Earth and God’s Wikipedia sau precupeaţa de flori

 

     Nu m-aş fi hotărât să scriu articolul ăsta dacă nu m-ar fi inspirat un amic cu o istorie „reformată”( dar nici reformist, nici adventist). Indignarea lui contra unei alese figuri fondatoare a adventismului  este destul de nevinovată în comparaţie cu dispreţul faţă de ea al altor amici, foşti adventişti de altfel, care nu numai că nu mai dau doi bani pe scrierile doamnei respective, dar au ajuns să le arunce la gunoi cu totul. Eu fac parte din aceeaşi generaţie răzvrătită ca şi ei, dar am o cu totul altă opinie. De-o fi bună, de-o fi rea, Domnul şi cu mila Sa....Aşa că să încep:

    A fost odată ca niciodată, pe vremea când încă se mai credea în popor că Pământul stă pe o coloană infinită de ţestoase, o fetiţă neagră fără păr bălai ce visa într-una c-o să meargă-n rai. Într-un rai plin de flori minunate, nemaivăzute, „pe care ochiul omului nu le-a văzut şi care la mintea omului nu s-au suit”. Această credinţă nestrămutată a ei într-un rai idilic plin cu flori venea din faptul că împreună cu părinţii vizita în fiecare duminică grădina botanică a oraşului. Iar în vizitele ei săptămânale i se spunea adeseori că gradina aia botanică era întocmai ca cea a Edenului, şi că avea în curând să fie vizitată de Marele Grădinar şi transportată în cer.

    Aşa se face că veneau să viziteze grădina cu pricina oameni din toate colţurile ţării, ascultând extaziaţi prelegerile unui botanist pe nume With Mathematics care le tot spunea că într-o zi dintr-o toamnă toate florile vor fi ridicate la cer înainte să dea bruma cea nemiloasă şi că cine are norocul să fie la ora aia în grădină va merge şi el automat în rai. Zis şi făcut. Se strânseseră în ziua aia puzderie de oameni în grădina botanică, îmbulzindu-se unii într-alţii, călcând pe flori, murdărind spaţiile verzi, rupând cactuşii şi deranjând daliile delicate. Toţi aşteptau  cu sufletul la gură venirea anunţată a Grădinarului. Dar ora anunţată  a sosit...şi matematica lui WM a greşit...sau mă rog, n-a nimerit. Cert e că Grădinarul n-a venit.

    Urmarea a fost fatală pentru grădina botanică. Oamenii au fost atât de dezamăgiţi de neprezentarea Grădinarului, încât au dat toată vina pe WM şi pe matematica lui şi începând din acea zi nu le-a mai trebuit să ştie nimic despre flori. Grădina botanică a dat faliment şi fetiţa noastră cu un nume mai ciudat, Earth and God’s Wikipedia, a rămas extrem de dezamăgită în urma întâmplării. Dar a continuat să creadă în sinea ei şi în pofida tuturor că, deşi matematica lui With Mathematics dăduse greş, asta nu însemna şi că Grădinarul era un escroc. Aşa că împreună cu alţi foarte puţini foşti vizitatori ai grădinii botanice, s-a apucat să studieze şi mai cu sârg unde fusese greşeala lor. Se străduiau atât de mult să înţeleagă misterele botanicii, încât stăteau ore în şir de vorbă, uneori până noaptea târziu. Iar neliniştea şi îngrijorarea le creştea pe măsură ce timpul trecea fără să aducă rezultatele dorite, elucidarea misterului întârzierii Grădinarului.

  Ei bine, tocmai când îndoiala atinsese cote alarmante, a sunat cineva la uşa casei ei. Era curierul de la DHL( Draw His Love) care tocmai îi adusese un pachet. Mare i-a fost mirarea când a văzut cine era Expeditorul. Şi atât de mare bucuria ei de adolescentă că dădu să mulţumească curierului de la DHL dar acesta se făcuse ca printr-o minune nevăzut. Probabil că atât de mare i-a fost surpriza să citească că însuşi Grădinarul îi trimisese pachetul încât n-a realizat cine fusese şi când plecase curierul. Nici n-a mai interesat-o de fapt, bucuroasă că are pachetul misterios în braţe. Dar ea nu ştia, în timp ce îl desfăcea în grabă, că stabilirea identităţii corecte a curierului avea să fie un subiect foarte controversat peste ani şi foarte important de elucidat.  Dar să revenim la pachet...

