Am discutat în prima parte a temei despre sabat că un punct de plecare sigur în cercetarea faptului dacă sabatul mai are vreo relevanţă sau nu în această epocă seculariza(n)tă, nu este vechiul testament, ci evangheliile. Dacă evreii mai păzesc şi azi sabatul şi dacă Isus a fost un evreu care a trăit acum 2000 de ani, rezultă logic că Isus a păzit sabatul. Numărul acelora care cred în existenţa şi rolul jucat de Isus în istorie dar se îndoiesc de importanţa pe care acesta a conferit-o sabatului este insignificant. Toţi sau aproape toţi dintre partizanii sabatului au sărit calul în partea cealaltă considerând ziua sabatului ca fiind sfântă. De aici şi până la aberaţiile enumerate la începutul primului episod nu a mai fost decât un pas. Despre ce este vorba?
Aşa cum am mai spus, neînţelegerea în jurul acestei teme cruciale se datorează sutor de versete din vechiul testament care pun accent pe "sfinţenia" sabatului( vezi de ex Exodul 31,14; Neemia 9,14), stabilind astfel un semn de identitate pentru copiii lui Dumnezeu, şi făcând deosebire între ei şi popoarele păgâne care ori serbau ziua soarelui, ori nu serbau nici-o zi. Dar în timp ce relaţia specială dintre Dumnezeu( ca dătător al legii cu porunca a patra cu tot) şi poporul evreu devine evidentă prin prisma zilei sabatului, rămâne de clarificat problema "sfinţeniei" sabatului. Poate fi "sfântă" o zi??!? Este ziua sabatului PRIN SINE ÎNSUŞI o zi binecuvântată şi sfântă? Sau este o zi la fel ca celelalte ale săptămânii?
Căutând să descifrez etimologia cuvântului "sfânt", "sfinţit" în greaca veche am înţeles că "hagion" însemna ceva pus de-o parte, total diferit de restul. Aşa erau pâinile şi orice alt instrument din sanctuar, aşa erau evreii între păgâni, aşa erau primii creştini în secolul I ( 1 Petru 2,9, Fapte 9,13; 1 Tesaloniceni 3,13, etc) şi aşa era văzut sabatul faţă de celelalte şase zile ale săptămânii. Dar dacă toate acestea deveneau sfinte prin decret divin, să însemne oare că sunt sacre prin ele însele? Are ziua sabatului vreo magie în ea însăşi?
Din păcate, aceasta era şi încă mai este concepţia multora dintre sabatarienii mai vechi sau mai noi. Am menţionat data trecută că evreii inventaseră un folclor din care reiese că Adam a sărbătorit primul sabat cu Dumnezeu în cer. Iar în nenumărate predici adventiste am auzit ani de-a rândul cum sabatul în sine însuşi era înălţat până acolo încât se spunea că a doua venire a lui Isus va fi într-o zi de sabat sau vineri seara, că drumul până la cer va dura 7 zile cu sosirea evident tot într-un sabat şi alte asemenea "delicatese" din folclorul adventist. Ca să nu mai spun că în ceruri "în fiecare sabat şi în fiecare lună nouă" va fi o adunare sfântă a celor mântuiţi cu Dumnezeu. Implicaţiile tuturor acestor mituri adventiste sunt clare: sabatul este precedent omului şi cu mult mai important decât el. Lucru cu care sunt în total dezacord, deoarece cuvintele lui Isus ("sabatul a fost dat pentru om şi nu omul pentru sabat") spun altceva....
Cei care susţin universalitatea sabatului în timp şi spaţiu îşi bazează credinţa lor pe superstiţie. Nu, sabatul nu a existat înainte de creaţiune, ci este un memorial al creaţiunii. Nu va exista nici după sfârşitul istoriei păcatului, deoarece sabatul este prin sine o invitaţie la odihnă, iar în paradis odihna nu va mai fi dependentă de timp. Atunci orice "zi" va fi un sabat... În plus, dacă nu va mai exista un soare(Apoc 22,5) care să determine ciclul zilnic( " a fost o seară şi a fost o dimineaţă) şi săptămânal de timp, e logic că săptămâna cu sabatul ei cu tot va dispărea. Va fi o cu totul altă lume...
Dar dacă ai fi cosmonaut pe ISS, fiind obligat să-ţi desfăşori activitatea timp de până la şase luni în spaţiu? Acolo nu mai există nici noapte, nici zi! Cum ai păstra sabatul în acest caz? Dacă ai părăsi sistemul solar în mod ipotetic( apropo de călătoria de 7 zile spre cer a celor mântuiţi) în funcţie de ce "soare" şi "apus al soarelui" ai delimita sabatul? Până şi ceasurile electronice purtate la mână s-ar încetini odată cu avansarea în spaţiu până acolo încât s-ar opri de tot potrivit legilor relativităţii.
Dar să revenim cu picioarele pe pământ... Dacă sabatul este aşa de sacru, mult mai sacru ca omul de exemplu, când pot serba sabatul eschimoşii care trăiesc dincolo de cercul polar de nord? Sau mă rog, oamenii de ştiinţă din Antarctica? O dată la 6 luni? Acolo şase luni pe an este întuneric şi alte şase luni soarele nu apune deloc. ...Când este sabat la Bucureşti nu este sabat la New York sau în Australia. Timpul aşa cum este astăzi cunoscut nu este altceva decât o convenţie civilă a guvernelor omeneşti. Când în insulele Tonga din Pacific în mod oficial este sabat, pe insula vecină Samoa este duminică. Care este sabatul corect, cel din Tonga sau cel din Samoa? Cel de la Bucureşti sau cel de la Ierusalim? Atunci? Despre ce fel de importanţă a sabatului vorbim? Şi despre ce fel de sabat?
În secolul XXI este necesară o viziune mult mai serioasă şi mai amplă despre sabat. Oricine poate pricepe imediat, cu un minim efort intelectual, că toate zilele sunt la fel iar sabatul nu face excepţie. Timpul nu este altceva decât o coordonată fizică precum lungimea, lărgimea şi înălţimea( adîncimea). Nu poate fi sacru prin sine însuşi. Atunci de ce a numit totuşi Dumnezeu Sabatul ca fiind "sfânt"? De ce a poruncit ca o dată pe săptămână să fie încetat lucrul cotidian în ziua a şaptea? Şi de ce Isus, atunci când a venit pe Terra, a continuat să acorde o importanţă deosebită sabatului, deşi în mod complet diferit de tradiţia vremii sale? Şi cine sunt adevăraţii închinători atunci când vine vorba despre sabat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu