Kellog: eretic sau victimă? ( I )

        John Harvey_Kellogg . Unul dintre cele mai influente nume ale adventismului. O figură marcantă în domeniul sănătăţii şi nutriţiei mondiale, ale cărui produse bazate pe fulgi de cereale mai sunt savurate chiar şi astăzi de milioane de oameni din întreaga lume. Doctor fondator al sanatoriului de la Battle Creak, devenit curând de la deschidere unul dintre cele mai căutate centre de tratament din USA, John Kellog rămâne până azi o figură extrem de controversată pentru adventiştii de ziua a şaptea.  În timp ce pentru marea masă a adventiştilor, el este considerat drept iniţiatorul crizei "Alfa" în biserica adventistă datorită ideilor sale panteiste despre divinitate, dosarele istoriei referitoare la acest personaj aşteaptă să fie cercetate serios, şi să fie scos la lumină adevărul: a fost Kellog într-adevăr un panteist, un eretic apostaziat şi un om mândru, sau dimpotrivă, doar o victimă nevinovată a unui sistem ecleziastic dictatorial? Ei bine, a sosit vremea ca adevărul să iasă la suprafaţă, după 100 de ani...
     Doresc să public un serial mai îndelungat care conţine un interviu dintre John Kellog, A. C. Bourdeau şi G.W. Amadon, pastorul, respectiv prezbiterul bisericii adventiste din Battle Creak, USA din anul 1907. Acest serial îşi doreşte să spulbere mitul adventist al apostaziei panteiste al lui Kellog , mit care a fost creat de învingătorii disputelor de acum peste 100 de ani. Şi după cum noi românii ştim prea bine, întotdeauna învingătorii sunt cei care scriu istoria pentru decenii, iar uneori chiar secole. Dar dacă ei o scriu, nu înseamnă automat că acesta este şi adevărul...

      În original, interviul în limba engleză îl puteţi găsi aici, traducerea find efectuată din câte se pare de Paul Csavdari, fostul director adventist al editurii "Viaţă şi sănătate", exclus din biserică din cauza doctrinei trinităţii. Personal mă voi limita de-a lungul serialului la simple adnotări personale, în paranteză, şi poate o concluzie, la sfârşitul acestuia. 

G.W.Amadon: Bunã dimineata, domnule doctor. Am venit sã te trezim devreme în aceastã dimineatã.

J.H.Kellogg: Am lucrat pânã la ora unu azi-noapte, am dormit vreo trei ore, dar m-am trezit de dimineatã si mi-am continuat lucrul.

A.C.Bourdeau: Ce plãcut este aici la tine! Si acum îmi aduc aminte de vremurile acelea când erai tânãrul secretar al fr. Littlejohn. M-a impresionat plãcut tânãra care mi-a deschis usa si mi-a spus cã te va anunta cã am sosit. Nu stiu care dintre fetele tale m-a întâmpinat, dar nu cred cã avea mai mult de 19 ani. Este o binecuvântare sã ai o asemenea familie.

Kellogg: Cred cã era fiica mea Bessie, de 25 de ani. Este cãsãtoritã de aproape 8 ani si are doi copii. În general se cunoaste faptul cã eu si doamna Kellogg  avem o familie numeroasã.

Bourdeau: Da, stim aceasta.

Kellogg: Domnul nu ne-a binecuvântat cu copii, dar am adoptat în familia noastrã copii abandonati care altfel, ar fi fost neglijati si nu ar fi avut parte de o îngrijire atentã. 

Bourdeau: Noi o avem acasã pe sotia lui Oscar Bigaeliu pe care tu ai examinat-o de curând. Are tuberculozã si este foarte slãbitã. Încercãm sã o ajutãm. Sotul ei este harnic si lucreazã de multi ani pentru Sanatoriu. Lucreazã la strung. Pentru el este foarte dificil sã obtinã destui bani pentru îngrijirea ei. Am sã încerc sã gãsesc un ajutor pentru ei.

Kellogg: Nu este nici un pericol în a-i gãzdui pe acesti pacienti dacã, bineînteles, sunt luate mãsurile necesare. Cu putin timp în urmã a venit o doamna chiar aici, la noi. Ea nu s-a putut interna la Sanatoriu deoarece regulile noastre interzic internarea unui pacient care suferã de o boalã contagioasã. Dar i-am întins un cort chiar aici, în grãdina mea. I-am oferit mâncare potrivitã si am îngrijit-o în cort. Nu cred cã este un pericol pentru noi dacã o vom aduce în familie.

