Articolul de azi este un scurt remember al evenimentelor din 1901 din inima bisericii adventiste, când s-a încercat( fără succes)schimbarea sistemului instituţional care durează până astăzi. Cuvintele următoare îi aparţin în exclusivitate lui Alonzo. T. Jones, una dintre cele mai importante figuri ale adventismului şi fac parte din cartea sa "Ultimul cuvânt şi o mărturisire", editată în 1906. Ce s-a întâmplat în 1901, de ce a eşuat încercarea de schimbare a sistemului, de ce a devenit A.T. Jones un paria exclus din biserică şi felul în care sfaturile EGW au fost cu totul desconsiderate de către conducere ,puteţi afla în continuare.
"Această denominaţiune a petrecut o mare perioadă de timp din ultimii 15 sau mai mulţi ani, în mod drept şi nobil, opunându-se amestecului nejustificat al magistratului civil pe tărâmul religiei. Este timpul ca măcar cineva din această denomainaţiune să fie protestant prin a se opune autorităţii arbitrare a bisericii. Pentru că,vă rog să nu uitaţi, că autoritatea arbitrară a bisericii a constituit mereu autoritatea arbitrară a câtorva în locul autorităţii din biserică. Şi dacă unele lucruri care au fost săvârşite azi în numele acestei denominaţiuni nu reprezintă exercitarea autorităţii arbitrare, atunci atât dicţionarul cât şi istoria ar trebui revizuite.
Pentru mai bine de 20 de ani am predicat aceleaşi adevăruri pe care le predic şi acum. Le-am predicat peste tot în SUA, în Europa şi Canada. Au fost pretutidndeni acceptate de biserică ca fiind adevăr şi au fost publicate de biserică ca fiind adevăr. Şi când, fără a oprea nici-o modificare în vreun principiu sau adevăr nu mai pot predica acum aceleaşi lucruri fără a fi privit " neloial conferinţei generale" şi faţă de "lucrarea organizată", nu este suficient de clar că schimbarea s-a făcut în altă parte decât în mine şi în ceea ce predic? Dar eu nu sunt singurul. Mai sunt şi alţi oameni, care sunt la fel de buni creştini şi de adevăraţi adventişti de ziua a şaptea ca înainte, oameni pe care Dumnezeu i-a chemat în mod clar la lucrarea în care s-au angajat, dar care au fost daţi afară şi care astăzi nu mai pot face în cadrul lucrării organizate sau sub administraţia conferinţei generale această lucrare.
Atunci când unii ca aceştia au fost obligaţi să plece în prezenţa mea, am protestat în mod public şi am ridicat întrebarea: " Atunci când ei sunt tot atât de adventişti de ziua a şaptea ca oricine altcineva, dar nu pot ca în cadrul denominaţiunii să facă lucrarea pe care Dumnezeu le-a încredinţat-o şi trebuie să stea în afara lucrării organizate, nu este suficient de clar că este o problemă cu organizaţia şi cu aşa numita "lucrare organizată"? Şi nu există suficient rău pentru a justifica o investigaţie a motivului pentru care oamenii care sunt chemaţi de Dumnezeu să lucreze, dar nu o pot face în interior, ci sunt nevoiţi să meargă în afara bisericii? Încă ridic această întrebare. Şi dacă lucrurile trebuie să meargă pe această cale până când toţi cei care sunt chemaţi de Dumnezeu la lucrarea pe care o fac să fie forţaţi să o facă în afara lucrării organizate, atunci cât de mult din lucrarea reală a lui Dumnezeu se va mai găsi în interiorul lucrării organizate?
Este posibil ca cineva să se aştepte ca eu să abandonez toate aceste principii sau să modific toată învăţătura mea şi să fiu loial conferinţei generale şi lucrării organizate? Dacă cineva se aşteaptă la aceasta, toate aşteptările acestea trebuie abandonate odată pentru totdeauna, pentru că eu pur şi simplu nu voi face aşa ceva. Aceste adevăruri şi principii le voi îmbrăţişa pentru totdeauna şie le voi predica pentru totdeauna. Acestea sunt principiile şi adevărurile bibliei. Iar eu nu voi fi niciodată loial vreunui lucru sau vreunei persoane în afară de Dumnezeu, în Hristos, prin Spiritul Sfânt, prin biblie.
Nu voi crede niciodată că biserica trebuie să deţină un cap vizibil. Nu mă voi conforma niunui sistem care face ca o biserică să poată avea ce corespunde capului vizibil.
Cu excepţia pretinselor biserici creştine care sunt unite cu statul şi au astfel capul statului drept cap vizibil al lor, adevărul surprinzător este că astăzi, denominaţiunea adventiştilor de ziua a şaptea este singura biserică protestantă din lume care are un om drept cap şi centru al organizaţiei sale. Şi prin chiar acest lucru, denominaţiunea adventistă de ziua a şaptea este mai asemănătoare bisericii catolice decât orice altă biserică protestantă din lume.
Şi acest lucru, de asemenea, în ciuda Mărturiei sorei White care a fost publicată şi citată din nou şi din nou din martie 1897 şi care afirmă următoarele: " Nu este un lucru înţelept să avem un singur om ca preşedinte al conferinţei generale". Oricum, oridecâteori s-a citat această Mărturie s-a explicat mai degrabă decât să fie urmată, şi cu siguranţă aşa va rămâne până la sfârşit. Dar Hristos nu a lăsat ca vreun om să fie capul şi centrul lucrării sale organizate atunci când s-a înălţat. Aceasta este o învăţătură catolică. El însuşi a ocupat acel loc drept Cap al bisericii sale şi Cap peste toate lucrurile bisericii.
Hristos, numai Hristos este singurul Cap al bisericii; şi el este Capul fiecărui individ din biserică, aşa cum este scris:" Dar vreau să ştiţi că Hristos este capul oricărui om"( 1 Corinteni 11,3). Şi în loc de a ne reîntoarce la 1844, crezul este " să mergem înainte spre desăvârşire" prin Hristos Isus. În loc de a defini şi a apăra credinţa oamenilor, să predicăm credinţa lui Hristos.
Un alt lucru: în legătură cu campania dusă împotriva dr. Kellog, este un detaliu consumat în 1901, care pentru mine a avut şi încă are o mare însemnătate. Acest lucru ar trebui spus acum!
( va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu