Problema răului: Biblia şi metoda "pick and choose"

    Gândirea ateistă reprezentată de faimosul Richard Dawkins în cartea sa "The God Delusion" sau cea agnostică reprezentată de exemplu de Bart Ehrman în cartea sa "The God's problem" constituie o provocare extrem de serioasă şi înaltă pentru creştinism. Atât Dawkins cât mai ales Bart Ehrman au crescut în medii creştine( catolic, respectiv evanghelic), pentru ca la vârsta maturităţii să aleagă o poziţie contrară celeia în care fuseseră educaţi.
       Bart Ehrman a fost un creştin devotat bibliei şi lui Dumnezeu, aşa încât a studiat ani în şir nu atât teologie cât mai ales felul în care a fost redactată biblia( este profesor universitar în Noul Testament) de-a lungul veacurilor. Spre deosebire de Dawkins, de profesie biolog, şi pe care l-am putea acuza de superficialitate în domeniul religios, Bart Ehrman chiar a fost profund implicat în acest domeniu din toate punctele de vedere. Cum poate ajunge aşadar cineva care L-a iubit cândva pe Dumnezeu, care a iubit biblia şi creştinismul să devină un agnostic sau un ateu? Cum pot tineri adventişti care au studiat teologia aproape 10 ani de zile, iar alţii extrem de capabili chiar dacă nu au studiat teologia, să devină la rândul lor agnostici sau atei, negând cu vădit dispreţ ceea ce au crezut odată?

     Răspunsul ţine nu atât de inadvertenţele, ipocrizia şi bigotismul din biserică care i-au împiedicat să se dezvolte spiritual şi intelectual, ci de Dumnezeu Însuşi! Pentru toţi aceştia, Dumnezeu Însuşi este marea problemă!!! Apare astfel pe tapet mereu şi mereu aceeaşi întrebare chinuitoare care macină minţile tuturor oamenilor de milenii: problema răului şi a suferinţei vis-a-vis de caracterul lui Dumnezeu. Într-un lucru trebuie să fiu de acord cu ateii sau cu agnosticii: creştinismul, fie că este cel catolic, cel protestant sau cel neoprotestant( unde intră aici din păcate şi adventismul) a eşuat ruşinos în a oferi omenirii un răspuns demn de luat în seamă. A preferat mai degrabă să ridiculizeze întrebările ateilor şi să se mângâie liniştit în barbă la ideea că aceştia sunt daţi...Satanei. 

     Problema însă rămâne şi este cât se poate de serioasă. Nu ne putem ascunde în spatele lozincilor la nesfârşit. Dacă Dumnezeu este extrem de iubitor şi pe deasupra şi atotputernic, cum se explică suferinţa inimaginabilă din lume? Apoi..dacă Dumnezeu este atât de implicat în lumea asta ca să asculte rugăciunile copiilor săi din vreo biserică oarecare, de ce nu mişcă un deget întru ajutorarea altora care nu sunt creştini? Mergem şi mai adânc: de ce le răspunde celor cu o puternică credinţă în El la cele mai neînsemnate cereri posibile, iar altora, care mor în chinuri groaznice sau de foame sau în conflicte armate sau etnice şi care la rândul lor se roagă lui Dumnezeu, tace din gură în mod criminal? Este Dumnezeul nostru, al creştinilor, un Dumnezeu tribal, de genul..." eu şi casa Mea", şi după Mine potopul? Iubeşte El numai pe acei oameni care Îi îndeplinesc anumite cerinţe şi condiţii iar ceilalţi sunt victime colaterale? 

    Eu zic că acestea sunt întrebări extrem de importante de răspuns. Din păcate, adventismul la ora actuală nu numai că nu a reuşit ( ca teologie oficială) să răspundă aşteptărilor a miliarde de oameni, dar prin variante "moldoveneşti" ale unor Aaroni autohtoni debitează crunte aberaţii că " Dumnezeu va pedepsi până la exterminare pe cei care nu I se supun". Aceiaşi "Aaroni" sunt de părere că cutremurul din Haiti sau tsunami-ul din Indonezia de acum 6 ani sunt...şi mai groaznic!!!...opera unui dumnezeu( cu d mic, desigur) înfuriat pe păcătoşii de acolo. Şi au şi argumente bine punctate, deşi complet infantile: în Thailanda şi regiunile afectat de tsunami era şi este în vogă turismul sexual( mai ales cu minori), în New Orleans oraşul ajunsese o Sodomă modernă( de parcă numai acolo ar fi una) iar în Haiti religia oficială este voodoo, adică o formă de spiritism. 

