Atotştiinţa lui Dumnezeu privită prin spectrul teologic şi ştiinţific

     De-a lungul veacurilor, atributele Dumnezeirii au fost mereu aprig dezbătute de omul mai mult sau mai puţin religios. În timp ce iudeo-creştinismul a pledat dintotdeauna pentru un Dumnezeu atotputernic, atotştiutor şi omniprezent, deci pentru un Dumnezeu absolut din toate punctele de vedere, religiile păgâne, apoi elenismul cu logica sa omenească răsunătoare,gnosticismul , iar azi raţionalismul ştiinţific şi filozofia tind să reducă la dimensiuni tot mai abstracte însăşi  ideea de Dumnezeu. Cine are dreptate? Este Dumnezeu limitat cumva în puterea, prezenţa şi cunoaşterea Sa? Dacă da, în ce fel şi cum poate fi posibil acest lucru tocmai când vorbim despre Creatorul a tot şi a toate?
    Avusesem de mult intenţia de a scrie un articol despre atotştiinţa lui Dumnezeu, luată la microscop sub lupa teologiei dar şi a ştiinţei deopotrivă. De ce amândouă? Pentru că socotesc că Dumnezeu a scris nu numai o carte, Biblia,( deşi deja am discutat pe larg contextul, fără ca să fi epuizat tema totuşi) ci şi cartea naturii, la fel de complexă şi cu la fel de multe contraziceri şi enigme ca şi Biblia. Dar vizionarea unor emisiuni de pe O&P cu profesorul adventist de istoria religiilor Cezar Luchian( între timp situl s-a închis) şi de pe Oxigen 2 cu Edi Constantinescu mi-au mărit şi mai mult interesul şi dorinţa de a scrie despre asta. 

    Despre ce este vorba? Atât prof. Cezar Luchian cât şi pastorul Edi Constantinescu, de altfel extrem de bine pus la punct din punct de vedere ştiinţific, au adus pentru prima oară în agora adventistă şi nu numai ideea că Dumnezeu este totuşi limitat în ceea ce priveşte cunoaşterea viitorului universului în general şi al omului în mod particular.  În timp ce Cezar Luchian se baza mai mult pe teologie( făcând apel la povestea cu boala lui Ezechia şi apelul unui profet necunoscut la adresa lui Pavel de a nu se duce la Ierusalim unde avea să fie arestat de iudei),  Edi Constantinescu se baza mai mult pe fizica cuantică  atunci când enunţa ipoteza ca Dumnezeu să nu le ştie chiar pe toate. 

     Ideea acestuia din urmă era că " dacă Dumnezeu cunoaşte viteza cuantei, atunci nu cunoaşte poziţia acesteia în spaţiu, şi dacă cunoaşte poziţia, nu cunoaşte viteza" sau altfel formulat, "dacă cunoaşte unda, nu cunoaşte particula, iar dacă cunoaşte particula, nu cunoaşte unda". Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu poate asigura liberul arbitru creaturilor sale şi în acelaşi timp să cunoască şi deciziile viitoare în amănunt pe care acestea le vor lua. El poate şti destinul final al unui individ, dar în acest caz nu ştie cum i se va desfăşura viaţa la nivel cuantic, adică cea de zi cu zi, cu tot hăţişul de mici decizii pe care individul respectiv le va lua...sau dimpotrivă, poate cunoaşte în detaliu orice amănunt al vieţii individului, dar nu-i poate cunoaşte destinul. 

     Oricât de bizară ar părea o astfel de logică, ideea a fost întărită cu totul indepedent de prof. Cezar Luchian, care afirma în mod uimitor în emisiunea cu pricina că "Dumnezeu ştie toate mişcările posibile pe care poţi să le faci, dar nu ştie exact ce vei alege tu să faci." În sprijinul acestei idei, Cezar aducea povestea bolii lui Ezechia, unde Dumnezeu a fost "surprins" oarecum de cererea lui Ezechia...şi ca atare l-a trimis din nou pe Isaia la el cu o făgăduinţă complet diferită de cea de mai dinainte( 2 Impăraţi 20). La ce bun prima solie a lui Isaia, dacă Dumnezeu oricum ştia că Ezechia Îl va determina să-şi schimbe planurile? La ce bun "părerea de rău" a lui Dumnezeu din Geneza 6, dacă El ştia oricum că omul va fi rău? La ce bun aceste trăiri emoţionale din partea unui Dumnezeu care oricum, ştie totul de la început? Pentru că dacă ştie...nu ar trebui să îi pară rău. 

