duminică, 20 iulie 2014

Săptămâna creației sau carul înaintea boilor


     

   Creștinii neoprotestanți, în cea mai mare majoritate a lor YEC, susțin cu biblia în mână săptămâna creației în 7 zile literale. Oricâte argumente serioase le-ai aduce că lucrurile stau cu totul altfel, ei nu pot renunța la dumnezeul lor atotputernico-antropomorf care se odihnește în ziua a șaptea sau care creează murdărindu-și mâinile în noroi. Faptul că porunca a patra confirmă creatio ad nihilo în 7 zile și faptul că Isus Hristos a afirmat că „ sabatul a fost dat pentru om ” sunt pentru ei argumente supreme în discuție. Trebuie să renunți cu totul la evanghelii și la credința în Isus Hristos, ca să poți crede în evoluție sau vârsta de milioane de ani a vieții pe Terra. Dar este adevărat acest lucru sau este doar un argument de paie?


   Puțin le trece însă prin cap creștinilor YEC că motivul adevărat al apariției ciclului săptămânal în primele pagini ale bibliei nu are nimic de-a face cu adevărul istoric și științific, ci mai degrabă cu tradiția religioasă iudaică și, foarte posibil… cu bioritmul uman. Dar să le iau pe rând. 

  Cifra 7 este cifra magică iudaică întâlnită cu prisosință în ritualurile de la templul iudaic. Autorul Genezei se hotărăște să scrie despre origini în mod deosebit prin prisma tradiției mozaice: „ în primele trei zile ale creației, Dumnezeu „întinde cortul ” lumii. În următoarele trei, îl mobilează și îl populează. În ziua a șaptea, intră în odihna Lui ( care, fie vorba între noi, durează de …6000 de ani cel puțin: ziua a șaptea din Geneza 1 e o zi aparte, deoarece nu are formularea „ a fost o seară și a fost o dimineață ”, de unde reiese că ziua a șaptea încă este în curs de desfășurare ). 7-le creației este 7-le unei sfințiri de templu ” . Dumnezeu a creat pământul ca să fie un templu, iar pe om ca să fie mare preot în acest templu. 

  Cu alte cuvinte, Geneza 1 și 2 nu este atât de mult o revelație divină cât este adaptarea poveștii despre origini la tradiția și mentalitatea iudaică a vremii. Cu toate că mitul iudaic al creației se remarcă față de miturile babiloniene sau egiptene prin noutatea absolută a existenței unui singur Dumnezeu, prin fantastica afirmație a unui început al universului, sau prin redarea destul de fidelă a pașilor pe care i-a parcurs evoluția din mări și oceane spre uscat și până la om, Geneza 1 și 2 rămâne totuși tributară mitului până în măduva oaselor. Dar mi se pare absolut normal, din moment ce autorul ei este foarte probabil  vreun levit sau preot din perioada regatului lui Israel ( ulterior sec X î.H , vezi amănunte pe Wikipedia ), așadar în temă sau chiar contemporan cu sfințirea templului lui Solomon, de pildă.

    Desigur, deoarece Geneza biblică este scrisă de un evreu, mi se pare iarăși normal ca Adam să fie tatăl direct al națiunii iudaice, via Avraam, desigur. Și mi se pare normal ca dumnezeul creator al vechiului testament să fie unul tribal, care face prăpăd în tabăra sau cetatea acelora care periclitează existența și integritatea spirituală a „ copiilor săi aleși ”. Cu alte cuvinte, istorie scrisă de cei care au confiscat-o. Cu tot cu pământul sacru dedesubt. 

   Când te maturizezi însă puțin, constați că adevărul este cu mult diferit de mitul religios pe care l-ai auzit din fragedă pruncie. Nu tot ce zboară se mănâncă, tu nu ești deloc centrul atenției tuturor, și cu atât mai puțin centrul universului. Doar copiii gândesc în termeni de cauzalitate absolută-scop absolut: lucrurile sunt așa cum sunt, deoarece eu sunt important și iubit. Viața te face să te maturizezi și îți dai seama că unul dintre cele mai mari adevăruri este lupta individului pentru supraviețuire. Până și dumnezeul lui Moise, nu-i așa, îți dă voie să-ți ucizi indiscriminat rivalii pentru ca să-ți ocupi locul tău „sacru” sub soare.

