vineri, 6 mai 2011

Problema răului: un Dumnezeu cuantic ( I )


    Cea mai pasionantă temă din domeniul teologic rămâne pentru mine fără îndoială cea legată de caracterul lui Dumnezeu. Cum este Dumnezeu din punct de vedere moral? Este El Stăpânul absolut al universului, care pretinde ascultare necondiţionată din partea făpturilor Sale? Sau este mai degrabă un prieten, un părinte cosmic care are grijă permanent şi delicat de creaţia Sa? Este Dumnezeu supus unor legi morale care constituie însăşi temelia de bază a guvernării Sale, sau este satrapul absolut care îşi poate permite să facă ce doreşte şi cum doreşte? Atunci când a desfăşurat dimensiunile fizice ale universului, a programat de asemenea cumva şi vreo dimensiune morală, metafizică? Cum pot să fiu sigur că Dumnezeu este bun? Şi cum pot eu, un muritor limitat, să evaluez corect "bunătatea" Lui, dat fiind faptul că El este un Dumnezeu al enigmelor?
    Unul din versetele favorite ale lui Martin Luther era cel din Isaia 45, 15: "Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mantuitorule! " .  
   Atunci când Moise a cerut să vadă slava  lui Dumnezeu, Acesta i-a răspuns: "Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!" Domnul a zis: "Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece.Iar cand Imi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar faţa Mea nu se poate vedea." Exodul 33,20-23.
     Pavel îi scria lui Timotei despre Dumnezeu ca fiind " singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! ". 
    Ei bine, dacă Dumnezeu este transcendent lumii şi universului nostru, ce probabilitate avem ca să Îl cunoaştem? Cum se poate revela El pe Sine unei lumi care nu numai că este infimă în spaţiu şi timp, dar în plus, conform bibliei, este căzută în păcat, departe de faţa Lui? Desigur, prin biblie, va fi primul răspuns al credinciosului. Dar însăşi biblia prezintă în mod surprinzător mai multe faţete ale caracterului lui Dumnezeu. Contradicţia dintre vechiul şi noul testament sare în ochi deja de la prima lor citire, şi nu au fost deloc puţini cei care au abandonat credinţa într-un Dumnezeu datorită discrepanţelor uriaşe dintre cele două părţi ale bibliei. 
   Iudeii erau convinşi  acum 2000 de ani,de exemplu, că Dumnezeu este un Dumnezeu puternic, gelos, răzbunător, gata să-şi apere cu dinţii statutul Său de suveran implacabil în faţa altor naţiuni păgâne. Astăzi, dimpotrivă, creştinii cred că acea viziune era egoistă şi exagerată, mai degrabă potrivit aşteptărilor lor decât realităţii. Isus, spun aceştia din urmă, a venit cu scopul primordial de a arăta adevărata faţă( caracter) a Tatălui: blândeţe, îndelungă răbdare, milă, iubire faţă de duşmani, altruism dezinteresat. Şi totuşi, deşi simpatizez în mod clar cu a doua variantă, enigma rămâne: de ce prezintă vechiul testament un Dumnezeu violent? Este Dumnezeu acelaşi " ieri, azi şi în veci", sau s-a schimbat în timp, conform cu înţelegerea omului vis-a-vis de ideea de Dumnezeu? 
   Subiectul este extrem de controversat, cu aspecte uneori incendiare, iar dezbaterea datează încă din secolul 2, când Marcion a scris "Antitezele " sale, aspru criticate de către Tertulian. El a fost primul creştin( de fapt un grec convertit de Pavel) care a pus la îndoială în întregime tot vechiul testament, şi  primul care a redactat un canon biblic. În viziunea sa, Dumnezeul YHWH al iudeilor, cel care crease lumea, nu era câtuşi de puţin Tatăl la care făcea referire Isus Hristos. Avea Marcion dreptate? Merită aruncat la gunoi vechiul testament? 
   Ceea ce este foarte interesant este că Isus nu a dispreţuit însă niciodată Tora evreilor. Dimpotrivă, adeseori făcea referire la ea ca fiind chiar cuvântul lui Dumnezeu, indicator al mesianităţii Sale. Pavel, de care Marcion se simţea extrem de atras ideologic, afirmând că este singurul care îl înţelesese corect pe Isus, dărâma el însuşi conceptul marcionist atunci când spunea despre Scriptura evreilor că este " toată insuflată de Dumnezeu". Aşadar dilema era servită încă de la începuturile timpurii ale creştinismului. 
   Unul din pasajele care după părerea mea explică cel mai bine punctul de vedere al lui Pavel vis-a-vis de problema noastră este cel din 2 Corinteni 3, 7-16. El încearcă acolo să explice că ceea ce fusese ascuns ochilor şi minţii iudeilor cu privire la Dumnezeu fusese acum pe deplin descoperit prin Hristos. Este imposibil, spune el, să înţelegi corect vechiul testament, dacă nu îl accepţi pe Isus ca Mesia. 
