duminică, 10 iulie 2011

Zecimea- taxa pe credinţă


           Una dintre cele mai mari manipulări ale fariseilor şi saducheilor- vechi şi moderni - este legată de subiectul zecimii. În sprijinul acestei dogme- pentru că este o dogmă - sunt invocate multe versete biblice. Dar care este oare adevărul despre zecime? Are nevoie Dumnezeul infinit de zecimea noastră sau au nevoie fariseii? Sau,altfel spus, ce păcat e mai grav: să nu dai banii bisericii sau să nu te gândeşti la nevoile semenului tău? 
       Versetul biblic care se recită ca o mantră întotdeauna când vine vorba de acest subiect este cel din Maleahi 3,10. "Daţi-mi şi vă voi da", promite acolo Dumnezeu. În plus, multe alte istorioare biblice, precum cea cu văduva din Sarepta şi Ilie sau a lui Abraam şi Melhisedec sunt menite  să inducă ideea că zecimea este sfântă şi aparţine lui Dumnezeu. Ca şi cum Maiestatea universului are nevoie de bani. Really? 
       În primul rând mult invocata sintagmă "banii Domnului" este  un anacronism. Domnul, atunci când a devenit om, nu a avut bani şi nu i-a păsat de bani. Era atât de sărac că nu avea nici măcar un gologan în buzunar atunci când Petru a venit la El să comenteze tema...Voi reveni imediat la această întâmplare. 
      În al doilea rând versetul din Maleahi este tras de păr până rămâne chel. Ce era vistieria în acele timpuri când a fost scris versetul? Când a fost scris versetul? Şi mai ales ce s-a făcut cu banii care veneau la vistierie? Vistieria cui, a Domnului sau a împăratului? Asta nu interesează pe nimeni.  
      Chiar dacă ar fi adevărat că banii intrau în templul recent construit de Zorobabel, acest argument este lipsit de consistenţă după Isus. Leviţii, care trăiau odinioară din zecime, la porunca Domnului, fac parte dintr-un sistem complet mozaic, distrus odată cu "zapisul" plin de alte porunci pe cruce. După Isus, aşa cum jertfele de la templu nu mai sunt necesare, deoarece Mielul suprem a fost jertfit, nici banii nu mai trebuiesc aduşi la templu, pentru că mântuirea ne-a fost deja oferită gratis, cu vârf şi îndesat. La ce bun să mai dai bani la templu? E ca şi cum te-ai duce să plăteşti o amendă la primărie după ce aceasta a prescris de mult.
    În al treilea rând, o scurtă privire istorică asupra epocii în care s-a născut Isus dezvăluie faptul că tributele şi taxele pe care trebuia să le plătească poporul( desigur, şi pe baza lui Maleahi) erau o povară pentru iudeul de rând, şi-aşa în mizerie economică. Era o ruşine să dai puţin, doar doi porumbei, ca părinţii lui Isus.  Era o ruşine să dai doar doi bănuţi, ca văduva săracă. Cultura şi mentalitatea iudaică cerea din timpuri imemoriale să dai lui Dumnezeu cât mai mult. 
       Dar ce se făcea cu banii? Nu e greu de intuit. Liderii şi perceptorii trăiau pe picior mare, se plăteau taxe ocupantului roman sau se implementau lucrări arhitectonice de anvergură, precum rezidirea templului de la Ierusalim de către Irod, străzi pavate, sisteme de canalizare sau oraşe comerciale întregi precum Cezareea. Irod a fost un guvernant şi un arhitect strălucit al Iudeii. 