   Dar întorcându-ne la tema noastră, ce ne facem așadar cu cele 7 zile din Geneza? De unde ciclul săptămânal recunoscut la nivel mondial și de ce presupusa insistență a divinității pentru o zi anume de odihnă? Avem o săptămână de 7 zile datorită bibliei, sau biblia are o săptămână a creației de 7 zile datorită… ritmului nostru biologic?!? Care este adevărul?

   Toate ființele vii, de la unicelulare până la om, sunt dotate de evoluție cu un ceas biologic menit să le pregătească pentru schimbările regulate medioambientale. Homo Sapiens, la fel ca și strămoșii săi hominizi, este dotat cu un ceas biologic în Hipotalamus, cu un ritm de exact 24 ore. El îl avertiza de iminenta întoarcere a nopții, pentru a se întoarce în siguranța cavernei. Acest ceas ne pregătește dimineața devreme din nou pentru activitate, provocând de exemplu creșterea nivelului de cortizol în sânge. În ritmul noapte-zi al ceasului nostru biologic se reflectă rotirea planetei în jurul propriei axe. Acest ceas biologic din creier are de asemenea un ciclu anual, bazat pe rotirea pământului în jurul soarelui. El ne-a ajutat dintotdeauna să luăm decizii în ce privește semănatul, recoltatul și pregătirile pentru iarnă. Se pare că avem chiar și un ciclu lunar pe care ni l-am interiorizat, după cum demonstrează menstruația lunară a femeilor. 

   Dar ce are de spus știința despre un ciclu săptămânal? Dick Swaab, un neurocercetător de talie mondială pe care l-am mai citat aici confirmă existența sa. Ciclul săptămânal reiese din concentrațiile hormonale din sânge și urină, presiunea sanguină, numărul infarctelor de miocard, frecvența de sinucideri și nașteri. Oameni care au rămas izolați în cadrul unor experimente timp de 100 de zile în peșteră au oferit de asemenea evidențe ale existenței unui ciclu biologic săptămânal. 

 Însă cel mai puternic argument în acest sens provine din cercetările făcute asupra unei fosile de hominid Homo Erectus, de acum 1,6 milioane de ani, găsită în Kenia. Pe smalțul dentar al hominidului ( moartea i s-a datorat unei septicemii provocate de infecția unui molar ) au fost descoperite la microscop două feluri de linii: una cu o periodicitate zilnică și alta cu una săptămânală. Concluzia specialiștilor, printre care și Swaab, este aceea că smalțul dentar s-a format la acești hominizi cu același ritm timp de 6 zile, iar în ziua a șaptea cu o viteză diferită. Același lucru este valabil și în alte cercetări pe primate. S-a bănuit imediat că motivul acestor regularități săptămânale în formarea smalțului dentar au fost oscilații ale radiațiilor solare, însă astronomii au răspuns negativ. Singurul răspuns coerent rămâne acela că ritmul biologic săptămânal are mare legătură cu acea etapă a evoluției în care viața a îndrăznit să facă pasul din mare pe uscat, iar consecințele căutării după hrană de-a lungul coastei au fost considerabile asupra organismelor. 

    Oricare însă ar fi adevărata bază științifică a existenței ritmului biologic de 7 zile, este important de înțeles altceva: cu 3,6 milioane de ani mai înainte ca biblia să fie scrisă, cu milioane de ani înaintea calendarelor moderne care împart timpul în cicluri săptămânale, lunare și anuale, exista deja o săptămână biologică adânc impregnată în tiparul fiecărei ființe vii. Săptămâna de 7 zile a creațiunii nu are de-a face așadar cu realitatea istorică, cât are de-a face cu felul în care suntem programați biologic. 

    Pe de altă parte, afirmația lui Isus „ Sabatul a fost dat pentru om, nu omul pentru sabat ” este deosebit de profundă prin implicațiile sale directe. Pentru că din moment ce omul este „creat” mai întâi , și la aproximativ 150.000 de ani după aceea îi este dat sabatul, reiese categoric că omul este mai important decât sabatul. Și că sabatul nu este un scop în sine, nu este o primordialitate și cu atât mai puțin vreo zi sfântă pentru univers și îngeri. 

