să spun și de ce: imaginați-vă că un tată ar permite ca fiul său mai mare să-i chinuie și să-i omoare pe frații lui mai mici care nu se pot apăra, fără ca acest tată să intervină în vreun fel, deși este la curent cu acțiunile fratelui mai mare!! Ar mai fi numit acest tată de către cineva întreg la minte un tată iubitor?!? Sau mai degrabă un tată monstru, dacă știe de acțiunile copilului său mai mare și nu face nimic ca să-l oprească? Ei bine, nici măcar un singur creștin sănătos la cap n-ar afirma că acel tată este un tată iubitor, sunt sigur, ci bun de internat într-un sanatoriu psihiatric, în cel mai bun caz.

   Ori atunci când vine vorba despre Dumnezeu, dintr-o dată exact același comportament este scuzat, Dumnezeu nu numai scăpând de oprobriul general, dar încoronându-se cu atributul de ... „iubitor”. Aceasta este teologia creștină! Să te mai mire de ce oamenii raționali părăsesc cu miile creștinismul în fiecare zi? Pentru răul colosal din lume poți da vina pe păcat; pe Adam și Eva; pe Lucifer devenit diavolul; pe liberul arbitru; pe nenumărați factori sau personaje, mai mult sau mai puțin malefice.Dar niciodată, sub nicio formă… nu trebuie să dai vina pe Dumnezeu, adică pe creatorul acestei lumi! 

   Vă propun alt exercițiu de imaginație. Să zicem că un director executiv CEO al unei firme de calibru mondial, renumit pentru bunătatea și corectitudinea sa, are în subordine într-o țară oarecare un manager general care este însă o pacoste. Acesta din urmă exploatează muncitorii peste măsură fără ca să le plătească orele suplimentare, dă ordine ca salariile să fie plătite în mod mizerabil și cu întârziere, angajează supraveghetori speciali care exercită violență fizică și psihică oribilă asupra muncitorilor fără vreun motiv anume, femeile sunt maltratate și chiar violate dacă își cer drepturile, și toate grozăviile care vă mai pot trece prin cap. Directorul executiv al companiei este la curent cu toate aceste abuzuri strigătoare la cer ale subordonatului său din acea țară îndepărtată dar nu ia absolut nicio măsură de reglementare a situației. Motivul? Ei bine… liberul arbitru! Managerul sadic este liber să conducă fabrica sa după cum îi dorește sufletul. O imixtiune în treburile locale ale acelei fabrici din partea directorului general al firmei pentru a face dreptate celor oprimați ar fi catalogată ca „ lipsă de bunătate” din partea sa. Și de către cine ar fi catalogată astfel? Desigur, doar de managerul general local. 

   Cine dintre angajați ar mai continua să-l considere pe directorul executiv, în ciuda neimplicării sale criminale, un om bun și corect? Cum ar reacționa opinia publică generală în fața unei asemenea situații? Și cât de serios ar fi argumentul aplicării liberului arbitru în acest caz? Ei bine, ceea ce este absolut penibil și condamnabil pentru creștini în relațiile inter-umane, este pe deplin justificabil în relația Dumnezeu-om. Știți deja placa repetată obsesiv de către creștini: Dumnezeu -șeful suprem al universului - este iubirea întruchipată și desăvârșită, dar există undeva pe o planetă minusculă din univers un personaj malefic numit diavol, de asemenea creație a lui Dumnezeu și aflat desigur în subordinea Comandantului suprem… Iar acestui diavol i se dă stăpânire peste acea planetă și libertatea supremă de a face ceea ce dorește cu oamenii. Și oricât de cumplit ar fi tratamentul aplicat oamenilor de către diavol, neimplicarea lui Dumnezeu  este bună și dovedește dragostea sa nemărginită pentru … oameni. Serios acum… mai înțelegeți ceva? Asta este teologia creștină! 

   Să mai adaug aici că biblia susține mai degrabă, prin nenumărate versete, dogma predestinării decât cea a liberului arbitru? Să mai adaug aici că experimente nenumărate din științele neurologice ale ultimilor ani au dat definitiv de pământ cu liberul arbitru? Să mai spun că filozofic vorbind ideea liberului arbitru nu face niciun sens? Degeaba. Orice argument sănătos, fie din logică, fie din neuroștiințe, fie chiar din biblie, adus de cineva rațional împotriva dogmei liberului arbitru va fi egal cu un mare zero pentru creștinul care nu vrea să gândească cu propriul creier. Pentru cineva care crede apriori într-un Dumnezeu iubitor dar în aceeași măsură nu poate nega atrocitățile cumplite de pe Terra, liberul arbitru (acordat diavolului sau omului în egală măsură) este singura scăpare teologică, singura ancoră de care se mai prinde. A recunoaște failibilitatea ideii cu liberul arbitru înseamnă pentru el trezirea la o realitate sumbră. Și cine are chef să se trezească la o asemenea realitate, când visarea la umbra dogmei este atât de plăcută? 

