Kellog: eretic sau victimă? ( VI )

În episodul de azi, greutatea vinei măsluirilor scrisorilor personale ale EGW cade tot mai mult asupra fiului ei, Willie. În timp ce realitatea era că EGW era total dezinformată despre evenimente, se răspândeau în popor de către Conferinţa Generală scrisori de calomnie la adresa doctorului, susţinând sus şi tare că aceste scrisori vin direct de la Dumnezeu. Şi uite aşa, până azi se crede o minciună. Desigur...o minciună "sfântă", în numele Domnului...

     În aceeasi întâlnire m-am ridicat si le-am spus cã eu n-am intentionat sã scriu în Living Temple ceva care sã nu fie în armonie cu scrierile sorei White sau cu publicatiile din Review acceptate de întreaga denominatiune.

- Sunt gata sã retrag chiar în acest moment orice afirmatie care nu este în armonie cu ceea ce sora White însãsi a scris într-un articol publicat recent în Review. Acesta este crezul meu. Dacã existã în carte un dezacord cu acest punct de vedere, îl retractez si îl denunt.

Ce ar putea sã-mi cearã mai mult? Sora White i-a îndemnat pe acesti oameni sã vinã si sã-mi ofere mâna dreaptã în semn de împãcare, dar ei nu au fãcut aceasta. Am asteptat pânã în ultima zi, dupã care am plecat grãbit spre casã pentru cã aveam de fãcut niste operatii. În acea dimineatã l-am vãzut pe W.C.White acolo, pe verandã. Stiam cã Will era în spatele acestor manevre murdare.

Si încã ceva despre actiunile lui Will. Sora White le-a scris cã trebuie sã vinã la mine si sã-mi întindã mâna în semn de prietenie. Au fost fãcute câteva copii ale acelei scrisori, dar nici una nu mi-a fost datã mie. Fãrã sã se stie, sora White i-a cerut lui Maggie sã mai facã o copie pentru fratele Sandler. Dupã ce au fost gata celelalte copii, pentru cã stia cã ele pot fi folosite împotriva sa, Will a scris cu mâna lui în partea de sus a fiecãrei copii: „A nu se publica. A se pãstra personal”. Însã, asa cum am spus, rãmãsese o copie fãrã însemnarea lui, si chiar aceasta a ajuns sã fie cititã în public. Will a fost socat când a auzit cã se citeste scrisoarea si a comentat agitat:

- De unde aveti aceastã scrisoare? Nu trebuia sã se citeascã în public, asa scria pe ea.

Dar când au verificat-o, pe document nu exista nici o însemnare de felul acesta. De unde sã fi apãrut? Nici pânã astãzi nu stie cum s-a putut întâmpla asa ceva. Acesta este modul de a manipula al lui Will, fãcând lucrurile sã parã altfel decât sunt în realitate.

Mama lui i-a dat o mãrturie iar el a ascuns-o. Si în Washington s-a procedat la fel. Sora White a avut o viziune într-o noapte în care i s-a spus cã fratele Haskell are nevoie de 5.000$, si cã asteaptã sã primeascã acesti bani. Dânsa i-a scris fratelui Daniells. Dar Will a pãstrat la el scrisoarea; nu i-a dat-o fratelui Daniells. Si eu am primit o copie a acelei scrisori, care se adresa si fratelui Evans, sfãtuindu-l sã continue si explicându-i toatã lucrarea.

Aceasta aratã clar cum manipuleazã Will. De aceea am spus cã el este o unealtã în mâna diavolului pentru a provoca necazuri.

Cu doisprezece ani în urmã, când se afla în Australia, i-am scris: „Vãd printre rânduri interventia ta, si te previn sã nu te amesteci în aceastã lucrare. Las-o pe mama ta sã lucreze liber”. Dacã dânsa n-ar fi fost amestecatã în toate aceste socoteli ale lor, nu ar fi fost nici o problemã. Dacã ar fi lãsat-o liberã sã se ocupe de marile principii ale adevãrului, neprihãnirii, temperantei si reformei, ar fi fost minunat. Dar ei au legat numele ei de aceste afaceri personale si alte lucruri mãrunte despre care Domnul nu-i dãduse nici o informatie sau luminã, au implicat-o în vânzarea cãrtilor si în alte conflicte mãrunte ale bisericii. Domnul nu a aprobat niciodatã o astfel de utilizare a darurilor minunate pe care i le-a dat.

Bourdeau: Fratele White considerã cã tine locul tatãlui sãu.

Kellogg: Si tatãl lui stârnea destule necazuri procedând asa.

Bourdeau: Am înteles cã Domnul i-a arãtat sorei White, cu ani în urmã, cã fratele White (WCW) va trebui sã fie consilierul ei si se va ocupa de Mãrturii.

