Adevărata biserică a lui Dumnezeu ( I )

     Asist  la un fenomen ce devine tot mai răspândit pretutindeni în adventism şi în creştinismul neoprotestant în general : polarizarea ideologică. Mulţimile încep să se întrebe( mai ales tinerii) ce rost mai are biserica cu toate cerinţele ei dacă oricum nu ea este cea care le oferă mântuirea. Iar ca urmare a acestor frământări, iau naştere diferite reacţii.

    Cea mai des întâlnită din păcate, este continua agăţare după "credinţa dată sfinţilor odată pentru todeauna", a se citi rămânerea în biserică, cu tot ce derivă de aici. Oamenii SE TEM pur şi simplu să părăsească biserica părinţilor lor, chiar dacă sunt profund nemulţumiţi de modul în care decurg lucrurile acolo. A fi total independent de vreo biserică( precum eu, de exemplu) este considerat a fi o variantă extrem de periculoasă, întrucât credinţa, spun dânşii, se "întăreşte" în colectivitate, unde există încurajări, atmosferă,părtăşie, rugăciuni comune, etc...
   Altă reacţie este  desprinderea definitivă de credinţă în acelaşi timp cu desprinderea de biserică. În mod deosebit tineri inteligenţi şi extrem de inteligenţi sunt afectaţi de aceasta. Ei gândesc cu propriul creier, ajung să fie scârbiţi( ca şi mine, de altfel) de ipocrizia şi legalismul cutremurător al bisericii, de lipsa acută a dragostei, de lipsa dreptului la o liberă opinie şi multe altele, şi ajung treptat agnostici sau chiar atei, aruncând cu dispreţ la gunoi tot ce au crezut odinioară.
     Bineînţeles, biserica aruncă vina pe seama membrilor, indiferent din ce perspectivă ai privi lucrurile. Cei "eretici" sunt vinovaţi că şi-au pierdut credinţa, iar pentru starea din biserică sunt vinovaţi tot membrii, pentru că nu au ajuns o spiritualitate cerută de biblie. Ea însă, biserica,sistemul, conducerea, NU ESTE DE VINĂ CU NIMIC, sau aproape cu nimic. Dar starea bisericii se înrăutăţeşte vizibil, cu fiecare an care trece.
     Ce  e de făcut? se întreabă în sinea lor tot mai multe suflete sincere. Să ies afară din biserică? Dacă da, unde? Ce trebuie să fac ca să am o spiritualitate înaltă? O pot obţine cumva independent de biserică? Cum o să mă mai "hrănesc" eu spiritual, dacă nu mai vin la biserică?
    În primul rând, o declar răspicat: situl acesta nu este făcut cu scopul de a scoate suflete din biserică, în mod neapărat. Sunt convins că apartenenţa cu trupul la o biserică este mult mai puţin importantă decât apartenenţa cu spiritul la acea biserică. Nu locul unde mergi contează, ci la CINE te închini de fapt, acolo unde mergi.
   În al doilea rând, am promis că voi oferi citate din "adevărata trinitate adventistă", aşa cum o numesc eu, adică A.T. Jones, Elliot Waggoner şi Ellen White, de natură a spulbera frica şi misticismul complet eronat al oamenilor în legătură cu această temă. Nu voi putea fi acuzat, aşadar, că ofer soluţii personale, deşi experienţa mea personală, departe de biserică de patru ani deja, este o palmă pe obrazul acelora care afirmă siguri pe sine că în spiritul independent este germenul apostaziei de la credinţă. Aşa că pentru trei serii consecutive, voi oferi pasaje din cartea " Aceasta este biserica" de A.T Jones, urmând ca concluziile să le tragă fiecare, în sinea lui.  Pentru azi, prima şarjă:

       "Una dintre cele mai arzătoare întrebări de astăzi este „Care este Biserica cea adevărată?” Şi aceasta este cea mai importantă întrebare care poate exista vreodată.

       Toţi ştiu că sunt atât de multe biserici care se pretind a fi nu numai o biserică oarecare, ci „Biserica adevărată”, încât fiecare este nevoit tot timpul să răspundă nu numai la întrebarea „Care este adevărata Biserică?”, ci şi la „Ce este adevărata Biserică?”. Fiecare dintre ele pretinde şi susţine că este adevărata Biserică; şi totuşi, în atât de multe lucruri şi căi, fiecare dintre ele se comportă şi conduce într-un vădit contrast faţă de ceea ce este creştinesc, astfel încât proprii ei membrii, ca de altfel şi alţi oameni, rămân continuu cu întrebarea: „Este aceasta adevărata Biserică?”.

