Niciodată nu m-aş fi gândit la o asemenea interpretare a celebrei întrebări a lui Pilat adresate lui Isus: „ ce este adevărul?” . Deşi varianta lui Edi Constantinescu vine uşor în contradicţie cu varianta consacrat adventistă, conform căreia pe Pilat chiar îl interesa adevărul, totuşi pare destul de viabilă dacă stau să mă gândesc că Ellen White recunoaşte că mintea lui Pilat era într-o mare confuzie în acel moment.
Dar să redau mai întâi citatul scurt al Ellenei White despre reacţia guvernatorului roman ce a urmat imediat întrebării sale:
„Pilat avea dorinţa să cunoască adevărul. Mintea sa era însă confuză. El a înţeles imediat cuvintele Mântuitorului şi inima sa a fost mişcată de o mare dorinţă de a cunoaşte ce anume era de fapt adevărul şi cum îl putea obţine. "Ce este adevărul?" a întrebat el. Dar n-a aşteptat să primească un răspuns. Tumultul gloatei de afară l-a readus la interesele acelui moment; căci preoţii strigau, cerând luarea imediată a unei hotărâri. Ieşind în faţa iudeilor, el a declarat cu autoritate în glas: "Eu nu găsesc nici o vină în El".
Realitatea însă s-ar putea să fie cu totul alta, mai aproape de ceea ce ne propune Edi, fără ca prin asta EGW să cadă în ridicol. Haideţi să recapitulăm întregul context.
Pilat era guvernatorul roman al iudeii, cam lipsit de scrupule şi îndrăgostit de putere, ca orice politician. Executa deţinuţii fără milă, nefiind departe în timp episodul tragic când amestecase sângele unor galileeni cu sângele jertfelor lor. Pentru el conta doar un singur lucru, menţinerea la putere cu orice pret. Dacă nu-l condamna pe Isus, Caiafa si Sinedriul ar fi pornit o revoltă sângeroasă împotriva romanilor. Dacă îl condamna, se temea că urmaşii lui Isus vor începe revolta. Orice ar fi făcut, el era în dezavantaj, mai ales că însuşi Cezarul îl avertizaze de două ori pentru eşecurile sale politice.
De aceea, adevărul este că pe Pilat chiar nu îl interesa adevărul. Altfel nu se explică de ce, conform EGW, nu a mai aşteptat să primească răspunsul de la Isus. Pentru Pilat, deznodământul politic pentru el şi familia lui contau mult mai mult în acele clipe decât dezbaterile filozofice cu un ţăran evreu condamnat la moarte. Deşi şocat de calmul lui Isus, Pilat continuă să rămână un soldat nemilos, fără conştiinţă. Deşi plăcut surprins de profunzimea gândirii prizonierului său, Pilat e mai interesat de păstrarea status-quo-ului şi a privilegiilor sale decât de descoperirea adevărului sau de împărţirea dreptăţii. Ce a urmat ...ştim cu toţii, cea mai monstruoasă crimă din istorie.
Ceea ce ştim mai puţin(i) este aceea că „evanghelia” lui Pilat este astăzi larg acceptată şi propovăduită în cercuri largi sociale, făcând furori însă şi acolo unde te-ai aştepta mai puţin, şi anume în biserici. De ce spun asta?
Adevărul este prin sine însuşi ceva periculos, care clatină din temelii ordinea stabilită a vreunei organizaţii religioase sau politice. A-l primi fără ca să pui obiecţii în calea Sa, înseamnă sinucidere instituţională. Nu contează adevărul despre ce fac americanii prin Irak sau Afganistan, contează doar jocul de culise. Nu e important să ştim de ce a fost pornit războiul din Irak sau ce gândesc democraţii despre republicani şi invers. Important e numai echilibrul, diplomaţia, păstrarea regulilor jocului, democraţia de catifea. Nu contează individul şi dreptul la liberă informaţie, contează doar securitatea naţională americană sau a soldaţilor de pe frontul din Afganistan. Nu contează înaintarea în adevăruri spirituale mai înalte, dacă aparţii unei biserici. Important e doar să păstrăm unitatea bisericii, în timpuri de criză religioasă. Adevărul?!? Bleah...e o prostie. Doar conservarea puterii şi a contextului social/religios prezent e singurul lucru care contează cu adevărat.
