Farisei şi saduchei - trecut şi prezent ( I )

      Urmărind în ultimele zile replicile dintre Eddie Constantinescu şi Florin Lăiu pe marginea temei evoluţiei şi a consecinţelor pe care le provoacă aceasta în adventismul contemporan , mi-a revenit în minte o scenă de confruntare mai veche, şi anume dintre farisei şi saduchei. Poate exista vreo legătură  între partidele religioase la putere în Palestina secolului I şi adventismul de  azi? Putem vedea şi azi, ca şi atunci, o schismă ideologică de neîmpăcat în biserica adventistă? Cât de gravă este situaţia şi unde L-am putea încadra pe Isus dacă ar trăi astăzi printre adventişti?

     Dacă ai fi fost iudeu din clasa medie sau de jos acum 2000 de ani, ai fi trebuit să te decizi teologic ori pentru clasa fariseilor, ori pentru cea a saducheilor.  Conflictul ideologic( şi nu numai)  dintre ei era extrem de înverşunat. Dar să o iau pe rând.

     Saducheii erau clasa mai nobilă a conducerii , aristocrată şi educată.  Formau o mare parte din Sanhedrin, iar din rândul lor se alegea  destul de des marele preot care oficia la templul din Ierusalim. Caiafa, de exemplu, a fost saducheu. Saducheii erau prin definiţie politicieni străluciţi, asigurându-şi sprijinul ocupanţilor străini datorită colaborării lor permanente cu aceştia, fie greci ai lui Alexandru cel mare, fie romani. Adesea adoptau moda şi cultura greacă sau romană, importând cu sau fără voia lor filozofiile respectivelor popoare. Datorită supunerii lor pe aproape toată linia(ideologică, culturală, dar mai ales politică)  faţă de invadatorii păgâni, primeau recompense materiale serioase de la aceştia, fiind clasa cea mai înstărită.

   Dar această viaţă de huzur care contrasta total cu iudeul de rând îşi avea reversul ei nedorit: erau urâţi de popor în general, dar mai ales de zeloţii care nu vedeau deloc cu ochi buni ataşamentul lor faţă de romani. Nu tot aşa stăteau lucrurile cu fariseii, care se bucurau îndeosebi de admiraţia maselor. Deşi  nu erau majoritari în Sinedriu, argumentele lor aveau o mare greutate deoarece erau susţinuţi de popor. Ei erau cei care oficiau slujbele la sinagogi, cei care cununau sau oficiau înmormântări. Aveau strânse relaţii cu iudeii de rând şi se bucurau de simpatie şi respect din partea acestora.

   Din punct de vedere teologic, existau marcante contraste între credinţa şi teologia fariseilor şi a saducheilor.  Saducheii, de pildă, nu acceptau profeţii( Nevi’im)  şi cărţile poetice ca Psalmii sau proverbele lui Solomon( Ketuvim)  ca fiind inspirate, ci doar Torah( Pentateucul)  lui Moise. Nu credeau în intervenţia supranaturală a lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi, respingeau credinţa în înviere(Matei 22:23; Marcu 12:18-27; Fapte 23:8), în viaţa de apoi( în mare parte datorită influenţelor filozofiei greceşti) , dar şi în demoni sau îngeri.

   Fariseii, dimpotrivă, acceptau că „toată scriptura este inspirată” de Dumnezeu, referindu-se la actualul vechi testament( tocmai la acest lucru se referă şi versetul din 2 Timotei 3,16). Credeau într-un  Dumnezeu care controlează istoria umană,credeau  în înviere, în recompensă celestială sau pedeapsă veşnică în Gehinnom( Gheenă), un fel de infern iudeu şi de asemenea credeau în existenţa demonilor şi îngerilor. Lor li se atribuie inventarea tradiţiei orale (Marcu 7, 8,9,13) care ajunsese în epoca lui Iisus o povară pentru iudeul de rând.

      

      Acum să facem un salt peste două milenii la adventismul contemporan. Ce legături există între acesta şi ce am scris mai sus? În primul rând, la putere se află „ fariseii”, atât la nivel mondial cât şi naţional, bucurându-se de sufragiile majorităţii adventiştilor. Preşedintele conferinţei generale de pildă, Ted Wilson, este partizanul interpretării ad-literam al Scripturii, al reformei sanitare , mizează pe vechimea de 6000 de ani ai vieţii pe Terra şi refuză metoda istorico-critică nou apărută în adventism. 

