Cuvântul Domnului rămâne în veac

     Am mai meditat asupra intenţiei mele cu "Wikileaks", aceea de a demasca toate abuzurile şi ipocriziile unui sistem adventist orb şi bolnav, lipsit de Hristos. Nu îmi retrag demersul meu deconspirator şi încă este invitat oricine nemulţumit de starea adventismului actual să contribuie la acesta. În acelaşi timp, îmi dau seama că, deşi izvorât dintr-o dorinţă sinceră, este totuşi insuficient.

      Odată ce te trezeşti din manipularea cruntă în care ai trăit o viaţă întreagă, apar dureroase semne de întrebare, dintre care cel mai chinuitor este: "bun...şi acum ce e de făcut? Abandonez biserica, şi apoi?". Eu însumi m-am confruntat cu această dilemă acum 5 ani. Consider aşadar insuficient şi nedrept ca doar să spun oamenilor că corabia adventistă a fost acaparată de piraţi în costume cu cravată călcate impecabil. Oamenii doresc soluţii. Au nevoie de o ancoră care să se prindă cumva de nisipul mişcător al convulsiilor contemporane.

     E aşa de uşor să critici, să tuni şi să fulgeri. E aşa de uşor să arăţi cu degetul şi să arăţi păcatele altora. La demolat toată lumea se pricepe, de la un Socrate până la un Richard Dawkins. De la un Pavel care desfiinţează  "tăierile împrejur" până la un Martin Luther care distruge infaibilitatea papală şi deschide ochii mulţimilor. Dar, spre deosebire de primii doi, ultimii aduc şi o soluţie salvatoare. De critică, înjurături, murdării, grosolănii, deconspirări e plină lumea. De adevăr duce lipsă. Despre manipularea, mârşăvia, ipocrizia şi nesimţirea oricărui sistem s-au scris şi se pot scrie biblioteci întregi, mii de bloguri şi pamflete. Asta în timp ce mărgăritarul de mare preţ zace încă îngropat în pământ, aşteptând să fie descoperit.

     Pe timp de criză, omul are nevoie de o ieşire din dileme. Atunci când cineva se îneacă, are nevoie de o mână de ajutor oferită de cineva din afară. Dacă ajunge în depresie, are nevoie de încurajări şi de asistenţă specializată. Când totul se clatină şi se dărâmă în jurul lui, oricine se întreabă unde mai este siguranţa, în ce constă salvarea? Ce este mărgăritarul de mare preţ, ascuns adânc sub "praful erorilor" dogmelor şi tradiţiilor moştenite de la părinţi?

     Consider că este insuficient din partea mea să rămân numai la jumătatea drumului, atacând doar biserica şi atât. Atunci când cineva merge la medic( deşi nu vreau să se înţeleagă prin asta că blogul meu este soluţia), pacientul aşteaptă nu numai diagnosticul bolii sale, ci şi soluţia, tratamentul, vindecarea. De aceea, consider oportun şi necesar să ofer celor interesaţi şi remediul pentru boala acută de orbire a adventismului, a creştinismului şi a oricărei religii organizate de sub soare: Verbum Domini.

    Poate Cuvântul să ofere soluţia la dilemele moderne cuiva care caută adevărul, dar se teme să se desprindă de biserică? Poate Isus să ofere o alternativă sănătoasă şi viabilă căutătorului sincer, care doreşte să meargă la templul iudaic în continuare dar şi să bea din misterioasa apă a vieţii pe care El o oferă gratuit? Poate Hristos să sature atât pe omul simplu care vine în amiaza zilei să ia apă de la fântână cât şi pe cel mai erudit care vine noaptea să i se răspundă la dileme?

    Da, prieteni. Poate. Isus are şi soluţii de oferit, nu numai critici. Isus are şi tratamente de administrat, nu numai ironii necruţătoare. De fapt, soluţiile lui la căutările disperate ale omului sunt atât de neaşteptate, iar invitaţiile sale atât de ciudate în raport cu "înţelepciunea " cărturarilor şi fariseilor din orice timp şi epocă, încât nimeni nu le acordă crezare nici până azi. Şi nu le acordă crezare pentru că evanghelia sa, cea autentică, este răstâlmăcită, deformată, fetişizată. Mărgăritarul de mare preţ zace încă în pământ, aşteptând să fie descoperit şi apreciat. Iar când se întâmplă extrem de rar ca cineva să-l găsească, şi să "vândă tot ce are" pentru ca să cumpere "ţarina" aceea, este considerat nebun de-a binelea. Dar să-mi fie cu iertare acuma, ceea ce e nebunesc în ochii savanţilor acestei lumi, fie că sunt din biserică sau nu, este înţelepciune în ochii lui Dumnezeu. Şi invers, desigur.