Kellogg: Nu stiu nimic depre asa ceva. Dar stiu cã atunci când l-am vãzut pe W.C. White stând pe verandã, l-am chemat afarã si i-am spus:

- Vino aici, Will. Eu si cu tine am copilãrit împreunã, am fost prieteni, dar ne-am schimbat. Eu cred acelasi lucru acum, ca si atunci. Eu nu m-am schimbat deloc. Sunt asa cum am fost întotdeauna, asa cã la ce foloseste toatã aceastã luptã înversunatã?

- Oh, frate Kellogg, mi-a rãspuns el, tu poti face mai mult decât oricine altcineva pentru a rezolva toate aceste situatii neplãcute.

- Ce vrei sã spui? Vrei sã spui cã ar trebui sã mãrturisesc cã sunt panteist? Dacã asta este asteptarea ta, nu te baza pe mine, nu voi face asa ceva pentru cã si tu stii cã ar fi o minciunã. Nu este adevãrat, si stii foarte bine.

- Bine, doctore, dar tu ai spus anumite lucruri care slãbesc credinta în Mãrturii.

- Eu nu sunt responsabil de aceasta. Ar fi trebuit sã ai destulã întelepciune sã întelegi cã scrisorile pe care mi le-ai trimis nu reprezentau adevãrul; aceasta a cauzat problemele. Hai sã-ti spun cum stau lucrurile cu clãdirile din Chicago. Mama ta mi-a scris: „Ai construit clãdiri în Chicago ca sã-i ajuti pe niste nevrednici; ai luat din banii de la Sanitarium pentru aceste constructii”. Eu i-am rãspuns sorei White: „N-am construit nici o clãdire, n-am luat nici un ban, ati fost informatã gresit”. Am primit înapoi o a doua scrisoare care mã acuza din nou, si mã învinuia mai rãu ca oricând cã am furat si am folosit gresit visteria Domnului, cã i-am înselat pe credinciosi si în loc sã trimit banii aceia în Australia, i-am cheltuit în constructii. Tu n-ar fi trebuit sã-mi trimiti niciodatã asemenea scrisori. Iar mama ta, dupã ce eu am respins acuzatiile si i-am spus cã este gresit informatã, ar fi trebuit sã mã creadã în loc sã continue cu acuzatiile. Dar nu s-a oprit aici, ci a trimis aceste acuzatii în toatã lumea. Si acum, când oamenii mã întreabã unde sunt aceste clãdiri, eu nu pot sã le spun altceva decât cã nu existã nici o clãdire. N-am de gând sã-i mint. Eu sunt de partea mamei tale si a Mãrturiilor, dar nu voi lua apãrarea unei minciuni.

            - Dar mama ti-a explicat cum s-a întâmplat.

            Dupã mai multi ani, când s-a întors în tarã, am vorbit cu dânsa despre scrisori. Ea nu si-a amintit sã-mi fi scris vreodatã despre acest lucru sau sã i se fi descoperit cã as fi luat bani de la Sanitarium pentru vreun scop anume. Înainte de a fi condamnat pentru carte, în Waschington, nu am primit nimic din partea dânsei. Cândva, dupã aceasta, am primit o scrisoare în care scria: „Am vãzut o clãdire în Chicago. Am crezut cã a fost înãltatã dar mai târziu am aflat cã nu s-a întâmplat asa. Dr. Kellogg a fost foarte surprins pentru cã el nu construise nimic” dar aceasta nu reprezenta nici o acuzã la adresa mea. Nedumerirea mea era alta. M-a acuzat de deturnare de fonduri, de furt, de înselare a membrilor; si pentru aceasta m-am supãrat eu, nu pentru constructie.

Apoi, dânsa mi-a scris: „Avertizãrile mele au ajuns exact la timp pentru a preîntâmpina planul de a construi o clãdire”. Dar eu nu avusesem un astfel de plan. Niciodatã n-am intentionat sã construiesc acolo.

Amadon: Toate acestea au fost explicate deja.

Kellogg: Nu au fost explicate deloc. Vã spun acest lucru fiindcã, în sufletul meu, vreau sã stiu cã întelegeti toate acestea. Apoi nu voi mai fi responsabil în nici un fel pentru ceea ce veti hotãrî.

            - Mama ti-a explicat, mi-a spus Will White.

- Da, dar explicatia a înrãutãtit si mai mult situatia. Dânsa admite cã m-a acuzat de fraudã si furt doar pe o simplã presupunere. Ea a „crezut” cã am construit o clãdire, si ca urmare m-a condamnat cã am furat bani, cã am fraudat, acuzatie care a circulat în toatã lumea, pânã în Africa de Sud si Anglia – asa cum pot sã dovedesc.