      Dar să revin la episodul cu Isus şi darea pentru templu. Dacă Dumnezeu dorea neapărat ca poporul amărât să plătească zecimea, de ce Isus nu sprijinea prin exemplu propriu porunca scripturii? Tocmai de acest lucru era acuzat de farisei, că se sustrage de a plăti taxa pentru templu. Din context reiese clar că îi păsa de asta cum îmi pasă mie de japoneză. 
    Apoi urmăriţi răspunsul genial al lui Isus către Petru din Matei 17, vers.25 şi 26 : "Fiii sunt scutiţi deci"...Vorbea desigur despre sine. Dar oare nu ne place nouă să cităm nenumărate versete din epistolele lui Pavel şi Ioan unde la rândul nostru suntem făcuţi "fii moştenitori" prin credinţă?!? Deci, dacă suntem fii de Dumnezeu, prin credinţă, de ce trebuie să mai plătim taxă pentru această credinţă? Undeva în teologia noastră încurcăm borcanele, şi încă rău de tot...
    Se spune de către susţinătorii de azi ai zecimii că Isus , chiar dacă nu dădea regulat zecime, nici nu a descurajat obiceiul. E adevărat, genial cum era, nu l-a descurajat, dar i-a dat cu totul altă dimensiune, altă importanţă. Prin episodul cu văduva săracă , El vrea să spună că pe Dumnezeu nu-L interesează DACĂ dai şi CÂT dai, ci CE anume te motivează ca să dai. Frica de pedeapsa divină? Ruşinea că vecinii vor râde de tine că nu dai? Frica de autorităţile religioase? Dorinţa după binecuvântarea promisă de ...Maleahi? Sau dragostea de Dumnezeu? 
         Am ajuns la punctul culminant. Prin ce spunea Isus că se poate demonstra cel mai bine dragostea noastră faţă de Dumnezeu? Care e cea mai mare poruncă, cea mai mare dintre dovezi că Îl iubim pe Dumnezeu? Care este de fapt, cea mai mare dorinţă a lui Dumnezeu de la noi? Banii noştri? Nici vorbă. Doar dragostea noastră faţă de semen, doar aprecierea acestuia la fel ca cea faţă de noi înşine, doar empatia, solidaritatea şi mila. "Milă voiesc, iar nu jertfă" este sloganul divin strigat în urechi surde de pe vremea profeţilor ante-hristici şi până azi. Dar degeaba, că nimeni nu aude. 
        Ideea că trebuie să dai zecime ca să fii binecuvântat de Dumnezeu este cea mai mare aberaţie păgână posibilă. Nu e cu nimic mai absurdă şi greaţoasă decât aberaţiile lui Teztel. Cine crede aşa ceva, şi din păcate mai toţi creştinii cred aşa ceva, nu Îl cunoaşte pe Acela care a dat totul pentru om fără ca să ceară ceva în schimb. Auzi..."dacă nu dăm zecime, suma pe care trebuia să o dăm Domnului se regăseşte în pierderile noastre de mai târziu"- vorba unui fariseu incalificabil a cărui predică aberantă a fost scoasă de pe Intercer oricum de către confraţi. Până şi lor le e ruşine ce pot debita unii dintre colegii lor.
       Bun... Să presupunem că Isus nu condamnă datul zecimii către biserica timpului Lui. Dar ce ne facem cu furia Lui îndreptată către fariseii care "mâncau casele văduvelor"? De ce le "mâncau", nu de bani, ca şi în episodul cu văduva săracă care dă nemernicilor ultimii ei bănuţi? E ca şi cum ai spune că cineva e de acord cu plata taxelor către guvern, dar califică ca hoţi ordinari pe cei din guvern care le cer? E vreun psihiatru pe aici? 
    În al n-lea rând, apostolii niciodată nu au cerut bani pentru apostolat. Pavel însuşi a fost un exemplu în acest sens, făcând corturi pentru întreţinerea proprie. Punga printre ucenici fusese tocmai invenţia lui Iuda(casierul ucenicilor), şi nu avea nimic de-a face cu vreo prerogativă venită de la Isus. 
   Atunci? De unde atâta cerere insistentă din partea bisericii şi atâta accent ca să fie dată zecimea cu sfinţenie? De la Dumnezeu sau de la oameni ? Eu sunt conştient că biserica, ca orice club de cricket sau de jocuri de cărţi, trebuie să perceapă o taxă pentru lumină, căldură şi alte chestii. Dar oameni buni, alea-s chestii 100% admnistrative, şi 0 barat divine. 
    Adevărul dureros este că biserica, ca orice curvă, are nevoie de bani. Ea nu îşi desfăşoară serviciile pe gratis, aşa cum face Dumnezeu. Ea cere bani, indiferent dacă tanti Olguţa cu şapte copii are o pensie de de-abia se mai târâie, sau dacă nea Ion vine pe jos 3 kilometri la biserică că nu mai are bani nici de autobuz. La fel ca în trecut, fariseii de azi "mănâncă" în cel mai neruşinat mod cu putinţă casele văduvelor, săracilor şi bătrânilor, în timp ce se huzuresc în apartamente plătite de Conferinţă cu costisitoare Mac-uri pe masă.
     Taxă pentru credinţă. Izmă şi mărar. "Ţânţari strecuraţi" cu grijă prin mii de predici halucinogene, ca nu cumva să fie ciupit enoriaşul de vreunul şi să se îmbolnăvească iremediabil de malarii eretice. Dumnezeul care ţine în mâna Lui un univers incredibil de mare, la 2000 de ani de la cruce, încă mai trebuie îmbunat prin banii noştri. Dragii mei  farisei, hotărâţi-vă odată: banii pe care-i colectaţi în coşuleţ ai cui sunt? Ai Cezarului sau ai lui Dumnezeu? Fiţi cinstiţi cu voi înşivă. Măcar ca saltimbancii ăştia. S-ar putea ca ei să intre în împărăţie cu mult înaintea voastră.
     
   

42 de comentarii:

  1. Eu aș vrea să "lărgesc" un pic discuția prin câteva întrebări care din punctul meu de vedere au legătură cu tema articolului. Mă refer la pilda polilor și la pilda talanților. Oare a nu plăti zeciuiala la biserică n-ar face din noi niște robi netrebnici care au îngropat talantul primit? Iar la sfârșit nu ne expunem noi oare să auzim vorbele lui Isus “Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

    În Matei capitolul 25 găsim 3 tipuri de persoane care au fost respinse de Domnul:

    - fecioara nechibzuită care nu și-a luat destul ulei în lampă

    - servitorul care nu avea decât un singur talant și nu a făcut nimic cu el

    - poporul (caprele) care nu a făcut nimic (din pilda Judecata viitoare)

    Ce anume aveau în comun aceste trei categorii de persoane? Cum explicăm faptul că au fost respinse? Ce anume au făcut ele? Răspunsul este: Nu au făcut nimic. A nu face nimic este tot ceea ce avem de făcut pentru a fi respinși.


