sâmbătă, 20 august 2011

Apa- proiect inteligent sau simple coincidenţe? ( III )







        Având în vedere multitudinea de proprietăţi ciudate ale apei menţionate până acum, chiar şi unii savanţi puternic ancoraţi în viziunea mecanicistă/ deterministă a lumii şi-au pus fără să vrea întrebarea: „ Stă în spatele „invenţiei” apei o inteligenţă cosmică, adică Dumnezeu? Este absolut uimitor că foarte multe dintre „anomaliile” apei sunt absolut necesare şi perfect ideale pentru existenţa vieţii, şi în plus pentru perpetuarea acesteia. Să fie toate acestea doar simple coincidenţe sau întâmplări?!?


        Aici încep enigmele cu care se confruntă savanţii, deoarece toate atributele moleculelor de apă îi provoacă să depăşească limitele clasice ale felului lor de gândire, provocându-i pur şi simplu la filozofie.  Până de curând ei se considerau pe un teren stabil în ceea ce priveşte apa din punct de vedere ştiinţific, ocolind intenţionat întrebarea „ de ce” şi acordând mai ales atenţie întrebării „cum”. Multe din anomaliile apei se pot totuşi explica formal. Iar celelalte neregularităţi se vor explica într-o bună zi, speră aceştia.
    Cu toate acestea, medicul japonez Masaru Emoto, susţinător al medicinii alternative, a atribuit printr-o serie de experimente chiar virtuţi mistice apei. El afirmă că apa poate nici mai mult nici mai puţin decât să...gândească şi să simtă, deoarece are memorie!!!  În cartea sa „Mesajul apei” el a publicat sute de fotografii făcute la microscop a unor probe îngheţate de apă. În cursul experimentelor a fost folosită apă mereu din aceeaşi sursă, dar care înainte de a fi adusă la starea de îngheţ a fost supusă unei „influenţe” diferite, din punct de vedere mental. De exemplu, atunci când s-a rostit în faţa unei probe de apă cuvintele „mulţumesc”,
„recunoştinţă” , sau s-a difuzat muzică de Bach, Mozart sau Beethoven  s-au creat la nivel molecular minunate cristale. În schimb, atunci când s-a rostit expresia „eşti un idiot”  sau „Hitler”, sau la difuzarea muzicii heavy rock , apa a reacţionat „speriată”, formând grupări moleculare cu totul haotice. 


 
         Medicul homeopat japonez nu a fost luat în seamă, desigur, de societatea mai „ serioasă” a oamenilor de ştiinţă, întrucât experimentele lui nu au întrunit toate condiţiile necesare unei teorii ştiinţifice unanim recunoscute. Dar începând cu 2004, acest lucru a început să se schimbe. Batjocurei iniţiale i-a luat locul stupoarea şi fascinaţia deopotrivă. Despre ce este vorba?
        Bernd Kröplin, inginer diplomat şi profesor la universitatea din Stuttgart, premiat de mai multe ori pentru cercetările şi invenţiile  sale în  domeniul aeronautic, împreună cu fotografa Ruth Kübler au analizat fotografii macro ale unor picături de apă în proces de evaporare. Figurile rotunde formate în cadrul acestui proces au arătat multe şi diferite structuri ale moleculelor de apă. Kröplin a vrut să ştie dacă aceste structuri sunt datorate hazardului sau au de-a face cu influenţe exterioare. Astfel au apărut de exemplu în condiţii fizice şi chimice perfect identice figuri structurale cu totul diferite, având de-a face mai degrabă cu starea psihică a persoanelor care participau la experiment. Aceleaşi rezultate remarcabil diferite au rămas valabile şi atunci când mai mulţi experimentatori au folosit aceeaşi pipetă  prin care apa era picurată pe suprafaţa de sticla dinaintea microscopului.  Dar nu numai atât: chiar şi la acelaşi experimentator au apărut structuri diferite, după cum era starea sa psihică în acel moment( îndoială, euforie, nervozitate, etc).
     Deosebit de interesante au fost experimentele realizate cu salivă şi urină. Astfel, picături uscate de salivă au arătat structuri total diferite înainte şi după o folosire a telefonului mobil timp de 30 secunde. În cadrul acestui experiment a fost luată în considerare numai radiaţiile emise de aparat şi nu conţinutul vreunei convorbiri, deoarece nu a fost efectuată o convorbire în sine. S-a observat că radiaţia emisă de telefon a determinat apariţia unor structuri neregulate, haotice.
     Concluzia raportului lui Kröplin a fost aceea că picăturile de apă au arătat că ele reprezintă ca un fel de oglindă a psihicului experimentatorului!!  Ceea ce spun fotografiile în detaliu fiecare în parte, este însă necunoscut. Kröplin a întâmpinat serioase dificultăţi în a convinge alţi oameni de ştiinţă să i se alăture în cercetări. Toţi se tem de batjocura şi degradarea din punct de vedere ştiinţific pe care ar presupune-o aplecarea spre un domeniu considerat mai mult ezoteric. Dar experimentele din laborator nu pot fi negate: „există o indiscutabilă legătură”- afirmă Kroeplin – „între ordonarea structurală a lichidelor (şi în mod deosebit a apei) şi procesele spirituale şi emoţionale ale fiinţei umane. Întru aceasta, el invită orice om de ştiinţă să se convingă făcând propriile xperimente. 


