Evanghelia după Iuda : scepticismul

            Asist cu o doză destul de mare de tristeţe la un fenomen ce ia amploare nu numai în societatea şi-aşa de mult timp seculară, ci în cea creştină, ba chiar cea adventistă, ce a fost cândva atât de mult binecuvântată de Dumnezeu cu lumină: SCEPTICISMUL.  Acum un an de zile, intram pentru prima dată pe un forum "open-church-mind", fondat de cele mai inteligente minţi (fost)adventiste tinere din România. Multe dintre întrebările  şi frământările lor erau şi ale mele, şi pot recunoaşte că timp de un an m-am bucurat cu ei de o intensă dezbatere, aşa cum de altfel nu poţi avea vreodată în biserica adventistă. Dar, din păcate, după un an de dezbateri, divorţul  meu de acest forum a devenit inevitabil. De ce?
          Mai înainte de a răspunde, ţin să remarc că o anumită doză de scepticism este întotdeauna binevenită. Eu însumi am început să pun la îndoială acum 6 ani deja dacă biserica adventistă este chiar condusă de Dumnezeu în ceea ce face sau predică. Această îndoială m-a determinat să studiez cu profunzime biblia şi altă literatură consacrată adventistă, aşa cum nu făcusem până atunci. Studiul acesta îndelungat, la rândul său, m-a determinat să renunţ la toate riturile, dogmele( mai ales cea a trinităţii, cu care a început desprinderea mea definitivă de biserică) şi tradiţiile bisericii mele. Vedeam la Isus enorm de multă simplitate, genialitate şi transparenţă în tot ce făcea şi zicea, lucru aproape imposibil de găsit în declaraţiile, crezurile şi practicile bisericii adventiste. 

    Aşa că am început să gândesc singur, din ce în ce mai singur faţă de declaraţiile oficiale împopoţonate ale confraţilor mei. Biblia, scrierile Ellenei White şi nu în ultimul rând cărţile lui Jones şi Waggoner m-au adus unde sunt azi, la o poziţie complet indepedentă de orice organizaţie omenească. De aceea, nu voi afirma niciodată că îndoiala este intrinsec rea... Şi totuşi...

        Iuda este unul din personajele cele mai misterioase ale evangheliei. De departe cel mai inteligent ucenic al Domnului, erudit, fluent vorbitor în limbile greacă şi latină după unii, administrator financiar al "pungii" ( Ioan 13, 29), cu relaţii şi "pile" la Sinedriu, Iuda este un personaj complex, a cărui viaţă şi tragic final trebuiesc neapărat cercetate.  Care a fost de fapt păcatul lui Iuda? În ce a constat vina care l-a făcut mai târziu să se spânzure?

    Se pare că Iuda avea o tendinţă permanentă de a judeca lucrarea Fiului lui Dumnezeu după criterii proprii, pe care el le considera obiective. Episodul cu vasul cu parfum deosebit de scump din casa lui Simon este un tablou relevant în acest sens( Marcu 14,3-11). Iuda a instigat minţile celorlalţi ucenici întrebând apoi alături de ei " Ce rost are risipa aceasta?" Într-adevăr, avea dreptate. Mirul turnat pe picioarele lui Isus valora cât plata anuală a unui muncitor obişnuit din timpul acela, şi ca atare, risipa era absurdă din punct de vedere raţional. 

     Isus însă nu a gândit raţional de foarte multe ori, iar în acest episod cu atât mai puţin. Gândurile Lui erau cu totul altele decât cele omeneşti, iar planurile Lui de asemenea. El a lăudat "risipa" femeii şi a condamnat aspru "raţiunea " lui Iuda şi a ucenicilor. Ca urmare, imediat după acest incident, Iuda îşi ia destinul în propriile mâini şi cu " capul pe umeri" urzeşte un plan deosebit de inteligent, mai inteligent decât toată poliţia secretă a Sinedriului care Îl spiona pe Isus. În ce a constat acest plan? 

      Vă rog să observaţi cu atenţie cât de diabolic de inteligent a fost planul pe care l-a făcut Iuda în viziunea extrem de inspirată, după părerea mea, a Ellenei White : 

    "Iuda socotea  că dacă Domnul Hristos trebuia să fie crucificat, atunci evenimentele acestea trebuia să aibă loc oricum. Partea sa în a vinde pe Mântuitorul nu putea să schimbe rezultatul. Dar dacă Domnul Hristos nu trebuia să moară, atunci el nu făcea decât să-L forţeze să Se elibereze. Orice s-ar întâmpla, Iuda avea să câştige ceva de pe urma trădării lui. El a socotit că ar face o afacere iscusită vânzând pe Domnul său. 