    Asta e teoria, în practică stau foarte prost, când am plătit un 5% am fost bucuroasă, acum s-a întâmplat un neprevăzut și nu mai pot plăti nici măcar atât. E drept că la biserica mea nu mi-a cerut nimeni niciodată nimic, (nici măcar predicile n-au fost în acest sens) dar Biblia spune că 10% din venitul nostru e sfânt...iar a plăti zeciuiala e ca și cum aș pune talantul primit la o bancă (biserica noastră are misiuni de evanghelizare în diferite țări) - a nu plăti nimic e ca și cum aș îngropa talantul

    RăspundețiȘtergere
  2. Mihaela,
    ideea de bază la care te rog să meditezi până mâine când o să-ţi răspund poate mai pe larg, este aceasta: Dumnezeul infinit care ţine universul şi poate universurile are nevoie de banii noştri? Sau semenii noştri săraci, bolnavi?
    "A nu face nimic" este întotdeauna raportat la semenii noştri, în care se reflectă chipul lui Dumnezeu, dar nicidecum la El. Dragostea de Dumnezeu se demonstrază prin dragostea şi interesul faţă de aproapele. Relaţia pe verticală este controlată în ceea ce priveşte autenticitatea ei în funcţie de relaţia pe orizontală cu semenii. Citeşte cu atenţie Matei 25,31-46.

    RăspundețiȘtergere
  3. "În al n-lea rând, apostolii niciodată nu au cerut bani pentru apostolat."

    Chiar asa sa fie? Nici un apostol?
    Faptele apostolilor 5:1 Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira,
    5:2 şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor.
    5:3 Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?
    5:4 Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
    5:5 Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.
    5:6 Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară şi l-au îngropat.
    5:7 Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevasta sa, fără să ştie ce se întâmplase.
    5:8 Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât aţi vândut moşioara?” „Da”, a răspuns ea, „cu atâta.”
    5:9 Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine.”
    5:10 Ea a căzut îndată la picioarele lui şi şi-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară şi au îngropat-o lângă bărbatul ei.
    5:11 O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri.

    Apropo: Anania si Safira au devenit sfiinti (cel putin in calendarul BOR)!!!
    Deci NU va jucati cu zecimea! Va poate costa viata.... (am glumit!!!)

    In sfarsit, oarecum, eu si M.L. aven cam aceeasi opinie!

    RăspundețiȘtergere
  4. Daca ai fi prezent la predici despre zecime... ca in biserica pe care eu o frecventez sau o frecventam mai bine zis, iti da impresia ca doar asta ii interesau.
    In schimb la ultima adunare administrativa... fiecare membru erea pe o lista, in care se specifica la fiecare persoana cate luni din an a platit zecime, la daruri nu doar la zecime.
    De atunci am luat hotararea sa nu mai ma unesc cu ei, cand am vazut ca a fost nevoie de aprox 8 ore pentru a se face alegerile administrative, si spiritul de acolo...
    Hai ca m-am departat de subiect, doream sa specific, biserica din ziua de azi nu este biserica lui Dumnezeu, biserica de azi nu te ajuta sa cresi, te asficsiaza, dar de multe ori cad in disperare, un om are nevoie totusi de frati pentru sustinere in rugaciune, dar frati adevarati, nu doar de sambata.
    Sant de acord cu tot ce ai scris.
    Pe curand.

    RăspundețiȘtergere
  5. "ideea de bază la care te rog să meditezi până mâine când o să-ţi răspund poate mai pe larg, este aceasta: Dumnezeul infinit care ţine universul şi poate universurile are nevoie de banii noştri? Sau semenii noştri săraci, bolnavi? "

    N-am susținut așa ceva. Eu nu știu cum e la adventiști dar la biserica mea banii sunt alocați săracilor și evanghelizării.

    Sunt totuși curioasă cum interpretezi ceea ce am scris. Cum utilizezi tu talanții primiți?

    RăspundețiȘtergere
  6. Părinte al adâncurilor,
    Ce faci, ai devenit acum şi teolog? De când le au ateii cu scripturile? Dar hai totuşi să-ţi răspund, să nu dau impresia că m-ai lăsat cu gura căscată.
    Contextul intaâmplării cu Anania şi Safira este Fapte 4,32-37. În cazul în care apostolii or fi cerut ceva bani şi alte chestii, ÎN NICI-UN CAZ nu au cerut pentru ei, ca salariu, cum fac popii azi. Asta e invenţia voastră. Creştinii, persecutaţi deja e pe vremea aia, se sprijineau reciproc economic. Iar apostolii împărţeau bunurile. NU mai aduc şi alte versete de prin fapte ca argument, că nu are rost.
    Anania şi safira au dat DE BUNĂ VOIE banii de pe moşie. Dar au minţit pe apostoli, crezând că Dumnezeu nu vede escrocheria lor. Dar nu apostolii le-au cerut moşia( cap 5,4) şi a fost complet ideea lor să vândă.

    Anania şi Safira reprezintă destinul final al tuturor escrocilor care prostesc angajaţii, poporul, enoriaşii, etc, etc şi nu cred că Altcineva ştie totul şi îi vede. Dacă BOR i-a făcut sfinţi, nici nu mă miră. La aşa biserică şi popor, aşa sfinţi...aşa modele. E natural.

    RăspundețiȘtergere
  7. Depinde ce vezi tu prin talanţi, Mihaela.
    Pentru mine sunt acele puncte tari şi cunoştinţe pe care le avem fiecare, din orice domeniu. Dacă le folosim pentru binele semenilor, e ok. Dar ptr că aici a fost vorba de bani, categoric e de datoria noastră, deşi nu sună bine expresia, să avem grijă de cei amărâşi din jur. Adică atunci când vedem vreun caz nenorocit, să ne fie milă şi să dăm cu inima, nu cu mâna. Înţelegi?
    Dar darea lună de lună a zecimii se trasnformă în taxă, în ritual "mântuitor". Ai impresia că dacă dai, eşti bun şi corect, că împlineşti legea. Ceea ce e aberant.
    Toţi putem face ceva bine celor din jur. trebuie să-i căutăm pe orfani şi văduve în necaurile lor, spune biblia. Iar dacă facem aşa, ne punem talanţii la "schimbător".
    Eu dau foarte rar în ultimul timp, şi când o fac, dau banii mei în România, la cazuri disperate. Însă mai sunt şi alţi talanţi decât banii...

    RăspundețiȘtergere
  8. 1. Draga Martin, se vede ca ti-ai pierdut legatura cu glia stramoseasca. BOR i-a facut sfinti pe Anania si Safira pentru ca acestia doi au murit ,nu de sabie, ci de RUSINE ca au ascuns banii datorati lui Dumnezeu. Asta e interpretarea BOR-ului....
    Iti dai seama cum e sa fi trasnit de rusinea/vina de ati apara avutul?! Asta da sfintenie!

    RăspundețiȘtergere
  9. Daniela,
    "doream sa specific, biserica din ziua de azi nu este biserica lui Dumnezeu, biserica de azi nu te ajuta sa cresi, te asficsiaza, dar de multe ori cad in disperare, un om are nevoie totusi de frati pentru sustinere in rugaciune, dar frati adevarati, nu doar de sambata."

    First of all, bienvenida!:-) Crezi că nu înţeleg zbuciumul tău lăuntric? NU ştiu unde oi fi tu, dar ce să mai zic de mine aici, fără familie, fără prieteni, izolat complet de cei dragi? Iar la biserică, desigur, nici gând să mă mai duc... E f greu şi te înţeleg mai bine decât crezi.
    De-aia nu aş interzice nimănui să mai meargă la biserică, ptr că ea împlineşte nevoia basică de sociabilitate a omului. Nici Isus nu le-a spus iudeilor să nu se mai ducă la sinagogi. Dar atenţie, LE-A SPUS RĂSPICAT să se ferească de la învăţătura oficială de la sinagogi.

    RăspundețiȘtergere
  10. Totuşi...8 ore la o adunare administrativă?!?!?
    Cred că şi dezbaterile de la Bruxelles de azi pe tema ajutorării Greciei şi a ţărilor UE superîndatorate a durat mult mai puţin. E incredibil...doar biserica "ta" nu o fi având vreun buget sau vreun deficit asemănător:-)
    La ce biserică mergi( mergeai) în Spania?

    RăspundețiȘtergere
  11. 2. Martin Luter, cum comentezi:
    5:5 [...] O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.
    5:11 O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri.
    Mie imi da impresia ca poporul a inteles ca nu-i de joaca sa nu dai ce-i al Domnului (intermediari fiind apostolii) caci iti poti pierde viata. A temurat adunarea la ce a vazut. Se vede ca multimea a inteles foarte bine mesajul transmis de apostoli (Petru): Cine se joaca cu noi asa pateste (ca Anania si Safira)!

    Si uite asa s-a creat un sistem de finantare a Bisericii Domnului bazat pe "contributii voluntare"

    3. Aici se potriveste perfect http://www.youtube.com/watch?v=HhXOU5aoanU
    la minutul 1:24-2:00

    RăspundețiȘtergere
  12. Padre Pio,

    Anania și Safira n-au nicio legătură cu zeciuiala ci doar cu ipocrizia religioasă. Nu i-a obligat nimeni să-și vândă moșia.

    "Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei?"

    Oricum sunt mai mult decât uimită că BOR I-a declarat sfinți.

    Martin,
    nu pledez pentru zeciuială neapărat în contextul bisericii (de ex. eu folosesc un procent din zeciuială, ca să-i zic așa, să-mi cumpăr cărți care să-mi asigure hrana spirituală care-mi lipsește în biserică)

    RăspundețiȘtergere
  13. @Mihaela
    1. "Anania și Safira n-au nicio legătură cu zeciuiala ci doar cu ipocrizia religioasă. Nu i-a obligat nimeni să-și vândă moșia."