       Dacă vechimea în timp este cea care determină care este Biserica cea adevărată, atunci am putea admite că dintre bisericile care există astăzi, biserica Romano Catolică este cea mai veche, însă este interesant de observat că, toate bisericile, mai puţin prima (cea Romano Catolică), sunt convinse că prima nu este adevărata Biserică; în timp ce prima pe de altă parte, este la fel de convinsă că ea este singura Biserică adevărată.

        Şi dacă prima dintre biserici, cea mai veche dintre ele, cea care deţine avantajul celui mai îndelungat timp de existenţă şi a celei mai îndelungate şi desăvârşite experienţe, cea care a avut avantajul „ingeniozităţii şi a grijii răbdătoare a patruzeci de generaţii de politicieni” care au făcut din ea „capodopera înţelepciunii umane” – dacă aceasta nu este cea adevărată numai datorită faptului că este cea mai veche ca existenţă, cum ar putea alta, dintre cele cunoscute azi să fi cea adevărată?

        Se admite de obicei principiul că o biserică cu cât este mai veche în timp cu atât a avut mai multe ocazii să devieze (prin doctrină, învâţături şi practică) cel mai mult de la a fi cu adevărat biserica cea adevărată. În acest caz spre beneficiul tuturor celorlalte, trebuie să fie recunoscut principiul acestui subiect, că cea dintâi, cea care deţine cea mai vastă experienţă dintre toate celelalte, este cu siguranţă cea mai rea dintre toate. Dacă acesta este principiul, atunci nu devine inevitabil faptul că dacă fiecăreia sau tuturor celorlalte i se acordă timp şi experienţă, va merge pe aceeaşi cale? Şi că în aceeaşi perioadă de timp, fiecare dintre ele va deveni la fel de rea ca şi prima? Sau dacă nu este aceasta principiul, dacă vârsta şi experienţa nu au făcut din prima cea mai rea dintre ele, atunci ce motiv de existenţă mai au toate sau fiecare dintre celelalte, ca separate de prima?

        În acest caz înţelegem că vechimea în timp a oricăreia dintre bisericile existente astăzi nu este un argument pentru a demonstra că ea este cu adevărat biserica cea adevărată. Prin urmare, întrebarea noastră rămâne în continuare: „Care este Biserica cea adevărată?” şi „Ce este adevărata Biserică?”

        „Atât de mult a iubit Hristos Biserica încât S-a dat pe Sine pentru ea, pentru ca s-o sfinţească şi s-o cureţe prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, pentru ca să-Şi poată prezenta o Biserică slăvită, neavând nici o pată sau zbârcitură sau ceva de felul acesta; ci pentru a fi sfântă şi fără cusur.” (Efeseni 5:26,27)

Biserica este trupul lui Hristos în lume. Este Hristos manifestat în lume; este Hristos Însuşi întrupat în lume. Iar a iubi acea biserică şi a mă da pe mine pentru ea, biserica fiind trupul Său, fiind El Însuşi manifestat, nu este nimic altceva şi nu poate fi nimic altceva decât a-L iubi pe Hristos şi a mă da pe mine însumi pentru El.

         Atunci, a fi membru în biserică, biserica care este trupul Său nu presupune a aparţine de biserică pentru a fi al lui Hristos, ci a fi al lui Hristos pentru a aparţine de biserică. Iar diferenţa dintre aceste două lucruri este diferenţa dintre creştinism şi taina fărădelegii. Taina fărădelegii preamăreşte forma, numele, mentalitatea bisericii şi apoi cheamă, aduce şi forţează pe toată lumea în acea biserică, pentru a fi ceea ce taina fărădelegii plănuieşte – nu pentru mântuire, căci mântuirea nu este în ea; nu pentru neprihănire, căci neprihănirea nu este în ea. Oamenii sunt neschimbaţi, cu toate că poartă un alt nume. Se supun altor forme decât înainte; dar în caracter, în viaţă, în tot ceea ce au fost vreodată, ei sunt la fel, de parcă nu ar fi deloc membrii ai bisericii.

         Însă Biserica, Biserica lui Hristos, este El Însuşi manifestat. De aceea, pentru a aparţine acestei Biserici, care este trupul Său, trebuie ca mai întâi să aparţii Lui. Iar apartenenţa de această Biserică, care este trupul Său, depinde în întregime de apartenenţa la El. Iar a fi în această Biserică, care este trupul Său, depinde numai de a fi în El. Atunci, când intrăm în Biserică, prin apartenenţa la El şi suntem în Biserică prin faptul că suntem în El, aceasta naşte un nou popor. Aceasta schimbă individul într-un alt om. Aceasta face din el un creştin, asemenea lui Hristos, Hristos manifestat. Aceasta, şi numai aceasta face ca cineva să aparţină cu adevărat la ceea ce este adevărata Biserică, şi anume trupul lui Hristos "...


va urma...