    
       Dar, aşa cum spusesem la începutul acestui mic serial despre apă, savanţii ţin mult mai degrabă la ideologia lor deterministă încăpăţânată, care scoate din start orice fenomen supranatural din calcule, decât să îşi lărgească orizontul despre lume şi viaţă, acceptând umil concluziile spre care converg toate datele.  Lucru vădit, mai degrabă ar trece cerul şi pământul, decât ca un om de ştiinţă să accepte că în spatele a ceea ce se vede există ceva mult mai înalt, invizibil, şi care ţine totul împreună. Şi un „ceva” sau „cineva” care este dotat cu o supremă inteligenţă. Motto-ul ştiinţei de azi este „văd, dar tot nu pot să cred”. Biblia însă ne învaţă că nu atât ceea ce se vede contează cu adevărat, ci ceea ce nu se vede ( 2 Corinteni 4,18).
     În încheiere, vă ofer un documentar video care rezumă în mod fascinant tot ceea ce a fost spus până acum. Vizionare plăcută.

Apa - amplu documentar pe video.crestinortodox.ro

29 de comentarii:

  1. very funny

    Toata demonstratia ta se bazeaza pe o afirmatie a unui japonez, sustinator al medicinii alternative (hai sa ii spunem pe romaneste: leacuri babesti), japonez care atribuie apei ... virtuti mistice.

    Ce au virtutile mistice in legatura cu stiinta, mamaie stie. Evident "enigmele cu care se confrunta savantii" nu sunt active decat, probabil, cand acestia sunt in stare de ebrietate. Stiinta sanatoasa nu se ocupa de virtuti mistice...

    salutari

    RăspundețiȘtergere
  2. P.S.

    Apropo, documentarul recomandat(daca macar l-ai urmarit pana la capat) e atat de plin de speculatii si pseudo-stiinta incat ar trebui sa te disociezi de el cat de tare poti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ianis, vezi cum eşti maliţios şi tendenţios din start? De unde scoţi tu că " toată demonstraţia mea se bazează pe o afirmaţie a unui japonez?" Din burtă poate...ptr că...
    ...Nici japonezu nu a făcut doar o simplă afirmaţie şi atât ( a scris omu' o carte, a făcut nişte experimente, foto, etc) şi nici cele trei articole ale mele nu vorbesc numai despre japonez. Departe de aşa ceva...
    Da, eu am avut răbdarea să văd documentarul până la capăt( care aşa este, conţine şi chestii pur speculative şi pseudoştiinţifice)dar eu cred că tu nu ai avut nici răbdarea nici bunăvoinţa să-mi înţelegi argumentele. Din moment ce spui că "toată argumentaţia mea"...No comment.
    E ca şi cum ai spune după tot ce am scris: "las-o baltă cu apa că nu ţine apă"... No bine, dacă aşa zici tu...Eu cred că am adus zeci de dovezi serioase că apa este ceva unic şi încă necunoscut în totalitate...

    RăspundețiȘtergere
  4. apoi...
    ZIci aşa: "Evident "enigmele cu care se confrunta savantii" nu sunt active decat, probabil, cand acestia sunt in stare de ebrietate. Stiinta sanatoasa nu se ocupa de virtuti mistice..."