    Bine, bine! Dar atunci cum de-ti explici ca au murit din moment ce nimeni nu i-au obligat sa-si vanda mosia... Aici, nu crezi ca, ceva... pute urat!

    2. "Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei?"

    Scuza-ma de par un pic cinic si nediplomat (dar nu pot sa fiu altfel)! Modul in care se exprima Petru parca e un copy/paste din repertoriul bandelor de mafioti care cer taxa de protectie. Nu crezi?!

    3. "Oricum sunt mai mult decât uimită că BOR I-a declarat sfinți."
    Nu trebuie sa fii uimita! Teologii oficiali vor gasi o interpretare (in cele mai multe cazuri niste interpretari penibile) care sa "explice" ce voia sa spuna Sfanta Scriptura...

    RăspundețiȘtergere
  14. Padre Pio,

    din perspectiva mea episodul de care vorbim are mai mult legătură cu comunismul decât cu zeciuiala. Fiecare dă cât poate (cât are) și ia cât are nevoie. Dar cum am văzut cu toții comunismul este o utopie. Tocmai din cauză că oamenii sunt necinstiți ca Anania și Safira (vor să fie egali cu ceilalți dar numai în aparență)

    RăspundețiȘtergere
  15. "din perspectiva mea episodul de care vorbim are mai mult legătură cu comunismul decât cu zeciuiala."

    Nu! Episodul de care vorbin nu are legatura cu comunismul. Ci cu o taxa perversa de protectie "divina"!

    E o ipocrizie sa dai zecimea pentru a-i ajuta pe cei nenorociti. Sti si tu ca acei bani NU VOR AJUNGE la ei (cel mult 1%!). Dar consideri ca ti-ai facut datoria de crestin...
    (sincer nu vreau sa jignesc!)

    RăspundețiȘtergere
  16. Îmi pare rău că deviem de la subiect (cu Anania și Safira). Ideea este că nu poate exista niciun compromis între Duhul Sfânt (care mai este numit duhul adevărului) și minciună (Biblia îl numeste pe Satan tatăl minciunii) Este exact ceea ce demonstrează episodul anania și safira (care au mințit declarând că au donat toți banii când în realitate și-au păstrat o parte). Anania s-a făcut vinovat de ipocrizie pretinzând că ar fi mai generos decât era (putea foarte bine să spună adevărul și nu s-ar fi întâmplat nimic)

    Eu cred că merită să citești contextul în care s-a petrecut întâmplarea.

    Despre a doua parte în aparență tind să-ți dau dreptate, dar totuși Biblia afirmă că suntem chemați să-i ajutăm în prioritate pe frații noștri (pe creștini) Și ca să nu zici că-i nedrept :) creștinii plătesc dublu păcatele lor tocmai pentru că au cunoștința adevărului.

    Și în ultimul rând nimeni nu mă oprește să dau acei bani direct celor care au nevoie fără să mă intermedieze biserica, cum spunea Martin că face.

    RăspundețiȘtergere
  17. "Anania s-a făcut vinovat de ipocrizie pretinzând că ar fi mai generos decât era (putea foarte bine să spună adevărul și nu s-ar fi întâmplat nimic)"

    Chiar crezi ce spui? Si chiar daca Anania si Safira intr-adevar au mintit (ei doar si-au aparat avutul muncit, posibil, intr-o viata intreaga!!!) au meritat sa fie OMORATI??? Apostolii au procedat exact ca si comunistii cand au ajuns la putere: au nationalizat tot ce se putea! Vezi similitudinile?
    Altfel: Voi chiar nu vedeti disproportia dintre pedepsa si fapta?

    P.S.: Adevaratul context era cel al covertirii FORTATE la crestinism! (nu cel sugerat de Martin in Fapte 4,32-37)

    P.P.S: "Părintele adâncurilor"! Imi place mult! Multumesc Martin. Cred ca am sa-l adopt (nikename-ul) cand am sa-l merit (dar vor mai trece multi, multi ani). Pana atunci voi fi doar ipocritul canonizat de Biserica Catolica "Padre Pio"...

    RăspundețiȘtergere
  18. Padre, mi-e greu să-mi dau seama dacă nu vrei să înțelegi sau nu ești capabil să o faci. I-a obligat cineva pe Anania și Safira să intre la "colectivizare" sau au ales ei singuri să o facă? Dacă au hotărât să se "colectivizeze" trebuiau s-o facă în mod sincer. Dacă nu, trebuiau să-și vadă de treabă și să se bucure de moșia lor. De unde ai scos convertire forțată? Dacă nu-mi arăți versetele consider că n-ai vorbit tu ci doar sechelele care ți-au rămas în urma comunismului :)

    RăspundețiȘtergere
  19. No, Padrele zice doar ca nu'i firesc sa'i trazneasca bunul Dumniezo numa' pt ca nu si'o pus la bataie bunurile intr'un mod fair. Nu'i decat o alta varianta pe care am tot suflat'o in trompeta in cateva zeci de comentarii care se refera la liderii religiosi ai secolului doua'si' unu'.
    ...si'n care numa' observam si io...