     În România, lucrurile stau „identic şi la fel”, dar parcă cu o faţă mai sobră şi suspicioasă faţă de schimbare decât în Europa de vest sau USA.  Este aleasă sintagma „ la vechile cărări” sau „ credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna” ca esenţă a spiritualităţii adventistului.  Regulile omeneşti dictate de manualul comunităţii, dogmele trinităţii sau a sanctuarului ceresc în varianta secolului XIX, ritualurile „obligatorii” ale zecimii şi darurilor, sfintei cine şi „şcolii de sabat” sunt considerate din start sfinte, fără ca omul de rând să aibă voie să pună la îndoială valabilitatea acestora în secolul XXI.

       Dumnezeul fariseilor moderni este la fel ca a celor din vechime unul care controlează istoria. Şi încă cu vârf şi îndesat, la nivel mondial dar şi individual. Un Big Brother. Cum nu te mai supui Lui, cum te trăzneşte cu trăznete (Iacob Coman), ori te execută până la „eradicare”( Aron Moldovan) . În plus, unii, mai de provincie ce-i drept, îl văd exact ca şi Teztel, un Dumnezeu care te binecuvintează imediat  ce bagi mâna în buzunar să dai zecime(între timp predica aberantă a fost scoasă de pe Intercer) . Altfel, vai de tine dacă stai prea mult pe gânduri să nu mai dai zecimea bisericii...Pentru ei, ca şi pe vremuri, Dumnezeu este ministrul de finanţe al Universului. Iar cine comentează sau uită să o mai dea, este interpelat imediat de poliţia de la templu( Matei 17,24). Templul Său, desigur...

      În plus, biblia şi spiritul profetic sunt interpretate încă „ aşa cum stă scris” şi nicicum altfel. În opinia lor, a gândi cu propriul creier în detrimentul lecţiunii „şcolii de sabat” de pildă, este periculos, ba chiar eretic. Tradiţia adventistă, fie că este vorba despre judecata de cercetare, fie că este vorba despre sabat sau orice altceva, trebuie să fie menţinută cu orice chip, oricât de ne-la-modă ar fi...

     Dar cine sunt "saducheii" de azi? La fel ca şi pe vremuri, ei nu prea fac deliciul "fariseilor" moderni, fiind întâlniţi mai ales pe la periferia bisericii. Intelectuali, oameni de o cultură aleasă, open-mind şi emerging church.  Mulţi dintre ei sunt şcoliţi prin universităţi de seamă adventiste iar poziţia lor teologică nu de puţine ori vine în totală contradicţie cu cea a „fariseilor” de la putere. Câteva nume mai cunoscute:  Samir Selmanovic, Desmond Ford,  Raymond Cottrell, Robert Brinsmead.

   Aceşti „saduchei” moderni nu mai aderă întru totul la credinţe fundamentale ale bisericii adventiste precum judecata de cercetare, decretul duminical, „rămăşiţa”, creaţiunea  sau uzul scrierilor EGW. Unii editează reviste ştiinţifice şi teologice de înaltă calitate precum Spectrum sau Adventist Today . În ceea ce priveşte mediul universitar adventist, La Sierra University , o universitate progresistă fondată în 1922, a început să iasă în evidenţă din 2009 pentru  predarea teoriei evoluţiei  la orele de biologie, stârnind prin aceasta o vie controversă în SUA.

    În  mediul adventist românesc, preponderent fariseic, pastori open-mind sunt mai rari ca... „aurul din Ofir”. Cei mai cunoscuţi(şi se pare cam singurii) sunt Sorin Petrof, la Londra şi Edi Constantinescu, la Chicago. În timp ce primul se dezice de doctrina oficială a unui Dumnezeu violent şi răzbunător, încercând să „împace” vechiul şi noul testament în persoana lui Isus Hristos, al doilea a devenit între timp un evoluţionist convins, nu mai crede în trinitate, în influenţa supranaturalului în cotidian( minuni) şi este foarte sceptic cu privire la existenţa diavolului.

   ( va urma)