     Mare a fost bucuria ei şi a celor din casă când, deschizând pachetul, a ieşit la iveală cel mai frumos trandafir. Au venit rând pe rând să-l miroasă şi să-l atingă toţi cei din casă. Au stat ore în şir la taifas despre ce să însemne oare gestul acesta neaşteptat al Grădinarului, de ce mirosea aşa de frumos trandafirul şi multe alte întrebări. Zilele au trecut una după alta, iar uimirea a crescut în intensitate când toţi şi-au dat seama că trandafirul nu se mai ofilea. O lună, două...trei....iar floarea continua să emane acelaşi miros puternic, fără să se ofilească. Era clar, se întâmpla o minune. În sfârşit, Grădinarul dăduse semne concrete că îi mai păsa şi de ei şi că dorea să transforme în bucurie dezamăgirea lor de mai devreme.

     Minunea cu curierul s-a repetat. Încă odată. Şi încă odată...şi încă odată. Şi ca prin minune, nu ştiu cum se făcea că atât fata noastră adolescentă cât şi prietenii ei mai în vârstă uitau să ceară informaţii despre curier. Cine era curierul ăsta misterios care mai mereu dispărea nevăzut tocmai când EGW dorea să-l întrebe ceva despre Grădinar? Pentru ei însă conta mai mult pe acea vreme admirarea florilor din ce în ce mai multe primite în dar: orhidee, frezii, crizanteme, muşcate, trandafiri, floarea-leului, ghiocei sau „nu-mă-uita”...ce să mai, se făcuse în casa EGW o aşa mare colecţie de plante şi flori că ...a urmat inevitabilul.

     Trecuseră cam vreo 16 ani de când primise primul trandafir nemuritor, iar casa îi devenise acum o grădină botanică în miniatură, plină cu flori plăcut mirositoare, viu colorate şi mai ales...care nu se veştejeau. Toate florile erau depuse în vaze sau în alte căni mai mari, dar erau şi foarte multe, precum ghioceii, trandafirii sau freziile care stăteau pur şi simplu pe masă, fără să fie puse în nici-un ghiveci. Între timp Earth and God’s Wikipedia se făcuse femeie în toată firea la casa ei. Fraţii şi prietenii ei veniră într-o zi cu o propunere „normală”, având în vedere afluenţa de vizitatori care veneau aproape zilnic să îi vadă florile nemuritoare. I-au sugerat să deschidă împreună o altă grădină botanică, de fapt o seră mai mică, şi să vorbească tuturor vecinilor despre dragostea Grădinarului prin florile trimise de Acesta.

       Aşa se face că au deschis o seră undeva la marginea oraşului şi invitau de-acuma pe toată lumea din oraş să vină să vadă florile. Doamna Earth and God’s Wikipedia era una din persoanele  de vază ale consiliului de administraţie al serei. Fiind cea care primise prima astfel de flori de pe alt tărâm era extrem de solicitată cu sfaturi despre „cum trebuie să tai gladiolele mele din grădina de acasă” sau „ de câte ori pe zi trebuie să ud crizantemele” sau „ cât timp să pun hortensiile mele la soare”...şi tot aşa...până ce ajungea de multe ori epuizată de atâtea sfaturi. Aşa că s-a gândit că nu ar fi deloc rău să înceapă să scrie din experienţa ei despre flori, în toate limbile posibile. Şi-a angajat două secretare, şi-a construit un Estate şi a început să scrie zi şi noapte cât o ţineau puterile. Care de multe ori nu prea o ţineau chiar aşa de bine. Muncea oricum până la epuizare din dragoste pentru Grădinar, şi din recunoştinţă pentru florile nemuritoare trimise de acesta.

       Timpul a trecut şi  sera EGW  devenise acum imensă,  aşa încât a apărut acum altă problemă stringentă: trebuiau fabricate neapărat ghivece pentru flori, deoarece prietenii ei credeau că florile se vor veşteji dacă doar le udă fără să le asigure...”susţinere” cumva...Degeaba a murmurat soţul ei câte ceva împotriva acestei idei, cum că sera funcţionase foarte bine până atunci şi fără ca florile să fie puse în ghivece. Era ciudat desigur, dar florile se înmulţiseră rapid şi eficient, fără să păţească ceva. Şi toată lumea fusese mulţumită... de ce să se schimbe acum trendul după modelul celorlalte sere din oraşele învecinate? De ce să fim la fel ca alţii? Nu e suficient că aveam flori unice în posesia noastră?clama el...dar în fine, nimeni nu l-a băgat în seamă, pentru că vocile celor care erau pentru fabricarea de ghivece erau net mai stridente. Iar în toată această dispută, EGW a lăsat decizia pe seama grădinarilor, ea ocupându-se mai mult de cărţile ei.

