Creaţiune sau evoluţie ( II ) : Dumnezeu contra Darwin

      

            De la Darwin încoace ştim că speciile s-au modificat mereu prin mutaţii genetice întâmplătoare dintr-un strămoş biologic comun şi că dintre acestea au avut şanse de supravieţuire numai cele mai puternice, capabile să reziste condiţiilor de mediu dificile de atunci. Dezvoltându-se una din cealaltă, speciile au evoluţionat având la bază acelaşi cod genetic, formând un minunat arbore al vieţii . Aceasta este cea mai răspândită şi acceptată teorie din şcolile şi universităţile de pretutindeni din lumea civilizată: teoria evoluţiei .  Dar aşa de simplu cum ni se spune nu este în nici-un caz...
     Printre specialişti, discuţiile despre originea speciilor biologice sunt astăzi mai controversate ca orice altă temă din panorama teoriilor ştiinţifice. În realitate, nici măcar Darwin nu şi-a prezentat teoria sa ca un fapt dovedit, ci s-a întrebat adesea unde mai rămâne rolul unui Creator în toată această nouă paradigmă a sa despre viaţă. Ca un om de ştiinţă pur-sânge el afirma: " Dacă teoria mea despre dezvoltarea speciilor şi mecanismele de selecţie naturală e adevărată, atunci de ce nu este fiecare coloană geologică şi fiecare pătură de fosile plină de verigi intermediare ale speciilor alăturate? Geologia nu arată cu siguranţă nici-un fel de lanţuri de dezvoltare organică treptată. "

    Darwin a mai văzut un alt motiv de greutate care ar fi putut să-i debiliteze teoria sa : " Dacă s-ar putea demonstra ca a existat un organ complex care nu s-ar fi putut forma prin modificări numeroase, succesive şi aproape imperceptibile, teoria mea s-ar prăbuşi inevitabil."

   Faptul că teoria evoluţiei lui Darwin  se bucură azi de o aşa mare acceptare  îşi are explicaţia în "mândria ştiinţifică"  din epoca sa, mândrie care a rămas nealterată până spre sfârşitul secolului XX şi care încă şi azi "împlineşte" intelectual o mare parte a oamenilor de ştiinţă. Această "mândrie" are origini istorice. După mai mult de un mileniu de întuneric dogmatic bisericesc, spiritul critic uman s-a emancipat, începând să arate pe bună dreptate limitele superstiţiilor. Numai că acum "s-a sărit calul în partea cealaltă", euforia legată de imaginea unei lumi materialist-deterministe mergând deja prea departe. Dogmatica bisericească a fost înlocuită de teorii ştiinţifice nu mai puţin "încăpăţânate" care pleacă în esenţă de la faptul că orice există poate fi explicat strict raţional, atribuindu-se exclusiv unor procese fizice sau chimice sau pur şi simplu hazardului. 

     Începând cu mijlocul secolului XX, această imagine strict raţionalistă a lumii a fost tot mai mult pusă sub semnul întrebării. Fizica cuantică şi principiul incertitudinii lui Heisenberg au arătat că în lumea subatomică logica sau legile cauză-efect  îşi pierd definitiv valabilitatea. Tot mai mulţi savanţi au început să se întrebe dacă nu cumva există ceva dincolo de graniţele vizibile, "ceva" care nu corespunde părerii generale. Între timp numărul savanţilor care au început să considere neîntemeiată noua "dogmatică" ştiinţifică- legată de evoluţie sau nu - este deja de ordinul miilor. 

    Nu este deloc uşor să te opui curentului ştiinţific tradiţional acceptat. Cine nu se supune "regulilor" nescrise, nici măcar nu este contrazis de oastea "tradiţionaliştilor". Mai degrabă este ridiculizat, batjocorit sau pur şi simplu ignorat, la fel ca în lumea religiei... Condiţiile de bază ale domeniului ştiinţific nu sunt îndeplinite, li se reproşează "rebelilor", convenindu-se ca nici să nu fie aduse în discuţie măcar obiecţiile lor. Obiecţii care desigur clatină imaginea mecanist-deterministă a lumii. 

    Unul dintre oamenii de ştiinţă "eretici" în ceea ce priveşte teoria evoluţiei a fost în secolul XIX zoologul britanic Philipp Gosse. În cartea sa "Omphalos"( "Buric") el afirmă că pământul ar fi fost creat de Dumnezeu acum 6000 de ani, potrivit raportului biblic din Geneza. Bineînţeles că acestei afirmaţii i se pot opune fără prea mult chin un noian de dovezi geologice sau paleontologice care să o desfiinţeze. Dar Gosse a rămas nemişcat : " Dacă Dumnezeu a fost în stare să creeze fiinţe atât de complexe precum animalele şi omul, atunci cu siguranţă că a fost pentru El floare la ureche să creeze şi întregul noian de fenomene geologice şi paleontologice cercetate de savanţi."

    Această ipoteză a lui Gosse nu împlineşte un criteriu de bază a unei teorii ştiinţifice : nu poate fi nici demonstrată nici falsificabilă. De aceea nu poate fi luată în serios din punct de vedere ştiinţific. Dar tocmai în acest punct se dovedeşte slabă şi înclinaţia deterministă a ştiinţelor naturale. Dogmatica mecanicist-evoluţionistă actuală nu trece testul falsificabilităţii  , potrivit căreia o ipoteză " este ştiinţifică numai atunci când permite invalidarea ei". Cu alte cuvinte, teoria evoluţiei nu se deosebeşte în esenţă de cea a creaţiunii, amândurora lipsindu-le elementele necesare pentru a fi "contrazise" de probe concrete.

    Sau, aşa cum spunea Karl Popper, unul dintre cei mai mari filozofi ai ştiinţei din secolul XX, teoriile care în mod sistematic nu admit nici o contradicţie,  respingând probele evidente constatate empiric, sunt pseudoştiinţifice şi capătă astfel - datorită unor interese de grup, fanatismului sau nepăsării - un caracter ideologic.

      Atât teoria evoluţiei, cu lacunele ei ( de exemplu verigile lipsă ale lanţului fosilelor), cât şi teoria creaţiei nu pot fi luate decât ca ipoteze, unde credinţa joacă rolul primordial. Pentru savanţii "creaţionişti" nu este deloc greu să doboare argumentaţiile evoluţioniste, însă în ceea ce priveşte explicaţia în sine a fenomenelor aflate în discuţie ei înşişi nu pot aduce altă explicaţie decât aceea a influenţei unei inteligenţe cosmice, oricum am vrea s-o numim: Dumnezeu, Spirit creator, Înţelepciune universală, etc... Şi bineînţeles, aceasta îi scoate din sărite pe evoluţionişti...

    Trei argumente principale aduc opozanţii neodarwinismului( care în paranteză fie spus sunt mult mai determinişti decât însuşi Darwin):

1. Prin simple mutaţii accidentale nu pot lua fiinţă noi specii.

2. Paleontologia nu livrează formele intermediare care ar fi de aşteptat, ţinând cont de criteriul darwinist potrivit căreia o nouă specie a evoluat dintr-una veche.

3. Darwinismul nu poate explica deloc formarea organelor sau proceselor complexe( de exemplu ochiul uman sau digestia plantelor carnivore). 

   Darwin însuşi şi-a făcut temeri legate de ultimele două puncte. Neodarwiniştii de azi încearcă hotărât să slăbească argumentaţia criticilor lor, recurgând vrând-nevrând la polemică. Deşi Darwin se "odihneşte" de mult, meciul de şah început de el contra lui Dumnezeu încă nu s-a terminat...

 (va urma)