sâmbătă, 19 ianuarie 2013

„ Dumnezeu și-a sfârșit lucrarea ” ...


            
   Ciclul de lecțiuni ale școlii de sabat din acest trimestru se dorește a fi un „ studiu ” despre felul în care viața a apărut pe pământ. Inutil să mai spun că „ este clar ” din capul locului că a fost creată. De prisos să mai spun că a fost creată în doar 6 zile. Doar o singură nelămurire am. Una singură: de ce simt nevoia adventiștii să mai „ studieze ” mereu și mereu aceleași lucruri, în speță despre creație, dacă ei DEJA ȘTIU CU CERTITUDINE TOTUL despre subiect? Dacă ei cunosc foarte bine etapele creațiunii, potrivit străvechiului raport din Geneza 1 și 2, dacă ei sunt așa de siguri de vârsta tânără a pământului sau chiar a universului(... doar 6000 de ani !!), dacă ei au înțeles perfect din biblie toate datele științifice,  DE CE MAI ESTE NEVOIE DE REPETIȚIA ACELORAȘI SUBIECTE, an după an, la intervale mai mult sau mai puțin regulate? Învățătură? Studiu? Sau crasă spălare pe creier?!? 


    Lăsând de-o parte ironia de la începutul articolului, mă îndoiesc pe deplin că ciclul de lecțiuni actuale despre creație aduce ceva nou față de ceea ce adventiștii  „ știu ” de o viață întreagă. Nu cred că este vorba în lecțiuni nici despre dovezi cosmologice în favoarea Big-Bang-ului, nici despre noțiuni generale de genetică care stabilesc fără îndoială uimitoarea înrudire a genomului primatelor cu cel al omului ( în proporțiede 98% ), nici despre astronomie modernă. Cu siguranță sunt însă din plin versete biblice și citate Ellen White în sprijinul unei creațiuni relativ recente. Și cu asta-basta. Ora de „ școală ” de sabat trece, trece și sabatul, iar advent(ur)iștii au convingerea că sunt posesorii adevărului absolut despre creație, cu mult superiori în înțelepciune față de ceilalți „ din afară ”.  În realitate….

    … Realitatea este însă jalnică. Puțini dintre cei care mai calcă azi pragul bisericii adventiste sunt gata să priceapă, și ca atare să accepte ulterior, că imaginea lor despre subiectul creației este o pseudoștiință care face rău creștinismului autentic. Extrem de puțini sunt în stare să plece capul umil, recunoscând că în joc sunt de fapt foarte multe dileme. Și mai puțini sunt gata să recunoască faptul evident că biblia nu este nicidecum un atlas științific, și că pentru asta trebuie cercetată știința, și nu scriptura. Ceea ce ei sunt gata să facă este să rostească sentințe de condamnare ( de tot soiul, mergând de la excludere a celor care îndrăznesc să gândească diferit, până la transferarea ereticilor în brațele Satanei ) în stânga și-n dreapta cu entuziasm, crezând că prin asta fac voia lui Dumnezeu. Nici prin cap însă nu le trece că prin împotrivirea lor tenace față de știință, fundamentaliștii religioși distrug tocmai temelia credinței. Da, a credinței în Dumnezeu.  Și asta pentru că insuflând membrilor ideea greșită a infaibilității scripturii din orice punct de vedere ( inclusiv științific ), an după an, sabat după sabat, biserica se expune pe termen lung confruntării cu adevărul. Iar această confruntare va cere un preț dureros: mulți din membrii care sunt cât de cât capabili să gândească cu creierul propiu vor îmbrățișa agnosticismul sau ateismul, în fața dovezilor evidente care vorbesc despre o evoluție, mai degrabă decât despre o creațiune instantanee. Este vinovată biblia pentru asta? Nu ! Este Dumnezeu vinovat pentru asta? Nu! Și-au săpat singuri propria groapă.  