   În plus, suferința de pe Terra nu se poate explica întotdeauna prin argumentul falacios al liberului arbitru. Există suferință indusă de acțiunea directă a omului ( războaie, crime, violuri, etc ), dar există și suferință ca rezultat al fenomenelor naturale care nu depind de om: cutremure devastatoare, tsunamiuri, vulcani, alunecări de teren. Milioane fără număr au pierit în istorie din cauze care nu pot fi atribuite vreunui misterios liber arbitru, decât în ipoteza puțin probabilă, să zicem, în care acele victime au ales să se nască în regiunile calamitate…Dar moartea lor nu este mai puțin sfâșietoare decât moartea celor din atentatele teroriste de la Paris și Bruxelles. 

   Comparația folosită uneori de către creștini cu o mamă care alege totuși să dea naștere pruncului ei deși este conștientă că s-ar putea ca în viitor acesta să devină un hoț sau un criminal notoriu este cât se poate de absurdă, din cel puțin două motive. În primul rând, o mamă nu știe viitorul pruncului ei, spre deosebire de Dumnezeu cel atotștiutor atunci când creează… De  fapt, de foarte multe ori mamele chiar refuză să dea viață dacă știu cu siguranță că pruncul care se va naște va avea o boală genetică incurabilă. Să înțelegem că Dumnezeu a știut ce se va întâmpla cu Lucifer, sau cu Adam și Eva, sau cu Hitler, Bin Laden și ISIS, dar a permis totuși să se întâmple? Așa ceva este monstruos pentru orice om rațional din secolul 21.  

  În al doilea rând pruncul ei, odată ajuns la maturitate, capătă independență totală iar mama nu mai poate fi făcută răspunzătoare pentru deciziile ulterioare ale fiului său matur. Mama, în cel mai literal sens al cuvântului, și-a pierdut controlul sau autoritatea asupra fiului ei. Sunt creștinii gata să accepte exact aceeași logică și în ceea ce-l privește pe Dumnezeu și diavol? Mă îndoiesc. Iar dacă nu o acceptă, atunci comparația cu mama nu-și are niciun rost. Cum nu-și au niciun rost toate acele versete biblice care, chipurile, pledează pentru liberul arbitru. „Dacă vei asculta și nu vei mânca din pomul oprit vei trăi, dar dacă nu vei asculta și vei mânca, vei muri negreșit” vă sună cumva ca o expresie a libertății? Ce fel de libertate poate exista la umbra unei amenințări? Și de ce trebuie să existe doar două variante ( ascultare/viață, neascultare/moarte) acordate făpturii create? Până și un părinte omenesc acordă libertate totală copilului său adolescent, fără ca să-l amenințe în schimb cu ceva. Ca să-l avertizeze de consecințele deciziilor sale este una, amenințarea însă e deja un semn al unei deficiențe mentale sau de natură morală. Să înțeleg că Dumnezeu este inferior din punct de vedere etic unui părinte omenesc din moment ce promite omului că dacă va călca porunca divină, va muri? 

    Oricum am diseca problema, eliberați de lanțurile greoaie ale gândirii dogmatice, liberul arbitru este un răspuns penibil la problema cumplitei suferințe umane. Să creezi niște roboți superinteligenți, dar pe care-i poți ține sub control din punct de vedere etic, este mult mai responsabil decât a crea ființe libere cu conștiință proprie care se pot ucide și chinui între ele. Așa cum este prezentat de teologia creștină, Dumnezeu este fără doar și poate un monstru cosmic. Iar locul monștrilor este în legendele antichității sau în basmele copiilor, dar nu în mintea unui om educat din secolul 21. 