    Enigmele sunt enigme până nu mai sunt enigme. Dar nu pot fi activate sau dezactivate prin beţia cuiva. Asta ai zis-o evident la băşcălie. Da, ştiinţa sănătoasă nu se ocupă de mistic, corect. Dar tare rău face, părerea mea.
    Pentru că, din câte ştiu, una din premizele ştiinţei "adevărate" este falsificabilitatea, repetabilitatea. Dacă ceva din domeniul mistic se repetă de fiecare dată când se face un experiment anume astfel încât rezultatul să fie predictibil, atunci mai este aceea pseudoştiinţă?!? Sau e doar încăpăţânare pură din partea aşa-zisei ştiinţe? Ia, vreau să văd cât de sincer eşti aici!

    RăspundețiȘtergere
  5. ML,din moment ce articolul tau are in frunte informatiile despre japonezul mistico-fantastic, adept al medicinii alternative, ce explicatii mai poti aduce?

    A, da: omul a facut experimente si a scris o carte. Sa ne imaginam niste experimente din medicina alternativa (babeasca): se amesteca 2 manunchiuri coada de soricel, una bucata corcodusa, 2 urechi de motan irlanez. Se drege cu sare si pilitura de fier. Se scrie una bucata carte, pentru ucenicii naivi.
    Traiasca sfanta prostie, traiasca blogarii resetati.

    Documentarul ala are 90% aberatii, greu detectabile pentru unul ca tine care isi bazeaza credinta in "virtutile mistice" ale apei.

    Ca sa te scap cu fata curata din rahatul in care te-ai bagat o sa afirm ca tu nu ai vazut decat primele 10-15 minute ale documentarului. Daca il vedeai pe tot, ii dadeai 100% cu tamaie. Atatea aberatii la un loc intr-o singura prezentare rar se intalnesc

    RăspundețiȘtergere
  6. Ha, ha, ha...eşti autentic Ianis! Io nu dau cu tămâie nici "oxigenului" vostru, dapăi la documentarul ăsta. Pe bune, chiar zici că 100% din conţinutul lui e dus cu pluta pe...apă?!?

    Dar de Kroeplin cum de nu zici nimic? Să fie şi ăsta oare un impostor? Că a ajuns cam la aceleaşi concluzii ca japonezu dar mai ordonate oarecum. O fi şi inginerul ăsta un papă-lapte? Iar fotografiile chiar nu înseamnă nimic pentru tine? Nu sunt deloc dovezi?

    În plus, despre întrebarea pe care ţi-am adresat-o la sf ultimului meu comment, văd că nici nu-ţi pasă.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ti-am raspuns aici http://opensourcechurch.ro/index.php?s=&showtopic=214&view=findpost&p=14363

    Blogul tau cred ca nu accepta postari lungi,cu 2-3 linkuri, am incercat dar fara succes

    RăspundețiȘtergere
  8. ML, cand ai inceput cu articolele despre apa eram sigur ca vei ajunge la Masaru Emoto...

    "Medicul homeopat japonez nu a fost luat în seamă [...]"
    ML, doar nu esti un adept al homeopatiei. Sau esti?

    Ma mir cum de "dr." Emoto si Kroplin nu au primit Premiul Ig Nobel (Ig Nobel-ul se decerneaza pentru Ratatii stiintei). Japonezu clar ca nu-i om de stiinta - chiar el recunoaste. De neamt am citit doar: "Kröplin Bernd (născut în 1944 Schleswig) este un inginer german, inventator şi parapsiholog." Parapsihologia este o pseudostiinta la fel cum sunt homeopatia si astrologia...

    Dar cel mai "premiat" in domeniul "apei inteligente" este Jacques Benveniste (singurul detinator de 2 premii Ig Nobel):
    1991: Chemistry – Jacques Benveniste, prolific proselytizer and dedicated correspondent of Nature, for his persistent discovery that water, H2O, is an intelligent liquid, and for demonstrating to his satisfaction that water is able to remember events long after all traces of those events have vanished (see water memory, his proposed explanation for homeopathy).
    1998: Chemistry – Presented to Jacques Benveniste of France, for his homeopathic discovery that not only does water have memory, but that the information can be transmitted over telephone lines and the Internet.[35]
    (http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Ig_Nobel_Prize_winners)

    RăspundețiȘtergere
  9. ML, doar nu esti un adept al homeopatiei. Sau esti?