   Dar dilema nu dispare în totalitate odată cu această ridicare de cortină, oricât de mult ne-am dori. Imaginea unui Dumnezeu care aduce potopul peste lumea antică, care distruge Sodoma şi Gomora, care porunceşte iudeilor să treacă prin ascuţişul săbiei femeie, copil şi bătrâni, în fine...acel Dumnezeu mânios şi temperamental din vechiul testament stăruie dureros pe retină. Ce e de făcut, dacă nici să aruncăm la gunoi vechiul testament nu e sănătos, ca Marcion, dar nici interpretarea lui literală nu este corectă, aşa cum au făcut evreii??? Cu siguranţă că dacă Pavel ar fi cunoscut minunăţiile fizicii cuantice, ar fi putut explica mult mai bine problema. Despre ce este vorba? 
    Fizica cuantică, de care mă simt tot mai mult atras în ultima vreme, prezintă un set de legi care au de-a face cu lumea subatomică, legi care sunt în totală discrepanţă cu legile din lumea macrocosmică. Dar, în mod cu totul de neînţeles, universul nu poate fi explicat corect numai prin una din cele două ramuri ale fizicii. Dacă de pildă, felul în care iau naştere galaxiile sau se dilată universul, poate fi explicat cu ajutorul teoriei relativităţii einsteiniene, ceea ce se întâmplă în interiorul unei găuri negre se lasă explicat numai prin fizica cuantică, deoarece într-o gaură neagră spaţiul şi timpul din fizica lui Einstein literalmente nu mai există.
   Să luăm alt exemplu, mai la îndemână: lumina. Până la începutul secolului XX, era unanim recunoscut că lumina se comportă ca o undă, mai ales în urma experimentelor fizicianului englez Thomas Young. Dar atunci când Albert Einstein a  descoperit şi explicat efectul fotoelectric, a apărut în discuţie natura corpusculară a luminii, care nu avea de-a face nimic cu cea ondulatorie. Acum lumina se comporta ciudat, fiind vorba de infime particule ireductibile numite fotoni. Cum era posibil aşa ceva? Înceta lumina să mai aibă caracteristicile unei unde? Nici vorbă! Atunci? 
    Oamenii de ştiinţă au acceptat până la urmă, deşi nu au reuşit să explice până azi fenomenul, că nu se poate vorbi de lumină fără să luăm în calcul dualismul undă-particulă . Pur şi simplu lumina nu se lasă explicată DECÂT PRIN AMBELE TEORII. Mă opresc aici cu fizica şi revin la teologie.
    Ar putea fi vorba şi în cazul temei cu caracterul lui Dumnezeu despre ceva asemănător? Este posibil ca, deşi vechiul testament este complet diferit de noul în ceea ce priveşte imaginea lui Dumnezeu, adevărul corect despre caracterul divin să nu fie descoperit DECÂT prin armonizarea "imposibilă" a acestora? Găsim în biblie un dualism undă-particulă în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu? 
    Eu cred că da. Isus este numit Mielul lui Dumnezeu care se jertfeşte pentru răscumpărarea omenirii, dar şi Leul din seminţia lui Iuda. David ne spune în Psalmul 85,10 că " dreptatea şi pacea se sărută", contextul fiind despre atributele lui Dumnezeu. Isus avertizează fariseii că a venit pe pământ să aducă orbilor vederea şi să o ia celor care afirmă cu mândrie că văd...Iar în viaţa Sa întâlnim la un moment dat un moment extrem de ciudat, care i-a bulversat şi pe ucenici: blestemarea smochinului la cel mai propriu mod cu putinţă. 
   Ceea ce este extrem de interesant pentru mine vis-a vis de această temă controversată, este că biblia prezintă pe Dumnezeu ca fiind....LUMINĂ!!! În Ioan 1, 1- 9, Isus este arhanghelul luminii care creează împreună cu Tatăl universul. Isaia  49,6 ne prezintă pe Isus ca fiind Lumina neamurilor. Atunci când îl vindecă pe orbul din naştere, Isus se autodeclară Lumina lumii. În Geneza 1, primul lucru creat de Dumnezeu este lumina( iar eu cred că asta descrie tocmai naşterea universului din El însuşi). Iar pe noul pământ, nu mai există vreun soare care să lumineze, deoarece însuşi Dumnezeu este lumină pentru cei mântuiţi.
    Avem suficiente motive, deci, să afirmăm că Dumnezeu este lumină la modul cel mai concret al cuvântului! Ar putea însă caracterul Său să fie marcat de acelaşi dualism fizic descris mai sus? Dacă da, pentru că biblia ne spune negru pe alb că da, când este Dumnezeu violent şi când nonviolent? Care sunt condiţiile care Îl determină să-şi schimbe comportamentul? Dar, poate fi posibilă schimbarea caracterului tocmai atunci când vorbim despre Dumnezeu? Poate fi metamorfozat fizicul în metafizic? Şi nu este exagerat să spunem că proprietăţile din lumea legilor fizicii sunt şi proprietăţile Dumnezeirii? 

