Acatiste adventiste

         În ultimul său articol de la secţiunea Replici,domnul Florin Lăiu, Gamalielul adventismului românesc aşa cum l-am numit eu( scuze domnule profesor, dar chiar am respect pentru dvs, deşi n-o să mă credeţi), răspunde la frământările unui blogger adventist mai tânăr. Mihai, mintea mai deschisă, nu poate pricepe nici afuriseniile lui David din unii psalmi ai săi, dar nici nu mai poate accepta brambureala oficială adventistă care e înţepenită în secolul X înainte de Hristos. Florin Lăiu încearcă să-l liniştească, susţinând sus şi tare( cât de tare vom vedea imediat) că TOATĂ biblia este inspirată de Dumnezeu. Asta în timp ce studentul se gândeşte că inspiraţia ei o fi poate , citez, " progresivă". Cine are dreptate?
      Păi hai să o luăm pe rând, disecând replicile domnului profesor. Judecaţi dumneavoastră înşivă cât sunt de sănătoase teologic şi logic. 

      După ce recunoaşte deschis că nu avem ca biserică vreo teologie oficială despre imprecaţiile( a se citi blestemele) biblice, mai ales cele din Psalmi, despre care se dezbate, domnul Lăiu îşi dă cu părerea strict personal. El afirmă pentru început că "orice psalm care a rămas în canon, a rămas astfel prin grija lui Dumnezeu, chiar şi cei care nu sunt profetici, ci sunt rugăciuni şi laude obişnuite". 

        Este o placă veche de când lumea printre adventişti această idee că Dumnezeu a avut grijă de inspiraţia biblică şi de biblie în general. Am auzit de nenumărate ori întrebarea " Dacă Dumnezeu permitea oricui să scrie orice în biblie, cum mai putem afla adevărul?" sau " Nu permitea Dumnezeu să apară greşeli în biblie, vezi de treabă".  Am mai spus-o şi în altă ocazie, problema nu este deloc aşa de simplă cum intenţionează domnul profesor să ne calmeze. Adevărul nu are de câştigat adunând cioburile sparte sub covor, şi dând bibliei dreptate de la A-Z doar de teama de a bagateliza biblia şi a menţine "respectul faţă de Biblie ca mesaj inspirat". 

        În biblie ori "mesajul este inspirat" şi cu asta sunt perfect de acord, ori toate virguliţele, cratimele şi "acastistele" din  biblie contra duşmanilor sunt de la Dumnezeu, şi cu asta nu e de acord sper nici domnia sa. Dar...mă înşel! Spre stupoarea mea, şi într-o efuziune în stil propriu de dragul bibliei, Florin Lăiu afirmă că până şi blestemele lui David " ca să moară şi capra vecinului" sunt de la Dumnezeu!!! 

     Haideţi domnule Lăiu, să fim serioşi acuma. Înţeleg că Gili exagerează câteodată când spune, spre exemplu, că egiptenii s-au înnecat singuri în Marea Roşie, dar dumneavoastră sunteţi sigur că nu-i călcaţi pe urme?   Recitiţi ce scrieţi:

       "Citatul din Ps 109:6-14 este un exemplu clasic de imprecaţie. Sunt convins că asemenea imprecaţii sunt făcute sub inspiraţie divină, aşa cum şi profetul Ilie a invocat foc din cer asupra detaşamentelor militare care fuseseră trimise să-l aresteze, aşa cum Elisei „a blestemat în numele Domnului” pe tinerii care îşi băteau joc de profet, pe seama lui Dumnezeu."spuneţi dvs. Păi încerc să-mi încordez neuronii la maxim ca să pot face o legătură între ce spuneţi aici şi ce spuneţi în altă parte, spre sfârşit:" "Dumnezeul VT şi Dumnezeul NT sunt acelaşi Dumnezeu neschimbător"...şi tot nu reuşesc, nici să crăp.

       Unde l-aţi văzut dvs pe Dumnezeul NT, manifestat superb în Isus Hristos, că aruncă cu blesteme, că doreşte moartea păcătoşilor şi văduvia duşmanilor săi? Eu îmi aduc aminte că Isus a mustrat aspru pe ucenici când au dorit să-l copieze pe Ilie ad-factum. Nici vorbă să le spună că Ilie a fost inspirat atunci, ci dimpotrivă, le-a spus că erau posedaţi de un duh piroman, ca să nu zic altfel...  Mizez pe puterea dvs de logică ca să înţelegeţi împreună cu "firea" că dacă A( Ucenicii) sunt băieţi răi că doresc incendierea samaritenilor(b) şi sunt conduşi de un duh rău(c) , atunci şi Ilie(A) e condus de un duh rău(c) care prăjeşte de vii 100 de soldaţi nevinovaţi(b). Da, erau nevinovaţi, şi doar ascultau ordinele orbeşte şi de teamă, nu le inventaseră ei. Dacă vreţi de dragul bibliei să răstâlmăciţi evidenţele, nu aveţi decât, dar să nu vă miraţi după aceea că tinerii din biserică care îşi folosesc creierul din dotare devin atei pe capete când aud astfel de explicaţii. Dar să mergem mai departe.

                 "Dacă este vreo vină în ce priveşte imprecaţia/blestemul, atunci vina celui care împlineşte blestemul este mai mare decât a celui care doar pronunţă nişte cuvinte. Eu cred în dreptate, nu mă interesează milostivirea fără limite, care este o teorie imposibilă şi care, dacă ar fi adevărată, L-ar sili pe Dumnezeu să nu ia nici o măsură împotriva răului, a celor răi, niciodată. Până la urmă, o asemenea atitudine ar fi mai crudă decât un măcel. A lăsa răul să se consume de la sine este o mai mare cruzime. Este ca şi cum ai lăsa incendiul să facă ce vrea, în loc să sacrifici o casă (dacă este nevoie), pentru a le salva pe celelalte."

        Desigur că vina lui Dumnezeu este mai mare decât vina lui David dacă ascultă frustrările acestuia dintr-o zi cu prea mare căldură, în timp ce este fugărit de socră-su. Că David scuipă foc şi pară împotriva lui Saul, înţeleg, că-i omeneşte să te superi pe cel ce-ţi face rău, mai ales dacă nu ai mâncat nimic toată ziua. Dar ca Dumnezeu să-l mai şi asculte pe David, uite aşa, numai pentru ca să vă iasă dumneavoastră inspiraţia verbală a acestor versete e chiar culmea. Eu parcă ştiam că gândurile lui Dumnezeu sunt cu totul altele decât gândurile şi planurile muritorilor(  Isaia 55, 8-9) , gânduri  care "sunt de pace şi nu de nenorocire"( Ieremia 29,11).Acuma să înţeleg că Dumnezeu se poartă ca şi câinele lui grigore Alexandrescu, "că voi egalitate, dar nu pentru căţei"...?  Că-i răzgâie pe ai Lui, în timp ce pe ceilalţi îi numeşte "căţei"?!? Aşa gândeau evreii bigoţi d-le profesor, nicidecum Isus din Nazaret!

     

      Spuneţi că nu vă interesează milovistirea fără limite, numind-o imposibilă. Acum, în afară de faptul că la Dumnezeu nimic nu este imposibil, iarăşi îl antropomorfizaţi pe YHWH. Îl doriţi să fie limitat în răbdarea cu păcătoşii, puneţi un hotar harului nemărginit. Fie, să vă audă Dumnezeu rugăciunea, că şi mie  îmi pare că a răbdat cam mult 6000 de ani de la creaţiune, respectiv x miliarde de ani, de la creaţiunea lui Lucifer. Dar, pentru că noi doi ne-am săturat de dracul şi de nenorocirile pe care "aleşii" lui le fac, asta nu înseamnă că vom mişca noi mâna celui Atotputernic. El ştie ceasul când va pune limită răului. Şi mai ales CUM o va pune. 

        Într-un loc vă dau totuşi dreptate când spuneţi:"A lăsa răul să se consume de la sine este o mai mare cruzime. Este ca şi cum ai lăsa incendiul să facă ce vrea, în loc să sacrifici o casă (dacă este nevoie), pentru a le salva pe celelalte." Şi mie mi se pare crud, aşa e. Dar oare nu e crudă istoria acestui pământ cu miliardele lui de morţi, schilodiţi şi suferinzi în atâtea şi atâtea conflicte? Oare nu e crud Holocaustul unde au murit atâtea milioane de oameni nevinovaţi? Oare nu e crud faptul că în timp ce scriem aceste rânduri mor mii de copii de foame în Somalia? Oare nu a fost crud tsunamiul din Japonia? Oare nu este crudă suferinţa repugnantă a copiilor sclavi din India sau a celor care se nasc cu diferite discapacităţi? Lista e lungă şi grea...iar Dumnezeu "lasă răul să se consume" în toată hidoşenia lui. Unde a fost intervenţia Lui în toate aceste momente oribile ale omenirii? De ce nu trimite o legiune de îngeri în Somalia ca să ardă de vii nenorociţii ăia de islamişti care neagă ajutoarele umanitare şi violează femeile în drumul lor spre Dadaab? De ce nu trimite altă legiune în Mexic, ca să secere vieţile la nenumăraţii dealeri de droguri din nordul ţării care au transformat legiunea într-un iad autentic? Şi de ce nu  l-a strâns de gât pe Breivik când, urlând ca un diavol, a omorât cu sânge rece peste 60 de copii acum o lună? Vedeţi dumneavoastră...faptele spun altceva decât teologia pe care o pregonaţi. Eu cred în Dumnezeu, dar spre deosebire de dvs, departe de mine să-L înţeleg. Doar în Isus îmi mai pun speranţa. În rest e mai bine să tăcem...Dumnezeu e cel mai mare mister dintre câte există. 