Bourdeau: Din cauza tusei puternice, i-am urmãrit evolutia foarte atent.

Kellogg: Si aceastã doamnã tuseste, dar dacã bolnavii au grijã ca sputa eliminatã prin tuse sã fie îndepãrtatã cum trebuie, nu existã nici un pericol.

Bourdeau: Este dificil pentru o doamna de vârsta sotiei mele – 68 de ani – sã aibã grijã de acest pacient; dar Domnul ne-a sustinut pânã acum si vom continua sã trãim atât timp cât Dumnezeu ne va tine în viatã.

Kellogg: Cred cã acest frate ar trebui sã gãseascã pe cineva sã se îngrijeascã de sotia sa.

Bourdeau: Sã vedem ce putem face. Am vorbit cu el despre aceasta chiar ieri. El spune cã oamenilor le e teamã sã stea în preajma bolnavei. Are si un copilas de 7 luni. Dacã ar putea mãcar sã gãseascã pe cineva care sã aibã grijã de el, tot ar fi mai bine pentru familia lor. Bolnava este foarte slãbitã. Speram sã se poatã ridica astãzi pentru o jumãtate de orã. Nu s-a mai ridicat de o sãptãmânã.

Kellogg: Are nevoie de aer curat tot timpul.

Bourdeau: Am fãcut tot posibilul pentru aceasta. (Dupã o pauzã) Am venit sã te vedem în aceastã dimineatã si sã stãm de vorbã. Dupã cum ne-a spus Rodney, ti-ai exprimat dorinta sã discuti cu mine despre situatia de la Sanitarium si despre alte probleme. L-am luat si pe fratele Amadon cu mine, pentru cã el te cunoaste de multi ani. Am venit împreunã aici pentru cã este o situatie specialã. Nu stim ce va urma si suntem dornici sã întelegem cum va conduce Dumnezeu lucrurile spre bine.

Amadon: Ieri, doctore, am avut o întâlnire cu conducãtorii bisericilor. A avut loc întâlnirea obisnuitã, din fiecare sãptãmânã, la care a participat si fr.Bourdeau, chiar dacã nu este în mod oficial unul dintre conducãtorii bisericii, si de asemenea fr.Foy si fr.Sevy. Am aflat de la fr.Foy despre îngrijorãrile privind despãrtirea lui de Sanitarium.

În conversatia noastrã de ieri ne-a spus cã ai stat de vorbã cu el despre relatia lui cu Sanitariumul si nu ai fost foarte amabil. Toti am fost foarte surprinsi. Noi îl privim pe fratele Foy ca unul dintre cei mai buni oameni pe care îi are Sanitariumul – si aceasta reiese din interesul spiritual pe care îl au atât tinerii cât si bãtrânii. Desi nu este treaba mea, crede-mã, am fost foarte surprins. Dar pe parcursul conversatiei el a amintit ceva si despre legãtura ta cu biserca; cum cã tu nu vei cere retragerea din bisericã ci ai prefera ca biserica sã se pronunte pentru excluderea ta. De aceea am venit astãzi, împreunã cu fr.Bourdeau, ca sã lãmurim aceastã situatie.

Nu ne dorim nimic altceva, frate Kellogg, decât sã te întorci în biserica din Tabernacol si sã mãrturisesti în fata conducãtorilor cã tu crezi în cuvântul Domnului, cã unele aspecte le-ai înteles gresit dar vrei sã fii în bunã întelegere cu Biserica. Nu trebuie decât sã retractezi ce e gresit, asa încât sã poatã fi unire si dragoste, ca si în vremurile din trecut când Domnul te-a chemat în mod remarcabil sã fii doctorul Sãu iubit. 

Nimic nu ne-ar bucura mai mult decât sã vedem o faptã ca aceasta. Întelegi ce simtim. Cred cã fr.Bourdeau va fi atât de amabil sã aducã un lighean si un prosop si sã-ti spele picioarele. Nu este nimic personal între noi. Am lucrat împreunã multi ani la birourile Review si amândoi am trecut prin încercãri si greutãti; acum tu lucrezi în altã ramurã. Noi stim cã nu toate sunt corecte acolo sus, la vârf, dar de asemenea avem o mare responsabilitate pentru aceastã situatie. Am venit personal sã cercetãm subiectul amintit de fr.Foy. Poate noi am înteles gresit sau poate el a înteles altceva decât ai intentionat tu.

Kellogg: Dacã tot vorbim despre ceea ce se zvoneste, aflati cã si eu am auzit cã fr.Bourdeau ar fi spus despre mine: „El face o mare gresealã în aceastã chestiune, si dacã ar veni la mine, as fi bucuros sã lãmurim problemele legate de mine si de Sanitarium.”