   

11 comentarii:

  1. Citind acest articol, mi-am adus aminte de o remarca facuta de catre Bart Ehrman, un mare specialist in arheologie biblica, care intr-o buna zi s-a declarat agnostic, ca si tine: “Am devenit agnostic deoarece am ajuns la concluzia ca Biblia nu ofera o explicatie satisfacatoare la problematica suferintei in lume”. Acest om cu minte stralucita are perfecta dreptate: teologia crestina (la fel si cea mozaica si islamica)
    se dovedesc ABSOLUT NEPUTINCIOASE in a oferi o explicatie logica si de necontestat a suferintei. La fel si pentru mine, acesta a fost MOTIVUL DE BAZA pentru care si eu m-am declarat in inima mea agnostic. Pana intr-o buna zi cand am inceput sa citesc o carte extrem de interesanta care a inceput sa-mi ofere explicatii consistente ale problematicii suferintei pe aceasta planeta. Denumirea acestei carti este “The law of one book” si a fost publicata in urma cu 33 de ani in SUA. Marturisesc ca inca nu am finalizat lecturarea ei deoarece este foarte stufoasa (este formata din 5 volume), insa as vrea ca atunci cand o voi termina de citit, sa expun pe paginile blogului tau conceptia existentiala pe care o propovaduieste aceasta carte, conceptie care ofera o explicatie rationala la problematica suferintei pe planeta Terra.
    Cu respect – Miklos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aștept cu interes care ar fi acea explicație rațională, Miklos.

      Ștergere
    2. Am vizionat videoclipu in care explicati de ce ati renuntat la adventism...Nu este de vina Biblia sau Dumnezeu ca in loc sa vautati libertatea crestinismului v-ati impotmolit in povara religiei unui cult religios...Vad ca tot spuneti ca il cautati pe Dumnezeu...Dar Dumnezeu se lasa gasit cautand in Biblie,nu in cartile scrise de unii care" s-au falit ca sunt intelepti si au innebunit"Daca nu ati inteles HARUL din Biblie....degeaba ati citit...

      Ștergere
  2. ML,
    Fie-ți milă de bieții negânditori creștini. Lasă-i în pleasna lor, că atât pot înțelege. Ei dorm și după cum se știe... „somnul rațiunii naște monștri”!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dacă Dumnezeu este Atotputernic (şi trebuie să fie, altfel nu ar mai fi Dumnezeu ci o persoană limitată) înseamnă că el ştie tot ce are să se întâmple încă dinainte să se întâmple. Ştie dintotdeauna. Din Eternitate. La el timpul nu ar trebui să existe, fiind etern. El e atemporal ceea ce înseamnă că la el totul se petrece simultan, perpetuu si etern. Fără timp nu poate exista cronologie (ordinea faptelor). Alegerile mele sunt deci făcute din eternitatea lui. Iar eu nu pot schimba ceea ce mintea lui atotputernica ştie că o să se întâmple. În acest caz liberul meu arbitru nu mai poate exista. PS: Dacă Dumnezeu nu are timp, fiind etern, cum plasez cronologia alegerilor mele şi urmările alegerilor mele în eternitatea lui atemporală? Temporalitatea existenţei mele îl face pe Dumnezeu temporal, anulându-i astfel eternitatea?

    RăspundețiȘtergere
  4. Binele este la pachet cu raul in lumea care traim, nu a fost de la inceput asa ... dar naivitatea omului, siretenia sarpelui ... in fine.
    Daca nu ar exista o inviere a mortilor si daca nu am avea promisiunea Lui Isus Hristos ca ne-a pregatit un loc langa El ti-as da dreptate Martin, doar ca realitatea nu e doar ce se vede cu ochii, iar evolutionismul e o credinta ce duce la moarte. Cei care cred in Isus Hristos au promisiunea vietii, dar intr-o alta lume, noua pt ca cea veche, pe care o vedem acum nu va mai fi.
    Acum fiecare traieste cum vrea:
    fie pt lume aceasta care la final iti da ca premiu pt tot efortul moartea
    fie pt cea viitoare in care primesti viata vesnica
    Cele doua sunt asa de diferite cum e noaptea de zi.
    In lumea aceasta toti avem parte de rau si de suferinta, diferenta se face dupa cum reactionam la ea ... unii devin mai rai altii mai buni, uite si un sens al suferintei.
    Adrian

    RăspundețiȘtergere
  5. Salutare Martin,

    Problema suferintei pe Terra este un subiect profund. Implica intrebari la care nimeni nu poate gasi un raspuns. Personal cred ca originea raului nu poate fi explicata. Nu pot gasi un raspuns la intrebarea: " Cum a fost posibil ca intr-o creatie perfecta,desavarsita, plina de iubire sa apara ganduri de rebeliune si de nesupunere?"