         Trebuie să recunosc că schema de gândire a celor doi este extrem de curajoasă şi până la un punct, genială. Mai ales din punct de vedere ştiinţific, se pot găsi destule argumente în favoarea ei. Dar eu cred că este greşită fundamental. De ce? 

     Mai întâi, aşa cum am mai spus de multe ori, Dumnezeu nu este o carte, fie că ea se numeşte biblie, fie că ea se numeşte Tratat despre fizică. Dumnezeu nu este fizică cuantică, aşa cum nu este nici legea celor 10 porunci. Dumnezeu este, după părerea mea, toate acestea la un loc şi infinit mai mult decât atât. Când Edi Constantinescu face apel la paradigma din fizica cuantică pentru a descrie un posibil Dumnezeu care NU-ŞTIE-TOT, el uită că Dumnezeu nu este fizicianul  (observatorul) care urmăreşte viteza/poziţia/ energia particulei şi care este copleşit de caracterul complet imprevizibil al acesteia...ci este particula/ unda însăşi. 

   Au fotonii propria lor capacitate de gândire/ decizie/acţiune? Au biofotonii memorie biologică? Sunt aşadar cele mai elementare particule ale materiei conştiente de sine? Ştiinţa începe să ne spună din ce în ce mai mult că da. Se pare că există o inter-corelaţie între toate moleculele din univers, chiar între cele organice şi anorganice. Iar asta este doar începutul, deoarece ştiinţa umană doar "miroase" de la distanţă măreţia lui Dumnezeu.

   Dar ce ne facem dacă Dumnezeu însuşi este lumină? Ce ne facem dacă El însuşi este acea energie "întunecată" sau "materie întunecată" care susţine totul în univers, începând de la atomii cei mai simpli, de hidrogen, şi până la universul însuşi? În cazul în care El însuşi este deci cuanta esenţială a vieţii, mai putem afirma ca "nu ştie" viitorul? 

    S-a demonstrat deja în fizica cuantică că nişte electroni sau nişte fotoni urmează un anume traseu, traiectorie, dar odată ce interferează cu un observator conştient, ei îşi schimbă în mod uimitor viteza, traiectoria, creând un cu totul altfel de univers, de realitate...Nu este tocmai aceasta redarea uimitoare din punct de vedere ştiinţific a istoriei lui Ezechia? Dumnezeu ŞTIA  că Ezechia avea să moară. Îl trimite pe Isaia la împărat, şi vede cum împăratul începe să plângă şi să implore sănătate şi prelungirea vieţii. Aşa că Dumnezeu se supune voinţei lui Ezechia şi creează o altă realitate. Iar în noua realitate, de asemenea ŞTIE că Ezechia va mai trăi 15 ani, ŞTIE că a treia zi se va sui la Casa Domnului, ŞTIE  că cetatea va fi ocrotită pe parcursul vieţii lui Ezechia de cotropitorii asirieni. 

    Bun, dacă ştie atâtea lucruri detaliate din cei 15 ani care urmează în viaţa lui Ezechia, să înţeleg că a fost blocat la momentul trimiterii lui Isaia la împărat? Sau mai degrabă intrăm într-un şi mai dificil traseu de probabilităţi cuantice, unde de exemplu, niciodată nu s-ar fi născut Manase, regele care a domnit cel mai mult( 50 de ani) peste Israel şi care a făcut cele mai sângeroase atrocităţi şi idolatrii? Nu cumva e vorba acolo de dorinţa lui Dumnezeu de a evita o astfel de catastrofă socială, naţională, religioasă şi nicidecum de limitările Lui în ceea ce priveşte viitorul? 

      În plus, ca urmare a minunii cu soarele, îi vizitează casa babilonienii, aceştia văd tezaurul de aur de la templu( ca urmare a neroziei lui Ezechia) şi peste câteva decenii vin să cucerească Ierusalimul şi să fure tezaurul. Dacă Ezechia murea, acest lucru probabil că nu s-ar fi întâmplat. Din nou: nu ştia Dumnezeu viitorul în cazul lui Ezechia sau dorea să-l evite? Este cu totul şi cu totul altceva decât de a spune că Dumnezeu nu ştie...

     Biblia în realitate este saturată de poveşti din care reiese cu claritate că Dumnezeu ştie în cel mai mic amănunt vieţile şi caracterele noastre. Începând cu povestea lui Iosif, ale cărui vise din copilărie se împlinesc la literă, trecând prin unele din uimitoarele episoade cu Isus( când îl trimite pe Petru să prindă un peşte ŞTIIND  că în burta primului peşte pescuit se află o monedă sau când îi trimite pe ucenici să îi pregătească odaia în care va lua paştele, Marcu 14,12-16)) şi terminând cu descoperirile Martorului credincios din Apocalipsa , biblia este extrem de lămurită în ceea ce priveşte atotştiinţa lui Dumnezeu. El este, dacă Îl credem, desigur...Începutul şi Sfârşitul. Să înţeleg că undeva mai pe la mijloc se cam pierde şi El? Îmi vine să zâmbesc, desigur. 

       Revenind la Iosif, eu cred că NU AI CUM SĂ ŞTII destinul final al unui individ dacă nu îi cunoşti în detaliu fiecare segment al vieţii. E ca şi cum într-o ecuaţie cu 3 necunoscute ai afla rezultatul corect fără să afli mai întâi pe x,y şi z... Dumnezeu ŞTIA că Iosif va fi vândut? Desigur!!! ŞTIA că va fi vândut lui Potifar şi că acolo va fi ispitit de femeia acestuia? Desigur!! ŞTIA că Iosif va trece testul cu brio? Desigur!! Şi tot aşa mai departe până ajungem la momentul în care Iosif este făcut dintr-un întemniţat a doua persoană ca importanţă în regatul faraonic. Este pur şi simplu absurd, din punctul meu de vedere, să afirmi că Dumnezeu ştie unde va ajunge cuanta Iosif în final, fără ca să fi cunoscut în prealabil traseul sau traiectoria aceste cuante. Dacă Dumnezeu este legat în mod misterios de fiecare atom creat tot de El din acest univers, mi se pare absurd să afirmi că la un moment dat se încurcă, nemaiştiind cum vor evolua atomii respectivi în timp şi spaţiu.  Dacă Dumnezeu ar fi  creaţie, aş înţelege. Dar dacă Dumnezeu este în afara creaţiei din punct de vedere al timpului şi spaţiului, atunci el vede sfârşitul , prezentul şi trecutul în acelaşi moment. Timpul poate lua pentru El valenţe punctuale, nu liniare, aşa cum percepem noi timpul. 

      David prezintă într-unul din cei mai frumoşi Psalmi ai săi ceva ce pentru mine întrece cu mult orice teologie şi orice fizică cuantică apropos de această temă. În Psalmul 139, el ori bate câmpii total când spune că "în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele"  (Psalmi 139,16) ori întrece cu desăvârşire orice teolog, profesor, pastor sau fizician care îşi dau cu părerea despre Dumnezeu după cum îi taie capul. Oricât de interesante ar fi variantele lor, ele sunt totuşi opuse bibliei, opuse ideii de Dumnezeu atotcunoscător  aşa cum reiese din atâtea şi atâtea istorii din vechiul cât şi din noul testament. 

    În plus dacă este adevărat că timpul încetează să mai existe la cele mai mici dimensiuni cuantice, atât el cât şi materia volatilizându-se în segmente ireductibile, asta demonstrează încă odată că biblia are dreptate când Dumnezeu a creat din nimic...ceva! Iar dacă a creat ceva din nimic, inclusiv timpul, cum ar putea un creator să nu fie stăpânul  absolut al creaţiei Sale? 
   Ofer în încheiere două videouri cu implicaţiile teologice aduse de fizica cuantică( în engleză) şi psalmul 139 recitat superb de Marcel Iureş.