       Devenise cu timpul o femeie extrem de căutată şi apreciată pentru sfaturile ei „horticole”. Oamenii au început să citească cu entuziasm cărţile ei, sperând că prin aplicarea acestora vor face în aşa fel încât florile din curtea lor să devină nemuritoare. Au început curând să contruiască pretutindeni sere după sere, care de care mai frumoase şi mai somptuoase, cu „râuri de cristal” şi      „ alei de aur”. În paralel, producţia de ghivece era în toi. Florile nu mai atârnau acuma din instalaţii improvizate sau nu mai erau plantate pur şi simplu în pământ, ci erau răsădite în cele mai frumoase ghivece, gândite să le dea identitate şi siguranţă. Fiecare ghiveci avea un număr, iar numărul era trecut în „registrul floral” al serei. Acum era ordine şi disciplină. Chiar prea multă disciplină. Nimeni nu mai avea voie să admire florile luându-le în propriile palme şi mirosindu-le. Ci trebuia cerută permisiunea consiliului de administraţie al serii ca să poată fi atinsă vreo floare. Iar cât despre utilitatea ghivecelor, nici nu se mai punea problema. Nimeni nu mai îndrăznea să creadă că ghivecele mai mult ar împiedica dezvoltarea florilor decât să le fie de folos.

      La 28 ani după deschiderea serei, doi tineri grădinari cu deosebită pasiune pentru flori, au observat însă ceva ciudat, ce nimeni până atunci nu mai observase. Şi anume că tocmai legea şi regulile aspre care dirijau acum activitatea în seră făcea ca florile să nu se mai dezvolte cu acelaşi ritm ca mai înainte. Prin metode numai de ei ştiute, prin observaţii atente şi îndelungate, au adus în atenţia  adunarii generale a serei că metodele folosite  până atunci pentru creşterea plantelor erau greşite. Trebuia încercată o altă metodă de stropire a florilor, folosite alte principii horticole de creştere, alte îngrăşăminte, alte perspective. Numele celor doi tineri grădinari era Join to the Ancient Truth şi End of the Way.

      Problemele ridicate în discuţie de cei doi tineri specialişti în horticultură au iscat vii dezbateri la reuniunea anuală de la Meaningless. Nu, nu ideile dezbătute acolo şi noile precepte aduse de cei doi erau fără importanţă, ci doar numele localităţii. Ideile lor continuă şi astăzi să mai provoace vii controverse în sera EGW, deşi pentru marea majoritatea sunt văzute din păcate exact aşa, meaningless... Majoritatea din seră îi mai acuză şi azi că cei doi au fost nişte tembeli plini de sine şi aroganţi, în timp ce o mică minoritate pun declinul serei din prezent tocmai pe seama neascultării de sfaturile celor doi. Declin?!? Ce declin? Parcă eu vorbeam mai devreme numai de progrese...

      Dar să revin în trecut. Impactul ideilor aduse de cei doi a fost aşa de teribil încât toată sera, de la consiliul de administraţie condus de Give me a Break şi Unthinkable Stupidity până la simpli grădinari şi muncitori, a fost tulburată. Singura care a îndrăznit să le ia apărarea a fost doamna Wikipedia. Dar ăştia marii de la conducere i-au zburat din atribuţii pe toţi trei, văzând că infestează sera lor cu ideile lor periculoase. Aşa că pe sora Wiki au sfătuit-o cu toată „dragostea” să plece undeva departe de tot şi să continue să scrie cărţi de acolo pentru binele serei, pe EW l-au trimis şi pe el departe iar Join to the Ancient Truth a plecat singur şi nesilit de nimeni din seră.