    Cu toate acestea, Iuda nu credea că Domnul Hristos va îngădui ca El să fie arestat. Vâzându-L, planul său era de a-I da o lecţie. El intenţiona să joace un rol care să-L facă pe Mântuitor mai atent de aici înainte şi să-l trateze cu respectul cuvenit. Iuda însă nu ştia că va da morţii pe Domnul Hristos. De câte ori, când Mântuitorul învăţa în parabole, cărturarii şi fariseii fuseseră înfrânţi prin ilustraţiile Lui uimitoare! De câte ori nu se osândiseră singuri! Adesea, când adevărul pătrunsese în inimile lor, ei erau plini de furie şi luau pietre ca să arunce în El; dar mereu şi mereu El scăpase. Deoarece El a scăpat din aşa de multe curse, cu siguranţă, gândea Iuda, că nu va îngădui ca să fie prins."

      Aţi observat ce plan superinteligent? Am putea spune grăbiţi că era doar urzeala unui om, dar ştim că în spatele acestui plan extrem de bine pus la punct era mai mult decât un simplu om raţional şi inteligent. Era chiar acela care în trecutul îndepărtat al universului cultivase acelaşi scepticism cu privire la caracterul Creatorului său. Era chiar acela care răspândise prin ceruri zvonuri false, intrigi şi semănase îndoială în mintea îngerilor nevinovaţi : Lucifer. 

     Din punct de vedere omenesc, Iuda era genial . Raţionase perfect. Cumpănise în cele mai mici detalii avantajele şi dezavantajele planului său. Dacă Isus scăpa, totul se termina cu bine, inclusiv pentru el. Dacă Isus nu scăpa, înseamnă că nu era Dumnezeu( pentru că Dumnezeu nu poate să moară, zicea el) , şi ca atare făcea sinedriului şi poporului său  un imens bine, scăpându-l de un alt prooroc mincinos. Oricum o dădeai ...bine nimereai ! Prin RAŢIUNE  proprie şi SCEPTICISM faţă de afirmaţiile tranşante ale lui Isus, repetate de atâtea şi atâtea ori, că va merge la ierusalim ca să moară...Iuda se vedea adevăratul revoluţionar al momentului, oricum ai privi lucrurile. Realitatea care a rezultat în urma acestor ecuaţii deosebit de inteligente din capul său a fost însă crudă: ştreangul ! 

      Iuda rămâne până azi un exemplu pentru cei care merg prea departe cu raţionamentul lor strălucit( şi culmea, chiar este strălucit!!) neglijând, răstâlmăcind şi apoi dispreţuind făţiş declaraţiile exacte ale Bibliei cu privire la scopurile lui Dumnezeu şi scopurile diavolului cu omenirea! Tot mai mulţi tineri adventişti, care au cunoscut foarte multe despre Dumnezeu, care au studiat cu sârg spiritul profetic, care au citit biblia, care au făcut teologie chiar 8 ani de zile, care au avut experienţele lor proprii şi propriile lor întâlniri cu Dumnezeu, preferă acum să arunce biblia la gunoi, considerând-o un mit din ce în ce mai demodat. În schimb, gândesc cu propriul creier, îşi pun întrebări, caută răspunsuri....DAR NU DIN BIBLIE!!! 

    Azi evanghelia lui Iuda în variantă modernă nu este decât o reeditare a celei originale: " Ce rost are?" Dacă am gândi cu propriul nostru creier, ar fi mai bine, spun aceştia, decât să folosesc creierul Ellenei White sau al lui Pavel. Culmea culmilor este că...până la un anumit punct, chiar au dreptate! Nu mai putem trăi ancoraţi nici în realităţile secolului I şi nici în realităţile secolului XIX! Dar...

         Dacă realităţile secolului XXI sunt (re)modelate de inteligenţe invizibile cu mult superioare celor umane care pot influenţa negativ expertiza umană, dacă Biblia şi Ellen White, aşa pline de contraziceri şi greşeli inerente canalului omenesc prin care au parvenit nouă, sunt inspirate totuşi de sus, şi dacă în cele din urmă creierul uman este de fapt virusat de o fiinţă extraterestră rău-voitoare omului încă din grădina Edenului, atunci scepticismul faţă de declaraţiile fără echivoc ale bibliei poate fi nu numai superinteligent, dar şi diabolic. Iar în cele din urmă fatal. 

