Conversaţii cu (D)dumnezeu

      Cum stăteam eu Martin Luther cu toate cărţile pe masă în castelul meu mare şi rece, mi-a venit aşa un gând... Mai ales ca azi e ziua aia a anului când e mai bine să nu te fi sculat din pat. Şi îmi adusei aminte de controversa mea cu delegatul papal de la Worms, de controversa mea îndelungată cu Erasmus din Rotterdam,  de încăpăţânarea mea de a mă mai supune edictelor papei şi cum i-am ars în public bula numindu-l Antihrist. O luptă de o amploare fără precedent apăru înaintea ochilor mei , luptă pe care o duceam de unul singur cu puterile întunericului.
           Şi, satisfăcut de mine însumi, zisei cu voce tare: 

- O, Doamne, dacă ai fi aici să spui o vorbă de recunoştinţă robului tău...că doar pentru tine fac totul. Nu pentru mine.

    Şi nu ştiu cum se făcu...că nici nu terminai bine vorba, şi iaca şi apăru în cameră o fiinţă maiestuoasă înveşmântată în lumină.

- Aşa e Martin, meriţi toate laudele mele. 

- Poftim??? întrebai eu uimit şi speriat.

- Da, meriţi toate laudele mele. Ai auzit bine. Ai fost splendid la Worms. Ai fost memorial la Universitatea din Wittemberg. Ca să nu mai spun că pe Tetzel l-ai făcut praf. Papa tremură acum de dimineaţa până seara din cauza ta.

   Nu am putut să-mi ascund faţa plină de uimire la aceste cuvinte...dar (D)dumnezeu continuă:

- De când te-am speriat cu tunetele şi fulgerele pe câmpia de lângă Erfurt am ştiut eu pe cine aleg pentru cauza mea. Ah...dacă nu ar fi fost acele fulgere! Nu-i aşa că puţină frică dospeşte toată plămădeala? 

- Dar, Doamne...

-Pssst, nu, nu, nu...nici nu vreau să aud cuvinte de modestie. Dacă nu ai fi fost tu, toată puterea mea ar fi fost în zadar. Toate încercările mele de a trezi biserica ar fi fost în van. Şi tot ce am făcut eu acum 1500 de ani s-ar fi dus pe apa sâmbetei...ăăă...pardon, pe apa duminicii...dar aşa...cu tine...

- Doamne, dar...

- Martin, tu nu înţelegi? Tu nu înţelegi că eşti unic? Tu nu vezi cum ai pus cu botul pe labe un imperiu întreg? Cine mai este ca tine? Cine mai are sucesul tău? Scaunul papal scârţâie din toate încheieturile atunci când cardinalii pronunţă numele tău iar pictura lui Michelangelo de pe cupola sixtină începe să se mişte, tresăltând de bucurie că pe meleagurile Germaniei a răsărit lumina! 

-  Gata, gata...încercai eu să-l întrerup pe (D)dumnezeu. 

- Gata??? se miră el. Dar de-abia am început dragă Martin. Uită-te la teancul de cărţi pe care îl ai pe masă. Textus receptus, Weimarer Ausgabe, Catechismul mic şi mare, De Servo Arbitrio, epistolele lui Pavel explicate şi analizate, cine te apreciază pe tine pentru tot ce faci? Cine şi cui va servi munca asta magnifică care îţi consumă atâtea nopţi nedormite dacă tu...

- Dacă io ce? am răspuns, nemaiaşteptând.

- Dacă tu eşti singur ca o bufniţă de noapte prin castelul ăsta plin de fantome, se întoarse el cu faţa la mine.

- Şi ce propui? îl întrebai eu curios. 

- Ce-ţi propun?!? Păi îţi propun să fii frunte şi nu coadă. Fă-te prieten cu duşmanii. Câştigă-i de partea ta. Nu-i mai critica aşa tare. Fii mai..diplomat. Uită-te la Iosif inaintea lui Faraon, la Pavel înaintea atenienilor. Ai un mare defect: ţi-o ia gura pe dinainte, chiar dacă spui multe vorbe adevărate. 

- Şi ce mai contează cum le spun, dacă-s adevărate, Doamne? întrebai eu nedumerit.