    Consider ca atunci cand Dumnezeu i-a creat pe Adam si Eva si le-a dat instructiuni si avertizari clare despre situatia existenta ( Satana avea liber acces in gradina Edenului) a fost un test de ascultare. Dumnezeu era constient ca vrajmasul va incerca sa-i ispiteasca la fel cum a procedat si cu celelalte fiinte inainte ca acesta sa fie alungat din ceruri. Adam si Eva au picat acest test. Incalcarea legii presupunea pedepsirea vinovatilor, mai ales ca au fost instiintati dinainte de consecintele incalcarii legii.

    Acum, intrebarile tale din articol sunt logice: de ce sufera atatia oameni nevinovati? de ce multi copii sunt maltratati si persecutati? ( ca o paranteza , citeam zilele trecute despre un caz infiorator din SUA in care un tanar a violat un bebelus de 1.6 luni si a fost condamnat la ..200 ani de inchisoare) http://www.mytex.ro/stiri/278-112/521072-horror-a-violat-un-bebelus-de-18-luni-cati-ani-de-inchisoare-a-primit.html

    Astfel de cazuri nu sunt unice in istoria omenirii. Din pacate, multi oameni au murit nevinovati (genocide in masa, atacuri teroriste). Orori s-au intamplat si se vor mai intampla atata timp cat raul exista in acest univers, atata timp cat Dumnezeu permite sa aiba loc astfel de tragedii. Totusi eu sunt convins ca va veni vremea cand ni se vor dezvalui raspunsurile la toate intrebarile.

    Eu sunt de parere ca jertfa lui Hristos ofera cel mai bun exemplu pentru a ne arata ca insusi Fiul lui Dumnezeu a fost trimis la moarte pe cruce si a suferit pentru noi oamenii. Jertfa suprema intrece orice alt sacrificiu facut vreodata pe acest pamant. Sunt convins ca exista un plan pentru fiecare dintre noi.Stiu ca exista multe intrebari, multe framantari, deceptii, frustrari etc. Stiu ca sunt oamenii care isi pierd credinta. Sunt multe evenimente in viata noastra care le punem sub semnul intrebarii. DE CE a trebuit sa se intample asta? DE CE mi s-a intamplat tocmai mie? As veni cu o posibila explicatie ( care de fapt nu e tocmai o explicatie, ci mai degraba o resemnare, o acceptare a situatiei ca atare): EXPERIENTA LUI IOV!


    Cele bune,
    Icetears

    RăspundețiȘtergere
  6. Oameni buni, încetați să mai vă învârtiți în jurul cozii. Dacă Dumnezeul vostru pe care-l lăudați este așa cum spuneți, adică atotputernic, atotștiutor și bun și milos, existența suferinței inimaginabile de pe Terra vine în contradicție flagrantă cu ceea ce afirmați voi dspre el. Deschideți puțini ochii și gândiți rațional! Cele două efectiv nu se pot împăca. Ori există un astfel de Dumnezeu, iar suferința este absentă, ori nu-i pasă niciunui zeu de noi, iar suferința este și va fi dintotdeauna și întotdeauna pe pământ. Este simplu că și un copil de 4 ani poate să priceapă....

    „ Totusi eu sunt convins ca va veni vremea cand ni se vor dezvalui raspunsurile la toate intrebarile.” Și până în ziua aia, dacă ne pierdem credința datorită lipsei răspunsurilor divine, tot noi suntem vinovați? Adică tot noi oamenii care suferim și ne chinuim în disperare? Nu dumnezeu?!?