    Homo Erectus, Australopitecus, Neanderthalul și Denisovanul habar nu au avut de sabat, pentru că sabatul nu li s-a dat lor, ci doar lui Homo Sapiens. Altfel spus, doar Homo Sapiens poartă amprenta chipului creatorului său, doar lui Homo Sapiens i s-a revelat Creatorul ( în grădina Edenului ori weherever) . Celelalte făpturi sunt lipsite de rațiune sau străine de concepte morale. Dar porunca din decalog care face referire la 7 zile ale creației nu implică automat adevăruri științifice despre modul sau timpul în care a apărut viața pe Terra. Este un simbol invizibil, un pact abstract între Creator și creație, de natură a aduce omului speranță, odihnă și identitate. Ca un fel de a spune fiilor lui Adam că nu sunt doar produsul evoluției darwiniste, și nu sunt doar praf de stele. Ci și rațiune din rațiune, inteligență din Inteligență, viață din Viață. 

   A gândi însă în secolul 21 cu concepte mentale și culturale de acum 3 milenii nu este numai neproductiv și ridicol pentru individ, ci și anevoios intelectual și spiritual. Te trezești că ai pus carul ( concluzia, prejudecata, sentimentele ) în fața boilor ( investigația, analiza, rațiunea ) și după aia te plângi că nimeni din jur nu te bagă în seamă în mod serios când îi vorbești despre Dumnezeu. Cum ar putea să o facă? Și cine sănătos la cap ar fi gata să accepte un Dumnezeu cu barbă, anti-știință și care își bicuiește boii cu sălbătăcie, în loc ca să-i treacă prin cap să-i pună înaintea carului? 

     


   

5 comentarii:

  1. Ratacirea asta se datoareaza necunoasterii Lui Dumnezeu si datorita faptului ca incerci sa faci un amalgam, din lucruri complet diferite. Minciuna si adevarul nu pot sa stea la un loc deoarece adevarul va expune minciuna, iar minciuna neaga mereu adevarul. Faptele au putere mai mare decat vorbele, iar cunoasterea Domnului se vede din faptele fiecaruia, uneori vorbele sunt fara putere. Inca am speranta ca Adevarul ti se va releva in toata splendoarea Lui inaintea ceasului de pe urma, pt ca in ziua aceea mare si infricosata orice ochi il va vedea si atunci nu va mai fi nimic de negat. Tu macar cauti raspunsuri, pt experienta vietii tale, ma rog Domnului sa le si primesti la timpul potrivit, macar ai gandul vesniciei, tot nu poti sa zici ca nu ai primit nimic de sus. „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile." Caci ea este inauntrul nostru. Ce ni s-a dat de la Dumnezeu, pe pamant nu sunt decat umbre a celor din ceruri inclusiv Sabatul. Daca vrei sa lucrezi in Sabat, lucreaza pentru Domnul, daca te odihnesti, odihneste-te pt Domnul, nimeni nu te judeca pentru asta. Legea Domnului nu e ca sa te inrobeasca, ci e pentru libertatea omului. Legea Domnului nu iti pune oprelisti ci da drepturi omului! Doar Dracu' vede legea Domnului ca si o opreliste pt ca el(Dracu') de la inceput a urat Adevarul. Legea Domnului e iubire, compasinue, moralitate. Stiu ca nu vorbesc pe topic, dar vorbesc pentru tine prietene pt ca imi pasa. Toate cele bune, Adrian

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știu că îți pasă, Adrian. Mulțumesc. Însă îți doresc să ajungi să înțelegi lucrurile alea „complet diferite” ( evoluția și sabatul care vorbește despre un creator ) ca să vezi că ele se pot împăca foarte bine. Că tu NU VREI să le împaci, e altă alegere. Ți-o respect, dar asta nu înseamnă că e alegerea cea corectă. Tu cu siguranță nu ai nicio nedumerire despre nicio temă. Mă întreb dacă asta e o alegere înțeleaptă...

      Ștergere
  2. E frumoasa si inteleapta cautarea Adevarului...privim prin microscop sau telescop, descoperim si aflam lucruri, parseci, quarci, cambrian stim noi...doar ca aceasta realitate si cunoastere ma face sa ma intreb legat de Dumnezeu, asa cum nu se potriveste zeul din VT cu cel din NT, tot asa parca nu se mai potriveste Realitatea cu Biblia:
    - ce mai ramane din "mesaj", "plan de manturie" etc?
    - cum mai pot spune lui Dumnezeu Tata si lui Isus Frate? sunt inconjurat de electromagnetism si gravitatie, ia ei Absenti
    - de la Moise la Isaia stiam ca Isus are sa vina inainte sa se nasca, cine L-a chemat?
    - mi-am cerut eu propria existenta?

    nu intreb din tristete sau ca am obosit, desi cautarea asta m-a facut "ciudat" fata de toate generatiile
    si nici din nevoia de a ma ruga lui Isus, desi sincer mi-e asa dor sa mai stam de vorba...