       Prietenii de pe OSC  şi prietenii pe care i-am cunoscut personal şi care au devenit atei sau agnostici au ceva în comun izbitor cu Iuda : ei pun la îndoială şi cuvântul Maestrului, odată cu dogmele şi tradiţia bisericii. Nu, spun ei în cor ca şi Iuda, " eu nu cred că Dumnezeu ar face aşa şi pe dincolo"... " Eu nu  cred că Dumnezeu cere asta şi ailaltă"..." EU NU CRED"...ei cred mai bine decât ceea ce "stă scris"...

    Pe de altă parte, mai este un aspect care pe mine mă "loveşte" direct în ochi, comparând reacţiile lor cu reacţia lui Iuda din casa lui Simon. Ei se plâng în cor că nu au experienţe cu Dumnezeu, dar atunci când vine cineva şi le povesteşte cum Dumnezeu a intervenit personal, cu putere, în viaţa lui, replica lor este imediat :  " Da ca ce chestie îţi răspunde ţie Dumnezeu la lucruri mărunte, făcând o risipă de eforturi şi demonstraţii numai pentru tine, în timp ce lasă să moară de foame, de cutremure, de inundaţii şi boli miliarde de oameni nevinovaţi?!? " ..... " Ce rost are risipa aceasta" ? este întrebarea lor şi întrebarea lui Iuda. O întrebare extrem de pertinentă, dar care nu are nimic de-a face cu planurile lui Dumnezeu pline de iubire pentru o lume întreagă.

         Iuda era, aşa cum am spus, un mic geniu. Raţionamentul său era "lucid", dar l-a dus la moarte şi a semănat tot timpul disperare şi neîncredere în minţile celorlalţi ucenici, cu un IQ mult mai mic faţă de al său. Astăzi povestea se repetă.  Există şi printre adventişti, chiar de limbă română, oameni extrem de capabili, extrem de inteligenţi, care despică firul în paişpe atât de mult încât publicul cade în adorarea persoanelor respective, în disperare sau scepticism, după caz. În orice caz, mulţimi sunt (con)duse prin argumente strălucite la....îndoială. 

     Culmea e că aceste persoane chiar îl iubesc pe Isus, ca şi Iuda. Nu-şi închipuie să lupte împotriva lui Dumnezeu cot la cot cu dumnezeul întunericului acestui veac, care de la început a semănat îndoială în mintea Evei.  Şi la fel ca şi Iuda, ele cred că aduc o slujbă lui Dumnezeu, deconstruind şi răzuind toată rugina dogmatică adventistă. DAR FĂRĂ SĂ CLĂDEASCĂ CEVA ÎN LOC. Lăsând mulţimile în ceaţă cu privire la temelia adevărată, care este Isus şi un Dumnezeu creator. Semănând  îndoiala şi doar îndoiala, ei aduc un îndoit blestem , atât asupra lor, cât şi asupra celor cu care intră în contact.

     Nu mă înţelegeţi greşit. " Ce rost  are risipa aceasta"? este o atitudine cât se poate de îndreptăţită la prima vedere. Uneori, planurile lui Dumnezeu chiar sunt aberante şi iraţionale pentru inteligenţa umană. Dar la fel ca şi la Iuda, vine ziua decisivă a unei alegeri solemne: atunci când Duhul lui Dumnezeu te mustră, poţi lua o atitudine spăşită ca Petru după învierea Domnului, sau poţi deveni şi mai revoltat în tine însuţi, ca Iuda. Isus nu se va opune alegerii tale, ci îţi va spăla în tăcere solemnă picioarele. Unde te vor conduce în final acele picioare, la trădare sau lepădare de Isus, sau la acceptare umilă a Maestrului...doar de tine depinde. 

       A venit o zi în viaţa lui Iuda când a trebuit să culeagă roadele amare ale scepticismului său raţional. Plin de groaza consecinţelor faptei sale, şi strigând " Prea târziu, prea târziu", s-a dus să se spânzure. Cei care îi copiază raţionamentele, ne(mai)ţinând cont deloc de ceea ce stă scris în Scriptură, tare mă tem că îi vor copia şi destinul.