Dar acum, sã mã refer la fr.Foy. El a fost, asa cum ai spus, un om de bazã la Sanitarium. Însã în ultimii doi ani am auzit destul de des cã ar fi fãcut anumite lucruri care nu erau spre binele institutiei, care nu promovau armonia si pacea. Dânsul a fãcut câteva afirmatii în public care au fost aduse înaintea comitetului de conducere (bordului). Întotdeauna am fost de pãrere cã fr.Foy este un om evlavios, a cãrui influentã este de dorit, si chiar dacã unele aspecte nu pare sã le înteleagã corect iar altele le respinge, cu toate acestea, pentru viata sa evlavioasã, pentru caracterul sãu corect si influenta deosebitã, vrem sã rãmânã alãturi noi. Cred cã a fost un om temãtor de Dumnezeu.

Asa a fost în ultimii doi ani. Cu un an în urmã, pe la sfârsitul lunii aprilie, fr.Foy a venit în fata bordului si si-a depus demisia. Demisia a fost acceptatã si trebuia sã intre în vigoare de la 1 aprilie. Din acel moment situatia a devenit incertã în legãturã cu ce va face în continuare, pentru cã el a venit mai departe la Sanitarium chiar dacã demisia era acceptatã si nu fusese reangajat. El si-a ridicat în continuare salariul, dar nimeni nu stia dacã se va retrage, asa cum singur hotãrâse, sau nu.

Bourdeau: M-a anuntat la data aceea despre demisie, dar l-am sfãtuit sã continue sã lucreze atâta timp cât si sotia sa lucra acolo. Nu trebuia sã parã o despãrtire. Când am înteles cã se gândeste serios sã plece de la Sanitarium, i-am spus cã pare ciudat sã-si lase serviciul si sotia acolo, si sã-si caute un loc de muncã cine stie unde, poate mult mai departe. Dacã ar fi dupã mine, m-as tine cât mai aproape de sotia mea.

Kellogg: Trebuie sã stiti cã atunci când problema fr.Foy a ajuns în bord, eu am numit câteva persoane care sã stea de vorbã cu dânsul. Poate cã anumite vesti care se auziserã nu erau adevãrate si nu puteam lua o decizie fãrã sã avem o discutie în prealabil. Unul dintre membrii acestei comisii l-a cãutat si i-a transmis hotãrârea bordului, aceea de a nu schimba nimic în ce priveste standardele Institutiei, de a pãstra în unanimitate aceleasi principii si aceeasi atmosferã religioasã care a fost si pânã acum. De asemenea, i-a transmis dorinta noastrã ca si dânsul sã contribuie la pãstrarea spiritualitãtii si religiozitãtii.

Si eu am stat de vorbã cu fr.Foy si l-am rugat sã-mi spunã de ce nu mai poate sprijini institutia ca pânã acum. Mi-a spus cã el nu mai are încredere în regulile religioase din Sanitarium, si cã nu poate sã-mi explice foarte clar acest lucru, dar nici fratii de la Conferinta Generalã nu mai simpatizau cu institutia aceasta, asa cã, pentru el, acest argument era suficient. El are mare încredere în conducãtori, si, din cauza diverselor publicatii despre Sanitarium apãrute sub semnãtura sorei White, scrieri inspirate de Dumnezeu, el nu mai poate avea încredere în aceastã institutie.

L-am întrebat dacã, în aceste circumstante, mai este normal sã continue sã lucreze aici, dacã simte cã are datoria sã combatã lucrarea pe care o facem noi. Dacã nu crede cã este o lucrare potrivitã si nu poate sã facã ceea ce i se cere, dacã nu poate promova aceste standarde morale si religioase, poate ar fi mai potrivit sã-si gãseascã de lucru în altã parte. El mi-a rãspuns cã a rãmas aici pentru a-si câstiga existenta, cã a lucrat aici pentru salariu la fel cum ar fi lucrat într-o institutie catolicã sau de orice altã confesiune.

- Si tu ai fi fãcut la fel, a concluzionat el.

- Nu, nici gând – i-am rãspuns. Eu nu mi-as irosi viata si energia doar pentru ca sã primesc niste bani.

- Vrei sã plec din aceastã institutie? m-a întrebat el.

- Eu nu-ti spun sã pleci. Tu nu ai fost concediat. Un om care a lucrat constiincios atâta timp, nu poate fi dat afarã pentru un motiv oarecare.

- Vrei sã plec? m-a întrebat din nou.

- Eu nu ti-am cerut sã pleci. Este problema ta sã iei o decizie. Te-am rugat numai sã te gândesti dacã este normal sã lucrezi în acest loc în timp ce crezi, asa cum ai spus, cã scrierile publicate de sora White cu referire la aceastã institutie, larg rãspândite, sunt si adevãrate.

- Eu cred cã sunt adevãrate; ceea ce Domnul considerã adevãr, nu poate fi minciunã.

- Vrei sã spui – am continuat – cã eu si asociatii mei mintim atunci când considerãm denaturate anumite informatii publicate, despre care noi nu stim nimic si nu ni s-a confirmat cã ar fi adevãrate.

- Chiar asa.

- Ei bine, am continuat eu, atunci nu mai avem ce discuta. Referitor la plecarea sau rãmânerea ta, hotãrârea îti apartine. Dacã consideri cã este bine, rãmâi, desi, tinând cont de starea ta sufleteascã, nu pare a fi cea mai bunã variantã. Cât despre mine, nici un lucru pentru care nu pot lucra cu toatã inima, pe care nu-l pot sustine si în care nu am încredere, nu mã va determina sã-mi rispesc viata si energia.

            Mi-a strâns mâinile si a pãrãsit încãperea, lãsându-mã sã înteleg cã va pleca. Nici acum nu stiu dacã intentioneazã sã plece sau nu.

Bourdeau: Deci, nu l-ai oprit.

Kellogg: Nimeni nu l-a concediat. Acum însã nu mai apare regulat pe statul de platã ci este plãtit simplu la sfârsitul fiecãrei sãptãmâni. Nu a fost dat afarã si nu i s-a pus în vedere sã plece. A fost invitat sã asiste la programele noastre de promovare a standardelor morale si spirituale, dar a spus cã nu poate participa.

Amadon: Nu asa a fost prezentatã situatia la întâlnirea prezbiterilor.

Kellogg: Mi-ar fi foarte greu sã repet conversatia cuvânt cu cuvânt, dar cred cã v-am spus totul cât am putut de corect.

Amadon: Nu cred cã este chiar asa de important. Doar cã, asa cum am spus mai devreme, a fost o surprizã pentru mine cã un om cu o asa valoare moralã (nu spun cã nu este un om individualist) si integritate, sã fie concediat asa cum presupun, din cuvintele sale. Dar dupã felul în care ai procedat înteleg cã existã o micã diferentã de opinie aici – o micã neconcordantã.

Kellogg: E foarte simplu. El si-a prezentat demisia si nu a retras-o ulterior. Demisia sa a fost acceptatã.

Bourdeau: I-am spus sã actioneze cu chibuintã, pentru cã si sotia  lui lucreazã acolo; eu as fi ezitat sã plec în aceste circumstante.

Kellogg: Nu înteleg de ce spuneti cã existã o neconcordantã în aceastã relatare. Dacã el simte cã Domnul îl avertizeazã sã plece, el trebuie sã plece. Lot a fost avertizat sã plece din Sodoma, si asa a fãcut.

Amadon: Acum vreau sã mã refer la al treilea punct de pe agenda noastrã. Este adevãrat ce am auzit despre relatia ta cu biserica, cu congregatia? El ne-a spus cã nu vrei sã-ti ceri retragerea din bisericã asa cum au fãcut si alte persoane: fratele tãu, Gibson, Moses Kellogg, si altii. Am înteles cã ai prefera ca biserica sã te excludã din rândurile membrilor ei.

Kellogg: V-a spus el acest lucru?

Amadon: Nu cuvânt cu cuvânt, dar aceasta a fost ideea.

Bourdeau: Spunea cã ai fi multumit si satisfãcut dacã s-ar sterge numele tãu din rândul membrilor.

Amadon: Iar dacã vei fi exclus, nu vei avea nici o obiectie de fãcut - iatã unul dintre motivele principale ale vizitei noastre matinale. Ni s-a pãrut numai normal sã venim împreunã, pastor si prezbiter, ca unii care te cunoastem de atâta timp, pentru a clarifica situatia.

Kellogg: Îmi permit sã spun cã aceasta este prima vizitã oficialã pe care am primit-o din partea conducerii bisericii Battle Creek. Este prima datã când slujbasi ai bisericii se intereseazã de mine. Dupã câte stiu, sunt singurul membru în viatã dintre cei 13 membri pe care i-a avut la început biserica Battle Creek.

Amadon: Ce vrei sã spui?

Kellogg: Aveam aproape patru ani când am venit în Battle Creek si nu exista nici o bisericã organizatã la data aceea – doar o simplã grupã. Mai târziu au apãrut anumite probleme si a fost dizolvatã. Membri au cerut sã fie exclusi pentru ca, dupã un timp, sã se poatã reorganiza. În urma campaniei fratelui White au rãmas în bisericã 13 persoane, si eu am fost una dintre ele. Cred cã sunt cel mai bãtrân membru.

Amadon: Printre cei 13 au fost si fratele White, sora White si Willie.

Kellogg: O da, îi uitasem. Da, asa este. Mi-aduc aminte si de o întâmplare hazlie.

Amadon: Da, atunci când coviltirul cãrutei s-a desprins si te-ai rãsturnat în mijlocul strãzii împreunã cu toate bagajele. Ai avut norocul sã scapi teafãr.

Kellogg: Nu stiu dacã am fost prea norocos sã mã aflu în cãrutã în momentul acela. Erau atunci câtiva bãtrâni care aveau grijã de fort si care erau gata sã facã orice le-ar fi cerut Fratele (James White). Fr.Andrews si fr.Waggoner sustineau servicii regulate acolo. Eu eram secretarul acelei mici comunitãti. Nu am fost chemat în bisericã pentru cã eram prea bun, ci pentru cã au avut nevoie de un secretar.

Stãteam acolo si înregistram fiecare caz: „Ei bine, sorã ..., am auzit cã nu esti atât de strictã în disciplina cu Willie asa cum ar trebui sã fie o mamã ....”; „Si acum, frate Jones, am auzit cã nu esti atât de grijuliu cum ar trebui sã fii în privinta reformei sanitare....” Eu trebuia sã scriu toate aceste însemnãri. Probabil cã mai existã pe undeva un registru plin cu astfel de rapoarte.

Amadon: Cred cã au ars în incendiu, si m-as bucura sã se fi întâmplat asa.

Kellogg: Mi-am amintit încã ceva din discutia cu fratele Foy. El mi-a spus:

- Doctore, nu am nici o încredere în atitudinea ta.

- Ei bine – am rãspuns eu – frate Foy, care este atitudinea mea? Sau ce gãsesti gresit în atitudinea mea?

- Pãi, nu stiu – a continuat el – dar tu nu esti în armonie cu Conferinta

- Nu înteleg de ce Conferinta sã nu fie de acord cu convingerea mea? Dacã ar fi existat o discutie, presupun cã nu ar fi gãsit nici un dezacord. I-am invitat de multe ori sã stãm de vorbã dar niciodatã n-au rãspuns invitatiei mele.

- Bine, dar asa a spus Domnul.

- Deci aici e problema! Eu am fãcut tot ce am putut din ceea ce sora White a spus cã Domnul mi-a cerut sã fac.

Spunând aceasta, m-am referit la momentul din Berrien Springs, la atitudinea ostilã pe care fratele Daniells, Prescott si altii au avut-o când au primit o scrisoare din partea sorei White în care erau sfãtuiti sã vinã la mine si la W.K.Kellogg fãrã sã punã vreo conditie. Ei nu au venit. I-am asteptat câteva zile la rând pânã când am fost nevoit sã merg acasã pentru a efectua o operatie chirurgicalã. I-am asteptat pânã în ultima clipã si am plecat cu ultimul tren. N-au venit. Oricum, n-au fãcut nici un fel de propuneri sau negocieri.

Apoi am crezut cã poate, în lumina a ceea ce sora White scrisese, era datoria mea sã gãsesc o solutie de a ne întâlni. Am telefonat fratelui Butler, sorei Druillard, si, timp de douã ore, i-am implorat sã vinã aici ca sã putem discuta despre diferentele noastre de opinie. Le-am trimis mesajul cã, dacã pot veni, sunt convins cã putem rezolva toate dificultãtile într-o jumãtate de orã. Eram gata sã facem orice concesie care putea fi fãcutã. Dar ei au refuzat sã vinã. Aveau diverse întâlniri. Unul avea întâlniri acolo, altul în altã parte.

În cele din urmã profesorul Prescott a renuntat la cãlãtoria pe care o fãcea în Rãsãrit si a venit împreunã cu fratele Evans. În discutia noastrã, dânsul a fãcut câteva declaratii false, declaratii de care eram convins cã nu sunt adevãrate si pot dovedi acest lucru. Si sã nu credeti cã nu stia adevãrul, ci în mod constient a fãcut ca totul sã parã fãrã noimã, absurd, neadevãrat.

 ( va urma)