    Nu, nu sunt nici adeptul homeopatiei, şi nici al prostiei, şi nici al superstiţiilor ieftine. Dar sunt adeptul credinţei în supranatural. Punct. Ceea ce faceţi voi ateii, este să nesocotiţi tot domeniul parapsihologic la grămadă, aşa cum bigoţii din biserici nesocotesc toată ştiinţa la grămadă.
    Voi sunteţi atât de "deştepţi" că nu credeţi decât în ceea ce se vede. Eu unul cred mai degrabă în importanţa lucrurilor ce nu se văd. Fizica cuantică ar fi unul dintre ele. Dar dacă vorbim de apă, tactica voastră cu japonezul este să deturnaţi din atenţia cititorilor anomaliile ciudate(40!!) ale apei care spun că în spatele acestui element e ceva sau cineva care a proiectat totul la odiscuţie despre diplomele şi acreditarea academică a cuiva.

    Să fim serioşi. Nici Emoto şi nici kroeplin nu sunt genii Nobel, dar nici ce au arătat ei nu e praf în vânt. Au adus nişte probe, nişte fotografii, au făcut nişte experimente. Ceea ce face ştiinţa aia "serioasă" a voastră este greşit din capul locului, şi anume că exclude domenii de cercetare numai de dragul status-quo-ului şi jocurilor de culise. Adică ce facem, aruncăm la gunoi toate fotografiile lor, doar ptr că sunt homeopaţi? Ei şi? Şi Einstein a fost era un fizician de atelier când a scris Teoria relativităţii. Era un nimeni .
    Pe asta categorisim noi ce e interesant şi ce nu? Pe distincţiile obţinute anterior? PAdre Pio şi Ianis, sunteţi jalnici în argumentaţie, pe bune.

    RăspundețiȘtergere
  10. ML, tu chiar te faci ca ploua...experimentele facute de aia sunt niste probe demne de circul comunal.

    Tu numesti experiment faptul ca se aduna 100 de oameni cre sa se "concentreze" la o idee pozitiva sau negativa?

    Macar ai habar ce e ala experiment stiintific?

    RăspundețiȘtergere
  11. Ianis, azi chiar şi dacă nu aş şti ce e ăla experiment ştiinţific, şi tot e la îndemână doamna Wikipedia...mersi de momeală, dar n-o muşc. În plus, nici tu nu mi-ai răspuns mie la o întrebare de acelaşi gen de mai sus, aşa că suntem chit:-)

    Hai să-l lăsăm pe japonez niţel. Dar ce zici de neamţul meu? Şi ăla e un impostor? Sau numai ce zice despre apă este impostură că nu-ţi place ţie şi altor "savanţi"? Iaca Cv-ul lui: http://www.cimne.com/cm-master/Doc/prof/stu/BerndKroplin.pdf

    RăspundețiȘtergere
  12. Uite aici un citat din esowatch( ştiu ce e asta, să nu mă întrebi pormă):

    " Kröplin machte insbesondere mit einer eigenen esoterisch-parapsychologischen "subtilen Wassertropfenanalyse" auf sich aufmerksam. Nach seiner Vorstellung soll sich unter einem Lichtmikroskop eine postulierte "Beziehung zwischen Experimentator und Wassertropfen" zeigen, die ein Wassergedächtnis nahelege, und sich zum Nachweis elektromagnetischer Strahlung von Mobiltelefonen eigne. Nach Kröplin habe Wasser die Fähigkeit, Informationen zu speichern, auf menschliche Gefühle zu reagieren oder gar mit anderen Flüssigkeiten zu kommunizieren. Eine wissenschaftliche Anerkennung blieb der Kröplin-Methode genauso versagt wie eine eingehendere Rezeption. Sie fand aber Beachtung bei Fernsehpastor Jürgen Fliege, im P.M. Magazin,[1][2] in der Deutschen Hebammen Zeitschrift und im Natur und Kosmos-Heft.