Mergând mai departe pe firul povestirii din Ioan 19 despre prrocesul şi execuţia lui Isus, ajungem la punctul culminant al unei astfel de „evanghelii” care mitifică adevărul. În versetul 22, la cererea fariseilor de a înlătura cartelul INRI de pe cruce, Pilat răspunde scârbit, dar autoritar: „Ce am scris, am scris”. Iar argumentul final se pare că a fost pumnul în masă, fie el şi simbolic.
Ei bine, putem vedea o astfel de atitudine pretutindeni în societatea de azi şi din orice vreme. Este marca secretă care o defineşte, este regula de „aur” după care se ghidează:
„Ai dreptate Galilei. Dar ce e scris, e scris. Nu poţi veni tu acum să desfiinţezi biblia şi să semeni îndoiala în minţile oamenilor”...aşa că mai bine te închidem pentru tot restul vieţii la domiciliu.
„ Ai dreptate Martin Luther. Dar ce e scris, e scris. Ce ne facem dacă dăm fiecărui om simplu puterea de a discerne singur între bine şi rău numai pe principiul Sola Scriptura? Sare în aer toată biserica.” ...aşa că pentru tot restul vieţii te vom urmări ca pe un porc mistreţ.
„ Ai dreptate, Julian Assange(fondatorul Wikileaks). Dar ce e scris, e scris. Contează mult mai mult protocolul, diplomaţia, „pacea”, decât adevărul dezvăluit de tine care aprinde fitilul nesiguranţei pretutindeni pe glob”...aşa că mai bine te arestăm, îţi închidem posibilităţile de finanţare, te urmărim peste tot pe unde mergi.
Sau, ca să fac şi eu propria-mi dezvăluire „wiki”, vorba lui Ştefan Nădăban, ex-pastorul bisericii din Castellon, Spania, într-o convorbire avută cu mine acum vreo 4 ani: „ Martin, ştiu că ai citit şi ai studiat mult. Dar dacă spunem tuturor concluziile tale, distrugem cu totul biserica.”
Nu, dragii mei, pe Pilat, fie că este cel de atunci sau cel de-acum, chiar nu îl interesează adevărul. Mintea sa era confuză nu pentru că simpatiza cu Isus, ci pentru că nu ştia cum să facă faţă unei situaţii extrem de dificile care îl ameninţa direct. Şi pentru asta, a fost mai degrabă în stare să se spele pe mâini, într-un gest de compromis luciferic cu nedreptatea şi de dispreţ suprem faţă de adevăr.
Minţile clerului religios de azi nu sunt dornice câtuşi de puţin de adevăr, de cercetare, de investigare a acestuia. Pe ei îi interesează un singur lucru, deşi este evident că nu recunosc asta deschis: menţinerea privilegiilor, apărarea status-quo-ului. Pentru ei, adevărul este un mit, ceva retoric, nedemn de investigat cu sinceritate. Politica struţului sau a condamnărilor ereticilor e cea care predomină pretutindeni în societate, în guverne şi în biserici.
Adevărul?!? Bleah...o tâmpenie, spun aceştia. După care îl agaţă imediat şi disperat pe o cruce sau îl înghesuie într-un mormânt. Nu ştiu cum se face însă că n-au înţeles nici acum, la 2000 de ani de la cruce, că adevărul nu poate fi învins. Face el ce face, şi le dă mereu bătăi de cap şi nopţi nedormite,adepţii Lui înmulţindu-se cu atât mai repede şi mai „geometric” cu cât piedicile sunt mai mari în calea descoperirii Lui.
Vorba lui Lăpuşneanu: „ proşti, da’ mulţi”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu