Problema răului: un Dumnezeu cuantic ( III )

      Întrebam la sfârşitul primului articol despre Dumnezeul cuantic dacă El, care este lumină, poate avea un caracter moral dual, exact cum lumina propriu zisă are.  Poate fi găsită vreo legătură între proprietăţile fizice ( dualitatea undă/corpuscul) al luminii şi comportamentul divinităţii? Ştim cu toţii că lumina aduce căldură, sănătate, viaţă...peste tot unde ajunge. Dar atunci când priveşti soarele prea mult cu ochiul liber, sau dacă îndrepţi o rază de lumină printr-o lentilă asupra pielii şi aştepţi câteva clipe, lumina poate durea. Poate deveni Dumnezeul iubirii uneori "periculos"?

   Ca să fiu clar încă de la început, atunci când afirm dualitatea caracterului divin nu mă refer la faptul că Dumnezeu ar putea fi rău, arbitrar, tiran. Ci încerc să-mi exprim gândurile personale legate de veşnicul aparent conflict între dreptatea Sa şi dragostea Sa, între pedepsirea păcatului şi iubirea păcătosului, între vechiul şi noul testament, între Dumnezeul violent şi răzbunător prezentat în primul şi Cel plin de iubire care apare descoperit în persoana Fiului Său. 

   Aşa cum am arătat pe scurt în cel de-al doilea editorial, aportul deosebit al adventismului din secolul XIX cu privire la această temă deosebit de importantă a constat în aceea că, pentru prima oară, se lansa ideea în creştinism că Dumnezeu NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE, aşa cum este ea redată la nivel de înţelegere uman. Toată neprihănirea Lui constă tocmai în faptul că este "prizonierul" Legii şi că această Lege este "copia" caracterului Său. El nu este despotul universal care să guverneze universul după cum are chef, şi care să poată călca în picioare principiile de dragoste pe care le implementează în creaturile Sale. El nu este Dumnezeul "atotputernic" care să calce nervos peste dorinţa omului sau a îngerilor, dacă aceştia doresc să iasă de sub influenţa Sa sfântă. El nu aduce pedeapsa asupra păcătosului, trimiţând fulgere, tunete, potopul, pucioasă sau foc...ci păcătosul se condamnă la moarte singur atunci când alege să păcătuiască ( Ezechiel 18, 23,26, 30-32; 33,11; 2 Petru 3,9; Romani 6,23, etc).

     Fără să mai continui prea mult în argumentaţie, unii au dedus de aici că Dumnezeu nu poate lua viaţa niciodată vreunei făpturi create. Legea guvernării divine, spun ei neîncetat, Îl împiedică să facă lucrul acesta. În plus, Isus Hristos nu a ucis niciodată , şi nici măcar pedepsit pe cineva. Până aici argumentul lor, pe care l-am crezut şi eu multă vreme, este foarte solid. Însă undeva cred că şchioapătă atunci când absolutizează ideea unui Dumnezeu non-violent. Să mă explic.

     În primul rând, chiar conform citatelor Ellenei White oferite data trecută, ei uită că o copie este foarte asemănătoare cu originalul, însă nu va fi niciodată originalul în sine. Legea morală a celor 10 porunci ne permite doar o idee despre cum este Dumnezeu din punct de vedere moral. Însă nu ne va spune niciodată TOTUL despre El şi acţiunile Sale. Ar fi absurd, din punctul meu de vedere, să cred că un avion  arată în realitate precum schiţa proiectată de ingineri, sau că "transcrierea" grafică a unui act de identitate este şi actul de identitate în sine. 

    În al doilea rând, Isus Hristos nu este NUMAI omul blând şi inofensiv cu care ne-am obişnuit până la saturaţie din filme, predici, cântece religioase şi alte surse de inspiraţie biblică. El are ŞI momente( ce-i drept extrem de rare) când devine furios, şi nu mă refer aici doar la vaiurile adresate fariseilor, ci atunci când de exemplu observă necredinţa iudeilor. Răsturnarea meselor din templu, ironia ascuţită contra fariseilor şi saducheilor sau a lui Irod( pe care îl numeşte "vulpe"), lipsa de diplomaţie cu care îşi "invită" ucenicii să plece dacă nu le convine mesajul Său( Ioan 6, 66-70), necosmetizarea mesajelor Sale către ucenicul care " are un drac"( fie că e vorba de Petru sau Iuda), asprimea cu care porunceşte ucenicilor şi noroadelor să plece după înmulţirea pâinilor, şi încă alte câteva secvenţe...ne prezintă ŞI un Isus direct, aspru, necruţător. 

   Dar poate cea mai teribilă şi şocantă secvenţă a unui Isus de nerecunoscut o întâlnim la momentul când un copac verde este blestemat...la propiu, şi nu la figurat. Ucenicii au fost realmente descumpăniţi de acea faptă, pentru că nu mai văzuseră până atunci aşa ceva.

     Ne pot spune toate aceste lucruri şi ALTCEVA despre Dumnezeu, un lucru despre care nu prea ne place ca să vorbim sau să-L acceptăm? Poate fi vorba despre un Dumnezeu care poate fi provocat la mânie? Care se poate răzbuna sau manifesta în mod ciudat, în mod cu totul contrar  adevăratului Său caracter?Dacă da, ce îl determină pe El să se manifeste astfel? 

     Întorcându-mă puţin la fizica cuantică, nu mică mi-a fost uimirea să văd că în experimentul de laborator prin care se încerca să se înţeleagă comportamentul fotonilor( particule infinitezimale ale luminii) , savanţii au rămas perplecşi atunci când au constatat că aceştia au reacţionat total diferit atunci când au fost observaţi. Ca şi cum ar fi fost conştienţi de sine, sau de realitatea înconjurătoare, oricât de mistic ar suna acest lucru.Şi ca urmare, s-au comportat altfel, în mod cu totul diferit ca mai înainte. Ce i-a determinat să-şi schimbe traiectoria? Ce fenomen misterios determină un foton ca să interfereze cu sine însuşi(!!!), anulând până şi legile logicii omeneşti, atunci când este observat?!? Şi am putea aplica aceste fenomene bizare din lumea cuantică şi în ceea ce priveşte comportamentul lui Dumnezeu, cel care este misterios prin Sine însuşi?

  ( va urma)