Pe o simplã presupunere, frate Amadon – ce drept avea dânsa, atunci când i s-a arãtat o clãdire, sã presupunã cã eu am fãcut-o, sã mã acuze si sã-mi trimitã o astfel de mãrturie? Domnul nu i-a dat o astfel de libertate. A fost o gresealã iar explicatia ei cã „a crezut”, o face si mai gravã, deoarece înseamnã cã ea îi învinuieste pe oamenii si le trimite mãrturii bazate pe presupuneri, fãrã a avea la bazã un „asa zice Domnul”.

Nu exista nici un „asa zice Domnul” atunci când m-a acuzat pe mine cã am furat bani si i-am folosit în scopuri gresite. I-am spus lui Will:

- Explicatia a înrãutãtit situatia pentru cã dânsa a recunoscut cã nu m-a vãzut furând sau fraudând, luând bani de la Sanitarium; apoi declarã cã mãrturia a venit tocmai la timp sã previnã aceste fapte, dar nu este adevãrat. Noi nu am plãnuit nici o constructie. Singurul plan pe care l-am avut a fost construirea unui colegiu medical pentru studenti, plan pe care l-am prezentat Conferintei, în 1901, si dânsa l-a sustinut si m-a ajutat sã fac un apel la oameni sã strâng 100.000$ în acest scop. Totul este însemnat, vei afla aceasta din Bulletin. Este evident cã Domnul nu a avut nici un amestec aici.

            - Acum doctore, a continuat Will, îti voi spune totul despre clãdirea din Chicago. Stii cã mama scria câte ceva noaptea când i se descoperea.  Dimineata ea transcria totul. Eu i-am spus: „Mamã, nu cred cã doctorul are planuri atât de mari în Chicago, precum spui tu”.

            - Si atunci te întreb: cum de te-ai gândit cã eu voi crede aceasta, atâta timp cât nici tu însuti n-ai crezut?

            - Stai sã-ti spun. S-a mers mai departe, stenografii au transcris totul si lucrarea a fost terminatã. Eu m-am uitat peste text si am crezut cã nu va fi nici o gresealã dacã va fi trimisã scrisoarea, presupunând cã tu vei întelege, bineînteles, cã totul este metaforic. La scurt timp dupã ce mama a scris aceste rânduri, mi-a arãtat un articol din ziar care scria despre planurile tale mãrete din Chicago de a construi clãdiri si a cheltui sume mari de bani, etc; asa cã am bãnuit cã poate este ceva adevãr în toatã chestiunea asta.

            Stiu cã acesta este adevãrul pentru cã si fratele meu, Merritt, mi-a povestit cã sora White i-a arãtat acel ziar. El mi-a spus într-o zi:

- Doctore, cred cã ar trebui sã-ti spun ceva, dar nu îndrãznesc. Cu ani în urmã, în Australia, sora White mi-a arãtat un ziar în care se scria despre niste clãdiri mari pe care vrei sã le construiesti în Chicago, despre câti bani vei cheltui acolo, si asa mai departe. Sora White mi-a spus: „Merritt, sã nu-i scrii doctorului John nimic despre aceasta, pentru cã vreau sã-i scriu eu mai întâi.”

            Merritt mi-a spus cã a vãzut articolul din ziar înainte ca dânsa sã-mi trimitã mãrturia. Will White sustinea cã ea i-a citit articolul din ziar înainte ca el sã se hotãrascã dacã sã-mi trimitã sau nu mãrturia; din acest motiv a expediat-o.

            Dupã ce sora White mi-a scris ceea ce tocmai am mentionat – cã am luat bani de la Sanitarium pentru constructiile din Chicago, cã ar fi trebuit sã trimit banii în Australia – eu i-am rãspuns: „Faci o gresealã, sorã White, ai fost informatã gresit”. Mi-a trimis rãspunsul cât de repede s-a putut, dupã aproape trei luni de la prima scrisoare, spunând: „Nu am fost informatã gresit. Cu douã, trei zile în urmã atentia mi-a fost atrasã de un articol din ziar, care spunea despre lucrarea pe care vrei sã o faci în Chicago.” Si a copiat din articolul respectiv, adãugând si referinta. Era ziarul New York Christian Advocate, iar articolul fusese scris în urmã cu vreo patru ani.

            Acum am realizat, dintr-o datã, de unde obtinuse aceastã informatie. Stiam cã Domnul nu i-ar fi putut arãta nimic pentru cã nu existau astfel de planuri. Nici dacã mi-as fi dorit, nu as fi clarificat lucrurile mai bine. Atunci când statutul institutiei noastre era în pericol, juristul nostru m-a avertizat în repetate rânduri cu cea mai mare grijã: „Fii atent sã nu cheltuiesti nici un ban aici, în afara statului” pentru cã atât Harmon Lindsay cât si altii au pus avocati sã ne urmãreascã ca sã gãseascã ceva pentru a ne ataca statutul. Si pe lângã aceasta, o societate din Chicago a nãscocit un proces de santaj împotriva institutiei pe motiv de abatere de la îndatoririle de serviciu (infractiune); era total nejustificat, dar ei se strãduiau sã ne distrugã. Asa cã eram foarte atent si mai bine mi-as fi tãiat bratul decât sã fi luat din banii Sanitariumului pentru a construi acolo (în Chicago). Atunci când am citit mãrturia aceasta: „Ai luat bani de la Sanitarium sã construiesti în Chicago”, am stiut cã Domnul nu i-a descoperit niciodatã sorei White acest lucru.