  (va urma)



25 de comentarii:

  1. @ Martin, daca la nivelul tau de cunoastere, cultura, perceptie morala si stiintifica ai fi pus in situatie sa descrii REALITATEA... cum ai face'o ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Hmmm, grea întrebare...pentru că nu cunoaştem toţi factorii care compun realitatea. Unii sunt vizibili, alţii sunt invizibili. Unii sunt inteligibili, alţii nu.
    Dar dacă tot m-ai întrebat, eu aş zice că nu noi vedem realitatea, ci ea ne vede pe noi.

    RăspundețiȘtergere
  3. " Dar dacă tot m-ai întrebat, eu aş zice că nu noi vedem realitatea, ci ea ne vede pe noi. "

    Atunci când Moise a cerut să vadă slava lui Dumnezeu, Acesta i-a răspuns: "Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!" Domnul a zis: "Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece.Iar cand Imi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar faţa Mea nu se poate vedea." Exodul 33,20-23.

    Martin, cand o sa incetezi de tot sa crezi intr'un dumnezeu tribal, o sa vezi ca dumnezeu e realitatea. Sau realitatea e dumnezeu. Cum vrei, si cum ti'e mai usor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am crezut eu vreodată într-un Dumnezeu tribal?

    RăspundețiȘtergere
  5. Cand te'ai botezat la adventisti ?!

    Oricum, nu asta'i important. Dar, crezi ca dumnezeu e realitatea ? :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Deci Dumnezeu e atat bine cat si rau? Povestea cu Diavolul este inventata? Pentru ca ororile din VT numai un Diavol le-ar fi putut pune la punct in felul in care sunt relatate.

    RăspundețiȘtergere
  7. Jemiol,
    Eu cred că Dumnezeu este bun prin excelenţă. Dar ăsta este un răspuns simplist, deşi suficient pentru vasta majoritate. Pentru că problema este extraordinar de complexă, aş dori să o tratez cu toată atenţia în cele două articole următoare cu acelaşi titlu.
    În ultimii ani de zile, şi anume din 2004, am început să cred că Dumnezeu se supune El însuşi legii morale pe care a dat-o omenirii, şi am foarte multe argumente în acest sens. De aici am ajuns la concluzia, datorită şi lui Gili Cârstea, că Dumnezeu este un Dumnezeu non-violent prin definiţie.
    Cred încă acest lucru, dar datorită studiilor mele din ultimul an din fizica cuantică, pot spune că adevărul despre Dumnezeu este infinit mai complex decât credeam până acum. Voi detalia asta, aşa cum am spus, în articolele următoare.

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Martin, inca astept cu infrigurare raspunsul tau !

    RăspundețiȘtergere
  9. Adica Dumnezeu nu isi doreste magarul aproapelului si nici nevasta lui.
    Sau daca ai depasit faza in care credeai ca legea este fundamentul moralei, am putea discuta. Ma tem ca fizica cuantica nu are nicio legatura cu "caracterul" lui Dumnezeu. Fizica newtoniana, einsteiniana sau oricare alta sunt doar concepte prin care noi ne explicam realitati. Daca exista 2 teorii nu inseamna ca exista si doua realitati.

    RăspundețiȘtergere
  10. "Daca exista 2 teorii nu inseamna ca exista si doua realitati".
    Desigur...dar realitatea se pare că este prea complexă ca să o putem defini imediat. Iar dacă asta e valabil cu privire la univers în sine, cu cât oare mai mult nu putem spune asta despre Creatorul universului(rilor)???
    LA prima vedere, fizica cuantică s-ar putea să nu aibă nici-o legătură cu caracterul lui Dumnezeu. Dar pentru mine este frapant faptul că fizica relativistă, respectiv newtoniană descrie la fel de bine universul ca cea cuantică, care este total diferită de ele. Nu s-ar putea spune asta şi despre vechiul şi noul testament, care deşi la prima vedere sunt total diferite, pretind a vorbi despre acelaşi Dumnezeu? Chiar nu vezi nici-o asemănare aici?

    RăspundețiȘtergere
  11. @M.L.
    Nu exista fizica cuantica si fizica newtoniana. Chestiunile astea nu sunt realitati palpabile, sunt metode de a explica lumea. Noi intelegem Universul prin diverse teorii, dar asta nu inseamna ca lumea nu poate fi explicata prin una sinigura ori prin mai multe.
    Intre VT si NT exista o foarte mare legatura. Amandoua sunt scrise de oameni mai mult sau mai putin "inspirati".

    RăspundețiȘtergere
  12. Or fi scrise de oameni mai mult sau mai puţin inspiraţi, dar sunt transcendente timpului. Adică orice om, în orice epocă, s-a simţit atras de ele printr-un proce inexplicabil. Iar azi, ca întotdeauna, biblia aia veche reuşeşte încă să schimbe destine şi caractere de oameni răi, pe care mulţi numai dădeau doi bani din nici-un punct de vedere.
    Vrei să spui că această minune de transformare a unui caracter-epavă într-unul civilizat se datorează numai unor oameni "inspiraţi" mai mult sau mai puţin?

    RăspundețiȘtergere
  13. @Martin,

    Analogia ta nu-i prea reusita, e o analogie slaba. Nu inteleg pe ce baza compari tudualitatea particula-unda cu dualitatea bine-rau ? Care-i raul, particula sau unda ?:P

    offtopic: ai scris articolu' despre evolutie ?

    RăspundețiȘtergere
  14. Betelgeux, nu am pretenţia că e cea mai bună analogie nici pe departe. Totuşi există nişte dualităţi în biblie cu privire la caracterul lui Dumnezeu, neîmpăcate până azi de nici-un teolog, deşi au încercat mulţi.
    Observaţia mea e venită să atragă atenţia însă că aşa cum lumina are această dualitate( particula şi unda sunt până la urmă ceva cu totul diferit), la fel de mult s-ar putea ca Dumnezeu să aibă mai multe feţe8fiindcă Dumnezeu e lumină cfm bibliei!!), fără ca prin asta să se înţeleagă că este rău. Vreau să spun ceva cu totul diferit decât ce-ţi imaginezi tu, dar nu acum:-) De-abia în al treilea episod...