     Aşa că m-am hotărât să prezint şi fragmente reprezentative din acest mărgăritar de mare preţ, pe care "atenienii" veacului meu o numesc "nebunie", iar "evreii" mei o numesc "erezie". Pentru început, câteva rânduri din cartea " Aceasta este biserica" de A. T. Jones:

"Abordând studiul Bisericii Dumnezeului celui viu, este un lucru esenţial care trebuie în primul rând considerat; şi nu numai în primul rând, ci în primul rând şi în ultimul rând şi tot timpul. Acest lucru esenţial este locul Spiritului Sfânt.

În broşura anterioară, „Scopul mai înalt”, a fost descris cum la începutul zidirii Bisericii potrivit noii ordini a celor unsprezece apostoli, toţi cei care au fost în mod personal aleşi, chemaţi, învăţaţi timp de trei ani, hirotonisiţi şi mandataţi de Domnul Însuşi pentru a merge şi a propovădui Evanghelia în întreaga lume, nu au fost lăsaţi să meargă nicăieri şi nici să predice deloc până când nu au fost înzestraţi cu putere de sus în botezul cu Spiritul Sfânt. Şi a trebuit ca ei să zăbovească în Ierusalim şi să aştepte botezul.

La Cincizecime, acel botez a venit. Spiritul Sfânt şi-a ocupat locul, care este cel dintâi loc. Apoi ei au predicat Evanghelia, iar lucrarea a înaintat. Iar lucrarea a înaintat având mereu Spiritul Sfânt în locul Său, cel dintâi loc dintre toţi şi peste toţi şi prin toţi şi în toţi. Aceasta este calea lui Dumnezeu cu Biserica Sa şi în Biserica Sa şi aceasta trebuie să fie şi calea noastră.....

......Numai din această simplă schiţare a cărţii Faptelor, este perfect lămurit faptul că ceea ce este limpede şi clar şi proeminent deasupra tuturor celorlalte lucruri din toată cartea şi de-a lungul întregii cărţi, este faptul că Spiritul Sfânt era atunci marele suveran, Personajul care cârmuia şi călăuzea în Biserică şi Biserica însăşi.

Şi următorul lucru după acesta, care este clar şi lămurit şi proeminent de la un capăt la celălalt, splendidul adevăr corespondent că cei ce erau creştini atunci recunoşteau în mod constant şi se supuneau cu bucurie acelei suveranităţi, guvernări şi călăuziri a Spiritului Sfânt. Pretutindeni El este recunoscut ca cel dintâi. În toate lucrurile El este cel dintâi considerat. Dacă nu ar fi făcut acest lucru, ceea ce a fost consemnat nu ar fi arătat astfel; căci în acel caz, experienţa nu ar fi fost aceasta.

Lăsaţi ca creştinii să recunoască şi să se supună din nou suveranităţii, domniei şi călăuzirii Spiritului Sfânt peste ei şi în ei şi peste toate lucrurile care au legătură cu Biserica, şi atunci din nou experienţa indivizilor din Biserică se va dovedi a fi ceea ce a fost la început; căci El este la fel ieri şi azi şi pentru totdeauna.

Numai acesta este adevăratul loc al Spiritului Sfânt în indivizi şi în Biserică; iar El are nevoie ca numai acei creştini să I se supună, care Îl recunosc şi Îi acordă acel loc, pentru a se dovedi pe Sine a fi tot ceea ce a fost vreodată în locul suprem care Îi aparţine.

Astfel, în toate lucrurile Bisericii, pentru Biserică şi în Biserică, locul Spiritului Sfânt este cel dintâi loc. Nu poate fi făcut nici un pas şi nu poate fi făcut nimic drept până când nu I se va acorda Spiritului Sfânt locul Său.

Şi acest lucru trebuie să se împlinească acum cu noi în studiul acestui celui mai mare lucru dintre toate – Biserica viului Dumnezeu. Căci este adevărat că, ochiul nu a văzut, nici urechea nu a auzit, nici nu a ajuns la inima omului, lucrurile care au fost pregătite în Biserica lui Dumnezeu pentru cei care-L iubesc; dar Dumnezeu ni le-a descoperit prin Spiritul Său, căci Spiritul cercetează toate lucrurile, da, lucrurile adânci ale lui Dumnezeu."

   Acestea nu sunt cuvintele mele, ci ale unui avocat extrem de apreciat printre adventişti când vine vorba de rigurozitatea argumentelor sale, care au împiedicat proiectul Blair în Congresul american, prin care duminica urma să fie făcută zi obligatorie de odihnă în SUA la sfârşitul secolului 19.  Atunci când îi atinge însă unde doare, avocatul cu pricina devine un "pierde-vară", rupt de Hristos, despărţit de biserică, pierdut pentru veşnicie. 

   Cunosc foarte bine placa asta, dar vă spun că este falsă. Ceea ce este sigur este că adevărul se apără singur şi că "verbum domini manet in aeternum." Oricât s-ar căzni fariseii de azi şi de ieri să-l sigileze în mormânt, El va ieşi afară într-o zi, în toată splendoarea Sa divină. Şi în acea zi, fariseii de azi şi de ieri vor muri de ciudă văzând cum milioane vor fi mântuiţi într-o clipă, numai şi numai prin credinţă. Iar ei vor rămâne pe-afară, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor.