sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Știință vs credință

     

      
      Așa cum am arătat neîntrerupt de doi ani încoace pe acest blog, fundamentaliștii religioși din orice biserică se agață cu încăpățânare de infaibilitatea Scripturii, crezând din tot sufletul că orice informație și orice detaliu din ea, chiar științific sau istoric, corespunde în întregime realității. Confruntați cu contraargumente serioase din seriale precum „ Creștinismul păgân ” sau „ False soluții la false probleme ”, ei refuză însă reconsiderarea atitudinii lor, din diverse motive. Convinși că sunt chemați de Dumnezeu, acești oameni străbat marea și pământul pentru a-și face tovarăși de credință și a duce „ evanghelia ” la orice făptură. Pretenția sau cel puțin dorința lor este ca oamenii de știință sau cei numiți în general sub denumirea „ din afară ” să cunoască Adevărul prin intermediul Scripturii. Când vine vorba însă ca să acorde la rândul lor aceeași atenție și altor domenii de cercetare a Adevărului în afară de literatura religioasă, refuzul lor este constant. Iar disprețul față de știință este general. Ei chiar consideră știința ca un fel de element conspirativ la adresa credinței în Dumnezeu, clasificând-o în „ știință adevărată ” sau „ știință falsă”, după felul în care arată enunțurile acesteia în raport cu biblia. Dar este justificată o astfel de poziție? 


    În primul rând, știința nu își propune ca să vorbească sau să-l caute pe Dumnezeu. Ea este cu totul neutră față de emoții spirituale de gen „ pierderea mântuirii ” , „ pedeapsă veșnică în focul iadului ” sau „ judecata de cercetare ”. Știința modernă a apărut în secolele 16-17 ca o dorință de a investiga matematic fenomenele naturale, dincolo de standardele biblice de gândire adânc înrădăcinate în conștiința  spirituală europeană. Pentru ca știința să poată să se dezvolte și să ajungă la uluitoarele progrese din secolul 21, paradigmele aristoteliene de gândire/cercetare au trebuit să fie treptat abandonate în favoarea unei metode care să permită naturii/universului ca să vorbească pentru ea/el însăși. 

   Această schimbare esențială de perspectivă a fost înlesnită datorită concepției creștine a unei creații contingente ( dependente ), adică a unui Creator care a făcut universul după cum a considerat El de cuviință. De aceea, unica alternativă serioasă de a afla ceva despre univers nu este filozofia lui Aristotel sau teologia lui Augustin și a sfinților părinți în general, ci procedeul științific, care constă în esență în următoarele etape: prezicere matematică, experiment, observație, analiză, teorie științifică. 

    Urmărind acești pași, omul de știință (sceptic prin excelență ) a reușit să afle treptat răspunsul la întrebările adresate de Dumnezeu lui Iov, întrebări la care Iov nu a fost însă în stare să răspundă, în ciuda neprihănirii sale. Prin urmare, știința nu poate fi categorisită în bună sau falsă, deoarece la baza ei stă un limbaj matematic precis care nu ține seama de sentimente. 2 plus 2 fac întotdeauna 4, indiferent de starea mea emoțională. Soarele răsare mereu la est și apune la vest, indiferent de credința mea că s-ar putea întâmpla și invers. Iar vârsta unei roci sau a unei fosile este strict dependentă de procese chimice și fizice precise, indiferent că acest lucru îmi place sau nu, sau corespunde cu opinia mea religioasă sau nu. 

   De aceea, teoria științifică este mai mult decât o ipoteză. Ea nu a devenit teorie oricum, ci în urma unor analize amănunțite și repetate de mii sau sute de mii de ori în laborator, unde rezultatul preconizat de ecuațiile matematice a fost întotdeauna același! În știință este imposibil ca să se întâmple precum în teologie, unde același text biblic duce la n variante de interpretare posibile. Tocmai în felul acesta se explică acuratețea cu care poate fi calculată traiectoria unei nave spațiale către ISS, orbita unui asteroid în jurul pământului sau vârsta soarelui. 

   Biblia a fost considerată în mod greșit dintotdeauna ca fiind un atlas științific, prin care Dumnezeu a dorit să ne informeze despre nenumărate lucruri: vârsta pământului și a universului, vârsta vieții pe Terra, locul Terrei în univers, dimensiunile  sau forma ei geometrică, etc. În realitate, istoria confirmă faptul că oridecâteori biserica s-a opus științei , ținând cu dinții la o înțelegere literală a bibliei, a terminat acoperindu-se de ridicol.