    Jertfa lui Hristos? această dogmă creștină este cu totul absurdă. Din mai multe motive, pe care nu voi sta să le reamintesc acum și aici. Scriu deja o carte despre asta... Dar aici și acum pot spune că gândul unui dumnezeu care participă în durerea omenească la rândul lui, dar nu POATE să o facă să dispară cu totul, nu rezolvă concret în niciun fel problema teodiceei. Noi oamenii nu avem nevoie de un Dumnezeu care să fie cu noi în Auschwitz și să moară gazat cu noi. Avem nevoie de un Dumnezeu care să ne elibereze din Auschwitz, „ cu mână tare și puternică”, la fel ca în legenda elberării evreilor din Egipt ( altă minciună colosală a bibliei). Ori Dumnezeu nu a făcut asta. Nici la Auschwitz, nici niciodată în istoria omenirii. Îl doare în cot de suferința colosală a omenirii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Jertfa lui Isus trebuie înțeleasă ca echilibrarea unei karme negative a omenirii sau altfel spus, nici măcar Dumnezeu nu poate incălca această lege.
      Problemele inexplicabile legate de suferință, de aparenta inegalitate de șansă si altele apar datorită cenzurarii mecanismului evoluției in mai multe vieți.
      Acum cca 2000 de ani, Isus promitea un viitor care se pare că începe in zilele noastre spunându-le că și GENERAȚIA lor îl vor trai.
      Este ca și cum in liceu in clasa a-IX-a le vorbește de noutățile pe care le vor avea in clasa a XII-a.
      La sfârșitul unor Evanghelii apare Isus care nu e recunoscut deoarece este in alt corp, este recunoscut de Toma numai când Își arată rănile sau când face minuni și pescarii/apostolii prind dintr-o dată mult pește.

      Ștergere
  7. Martin, sa inteleg din comentariile tale ca noi suntem la "voia intamplarii" pe acest Pamant, in acest univers? In ultima perioada (sa spunem ultimii zece ani) au inceput sa apara fel si fel de carti si articole scrise de oameni de stiinta si nu numai, care expun in principal ideea ca universul nostru cu legile sale exista intr-un "ocean" nemarginit de alte universuri (fiecare cu combinatiile sale de legi). Cu alte cuvinte, ideea de Multivers capata amploare in cercurile stiintifice (cam in aceeasi masura cum acum aprox. 8 decenii lua nastere ideea Big Bang-ului).

    Evident,ideea de Multivers este doar o teorie nedemonstrata si care nu se poate verifica. Se bazeaza pe calcule matematice foarte complexe, teorii moderne(stringuri,gravitatia cuantica) pe care nu toata lumea le intelege. Se incearca detasarea de religie prin fel si fel de teorii care elimina existenta Creatorului si gasirea unei teorii care sa explice totul.

    Insa sunt si autori a caror carti reflecta armonia creatiei lui Dumnezeu cu ideile cosmologice actuale (recomand cartea John Polkinghorne - "Quarci, haos, crestinism" si Francis Collins - "Limbajul lui Dumnezeu").

    Exista o vorba celebra spusa de James Jeans:"Asaza trei graunte de nisip intr-o mare catedrala, iar catedrala va fi mai dens umpluta de nisip decat e cerul de stele". O afirmatie plina de intelepciune in care oricine care contempleaza cerul senin intr-o noapte descopera o lume magnifica, un spectacol celest la care asistam si care ne demonstreaza ca exista lucruri minunate ce asteapta sa fie descoperite.

    O alta vorba spusa de cineva anonim si care mie mi-a placut foarte mult suna cam asa:
    " Stelele de pe firmament sunt crapaturile din podeaua Raiului"

    M-am abatut de la titlul articolului tau, insa ceea ce as vrea sa subliniez prin cele spuse mai sus este faptul ca nimic nu e la intamplare in aceasta lume in care traim. Asa cum ai spus si tu in unele din articolele tale, existenta fortelor ce guverneaza fizica (gravitatia, forta nucleara si forta electromagnetica) au valori precis determinate pentru a permite existenta materiei si implicit a vietii. Imi este greu sa cred, daca nu imposibil, ca toate aceste lucruri sa fie aleatoare si sa fie combinatia perfecta pentru ca acest Univers sa existe si sa functioneze dupa parametrii precis determinati. Cred ca la fel stau lucrurile si cu problema teodiceei. Suferinta in aceasta lume este un lucru pe care noi oamenii nu-l putem intelege, insa nu cred ca ar trebui sa punem la indoiala existenta lui Dumnezeu pentru acest lucru. Poate Dumnezeu permite suferinta in viata omului pentru a-l indrepta din calea lui. Si eu , ca multi alti semeni, ma intreb de ce a fost nevoie sa moara atatia copii in Bethleem atunci cand S-a nascut Hristos ( Irod a poruncit uciderea pruncilor sub doi ani de teama ca domnia sa era amenintata). Poate acest lucru a fost profetit dinainte, asadar era un plan dinainte stabilit... Sau de ce a fost nevoie sa moara atatia crestini in vremea imparatilor sadici romani ( Nero, Diocletian)? Sau in Evul Mediu cand cei care se opuneau inchizitiei si dogmelor impuse de papi erau condamnati la moarte sau exil?

    Nu stim si nu putem explica. Poate este mai bine ca unele lucruri sa le lasam asa cum sunt si sa consideram ca fac parte dintr-un plan divin.


    Sunt curios ce carte scrii despre Jertfa Domnului.

    Salutari,

    Icetears

    RăspundețiȘtergere
  8. icetears,

    Faptul că știința descoperă posibilitatea ca „dincolo” să fie miliarde de alte universuri ( mUltiversul despre care vorbești ) aruncă în desuetitudine ideea potrivirii exacte a valorilor forțelor fundamentale ( gravitația, forța nucleară tare și slabă, valoarea electronului și a pozitronului, etc, etc)de către un Creator divin . Dacă există alte nenumărate universuri care au alte valori, atunci valorile din universul nostru sunt doar cele care sunt fără ca să fie nevoie de un Creator care le-a potrivit exact, și asta ptr ca să apărem noi. Renunță la gândurile astea. Nu mai sunt valabile de pe timpul lui Copernic. E adevărat că ne place să ne dăm importanță și să credem că suntem speciali, că totul are un sens șamd... dar natura și viața în sine nu arată niciun sens al ei, dacă te pui serios cu burta pe studiul științei. Sorry.

    Apropo de viața la întâmplare. Cum comentezi violul și crima comisă asupra unei fete de 16 ani ( caz real ) care era deosebit de frumoasă și isteață și era singura la părinți, niște părinți bogați? Dar moartea unei fete care tocmai a terminat cu nota maximă facultatea, lovită de mașină tocmai în ziua absolvirii, în fața părinților? Ce plan a avut zeul cu aceste fete?!?!?!? Cum comentezi că o fetiță de 4 ani se luptă cu leucemia, la rugăciunile cuiva foarte credincios se vindecă, iar după 2 ani cancerul revine cu putere și moare în chinuri atroce? Ce plan a avut zeul ptr ea? Dar ptr milioane de copii care mor de foame, de leucemie, de cancer sau alte grave malformații genetice? Nici măcar nu poți să spui în cazul acestor copii sărmani că „le-a mai dat timp ca să se pocăiască”. Ar fi absurd. Pur și simplu nu există niciun plan divin nici ptr ei, nici ptr noi, ci doar ne place nouă să gândim așa, să credem că suntem importanți ptr vreun zeu de dincolo de stele. Dar asta e copilărie antică. Sorry. Realitatea e groaznic de crudă.

    Uciderea pruncilor din Betleem este o invenție năstrușnică ( și nerușinată ) a evanghelistului Matei. Nu a existat niciodată în realitate. Istoricul iudeu Josephus Flavius, cel care l-a descris pe Irod cel mare într-o lumină foarte proastă, ar fi avut toate motivele să adauge și această istorisire, dacă ar fi fost adevărată. Dar n-a făcut-o, deoarece ea este scoasă din burta evanghelistului MAtei, care... apropo, nici nu știm cine este. În al doile rând, istoric vorbind, recensământul roman nici măcar nu a avut loc în Betleem, ci doar în Iudeea și Galileea, și a avut oricum la aprox 10 ani după nașterea lui Isus din Nazaret, în anul 6.d.H. Evangheliile sunt o sursă de povești și legende scornite ptr promovarea credinței în Dzeu, nu ptr cercetarea sau istorisirea adevărului istoric. Pune mâna, informează-te și dacă nu ai de unde... așteaptă până voi publica eu cartea cu dovezi în acest sens...

    „ Nu stim si nu putem explica. Poate este mai bine ca unele lucruri sa le lasam asa cum sunt si sa consideram ca fac parte dintr-un plan divin.” Da!!! Ăsta este adevărul: NU ȘTIM ȘI NU PUTEM EXPLICA. Nu avem răspunsuri concrete, nici din partea bibliei, iar din partea lui God nici atât. Dar oamenii serioși sunt sceptici, nu credincioși. Dacă ți-aș spune că o zână frumoasă se învârte în jurul lui Jupiter și ne apără de meteoriți, ai fi serios dacă m=ai crede sau dacă nu m-ai crede? Exact același lucru este și în privința lui God. Atâta timp cât el refuză să ia contact concret cu civilizația umană modernă, avem tot dreptul ca să refuzăm să credem în el. Simplu și scurt.

    RăspundețiȘtergere