    Articolul despre evoluţie mai aşteaptă vreo 3-4 săptămâni...

    RăspundețiȘtergere
  15. lasasem un comentariu, l-ai sters cumva ?:P

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu, Betelgeux. S-a şters "singur", împreună cu răspunsul pe care ţi-l dădusem ieri. Au fost azi nişte probleme la serverul principal al bloggerului care nu permiteau de ex scrierea de comentarii...in fine...ceva ciudat. Şi finalul articolului "Naufragiaţi" a trebuit să îl refac...

    Acum, îţi răspund din nou. Poate nu este cea mai nemaipomenită corelaţie între dualitatea undă-particulă a luminii şi tema despre caracterul lui Dumnezeu. Dar ideea mi-a venit studiind caracteristicile duale ale luminii din fiizică şi dându-mi seama că şi biblia are dualitatea nerezolvată până azi de teologi VT-NT cu privire la caracterul divin.
    Nu, nu e vorba despre dualitatea bine-rău, în ceea ce îl priveşte pe Dumnezeu. Ci despre altceva. Dar asta voi detalia pe larg de-abia în ultimul episod, al treilea.

    Articolul despre evoluţie l-am promis, deci o să mă ţin de cuvânt. Numai că nu prevăd o redactare a sa mai devreme de 3-4 săptămâni...

    RăspundețiȘtergere
  17. Uite aici mai pe larg ceea ce bănuiam deja că s-a întâmplat: http://buzz.blogger.com/2011/05/blogger-is-back.html

    RăspundețiȘtergere
  18. Noile teorii spirituale vehiculate astăzi în lumea ştiinţifico-religioasă (necreştină) afirmă faptul că ceea ce se întâmplă în lume este doar reflectarea a ceea ce există în interiorul nostru. Noi am creat această realitate, prin gânduri şi emoţii, atât binele cât şi răul. Deşi ştiinţa medicală şi adventismul susţin teoria conform căreia nu există altceva în afara corpului fizic, există şi dovezi contrare, care ne dau de gândit, făcându-ne să vedem corpul fizic doar ca pe o parte a fiinţei umane, nu ca pe totalitatea acesteia. El este ca o "coajă", ca un "vehicul" prin care esenţa noastră eternă experimentează lumea fizică. Noi suntem mai mult decât corpul nostru iar creaţia este expresia unei minţi infinite (realitatea şi viaţa care ne trăieşte). Toate formele de viaţă din univers plus universul (universurile) însuşi, sunt expresia acestei minţi infinite (Dumnezeu)care generează realitatea permanent, aşa cum procesorul şi placa video dintr-un computer, plus softul adecvat, generează realitatea virtuală dintr-un joc video. În centrul acestei minţi se află o conştiinţă percepută ca o lumina orbitoare de care nu te poţi apropia, conştiinţa sursă din care a emanat întreaga existenţă. Dumnezeu este lumină şi iubire, însă lumina prost folosită te poate ucide (electricitatea de exemplu te poate izbi de toţi pereţii, iar lumina soarelui focalizată printr-o lentilă te poate incendia). Universul funcţionează pe baza legii iubirii iar încălcarea acesteia (în multiple moduri) duce la moarte. Dumnezeul sursă nu predestinează răul, ci doar îi admite şi prevede generarea-i posibilă...(daca interesează pe cineva ceea ce scriu eu aici şi mai vrea detalii, mai zic!)

    RăspundețiȘtergere
  19. "Deşi ştiinţa medicală şi adventismul susţin teoria conform căreia nu există altceva în afara corpului fizic, există şi dovezi contrare, care ne dau de gândit, făcându-ne să vedem corpul fizic doar ca pe o parte a fiinţei umane, nu ca pe totalitatea acesteia."

    Tocmai azi am publicat un blog pe tema asta. Anume ca profesorul Korotkov a construit un aparat foto care poate surprinde si alte imagini decat cele fizice.

    Iar relatari despre fiinte de lumina gasim si in biblie. ( Exod 34.39, Matei 17.2, etc )

    Pe mine ma intereseaza.

    RăspundețiȘtergere
  20. Lumea creată este o sumă de lungimi de undă ale luminii, o infinitate de frecvenţe vibratorii. Această lume fizică a noastră fiinţează doar într-un anumit spectru vibraţional. Există şi alte frecvenţe care ocupă acelaşi spaţiu pe care îl ocupă şi lumea noastră fizică. Este ca şi cum toate frecvenţele radio, tv, de telefonie mobilă sau oricare alta, împart acelaşi spaţiu cu corpul nostru fizic. Ele există şi pot fi percepute doar cu aparatul adecvat. Deoarece vibrează cu viteze diferite, ele nu interacţionează unele cu altele. În momentul morţii, ceea ce noi numim spirit sau conştiinţă, se retrage din corpul fizic, existând pe o altă lungime de undă. Biblia nu minte atunci când vorbeşte despre "cărţile cereşti". Este vorba de fapt despre memoria virtuală a gândurilor, faptelor, cuvintelor, sentimentelor fiecăruia dintre noi, păstrate în ceea ce savanţii cuantici de astăzi numesc "Câmpul punctului zero", energia primară emanată de Dumnezeu (Sursa) din care sunt făcute toate lucrurile văzute sau nevăzute. ceea ce noi numim "atmosfera" unui loc (veselă, caldă, primitoare, sau dimpotrivă, respingătoare, tristă, morbidă)este creată de vibraţiile energetice generate de fiinţele vii din prezent sau din trecut. De obicei oamenii nu se simt confortabil într-o cameră de tortură de pe vremea inchiziţiei sau într-un loc unde s+au purtat bătălii, deoarece ei percep energiile reziduale negative generate de agresiunea şi durerea întâmplată acolo. Energiile care ne tranzitează interacţionează însă cu propriul nostru câmp energetic, fiind influenţate de acesta. Clipă de clipă noi emitem în jurul nostru un câmp energetic ce reflectă ceea ce noi gândim şi simţim, iar oamenii ne percep ca fiind ostili sau binevoitori, ranchiunoşi sau amicali, etc. Aceasta este ceea ce religia orientală numeşte ca fiind "aură". Acest câmp energetic care este reflectarea exterioară a fiinţei noastre interioare, are proprietatea de a atrage spre sine câmpuri energetice asemănătoare. Totul este energie, totul este lumină, totul este sunet. Nu întâmplător Biblia face afirmaţii de genul: "Dumnezeu este lumină", "Dumnezeu locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia" sau "La început a fost Cuvântul...şi Dumnezeu era Cuvântul". Energia este conştiinţă iar conştiinţa este energie. Vieţile noastre sunt aşadar o copie perfectă a propriei noastre minţi subconştiente. Modul în care conştiinţa noastră gândeşte şi se percepe pe sine şi lumea înconjurătoare, este recreat fizic sub forma oamenilor, a locurilor şi a experienţelor pe care le atragem înspre noi. Noi atragem spre noi oameni, locuri şi experienţe compatibile cu mantia noastră energetică. Creştinismul prost înţeles a făcut un imens deserviciu omenirii atunci când i-a învăţat pe oameni să se simtă constant "slabi şi păcătoşi". Dumnezeu a venit în realitatea noastră fizică în persoana omului Isus pentru a ne elibera de vina subconştientă. Sunt multe versete în NT pe tema aceasta, însă nu le voi detalia acum. Ideea este că dacă noi credem în mod constant că suntem slabi, păcătoşi şi lipsiţi de speranţă, emanaţia noastră vibraţională negativă în situaţia aceasta, va atrage în viaţa noastră şi mai multe experienţe prin care vom constata că suntem mai slabi decât credeam şi mai nenorociţi decât ne-am fi putut imagina. Noi creăm cu alte cuvnte propria noastră realitate. (Continuarea într-un posting următor...)

    RăspundețiȘtergere
  21. "Creştinismul prost înţeles a făcut un imens deserviciu omenirii atunci când i-a învăţat pe oameni să se simtă constant "slabi şi păcătoşi".

    Privitor la fraza asta, am ceva de zis. O obiecţie, că în rest aş fi de acord. Creştinismul a venit să spună omului că ...deşi este slab şi păcătos( ptr că este!!!) poate deveni puternic şi neprihănit, NUMAI PRIN HRISTOS!.
    Încercările religiilor orientale de a se conecta la energia supremă despre care vorbeşti sunt sortite din start eşecului, deoarece numai prin Isus se ajunge la Tatăl, care este sursa vieţii. Nu există pur şi simplu altă cale, oricât de savantă ar părea la prima vedere.
    În rest, sunt perfect de acord cu tine că ceea ce credem devine ceea ce suntem. Avem o religie a bucuriei, păcii şi siguranţei ÎN ISUS, aşa vom fi. Dacă în schimb ne tulbură judecata de cercetare, sf lumii, îngrijorările vieţii acesteia, păcatele noastre...vom fi tulburaţi non-stop. Perfect de acord cu ideea asta.
    Slavă lui D-zeu că prin Isus ne-a luat pe depin poverile, mai ales cele de ordin psihic. Creştinismul adevărat vindecă mai întâi sufletul, apoi inevitabil, şi trupul. Pentru că cel care emană energia de viaţă de care vorbeai...este sufletul. " o inimă veselă este un bun leac"...

    RăspundețiȘtergere
  22. Ceea ce am scris nu presupune neapărat ceea ce cred eu despre lume şi viaţă ci aşa cum am spus în primul posting, credinţa cuantică la modă. Unde vreau să ajung cu aceste idei, veţi vedea în continuare:

    Aşadar noi ne creăm propria realitate. Toate religiile lumii evocă această idee sub diferite forme: "semeni vânt, seceri furtună", "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte", "ceea ce vei face altora ţi se va face şi ţie","victima mentală naşte victima reală" etc. Orientalii vorbesc despre KARMA, savanţii numesc asta LEGEA CAUZĂ-EFECT. Karma este un fel de pedeapsă. De fapt este o auto pedeapsă, deoarece nu Dumnezeu este supărat pe noi şi ne "bate", ci mai degrabă suportăm consecinţele propriei noastre alegeri. Karma este expresia perfectă a unui Dumnezeu drept. Semeni ceea ce ai secerat tu cu mânuţa ta, nu te pedepseşte nimeni din Univers. EGW spunea că "păcătoşii se nimicesc singuri". Karma este modul prin care noi ne creăm propria realitate. Dezechilibrul nostru intern ne determină să acţionăm negativ (să păcătuim). Vibraţiile negative emise vor atrage spre noi alte experienţe negative care sunt ca un fel de oglindă a propriului nostru Eu interior. Dacă noi emanăm acel "miros de viaţă care duce la viaţă", experienţele ce ne vor încununa viaţa vor fi pe măsură. Aceasta este karma pozitivă, sau dacă vreţi, în limbaj creştin, starea de neprihănire. Filosofia NEW AGE prezintă karma ca pe un destin implacabil, cu alte cuvinte, indiferent de reacţiile tale următoare, vei suporta consecinţele acţiunilor precedente. Creştinismul prezintă karma ca pe ceva ce poate fi corectat (pocăinţa schimbă cursul karmei, anulându-i în bună măsură efectele negative atrase de acţiunile şi gândurile negative). Pocăinţa este schimbarea minţii (a mentalităţii) iar schimbarea felului de a gândi, înseamnă schimbarea vibraţiilor emise. Pocăinţa (schimbarea mentalităţii) anulează sau atenuează karma, deoarece nu mai este nevoie de o reacţie, întrucât am recunoscut dezechilibrul ce se află în noi. Creaţia este definită de iubire. Dumnezeu este iubire, iar iubirea este singura realitate. Iubirea se exercită pentru sine şi pentru cei din jur. Karma face parte din echilibrarea iubirii. Este un ajutor, sau o pedeapsă, dar acest lucru depinde numai şi numai de noi. Umanitatea în general nu vrea să îşi asume nici o răspundere în acest joc existenţial. Dacă se întâmplă ceva bun, am avut noroc, dacă se întâmplă ceva rău, ne-a bătut Dumnezeu...rareori ne privim pe noi înşine ca fiind responsabili pentru ceea ce se întâmplă în lume. FRICA şi VINA sunt două realităţi care definesc din păcate existenţa noastră, două concepte rezolvate de Christos atunci când spunea oamenilor "nu te teme" sau "păcatele îţi sunt iertate". Manipulearea lumii se face tocmai prin intermediul fricii şi a vinei, iar realitatea se va schimba atunci când vom elimina fiecare, în urma conştientizării, tiparele negative ale gândirii...

    RăspundețiȘtergere
  23. "Unde vreau să ajung cu aceste idei, veţi vedea în continuare:"
    Ovidiu, sper că nu ne duci la Roma:-) Sunt curios ce ai de spus, anyway.

    RăspundețiȘtergere
  24. La Roma nu prea are cum sa ne duca, ci mai degraba in Tibet.....
    Totusi, io'l citesc cu placere.

    RăspundețiȘtergere
  25. Am revenit. Aşadar aţi intuit bine...vreau să vă duc undeva. Corect! Şi nu la Roma, nu, nu. Mai degrabă în Tibet cum bine zis-a ESCU. Voi trage imediat câteva concluzii la tot ceea ce am scris în acest posting cu privire la energii cuantice şi alte transcedentalisme.

    Aşadar am vorbit despre trupul uman ca vehicul în care divinitatea experimentează propria-i creaţie, am vorbit despre Lumină ca fiind esenţa pură a lui Dumnezeu, am vorbit despre frecvenţele vibraţionale care nasc lumea materială din lumea spirituală.Ceea ce numim SPIRIT este doar energie aflată pe o frecvenţă mai înaltă de vibraţie decât energia vibratorie a lumii materiale. Exemplificare: un banal ventilator. Este oprit, îl vezi, deci există. Este
    pornit, nu-l mai vezi.Vezi prin el vezi ceea ce e dincolo, şi cu toate că pare inexistent (cum pare elicea avionului), el continuă totuşi să existe, doar că pe o altă frecvenţă vibratorie. mişcarea lui de rotaţie în jurul propriei axe se poate defini ca o vibraţie giratorie, fapt ce îi conferă alte proprietăţi vis-s-vis de ochiul observatorului. La fel, lumea îngerilor de exemplu, lumea pe care noi o numim spirituală, nu este altceva decât o altă lume materială, dar aflată la un alt nivel de vibraţie, insesizabilă din lumea noastră. materializările fiinţelor angelice înaintea oamenilor se întâmplă când acestea îşi scad nivelul vibratoriu. Noi nu avem capacitatea asta, cel puţin nu deocamdată. Am vorbit de asemenea despre KARMA, despre legea cauză - efect, despre frică şi vină.
    Concluzia la tot amestecul acesta de orientalism îndepărtat (hinduism şi budism) şi orientalism apropiat (iudaism şi creştinism)ar fi următoarea: ştiinţa modernă şi în special fizica cuantică, sătulă de teoriile fără o finalitate ale evoluţionismului, se îndreaptă acum spre izvoarele de spiritualitate ancestrale, extrăgând de acolo adevărate perle de înţelepciune şi adevăr. Savanţii care cred în Dumnezeu îl percep din punctul acesta de vedere pe El într-un mod mult mai aproape de adevăr decât îl percep sau predică creştinii. Nu veţi găsi un fizician credincios care să creadă că Dumnezeu pedepseşte sau ucide propriile-i făpturi, în ciuda elementelor împrumutate din hinduismul în care supremul Brahman îşi anihilează propria-i creaţie iluzorie, dar veţi găsi aproape la fiecare pas creştini fundamentalişti care vor susţine că un Dumnezeu ofensat va şterge în final pe toţi păcătoşii de pe faţa pământului. Şi atunci nouă, laicilor, nu ne rămâne altceva decât să cercetăm totul păstrând ce este bun şi urmând îndeaproape sfaturile lui Solomon din Eclesiastul 9:7-9.....

    RăspundețiȘtergere