         Anii au trecut iar lucrurile s-au mai schimbat inevitabil. Toţi trei au continuat să scrie cărţi despre o nouă metodă de a creşte flori, dar s-a întâmplat ceva interesant şi ciudat. În timp ce cărţile lui JAT şi EW au devenit proscrise în seră, EGW s-a împăcat cu conducerea serei, revenind la sentimente mai bune oarecum. Spre deosebire de cei doi care tunau şi fulgerau că florile vor muri dacă sera nu adoptă o altfel de metodologie a creşterii lor, doamna Wiki a recomandat spre sfârşitul vieţii ei să nu se renunţe la seră sub nici-o formă, şi că sera „este singurul obiect de pe Pământ al grijii şi dragostei Grădinarului invizibil”. Având în vedere acest armistiţiu neaşteptat cu sera, doamna Wiki a fost ridicată cu timpul la rangul de expert horticultor, când ea de fapt doar iubea mult florile şi pe Grădinarul invizibil. Foştii ei inamici împreună cu fiul ei, domnul World and Cosmos Wikipedia au început să-i facă un nume, să-i ridice un piedestal de aur unde aveau să plaseze după moartea ei statuia aurită a doamnei Wikipedia. Degeaba spusese ea de nenumărate ori în timpul vieţii ei că scrierile ei nu sunt mai autoritare decât instrucţiunile vechi ale Grădinarului, degeaba refuzase ea repetat să devină conştiinţă pentru alţii, degeaba atrăsese atenţia de nenumărate ori ca oamenii să facă propriile experienţe cu Grădinarul. După moartea ei, ea devenise  automat un idol, idolul tuturor horticultorilor, grădinarilor şi florarilor din lume.

      Încă din viaţa ei începuse să se recurgă la scrierile ei precum recurge în secolul 21 cineva la Wikipedia. Vrei să ştii la ce oră să te culci? Wikipedia răspunde...Vrei să ştii ce să mănânci? Wikipedia răspunde. Vrei să ştii când să săruţi prima dată iubita sau iubitul? Wiki e iarăşi la post. Vrei să ştii cât poţi ca să ştii şi ce anume ai dreptul să ştii?!? Doamna Wiki le ştie pe toate. Trebuie doar să-i citeşti cărţile cu reverenţă, ca şi când ar fi chiar cuvintele Grădinarului... Ei, nu chiar aşa, dar totuşi...cam aşa...

       După moartea ei, sera a intrat într-un declin, aşa cum am spus mai devreme. Florile, deşi îngrijite la fel de bine acum şi protejate de ghivece, au început să pălească şi să moară. Aceasta a stârnit conflicte nebănuite  şi a dus la divizarea serei în două grupuri distincte, unul mai sigur pe sine ca celălalt. Nu a trecut mult şi grupul reformator s-a despărţit la rândul lui în două, din aceleaşi cauze: „metodologia noastră de îngrijire a plantelor e mai bună ca a voastră.”  Iar azi, la aproape o sută de ani de la dispariţia precupeţei de flori, pe nimeni aproape nu mai interesează ce are de spus cu adevărat Grădinarul. Unii spun că doamna Earth and God’s Wikipedia a spus tot ce trebuia ca să ştim. Alţii spun că nu, Join to theAncient Truth şi End of the Way ar fi mai importanţi. Alţii că nici-una nici alţii. Alţii ţin morţiş să nu abandoneze sera, deşi florile le-au cam murit de mult şi oricum mai nimeni nu mai intră azi în sera vestită de altădată. Alţii s-au despărţit de mult de sera veche, nemainteresându-i nimic despre flori, plante şi Grădinar. Sera pare în paragină, atacată din toate părţile de tot felul de plăgi şi insecte dăunătoare. Sfaturile doamnei Wikipedia par că au îmbătrănit odată cu florile. Ce e de făcut? ...se întreabă majoritatea văzând cum sera se dărâmă pe zi ce trece.

        Nimeni nu se gândeşte serios nici măcar pentru o clipă că, deşi doamna Wikipedia a iubit

 florile şi pe Grădinar cu entuziasm, ea nu a vorbit cu El în realitate, gură către gură. Doar a primit mesaje codificate, de la curieri misterioşi, care lăsau doar flori în dar, fără instrucţiunile de creştere precise. Grădinarul suprem mai aşteaptă şi azi să-l întrebăm pe el cum trebuie crescute florile, în seră sau nu, în ghivece sau nu...Dar în loc de aceasta, noi căutăm disperaţi după răspunsuri în Wikipedia. Şi asta în timp ce toată sera se duce de râpă.... 

    Şi-am încălecat pe-o floare, şi v-am spus o pildă tare...