    In eigenen Veröffentlichungen zu seinem Testverfahren sind esoterische Erklärungsversuche zu erkennen. So formuliert er als Quintessenz seiner Forschung, "dass sich materielle Anordnungen in Flüssigkeiten [...] durch geistige und emotionale Prozesse beeinflussen lassen".

    Für seine Arbeiten erhielt er 1999 den mit 750.000 Euro dotierten Körber-Preis.

    Acum din surse sigure ( presa de aici) ştiu că el a primit pentru cercetările legate de apă 150 000 de euro subvenţii de la Ministeriul federal de ştiinţă !!! din Suttgart. Repet, ptr experimentul cu apă, salivă şi alte "lichideuscate" ( Getrockneten Tropfen). Te întreb: şi cei din comisia de la minister care i-au acordat subvenţiile sunt duşi cu pluta? De ce nu au spus şi ei aceleaşi lucruri ca şi voi, "bă, lasă-l păsta că a luat-o pe arătură"? Sunteţi voi mai tari ca ei toţi la un loc?!? Dă-mi voie să zâmbesc!

    RăspundețiȘtergere
  13. Nu-ţi mai traduc acuma fragmentul că sigur eşti în stare să-l traduci cu Google :-))

    RăspundețiȘtergere
  14. Traiesc intr'o lume in care nu ma mai mira nimic.
    Totu'i show, totu'i manifestare a ego'urilor, majoritatea defiland in fundul gol...
    Am citit nu numai articolele, dar si comentariile. De cele ale lui Padre Pio nu ma mir, intrucat domnia sa a reusit sa imbine genial prostia, prostul gust si proasta intelegere a lucrurilor, si pe langa ca niciodata n'are nimic de spus ca blogger, are totusi de improscat cu rahat pe altii care vor sa arate ceva lumii. In general, eu ii declar parerile nule si le odihnesc de surplusul de testosteron intr'un spam special. Sa'i zicem purgatoriu.
    Ma mira insa agresivitatea lui ianis, care se comporta ca si cum ar fi cel putin atoatestiutor ! - atitudine sora cu cea a celor care erau la fel de infatuati cand afirmau ca pamantul e plat.
    Domnilor, poate daca ati admite ca nu le stie nici macar stiinta pe toate....dand astfel posibilitate nu imaginatiei bolnave ci...posibilului, am reusi sa fim mai toleranti, si poate mai umani cu cei care doresc sa spuna ceva...
    Intrebare: domnu' Ianis, matalutza descinzi cumva dintre cei care ridicau sambata la rang de dumnezeu si nu mancau carne ca sa nu omoare animale, dar purtau papuci de piele ?
    Ia: raspunde'mi sa vedem cati neuroni activi ai. Si fa cumva si provoaca'ma.

    Mizantropescu.

    RăspundețiȘtergere
  15. Escule, ma doare la basca ce zici tu de mine! Se vede si din Timisoara ca ai spume la gura.....

    Aici am adus doar cateva remarci la profitorul Masaru Emoto. Apropo,escule, tu crezi ce spune Emoto? Chiar sunt foarte curios.

    De fapt e ultima data cand iti dau atentie :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu cred că flutura Ianis înainte vegetarianismul pe la nasul tuturor( că adventiştii spre deosebire de reformişti sunt carnivori nu glumă)dar cu siguranţă flutura sabatul ca şi cum ar fi ziua de naştere a lui Dumnezeu, ca orice bun AZS. Şi poate că nu numai asta.
    Acuma, ai observat bine că agresivitatea i s-a mutat de pe tărâmul religios pe tărâmul ateist. Şi, la fel ca pe vremea când poate înghiţea cu nemiluita găluşti pocăite precum trinitatea, sintagma poporului ales şi altele, acum înghite fără să clipească din ochi pe bandă rulantă tot ce zic prelaţii savanţi despre cum o maimuţă, acum X milioane de ani s-a privit pe sine într-o baltă la lumina lunii şi a zis " vai ce frumoasă mai sunt...Nu ştiam. Ia să mă fac io şi inteligentă"...Aceeaşi mărie, cu o şi mai proastă şi cârpită pălărie.
    Îmi reproşează mie că iau de bune tot ce zice documentarul ăla ( când realitatea nu e deloc aşa) pe când el înghite pe nerăsuflate tot noroiul anticreaţionist al...ateilor. Se agită împreună cu alţi vulturaşi intelectuali de pe oxigen că "vai, ce rău că nu se acceptă de către biserică metoda istorico-critică de studiu a bibliei( well, între timp biblia deja le pute oricum de mult) pe când ei acceptă fără cea mai mică critică personală ba ce zice Dawkins, ba ce zice Laţă Pawn, un ateu notoriu de pe net.
    Concluziile? Să le tragă singuri fiecare în parte. Eu o am pe-a mea: oriunde există îndoctrinare, există intoleranţă, mândrie şi lipsă de respect, fie că e vorba de îndoctrinarea cultică, fie că e vorba de cea aşa-zis ştiinţifică.