     "Dacă tu interpretezi că învăţătura lui Iisus a fost diferită de cea reflectată în Psaltire şi că aceasta din urmă este curată nebunie, te loveşti de o problemă extrem de gravă. Vei ajunge la poziţia lui Marcion sau la una similară, mai moderată, considerând că în VT, Dumnezeu şi cu oamenii Lui nu prea ştiau ce fac şi ce spun, că Dumnezeu Şi-a modificat principiile şi atitudinea, de la o eră la alta, întrucât şi El evoluează (după teologia lui R. Rice, de exemplu!)."

       Domnule profesor, dar ce fel de "spirit profetic" citiţi dvs? Poate unul propriu, pentru că Ellen White subliniază până la saturaţie "învăţătura diferită" a lui Isus faţă de cea mozaică. De-aia a şi fost anihilat, pentru că învăţătura Lui era una de pace, şi nu de război. De împăcare, şi nu condamnare. De iertare, şi nu de judecată. Nu, e clar că Dumnezeu nu s-a schimbat şi nu a evoluat în ceea ce-i priveşte caraterul. Dar chiar vă e greu să pricepeţi că PERCEPŢIA scriitorilor biblici despre acest caracter a evoluat? 

          Aşa se explică cel mai bine diferenţele de neîmpăcat dintre VT şi NT, altfel ...teologia dumneavoastră actuală produce atei, agnostici şi spectatori cotizanţi pe bandă rulantă. În plus, Gili Cârstea nu Îl „recreează” pe Dumnezeu după chipul filozofiei şi psihologiei dominante ale lumii de astăzi" dintr-un singur motiv: filozofia şi psihologia dominantă de astăzi în lume este ateismul, secularismul, nihilismul. Nici cu el nu mai sunt de acord cum eram acum câţiva ani dar cu un dumnezeu gen Caligula aşa cum îl prezentaţi dvs  nici atât. 

          "Ideea de inspiraţie progresivă este stranie. Problema nu este că doctrina inspiraţiei progresive nu este adventistă. Oricum, noi nu avem o doctrină a inspiraţiei, care să răspundă tuturor provocărilor şi să fie acceptată de toţi. Este încă în studiu. Inspiraţia divină este asistenţa Spiritului Sfânt acordată într-un sens special celor care au primit darul profeţiei. Aceştia au avut adesea descoperiri supranaturale din partea lui Dumnezeu. Chiar dacă modul în care Dumnezeu li S-a descoperit poate fi diferit, inspiraţia divină este aceeaşi şi autoritatea implicită este aceeaşi. A fi mai mult sau mai puţin inspirat este ca şi cum ai zice despre o femeie că este mai gravidă decât alta. O femeie este fie gravidă, fie nu este gravidă. Nu avem în asemenea cazuri grade de comparaţie. Cele care sunt gravide pot avea fătul într-o stare incipientă sau mai dezvoltat, dar toate sunt gravide. "

      Aţi intuit bine: problema adevărată în discuţie nu este caracterul lui Dumnezeu, ci CUM A FOST  sau DACĂ A FOST inspirat textul biblic. Ştiu prea bine, ca dvs să afirmaţi public că textul VT este în mare parte viciat datorită canalului uman, şi ca atare, incorect, înseamnă să vă puneţi în jurul corpului centura cu explozibili şi să deveniţi martir în areopagul adventist. Deja aţi făcut-o pe canale mai mult sau mai puţin private, şi v-aţi atras cumva sprâncene îndoite şi priviri chiorâşe. Dar întrebarea mea este: de ce nu aveţi curajul să mergeţi până la capăt? De ce nu recunoaşteţi deschis imposibilitatea prezenţei inspiraţiei divine în multe locuri din VT? Vă e frică de ceva anume? Nu înţeleg de ce acest limbaj ambiguu  care vă caracterizează, una spuneţi în interviul cu Virgil Peicu, alta îi spuneţi lui Mihai Bala. Când sunteţi dvs cel autentic?