    PS: behai prin spini, iar Pastorul nu mai vine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa nu zici ca "Nu mai vine" pt ca VINE CURAND. Numele Lui este Adevarul Lui Dumnezeu, prin El s-a aratat dragostea ce ne-o poarta Dumnezeu. Dumnezeu e acelasi si in vechiul si in noul testament, decat ca in vremurile de pe urma Isus, Fiul Lui Dumnezeu a venit sa ne vorbeasca despre Tatal, pt ca majoritatea celor din vechime nu au cunoscut pe Dumnezeu. Isus a venit sa salveze si sa mantuiasca, dar Salvarea vine de la Tatal, iar ce a primit Domnul nostru Isus, a primit de la Tatal. Tatal si Fiul UNA SUNT!. Cei intristati vor fi mangaiati caci Dumnezeu ii va mangaia, credeti doar ca Isus Hristos e Fiul Lui Dumnezeu, iar lucrarea Lui Isus este lucrarea care i-a dat-o Tatal sa o faca.
      Nu poti sa zici cine L-a chemat pe Isus, pt ca EL ESTE inaintea de intemeierea lumii. El era pe cand universul nu exista.
      Cat despre propria ta existenta ... "un câine viu face mai mult decât un leu mort" deci bucura-te ca nu esti mort, si chiar de ai fi "mort" nutreste Viata.
      Acum daca trebuie sa suferim pe lumea asta, sa suferim ca sa dam marturie pt Dumnezeu si pentru Fiul Lui, Domnul si Dumnezeul nostru, ce e viata pe pamant ca un abur se arata un pic si apoi dispare, dar cine cauta gaseste, in Dumnezeu e Izvorul Vietii, si chiar de murim avem promisiunea ca oricine crede in Isus va primi o viata care nu va mai avea sfarsit, o viata fara dureri fara necaz. Multe ar mai fi de spus ... dar deocamdata sa avem rabdare sa treaca ce trebuie sa se intample cu lumea aceasta si sa asteptam pe deplin incredintati caci Dumnezeu ce a zis a si infaptuit, chiar daca nu vedem acum cu ochii nostri.

      Ștergere
  3. Prietene, nu am absolut nimic de obiectat la raspunsul tau in ce priveste moralitatea si bunul simt, ai toata aprecierea mea pentru asta. Si eu te respect si nu incerc sa imi impun ideologiile cu forta nici asupra ta si asupra nimanui defapt. Nu contest faptul ca nu se poate sa nu ma insel si eu in anumite lucruri, dar despre ce vorbesc, indraznesc din credinta, pt ca sunt impacat in sufletul meu, ca nu caut sa fac vre-un rau, nu caut slava mea, si imi iubesc mult Dumnezeul, pt ca prin faptul ca am ajuns sa cunosc in parte, cate putin despre El, imi dau seama cat e de desavarsit, cat sufera din cauza oamenilor, a facut orice sacrificu pentru noi, intratat incat Fiul Sau, Domnul si Dumnezeul nostru, si-a abandonat slava, si toate atributele Divine si s-a facut rob, si a murit de o moarte batjocorioare si chinuitoare pe cruce, fara ca macar sa fi savarsit un pacat si a binecuvantat pana in ultima clipa.
    Ei uite asta, ma misca profund, si face ca tot ce e in lume, in univers sa para nimic, pe langa Isus Hristos. Sunt convins ca nici unul din noi nu vom fi judecati pt ca nu am crezut in Evolutionism, sau nu am inteles prea bine matematica, mai mult nu vom fi judecati nici macar pentru calcarea Legii (Decalogului) daca nu gasim placere in rau si credem in Isus. Dumnezeu a promis sa uite faradelegea noastra pentru toti cei ce cred in Fiul Sau. Ce tine de lume trece o data cu lumea, nu prea imi bat foarte mult capul, sincer ma gandesc mai mult la ce urmeaza decat la ce este lumesc. Crede-ma ca de fiecare data cand vad o noua catastrofa, vre-o ciuma ce macina oameni, vre-un razboi care apare, ma uit spre cer incredintat ca nu mai e mult ... . Chiar sufar mult pt ce vad in jur, si nu ma poate mangaia nimic, pana nu va veni Isus.
    Adrian

    RăspundețiȘtergere