    RăspundețiȘtergere
  20. Nu-i firesc pentru că n-ai văzut întâmplându-se una ca asta? sau pentru că tu dacă ai fi Dumnezeu ai face altceva?

    RăspundețiȘtergere
  21. Mihaela,
    părintele Pio e ateu convins. Convins că tot din biblie e o porcărie. Aşa că nu te obosi prea tare să-l faci să înţeleagă ceva, că nu ai nici-o şansă. În chestia cu Anania şi Safira e doar un exemplu de tipică distorsionare a lucrurilor ateistă.
    Mai bine ne-ai spune din proprie experienţă cum trebuie abordat un ateu. IO unul cred că până nu se lasă abordat de Duhul Sfânt, degeaba ne chinuim noi.

    RăspundețiȘtergere
  22. Și cu asta închei că nu vreau să ajungem (iarăși) la conflicte.

    Credeți că dacă noi nu suntem pedepsiți pe loc asta înseamnă că nu vom fi pedepsiți niciodată? sau mai degrabă că asta ar putea fi șansa de a ne pocăi și de a fi iertați? Credeți că perioada de har pe care o trăim nu se va sfârși niciodată????

    RăspundețiȘtergere
  23. Martin ai dreptate, e aproape imposibil de abordat un ateu. E nevoie de intervenția divină. De minuni și miracole. Nu degeaba Isus i-a trimis pe ucenici să propăvăduiască evanghelia dându-le autoritatea de a-i vindeca pe cei bolnavi și de a alunga duhurile necurate. Dacă acest lucru nu e valabil azi (în practică) există doar 3 alternative ale răspunsului: s-a schimbat Isus, s-au schimbat demonii sau s-a schimbat biserica.

    RăspundețiȘtergere
  24. "părintele Pio e ateu convins. Convins că tot din biblie e o porcărie. Aşa că nu te obosi prea tare să-l faci să înţeleagă ceva, că nu ai nici-o şansă. În chestia cu Anania şi Safira e doar un exemplu de tipică distorsionare a lucrurilor ateistă."

    1. E ceva de condamnat ca sunt ateu convins?! Pai, atunci, tot asa musulmanii va pot condamna pe voi ca sunteti crestini... Ce ai vrea, sa cred in ceva ce mie mi se pare imposibil!

    2. Ce argument mai e si asta ca daca sunt ateu tot ce spun despre Anania si Safira e gresit?!

    3.Ce logica mai e asta: "E ateu deci spune numai prostii despre biblie"!
    Daca asa ganditi am banuiala ca nici nu mi-ati citit comentariile. (poate, le mai recititi inca odata incercand sa intelegeti ce am vrut sa spun!)

    RăspundețiȘtergere
  25. Mai Mizantropescule, nici macar cand esti, oarecum, de acord cu ce spun nu vrei sa fii mai explicit. Zi si tu clar: "Padre Pio, de data asta, are dreptate!" Ce dracu, te doare gura? :)

    RăspundețiȘtergere
  26. Nu Dumnezeu i-a omorat pe Anania si pe Safira ci Sf. apostol Petru! El nu poate face asa ceva!! Este incompatibil cu bunatatea Lui...

    Cum bine stiti trinitatea e dovedita ca fiind falsa (adica o facatura ordinara - despre Trinitate vezi la minutul 5:45-7:43 in http://www.youtube.com/watch?v=oGAwsroMwSc&feature=related). De ce nu am putea admite, fie si numai ca pe o ipoteza de lucru, ca si apostolul Petru e doar un impostor care a urmarit doar castiguri personale? Si liderii religiosi actuali fac acelasi lucru!

    Sa ma explic! Daca la Anania nu e foarte clar cine i-a luat viata, la Safira este destul de limpede:
    Faptele apostolilor 5:9 Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine.”
    5:10 Ea a căzut îndată la picioarele lui şi şi-a dat sufletul.

    Recititi (cu mai multa atentie - mai ales mihaela) Faptele apostolilor 5:1-11! Veti intelege ca, in numele crestinatatii, s-au facut crime inca de la inceputurile ei... Motivul? BANII...

    Si mai lasati Biblia! Biblia e atat de prelucrata ca exista sute de mii de diferente intre manuscrisele bibliei (mai multe diferente decat sunt cuvinte in NT vezi minutul 1:15-1:32 http://www.youtube.com/watch?v=MKcK9qY6EsE&feature=watch_response_rev)

    @mihaela
    Padre, mi-e greu să-mi dau seama dacă nu vrei să înțelegi sau nu ești capabil să o faci. I-a obligat cineva pe Anania și Safira să intre la "colectivizare" sau au ales ei singuri să o facă?
    Mai gandeste-te! Nu te grabi! Incearca sa-ti imaginezi ca tu, singura, ai dat, intamplator, de pasajul cu Anannia si Safira (si nu ca eu l-as fi adus spre atentie - IGNORA-MA!).