            I-am spus cã a fost dezinformatã. Apoi mi-a scris despre articolul din ziar care vorbea despre acele clãdiri si despre faptul cã cheltuiesc mii de dolari pe lunã în Chicago. Eu nu vãzusem articolul si nu stiusem nimic despre el, nici nu stiusem cã fusese publicat. Era semnat de domnul Sherin; si în acelasi articol – sau în aceeasi scrisoare, ea îmi reprosa aceste actiuni iresponsabile ca fiind o parte proeminentã din munca noastrã, iar eu nu întelegeam despre ce era vorba. Oamenii acestia îsi fãcuserã un plan iar tipul acesta, Sherin, a crezut cã poate sã mã atragã în aceastã capcanã; dar când am stat de vorbã, am negat: „Nu, nu, nu vom face asa ceva”. El însã scrisese deja articolul înainte de întâlnirea noastrã; asa cã, bineînteles, nu mi-a arãtat acest articol în care nu era nici un sâmbure de adevãr.

            Din toate acestea am înteles ceva, frate Amadon. Dânsa a avut în mânã articolul înainte sã-mi scrie prima mãrturie, asa cum mi-a spus atât W.C.White cât si M.G.Kellogg. Ea l-a citit amândurora. Dar, în a doua scrisoare, dupã ce i-am scris cã nu a fost informatã corect, mi-a adus articolul ca o dovadã cã nu a fost dezinformatã si a citat articolul mergând mai departe si spunând cã l-a vãzut cu douã, trei zile înainte, ca sã mã lase sã înteleg cã nu l-a avut atunci când mi-a scris prima mãrturie.

            Dupã ce am primit a doua mãrturie, i-am spus dr.Paulson imediat:

            - Acum stim de unde a obtinut informatiile. Nu i-au fost descoperite de Dumnezeu, asta e sigur.

            Ne-am dus la New York si am obtinut o copie a ziarului care continea acel articol. Atunci mi-am dat seama care era situatia. Iatã tot adevãrul despre aceastã afacere.

            Ei încã mai spun pretutindeni – si Will White stie, pentru cã în discutia cu el a recunoscut – cã aceastã mãrturie a venit „providential” chiar la timp pentru a ne opri sã ridicãm acele clãdiri. Nu sunt implicat în nici o constructie, si nici nu am luat în considerare vreun moment planul de a investi banii  Sanitariumului în clãdiri. Am ca dovadã un document în care sora White recunoaste cã a gresit atunci când mi-a adus aceste acuze. Dar încã existã mãrturia care mã condamnã.

            Asa am înteles cã nu toate cuvintele sorei White pot fi considerate inspiratie divinã; ci trebuie sã extragem adevãrul din ele. Multe din scrierile ei trebuie sã fie acceptate si urmate, si dacã este ceva de care nu poti sã tii cont, în temere de Domnul, roagã-l pe El sã-ti arate datoria ta, si fã tot ce depinde de tine sã fii întãrit si în acord cu fiecare principiu de adevãr si luminã pe care îl descoperi.

Amadon: Aceasta înseamnã cã dacã mesajul se armonizeazã cu pãrerile tale, îl accepti; dacã nu, treci mai departe.

Kellogg: De ce spui aceasta?

Amadon: Pentru cã cel care primeste documentul face alegerea.

Kellogg: Atunci, ce ati fi vrut sã fac eu în aceastã situatie? Am fost acuzat: „Ai jefuit visteria Domnului; i-ai înselat pe membri; ai folosit banii în alte scopuri în loc sã-i trimiti în Australia; ai fãcut asa pentru ati satisface propriile ambitii si dorinte de a avea un renume în ochii lumii”. Asa mi s-a spus. W.C.White a recunoscut cã nici el nu a crezut pânã când mama lui nu i-a arãtat rândurile din ziar, iar el a trimis mãrturia mai departe pentru cã a crezut cã nu va face nici un rãu. Si de când sora White mi-a mãrturisit, si este scris negru pe alb, poti sã verifici, numai o parte din aceastã mãrturisire a fost publicatã – fratele Jones a publicat o parte în brosura lui. Sora White a scris: „Am crezut cã au fost construite. Dr.Kellogg a fost pus la încercare...” Nu este nici o diferentã între o constructie ridicatã cu bani furati si nici o constructie si nici un ban furat? Nu este nici o diferentã?