   Personal, deși îmi este evidentă tensiunea incontestabilă dintre știință și credință, dintre teoria evoluției și Geneza 1, nu recurg nici la ascunderea după deget în fața dovezilor științifice, dar nici nu mă lepăd de credință. Există suficient spațiu disponibil pentru credința autentică în Dumnezeu, chiar dacă se acceptă teoriile științifice. Care teorii, fie vorba măcar în treacăt, nu sunt ipoteze sau speculații omenești, nici imaginație și filozofie gratuită, ci certitudine absolută. Este infinit mai periculos să rămâi intenționat pe domeniul încăpățânării și al ignoranței, decât să accepți bărbătește și creștinește provocările secolului în care trăiești. Este total contraproductiv să spui tineretului tău minciuni și să-l înveți bazaconii care nu au nicio legătură cu realitatea, în loc să discuți deschis și curajos despre frământările și tensiunea care reiese dintr-o cercetare aprofundată a subiectului. 

   Creștinii sunt de părere că știința este un adversar declarat al credinței, sau un produs al vreunei conspirații oarecare contra bisericii. De când este biserica biserică și știința știință, cele două au fost într-un veșnic conflict. Și de fiecare dată, trebuie măcar asta să recunoaștem cinstit, biserica a pierdut deplorabil în fața științei. Rezultatul se vede cu ochii liberi: trăim într-o societate supertehnologizată care nu mai are nevoie de Dumnezeu, deoarece știința i-a făcut viața mai ușoară, și nu biserica. Nu religia. Adventismul nu a învățat și nici nu va învăța nimic din istorie. Sinuciderea lui pe termen lung este garantată, cel puțin din punct de vedere intelectual ( vezi cel puțin cazul autohton Lăiu ). Disprețul său față de cercetare, față de resurse epistemologice alternative , frica de noutate și lentoarea în gândire a sistemului și enoriașilor sunt deja metastaze ale unui cancer care își va cere într-o zi plata cuvenită. 

   Creștinismul autentic este însă altfel. Este intuitiv, productiv, activ. Nu refuză provocările, ci le dă un răspuns pe măsură. Omul înzestrat cu Duh Sfânt este un om înțelept înainte de toate. Reacțiile sale în fața dilemelor nu numai că nu sunt colerice aidoma adversarilor săi fundamentaliști, dar dovedesc o pregătire minuțioasă în domeniu și o genialitate în arta de a răspunde. Creștinul adevărat nu ocolește întrebările dificile. Nu este omul unei singure cărți. Nu-l rezumă pe Dumnezeu la valoarea unei clădiri sau a unui text. Are curaj, deschidere spre nou, o cultură generală bogată, iar acolo unde lipsește cultura generală, are cel puțin înțelepciunea să tacă din gură. Creștinul autentic nu-și ascunde talantul în pământ, ci încearcă constant să se autodepășească, să se ridice deasupra nivelului general al secolului în care trăiește. Scoate lucruri vechi dar și noi din vistieria sufletului său. Dar cu condiția ca acest suflet să fie hrănit din Izvorul adevăratei înțelecpciuni. Altfel… tot ceea ce zice și face este un chimval zângănitor. Să ne mai mirăm de ce religia sau biserica nu mai interesează astăzi pe nimeni ? 

   Nu mai interesează pe nimeni pentru că nici biserica nu mai este interesată de nimic altceva decât de propriile sale interese...




    

2 comentarii:

  1. Am aceeasi parere ca si tine si este dureros cand vezi ignoranta conduceri. Multi din biserica dorm pe scaune si atunci cand cineva expune o parere se trezesc din somn ca arsii si tear mai si pocni ca spui blasfemi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte bine, my friend.

    Religiosii, fie ei adventisti, penticostali, ortodocsi sau te miri mai ce ar trebui sa fie conservatori intr'o singura directie: a valorilor autentice care ne definesc ca fiinte inteligente. Avand ca baza dragostea. Singurul adevar de la care putem porni odiseea noastra personala sau/si de grup.

    De'aici incolo, cunoasterea adevarurilor mai inalte, ne sta in fata, cu conditia sa nu le ucidem cu propria minte.

    Intariti in convingerea ca frica inhiba cunoasterea adevarata. Caci acolo unde e frica...nu prea de dragoste. Si unde nu'i dragoste, nu'i cunostinta...

    RăspundețiȘtergere