   Aşa că( în viziunea acestor ievanghelişti) ce-a zis dumnezeu( iar cu d mic): "ia să fac io puţină curăţenie ca la potop, ca să se înveţe odată ăştia minte!"... Şi poc...dă-i cu cutremurul, sau cu uraganul, sau cu tsunami-ul.  Problema pe care se pare că nu o pricepe dumnezeul ăsta al lor este că , chiar dacă distruge vreun oraş sau ţară, locuitorii de acolo tot nu se pocăiesc. În Haiti oamenii continuă să practice voodoo, iar în Thailanda, copiii de 6-8 ani continuă să fie exploataţi sexual de părinţii lor sau de mafii organizate. Aşa că...înţelegeţi ceva dacă puteţi despre acest dumnezeu...

     Dar haideţi să înălţăm ştacheta. Ok, acolo nu a fost Dumnezeu, asta este clar, pentru cine Îl cunoaşte măcar un pic pe Isus din Nazaret. Dumnezeul adevărat nu se ocupă de genocide absurde gen potop pe care le repetă obsesiv şi patologic. Nici nu face experienţe pe fiii oamenilor, cum ar lăsa să se întrevadă povestea cu Iov. Este profund îndurerat la vederea suferinţei umane. Bun... dar atunci de ce mai este atâta suferinţă, haos, durere, nedreptate? Nu este El Stăpânul atotputernic al acestei planete care poate să rezolve lucrurile într-o clipă dacă ar dori cu adevărat? Nu este El Creatorul căruia toate i se supun, în cer şi pe pământ???

         Răspunsul adevărat a fost şocant şi pentru mine, atunci când l-am descoperit. NU, DUMNEZEU NU ESTE STĂPÂNUL AICI. Ci este diavolul, acel Balaur urâcios amintit atât de rar de Scriptură. NU, Dumnezeu NU ESTE ATOTPUTERNIC într-o civilizaţie care a ales cu bună ştiinţă să trăiască despărţită de El, şi să-i slujească diavolului. Aici sunt alte reguli, altă realitate iar intervenţia lui Dumnezeu în viaţa oamenilor este extrem de limitată. Cum poate fi însă aşa ceva posibil când biblia afirmă clar în Apocalips 7,3 că patru îngeri simbolici veghează la binele pământenilor şi există alte neunmărate locuri unde Scriptura lasă clar să se înţeleagă că Dumnezeu este în control??? 

     Ei bine, răspunsul este mai dificil decât credem. Iar Biblia, în mod deosebit vechiul testament, în loc să ne dea pe tavă răspunsul, mai mult ne încurcă. Pe mine personal însă, această dificultate majoră mai mult mă atrage decât mă revoltă. Sunt două reacţii, de fapt trei, atunci când intrăm în conflict cu aceste dileme majore ale neamului omenesc privite din perspectiva biblică: ori devii ateu furios pe Dumnezeu, ori eşti un Aaron modern care faci din Dumnezeu un bulion, ori sapi în continuare nemulţumit de răspunsurile pe care le ai. Doamna (nemai)preţuită a adventismului scria aşa: 

    " Nu întotdeauna există o ordine perfectă sau unitate în Scriptură. Minunile lui Hristos nu sunt date în ordine exactă, dar sunt date exact aşa cum s-au întâmplat, care au necesitat această descoperire a puterii lui Hristos. Adevărurile Bibliei sunt ca şi perlele ascunse. Ele trebuie găsite, trebuie săpat după ele cu efort stăruitor. Cei care studiază doar la suprafaţă Scriptura, având o cunoaştere superficială pe care ei o consideră foarte adâncă, vorbesc despre contradicţiile din Biblie, şi pun la îndoială autoritatea Scripturilor. Dar cei ale căror inimi sunt în armonie cu adevărul şi datoria vor cerceta Scripturile cu o inimă pregătită să primească impresii divine. Sufletul iluminat vede o unitate spirituală, un mare fir de aur care străbate întregul, dar aceasta cere răbdare, gândire şi rugăciune pentru a urmări firul de aur. Mari dispute cu privire la Biblie au condus la cercetare şi au scos la iveală preţioasele bijuterii ale adevărului."

    Aţi observat în ce constă iluminarea? Nu în umanismul lui Erasmus din Rotterdam sau Machiavelli în primul rând, nici în iluminismul şi scepticismul lui Thomas Paine care atacă Scripturile. Iluminarea constă în a săpa liniştit în continuare, convins că într-o bună zi vei da de o comoară de mare preţ. Şi întotdeauna, această iluminare se datorează nu catedrelor de teologie omeneşti sau bisericeşti, ci răbdării, efortului, umilinţei, sincerităţii şi rugăciunii. Şi să nu uit: gândirii cu propriul creier în aceeaşi măsură cu celelalte de mai dinainte!

     Ceea ce îmi place mie la Ellen White peste măsură de mult este că reuşeşte să vadă greşelile acolo unde acestea există într-adevăr. Da, chiar şi în Sfânta Scriptură. Şi, deşi o critic acolo unde este de criticat, pasajul de mai sus este revoluţionar pentru mine şi "eretic"  pentru fariseii şi saducheii moderni care o citează obsesiv.

     Pentru mine, spre deosebire de atei sau agnostici, este fascinant, şi nu un lucru rău, că Dumnezeu a permis ca biblia să fie plină de contraziceri flagrante când vorbim despre caracterul lui Dumnezeu. 

    Lăsând omului copleşitoarea sarcină de a scrie despre El, Dumnezeu ne-a dat o temă pentru acasă, şi nu un răspuns. Ne-a dat o problemă de matematică de facultate, cu matrici şi diferenţiali, şi nu o problemă de aritmetică de clasa a doua...şi asta culmea, chiar dacă problema în sine a fost scrisă de oameni de clasa a doua... Ne-a dat un puzzle cu 66 cărţi  a câte n versete în y pagini unde piesa căutată o găseşti unde te-ai aştepta mai puţin. Iar lumina despre El nu putea fi bruscă şi orbitoare de la început, ci trebuia să meargă treptat , crescând în intensitate "până  la miezul zilei" (Proverbe 4,18). Nu vreau să afirm prin asta că cei care se pricep numai la algebră nu vor fi mântuiţi, ci vreau să afirm că aceştia din urmă ar trebui să înţeleagă odată că matematica cunoaşterii de Dumnezeu nu înseamnă numai doi plus doi şi opt înmulţit cu patru. Dar asta este o altă temă...

    Problema lui "pick and choose" (cercetează şi alege...sau "cercetează şi păstrează ce e bun")este revoluţionară atunci când vorbim tocmai despre biblie. Este şocant să ajungi la concluzia că adevărul se află ascuns în biblie chiar şi pentru ochii cei mai specializaţi. Este revoltător în primă instanţă să înţelegi că Dumnezeu "a îngreunat" lucrurile, când putea de fapt să le facă simple de la început. De fapt, cheia întregii probleme este să înţelegi cât se poate de clar că omul a scris biblia, şi nu Dumnezeu. Dumnezeu, atunci când a dorit să spună ceva omenirii prin prooroci, a fost mereu şi mereu obstrucţionat de capacitatea umană de a înţelege corect adevărul. Elementele socio-culturale, contextele istorice, capacităţile neuronale limitate ale creierului uman şi nu în ultimul rând influenţe malefice au contribuit împreună la o scriere algoritmică, cifrată, complicată a adevărului despre Dumnezeu. 

    " Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteţi purta" este of-ul divinităţii dintotdeauna. Oamenii s-au împărţit mereu, spre disperarea Tatălui, în două tabere: una de neascultare şi negare totală a Dumnezeirii, alta intolerantă de răstâlmăcire şi neînţelegere a Acesteia. Doar extrem de rar mai venea câte un profesor de fizică cuantică ca să le spună "voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi" sau "aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare"( Evrei 5, 12-13). În adventism s-a întâmplat la fel, acum 122 de ani. "Teologii" de atunci s-au dat speriaţi înapoi de la ceea ce ei au considerat " o cale periculoasă" prezentată de un medic şi un avocat, aceea de a investiga neprihănirea lui Dumnezeu în legătură cu legea celor 10 porunci.

    Solomon avea dreptate: " nimic nu este nou sub soare". Ateii şi agnosticii  se vor făli până la sfârşit cu raţiunea lor împinsă până la extrem, în timp ce "creştinii" îl vor batjocori pe Dumnezeu în continuare, hrănindu-se cu lapte şi felicitându-se reciproc că "stau bine" şi "nu duc lipsă de nimic", fiind înaintea cerului şi a universului " nedemni de încredere când în joc sunt interese majore".Asta în timp ce Dumnezeu trebuie să tacă şi să mai aştepte...