- Păi contează. Conteaaaaază. Vrei să îţi petreci toată viaţa în castelul ăsta umbrit fără să mai ieşi la soare? Vrei să putrezeşti aici ca un câine nebăgat în seamă de nimeni? Numai dacă te faci prieten cu scaunul papal vei deveni cineva. Numai dacă îţi mai revizuieşti şi tu limbajul pe ici pe colo, numai dacă renunţi la felul ăsta arţăgos şi încăpăţânat al tău...numai aşa te va cunoaşte istoria. Altfel...vei muri aşa cum trăieşti...în umbră! Necunoscut, neapreciat, nerespectat! Şi vei fi trăit degeaba...N-ar fi păcat? se întoarse el cu faţa din nou la mine după ce îmi scotocise prin cărţi. 

-  Adică...spusei eu stupefiat...să mă fac prieten cu Cezarul? Cu Antihristul? Să dau mâna iară cu biserica? 

- Ee, Martin...nu o lua aşa de rău, copilul meu. Nu fii aşa de incisiv! La urma urmei, biserica este logodnica mea...cam adulterină, ce-i drept...dar la urma urmei...a mea!Nu e bine să muşti mâna care ţi-a dat toate fărămiturile de până acum...Nu este...etic. 

- Deci să mă fac prieten cu...Ceza? începui eu să mă bâlbăi...

- Da, numeşte-l cum vrei...dar biserica mea este logodnica mea.

- Chiar dacă e o curvă care bea din belşug din spurcăciunile şi necurăţiile curviei ei? 

- Maaartin! urlă (D)umnezeu la mine de se zgâlţâiră ferestrele Wartburgului...

- Iisuse...strigai eu. 

- Lasă-l pe Isus acuma... se dădu el de gol.

- Isuseee! strigai eu şi mai tare...

- Maaartin! spuse el apăsat uitându-se în ochii mei de parcă mi-ar fi sfredelit creierul. 

- Isusee, ajută-mă! ţipai eu cât mă ţinură rărunchii.

- Maaartin! urlă el şi mai tare, dându-se înapoi.
    Se îndreptă furios spre biroul meu, îmi aruncă toate cărţile pe jos, şi îmi ordonă să nu mai pronunţ numele ăsta. Atunci luai şi io călimara de cerneală, aruncând cu ea după el prin cameră.

- Al dracu să fii cu tot cu sofismele tale. Înapoia mea, Satano! Şi blestemat să fi cu biserica ta cu tot...

      Şi, în timp ce dracul pleca, eu mă aruncai terorizat cu faţa la pământ si începui să strig cât mă ţineau plămânii: 

- Ai milă de mine Isuse, fiul lui David! Ai milă de mine, Isuse, fiul lui David! Trimite-mi pe ingerul tau...Trimite-mi pe ingerul tau!...

   Şi după câteva minute de intensă zbatere, o mână prietenească mă ridică de jos: 

- Martin, cu cine vorbeşti? Ce se întâmplă cu tine? 

    Era Hans, aghiotantul lui Frederick, care tocmai îmi adusese mâncarea. Mă ridică de jos, şi încercând să mă facă să-mi revin după şocul de mai dinainte, mă aşeză pe un scaun şi îmi zise:

- Am venit. Ţi-am adus fasolea cu costiţa. Mănâncă şi întăreşte-te, căci ai scris mult. Şi după ce termini de mâncat, poate mă înveţi şi pe mine să citesc, că taaare sunt curios ce tot scrii tu acolo în hrisoavele astea.

Morala 1: nu-l numi pe dracul Dumnezeu sau invers. Nu vei şti niciodată, poate, cât de mult te poţi înşela.

 Morala 2: nu lupta pentru adevăr şi libertate ca să fii apreciat. Ci luptă pentru că aşa este drept.

 Morala 3: nu spera să fii înţeles şi apreciat decât...poate, postmortem. Sau dacă trăieşti, de un tâlhar pe cruce sau de un Hans care îţi aduce fasolea.

Morala 4: dacă vrei totuşi să fii faimos cât trăieşti, fă ce zice dracul, că ştie el ce zice. Toată lumea, cu universităţile, academiile, religiile,bisericile, sinoadele, sinedriile şi distincţiile ei sunt ..de fapt...ale lui. Şi pe acest pământ, toată slava şi puterea şi mărirea este a lui! Dar NU ÎN VECI DE VECI! Amin...

P.S. Şi dacă mai găsiţi voi vreuna, adăugaţi-o bitte...