   Dacă Dumnezeu ar fi intenționat prin biblie transmiterea unor informații de natură științifică către omenire, precum  heliocentrismul, vârsta Terrei sau a sistemului solar, sau etapele în care a apărut viața pe pământ, a fi trebuit ca să o scrie  personal, sau cel puțin ca autorii ei să posede înalte cunoștințe matematice/fizice/chimice, ceea ce este exclus cu desăvârșire în cazul lui Moise, Iov sau Solomon. Profeții și autorii bibliei au fost doar oamenii secolului lor, și au intenționat oricum cu totul altceva decât ce cred astăzi majoritatea fundamentaliștilor creștini, și anume să ofere o descriere autentică a lumii sau a universului. Dorința autorilor bibliei nu a fost aceea de a discuta despre istorie, geografie , astronomie sau biologie, ci de a spune urmașilor lor o poveste. O poveste despre Dumnezeu și despre interacțiunea lor cu Acesta. 

   Dacă acest lucru nu este corect înțeles, desigur că se ajunge la o tensiune de neîmpăcat între știință și credință. Dar  conflictul acesta este unul cu totul imaginar, și se datorează în mod categoric intereselor vremelnice ale liderilor religioși de ieri și de azi. Adevărata problemă nu este dată de conflictul dintre știință și credință, ci între teism și naturalism/determinism.  Indiferent cât de mult vorbim despre esența științei, dacă nucleul ei este teist sau naturalist/materialist, este unanim acceptat în comunitatea științifică că aceasta se fundamentează pe inteligibilitatea universului. Acest lucru l-a umplut de uimire pe Einstein atunci când a spus: „ Cel mai de neînțeles lucru în ceea ce privește universul este inteligibilitatea sa. ” 

     Ori tocmai această inteligibilitate rațională a naturii în complexitatea ei a constituit dintotdeauna unul din motivele principale pentru care gânditori din fiecare generație, fie că au fost oameni de știință sau nu, au ajuns la concluzia că universul însuși este produsul unei inteligențe. A refuza așadar înaintarea pe traseul arătat de știință, este sinonim cu refuzul cunoașterii modului prin care acea Inteligență a ales să se descopere pe Sine, și este exact același refuz al ateului care desconsideră revelația ca metodă de prezentare de Sine a divinității, dar sub o altă formă. 

   Bineînțeles, știința nu dispune de toate răspunsurile despre natură sau univers, la rândul ei. Așa cum am arătat aici , Dumnezeu este o noțiune aflată dincolo de capacitatea umană de înțelegere, atât din punct de vedere științific, cât și emoțional/spiritual.  Biblia și știința sunt departe de a fi cuvintele ultime instanțe despre divinitate. Cuvântul, potrivit Ioan 1:1, este Fiul lui Dumnezeu, sau/și Creatorul însuși, și nu biblia sau știința. De aceea, o preferință părtinitoare fie pentru știință, fie pentru revelație denotă o lipsă de echilibru în analiză din orice punct ai privi ( spiritual, intelectual ). Adevărata înțelepciune nu constă în refuzul demersului științific sau/și spiritual, ci în analizarea proprie, liniștită și rațională a argumentelor care vin din ambele tabere. 

     Și deloc în cele din urmă, cunoașterea Adevărului transcende de multe ori barierele logicii sau a unui IQ dezvoltat, fiind perfect accesibilă tuturor, chiar celor mai neînvățați, dar având drept condiție de bază onestitatea. În definitiv, Isus Hristos nu a purtat discuții inteligente doar cu Nicodim sau Simeon, ci și cu femeia samariteancă sau canaanită. Iar evanghelia nu s-a descoperit în primul rând filozofilor atenieni, ci pescarilor galileeni. 

   Dar dacă cineva trage de aici concluzia că este o virtute să fii ignorant, dar cinstit, mi-e teamă că a pierdut timpul de pomană citind acest articol.
   

3 comentarii:

  1. "Dorința autorilor bibliei nu a fost aceea de a discuta despre istorie, geografie , astronomie sau biologie, ci de a spune urmașilor lor o poveste"
    ................
    Dorinta autorilor bibliei a fost aceea de a incatusa. De a tine sub control....prin FRICA...E singurul motiv ptr. care omul de rand nu vrea sa renunte la biblie. DIN FRICA de moarte. Caci ipocritii au avut destula dibacie de a-l informa/dezinforma pe om ca cica ...ar trai. Ca cica, ar avea libertate. Ca cica, ar exista o cale.....s.a.m.d. Si bine-nteles ca, calea era de a pune botul la ipocriziile dumnealor. Dar cum minciuna scurte picioruse detine, cei cere intr-adevar vor sa vada.....ajung sa vada.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Cuvântul, potrivit Ioan 1:1, este Fiul lui Dumnezeu, sau/și Creatorul însuși, și nu biblia sau știința."
    -----------
    Doar ca Fiul este un personaj al bibliei. Cand te pui de partea sa, automat implici biblia. Nu poti spune ca dai biblia la o parte, si pastrezi doar personajul, caci personajul a luat fiinta datorita acestei carti. Fara aceasta carte personajul e inexistent. E irelevant. E ca si cum as zice ca pastrez personajul Capitanului Nemo, dar refuz sa accept cartea lui Jules Verne. Ce mai poti incepe cu personajul inafara istoriei nascocite de Jules Verne?

    RăspundețiȘtergere