         Ca şi creştini ce suntem, ar trebui să privim adevărul în faţă, oricât de dureros ar fi. Iar adevărul este acesta, după umila mea părere: NU MEREU textul biblic este inspirat, nici măcar al celui din NT, darămite cel din VT. Omul a vorbit de atâtea ori de la sine... Fie că l-a luat gura pe dinainte( 2 Samuel 7, 3-5), ori că era deprimat( Ilie sub ienupăr), ori că era dobitoc( Iona 4,9), ori că era necăsătorit( 1 Corinteni 7, 25-40). Citiţi măcar ultima trimitere, pentru că este revelatoare. Pavel afirmă în vers 40 că ar fi bine ca tinerii să asculte de sfatul lui şi să nu se mai căsătorească, întrucât şi "eu am duhul lui Dumnezeu."   Păi când vorbeşte Dumnezeu în acest pasaj şi când vorbeşte Pavel? El recunoaşte chiar din start, în versetul 25, că "nu are o poruncă din partea Domnului" vis-a vis de subiect, ca la sfârşit să spună că are totuşi Duhul lui Dumnezeu. Nu vi se pare ambiguu? Nu este dificil de luat o decizie bună, dacă ai fi fost un tânăr atunci şi ai fi ascultat vorbele lui Pavel? Să fim serioşi, nici Pavel nu ştie exact care e voia lui Dumnezeu cu privire la măritiş/ nemăritiş, dar de vorbit, vorbeşte, că e liber să vorbească. Iar Dumnezeu tace şi "permite" ca sporovăiala lui Pavel să intre în canon. 

       Mi-a plăcut comparaţia dvs cu femeia gravidă. Aveţi perfectă dreptate. Un text biblic oarecare ori e inspirat de Dumnezeu, ori nu e. În consecinţă, astfel de texte şi întâmplări dificile din biblie( şi sunt foarte multe, părerea mea) NU SUNT INSPIRATE. Ştiu, afirmaţia asta înseamnă luarea unei mari decizii: ori arunci toată biblia la gunoi, cum a făcut elevul dvs eminent Polihronu, ori te îndrăgosteşti şi mai mult de ea( ca mine) în pofida greşelilor omeneşti, conştient că sub "praful erorilor umane" se află mărgăritare de mare preţ divine.  Dar când veţi renunţa să mai dregeţi busuiocul în spiritul tradiţiei moştenite de la părinţi? Când veţi accepta cu curaj să vedeţi realitatea în faţă, şi anume că biblia este inspirată ca mesaj, dar nu ca text literar?!?

      Dumneavoastră aţi învăţat ebraica şi greaca, şi poate istorie biblică sau lingvistică. Vă apreciez pentru asta. Dar nu cred că aţi studiat psihanaliză, etimologie, filologie,istorie antică,arheologie, neuropsihologie, ştiinţe care sunt de asemenea implicate în  studiul unei cărţi ca biblia. Creierul uman este un mister pentru ştiinţă iar felul în care se produce interacţiunea dintre gândurile lui Dumnezeu şi gândurile omului o taină şi mai mare. Dacă aşa stau lucrurile, şi ştim asta în secolul XXI, cum de puteţi să puneţi toate  imprecaţiile, incantaţiile şi aberaţiile din biblie pe seama Duhului lui Dumnezeu? 

    Pe mine personal nu mă tulbură acatistele lui David sau peroraţiile din cartea lui Iov. Fiecare om când îl doare capul( sau burta) spune prostii. Pe mine mă tulbură acatistele adventiste către un dumnezeu care nu există decât în imaginaţia lui Iacob Coman, Aron Moldovan şi Florin Lăiu. Vorba primului( într-o emisiune Speranţa Tv): "cine sunt io, Iacob Coman, ca să schimb textul biblic? Dacă aşa zice, lasă-l aşa cum l-a pus Dumnezeu acolo". 

    No fain. Mai rămâne să credem că biblia ne-a parvenit direct din cer, cu coperţi din piele de mieluşel tăbăcită de însuşi Domnul Isus... şi cu hârtie obţinută din pomul vieţii. Şi-apoi vă mai miraţi de ce vă pleacă tinerii pe capete din biserici.