Bourdeau: Asa cum am citit în manuscris, dr.Stewart...

Kellogg: Dr.Stewart nu a scris despre asta.

Bourdeau: În manuscrisul pe care îl am acasã, stiu cã vorbeste despre o clãdire care urma sã fie amplasatã în Chicago. Apoi aduce o mãrturie cu privire la mai multe clãdiri pe care vrei sã le ridici, fãrã sã spunã dacã în Chicago sau altundeva, folosindu-te de banii...

Kellogg: Aceasta se referã la Sanitarium. Prima mãrturie pe care am primit-o nu spunea despre Chicago. Spunea cã „ai luat bani pentru a construi locuinte pentru niste nevrednici” dar nu spunea unde anume. A doua mãrturie preciza locul.

            I-am spus dr.Paulson:

            - Este evident de unde a cules sora White informatia – a doua scrisoare cita articolul din ziar. Acum, am intentia sã-i întind o capcanã. Este o capcanã deschisã, o capcanã perfect echitabilã, si am de gând sã-i întind aceastã capcanã sorei White. Mã simt jignit. Nu m-a tratat corect. I-am scris si i-am spus adevãrul, cã a avut o informatie gresitã, cã nu construim nimic, si acum dânsa mã acuzã din nou si aduce acest ziar ca dovadã cã am mintit-o si mã învinuieste cã am furat banii membrilor si am defãimat cauza lui Dumnezeu.

            Am de gând sã pãstrez tãcerea. N-am sã-i mai spun nici un cuvânt despre acest subiect, nimic, sau sã mã dezvinovãtesc. A fost destul si acum voi pãstra tãcerea. Vei vedea cum vor veni mãrturie dupã mãrturie. Aceasta va dovedi cã tot ceea ce ne scrie nu este descoperit de Dumnezeu, pentru cã Dumnezeu cunoaste adevãrul.

            Si în urmãtoarele luni, la mici intervale de timp, am primit scrisori de la dânsa – de fiecare datã când primeam corespondenta – certându-mã cu cuvinte grele pentru constructiile din Chicago, pe care le ridic pentru faima mea, pentru satisfacerea ambitiei mele. Hãrtiile sunt aici, le poti citi. Au venit lunã de lunã asa cum prevãzusem cã se va întâmpla. Iar eu nici nu visasem sã construiesc. Doar pentru cã am pãstrat tãcerea, a crezut cã mã simt vinovat.

            Dânsa a presupus în mod sigur cã mi-am recunoscut vina, asa cã a continuat sã mã batã la cap în acelasi fel, si voi mai primi astfel de scrisori. A continuat în acelasi fel, exact asa cum am bãnuit. A fost o capcanã. Dar am procedat asa ca sã înteleg cã Dumnezeu nu avea nici un amestec în aceastã privintã.

Amadon: Doctore, nici eu, nici fratele Bourdeau, nu vrem ca oamenii sã creadã în absoluta infaibilitate a sorei White. Noi nu credem într-un astfel de nonsens.

Bourdeau: Nici dânsa nu a afirmat cã toate cuvintele sunt venite de la Dumnezeu. Fratele White spunea cã: „Atunci când nu este în viziune sau când nu aminteste cã ceea ce a vãzut este de la Dumnezeu, ratiunea sotiei mele este la fel cu a oricãrei alte persoane”.

Kellogg: Atunci, dati-mi voie sã vã pun douã întrebãri. Dacã ceea ce spuneti este corect si adevãrat, ce drept au acesti oameni sã ia aceste mãrturii care se referã la noi, cei de la Sanitarium, si, fãrã vreo confirmare evidentã ci stiind cã faptele sunt contrare cu mãrturiile, sã le împrãstie în toatã lumea? Iar când cineva întreabã: „De unde stiti aceste lucruri?”, rãspunsul lor este: „Asa zice Domnul”.

Întelegeti-mã, frate Amadon. Este o înselãciune în toatã chestiunea aceasta, o înselãciune teribilã, care va ajunge la judecatã si poate fi judecatã si acum. Atât predicatorii si slujbasii adventisti de ziua a saptea, cât si voi însivã si altii, folositi aceste „mãrturii” în asa fel încât oamenii simpli sã creadã cã fiecare cuvânt este inspirat.

Ceea ce tocmai ati spus putin mai devreme, nu cred cã v-ar conveni sã aparã publicat, sub numele dvs., în revista Review & Herald.

Amadon: Nu stiu dacã este asa, pentru cã eu nu as aplica aceasta la Mãrturiile pentru comunitate.

Kellogg: Dar noi vorbim despre mãrturii acum.

Bourdeau: La urma urmelor, era o scrisoare personalã.