    RăspundețiȘtergere
  27. http://www.wwyd.org/Studies/Tithe.htm
    vreau sa stiu cum aveti de gand sa mai comentati ZECIUIALA, daca cititi si acel articol.
    behe

    RăspundețiȘtergere
  28. Pentru Mihaela o sa-mi aloc timp sa traduc articolul despre zeciuiala pe blogul meu.Behe

    RăspundețiȘtergere
  29. Padre, afirmațiile mele n-au fost deloc (sau cel puțin așa cred eu) făcute din perspectiva unui creștin față de cea a unui ateu. ci au fost o simplă interpretare a unui text care e accesibil oricărui om.

    Totuși crezi că Pavel a putut printr-o simplă afirmație să-i omoare? Pentru mine e clar că Dumnezeu (Duhul Sfânt) a făcut-o. BIblia nu vorbește nicăieri despre un Dumnezeu care e numai dragoste și care e tolerant față de păcate.

    Martin, scuze de off topic.

    RăspundețiȘtergere
  30. mihaela, hai sa nu ne fortam mai mult decat putem noi duce!
    Eu am emis doar o simpla ipoteza! Asa cum Martin a spus, de cand un ateu convins ca mine e indreptatit sa-si dea cu parerea despre Biblie?!

    Nu! Nu cred ca Anania si Safira au fost omorati de Dumnezeu ci de apostolul Petru (din cate-mi amintesc Petru purta in permanenta o sabie...).

    Doar cu ganduri bune,
    Padre Pio (chiar daca, uneori, sunt un nenorocit de ateu convins...)

    RăspundețiȘtergere
  31. euvroiam de fapt să vorbesc despre dinozauri (și nu despre Anania și Safira :) )

    http://www.youtube.com/watch?v=oJAZS_Hu0_g&feature=player_embedded

    RăspundețiȘtergere
  32. PAdre Pio,
    prietene, tu eşti o biată victimă. Nu tu eşti un "nenorocit de ateu convins"( apropo, epitetul ăla de nenorocit l-ai băgat de la tine din burtă) ci demonii care te chinuiesc sunt nenorociţi. Ştii ce-i mai ciudat? Că ei sunt teişti convinşi(iacov 2,9)dar victima lor e ateist convins. Cred că nici-o ştiinţă de pe pământul ăsta nu poate explica bine simbioza asta ciudată.

    @ Mihaela
    Tipul ăla Kent Hovind este un creaţionist controversat chiar în rândurile creaţioniştilor. În primul rând nu-mi place atitudinea lui de ATOTCUNOSCăTOR şi AROGANŢĂ faţă de evoluţionişti. Ca să nu mai zic că acum e un puşcăriaş la propriu: http://en.wikipedia.org/wiki/Kent_Hovind#Sentencing.2C_appeals.2C_and_prison_life_.282007.E2.80.93current.29
    Scuză-mă dar miroase urât dinspre el...

    RăspundețiȘtergere
  33. "Cred că nici-o ştiinţă de pe pământul ăsta nu poate explica bine simbioza asta ciudată."

    In primul rand stiinta se ocupa de lucruri serioase! Nu de demoni/draci/ minuni (inca nedovedite:))
    Nici vorba de personalitate multipla!

    Ca sa vezi cum gandesc unii oameni din mileniul 3... Demonii ce ma supara sunt doar cei din mintea ta: http://www.ted.com/talks/lang/rum/dan_dennett_on_dangerous_memes.html

    Dar, totusi, de ce "exista" demonii? V-ati pus aceasta intrebare? Demonii sunt o inventie a omului religios pentru a justifica raul din lume. De ex. de ce sunt cutremure? Cutremurele nu se produc din cauza omului. De ce Dumnezeul vostru nu intervine? Nu vrea? (nu se pune problema ca nu poate) In conditii normale ar fi foarte simplu de inteles! Dar viermele si-a atins scopul... iar vindecarea e un proces dureros si necesita mult curaj!

    RăspundețiȘtergere
  34. PAdre, câte răspunsuri nu ar fi posibile dacă ţi-ai da jos de pe cap strecurătoarea de spaghete.E nostimă, nu zic nu, dar gestul e şi infantil în acelaşi timp. http://life.hotnews.ro/stiri-fun-9396312-austria-pastafarian-castigat-dreptul-aparea-poza-permisului-auto-purtand-strecuratoare-cap-obiectul-fiind-considerat-accesoriu-religios.htm

    RăspundețiȘtergere
  35. Faci pe spiritualul!

    Ai copiat ce a spus ianis:
    "#36 | Written by ianis about 1 day ago.
    Un pic de offtopic
    Sa mai zica cineva ca hateii nu au simtul umorului"

    pe http://www.oxigen2.net/2011/07/cum-poate-fi-invalidat-evolutionismul/comment-page-5/#_comments

    Esti patetic!

    RăspundețiȘtergere
  36. Martin Luther, nu mai fi asa de sarcastic ca nu sade bine unui crestin ca tine!

    Apropo, ai inteles ceva din lucrarile de matematica si fizica trimise de study_nature?
    (vezi comentariul adresat tie: #27 | Written by study_nature about 4 days ago. pe http://www.oxigen2.net/2011/07/cum-poate-fi-invalidat-evolutionismul/comment-page-4/#_comments)

    Sau ai ramas fidel "demonstratiei" facute de anonimul tau matematician german?

    RăspundețiȘtergere
  37. Ce mai m-am plictisit cu comentariile lui Padre Pio!!!
    Nu pot intelege cum poate exista asemenea caracter!


    Da Martin, apartin de biserica din Madrid, Garena, mai specific A.Z.S.M.R.(nu stiu daca mai apartin, eu consider ca apartin de biserica lui Isus).
    Am vazut comentariul lui Mihaela, tu ce parere ai, poate axista o asa mare diferenta intre Dumnezeul Veghiului Testament si Dumnezeul Noului Testament.
    Eu cred ca la cruce s-a vazut totul, acolo am vazut cine este Dumnezeu.
    Cat dspre cine a ucis pa Anania si Safira
    Poate cineva sa traiasca fara harul Lui Dumnezeu? Eu cred ca nu, odata ce nu mai esti sub har ti se poate intampla orice...
    Avem in fata doua cai, viata si moarte, santem sfatuiti sa alegem viata ca sa traim.

    RăspundețiȘtergere
  38. Daniela,

    Armonizarea vechiului cu noul testament mi se pare cea mai dificilă sarcină pentru muritori. Cam la fel de dificilă cu unificarea fizicii cuantice cu cea relativistă. Poţi vedea amănunte pe larg aici pe tema asta: http://resetyourreligion.blogspot.com/2011/05/problema-raului-un-dumnezeu-cuantic-i_1965.html
    şi apoi daă ai chef poţi citi toate cele patru episoade.
    Oricum, sunt de acord că deşi nu ştim multe despre Dumnezeu, ştim suficient ca să avem încredere în El. Ceea ce s-a întâmplat la cruce, dacă evangheliile nu ne mint, este foarte reconfortant şi suficient ptr rasa umană. Restul sunt spleculaţii şi teologie omenească.

    Cred că ne lipsesc mult piese din puzzle ca să avem imaginea completă a lui Dumnezeu, dar ceea ce avem este totuşi esenţial. Vorba lui Pavel:" Într-o zi, vom cunoaşte aşa cum suntem cunoscuţi"...

    RăspundețiȘtergere
  39. "Ce mai m-am plictisit cu comentariile lui Padre Pio!!!
    Nu pot intelege cum poate exista asemenea caracter!"

    Daniela, vezi-mi si comentariile de la http://resetyourreligion.blogspot.com/2011/07/homo-pastafariens.html?utm_source=BP_recent

    Tot plictisitoare ti se par?

    RăspundețiȘtergere
  40. pentru mine a zecea parte din TOT VENITUL MEU inseamna,binecuvantare,relatie palpabila si piatra dura de incercare intre mine si creatorul meu.Pentruca sta scris"Aduceti'insa LA CASA VISTERIEI toate zeciuielile ca sa fie hrana in CASA MEA;PUNETI-MA ASFEL LA INCERCARE si VETI VEDEA DACA NU VA VOI DESCHIDE ZAGAZURILE CERURILOR SI DACA NU VOI TURNA peste voi BELSUG DE BINECUVANTARE. Am spus 'binecuvantare'pentruca este o porunca divina insotita de promisiunea ca Dumnezeu insus ma va binecuvanta material.'Relatie palpabila a mea si creatorul meu. Oridecateori am incheiat o afacere si am fost cinstit cu aproapele meu si credincios lui Dumnezeu restituind-ui PARTEA SA,CE ACE ESTE A-L LUI DE DREPT de orece sta scris 'se cade SA INSELE UN OM[nu numai evreii] PE DUMNEZEU CUM MA INSELATI VOI?am simtit si vazut cum Dumnezeu ma binecuvantat in urmatoarele afaceri chiar si in timp de criza.'PIATRA DURA DE INCERCARE' am vrut sa spun ca atunci cand aveam un spirit rebel si gaseam tot felul de argumente impotriva daruirii BENEVOLE a zecimii, Dumnezeu pentru mine era doar o filozofie si nicidecum un Tata.Dupa mine ,orcine nu recunoaste ca a zecea parte apartine in exclusivitate lui Dumnezeu dispune de o forma mascata de ateism chiar daca nu e constient de acest lucru si chiar daca este membru al bisericii adventiste de ziua a saptea

    RăspundețiȘtergere
  41. La ultima predica pe care mi a fost dat sa o ascult ...despre zecime zicea asa... si copii vor trebuii sa dea zeciuiala din alocatia lor de la stat... am trait sa o vad si pe asta... parca versetul zicea.. sa dati zeciuiala din sudoarea fruntilor...nu din alocatia primita de la stat... of of... m a comvins pe deplin bazs .. ca nu merita sa o finantez... :p .. nu cred ca mai au mult si va trebuii sa ceara zecime si din pensia alimentara.. ca la foamea lor de bani....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut Silviu. Biserica pierde tot mai mult teren în fața tinerilor, care gândesc rațional, și nu conduși de frică. Și nu știe cum să facă să-și țină membrii înăuntru. Amenințarea cu pedepsele sau promisiunea cu binecuvântările Domnului dacă dai sau nu dai zecimea e din păcate una dintre armele cele mai folosite din arsenal.

      Ștergere