Biblia- autoritate supremă obiectivă sau subiectivă?

       Dialogul meu cu domnul Florin Lăiu pe marginea importanţei bibliei continuă, deşi este un dialog uneori ba întrerupt  de lipsa de timp a noastră, ba ascuns de privirile multora pe un blog obscur. Dar  cel puţin mie tema mie se pare una fascinantă, nu numai prin prisma faptului că interlocutorul meu are o experienţă de o viaţă în studiul meticulos al Scripturii, cel puţin din punct de vedere lingvistic, cât mai ales datorită fascinaţiei cărţii în sine: Cartea cărţilor. Şi chiar dacă domnul profesor se situează pe o poziţie uşor diferită de a mea, dialogul nostru îmi produce satisfacţie, poate tocmai din cauza acestor divergenţe.
        Voi încerca în cele ce urmează să fac o trecere în revistă cât mai succintă a utimului său răspuns adresat mie acum câteva zile pe marginea acestui subiect. Problema reală în discuţie este identificată încă de la început: autoritatea bibliei. Cu alte cuvinte, este biblia criteriul suprem al cunoaşterii adevărului sau nu? Şi dacă este, vorbim de o autoritate obiectivă sau subiectivă?      Să o luăm pe rând, analizând spusele dumnealui:
  
       " Sunt de acord cu unele lucruri pe care le spui. Nu pretindem că Biblia este inerantă, absolut lipsită de greşeli omeneşti. Dar când spun aşa, nu mă refer la mesajele ei, ci la modul de exprimare, la limbaj, retorică, date secundare, care nu afectează cu nimic integritatea mesajului. Dacă însă ne putem permite să facem discriminare între cărţi şi cărţi, între mesaje şi mesaje, să le decretăm pe unele divin-inspirate şi pe altele mituri omeneşti, eu nu pot subscrie, pentru că nu pot accepta o asemenea Biblie lipsită de altă autoritate şi de alt criteriu decât propria mea raţiune. Dacă raţiunea umană este criteriul suprem al identificării cărţilor biblice şi mesajelor inspirate, înseamnă că adevărata autoritate nu este Biblia. Şi dacă raţiunea este criteriul suprem, ce nevoie are de Biblie, decât să citeze ceva pentru a-şi susţine propriile opinii.

      Faptul că  domul Lăiu nu consideră biblia inerantă, este pentru mine şi pentru constructivitatea dialogului nostru un început promiţător. Din start dânsul recunoaşte deschis că "biblia nu este lipsită în mod absolut de greşeli omeneşti", ceea ce spulberă pe bună dreptate ideea că biblia este un produs "made in Heaven", idee care încă predomină la scară largă în creştinismul contemporan. Din păcate, părerea mea este că Florin Lăiu nu-şi duce cu curaj gândul până la capăt: dacă biblia este o carte cu greşeli, atunci cum poate fi o autoritate, un etalon, un reper infailibil? 
      Dânsul crede şi afirmă că în ciuda acestor greşeli, biblia rămâne un etalon în cunoaşterea adevărului. Eu cred şi afirm că biblia doar vorbeşte despre adevăr, nefiind nicidecum cuvântul ultimei instanţe despre Acesta. De ce? 
     În primul rând mă bazez pe versetul biblic ultracunoscut din Ioan 5,39: "Cercetaţi Scripturile pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine". 
 Acest verset mi se pare de o importanţă covârşitoare pentru tranşarea rapidă a disputei. Ce spune Isus aici? 
     Iudeii aveau convingerea că biblia lor era în sine însuşi viaţă şi adevăr. Din păcate nu am venit în contact cu iudaismul în mod amănunţit, dar din câte ştiu, iudeii au păstrat şi mai păstrează până azi o reverenţă sacră faţă de Scriptură. Ea nu poate fi pusă oriunde, deschisă şi citită de oricine, oricum şi oricând. Unele curente ultraortodoxe din Israel consideră şi azi că Torah este divină de la lexic şi până la punctuaţie. Această concepţie era cu atât mai răspândită printre iudei acum 2000 de ani, atunci când Isus a rostit cuvintele de mai sus. 
       Noilor creştini "ultraortodocşi" de astăzi le scapă însă din vedere ceea ce eu consider cheia întregului pasaj: " în ele". Iudeii de odinioară şi marea masă a creştinilor de azi au considerat şi consideră că "în ele" - în Scripturi, fie Torah, fie biblia aşa cum arată azi - se află viaţa veşnică şi adevărul despre Dumnezeu. Pentru unul ca mine, Dumnezeu este însă mult mai mult şi mult mai minunat decât o carte, fie ea şi "sfântă". Din pasajul citat până la capăt, eu înţeleg că doar Isus ca persoană îl descoperă cu adevărat pe Dumnezeu, că doar El este viaţa în sine, şi că venerarea credincioasă a bibliei nu aduce mare lucru. Acest lucru a fost valabil atunci, şi îl consider valabil şi azi. Dar să merg mai departe.
        Domnul Lăiu consideră că o biblie unde criteriul de selecţie al inspiraţiei este raţiunea umană( pe baza studiului arheologiei, istoriei, psihoanalizei, neurologiei, filologiei, etc) nu mai este deloc o biblie în adevăratul sens al cuvântului, pentru că mesajul acesteia devine subiectiv, şi ca atare autoritatea ei devine subiectivă. Eu nu neg că prin raţiune se poate ajunge să se subiectivizeze Absolutul, există într-adevăr acest pericol şi trebuie considerat ca atare. Nu puţini din cele mai inteligente minţi adventiste ( sau creştine) au devenit azi agnostice sau complet neinteresate de Dumnezeu. Dar dacă suntem conştienţi că mergem pe marginea prăpastiei   dintre adevăr şi erorile acestor zile tulburi, ar trebui oare să mergem cu ochii închişi, nefolosindu-ne raţiunea în studiul bibliei? Sunt convins că nici chiar domnul Lăiu nu este partizanul unei astfel de poziţii. De multe ori am spus şi voi repeta adevărul incontestabil că Dumnezeu ne-a dat un creier extraordinar mai înainte de a ne fi dat biblia...
       Cu toate astea, bag de seamă că dânsul m-a înţeles greşit. Nu, nu raţiunea este suprema autoritate în selectarea a ceea ce este inspirat sau nu din biblie. Deşi este extrem de importantă. Ci Duhul Sfânt, prezenţa acestuia în inima cercetătorului scripturii, sinceritatea şi dispoziţia de a se lăsa învăţat, cu care acesta îi deschide paginile. Degeaba studiau cu sârg rabinii şi cărturarii scripturile şi le considerau o autoritate divină. Degeaba reverenţiau Torah şi inculcau poporului respectul faţă de Dumnezeu prin aceasta. Atunci când examenul decisiv a venit, atunci când Viaţa adevărată şi Cuvântul în carne şi oase stătea în faţa lor, l-au dispreţuit cu Scriptura în faţă. Iar acest lucru s-a repetat în veacurile negre ale evului mediu până la saţietate. 
     Biblia este o autoritate spirituală prin mesajul ei, şi aici suntem de acord unul cu celălalt. Dar este o autoritate morală subiectivă sau obiectivă? Dacă ea însăşi ar fi Cuvântul, dacă ea însăşi ar fi ea viaţă, atunci TOT  ceea ce spune ea ar trebui să fie obiectiv, de la primă mână. Dar lucrurile sunt departe de a fi aşa cum îşi doreşte domnul Lăiu. De când omul a căzut în păcat, dialogul cu Dumnezeu a devenit greoi. De multe ori chiar profeţii nu au înţeles ce vroia să spună Dumnezeu, deşi auzeau foarte bine ce spune. Şi TOCMAI pentru ca să înlăture definitiv această confuzie, "la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul"( Evrei 1,1). 
   Doar El, care "este oglindirea slavei Tatălui şi întipărirea fiinţei Lui", ne putea vorbi fără echivoc despre viaţă,Dumnezeu şi adevăr. Doar Adevărul întruchipat putea da mărturie infailibilă despre Sine. Doar Logosul devenit carne putea schimba vieţi şi destine omeneşti. Şi asta în timp ce Scriptura vremii Lui, citită sabat de sabat la sinagogă, provoca mai mult intoleranţă, mândrie şi cruzime. 
    Nici raţiunea nu este criteriul ultim şi suprem al identificării mesajelor inspirate, şi nici biblia nu este autoritatea supremă. Pot fi de acord cu ea ca fiind totuşi autoritară, dar de un autoritarism subiectiv, dat de canalul subiectiv prin care parvine la noi Cuvântul.   
     
       "Oriunde poţi găsi exprimări şi idei înţelepte sau morale, pe care să le judeci ca folositoare. Nu ai nevoie de Biblie pentru asta. De asemenea, dacă Duhul este aşezat deasupra Scripturii, ca un criteriu superior, acest criteriu nu este obiectiv, ci subiectiv, şi nu are autoritatea de a desfiinţa afirmaţia Scripturii că Duhul este cel care a inspirat pe autori. Chiar şi EGW a susţinut că Duhul şi darurile Lui (inclusiv darul profeţiei), nu au fost date ca adaos la Biblie sau ca un standard superior Bibliei, ci ca un ajutor care să ne readucă la Biblie şi s-o înţelegem mai bine. Adevărata înţelegere a Bibliei vine nu când ne aşezăm deasupra ei, ci când ne supunem autorităţii ei OBIECTIVE."

     Să văd dacă am înţeles eu bine. Dvs. spuneţi că mesajul bibliei este autoritatea obiectivă, căreia trebuie să ne supunem docili. Aş putea fi de acord, dacă aţi accepta că mesajul biblic nu este finit(complet) în timp şi ca volum de informaţie. Dacă, cu alte cuvinte, mesajul biblic transmite informaţii despre Adevăr ca entitate absolută şi infinită, atunci mesajul ei poate fi autoritar şi obiectiv, dar incomplet. Să mă fac înţeles. 
    Nu aveau oare rabinii "mesajul obiectiv" al profeţilor despre Mesia? Atunci de ce nu L-au primit pe Mesia? De ce nu au acceptat pur şi simplu, mergând pe filiera gândului dvs, că Isus era persoana despre care vorbea, de exemplu, textul din Isaia 53? Cu toţii aveau textul, şi cu toţii îl considerau inspirat. Totuşi, acest lucru nu le-a servit la nimic. Ori dacă a fost cineva care a crezut în "obiectivitatea" autorităţii Scripturii , atunci ei au fost aceia în cel mai înalt grad. 
      Ceea ce mă surprinde cel mai tare e atunci când negaţi superioritatea Duhului drept criteriu de selecţie al inspiraţiei în raport cu scriptura însăşi. Oare nu Duhul care a insuflat gândurile profeţilor este judecătorul ultim al textului biblic? Şi oare nu avem făgăduinţa că tocmai El ne va conduce în tot adevărul?( Ioan 16,13) El chiar aşa este numit de Isus, Duhul adevărului( Ioan 14,17), adică Cel care nu numai că inspiră adevărul, ba chiar este El însuşi Adevăr. Pentru mine, fie şi numai din aceste versete, îmi este evident că "aşez Duhul deasupra scripturii" şi încă cu mult, deoarece El este originea Logosului, vidul cuantic care dă naştere adevărului, iar Scriptura este numai produsul final al Său, unde omul însă a participat din plin. Şi nu fără greşeli, aşa cum încă de la început aţi remarcat chiar dvs. 
    Parafrazându-vă, aş spune că adevărata înţelegere a bibliei nu vine doar din supunerea docilă faţă de aceasta, ci din supunerea necondiţionată faţă de Duhul care a inspirat-o. Autoritatea obiectivă în ceea ce priveşte adevărul o are numai Duhul, nu numai pentru că El este autorul mesajului biblic, ci pentru că El însuşi este adevărul. 
      Poate părea o simplă filozofie ce fac eu aici, dar nu este. Aduceţi-vă aminte de felul în care Isus( care pentru mine ca non-trinitarian este chiar Duhul adevărului din versetele sus-citate) interpreta altfel multe din prescripţiile legilor mozaice, deoarece El era autoritatea supremă. Nu fără uimirea rabinilor tobă de carte spunea El: " Aţi auzit că s-a zis celor din vechime, dar Eu vă spun"...El şi numai El avea autoritatea...Moise şi textul mozaic păleau în faţa Lui...

       Interesant este că numai nişte pescari analfabeţi au putut înţelege ce şi Cine se afla în spatele textelor sacre profetice şi asta numai pentru că s-au lăsat seduşi de Duhul acela care dădea viaţă acum profeţiilor vechi. Cei care au mizat habotnic numai pe sacralitatea textului, fără ca să primească şi accepte Duhul din spatele său, au înnebunit de-a binelea, sfârşind groaznic sub asaltul oştilor romane în secolul I.      
         Socotesc că riscul în ceea ce priveşte poziţia noastră faţă de biblie este dublu. O faţetă a acestui risc este să minimalizăm autoritatea bibliei, făcând aluzie( şi reproşuri) la canalul uman imperfect prin care a fost redactat mesajul divin. În acest caz, aşa cum spuneţi, ultimul şi cel mai important criteriu de decizie este raţiunea umană, iar roadele sunt scepticismul, agnosticismul, secularismul. Geneza este doar mit, evoluţia este un fapt, iar Isus Hristos un posibil personaj istoric zugrăvit în mod exagerat-pozitiv de urmaşii lui.

       O altă faţetă este să supralicităm biblia, făcând din ea un idol( cam la fel cum au făcut reformiştii cu Ellen White) căruia să ne închinăm, crezând că ea ne oferă toate informaţiile sau răspunsurile despre Dumnezeu. Nimic mai fals. Aşa cum în fizica modernă o ipotetică şi mult sperată unire la nivel de teorie ştiinţifică dintre fizica cuantică şi cea relativistă( aşa numita teorie M) nu ar fi nicidecum o radiografie a minţii lui Dumnezeu( după cum afirmă metaforic celebrul Stephan Hawking), tot aşa descifrarea tuturor secretelor şi tainelor bibliei nu ar fi nici pe departe adevărul ultimativ despre Dumnezeu sau marea controversă dintre bine şi rău. Dacă Dumnezeu ar putea fi băgat într-o carte sau exprimat printr-o formulă matematică, atunci nu ar mai fi Dumnezeu. 
     Fascinaţia pe care mi-o trezeşte personal biblia vine tocmai ca urmare a enigmelor, inadvertenţelor, contrazicerilor şi lacunelor sale informative.  O problemă de facultate ar fi inaccesibilă pentru un elev de clasa I. Un software din 2011 ar fi inapropiat civilizaţiei bronzului.  Iar o carte "perfectă" ar fi imperfectă pentru nişte oameni imperfecţi cum suntem noi.
      Autoritatea bibliei nu poate fi decât subiectivă, pentru că scriitorii ei sunt subiectivi în relatarea evenimentelor( mai ales în ceea ce priveşte gloria lor naţională) şi incapabili să vadă dincolo de cortina dintre vizibil şi invizibil( şi chiar dacă văd, de multe ori nu pot expune concret ceea ce văd). Pe de altă parte, autoritatea bibliei este obiectivă, dacă privim această carte ca un mesaj revelat oamenilor tocmai de către Creator( sau dacă luăm în considerare nenumăratele vieţi transformate prin acest mesaj).

    Am mai spus-o: textul bibliei este mort în sine însuşi. .Dacă îi pui întrebări fundamentale, tace. Dar el capătă viaţă, şi încă viaţă veşnică ...dacă şi numai dacă "măhrama este dată la o parte în Hristos"( 2 Corinteni 3, 14).  Numai dacă absorbi pe Isus-ul din paginile ei în viaţa ta ai viaţă cu adevărat, în rest slova bibliei nu foloseşte la nimic. Poate doar la întemeierea de noi şi noi religii, culte şi denominaţiuni care se vor certa nesfârşit între ele...pe marginea textului aşa-zis "sfânt"...
     "În ele" nu există viaţă în cel mai real mod cu putinţă( dacă ar fi aşa, atunci ateii care citesc biblia ar fi automat binecuvântaţi). Viaţa, adevărul, autoritatea supremă şi etalonul fără cusur este doar Isus-ul spre care biblia îndreaptă ca un indicator ruginit de timp. În drumul lor spre ceruri, majoritatea creştinilor se bucură că au găsit "indicatorul" vechi care arată spre o comoară de mare preţ. În ceea ce mă priveşte, mă voi bucura cu adevărat numai atunci când voi avea în mână această comoară. Până atunci studiez biblia fără să o idolatrizez, dar şi fără să minimalizez rolul ei. Dau omului ce este al omului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu...Cu ce şi unde sunt greşit?