Zecimea- taxa pe credinţă

           Una dintre cele mai mari manipulări ale fariseilor şi saducheilor- vechi şi moderni - este legată de subiectul zecimii. În sprijinul acestei dogme- pentru că este o dogmă - sunt invocate multe versete biblice. Dar care este oare adevărul despre zecime? Are nevoie Dumnezeul infinit de zecimea noastră sau au nevoie fariseii? Sau,altfel spus, ce păcat e mai grav: să nu dai banii bisericii sau să nu te gândeşti la nevoile semenului tău? 
       Versetul biblic care se recită ca o mantră întotdeauna când vine vorba de acest subiect este cel din Maleahi 3,10. "Daţi-mi şi vă voi da", promite acolo Dumnezeu. În plus, multe alte istorioare biblice, precum cea cu văduva din Sarepta şi Ilie sau a lui Abraam şi Melhisedec sunt menite  să inducă ideea că zecimea este sfântă şi aparţine lui Dumnezeu. Ca şi cum Maiestatea universului are nevoie de bani. Really? 
       În primul rând mult invocata sintagmă "banii Domnului" este  un anacronism. Domnul, atunci când a devenit om, nu a avut bani şi nu i-a păsat de bani. Era atât de sărac că nu avea nici măcar un gologan în buzunar atunci când Petru a venit la El să comenteze tema...Voi reveni imediat la această întâmplare. 
      În al doilea rând versetul din Maleahi este tras de păr până rămâne chel. Ce era vistieria în acele timpuri când a fost scris versetul? Când a fost scris versetul? Şi mai ales ce s-a făcut cu banii care veneau la vistierie? Vistieria cui, a Domnului sau a împăratului? Asta nu interesează pe nimeni.  
      Chiar dacă ar fi adevărat că banii intrau în templul recent construit de Zorobabel, acest argument este lipsit de consistenţă după Isus. Leviţii, care trăiau odinioară din zecime, la porunca Domnului, fac parte dintr-un sistem complet mozaic, distrus odată cu "zapisul" plin de alte porunci pe cruce. După Isus, aşa cum jertfele de la templu nu mai sunt necesare, deoarece Mielul suprem a fost jertfit, nici banii nu mai trebuiesc aduşi la templu, pentru că mântuirea ne-a fost deja oferită gratis, cu vârf şi îndesat. La ce bun să mai dai bani la templu? E ca şi cum te-ai duce să plăteşti o amendă la primărie după ce aceasta a prescris de mult.
    În al treilea rând, o scurtă privire istorică asupra epocii în care s-a născut Isus dezvăluie faptul că tributele şi taxele pe care trebuia să le plătească poporul( desigur, şi pe baza lui Maleahi) erau o povară pentru iudeul de rând, şi-aşa în mizerie economică. Era o ruşine să dai puţin, doar doi porumbei, ca părinţii lui Isus.  Era o ruşine să dai doar doi bănuţi, ca văduva săracă. Cultura şi mentalitatea iudaică cerea din timpuri imemoriale să dai lui Dumnezeu cât mai mult. 
       Dar ce se făcea cu banii? Nu e greu de intuit. Liderii şi perceptorii trăiau pe picior mare, se plăteau taxe ocupantului roman sau se implementau lucrări arhitectonice de anvergură, precum rezidirea templului de la Ierusalim de către Irod, străzi pavate, sisteme de canalizare sau oraşe comerciale întregi precum Cezareea. Irod a fost un guvernant şi un arhitect strălucit al Iudeii. 

      Dar să revin la episodul cu Isus şi darea pentru templu. Dacă Dumnezeu dorea neapărat ca poporul amărât să plătească zecimea, de ce Isus nu sprijinea prin exemplu propriu porunca scripturii? Tocmai de acest lucru era acuzat de farisei, că se sustrage de a plăti taxa pentru templu. Din context reiese clar că îi păsa de asta cum îmi pasă mie de japoneză. 
    Apoi urmăriţi răspunsul genial al lui Isus către Petru din Matei 17, vers.25 şi 26 : "Fiii sunt scutiţi deci"...Vorbea desigur despre sine. Dar oare nu ne place nouă să cităm nenumărate versete din epistolele lui Pavel şi Ioan unde la rândul nostru suntem făcuţi "fii moştenitori" prin credinţă?!? Deci, dacă suntem fii de Dumnezeu, prin credinţă, de ce trebuie să mai plătim taxă pentru această credinţă? Undeva în teologia noastră încurcăm borcanele, şi încă rău de tot...
    Se spune de către susţinătorii de azi ai zecimii că Isus , chiar dacă nu dădea regulat zecime, nici nu a descurajat obiceiul. E adevărat, genial cum era, nu l-a descurajat, dar i-a dat cu totul altă dimensiune, altă importanţă. Prin episodul cu văduva săracă , El vrea să spună că pe Dumnezeu nu-L interesează DACĂ dai şi CÂT dai, ci CE anume te motivează ca să dai. Frica de pedeapsa divină? Ruşinea că vecinii vor râde de tine că nu dai? Frica de autorităţile religioase? Dorinţa după binecuvântarea promisă de ...Maleahi? Sau dragostea de Dumnezeu? 
         Am ajuns la punctul culminant. Prin ce spunea Isus că se poate demonstra cel mai bine dragostea noastră faţă de Dumnezeu? Care e cea mai mare poruncă, cea mai mare dintre dovezi că Îl iubim pe Dumnezeu? Care este de fapt, cea mai mare dorinţă a lui Dumnezeu de la noi? Banii noştri? Nici vorbă. Doar dragostea noastră faţă de semen, doar aprecierea acestuia la fel ca cea faţă de noi înşine, doar empatia, solidaritatea şi mila. "Milă voiesc, iar nu jertfă" este sloganul divin strigat în urechi surde de pe vremea profeţilor ante-hristici şi până azi. Dar degeaba, că nimeni nu aude. 
        Ideea că trebuie să dai zecime ca să fii binecuvântat de Dumnezeu este cea mai mare aberaţie păgână posibilă. Nu e cu nimic mai absurdă şi greaţoasă decât aberaţiile lui Teztel. Cine crede aşa ceva, şi din păcate mai toţi creştinii cred aşa ceva, nu Îl cunoaşte pe Acela care a dat totul pentru om fără ca să ceară ceva în schimb. Auzi..."dacă nu dăm zecime, suma pe care trebuia să o dăm Domnului se regăseşte în pierderile noastre de mai târziu"- vorba unui fariseu incalificabil a cărui predică aberantă a fost scoasă de pe Intercer oricum de către confraţi. Până şi lor le e ruşine ce pot debita unii dintre colegii lor.
       Bun... Să presupunem că Isus nu condamnă datul zecimii către biserica timpului Lui. Dar ce ne facem cu furia Lui îndreptată către fariseii care "mâncau casele văduvelor"? De ce le "mâncau", nu de bani, ca şi în episodul cu văduva săracă care dă nemernicilor ultimii ei bănuţi? E ca şi cum ai spune că cineva e de acord cu plata taxelor către guvern, dar califică ca hoţi ordinari pe cei din guvern care le cer? E vreun psihiatru pe aici? 
    În al n-lea rând, apostolii niciodată nu au cerut bani pentru apostolat. Pavel însuşi a fost un exemplu în acest sens, făcând corturi pentru întreţinerea proprie. Punga printre ucenici fusese tocmai invenţia lui Iuda(casierul ucenicilor), şi nu avea nimic de-a face cu vreo prerogativă venită de la Isus. 
   Atunci? De unde atâta cerere insistentă din partea bisericii şi atâta accent ca să fie dată zecimea cu sfinţenie? De la Dumnezeu sau de la oameni ? Eu sunt conştient că biserica, ca orice club de cricket sau de jocuri de cărţi, trebuie să perceapă o taxă pentru lumină, căldură şi alte chestii. Dar oameni buni, alea-s chestii 100% admnistrative, şi 0 barat divine. 
    Adevărul dureros este că biserica, ca orice curvă, are nevoie de bani. Ea nu îşi desfăşoară serviciile pe gratis, aşa cum face Dumnezeu. Ea cere bani, indiferent dacă tanti Olguţa cu şapte copii are o pensie de de-abia se mai târâie, sau dacă nea Ion vine pe jos 3 kilometri la biserică că nu mai are bani nici de autobuz. La fel ca în trecut, fariseii de azi "mănâncă" în cel mai neruşinat mod cu putinţă casele văduvelor, săracilor şi bătrânilor, în timp ce se huzuresc în apartamente plătite de Conferinţă cu costisitoare Mac-uri pe masă.
     Taxă pentru credinţă. Izmă şi mărar. "Ţânţari strecuraţi" cu grijă prin mii de predici halucinogene, ca nu cumva să fie ciupit enoriaşul de vreunul şi să se îmbolnăvească iremediabil de malarii eretice. Dumnezeul care ţine în mâna Lui un univers incredibil de mare, la 2000 de ani de la cruce, încă mai trebuie îmbunat prin banii noştri. Dragii mei  farisei, hotărâţi-vă odată: banii pe care-i colectaţi în coşuleţ ai cui sunt? Ai Cezarului sau ai lui Dumnezeu? Fiţi cinstiţi cu voi înşivă. Măcar ca saltimbancii ăştia. S-ar putea ca ei să intre în împărăţie cu mult înaintea voastră.