Biserica şi controlul minţii - A. T. Jones

          De-a lungul evului mediu întunecat, biserica "a reuşit" să ţină sufletele şi minţile oamenilor într-o beznă totală cu privire la Dumnezeu. Minţile oamenilor erau manipulate grotesc la gândul că dacă nu plătesc tribut bisericii nu le vor fi iertate păcatele. Sau că dacă nu acceptă crezul oficial al acesteia, vor arde în iad în cele mai teribile chinuri. Împotriva acestui uriaş curent de orbire şi teroare, Dumnezeu a ridicat un val de adevăraţi eroi care prin scrierile şi atitudinea lor au provocat adevărate revoluţii spirituale în Europa. Astăzi, datorăm libertatea noastră de închinare şi exprimare, ca şi libertăţile de orice alt fel, acelor eroi. Şi, în timp ce azi pretutindeni în lumea civilizată biserica şi religia cad în derizoriu, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului devin parte integrantă a conştiinţei colective.

   Astăzi vă ofer câteva pasaje despre libertatea minţii în închinare din cartea " Ultimul cuvânt şi o mărturisire " de A.T.Jones. Cartea, redactată la puţin timp după excluderea lui Jones din rândurile adventiştilor, descoperă viaţa din culisele bisericilor - adevărata faţă a lor. Comitetele interminabile cu influenţa lor apăsătoare, abuzul de autoritate, hărţuiala celor care nu se supun conducătorilor, insinuări josnice, subtilităţi, laţuri, distrugerea influenţei, manipularea josnică a scrierilor Ellen White şi chiar scrieri  E.W dar care NU îi aparţineau în realitate, toate acestea întâmplate în taină, -iată elemente papale, "taina fărădădelegii" care se infiltraseră şi în adventism, ca în toate celelalte biserici. Şi obiceie care astăzi, constituie un "modus operandi" de la sine înţeles în creştinismul instituţionalizat. 

    Aşadar, ce avea de spus Jones la puţine zile după ce fusese aruncat afară din biserică ca o măsea stricată? Ce avea el de spus despre "orânduire", "ierarhie apostolică" şi " libertatea de conştiinţă" în biserică? Să nu uităm că el fusese cel care, cu câţiva ani în urmă, reuşise să blocheze în Congresul SUA proiectul de lege Blair care prevedea impunerea legislativă a unei zile de odihnă pentru poporul american. Acum reiese un paradox trist: "duşmanii" bisericii adventiste au primit şi înţeles argumentaţiile lui, dar biserica din care făcea parte, nu. Dar să-i dau cuvântul:

   " În învăţăturile Sale, Isus a subliniat binecuvântarea supunerii faţă de legea lui Dumnezeu şi totuşi El însuşi părea a fi atât de indiferent faţă de serviciul care fusese stabilit în mod divin. Faptul că se amesteca printre cârciumari şi printre alţii care aveau o reputaţie proastă, indiferenţa Sa faţă de ceremoniile rabinice şi libertatea cu care a pus de-o parte cerinţele tradiţionale rferitoare la sabat, toate păreau să-L aşeze în opoziţie cu autorităţile religioase, cauzând multe discuţii. Fraţii lui credeau că greşeşte prin faptul că se îndepărta de oamenii mari şi învăţaţi ai naţiunii. Ei simţeau că aceştia trebuie să aibă dreptate şi că Isus greşea aşezându-se în opoziţie cu ei." (citat EGW).

   Dar a fost o greşeală a lui Isus că s-a îndepărtat de oamenii învăţaţi ai naţiunii? Nu ! Dar de ce gândeau astfel fraţii şi uneori chiar ucenicii lui? Oh, numai pentru că "simţeau" că aceştia trebuie să aibă dreptate. Şi de ce "simţeau" că aceştia trebuie să aibă dreptate? Oh, numai pentru că erau "autorităţile religioase", "conducătorii de la Ierusalim". Numai datorită faptului că aceşti oameni ocupau acea poziţie şi acel loc, ei "trebuie să aibă dreptate"... şi desigur, numai datorită acestui fapt, Isus trebuie că "greşea" aşezându-se în opoziţie faţă de ei. Dar azi ştim că Isus nu greşea deloc în cea mai mică măsură. El a fost veşnic drept. Iar adevărata opoziţie nu a fost de partea Sa. 

    De aceea, neînţelegerea cu conducătorii bisericii, dizidenţa faţă de "autorităţile religioase", chiar o atitudine de opoziţie faţă de ei, nu este niciodată o dovadă de eroare. Niciun om, nicio asociaţie sau adunare de oameni nu va avea niciodată vreo autoritate datorită unei poziţii oficiale sau a unui loc în biserica lui Hristos sau în vreo biserică ce se pretinde a fi biserica lui Hristos. Şi atunci când vreo persoană sau vreo adunare deţine această autoritate în vreo biserică, este pentru că acea biserică aparţine numai oamenilor şi nu lui Hristos. " Conducătorii neamurilor(păgânii) îi iau în stăpânire şi exercită autoritate asupra lor: dar între voi să nu fie aşa"...Printre creştini nu este aşa. Şi orice biserică care este astfel, este o biserică păgână. căci numai printre "neamuri" sunt înfăptuite astfel de lucruri. 

     Citesc din nou din Marea Luptă: " În regatele lumii, poziţia însemna mărire de sine. Poporul exista în beneficiul clasei conducătoare. Influenţa, sănătatea, educaţia erau tot atâtea mijloace pentru a câştiga controlul maselor în folosul conducătorilor. Clasa cea mai de sus trebuia să gândească, să decidă, să se bucure şi să conducă. Clasa cea mai de jos trebuia să se supună şi să slujească. Religia, asemenea tuturor celorlate lucruri, era o chestiune de autoritate. Poporul trebuia să creadă şi să practice aşa cum le dictau superiorii. Dreptul omului de a gândi şi a acţiona pentru sine era pe deplin nerecunoscut. 

     Hristos a stabilit o împărăţie pe principii diferite. El a chemat oamenii nu la autoritate, ci la servire, cei puternici să poarte nevoile celor slabi. Puterea, poziţia, talentul, educaţia îi confereau deţinătorului o obligaţie mai mare de a-i servi pe semenii săi. În chestiuni de conştiinţă, sufletul trebuie să fie lăsat liber. Nimeni nu trebuie să controleze mintea altcuiva, să judece pentru altul, să-i presccrie datoria. Dumnezeu oferă fiecărui suflet libertatea de a gândi şi de a -şi urma propriile sale convingeri. "Fiecare va da socoteală pentru sine însuşi lui Dumnezeu". 

    Nimeni nu are dreptul de  a contopi propria sa individualitate în cea a altuia. În toate chestiunile care implică principiile, lăsaţi ca fiecare să fie convins de propria sa minte. În împărăţia lui hristos nu există opresiune ierarhică. nu există mecanism de constrângere. Îngerii cerului nu au venit pe pământ pentru a dicta şi pentru a stoarce omagii, ci ca mesageri ai milei, pentru a coopera cu oamenii în procesul de înnobilare a umanităţii". 

     Aceasta( poziţia Ellen White) este şi poziţia mea. Şi aceasta este tot ce am predicat din biblie. O împărăţie a lui Dumnezeu unde nu este loc ca unul să-l stăpânească pe altul, unde singurul teren  de activitate este servirea din dragoste unul pe celălalt; acea împărăţie unde sufletul este liber; acea împărăţie în care nimeni nu caută să controleze mintea altuia, să gândească pentru altul sau să-i arate care este datoria sa: acea împărăţie în care fiecare suflet se bucură de libertatea pe care o are de la Dumnezeu de a gândi şi a-şi urma propriile sale convingeri; acea împărăţie în care fiecare îi dă socoteală despre sine numai lui Dumnezeu; acea împărăţie unde nu există nici o opresiune ierarhică şi nici un mecanism de constrângere. 

   Aceasta este ceea ce predic. În învăţătura pe care mi-a încredinţat-o mie Hristos nu este nici un loc pentru tradiţie, nu există nici-un loc pentru teoriile şi concluziile oamenilor, nu există nici un loc pentru vreo legislaţie bisericească, un există nici-un loc pentru vreo autoritate bisericească. Atunci, la ce bun şi pentru ce scop există "manualul comunităţii", "legislaţia bisericească" sau "crezul" bisericii- sau toate acele legi, constituţii şi rezoluţii decretate de autoritatea religioasă? "Nimic din toate acestea nu trebuie să fie predicate de servii lui Hristos" spune Ellen White. Atunci, cu ce drept îmi cereţi mie să predic asemenea lucruri? 

   Acum toate aceste citate din "Marea luptă", fără nici o explicaţie sau clarificare, constituie exact atitudinea mea în toate publicaţiile şi afirmaţiile mele şi în toate predicile mele. Sunt acestea opuse "lucrării organizate", aşa cum mă acuzaţi că aş lucra eu? Dacă da, care este motivul? Şi chiar dacă este adevărat, ce aş putea eu face? Acesta este adevărul aşa cum este în biblie şi în Isus.