Kellogg: Atunci sã-ti pun a doua întrebare: de ce ai spus putin mai devreme: „toate acestea au fost explicate deja”? De ce n-ai spus: „A fost doar o scrisoare personalã si s-a gresit”? Asa am vorbit si cu W.C.White la data aceea. El îmi spusese: „Tu vorbesti asa ca sã distrugi încrederea în Mãrturii”. Apoi a început sã clarifice problema cu clãdirile din Chicago. I-am spus lui W.C.White:

- Nu voi accepta niciodatã cã mãrturia a fost din partea Domnului pentru cã nu a fost asa, si tu stii foarte bine; nici tu nu ai crezut pânã nu ai vãzut articolul din ziar. Apoi ai expediat-o crezând cã nu va face nici un rãu. Asa cã degeaba vrei sã mãrturisesc, mesajul nu a fost de la Dumnezeu. Eu accept faptul cã mama ta poate face greseli, si acestea nu vor influenta respectul pe care îl am pentru lucrarea dânsei. Dar nu pot spune cã o gresealã este o profetie, cã o eroare este adevãr, ca sã se vadã cã sustin aceastã lucrare, pentru cã nu acesta este modul în care trebuie sustinutã. Calea cea mai potrivitã pentru sustinerea ei este a lãsa adevãrul sã-i acorde meritele. Tot ce este adevãrat, va rãmâne.

Amadon: Doctore, chiar crezi cu adevãrat cã Domnul a gresit în acest caz? Stii bine cã sora White avea nevoie de cineva care s-o ajute în lucrare. Avea nevoie de ajutoare. I s-a descoperit cã Will o va ajuta. Nu crezi cã Domnul a fãcut o gresealã aici alegându-l pe W.C.White si nu pe altcineva? Existã vreo eroare la Dumnezeu?

Kellogg: De ce-mi pui aceastã întrebare? Ce am spus de te-a determinat sã mã întrebi asa un lucru absurd?

Amadon: Ai spus cã Will este primul responsabil pentru aceastã situatie; si tu încerci sã dovedesti cã el a manipulat Mãrturiile pentru a lucra în favoarea lui. De aceea te întreb, n-a fãcut Domnul o gresealã în aceastã privintã?

Kellogg: Sã spunem cã el este tot atât de corect ca si Daniells, Prescott si altii ca ei, care sustin si prezintã oamenilor niste scrieri infailibile, când de fapt, ele nu reprezintã cuvintele infailibile ale Domnului.

Amadon: Nu ar fi putut Domnul sã-l aleagã pentru aceastã lucrare pe dr.J.H.Kellogg, si atunci toate ar fi fost perfecte? Dar în loc sã facã asa, l-a ales pe W.C.White, si Will le foloseste dupã buna lui plãcere.

Kellogg: De ce mã jignesti cu aceastã întrebare? N-am mai spus nici un cuvânt despre Will. Eu vã spun doar adevãrul si ceea ce mi-a spus el, si cred cã mi-a spus adevãrul. Dacã Will este vinovat, faptele lui îl condamnã.

Amadon: Eu nu cred cã Will a procedat asa în mod intentionat, schimbând adevãrul sau ascunzându-l, sau fãcând ceva gresit.

Kellogg: S-a obisnuit sã procedeze asa.

Amadon: Doctore, dacã s-a obisnuit sã facã astfel, aceasta îl învinovãteste.

Kellogg: Eu stiu cã asa s-a procedat mereu, încã de pe timpul tatãlui sãu, si vã pot arãta multe dovezi. Si dacã mã provocati voi sau comitetul Conferintei Generale sã vã aduc aceste dovezi, voi accepta provocarea voastrã. Atunci când veti dori sã vã confruntati cu cuvintele mele iar comitetul Conferintei îmi va cere aceasta, sunt gata sã rãspund, domnule, si întreaga lume va întelege. Dar nu voi face acest lucru decât dacã îmi cereti voi asta. Si fiti siguri cã veti obtine ceea ce veti cere. Este singura conditie ca sã aflati totul. Dacã doriti ca publicul sã stie, trebuie sã cereti aceasta. Eu nu intentionez ca din proprie initiativã sã învinuiesc o multime de oameni care au fost pãcãliti si mintiti.

Dacã Domnul îngãduie ca situatia sã continue în acest fel, sã continue. Eu nu mã voi împotrivi. Dar chiar se joacã un joc mizerabil, vrednic de dispret. Nu pot avea altã atitudine decât aceea de a denunta ceea ce stiu cã este minciunã si a recunoaste cã orice lucru neadevãrat este minciunã. Nu pot face altfel.

Amadon: Eu cred cã exagerezi când spui cã am fost pãcãliti, prostiti, când am crezut cã acestea sunt Mãrturii adevãrate când de fapt nu sunt.

Kellogg: Eu n-am spus asa. Singur ai recunoscut cã o scrisoare din partea sorei White nu este în mod automat din partea Domnului. Oamenii acestia au scos la ivealã niste documente pe care tu singur le-ai considerat venite ca din partea Domnului, cele referitoare la atitudinea mea fatã de Tabernacol. Era exact genul acela de scrisoare – compilatã de Will din scrisorile personale ale sorei White – despre care ai spus, în cuvintele tale, cã este o declaratie din partea Domnului.

Amadon: Aceasta nu este în mod absolut corect. În primãvara anului 1906, când am participat la întâlnirea de la Berrien Springs, mesajul a venit din partea Domnului, iar Will White nu era prezent, si nici nu cred cã stia ceva despre asta – poate cã nu stia – despre situatia Tabernacolului. Mãrturia era semnatã de sora E.G.White. Daniells a primit-o si a citit-o. Întâlnirea de la Berrien Springs a avut loc pe data de 1 mai, 1906. Will n-a avut nici un amestec. Te referi la scrisoarea pe care i-a scris-o lui Daniells si pe aceastã cale a ajuns la întâlnire – bãnuiesc cã stii aceasta. Ai avut-o si tu si ai citit-o.

Kellogg: Nu era nici un cuvânt în acea mãrturie care sã lase impresia cã eu am încercat sã obtin Tabernacolul. Problema era cã eu încercam sã obtin controlul asupra Tabernacolului printr-un plan iscusit, si ea s-a temut cã voi reusi.

Amadon: Aceasta este mãrturia semnatã de W.C.White, si cred cã sunt patru sau cinci însemnãri luate din scrierile ei care se referã strict la Tabernacol.

Kellogg: Asa este, si mai spui cã este doar între mine si sora White.

Amadon: Da, am spus. Si nu-i asa?

Kellogg: Dovedeste-mi cã Domnul a spus aceste cuvinte si voi retracta tot. Tu o consideri mãrturie. Eu o consider dovada minciunii care s-a strecurat aici. Ei îi dau informatii false sorei White, exact asa cum si dânsa a luat din ziar acel articol neadevãrat. Apoi, dânsa va scrie niste mãrturii, le va trimite si ele vor fi folosite ca un cuvânt venit de la Domnul, când de fapt Domnul nu le-a transmis nici un cuvânt, si nu a avut nici un amestec în chestiunea aceasta. Este exact ceea ce ai fãcut si tu astãzi, chiar aici.

Amadon: Dar dacã mama lui i-a spus: „Ia corespondenta mea mai veche si copiazã anumite pasaje în care am vorbit despre Tabernacol” – nu înteleg cum aceasta ar însemna pervertirea sau folosirea incorectã a mãrturiilor.

Kellogg: Erau scrisori personale adresate unor anumiti indivizi, si nicãieri nu era scris: „Domnul mi-a arãtat aceasta.” Era o corespondentã personalã privatã.

Amadon: Noi trebuie sã tinem cont si de discutiile de mai târziu cu privire la Tabernacol.

Kellogg: Nu vorbesc despre asta. Nu am nici un amestec.

Bourdeau: Cel care a început actiunea împotriva noastrã, s-a referit la decizia noastrã de a închide Sanitariumul si asa mai departe, dar eu nu am gãsit nici o decizie de-a noastrã în sensul acesta.

Kellogg: Deci, ati vorbit cu domnul Belden. As vrea doar sã repet ceea ce am spus mai înainte: chiar aici, voi însivã ati spus despre corespondenta privatã a sorei White, cã ar putea fi din partea Domnului sau cã ar putea sã nu fie din partea Lui.

Amadon: Am spus cã nu este absolut infailibilã. Dar, doctore, nu m-am referit la Mãrturii când am spus asa. M-am referit la viata personalã a dânsei, de scriitoare, de mamã pentru copiii ei – aceasta n-o pot privi ca o inspiratie divinã. Aceasta am vrut sã spun.

Kellogg: Dar, chiar astãzi te-ai referit la un document care mã condamnã, semnat de W.C.White, o compilatie din scrisorile ei personale, în care nu se spune „asa zice Domnul”. Acesta a fost citit în Tabernacol ca o dovadã a faptelor mele, apoi a circulat în toatã lumea, multumitã masinãriei conferintei, rãspândind stirea cã Domnul mã condamnã pentru ceea ce pun la cale, pentru planurile murdare de a încerca sã obtin controlul Tabernacolului.

Amadon: Stiu aceasta.

Kellogg: Când am ajuns în Europa, mãrturia era acolo. Am fost plecat primãvara trecutã si ea sosise deja, cu câteva sãptãmâni înainte de a ajunge eu; trimisã exact în acest scop. Era o circularã compilatã expediatã de Will White pentru a informa toti membrii cu privire la faptele mele.

Vreau sã vã spun cã aceasta este calomnie, este chiar o minciunã, pentru cã nu am avut nici o intentie legatã de Tabernacol; mai mult, le-am spus tuturor:

- Lãsati-i în pace, tineti-vã departe.

Chemati-l ca martor pe F.Belden si el vã va spune cã l-am rugat cu lacrimi în ochi sã renunte; în final a fost avertizat cã dacã nu va renunta, va fi concediat de societatea Modern Medicine Publishing. A fost concediat si nu mai are nici o legãturã cu aceastã societate. I-am scris si fratelui meu  WKK.

Amadon: Am auzit ceva dar nu mi-a venit sã cred. Am înteles cã l-ai burdusit bine, dar am bãnuit cã este doar un zvon si n-am crezut nici un cuvânt.

Kellogg: Mai devreme sau mai târziu veti descoperi cã existã câtiva oameni de caracter la Sanitarium care îsi respectã cuvântul dat.

Dar acesti oameni au rãspândit în toatã lumea zvonuri care aparent stricã si aruncã cu noroi în lucrarea noastrã; ei fac o treabã murdarã care nu are nici o legãturã cu viata de crestin. Ei se bazeazã pe presupuneri, pe prejudecãti ieftine, pe suspiciuni, exact asa cum ati fãcut si voi. În ziarul local m-au prezentat locuitorilor acestui oras ca un rãufãcãtor care încearcã sã punã stãpânire pe Tabernacol. As putea sã depun o plângere pentru calomnie împotriva fiecãruia dintre ei, împotriva fratelui Daniells si a prof.Prescott, împotriva Review & Herald, si a multor oameni din oras.

Nu mã voi coborî atât de jos si nu voi lua atitudine în nici un fel împotriva acestor oribile acuzatii ale lor. Au avut succes în a ţine denominatiunea departe de Sanitarium. Dar în cine au lovit? Sanitariumul este ocupat de pacienti iar cursurile noastre sunt pline de tineri studenti baptisti, metodisti, prezbiterieni si de alte confesiuni, care-si doresc sã lucreze la fel ca noi, pretuind principiile pe care le învatã aici. Apoi, pornesc în toatã lumea ca misionari ducând cu ei aceste principii, pe care Domnul le-a descoperit initial unor oameni care le-au dispretuit. Lucrez din greu în acest oras, pentru a pãstra curate principiile reformei sanitare si principiile virtutii fizice.

Amadon: Te cred, doctore.

Kellogg: Cu ajutorul lui Dumnezeu, am rãmas devotat trup si suflet acestor principii, pe care le-am mãrturisit în toatã denominatiunea, participând la diferite întâlniri de tabãrã. Nu am primit nici un cent pentru acoperirea cheltuielilor mele de cãlãtorie, nici mãcar atunci când eram dator si trebuia sã mã împrumut. Conferinta Generalã m-a chemat aici si acolo, m-a trimis în mai multe locuri, dar n-a plãtit nici un cent pentru drum, pentru hotel sau pentru alte cheltuieli.

De multe ori plecam la o adunare de tabãrã dis de dimineatã desi lucrasem toatã ziua precedentã - pe atunci nu aveam atâtia doctori câti avem acum si trebuia sã mã întorc repede. Umblam toatã ziua pe la corturi, încercând sã le arãt oamenilor bolnavi cum sã-si schimbe obiceiurile de a-si face provizii de cârnati, caltabosi, scrumbii, si alte chestii nesãnãtoase din carne de porc, sau cum sã se opreascã de la consumul de ceai si cafea. Mã strãduiam sã le vorbesc si sã-i atrag de partea principiilor, în timp ce ei le batjocoreau si se distrau pe seama lor – chiar si pastorii mã ridiculizau, de la cel mai mare pânã la cel mai mic. Lucram toatã ziua fãrã o fãrâmiturã de mâncare, fãrã ca nimeni sã-mi ofere vreo îmbucãturã de hranã. Noaptea târziu plecam si, în vagonul de tren, mã rugam si-i multumeam Domnului pentru oportunitatea de a-i ajuta pe oamenii bolnavi, dându-le putinã luminã. Nu m-am schimbat cu nimic de atunci.  

Amadon: Doctore, noi suntem convinsi cã toate acestea sunt scrise în cartea de aducere aminte a lui Dumnezeu, pentru rãsplãtirea ta.

Kellogg: Nu merit nici o rãsplatã. Nu vreau nici o rãsplatã pentru toate acestea.

Si acum lucrez la fel, cu toate puterile mele. Nu m-am schimbat si voi continua sã fac aceeasi lucrare. As face în continuare acelasi lucru si pentru adventisti dacã ei n-ar ridica bariere, întorcând inimile poporului împotriva mea, fãcându-i sã creadã cã eu sunt un panteist si un afemeiat, când, în realitate, nu sunt.

Amadon: Doctore, nici noi nu credem aceste mãsluiri vrednice de dispret.

  ( va urma)