    RăspundețiȘtergere
  17. Padrele nostru, Nu'i vorba ca nu din Timisoara s'ar vedea una'alta, dar daca le interpretezi cu creier de moldovean devine dureros pt tine...iar pt noi distractiv . Continua sa nu spui nimic nici pe blog, nici in comentarii, ca ne distram de minune ! A-propos: ti'a crescut intre timp curajul? Poate vei avea atunci curajul sa ma suni. Numarul l'am lasat sa'ti faca cu ochiul... "
    Deci Padrele nostru, ai fi mataluza de la Timisoara, dar creierul iti lincezeste in Moldova, ceea ce ma indreptateste sa cred in continuare ca esti moldovean de la Timisoara. In ce priveste surplusul de testosteron, tare ma tem ca matale'ti lipsesc organele care'l reproduc, de'acolo si lipsa de curaj in a posta ceva in regim de marca personala. In plus, numarul meu de telefon s'a plictisit sa'ti astepte o zvacnire de curaj....generata de vreun puseu de personalitate ratacit...."

    Mizantropescu

    RăspundețiȘtergere
  18. PAdrele nostru ateist,
    poţi să-mi mulţumeşti că l-am moderat pe Mizantropescu în ceea ce priveşte aciditatea limbajului cu care te pune la punct. Şi poţi să fii sigur că dacă nu eram creştin, nu numai că nu l-aş fi moderat deloc, dar aş fi adăugat şi eu propriile mele "acatiste" ca să-ţi răspund cu aceeaşi monedă.
    Dar nu o fac dintr-un motiv foarte întemeiat: NU TU EŞTI DE VINĂ, ci demonii care te posedă, la fel ca pe orice ateu, de altfel.

    RăspundețiȘtergere
  19. @escu
    Raspunde la intrebare! Crezi ce spune ipocritul Amoto sau nu? Altfel nu-mi mai pierd vremea cu tine.

    @Martin Luther
    "NU TU EŞTI DE VINĂ, ci demonii care te posedă, la fel ca pe orice ateu, de altfel. "
    Of of, demonii astia reziduali - bata-i vina!. ML, nici nu sti cat de simpatic imi esti!!! Chiar pe toti ateii ii poseda demonii?! :) nu doar pe mine?! :)

    Nu-i nevoie sa-l moderezi pe escu. Ma descurc eu si singur cu el! El, escu, nici nu stie pe ce lume se afla dar incet incet imi provoaca sila (pe bune!). Atata ura, cat manifesta escu, fata de persoana mea nu am intalnit prea des... Cred ca spumele lui se vad si de pe Luna!

    P.S.: nu inteleg de ce escu nu mi s-a adresat direct pe blogul lui (desi putea!). De ce era nevoie sa fie moderat de tine?

    RăspundețiȘtergere
  20. Eu te întreb pe tine altceva...de ce vă daţi voi în stambă pe blogul meu? Puteţi termina ce-aţi început pe blogul lui Mizatropescu sau pe blogul tău, care există, dar lipseşte cu desaăvârşire!

    RăspundețiȘtergere
  21. "Eu te întreb pe tine altceva...de ce vă daţi voi în stambă pe blogul meu?"
    De ce ma intrebi pe mine si nu pe escu? Aici, el s-a luat de mine si nu eu de el!

    "Puteţi termina ce-aţi început pe blogul lui Mizatropescu sau pe blogul tău, care există, dar lipseşte cu desaăvârşire!"

    Rautacios mic ce esti. Eu nu am blog! Si de voi avea vreodata unul nu voi incepe sa dau "copy-paste-uri"...

    RăspundețiȘtergere
  22. Nu ai blog zici? Da ăsta ce e? http://padrepi0.blogspot.com/
    vreun coşmar de-al tău? Păi dacă e aşa, îmi pierd timpul aiurea cu tine, amice.

    RăspundețiȘtergere
  23. "http://padrepi0.blogspot.com/" e doar un link!

    RăspundețiȘtergere
  24. Pai da! E un link, al tau, care nu spune nimic!!! Sau poate e o reprezentare live a evolutiei prin care vrei sa ne spui ca vei scoate o idee interesanta din cap in decursul urmatorilor 200 milioane de ani? Nu te chinui nici macar sa raspunzi, ca te chinui degeaba, iti garantez!

    RăspundețiȘtergere
  25. Si'acu despre blogu' Martinului.
    Omul, pe baza unor lucruri care se supun atentiei lui, are ceva de observat. A scris un blog, in care vrea sa imparta atentiei publice ce a inteles si experimentat. Foarte-foarte simplu.
    Conform unor principii de bun simt, nu se supune discutiei parerea lui
    ci IDEEA care l'a animat. Sau poate chiar si parerea, in care comentatorul isi trage cizmele jos, sa nu'l jeneze.......
    Cum am mai spus si mai sus, stiinta nu ofera inca explicatie la tot, degeaba ne'am screme sa parem atoatestiutori. Nu cred ca suntem in pozitia asta...si ar fi bine sa ne privim fiecare in parte ca sa nu fim judecati de altii mai rai sau agresivi decat noi !......
    Si in lipsa unor probe certe, sa dam posibilitate...posibilului.
    Doar atat.

    Mizantropescu.



    http://mizantropescu.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  26. In aparenta, Behaila mi s'a parut la fundul lantului trofic. Ajung totusi sa cred ca exista si mai rau de'atat !
    Padrele ! Stiu: s'ar putea ca parerea mea sa treaca cu greu de cenzura prietenului Martin, care nu intelege ca uneori musai tre' sa atingi pe omu unde'l doare, si asta neaparat din motive constructive, dar daca Behaila avea ceva de spus, chiar si o gramada de tampenii, uneori suparatoare prin cantitatea de prostie condensata intr'o singura propozitie, Padrele e genul de NIMENI care n'are NIMIC de spus. In ciuda pozitiei firave, el inca indrazneste totusi sa creada ca e in situatia sa nu bage pe cineva in seama !.....ceea ce a mai mult decat jenant.
    Io nu etihetez oamenii dupa convingeri, nici dupa gasca cu care a inteles sa mo foloseasca ca paravan pt lipsa lui de personalitate.
    Insa genul asta de specimene imi provoaca la prima vedere mila. Mai apoi, sila.
    Si da, Padre, nu te suport, insa tre' sa stii ca urasc fara discriminare prostia. Sunt mizantrop bre !
    Mizantropescu

    RăspundețiȘtergere
  27. Padre, nu te mira că te-am banat, şi de data asta definitiv. Nu zic că nu te-ar fi atacat Mizantropescu dur uneori, dar întreabă-te serios dacă nu cumva o meriţi. Eu nu te-am jignit, dar şi eu am ajuns cu tine la capătul răbdării.
    Ţi-am mai zis-o şi nu ai băgat la cap. Ăsta e un site creaţionist. Dacă nu-ţi place ce scriu, nu citi, simplu. Că nici eu nu citesc şi nu comentez pe situri ateiste. Le detest, aşa cum deteşti tu poate situl meu.
    În ceea ce-l priveşte pe Mizantropescu, eu...ca "dumnezeul" acestui site, prefer de o mie de ori mai degrabă un mizantrop, un bagabont şi o curvă care se recunosc ca atare şi care au totuşi respect faţă de Dumnezeu , decât un pastor fost adventist ca Ianis sau un Study Nature fost creştin colportor care au devenit între timp atei/agnostici şi cărora le spurcă biblia sau Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  28. http://www.endtimemessage.info/soulbodyspirit.htm

    RăspundețiȘtergere
  29. Dragule Anonim, nici nu te prezinţi cine eşti, nici nu ne explici ce ai intenţionat prin linkul de mai sus să ne spui?

    RăspundețiȘtergere